CUPRINS

CAPITOLUL 3: COMPETENŢELE ŞI PROCEDURILE PARLAMENTULUI

EUROPEAN.........................................................................................................................12
 INTRODUCERE

Instituţiile Uniunii Europene au fost create pentru a da expresie unei apropieri din ce
în ce mai reale a naţiunilor europene în cadrul unei cooperări mai strânse ca niciodată. Pe
măsură ce responsabilităţile Uniunii s-au largit, Instituţiile Uniunii Europene s-au dezvoltat,
devenind mai numeroase. În primii douăzeci de ani de viaţă ai Uniunii Europene, procesul
decizional a fost mai simplu: Comisia Europeană propunea, Parlamentul dădea avizul,
Consiliul de Miniştri decidea, iar Curtea Europeană de Justiţie dădea interpretarea legală
necesară.
Parlamentul European este instituţia Uniunii Europene aleasă prin sufragiu universal,
reprezentând o jumătate de miliard de cetăţeni din 27 de state membre ale Uniunii. Este un
forum în care au loc dezbateri politice intense. Deciziile sale se referă la chestiuni care privesc
pe toţi cetăţenii Europei.
De la prima sa alegere prin sufragiu universal în 1979, puterile Parlamentului au
crescut continuu, atât în calitate de colegislator alături de Consiliul Uniunii Europene dar mai
ales ca autoritate bugetară.
Parlamentul European veghează asupra respectării drepturilor omului şi îşi foloseşte
puterile în interesul şi spre binele cetăţenilor, în vederea clădirii unui viitor mai bun comun.
Pe plan internaţional, Parlamentul European participă la politica externă a UE, avizul
său conform fiind solicitat atunci când UE negociază tratate internaţionale, precum şi pentru
aderarea la UE a unor noi state. Parlamentul European organizează în mod regulat dezbateri
pe tema drepturilor omului şi trimite observatori în toate colţurile lumii pentru a urmări
desfăşurarea liberă şi corectă a alegerilor.
Uniunea Europeană reprezintă un model de viaţă şi de societate unic în felul său, bazat
pe egalitate şi solidaritate, pe valorile comune ale cetăţenilor, în special pe respectarea
demnităţii umane, libertate, democraţie şi respectul legii.
Parlamentul European este vocea care, dincolo de frontierele Uniunii Europene, apără
aceste drepturi în întreaga lume. În numeroase ţări, chiar din afara Uniunii Europene, vocea
Parlamentului European are o mare autoritate morală.
Lucrarea de față este structurată pe patru capitole teoretice, și are ca obiective
principale: prezentarea generală și înțelegerea conceptului de „Parlament European”, modul
de organizare al Parlamentului, competențele și procedurile acestuia, precum și rolul
Parlamentului European în relațiile externe ale Uniunii Europene.

2
 Capitolul 1. Parlamentul European – prezentare generală

Parlamentul European este instituţia care reprezintă, politic, popoarele statelor reunite
în Uniunea Europeană, aproximativ 500 milioane de cetăţeni europeni. Tratatele iniţiale îl
definesc ca pe o adunare alcătuită din: „reprezentanţi ai popoarelor statelor reunite în
comunitate”.1
Parlamentul European este singura adunare parlamentară multinaţională din lume
aleasă prin vot universal şi singura instituţie a Uniunii Europene supusă, din iunie 1979,
votului direct al cetăţenilor. Alegerile au loc o dată la cinci ani. Cele din iunie 2009 au coincis
cu a 30-a aniversare a primelor alegerilor europene prin sufragiu universal direct. În urma
acestui scrutin, Parlamentul numără 736 de deputaţi din 27 de ţări, organizaţi în grupuri
formate pe baza afinităţilor politice şi nu a cetăţeniei.
Sediul oficial al Parlamentului European se află la Strasbourg, la frontiera dintre
Franţa şi Germania, ceea ce simbolizează reconcilierea Europei după cele două războaie
mondiale. Aşa cum a fost decis de către statele membre ale UE, Parlamentul organizează
anual la Strasbourg 12 sesiuni plenare. Comisiile parlamentare se reunesc la Bruxelles, unde
pot fi organizate sesiuni plenare suplimentare. Dezbaterile în plen se desfăşoară în toate
limbile oficiale ale UE, reflectând astfel importanţa pe care o acordă Parlamentul unei Uniuni
diverse şi multiculturale „unite în diversitate”!
Asemenea tuturor parlamentelor naţionale, Parlamentul European discută şi adoptă
legi. Acest lucru poate să pară normal şi totuşi, pentru o lungă perioadă de timp, lucrurile nu
au stat aşa. La început, deputaţii europeni nu puteau decât să-şi exprime părerea cu privire la
propunerile legislative ale Comisiei Europene; Consiliul de Miniştri, reprezentând guvernele
statelor membre, era întotdeauna cel care avea ultimul cuvânt în adoptarea legilor.
Însă, din 1979 tratatele europene succesive au extins competenţele Parlamentului
European. În prezent, acesta are aceeaşi importanţă ca şi Consiliul de Miniştri (care reprezintă
guvernele statelor UE) în elaborarea bugetului comunitar şi a legilor care vizează facilitarea
circulaţiei persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor şi a capitalurilor în cadrul UE sau protecţia
mediului şi a consumatorilor. Parlamentul are, de asemenea, atribuţia de a aproba şi de a
destitui Comisia Europeană.

1
Tratatul CECO, articolul 20 ,Tratatul CEE, articolul 137 şi Tratatul CEEA articolul 107

3
 PARLAMENTUL EUROPEI – ISTORIA CONSTITUIRII ŞI A CREŞTERII
PUTERILOR SALE

1950, 9 mai Robert Schumann, Ministru Francez de Externe propune să se

înfiinţeze o Adunare comună a Comunităţii Cărbunelui şi
Oţelului, care să decidă folosirea acestor rezerve strategice.

I. ETAPA 1952 – 1962. DE LA ADUNAREA COMUNĂ, LA PARLAMENT

ANUL ŞI NUMELE
TRATATUL CARE „PARLAMENTULUI PUTERI
INSTITUIE EUROPEAN”
1951 – Tratatul de la A decis integrarea şi să înfiinţeze instituţiile care să o facă posibilă
Paris, intrat în vigoare şi funcţională, inclusiv să înfiinţeze o Adunare Comună.
la 25 iulie 1952.
1952, 10 – 13 Are loc prima întâlnire a Club de discuţii, fără puteri
septembrie Adunării comune a CECO parlamentare, excepţie, puterea
de a demite Comisia.
1958 – Tratatele de la Au decis înfiinţarea unei Primeşte şi puteri pre-legislative.
Roma, intrate în Adunări parlamentare ca Emite un Aviz consultativ la
vigoare la 1 ianuarie adunare comună a CECO, propunerile Comisiei, dar un
CEA şi CEE Aviz, de care, Consiliul nu era
obligat să ţină cont.
1962, 30 martie Adunarea ia numele de
Parlament – prin auto-
proclamare.

II. ETAPA 1962 – 1986 – 1992. DE LA AUTO-PROCLAMAREA PARLAMENTULUI

LA RECUNOAŞTEREA SA INSTITUŢIONALĂ ŞI ABILITAREA SA
„CONSTITUŢIONALĂ”

ANUL ŞI NUMELE
TRATATUL CARE „PARLAMENTULUI PUTERI
INSTITUIE EUROPEAN”
1970, prin Tratatul de Parlamentul European Capătă, în plus, puteri bugetare şi de
la Luxemburg, intrat control: adoptarea bugetului şi controlul
în vigoare în 1972. execuţiei bugetare.
1975, prin Tratatul de Parlamentul European Cresc puterile bugetare – dreptul de a
la Bruxelles, intrat în respinge Bugetul.
vigoare în 1976
20 septembrie 1976- Parlamentul European Primele alegeri ale Parlamentului- ales
Hot. Consil. De direct, dar după proceduri diferite, deşi
aprobare a alegerilor încă în 1960 se cerea o procedură unitară.
directe
7 – 10 iunie 1979 Parlamentul European Parlamentul începe să capete puteri
legislative, bugetare şi de control reale,

4

1986, prin Actul Unic
European, intrat în
vigoare la 1 iulie 1987
1992, prin Tratatul de
la Maastricht, intrat în
vigoare la 1 noiembrie
1993
Parlamentul European
– prin proclamare
politică şi înscriere în
AUE
Parlamentul European
în umbra Consiliului de miniştri.
Parlamentul are drept de aviz conform, de
cooperare legislativă în câteva domenii.
Este începutul transformării lui în co-
legislator.
Parlamentul are Puteri bugetare, Puteri
de control şi de nominalizare a
comisarilor şi Puteri co-legislative (co-
decizie) în mai multe domenii.

III. ETAPA 1962 – 1986 – 1992. CONSOLIDAREA PARLAMENTULUI CA

INSTITUŢIE CHEIE PENTRU CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ

ANUL ŞI
TRATATUL CARE
INSTITUIE
1997, prin Tratatul de
la Amsterdam, intrat
în vigoare la 1 mai
1999
1999, prin Tratatul de
la Nisa, intrat în
vigoare la 1 februarie
2003
Sursa: Lia Pop, Pentru Parlamentul European, Editura Universităţii din Oradea, 2007, pag. 52-54
NUMELE
„PARLAMENTUL PUTERI
UI EUROPEAN”
Parlamentul Este „cameră” într-un „legislativ” cu două
European camere: Consiliul şi Parlamentul. Co-legislator,
codecident, pentru majoritatea domeniilor de
decizie cu majoritate calificată, are puterea de
a primi rapoartele comisiei, de a aproba
Preşedintele Comisiei şi colegiul comisarilor,
de a demite Comisia, printr-o moţiune de
cenzură cu votul a 2/3 din cei prezenţi; de a
decide principii pentru alegerile europene; de a
decide statutul deputaţilor, de a lua măsuri
privind dezvoltarea partidelor politice.
Parlamentul Competenţă de a declanşa recursuri
European jurisdicţionale pentru incompetenţă, violarea
formelor substanţiale, violarea tratatelor care
instituie comunitatea împotriva actelor
Comisiei sau Consiliului. Fixează numărul
maxim de parlamentari la 732.
7 noi domenii de codecizie şi influenţă în
aprobarea stabilirii principiului cooperării
întărite. Aviz consultativ în cazul în care
Consiliul se pronunţă asupra pericolului unei
violări grave a drepturilor fundamentale într-un
stat membru.

5
 Capitolul 2. Modul de organizare al Parlamentului European

Parlamentul European este singura instituţie supranaţională ai cărei membri sunt aleşi
în mod democratic, prin vot universal direct. Parlamentul reprezintă cetăţenii statelor membre.
Ales o dată la cinci ani, Parlamentul European este implicat în adoptarea a numeroase legi
(directive, regulamente etc.) care influenţează viaţa fiecărui cetăţean.2

 Preşedintele şi funcţiile sale

Preşedintele este ales pentru o perioadă de doi ani şi jumătate, adică jumătate din
legislatura parlamentară. Preşedintele reprezintă Parlamentul în relaţiile externe şi cu celelalte
instituţii comunitare.
Asistat de 14 vicepreşedinţi, Preşedintele coordonează toate lucrările Parlamentului şi
ale organelor sale constitutive (Biroul şi Conferinţa preşedinţilor), precum şi dezbaterile din
şedinţele plenare. În fiecare an, se organizează douăsprezece perioade de sesiune la
Strasbourg şi alte şase perioade de sesiune suplimentare la Bruxelles.
Preşedintele se asigură de respectarea Regulamentului de procedură al Parlamentului
şi garantează, prin arbitrajul său, buna desfăşurare a tuturor activităţilor acestei instituţii şi ale
organelor sale constitutive. Preşedintele reprezintă Parlamentul în afacerile juridice şi în toate
relaţiile externe.
Acesta se pronunţă cu privire la toate problemele internaţionale majore şi face
recomandări menite să consolideze Uniunea Europeană.
În deschiderea fiecărei reuniuni a Consiliului European, Preşedintele Parlamentului
prezintă punctul de vedere şi preocupările acestei instituţii referitoare la subiecte specifice şi
la punctele înscrise pe ordinea de zi.
În urma adoptării de către Parlament a bugetului Uniunii Europene în a doua lectură,
Preşedintele îl semnează, acesta devenind astfel operaţional. Preşedintele PE semnează,
alături de Preşedintele Consiliului, toate actele legislative adoptate prin procedura de
codecizie.

2
http://www.europarl.europa.eu/parliament/public/staticDisplay.do;jsessionid=67F97B73ABCC4E8F95DE2C25
F96BB3E6.node1?language=RO&id=45, pagină internet consultată la data de 20 decembrie 2010

6
  Deputaţi
Parlamentul European este alcătuit din 736 de deputaţi aleşi în cele 27 de state
membre ale Uniunii Europene extinse. Din 1979, deputaţii sunt aleşi prin vot universal direct
pentru o perioadă de cinci ani.
Fiecare stat membru hotărăşte cu privire la modul de desfăşurare a alegerilor,
aplicând, însă, aceleaşi reguli democratice: egalitatea între sexe şi votul secret. În toate statele
membre, cetăţenii au drept de vot la 18 ani, excepţie făcând Austria, unde aceştia au drept de
vot la 16 ani.
Alegerile europene respectă deja o serie de reguli comune: votul universal direct,
reprezentarea proporţională şi un mandat de cinci ani care se poate reînnoi.
Ca regulă generală, locurile în Parlament sunt distribuite în mod proporţional cu
populaţia fiecărui stat membru. Fiecare stat membru dispune de un număr fix de locuri,
maximum 99 şi minimum 5, după cum rezultă din Tabelul nr. 2.
Paritatea bărbaţi-femei: reprezentarea femeilor în Parlamentul European este în
continuă creştere. În prezent, mai mult de o treime din deputaţi sunt femei.
Deputaţii în Parlamentul European nu se grupează în funcţie de naţionalitate, ci în funcţie de
afinităţile lor politice, exercitădu-şi mandatul în mod independent.3

 Grupuri politice

Deputaţii se constituie în grupuri politice; aceştia nu se grupează în funcţie de

naţionalitate, ci în funcţie de afinităţile politice. În prezent, există 7 grupuri politice în cadrul
Parlamentului European, după cum se poate observa în Figura nr. 1 şi în Graficul nr. 1.
Fiecare grup politic îşi asigură organizarea internă, prin desemnarea unui preşedinte
(sau a doi preşedinţi, în cazul anumitor grupuri), a unui birou şi a unui secretariat.
Numărul minim de deputaţi necesar pentru a constitui un grup politic este de 25. Cel
puţin o pătrime din state membre trebuie să fie reprezentate în cadrul grupului. Un deputat
poate aparţine unui singur grup politic. Unii deputaţi nu fac parte din niciun grup politic, ei
fiind, în acest caz, deputaţi neînscrişi.

3
http://www.europarl.europa.eu/parliament/public/staticDisplay.do?language=RO&id=45&pageRank=3, pagină
internet consultată la data de 20 decembrie 2010

7
Tabel nr. 2: Distribuţia locurilor în Parlament după grup politic şi stat membru

Sursa: *** Parlamentul European, Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, Luxemburg, 2010, pag. 9.

8
Figura nr. 1: Lista grupurilor politice

Sursa: *** Parlamentul European, Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, Luxemburg, 2010, pag. 7.

 Comisii parlamentare

În vederea pregătirii şedinţelor plenare ale Parlamentului, deputaţii se constituie în

comisii permanente specializate pe anumite domenii. Există 20 de comisii parlamentare.
O comisie este alcătuită din 24 până la 76 de deputaţi şi are un preşedinte, un birou şi un
secretariat. Componenţa politică a comisiilor o reflectă pe cea a şedinţei plenare.
Comisiile parlamentare se reunesc o dată sau de două ori pe lună la Bruxelles.
Dezbaterile acestora sunt publice. În cadrul comisiilor parlamentare, deputaţii elaborează,
modifică şi adoptă propuneri legislative şi rapoarte din proprie iniţiativă.

9
Graficul nr. 1: Componenţa Parlamentului European

IND/DEM, 24
NI, 32 PPE-DE, 285
Verts/ALE, 42

GUE/NGL, 41 PPE-DE
PSE
UEN, 44
ALDE
UEN
GUE/NGL
Verts/ALE
ALDE, 102 IND/DEM
NI

PSE, 215

Sursa: *** Parlamentul European, Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, Luxemburg, 2010, pag. 10

 Delegaţii

Delegaţiile Parlamentului European colaborează cu parlamentele ţărilor care nu fac

parte din Uniunea Europeană. Delegaţiile joacă un rol important în sprijinirea extinderii
influenţei Europei la nivel mondial.
Există 35 de delegaţii, fiecare fiind alcătuită din aproximativ 15 deputaţi europeni.
Se pot distinge două categorii de delegaţii:
 Delegaţii interparlamentare, a căror misiune constă în menţinerea relaţiilor
cu parlamentele ţărilor din afara Uniunii Europene care nu şi-au depus
candidatura pentru aderare;
 Comisii parlamentare mixte, care menţin contactul cu parlamentele ţărilor
candidate la aderare şi cu statele care au semnat acorduri de asociere cu
Comunitatea.4

4
http://www.europarl.europa.eu/parliament/public/staticDisplay.do?language=RO&id=45&pageRank=6, pagină
internet consultată la data de 20 decembrie 2010

10
Capitolul 3. Competenţele şi procedurile Parlamentului European
La fiecare revizuire a tratatelor, competenţele Parlamentului European în cadrul
sistemului instituţional comunitar nu au încetat să crească.
Astăzi, Parlamentul European se impune ferm în calitatea sa de colegislator, are
competenţe bugetare şi exercită un control democratic asupra tuturor instituţiilor europene.5

a) Puterea legislativă
Procedura legislativă normală este codecizia. Astfel, Parlamentul European şi
Consiliul se află la egalitate, actele fiind adoptate împreună de Consiliu şi de Parlamentul
European. Prin procedura de codecizie, mult mai multe amendamente ale Parlamentului sunt
introduse în legile comunitare; de asemenea, nici un text nu poate fi adoptat fără acordul
oficial al Parlamentului European şi al Consiliului European.
Codecizia este la ora actuală una dintre puterile cele mai importante ale Parlamentului.
Procedura de codecizie se aplică asupra problemelor legate de mişcarea liberă a forţei de
muncă, de crearea unei pieţe interne, de cercetarea şi dezvoltarea tehnologică, mediul
înconjurător, protecţia consumatorului, educaţie, cultură şi sănătate.
În ceea ce priveşte problemele „sensibile” (cum ar fi politica industrială, politica
agricolă, fiscalitatea), Parlamentul European nu emite decât un aviz consultativ („procedura
de consultare”). Parlamentul European poate fi solicitat să îşi dea avizul conform, în anumite
domenii legislative. Acesta este un drept de veto pe care Parlamentul îl poate exercita, în
special în cazul ratificării unor acorduri negociate de către Uniunea Europeană. Această
procedură priveşte, de exemplu, extinderea UE.
Procedura de codecizie se desfăşoară în trei etape mari după cum se poate observa în
Figura nr. 2.

5
http://www.europarl.europa.eu/parliament/public/staticDisplay.do?id=46&language=RO, pagină de internet
consultată la data de 20 decembrie 2010

11
 Figura nr. 2: Procedura de codecizie

Sursa: http://www.europarl.europa.eu/parliament/public/staticDisplay.do?language=RO&id=46&pageRank=4,pagină de
internet consultată la data de 20 decembrie 2010

12
 b) Controlul democratic
Parlamentul exercită prin diverse forme un control democratic al celorlalte instituţii
europene.6

 Controlul asupra Comisiei Europene

Nimeni nu poate deveni preşedinte al Comisiei Europene fără acordul Parlamentului
European. Tot deputaţii europeni sunt cei care îi audiază pe candidaţii la funcţia de comisar
(desemnaţi de către guverne) cu privire la competenţele lor, verificând dacă aceştia corespund
postului. Candidaţii consideraţi necorespunzători pot fi respinşi (aşa cum s-a întâmplat în
2004).
Parlamentul aprobă Comisia, sub formă de colegiu, prin acordarea unui vot de
încredere. Acesta poate, de asemenea, să o oblige să demisioneze în bloc, prin intermediul
unei moţiuni de cenzură. Această cenzură globală a comisarilor (o procedură care necesită
majoritatea absolută a deputaţilor şi 2/3 din voturile exprimate) este totuşi considerată ca o
„soluţie extremă”. În 1999, perspectiva unui vot parlamentar de neîncredere la adresa
Comisiei Santer, din cauza unei prezumţii de fraudă, a dus la demisia acesteia.
De altfel, Parlamentul supraveghează îndeaproape activităţile Comisiei, examinând cu atenţie
dispoziţiile prevăzute în rapoartele acesteia privind politicile, legislaţia şi bugetul comunitar.
Comisarii europeni se prezintă în mod regulat în faţa deputaţilor, în comisii sau în plen,
pentru a-şi apăra politicile, pentru a explica măsurile pe care intenţionează să le ia şi pentru a
răspunde la întrebările adresate de către deputaţi.

 Supervizarea lucrărilor Consiliului

Preşedinţia Consiliului se întâlneşte în mod regulat cu preşedinţii grupurilor politice
ale Parlamentului European şi participă la sesiunile plenare pentru a-şi expune programul,
pentru a prezenta rezultatele şi pentru a dezbate pe marginea lor împreună cu deputaţii
europeni. Adesea, Preşedinţia participă şi la reuniunile comisiilor parlamentare. La începutul
fiecărei reuniuni europene la nivel înalt (numită şi „Consiliu European”), în cadrul căreia şefii
statelor membre adoptă orientările politice generale, preşedintele Parlamentului îşi prezintă
recomandările strategice.
Deputaţii europeni au posibilitatea, în cadrul şedinţei plenare sau în scris, să adreseze
preşedinţiei Consiliului UE întrebări pe orice temă, de exemplu, necesitatea de a lua măsuri

6
Mihai Berinde, Uniunea Europeană și integrarea economică regională, Ed. Tribuna Economică, București,
2009, pag. 76.

13
pentru remedierea încălcărilor grave ale drepturilor omului, ale democraţiei sau ale statului de
drept.
Deputaţii europeni supraveghează, de asemenea, administrarea monedei unice a UE,
euro, invitându-l pe preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE) să vină să explice politicile
sale în faţa Comisiei pentru afaceri economice şi monetare a Parlamentului. Numirea
preşedintelui BCE şi a celorlalţi membri ai Comitetului Director poate avea loc doar după
consultarea Parlamentului.

c) Puterea financiară
Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene constituie împreună autoritatea
bugetară a Uniunii Europene, care stabileşte, în fiecare an, cheltuielile şi veniturile acesteia.
Procedura de examinare şi apoi de adoptare a bugetului are loc din luna iunie până la sfârşitul
lunii decembrie.7
În ceea ce priveşte cheltuielile obligatorii (cum ar fi cheltuielile agricole şi cheltuielile
legate de acordurile internaţionale), decizia finală aparţine Consiliului.
În ceea ce priveşte cheltuielile „neobligatorii” (alte cheltuieli), decizia aparţine
Parlamentului, care hotărăşte în strânsă colaborare cu Consiliul.
Parlamentul European şi Consiliul trebuie să respecte limitele cheltuielilor anuale
stabilite în perspectivele financiare multianuale.

 Cum este adoptat bugetul?

Principiul anualităţii bugetului înseamnă că acesta este adoptat pentru un an (anul
bugetar începe la 1 ianuarie şi se termină la 31 decembrie).
Comisia pregăteşte un proiect preliminar de buget, pe care îl transmite Consiliului Uniunii
Europene.
Pe baza acestuia, Consiliul întocmeşte un proiect de buget, pe care îl transmite
Parlamentului European pentru o primă lectură.
Parlamentul modifică proiectul în funcţie de priorităţile sale politice şi îl retrimite
Consiliului, care, la rândul său, poate să îl modifice înainte de a-l retransmite Parlamentului
European.
Parlamentul adoptă sau respinge bugetul modificat în a doua lectură. Preşedintele
Parlamentului European este cel care adoptă forma finală a bugetului.

7
http://www.europarl.europa.eu/parliament/public/staticDisplay.do?id=46&pageRank=5&language=RO, pagină
de internet consultată la data de 20 decembrie 2010

14
 Pe parcursul acestei proceduri bugetare, Parlamentul face modificări şi propune
amendamente la proiectul de buget propus de către Consiliu şi Comisie.
Bugetul nu poate fi executat înainte de a fi semnat de către Preşedintele Parlamentului
European.

 Cum este controlat bugetul?

Comisia pentru control bugetar supraveghează în permanenţă cheltuielile Uniunii.
Parlamentul European, la recomandarea Consiliului Uniunii Europene, aprobă descărcarea de
gestiune a Comisiei privind execuţia bugetară.

Graficul nr. 2: Cadrul financiar al UE pentru perioada 2007-2013 (cifre rotunjite) pag.10

UE actor mondial: acțiuni externe,

politica de dezvoltare, ajutor
Alte cheltuieli, inclusiv
umanitar 49 Mld EUR ,
(6%) administrative 51 Mld EUR ,
Cetățenie, libertate, securitate și (6%)
justiție: protecția drepturilor
cetățenilor, libera circulație a Creștere durabilă: dezvoltare
persoanelor, cooperarea economică regională, acțiuni în
polițienească și judiciară, favoarea creșterii economice, a
combaterea terorismului 11 Mld competitivității și a creării de noi
EUR , locuri de muncă 382 Mld EUR,
(1%)
(44%)

Conservarea și gestionarea
resurselor naturale: agricultură,
dezvoltare durabilă și mediu 371
Mld EUR,
(43%)

Sursa: *** Parlamentul European, Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, Luxemburg, 2010, pag. 10

d) Apărător al libertăţilor şi drepturilor omului

Singura instituţie a Uniunii Europene ai cărei membri sunt aleşi prin vot universal
direct, Parlamentul îşi ia foarte în serios rolul de apărător al libertăţilor şi al democraţiei, atât
în Europa, cât şi în lume. Rolul deputaţilor constă, în principal, în reprezentarea cetăţenilor

15
la nivel european şi în transmiterea mesajului lor conducătorilor europeni şi instituţiilor
Uniunii.
Plasând demnitatea persoanei în centrul acţiunii lor politice, deputaţii europeni citează
această Cartă de fiecare dată când este vorba de a denunţa încălcări flagrante ale drepturilor
omului în cadrul Uniunii Europene.
Parlamentul European acordă o atenţie deosebită principiului toleranţei şi combate cu
tărie orice formă de discriminare pe criterii de sex, origine etnică sau socială, limbă, opinii
politice, handicap, vârstă sau orientare sexuală.8 Astfel, el luptă pentru combaterea rasismului
şi a xenofobiei şi nu pierde nicio ocazie de a aminti necesitatea respectării normelor europene
în materie de egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, exercitându-şi, de asemenea, întreaga
influenţă pentru a garanta drepturile persoanelor cu handicap.
Pentru ca lupta împotriva terorismului să nu aducă atingere valorilor pe care se
bazează democraţia europeană, deputaţii europeni consideră că aceasta trebuie să respecte
libertăţile individuale. Acesta este mesajul pe care deputaţii europeni îl transmit în mod
constant în contextul tuturor activităţilor în care sunt implicaţi, de la acordurile cu Statele
Unite privind transferal datelor personale ale pasagerilor aerieni şi păstrarea, de către
operatori, a coordonatelor telefonice până la schimbul de informaţii bancare. În paralel,
deputaţii au susţinut revizuirea directivei privind spălarea banilor, astfel încât finanţarea
terorismului să fie inclusă în text.
Parlamentul European a jucat, de asemenea, un rol principal în crearea noii Agenţii
pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, cu sediul la Viena, care veghează la
aplicarea acestor drepturi în statele membre. În acelaşi timp, el are relaţii strânse cu
Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor, al cărei rol este supravegherea protecţiei
datelor personale şi a vieţii private pe teritoriul Uniunii.
Parlamentul European acţionează, în Europa şi în lume, în favoarea drepturilor
omului, a libertăţilor şi a democraţiei. Parlamentul trimite observatori în toate colţurile lumii
pentru a veghea la buna desfăşurare a alegerilor politice. Deputaţii europeni au grijă ca
acordurile economice şi comerciale semnate de UE cu ţări terţe să respecte drepturile omului
şi decernează, în fiecare an, premiul Saharov persoanelor care luptă pentru libertatea de
gândire.
Parlamentul veghează ca temele privitoare la drepturile omului să figureze între
preocupările europene prioritare şi are iniţiative specifice în domenii cum ar fi prevenirea

8
Pop Lia, Pentru Parlamentul Eurpean, Editura Universității din Oradea, 2007, pag. 117

16
torturii, protecţia minorităţilor, prevenirea conflictelor, promovarea drepturilor femeii şi ale
copilului, precum şi protecţia militanţilor pentru drepturile omului.
Parlamentul European condamnă cu tărie, în toate cazurile şi în orice circumstanţă,
pedeapsa cu moartea. Membrii săi au pledat, în nenumărate rânduri, în favoarea unui
moratoriu mondial necondiţionat privind execuţiile, care să fie instituit printr-o rezoluţie
ONU. Parlamentul consideră că această măsură va contribui la respectarea deplină a
demnităţii umane şi a drepturilor omului.
Parlamentul European are competenţa de a refuza acordarea avizului său conform,
necesar pentru încheierea unor acorduri importante cu ţări terţe, în cazul în care constată
încălcări ale drepturilor omului şi ale principiilor democratice. De asemenea, solicită
respectarea strictă a clauzelor privitoare la drepturile omului care sunt incluse în mod
sistematic în acest tip de acorduri şi care prevăd rezilierea acordurilor în cazuri extreme.

17
 Capitolul 4. Parlamentul European şi rolul acestuia în relaţiile
externe ale UE

Parlamentul European îşi face simţită din ce în ce mai mult influenţa în politica
externă a UE şi trebuie să-şi dea consimţământul pentru majoritatea acordurilor internaţionale
încheiate de UE. Adunări parlamentare paritare permit deputaţilor europeni menţinerea unor
legături strânse cu forurile legislative din întreaga lume. Hemiciclul Parlamentului European
reprezintă o importantă tribună pentru conducătorii internaţionali şi pentru alte personalităţi.
Uniunea Europeană nu poate accepta noi membri în absenţa avizului conform al
Parlamentului European. În vreme ce negocierile cu ţările candidate şi datele de aderare
depind de Consiliu şi de Comisie, deputaţii europeni sunt cei însărcinaţi cu supravegherea
procedurii până la momentul aderării, pentru a se asigura că toate condiţiile de aderare sunt
îndeplinite.
Consimţământul deputaţilor europeni este necesar pentru încheierea majorităţii
acordurilor internaţionale în care se angajează Uniunea Europeană. Astfel, o serie de
protocoale financiare cu ţări terţe au fost respinse de către Parlamentul European în numele
apărării drepturilor omului. În plus, deputaţii europeni formulează recomandări Comisiei
Europene pentru negocierile comerciale desfăşurate în cadrul Organizaţiei Mondiale a
Comerţului (OMC) şi îşi folosesc întreaga putere de influenţă atunci când trebuie să aprobe
rezultatele acestora.
Consiliul de Miniştri consultă Parlamentul pentru deciziile importante de politică
externă. Deputaţii pot cere repunerea lor în discuţie şi pot prezenta recomandări. Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru Politica Externă şi de Securitate Comună este invitat în mod
regulat să prezinte, în cadrul şedinţelor plenare, activităţile UE în lume. În politica de
dezvoltare, deputaţii europeni acordă prioritate combaterii sărăciei şi promovării bunei
guvernări, democraţiei şi drepturilor omului.9
Parlamentul acţionează în permanenţă pentru a stabili legături politice, economice şi
culturale cu parlamente din întreaga lume. Astfel, deputaţii europeni participă la Adunarea
Parlamentară Paritară Africa, Caraibe şi Pacific (ACP-UE), la Adunarea Parlamentară Euro-
Mediteraneană (APEM), unde sunt reprezentate mai ales Autoritatea Palestiniană şi Israel,
precum şi la Adunarea Parlamentară Euro-Latinoamericană (EuroLat).

9
*** Parlamentul European, Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, Luxemburg, 2010, pag. 21

18
 Parlamentul acţionează în permanenţă pentru a stabili legături politice, economice şi
culturale cu parlamente din întreaga lume. Astfel, deputaţii europeni participă la Adunarea
Parlamentară Paritară Africa, Caraibe şi Pacific (ACP-UE), la Adunarea Parlamentară Euro-
Mediteraneană (APEM), unde sunt reprezentate mai ales Autoritatea Palestiniană şi Israel,
precum şi la Adunarea Parlamentară Euro-Latinoamericană (EuroLat).
Parlamentul European poate îndruma şi promova programele de dezvoltare şi
cooperare ale Uniunii Europene cu practic toate ţările în curs de dezvoltare din lume, prin
Comisia pentru dezvoltare şi cooperare din cadrul Parlamentului, şi prin activitatea Adunării
Comune AC-EU.
Prin procedura bugetară, Parlamentul influenţează direct cheltuielile pentru priorităţile
majore de dezvoltare, cum ar fi ajutoare cu hrană pentru zone rurale, chestiuni referitoare la
mediul înconjurător, asistenţă pentru refugiaţi şi persoane strămutate şi susţinerea activităţii
organizaţiilor neguvernamentale. Parlamentul acordă de asemenea o mare importanţă
furnizării de ajutoare umanitare.
În special prin Adunarea Comună, instituţia democratică a convenţiei AC-EU care
uneşte Uniunea Europeană cu 71 de ţări ale regiunilor africană, a Insulelor Caraibe şi a
Pacificului (ACP), Parlamentul European a lucrat pentru crearea unui parteneriat bazat pe
comerţ şi dezvoltare economică, pentru lupta împotriva sărăciei şi respectarea drepturilor
omului şi a principiilor democratice.
Mulţumită Parlamentului European, Convenţia ACP/EU include acum o "clauză de
democraţie" - opţiunea de a suspenda ajutorul către ţările ACP care se fac vinovate de
încălcări grave ale drepturilor omului.

19
 CONCLUZII

Simplă Cameră consultativă în primii ani ai unificării europene, Adunarea

Parlamentului a devenit în zilele noastre un parlament modern. În prezent, el are, în domeniile
esenţiale, aceeaşi putere legislativă ca şi Consiliul de Miniştri, în cadrul căruia sunt
reprezentate guvernele statelor membre. Parlamentarii au luptat pentru dreptul de a participa
la elaborarea bugetului Uniunii Europene.
De asemenea, Parlamentul joacă un rol important în investitura Comisiei Europene,
aceasta preluându-şi funcţia doar cu aprobarea Parlamentului. Nu în cele din urmă, Tratatul de
la Lisabona consolidează şi mai mult drepturile Parlamentului European şi, implicit, pe cele
ale cetăţenilor europeni.
De-a lungul timpului, rolul şi competenţele Parlamentului European s-au extins
considerabil, acesta devenind un actor principal al procesului de elaborare a legilor
comunitare. În prezent, în majoritatea cazurilor, pentru ca un regulament european sau o
directivă să poată fi adoptate, este necesar ca Parlamentul European şi Consiliul să se pună de
acord asupra conţinutului său: este ceea ce numim „codecizie”.
Astfel, înainte ca o lege europeană să poată fi aplicată în toate statele membre ale
Uniunii Europene, trebuie ca aceasta să fie semnată de preşedintele Parlamentului European şi
de preşedintele Consiliului de Miniştri.
Fiind singura instituţie comunitară a cărei membri sunt aleşi prin sufragii, Parlamentul
European este expresia manifestată prin alegeri directe a voinţei politice a popoarelor Uniunii
Europene, fiind cel mai mare parlament multinaţional din lume.
Cu toate acestea, Parlamentul European acordă importanţă specială menţinerii
legăturii cu parlamentele naţionale ale ţărilor membre ale U.E. prin şedinţe desfăşurate cu
regularitate, cu participarea preşedinţilor parlamentelor cât şi la nivelul comitetelor
parlamentare. Aceste contacte sunt animate şi prind viaţă şi prin discuţiile ce au loc asupra
politicilor adoptate de Uniunea Europeană în cadrul unor reuniuni cu rol de investigaţii
parlamentare.
Dincolo de cele trei mari puteri ale Parlamentului, şi anume, puterea legislativă,
financiară şi controlul democratic, Parlamentul European prezintă o a patra putere deosebit de
importantă, care însă poate fi numită mai potrivit sarcină. Aceasta se referă la apărarea
drepturilor şi libertăţilor omului şi la vegherea respectării acestora, precum şi la includerea lor
în orice acord internaţional semnat de către Uniune.

20
 Cu ocazia fiecăror alegeri parlamentare, cetăţenii europeni se pot implica activ în
hotărârea viitoarei componenţe a Parlamentului European, exprimându-şi voinţa prin vot
direct şi universal. Asta pentru că înainte de toate, Parlamentul înseamnă deputaţi europeni.
Iar ei reprezintă cei care, împuterniciţi de mandatul încredinţat de către cetăţeni la fiecare
cinci ani, votează legi şi iau iniţiative politice care se răsfrâng asupra vieţii noastre de zi cu zi
sau inspiră demersul european referitor la marile probleme ale lumii.

21