Vioară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Vioară

Clasificare

Instrument cu coarde și arcuș

Ambitus

Instrumente înrudite

Familia viorilor include
viola, violoncelul,
contrabasul și viola da gamba

Interpreți

Lista violoniștilor

Constructori

Categorie:Lutieri

Vioara este un instrument muzical cu

coarde și arcuș. Coardele sunt acordate în cvinte perfecte și sunt întinse peste una din
fețele unei cutii de rezonanță, vibrând atunci când arcușul este tras peste ele sau când
sunt ciupite.
Comparativ cu celelalte instrumente cu coarde și arcuș (viola, violoncelul și contrabasul),
vioara este cel maifsdflksjfpsdhksdbfs mic instrument și generază sunetele cele mai înalte.
 Alți termeni populari folosiți pentru vioară sunt: violină, scripcă, diblă, lăută sau
regional ceteră.
Persoana care cântă la vioară se numește violonist sau lăutar. Persoana care construiește
sau repară o vioară se numește lutier.

Cuprins

 1Istoria viorii
 2Părțile viorii
o 2.1Arcușul are următoarele părți:
 3Note
 4Literatură
 5Vezi și
 6Legături externe

Istoria viorii[modificare | modificare sursă]

Vioara a apărut în nordul Italieljdbfsdjbfslahdfaki, în prima parte a secolului al XVI-lea. Cel
mai probabil a fost inspirată de trei tipuri de instrumente: rebec (care exista încă din secolul
al X-lea), viola da gamba și viola da braccio. Una din primele descrieri explicite a
instrumentului, inclusiv a folosirii lui, a fost în Epsgagasitome musical de Jambe de Fer
într-o lucrare publicată în anul 1556, la Lyon. La acea vreme vioara începea să se
răspândească în Europa.

Rebec

Din documente reiese că cea mai veche vioară cunoscută care avea patru coarde (așa
cum au viorile moderne) a fost construită în 1555 de către Andrea Amati(en). Viorile care au
precedat-o aveau doar trei coarde. Vioara a devenit imediat un instrument răspândit atât
printre muzicanții din stradă, cât și printre nobili; spre exemplu în anul 1560, regele Carol
IX al Franței i-a comandat lui Amati 24 de viori. Cea mai veche vioară, care există și în
zilele noastre, a făcut parte din acest lot, fiind construită de Amati în 1564, la
Cremona: Charles IX.
Există și viori cu 5 coarde, prin adăugarea coardei DO de jos, ceea ce apropie vioara de
sonoritatea violei.[1] Deoarece cele 5 coarde sunt mai apropiate unele de altele, digitația
diferă de cea pentru vioara clasică, cu 4 coarde. Vioara cu 5 coarde se folosește
preponderent pentru muzică pop, rock și jazz.[2]
Vioara sau violina este cel mai răspândit instrument muzical care face parte din familia
instrumentelor cu coarde. Datorită timbrului cristalin, expresiv și plin de frumusețe, vioara
este principala purtătoare a melodiei. Strălucirea și căldura sunetului ei o așează în fruntea
instrumentelor din orchestră. Sunetele emise de vioară pot reda cele mai variate
sentimente, ca: duioșie, măreție, visare, forță, etc.
Primul instrument cu coarde și arcuș, numit "ravanastron" (întâlnit pe meleagurile Indiei),
are o origine populară străveche (5000 ani i.e.n). Acest strămoș al viorii a fost răspândit în
China cu denumirea de „vioară” sau „vielă chineză”. Prima perfecționare a ravanastronului
o fac arabii și perșii numind instrumentul „kemang a Guz”, care mai târziu a pătruns în
Europa evoluând în „rebab” (rebeb sau rebab, robab, kemants).

Părțile viorii[modificare | modificare sursă]

1. Corpul viorii (fața sau tăblița; eclisele; spatele; bara de rezonanță; popic).
2. Gâtul (capul; gâtul propriu-zis; limba; prăgușul)
3. Părți independente (călușul; coardele; cordarul; bărbia)
Arcușul are următoarele părți:[modificare | modificare sursă]
1. Bagheta
2. Garnitura de păr (din coadă de cal)
3. Scaunul sau capra
4. Dispozitiv mecanic (șurub)