DREPTUL TRANSPORTURILOR

Suport de curs
Forma de învăţământ:
AP, AMS

2012-2013

Titular,

Lector. univ. drd. Dumitriţa IONESCU

1
 Cuprins

Capitolul I Aspecte generale privind activitatea de transport…………………………………..4

Capitolul II Contractul de transport – aspecte generale……………………………………….11

Capitolul III Transporturile feroviare………………………………………………………….20

Capitolul IV Contractul de transport de calatori pe calea ferata……………………………….38

Capitolul V Contractul de transport de bagaje si mesagerii pe calea ferată……………………48

Capitolul VI Transportul aerian………………………………………………………………..51

Capitolul VII Transporturile aeriene de calatori si bagaje……………………………………..58

Capitolul VIII Transporturile rutiere…………………………………………………………...64

Capitolul IX Transportul rutier public………………………………………………………….73

Capitolul X Transportul rutier de persoane…………………………………………………….83

Capitolul XI Transporturile maritime…………………………………………………………..92

Bibliografie…………………………………………………………………………………….110

2
PRECIZĂRI INTRODUCTIVE
SCOPUL CURSULUI
Cursul îşi propune prezentarea cadrului teoretic necesar înţelegerii dreptului
transporturilor. Transporturile constituie o prelungire a procesului de producţie, pe care îl
continuă şi îl desăvârşeşte, iar prin această activitate de transport se adaugă la valoarea
mărfurilor. Prin activitatea de transport nu se creează bunuri materiale; aceleaşi mărfuri deplasate
în alt loc capătă o valoare superioară.
Prin sistemul naţional de transport se realizează legătura între producţie şi consum şi în
general satisfacerea necesitaţilor materiale şi spirituale ale societăţii. Prin urmare, obiectul
activităţii de transport constă în deplasarea în spaţiu de mărfuri, bunuri şi persoane.
Cursul este structurat pe 11 capitole în conformitate cu planul de învăţământ.

OBIECTIVE
Cursul de Dreptul transporturilor urmăreşte realizarea următoarelor obiective:

1. Familiarizarea studenţilor cu terminologia şi conceptele de baza specifice

dreptului transporturilor;
2. Analiza şi dezbaterea rolului şi scopului esenţial al dreptului transporturilor care
este de asigura funcţionarea armonioasă a dezvoltării sistemului naţional de transport care se
realizează ţinându-se seama de următoarele cerinţe: promovarea programelor naţionale de
realizare a unei dezvoltări durabile a economiei naţionale; nevoile de apărare a ţării; asigurarea
unui nivel ridicat de siguranţă a traficului; eficienţa economică; asigurarea condiţiilor de
conservare şi de protejare a mediului; utilizarea raţională a energiei; respectarea convenţiilor şi
acordurilor internaţionale la care România este parte.
3. Prezentarea normelor care reglementează în mod adecvat raporturile de drept al
transporturilor, ca urmare a dezvoltării societăţii, în domeniul economic şi social.

EVALUAREA ACTIVITĂŢII
Evaluarea cunoştinţelor, acumulate pe baza materialului prezentat în curs şi a
bibliografiei consultate, se va realiza în cadrul unui examen. Pe parcursul semestrului, fiecare
student va elabora, pe baza bibliografiei recomandate, un referat care va fi prezentat tutorelui
anterior sesiunii de examene. Nota finală va fi calculată ţinând cont următoarele ponderi:
a) Nota obţinută pentru referat va constitui 25%;
b) Nota obţinută în cadrul activităţilor tutoriale (asistate) va reprezenta 25%;
c) Nota obţinută la examen va reprezenta 50%

3
 Capitolul I
Aspecte generale privind activitatea de transport.

Obiectul, importanţa şi organizarea activităţii de transport

Parte esenţială a activităţii economice, activitatea de transport constă în acele acţiuni

prin care se organizează şi se realizează deplasarea călătorilor şi mărfurilor în spaţiu şi timp.
Prin sistemul naţional de transport se realizează legătura între producţie şi consum şi
în general satisfacerea necesitaţilor materiale şi spirituale ale societăţii. Prin urmare, obiectul
activităţii de transport constă în deplasarea în spaţiu de mărfuri, bunuri şi persoane.
Se consideră că transporturile constituie o prelungire a procesului de producţie, pe care
îl continuă şi îl desăvârşeşte, iar această activitate de transport se adaugă la valoarea mărfurilor.
Prin activitatea de transport nu se creează bunuri materiale; aceleaşi mărfuri deplasate în alt loc
capătă o valoare superioară.
Activitatea de transport este strâns legată de dreptul constituţional al cetăţenilor la
liberă circulaţie în ţară şi străinătate.

Normele generale aplicabile transporturilor rutiere, feroviare, navale şi aeriene,

componentele reţelei de transport de interes naţional şi european, precum şi atribuţiile şi
răspunderile autorităţilor competente de reglementare, coordonare, control, inspecţie şi
supraveghere cu privire la activităţile de transport şi la mijloacele de transport sunt stabilite de
O.G. nr. 19/1997 privind transporturile, modificată şi completată prin O.G. nr. 94/2000 şi
Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (intrat
în vigoare la 1 oct. 2011). În acelaşi timp, după cum vom arăta în cele ce urmează, reglementări
specifice fiecărui tip de activitate de transport pot fi regăsite în diferite acte normative speciale.
Principalele obiective ale sistemului naţional de transport sunt:
a) realizarea conectării tuturor localităţilor la reţeaua naţională de transport;
b) asigurarea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor;
c) asigurarea liberei circulaţii a bunurilor;
d) asigurarea efectuării transporturilor care privesc siguranţa naţională;
e) asigurarea racordării lui la sistemele internaţionale de transport;
f) participarea la dezvoltarea economică şi socială a ţării.
Dezvoltarea sistemului naţional de transport se realizează ţinându-se seama de
următoarele cerinţe: promovarea programelor naţionale de realizare a unei dezvoltări durabile a

4
economiei naţionale; nevoile de apărare a ţării; asigurarea unui nivel ridicat de siguranţă a
traficului; eficienţa economică; asigurarea condiţiilor de conservare şi de protejare a mediului;
utilizarea raţională a energiei; respectarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care
România este parte. În toate raporturile generate de activitatea de transport protecţia vieţii umane
şi a mediului este prioritară.
Sistemul naţional de transport constituie parte integrantă a sistemului economic şi social
şi are următoarele componente: infrastructurile de transport rutier, feroviar, naval şi aerian;
mijloacele de transport; operatorii de transport şi ai activităţilor conexe transporturilor; sistemele
de management al traficului şi sistemele de poziţionare şi navigaţie.

Modurile de transport sunt:

a) transportul rutier;
b) transportul feroviar;
c) transportul naval;
d) transportul aerian;
e) transportul multimodal şi combinat.
Fiecare mod de transport are în compunere infrastructura de transport, mijloacele de
transport, operatorii de transport şi ai activităţilor conexe transportului, precum şi sistemele de
management al traficului şi sistemele de poziţionare şi navigaţie, după caz.
Infrastructurile destinate desfăşurării activităţilor de transport sunt căile de comunicaţie
rutiere, feroviare, navale şi aeriene. Infrastructurile de transport sunt destinate desfăşurării
activităţilor de transport, activităţilor conexe transporturilor şi activităţilor privind administrarea
infrastructurilor respective. Infrastructurile de transport sunt de interes naţional şi de interes
european şi împreună cu sistemele de management al traficului şi cu sistemele de poziţionare şi
navigaţie constituie reţelele de transport care pot fi de interes naţional sau de interes european.
Mijloacele de transport sunt mijloace mobile, cu sau fără propulsie, amenajate pentru
transportul de persoane sau de bunuri, special destinate să se deplaseze pe o cale de comunicaţie
rutieră, feroviară, navală sau aeriană.
Operatorii de transport sunt transportatori, români sau străini, care au acces egal şi
nediscriminatoriu la infrastructura deschisă accesului public. Prin transportatori se înţelege
persoanele fizice sau juridice, autorizate să efectueze transporturi, interne sau internaţionale, de
persoane ori de bunuri, în interes public sau în interes propriu, cu mijloace de transport deţinute
în proprietate sau cu contract de închiriere ori leasing.

5
 Operatorii activităţilor conexe transporturilor sunt persoane fizice sau juridice care
efectuează activităţile ce se desfăşoară în legătură cu/sau în timpul transportului.
Utilizatorii de transporturi au acces egal şi nediscriminatoriu la infrastructurile de
transport de interes public, pot alege liber modul de transport prin care îşi exercită dreptul de a se
deplasa, au posibilitatea de a efectua ei înşişi transportul ori de a apela la serviciile unui
transportator liber ales.
Statul sprijină dezvoltarea şi funcţionarea transportului public, subvenţionează sau, după
caz, susţine financiar transportul public de călători, garantează libera iniţiativă şi autonomia
transportatorilor şi asigură condiţiile unei concurenţe loiale între modurile de transport şi între
diferitele categorii de transportatori.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii coordonează modurile de transport printr-

o abordare multimodală, ţinând seama de capacităţile existente sau de cele prevăzute pentru
fiecare mod de transport şi de promovarea unei dezvoltări raţionale a transporturilor combinate,
cu respectarea reglementărilor specifice fiecărui mod de transport.
Ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, Ministerul Transporturilor şi
Infrastructurii are următoarele atribuţii principale:
- elaborează strategiile de dezvoltare a activităţilor de transport;
- elaborează şi supune spre adoptare Guvernului programele şi priorităţile de modernizare şi
dezvoltare a infrastructurilor de transport deschise accesului public, aparţinând domeniului
public;
- asigură administrarea infrastructurilor de transport deschise accesului public, de interes naţional
şi european, aparţinând domeniului public al statului;
- asigură tuturor utilizatorilor acces egal şi nediscriminatoriu la infrastructurile de transport
deschise accesului public;
- asigură beneficiarilor de transport dreptul de a alege liber modul de transport, transportatorul şi
mijlocul de transport;
- sprijină dezvoltarea şi funcţionarea transportului public;
- stimulează libera iniţiativă şi asigură autonomia transportatorilor;
- asigură condiţiile unui mediu concurenţial normal în interiorul fiecărui mod de transport,
precum şi între modurile de transport;
- asigură efectuarea transporturilor militare şi a transporturilor de intervenţie în caz de calamităţi
naturale sau în alte situaţii deosebite;
- elaborează politica economică în domeniul transporturilor;

6
- elaborează politici pentru dezvoltarea transporturilor multimodale şi a transportului combinat;
- asigură gestionarea proprietăţilor publice şi private ale statului din domeniul transporturilor,
atribuite în administrare prin lege;
- aprobă sau supune spre aprobare Guvernului, după caz, tarife sau taxe de utilizare a
infrastructurilor de transport deschise accesului public, aparţinând domeniului public al statului;
- clasifică reţelele de transport de interes naţional şi european, în conformitate cu standardele
naţionale şi europene;
- autorizează funcţionarea porturilor, aerodromurilor civile, gărilor şi a autogărilor;
Ca autoritate de stat în domeniul transporturilor feroviare, rutiere, maritime, pe apele
interioare, aeriene, multimodale şi combinate, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are
următoarele atribuţii principale:
- elaborează proiecte de acte normative şi aprobă norme tehnice destinate asigurării
compatibilităţii sistemului naţional de transport cu sistemele de transport internaţionale;
- emite norme tehnice obligatorii pentru construcţia, modernizarea, întreţinerea şi exploatarea
infrastructurilor de transport, precum şi pentru construcţia, inspecţia tehnică şi exploatarea
mijloacelor de transport;
- emite norme obligatorii de atestare, certificare, licenţiere şi brevetare a personalului care
lucrează în transporturi sau concură la siguranţa traficului şi stabileşte condiţiile de suspendare
sau de anulare a atestatelor, certificatelor, licenţelor sau brevetelor acordate;
- organizează examene şi autorizări şi emite atestate, autorizaţii, certificate, licenţe şi brevete
pentru personalul din transporturi, precum şi pentru operatori;
- emite norme obligatorii de licenţiere şi autorizare a agenţilor economici care efectuează sau vor
efectua activităţi de transport ori activităţi specifice siguranţei traficului şi stabileşte condiţiile de
acordare, de suspendare sau de anulare a licenţelor şi autorizaţiilor;
- emite norme obligatorii de siguranţă a traficului în transporturile rutiere, feroviare, navale,
aeriene, precum şi pentru transportul multimodal şi combinat şi supraveghează respectarea
acestora;
- emite norme obligatorii pentru efectuarea transporturilor de mărfuri periculoase;
- acordă sau retrage dreptul de arborare a pavilionului românesc navelor sau aeronavelor civile,
în condiţiile legii;
- aprobă survolarea spaţiului aerian al României, decolarea şi aterizarea aeronavelor civile de
pe/şi pe aeroporturile situate pe teritoriul României;
- asigură dirijarea aeronavelor în spaţiul aerian al României şi a navelor în apele naţionale
navigabile, în conformitate cu reglementările naţionale şi internaţionale;

7
- aprobă aplicarea reglementărilor specifice adoptate de organizaţiile de aviaţie civilă din
Comunitatea Europeană la care autoritatea română în domeniul aviaţiei civile este parte;
- exercită activitatea de registru, de inspecţie şi de control în transporturi;
- acordă permisiunea de intrare şi de plecare a navelor româneşti şi străine în/şi din porturile
civile româneşti;
- stabileşte condiţiile de înmatriculare a navelor, aeronavelor, autovehiculelor şi a materialului
rulant;
- asigură certificarea de tip şi individuală a mijloacelor de transport;
- supraveghează navele, indiferent de pavilionul acestora, în apele naţionale navigabile;
- anchetează evenimentele sau accidentele grave produse în activităţile de transport.
Transportul de persoane sau de bunuri poate fi atât transport în interes public cât şi
transport în interes propriu.

Transporturile în interes public, denumite şi transporturi publice, sunt cele executate de

persoane juridice sau fizice, în condiţii nediscriminatorii de acces pentru terţi, pe baza unui
contract de transport, contra plată.
Contractul de transport se încheie între transportator şi beneficiarul de transport şi se
probează, pentru transportul de persoane, printr-un titlu de transport înmânat pasagerului, iar
pentru transportul de mărfuri, printr-un document specific de transport.
Contractul de transport poate fi încheiat direct cu transportatorul sau prin intermediari de
transport, autorizaţi de Ministerul Transporturilor.

Transportul în interes propriu sau în interes personal este executat de persoane fizice în
vederea asigurării deplasării unor persoane sau bunuri, precum şi transportul în folos propriu,
organizat de persoane fizice sau juridice pentru activităţile proprii autorizate, cu mijloacele de
transport pe care le deţin în proprietate sau le folosesc în baza unui contract de închiriere sau
leasing.
Transportul în folos propriu de bunuri şi de persoane trebuie să constituie accesoriul unei
alte activităţi economice executate de persoana care îl organizează, iar bunurile transportate
trebuie să fie proprietatea acesteia ori să fie rezultatul activităţii sale.
Transporturile în interes propriu de persoane sau de bunuri se execută fără perceperea
unui tarif sau a echivalentului acestuia în bunuri sau servicii.
Persoanele fizice sau juridice care efectuează transporturi de bunuri şi de persoane, altele
decât cele în interes personal, se autorizează de către Ministerul Transporturilor. Evidenţa

8
autorizaţiilor se ţine de către Ministerul Transporturilor în registre unice, pe moduri de transport.
Sunt exceptate persoanele fizice sau juridice care efectuează transporturi în regim de taximetrie.
Tarifele transporturilor publice se formează liber şi concurenţial pe baza cererii şi a
ofertei.
Specificul fiecărei categorii de transport impune însă o organizare proprie, care variază
de la o categorie la alta.
Transporturile pe cale ferată, auto, navale (fluviale şi maritime) şi aeriene se realizează
de către agenţii economici (unităţi specializate), cărora le revine obligaţia, în temeiul unui
contract de transport, de a deplasa in spaţiu mărfuri, calatori şi bagaje.
Specializarea stricta a fiecărei unităţi de transport rezida din necesitatea profilării cât mai
adecvate specificului categoriei de mijloace de transport pe care le are în proprietate.

Clasificarea transporturilor

Transporturile se pot clasifica dupa mai multe criterii si anume:

A. Dupa obiectul lor:
a) transporturi de marfuri (bunuri);
b) transporturi de persoane;
c) transportul de informatii;
B. Dupa mijloacele de transport folosite:
a) feroviare (locomotive cu abur, Diesel, Diesel-electrice, electrice, vagoane);
b) rutiere (auto si tractiune animala);
c) navale (maritime si fluviale);
d) aeriene (aeronave);
e) speciale (conducte, funiculare etc.);
f) combinate (cale ferata-auto, auto-naval etc.).
C. Dupa asezarea cailor de transport, transporturile orasenesti pot fi:
a) pe strazi (tramvai, troleibuz, taxiuri);
b) in afara strazilor (metrou, cale ferata, suspendate).
D. Dupa itinerarul parcurs in interiorul sau dincolo de granitele statului:
a) transportul in trafic intern (local);
b) transportul in trafic international (intre doua sau mai multe state), care la randul
lor pot fi:

9
 - transporturi in trafic international de tranzit, cand transporturile se efectueaza pe
teritoriu unui stat strain numai in trecere.
- transporturi de peage, cand transporturile au punct de plecare si de sosire de pe
teritoriul unui stat, insa parcursul transportului trece si pe teritoriul altui stat vecin.
E. Dupa cum transporturile se executa cu un singur mijloc sau cu folosirea
succesiva a mai multor mijloace de transport:
a) transporturi efectuate cu un singur mijloc de transport;
b) transporturi in trafic combinat, cand transportul se executa cu doua sau mai multe
mijloace de transport, de catre mai multi carausi in baza unui singur contract de transport.
F. In functie de interesul social:
- transport in interes public ce se executa de catre operatori de transport licentiati in
conditiile legii si in temeiul unui contract de transport;
- transport in interes propriu.

10
 Capitolul II
Contractul de transport – aspecte generale

Noţiunea contractului de transport

Contractul de transport se poate defini ca fiind acel contract prin care un agent
economic specializat (numit unitate de transport, transportator sau cărăus), se obligă, în schimbul
unui preţ (taxa de transport sau tarif), să transporte până la destinaţie, într-un anumit termen,
călătorii şi bagajele lor, sau să transporte, păzească şi să elibereze destinatarului, mărfurile sau
bagajele ce i-au fost încredinţate în acest scop.
Prin urmare, se poate extrage din această definiţie că indiferent de categoria de
transport şi obiectul transportului prin natura sa, "contractul de transport este o instituţie a
dreptului civil caracterizată prin existenţa unor raporturi patrimoniale reglementate potrivit
principiului echivalenţei prestaţiilor".
Potrivit noului Codului Civil instituit prin Legea nr. 287/2009 şi intrat în vigoare la 1
octombrie 2011, contractul de transport este reglementat în Cartea V – despre obligaţii, Titlul
IX – Diferite contracte speciale, Capitolul VIII – Contractul de transport, respectiv în art.
1955-1960 (şi următoarele referitoare la documentele de transport, ambalaj, predarea bunurilor,
obligaţia de a transporta bunurile, termenul de transport, suspendarea transportului şi altele).
Codul civil aplică în materia transporturilor răspunderea contractuală pentru transportatori şi
căpitanii de corăbii în cazul pierderii mărfurilor predate, fiind exoneraţi, potrivit art. 1959, Cod
civil numai în măsura în care vor putea dovedi cauzarea acestor prejudicii din motive
neimputabile lor, de exemplu, forţa majoră sau cazul fortuit.
Contractul de transport de mărfuri, de exemplu, este reglementat încă din 1887 prin
dispoziţiile Codul comercial, iar în prezent în art. 413-441, iar contractul de transport maritim de
mărfuri şi călători, în art. 557-600, sub denumirea de contract de încheiere.
Codul comercial, de asemenea cuprinde dispoziţii referitoare la documentul de
transport, dreptul autonom al destinatarului, răspunderea transportatorului (cărăusului),
recunoaşterea existenţei simultane a două drepturi independente asupra lucrurilor ce se transportă
etc. Codul comercial face deosebirea între transporturile efectuate de transportatorii organizaţi
sub forma de întreprinderi, caz în care activitatea de transport cade sub incidenţa prevederilor
Codului comercial, fiind considerată faptă de comerţ şi cazul în care transportul nu este executat
de întreprinderi, când vor fi aplicabile dispoziţiile Codului civil.

11
 În măsura în care dispoziţiile Codului comercial nu sunt abrogate sau modificate,
expres sau tacit, prin actele normative care reglementează activitatea de transport, în condiţiile în
care acestea se execută prin intermediul agenţilor economici specializaţi, ele îşi menţin
aplicabilitatea.

Caracterul autonom al contractului de transport

Autonomia contractului de transport - ca instituţie juridică - trebuie înţeleasă într-un

dublu sens şi anume:
a) raporturile născute din contractul de transport sunt independente de
raporturile existente între expeditor şi beneficiar, care au la bază un alt contract: de furnizare,
de vânzare-cumparare etc., raporturi ce nu-i sunt opozabile transportatorului. Rezultă deci că
suntem în prezenţa a două contracte de sine stătătoare, fiecare cu efectele ce-i sunt proprii.
b) contractul de transport reprezintă o instituţie juridică cu caractere specifice,
care îl deosebesc de toate celelalte contracte cu conţinut economic sau de drept civil care au
ca obiect prestări de servicii; el reprezintă pe plan juridic concretizarea unor raporturi
economice de natură specială - deplasarea obiectului transportului - ceea ce conferă o figură
juridică proprie, cu caractere distincte.
Contractul de transport este un contract unitar, autonom şi de sine stătător, în
conţinutul căruia se îmbină elemente care, în individualitatea lor, se aseamănă cu elementele
specifice altor contracte (de antrepriză, de locaţiune de lucrări, depozit), dar care în ansamblul lor
conferă acestui contract o natură juridică proprie.
Trebuie subliniat faptul ca nu orice deplasare de lucruri dintr-un loc în altul formează
obiectul unui contract de transport, ci numai atunci când transportul se face pe baza obligaţiei
asumate de cărăuş în acest sens şi pe care le-a luat în prealabil în primire la locul de încărcare şi
le va preda la locul de destinaţie. Deci, nu vor putea fi considerate contracte de transport acelea
care deşi constau într-o deplasare materială dintr-un loc în altul a unor lucruri, aceasta nu s-a
făcut cu predarea prealabilă a lor.
Contractul de transport se deosebeşte şi de contractul de expediţie, care poate fi
definit ca fiind acel contract în baza căruia o persoană numită expediţionar (comisionar) se
obligă faţă de cealaltă parte contractantă numită expeditor (comitent) ca în temeiul împuternicirii
date de acesta, să încheie cu un transportator, în nume propriu, dar pe seama expeditorului, un
contract de transport de mărfuri şi să efectueze toate operaţiunile auxiliare expedierii mărfurilor

12
sau primirii lor la destinaţie, iar expeditorul se obligă să-i plătească o anumită sumă de bani şi
preţul prestaţiilor auxiliare.
Raporturile juridice care se stabilesc între părţile contractului de expediţie sunt de
natură juridică complexă.
In raporturile dintre expediţionar (comisionar) şi expeditor (comitent) se suprapun două
contracte civile: un contract de mandat (fără prezentare), în baza căruia expeditorul (comitentul)
îl împuterniceşte pe expediţionar (comisionar) să încheie cu un transportator contractul de
transport şi un contract de prestări de servicii în baza căruia expeditionarul (comisionarul) trebuie
să execute toate operaţiunile necesare transportului (preluarea mărfurilor şi încărcarea lor în
mijloacele de transport, întocmirea formalităţilor necesare etc.).

Caracterele juridice ale contractului de transport

Contractul de transport prezintă un număr mare de varietăţi, care se deosebesc între ele
fie datorită specificului pe care îl presupune obiectul activităţii desfăşurate de cărăuş (transport
de călători, de mărfuri, bagaje şi mesagerii), fie datorită varietăţii şi specificităţii mijloacelor de
transport folosite (feroviar, rutiere-auto sau hipo-aerian, pe apă), fie datorită particularităţilor pe
care le implică transporturile internaţionale faţă de cele interne.
Indiferent de felul său, contractul de transport prezintă următoarele trăsături esenţiale:
1. Contractul de transport este un contract bilateral (sinalagmatic), deoarece chiar de
la încheierea sa dă naştere la obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina ambelor părţi
contractante şi anume: cărăuşul se obligă să transporte dintr-un loc în altul încărcătura sau o
anumită persoană, iar expeditorul sau călătorul are obligaţia să plătească preţul transportului,
deci obligaţiei fiecărei părţi să-i găsim cauza juridică în obligaţia celeilalte.
2. Contractul de transport este un contract cu titlu oneros, deoarece fiecare parte
contractantă urmăreşte să obţină un folos, o contraprestaţie, în schimbul obligaţiei asumate.
Astfel, expeditorul urmăreşte deplasarea mărfurilor către destinatarul desemnat de el în contract
(sau călătorul să ajungă la destinaţie), iar cărăuşul vrea să primească preţul convenit (tariful de
transport) ca un contraechivalent al prestaţiei asumate.
3. Contractul de transport este un contract comutativ deoarece părţile cunosc întinderea
obligaţiilor reciproce pe care şi le asumă chiar din momentul încheierii contractului şi pot aprecia
valoarea acestor prestaţii reciproce ca fiind echivalente.

13
 Tarifele pe baza cărora se stabileşte preţul transportului cuvenit cărăuşului fiind
aprobate de regulă prin acte normative cu caracter imperativ, sunt obligatorii pentru toţi
participanţii la activitatea de transport, nefiind susceptibile de negociere.
4. Contractul de transport de persoane este un contract, în principiu consensual,
deoarece el se încheie valabil prin simplu consimţământ al părţilor dovada încheierii lui se face
însă printr-un înscris (biletul sau legitimaţia de călătorie).
5. Contractul de transport de mărfuri, cu excepţia celui maritim, are un caracter real,
deoarece pentru încheierea sa valabilă, consimţământul părţilor trebuie să fie materializat în
predarea efectivă a mărfurilor care urmează să fie transportate de către cărăuş.
6. Contractul de transport de mărfuri încheiat între agenţii economici este un contract
cu conţinut economic.

Poziţia destinatarului în contractul de transport

Contractul de transport se încheie între întreprinzătorul de transport (cărăuşul) şi

expeditor, care apar în mod obişnuit ca subiecte ale contractului.
In cazul în care transportul de bunuri se face în folosul unei alte persoane decât aceea a
expeditorului, atunci destinatarul, deşi nu este parte în contract, dobândeşte anumite drepturi din
contractul respectiv, motiv pentru care problema clarificării juridice a drepturilor destinatarului a
dat loc la ample discuţii, în literatura de specialitate emiţându-se mai multe opinii.
Astfel, în dreptul roman, cărăuşul a fost considerat ca un "negutiorum gestor" al
destinatarului, ceea ce contravine situaţiei reale, deoarece executarea transportului este urmare a
iniţiativei expeditorului şi nu a transportatorului şi pentru că, obişnuit, marfa ce se transporta
iniţial aparţine expeditorului şi nu destinatarului.
Potrivit altei opinii, drepturile care izvorăsc din contractul de transport trec de la
expeditor la destinatar (prin cesiune) pe baza unei oferte prezumate de cesiune făcută de
expeditor destinatarului, în momentul sosirii mărfii şi prin intermediul cărăuşului.
După o altă opinie criticabilă din literatura de specialitate, datorită faptului că destinatarul
dobândeşte un drept propriu faţă de cărăuş, drept izvorât din contractul încheiat de cărăuş cu
expeditorul, se consideră că drepturile destinatarului sunt identice cu cele ale terţului beneficiar
din stipulaţiunea pentru altul.
Dar acestea sunt două situaţii distincte, deosebirile dintre ele constând în următoarele:
a) în cazul stipulaţiei pentru altul, terţul beneficiar dobândeşte drepturile sale din
momentul încheierii contractului de transport, destinatarul dobândeşte dreptul la eliberarea mărfii

14
numai din momentul când marfa a ajuns la destinaţie şi este pusă la dispoziţia sa, moment până
la care expeditorul are dreptul, de a dispune de marfă;
b) terţul beneficiar în cadrul stipulaţiei pentru altul, poate deveni numai titular de
drepturi, deoarece nu poate fi obligat printr-un act de voinţă aparţinând altcuiva, pe când
destinatarul dintr-un contract de transport poate avea atât drepturi cât şi obligaţii, ca de exemplu,
de a achita tariful de transport şi alte cheltuieli de transport, prin aceasta el se asociază sau aderă
la contractul de transport (care iniţial s-a încheiat între expeditor şi cărăuş), adică îl acceptă;
c) de asemenea, în practică, adesea, în baza aceluiaşi contract de transport,
transportatorul este acţionat concomitent de expeditor şi de destinatar. Acest lucru contravine
teoriei stipulaţiei către altul, conform căreia, din momentul aderării destinatarului la contractul de
transport, expeditorul nu ar mai avea, în principiu, dreptul de a acţiona pe transportator, deoarece
prin primirea scrisorii de trăsură şi a mărfii de către destinatar, acesta s-ar substitui expeditorului
în ceea ce priveşte valorificarea oricărui drept derivând din contractul de transport.
Ţinând seama de aceste deosebiri, în literatura de specialitate s-a ajuns la concluzia că
"ideea stipulaţiei pentru altul nu poate explica, pe deplin, poziţia destinatarului în contractul de
transport, poziţia suigeneris, care nu poate fi încadrată în principiile aplicabile stipulaţiei, deşi
din alte puncte de vedere se aseamănă cu acesta, contractul de transport este o stipulaţie pentru
altul cu unele particularităţi".
Datorită faptului că legislaţia în vigoare atribuie un rol activ tuturor părţilor din contractul
de transport inclusiv destinatarului, în literatura de specialitate s-a arătat ca ar fi necesară să se
reexamineze poziţia destinatarului în contractul de transport pentru a se vedea în ce măsură
caracterul de contract bipartit mai corespunde în prezent şi dacă n-ar trebui să se adopte un nou
punct de vedere, potrivit căruia acest contract este un contract tripartit, ceea ce ar corespunde
mult mai bine dintr-un asemenea contract să aibă un rol activ.
Acceptarea (aderarea la contract) a destinatarului nu are efect constitutiv de drepturi,
deoarece acestea s-au născut chiar din momentul încheierii contractului de transport de către
expeditor şi deci, prin ea, destinatarul îşi consolidează numai aceste drepturi stipulate în favoarea
sa.

ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT. CONDIŢII

A) Capacitatea părţilor
Pentru a încheia un contract de transport valabil, părţile trebuie să aibă capacitatea de
exerciţiu deplină, adică să poată să-şi exercite drepturile şi să-şi asume obligaţii prin acte juridice
încheiate în nume propriu.

15
 Potrivit art. 5, alin. 1, din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice şi persoanele
juridice, orice persoană fizică are capacitatea de folosinţă şi, de asemenea, în afară de cazurile
prevăzute de lege, capacitatea de exerciţiu. Deci, în materia capacităţii de a încheia acte juridice
civile regula este capacitatea, incapacitatea reprezentând excepţia, care, ca toate excepţiile este
de strictă interpretare.
Minorii cu capacitatea restrânsă de exerciţiu vor putea încheia singuri contracte de
transport, însă cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorilor legali (părinţi, tutore). Minorii sub 14
ani şi interzişii judecătoreşti vor putea pentru satisfacerea unor nevoi, să încheie, de exemplu,
contractele de transport de persoane cu mijloace de transport orăşenesc în comun.

B) Consimţământul părţilor
Consimţământul, alături de cauză, constituie voinţa juridică ce prezintă un fenomen
complex atât din punct de vedere psihologic cât şi juridic.
Consimţământul ca element al voinţei juridice, reprezintă manifestarea hotărârii de a
încheia actul juridic.
Pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să emane de la o persoană cu discernământ;
- să fie dat cu intenţia de a produce efecte juridice;
- să fie exteriorizat;
- să nu fie alterat de vreun viciu.

C) Obiectul
Obiectul actului juridic (fiind chiar obiectul raportului juridic căruia îi dă naştere), constă
în obiectul obligaţiei ori obligaţiilor generale din actul juridic civil respectiv, adică în prestaţia
sau prestaţiile respective, prin care se înţelege fie transmiterea unui drept, fie a unui fapt (pozitiv
sau negativ) al debitorului, precum şi obiectul acestor prestaţii.
Obiectul contractului de transport constă în prestaţiile, pentru unitatea de transport
(cărăuş) de a transporta marfa, bagajele sau călătorii, iar pentru expeditor (călător), de a plăti taxa
de transport.
Ca orice obiect al unui act juridic şi obiectul contractului de transport trebuie să
întrunească anumite condiţii de validitate (care se apreciază raportându-le la momentul încheierii
contractului) constând în următoarele: să existe, să fie în circuitul civil, să fie determinat sau
determinabil, să fie posibil, să fie în conformitate cu legea şi cu regulile de convieţuire socială, să

16
constituie un fapt personal al celui care se obligă, iar uneori, cel ce se obligă să fie titularul
dreptului.
Astfel, va fi nul contractul care are ca obiect transportul unui lucru imposibil de executat
cu mijloacele de transport din categoria de transport din care face parte organizaţia respectivă sau
contractul care ar avea ca obiect un transport de lucruri pentru care există o interdicţie absolută
etc.

D) Cauza
Cauza contractului de transport este un element constitutiv în structura sa şi o condiţie de
validitate a acestuia.
Contractul de transport fiind un contract sinalagmatic nu are o singură cauză, comună
părţilor, ci câte o cauză a fiecăreia rezultată din obligaţiile reciproce ale părţilor.
Cauza înglobează în sine atât scopul direct şi imediat al consimţământului (element
abstract, obiectiv şi invariabil în aceeaşi categorie de contracte), cât şi scopul indirect, mediat al
consimţământului, care este motivul determinant al asumării obligaţiei, legat de destinaţia
concretă dată contraprestaţiei (element concret, subiectiv şi variabil de la un contract la altul, în
cadrul aceleiaşi categorii).
Cauza în contractul de transport trebuie să existe, să fie reală şi nu falsă, să fie licită şi
morală.

Forma contractului
Contractul de transport se încheie, de regulă, prin simplul acord de voinţă al părţilor, însă
dovada încheierii lui se face printr-un înscris (scrisoare de trăsură, bilet sau legitimaţie de
călătorie, etc.).
In cazul contractului de transport de mărfuri, cu excepţia celui maritim, contractul nu este
valabil încheiat decât prin predarea efectivă a mărfurilor, el având astfel un caracter real.
Forma scrisă a contractului de transport este cerută ad probationem.
Forma, conţinutul şi denumirea documentelor de transport variază de la o categorie la alta
de transport: scrisoare de trăsură în transporturile pe cale ferată şi fluviale; scrisoare de transport
aerian; scrisoare de transport auto şi conosament în transportul maritim.
Pentru fiecare expediţie se întocmeşte un singur document de transport, care face dovada
încheierii şi a conţinutului contractului de transport.

17
 Taxa de transport
Caracterul oneros al contractului de transport impune ca, în toate categoriile de transport
şi indiferent de obiectul supus transportului: mărfuri, călători, bagaje, pentru prestaţia executată
de transportator, să primească contraprestaţia celeilalte părţi, materializată în taxa de transport.
Preţul este un element constitutiv al transportului de mărfuri la fel de esenţial ca marfa
însăşi. In lipsa sa, nu numai că nu se poate vorbi de un transport comercial, ci nu există transport
în nici un fel.
Taxa de transport se stabileşte pe bază de tarife, care cuprind norme cu caracter
imperativ, părţile neputând să determine cuantumul taxei prin negocieri directe, aşa cum se
impune în condiţiile economiei de piaţă.
In cazul transportul de mărfuri, determinarea cuantumului taxei de transport se face
avându-se în vedere: felul mărfii, greutatea, capacitatea mijlocului de transport, distanţa şi felul
expediţiei (cu mijloace în totalitate, coletărie etc.). Transportatorul este în drept să perceapă
unele taxe accesorii pentru executarea unor operaţiuni accesorii şi adiacente transporturilor, cum
ar fi: încărcarea-descărcarea, magazinajul, transbordarea, avizarea etc., cât şi suprataxe în cazul
declarării false a mărfii prezentate la transport etc.
După cum s-a precizat, structura preţului de cost în transporturi diferă în raport de cea a
preţului de cost din alte ramuri ale economiei, în sensul că ponderea o reprezintă cheltuielile
făcute pentru salarizarea forţei de muncă, pentru combustibil, energie şi amortizarea mijloacelor
fixe.
Taxa de transport este influenţată şi de greutatea sau volumul mărfii transportată.
Distanţa de parcurs influenţează în mare măsură cuantumul taxei, fixându-se în kilometri
şi zone, calculată pe ruta cea mai scurtă sau pe cea solicitată de expeditor.
Uneori sunt fixate taxe reduse, deşi distanţele sunt mai mari, iar prin alte tarife taxele sunt
mai mari, deşi distanţele sunt mai mici.
Taxa de transport poate fi plătită de expeditor sau de către destinatar în raport de
menţiunea făcută în documentul de transport, după caz, "francată" sau "transmisă".

Răspunderea transportatorului
a) în temeiul Codului civil
Transportatorii răspund de integritatea mărfii, atât sub aspect cantitativ cât şi calitativ, din
momentul primirii ei la transport şi până în momentul eliberării ei destinatarului.

18
 Agentul economic transportator răspunde pentru pierderea totală sau parţială a mărfii,
pentru avaria ei, pentru depăşirea termenului de eliberare a mărfii şi pentru orice alt caz ce poate
fi considerat neexecutare a contractului de transport.
Ca orice răspundere contractuală, răspunderea cărăuşului se întemeiază pe culpă, iar
pentru a fi exonerat de răspundere, cărăuşul trebuie să facă dovada că îndeplinirea
necorespunzătoare a obligaţiei asumate se datorează unei cauze care exclude culpa sa.
Potrivit dispoziţiilor Codului civil, debitorul nu va putea fi condamnat la daune-interese
dacă executarea necorespunzătoare a obligaţiei sau întârzierea în executare se datorează unei
cauze străine ce nu i se poate imputa: faptul creditorului, cazului fortuit sau forţei majore.
In ceea ce priveşte răspunderea transportatorului, regula generală este existenţa
prezumţiei de culpă, drept urmare, creditorul nu trebuie să facă dovada lipsei de diligenţă a
debitorului (cărăuşului).
Neexecutarea obligaţiei de către transportator datorată unui terţ, a cărui faptă nu a putut
fi prevăzută sau împiedicată, este asimilată forţei majore.
Evenimentele atmosferice, sunt cauze străine imprevizibile, ce nu pot fi înlăturate, fiind
asimilate forţei majore şi au ca efect exonerarea de răspundere a transportatorului.

b) în temeiul Codului comercial

Dispoziţiile Codului comercial referitoare la răspunderea cărăuşului pentru
neîndeplinirea obligaţiilor, cât şi cele asupra evaluării daunei au un caracter dispozitiv, părţile
putând deroga de la ele, cu două excepţii:
- conform art. 417 Cod comercial orice convenţie a părţilor prin care s-ar limita
răspunderea stabilită prin art. 417-419; art. 425; art. 427-430; art. 432-433; 436 şi art. 440 este
nulă chiar dacă ar fi permisă prin reglementări generale sau particulare, cu excepţia cazului când
prin tarife speciale se stabilesc preţuri mai mici decât cele prevăzute în tarifele ordinare;
- conform art. 430 Cod comercial nu se poate deroga de la regulile stabilite referitoare
la răspundere în caz de dol sau culpa gravă a cărăuşului, deoarece ar fi imoral să se acorde
beneficiul limitării răspunderii în aceste cazuri ca şi atunci când ele ar lipsi.
In cazul transporturilor maritime, potrivit art. 506 din Codul comercial, transportatorul nu
va răspunde dacă va putea face dovada că neîndeplinirea obligaţiilor se datorează unor obstacole
provenite din caz fortuit sau forţă majoră.
In toate categoriile de transport: auto, feroviar, aerian şi naval, obligaţiile cărăuşului fiind
relativ aceleaşi, nici răspunderea a nu poate fi diferită.

19
 Capitolul III
Transporturile feroviare
Contractul de transport de mărfuri pe calea ferată

Consideraţii introductive

Transportul de mărfuri pe calea ferată se execută pe baza contractului de transport

încheiat între operatorul de transport feroviar şi expeditorul mărfurilor, care poate fi o persoană
juridică cu capital de stat, privat sau mixt sau o persoană fizică.
Contractul de transport încheiat de calea ferată de expediţie cu expeditorul mărfurilor, dă
naştere la obligaţii pentru toate regionalele de căi ferate, pe teritoriul cărora trece transportul,
deci contractul se încheie şi în numele acestora. Din această cauză transportul va parcurge
itinerariul stabilit pe baza unui singur document de transport, toate operaţiunile pe care le
presupune transportul fiind efectuate de transportator, fără a fi necesară prezenţa expeditorului.
Transporturile de mărfuri pe calea ferată se pot efectua ca expediţii de vagoane, atunci
când se foloseşte întreaga capacitate de transport a mijlocului (după tonaj sau volum) ori ca
expediţie de coletărie, când cantitatea de mărfuri nu acoperă această capacitate.

Definiţia contractului de transport de mărfuri pe calea ferată

Contractul de transport de mărfuri pe calea ferată este acel contract prin care
operatorul de transport pe calea ferată, în calitate de transportator, se obligă în schimbul unei
taxe de transport (tarif), să transporte înăuntrul unui anumit termen, să păzească şi să elibereze
marfa destinatarului, care poate fi expeditorul sau un terţ indicat în scrisoarea de trăsură.

Incheierea contractului de transport

Expeditorul poate fi o persoană juridică cu capital de stat, particular sau mixt, ori o
persoană fizică, care predă marfa la transport.
Pentru încheierea contractului de transport pe calea ferată, părţile trebuie să-şi exprime
consimţământul în formă scrisă. Consimţământul trebuie să fie valabil exprimat şi să nu fie viciat
prin eroare, dol, sau violenţă.

20
 De regulă oferta este făcută de expeditor, prin prezentarea mărfii însoţită de scrisoarea de
trăsură, iar acceptarea ofertei de către cărăuş consta în verificarea încărcăturii şi aplicarea
ştampilei staţiei de expediţie pe documentul de transport.
După aplicarea ştampilei staţiei de expediţie pe scrisoarea de trăsură, aceasta face dovada
contractului de transport încheiat. Prin aplicarea ştampilei, staţia de primire certifică atât primirea
mărfii la transport, cât şi momentul încheierii contractului de transport.
Dacă transportatorul a omis ştampilarea scrisorii de trăsătură şi se nasc litigii, expeditorul
poate face dovada momentului încheierii contractului de transport cu alte mijloace de probă, cum
sunt: chitanţa de primire a mărfurilor, buletinul de predare a vagoanelor, registrul de primire a
mărfurilor, registrul de cântar etc.

Scrisoarea de trăsură

Contractul de transport de mărfuri pe calea ferată se încheie în formă scrisă, aşa cum este
stabilit prin Regulamentul de transport pe cale ferată şi Tariful local de mărfuri.
Scrisoarea de trăsură este pusă la dispoziţie de către calea ferată şi se completează de
expeditor, iar datele cuprinse în chenarele cu linie groasă sunt completate de cărăuş.
Scrisoarea de trăsură trebuie să cuprindă următoarele menţiuni obligatorii:
 locul şi data întocmirii scrisorii de trăsură;
 numele (denumirea), domiciliul (sediul) expeditorului, telefon, telex sau fax - ca expeditor
trebuie să fie înscrisă o singură persoană fizică sau juridică;
 denumirea staţiei de predare şi a celei de destinaţie;
 numele (denumirea), domiciliul (sediul) destinatarului - se admite numele unui singur
destinatar;
 numărul şi seria sigiliilor aplicate;
 denumirea mărfii predate la transport aşa cum figurează în indexul alfabetic şi în
nomenclatura mărfurilor din tarif;
 numele (denumirea), domiciliul (sediul) expeditorului, şi semnătura să ori aplicarea
ştampilei sale, sau ambele.
 enumerarea detaliată a documentelor însoţitoare, vamale, fiscale, administrative etc.;
 numărul mijlocului de transport;
 masa brută a mărfii şi alte elemente de calcul, care să permită determinarea cantităţii de
marfă a expediţiei exprimată sub alte forme;

21
 menţiunea de francare, în sensul că tarifele de transport se plătesc la expediere sau când se
depune un depozit de francare;
Scrisoarea de trăsură trebuie emisă în 5 exemplare, fiecare având o anumită destinaţie:
 exemplarul de serviciu - însoţeşte transportul până la staţia de destinaţie;
 copia - se păstrează la staţia de predare;
 avizul şi adeverinţa de primire care se păstrează în staţia de destinaţie;
 unicatul scrisorii - însoţeşte marfa şi se predă destinatarului;
 duplicatul - se eliberează expeditorului după încheierea contractului de transport
(acesta face dovada predării mărfii şi pe baza lui poate cere modificarea
contractului de transport şi îşi poate valorifica drepturile împotriva cărăuşului);
La transport, nu sunt admise pe baza aceleiaşi scrisori de trăsură următoarele mărfuri:
 mărfuri care prin natura lor nu pot fi încărcate la un loc cu altele;
 mărfurile admise la transport în anumite condiţii când încărcarea
lor în comun cu alte mărfuri este interzisă prin normele tehnice privind mărfurile periculoase;
 mărfuri care datorită prescripţiilor vamale, fiscale sau
administrative, nu pot fi expediate împreună cu alte mărfuri;
 mărfurile a căror încărcare este în sarcina căii ferate, pe acelaşi
document cu cele a căror încărcare este în sarcina expeditorului.
Expeditorul răspunde de exactitatea menţiunilor făcute în scrisoarea de trăsură, suportând
toate consecinţele care ar rezulta dacă ele ar fi incomplete, insuficiente, prescurtate sau
imprecise.
Pentru expediţiile încărcate de expeditor, menţiunile din scrisoarea de trăsură referitoare
la masa mărfii sau la numărul coletelor nu fac dovada împotriva căii ferate, decât dacă
verificarea acestei mase şi a numărului coletelor a fost făcută efectiv de către calea ferată, şi
certificată în scris pe documentul de transport.
Şi în transporturile, ca şi în trafic local, internaţionale scrisoarea de trăsură este
nominativă şi nu constituie un titlu reprezentativ al mărfii.

Predarea mărfii căii ferate

Reglementările în vigoare stabilesc obligaţiile expeditorului în legătură cu predarea
mărfii la transport, cât şi ale cărăuşului în vederea executării transportului şi asigurării integrităţii
ei.

22
 Predarea mărfii, constituie actul iniţial de executare a transportului şi constă în
transferarea detenţiunii mărfii căii ferate, care o deţine pe contul expeditorului. Predarea mărfii
de către expeditor transportatorului sau carauşului se face în locuri prestabilite.
Intre greutatea mărfii din documentul de transport şi cea prevăzută în actele de livrare
însoţitoare trebuie să fie deplină coincidenţă.
Condiţiile de ambalare sunt cele prevăzute de stasuri sau norme tehnice, iar nerespectarea
lor îndreptăţeşte pe transportator să refuze primirea mărfii sau să facă menţiunea necorespunderii
ambalajului, caz în care, mărfurile circulă pe răspunderea expeditorului.
Se pot primi ca expediţii de coletărie şi mărfuri neambalate dacă prin natura lor nu se pot
pierde, împrăştia sau amesteca cu altele.
Nu pot fi predate ca expediţii de coletărie: mărfurile excluse la transport conform
Regulamentului de transport pe căile ferate; cadavrele; vietăţile, cu excepţia celor mici prezentate
la transport în cuşti sau colivii; obiectele ce depăşesc gabaritul.
Expeditorul are obligaţia, la expediţiile de coletărie sau mesagerie să introducă în colet
sau să aplice pe colet o eticheta pe care să se înscrie denumirea, cantitatea şi calitatea mărfii din
conţinutul coletului, precum şi numele persoanei care a executat cântărirea, măsurarea,
numărarea şi ambalarea mărfii.
Pe eticheta aplicată se va înscrie numele şi adresa destinatarului precum şi numărul de
ordin al coletului corespunzător celui indicat în scrisoarea de trăsură.
Transportul mărfurilor în containere este admis ca expediţie de coletărie cât şi ca
expediţie de vagoane, dar numai în staţiile de expediţie deschise traficului de mărfuri în
containere.
Transportul mărfurilor în transcontainere este admis numai ca expediţii de vagoane în
staţiile şi spre staţiile deschise traficului de mărfuri transcontainere.
Incărcarea şi fixarea mărfurilor în mijlocul de transport este o obligaţie a expeditorului ce
trebuie îndeplinită cu respectarea regulilor tehnice stabilite de transportator.
Pentru ca mărfurile ce fac obiectul expediţiei sa fie primite la transport, acestea trebuie să
îndeplinească anumite condiţii.
In acest sens calea ferată efectuează transporturile conform Regulamentului atât timp cât:
a) expeditorul se conformează normelor Regulamentului şi tarifelor;
b) transportul este posibil cu personalul şi mijloacele obişnuite de transport;
c) transportul nu este împiedicat de împrejurări pe care calea ferată nu le poate evita şi care nu
depind de ea pentru a fi înlăturate.

23
 Regulamentul de transport pe calea ferată stabileşte mărfurile ce sunt excluse de la
transport după cum urmează:
1. mărfurile al căror transport este interzis prin dispoziţii legale sau pentru motive de ordine
publică, fie chiar şi numai pe o porţiune din parcurs;
2. obiectele care, datorită dimensiunilor şi masei lor sau însuşirilor, nu pot fi transportate ca
instalaţiile sau mijloacele ordinare în exploatare, fie numai pe o porţiune din parcurs;
3. materialele şi obiectele excluse de la transport prin Regulamentul privind normele tehnice
referitoare la transportul mărfurilor periculoase.
Expeditorul are obligaţia să aplice pe containere sigilii proprii şi să indice în scrisoarea de
trăsură felul, marca, numărul, capacitatea acestuia, greutatea proprie, felul şi greutatea mărfii
încărcate în containere.
Sigiliile trebuiesc astfel confecţionate şi aplicate, încât să nu permită înlocuirea sau
violarea lor fără urme vizibile.
Calea ferată poate aplica sigiliile proprii ori de câte ori consideră că este în interesul său
să execute sigilarea.
Responsabilii cu expedierea mărfurilor, răspund de exactitatea mărfurilor ce se expediază
în raport cu datele înscise în documentele de livrare şi cel de transport cât şi de integritatea
mărfurilor până în momentul predării lor căii ferate.

Primirea la transport a mărfurilor de către calea ferată

Primirea la transport a mărfurilor are loc în toate staţiile destinate traficului de mărfuri în
amplasamentul de încărcare-descarcare şi în alte locuri stabilite (magazii, linii de garaj etc.) în
orele de program stabilite şi cunoscute clientelei.
Primirea la transport a mărfii constituie operaţiunea care conferă caracterul real
contractului de transport, evidenţiază deosebirea acestui contract faţă de contractul de remorcaj şi
marchează momentul transferului răspunderii căii ferate asupra mărfii.
Operaţiunea de preluare la transport a mărfii constă într-o serie de verificări care
privesc:
 la expediţie de coletărie şi mesagerii: numărul coletelor, greutatea, starea ambalajelor,
adresa destinatarului şi etichetele aplicate pe colete;
 la expediţiile de vagoane: natura mărfii, respectarea regulilor tehnice de încărcare şi
fixare a mărfurilor, la vagoanele închise, sigiliile, iar la vagoanele deschise semnele şi
marcajele (dacă sunt suficiente şi executate în bune condiţii).

24
 In ceea ce priveşte preluarea prin cântărire, aceasta este obligatorie în cazul mărfurilor
destinate exportului sau provenite din import, a celor care se transbordează la frontieră, coletaria
şi mesageria, produsele alimentare şi cele ale industriei usoare.
Calea ferată va prelua fără cântărire mărfurile ambalate potrivit stasului, cu greutatea
ştanţată sau cu greutăţi uniforme.
Nu vor fi admise la transport expediţiile de mărfuri care nu îndeplinesc următoarele
condiţii:
 mărfurile a căror ambalare este insuficientă sau necorespunzătoare;
 mărfurile încărcate cu nerespectarea regulilor tehnice de încărcare şi fixare în mijlocul de
transport.
 expediţiile de vagoane închise fără sigilii şi cele în vagoane descoperite fără semne şi
marcaje, ori cu semne şi marcaje insuficiente, sau necorespunzătoare;
 mărfurile admise condiţionat la transport care nu întrunesc condiţiile speciale.
In cazul refuzului mărfii pentru neîndeplinirea uneia din condiţiile prevăzute mai sus,
reprezentantul căii ferate trebuie să facă această menţiune în scrisoarea de trăsură sau să încheie
un proces-verbal împreună cu reprezentantul expeditorului.
Operaţiunea de preluare a mărfurilor la transport se încheie prin aplicarea stampilei
staţiei de expediţie.

Taxa (tariful) de transport

Taxa de transport se stabileşte diferenţiat în raport de felul expediţiei: tarif pentru

expediţii de vagoane complete; tarif pentru expediţii de coletărie; tarif pentru expediţie de
mesagerie.
Tarifele au la bază următoarele principii:
- stabilirea tarifelor în funcţie de costurile efective ale prestaţiei de transport astfel încât să se
asigure acoperirea integrală a cheltuielilor pe fiecare categorie de mărfuri şi grupe de mărfuri
transportate;
- corelarea tarifelor între diferitele mijloace de transport în scopul orientării beneficiarilor spre
utilizarea cât mai eficientă a diferitelor categorii de mijloace de transport în funcţie de distanţa şi
de caracteristicile de transport ale mărfii;
- simplificarea sistemului tarifar în transporturile de mărfuri pe cale ferată prin reducerea
numărului claselor tarifare.

25
 - tarifele transporturilor publice, deci şi a celor pe calea ferată, se formează liber şi concurenţial
pe baza cererii şi ofertei.
Calculul taxei de transport se face de către staţia de predare pentru fiecare expediţie în
parte, aplicându-se tariful în vigoare la data încheierii contractului de transport, iar în
transporturile internaţionale, tariful legal în momentul intrării transportului pe liniile căii ferate
române.
Taxa de transport pentru expediţii de vagoane se determină în funcţie de: natura mărfii,
greutatea ei şi distanţa kilometrică pe care o presupune transportul la destinaţie.
Tarifele suplimentare sunt garantate prin dreptul de gaj al căii ferate privind marfa.
Tarifele de transport şi accesorii sunt plătite de către expeditor, dacă nu există o convenţie
contrară între expeditor şi calea ferată.
Tarifele accesorii înregistrate în staţia de expediere se încasează de la expeditor, iar cele
înregistrate în staţiile din parcurs şi în staţia de destinaţie, de la destinatar.
Plata tarifelor de transport este obligatorie în momentul încheierii contractului de
transport de către expeditor, atunci când prin convenţii nu s-au stabilit alte termene, conform
prevederilor.
Atunci când tarifele sunt în sarcina destinatarului şi când destinatarul nu a ridicat
scrisoarea de trăsură şi nici nu a modificat contractul de transport, expeditorul rămâne obligat la
plata tarifelor.
In cazul în care cheltuielile nu pot fi stabilite exact în momentul predării mărfii la
transport, calea ferată pretinde drept garanţie depunerea unei sume reprezentând aproximativ
aceste cheltuieli. Decontarea cu expeditorul se face după eliberarea mărfii în staţia de destinaţie.
Calea ferata este îndreptăţită la plata tarifelor de transport după cum urmează:
 cu ocazia încheierii contractului de transport;
 la eliberarea mărfii;
 prin facturarea periodică, atunci când între calea ferată şi client există o convenţie de
plată centralizată a tarifelor de transport.
Şi în cazul transporturilor internaţionale pe calea ferată, prin scrisoarea internaţională de
trăsură se stabileşte, prin menţiunile făcute de expeditor, cui revine plata taxelor, după cum
urmează:
- "franco orice taxe" presupune ca expeditorul îşi asumă plata taxelor de transport, accesorii,
vamale şi alte cheltuieli;
- "franco" când expeditorul ia asupra sa taxa de transport, şi taxele accesorii;

26
 - "franco de vamă" presupune plata de către expeditor a taxelor de vamă şi a celor pentru
operaţiunile de vămuire;
- "franco " când expeditorul ia asupra sa o anumită sumă pe care urmează să o plătească.

Obligaţiile căii ferate în vederea executării transportului

Încheind contractul de transport, calea ferata se obligă sa transporte marfa la destinaţie şi

să o predea destinatarului în cantitatea şi starea în care a primit-o.
Calea ferată are îndatorirea să pună la dispoziţia expeditorului mijloacele de transport
stabilite, la termen şi în starea corespunzătoare.
Pentru ca expeditorul să poată încărca marfa în termenul stabilit, transportatorul are
obligaţia să avizeze pe expeditor cu cel puţin trei ore mai înainte de ora punerii la dispoziţie a
vagoanelor.
Avizarea se face prin curier, poştă, telefonic, fax, telex, în scris, în funcţie de posibilităţile
de comunicare ale staţiei şi clientelei.
Termenul de încărcare - descărcare, în cazul în care transportul este destinat altor
localităţi decât în cele în care este situată staţia de cale ferată, începe să curgă:
- după 24 ore de la ora depunerii avizului scris sau telegrafic la poştă, dacă avizarea prin curier
special nu este posibilă;
- după 12 ore de la avizarea telefonică sau a înmânării avizului scris, dacă avizarea s-a făcut
telefonic sau prin curier.
In vederea asigurării integrităţii mărfurilor încredinţate la transport, calea ferată este
obligată să organizeze paza şi supravegherea pe întreaga perioadă, de la preluarea de la expeditor
şi până la predarea lor destinatarului.
Pentru asigurarea integrităţii mărfurilor, în timpul transportului, expeditorul poate delega
un însoţitor; însoţirea este obligatorie în cazul transporturilor de animale domestice şi sălbatice
vii, peşte, păsări şi albine vii, fânuri şi paie, obiecte preţioase, etc. Pentru restul mărfurilor
însoţirea este facultativă şi necesită aprobarea regionalei de căi ferate.
Dacă însoţitorul este propusul destinatarului va semna pentru primirea mărfii pe
exemplarul din actul de livrare care rămâne la expeditor.
Orice lipsă a mărfurilor cade în sarcina comitentului a cărui prepus este însoţitorul, dacă
pierderea sau avaria se datorează culpei acestuia.

27
 Odată transportul ajuns la destinaţie, calea ferată este obligată să avizeze pe destinatar de
punerea mijloacelor de transport la descărcare şi să predea mărfurile în cantitatea şi calitatea în
care au fost primite.

Incărcarea - descărcarea mărfurilor

Incărcarea-descărcarea mărfurilor se execută, după caz, de expeditor sau de calea ferată,

respectiv de destinatar ori calea ferată.
Expeditorul trebuie să verifice dacă mijloacele de transport şi rechizitele de încărcare,
aparţinând căii ferate, puse la dispoziţia sa, corespund transportului în bune condiţii.
Beneficiarii de transporturi au obligaţia de a încărca-descărca mijloacele de transport în
termene prestabilite care variază în raport de felul mărfii, capacitatea mijlocului de transport şi
locul încărcării.
Calea ferată are obligaţia de a ţine la dispoziţia clientelei vagoanele până la expirarea
termenului de încărcare, cand se poate considera că au fost refuzate tacit.
Dacă destinatarul nu se prezintă pentru descărcare în termen de 24 de ore, de la avizare,
calea ferată este în drept să descarce şi să depoziteze marfa fără prezenţa destinatarului.
Pentru containerele sosite încărcate ca expediţii de coletărie se acordă în staţia de
destinaţie un termen liber de magazinaj de 24 ore, iar pentru depăşirea acestui termen se percepe
de fiecare container tariful de magazinaj.
Depăşirea termenului de încărcare-descărcare a unui container, de două ore, duce la plata
de tarife de imobilizare constând într-o sumă pentru primele 24 ore, sumă care se dublează
pentru următoarele 24 ore şi restul timpului.
Pentru paletele sosite încărcate ca expediţii de coletărie sau de vagoane şi descărcate în
magazii pe rampe sau terenuri care aparţin căii ferate, se acordă în staţia de destinaţie un termen
liber de magazinaj de 24 ore.
Dacă cel îndreptăţit dispune ca supraîncărcătura să fie expediată la staţia de destinaţie a
încărcăturii principale, la o altă staţie de destinaţie sau să fie înapoiată la staţia de expediţie,
aceasta se tratează ca o expediţie distinctă.
Dacă supraîncărcătura se trimite ca o încărcătură separată la o altă staăie de destinaţie ori
se înapoiază la staţia de expediţie, expeditorul, o dată cu dispoziţia sa, trebuie să depună o nouă
scrisoare de trăsură la staţia iniţială de expediţie şi să achite tarifele de transport corespunzătoare.
In cazul în care, ca urmare a dispoziţiei expeditorului, supraîncărcătura descărcată în
parcurs se încarcă de calea ferată se percepe tariful de încărcare-descărcare, iar când aceasta face

28
obiectul unui vagon complet, se percepe şi tariful orar de utilizare pentru perioada încărcării, însă
nu pentru mai mult de 12 ore.
In cazul în care supraîncărcătura nu necesită utilizarea exclusivă a unui vagon, ea poate fi
expediată ca expediţie de coletărie.

Termenul de executarea a transporturilor

Termenele contractului de transport pentru vagoane complete este formată din două
componente şi începe să curgă de la ora 24 a zilei când marfa a fost primită şi însumează:
 termenul de expediere care este de 24 ore faţă de vechea reglementare care prevedea un
termen de 48 de ore.
 termenul de transport, pentru fiecare fracţiune indivizibilă de 400 km.
 termen suplimentar de 24 de ore, o singură dată, pentru trecerea de pe liniile principale pe
liniile secundare sau înguste şi invers; liniile principale se publică în tarife, fiind puse la
dispoziţia expeditorului sau destinatarului după caz;
 termenele suplimentare stabilite prin normele uniforme.
Termenele contractului de transport se prelungesc, cu excepţia unei culpe imputabile căii
ferate, cu durata staţionării necesare pentru:
 verificarea expediţiei, din care rezultă diferenţa faţă de menţiunile făcute de
expeditor în scrisoarea de trăsură;
 îndeplinirea formalităţilor cerute de organele vamale sau alte autorităţi
administrative;
 modificarea contractului de transport;
 tratamente speciale ce trebuie acordate mărfii;
 transbordarea sau refacerea unei încărcături efectuate defectuos de către
expeditor;
 circulaţia pe mare, pe căi navigabile interioare sau mijloace rutiere, dacă nu există
legătură feroviară;
 pentru alte cazuri prevazute în normele uniforme;
 orice întrerupere a traficului care împiedică în mod temporar începerea sau
continuarea transportului.
Cauza şi durata acestor prelungiri trebuie să fie menţionate de calea ferată în scrisoarea
de trăsură. Dacă este cazul, ele pot fi dovedite prin alte mijloace.

29
 Termenul contractului de transport se suspendă sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbători
legale, atunci când calea ferată nu lucrează în aceste zile, dacă a făcut public acest fapt.
Când termenul contractului de transport trebuie să ia sfârşit după ora de terminare a
programului de lucru al staţiei de destinaţie, expirarea acestui termen se amână până la trecerea a
două ore de la ora când se reîncepe programul staţiei.
În cadrul termenului contractului de transport, expediţia trebuie să sosească în staţia de
destinaţie şi să fie avizată destinatarului. Pentru expediţiile care nu pot ajunge în staţia de
destinaţie, deoarece liniile de descărcare ale destinatarului sunt inaccesibile din vina lui, durata
de executare a contractului de transport se încheie o dată cu avizarea destinatarului asupra opririi
acestor transporturi în parcurs.
Termenul de executare al contractului de transport se consideră respectat dacă sunt
îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
 mărfurile au sosit în staţia de destinaţie înainte de expirarea termenului;
 destinatarul a fost avizat;
 mărfurile sunt ţinute la dispoziţia destinatarului în locurile de descărcare sau în
magaziile căii ferate.
Tarifele orare de utilizare se plătesc de expeditor sau destinatar după cum mijloacele de
transport au stat la dispoziţia acestora.
Evidenţa mijloacelor de transport puse la dispoziţia clienţilor în vederea calculării
tarifului orar de utilizare a mijlocului de transport se ţine de calea ferată.

Impiedicarea la transport

Constituie împiedicare la transport faptul că începerea sau continuarea transportului este

împiedicată sau nu mai este posibilă pe itinerariul prevăzut. Pot constitui împiedicări la transport
calamităţile naturale (inundaţii, înzăpeziri şi alte fenomene naturale care pot opri continuarea
transportului), perturbări în serviciu (deraieri, accidente şi alte evenimente asemănătoare),
sechestrarea mărfii, lipsa documentelor însoţitoare pentru îndeplinirea formalităţilor vamale sau
administrative, grevele şi alte cazuri similare.
In caz de împiedicare la transport, calea ferată hotărăşte dacă este preferabil să transporte
din oficiu, modificând itinerariul sau dacă este indicat, în interesul expeditorului să-i ceară
instrucţiuni, comunicându-i informaţiile utile de care dispune.

30
 In cazul în care, instrucţiunile expeditorului modifică destinatarul sau staţia de destinaţie
sau sunt date staţiei unde se găseşte marfa, expeditorul trebuie să le înscrie pe duplicatul scrisorii
de trăsură şi să prezinte acest duplicat căii ferate.
Dacă expeditorul, înştiinţat de împiedicarea la transport, nu dă în termen de 72 de ore
instrucţiuni executabile, calea ferată procedează potrivit normelor privind împiedicarea la
eliberare.
Când împiedicarea la transport încetează înaintea sosirii instrucţiunilor expeditorului,
marfa este îndrumată la destinaţia sa, fără a aştepta instrucţiunile, expeditorul fiind înştiinţat
despre aceasta în cel mai scurt timp posibil.
In situaţia în care, împiedicarea la transport intervine după ce destinatarul a modificat
contractul de transport, calea ferată trebuie să înştiinţeze despre aceasta destinatarului,
procedându-se în acelaşi mod ca pentru expeditor.

Impiedicarea la eliberare

Se considera împiedicare la eliberare dacă destinatarul refuză primirea expediţiei sau nu

poate fi găsit sau nu ridică scrisoarea de trăsură în termenul prevăzut de normele în vigoare de la
staţia de destinaţie sau expediţia nu poate fi eliberată din alte cauze (sechestre, hotărâri
judecătoreşti, marfa grevată de un ramburs neadmis în traficul respectiv şi alte situaţii similare).
In caz de împiedicare la eliberarea mărfii, calea ferată trebuie să înştiinţeze pe expeditor
fără întârziere, pentru a cere instrucţiuni. Când însă, împiedicarea la eliberare încetează înainte de
sosirea instrucţiunilor expeditorului la staţia de destinaţie, marfa se eliberează destinatarului.
Expeditorul trebuie să fie înştiinţat despre aceasta fără întârziere.
Dacă destinatarul refuză marfa, expeditorul este în drept să dea instrucţiuni, chiar şi în
situaţia în care nu poate prezenta duplicatul scrisorii de trăsură.
Reţinem că în situaţia în care împiedicarea la eliberare se iveşte după ce destinatarul a
modificat contractul de transport, calea ferată este obligată să înştiinţeze despre împiedicare acest
destinatar. In nici un caz, marfa nu se va înapoia expeditorului fără consimţământul său scris.

Eliberarea mărfii la destinaţie

Odată ajunsă la destinaţie marfa transportată, calea ferată are obligaţia contractuală de a o
elibera beneficiarului menţionat în scrisoarea de trăsură, iar destinatarul obligaţia de a o ridica în
termenul stabilit în tarif.

31
 Calea ferată avizează pe destinatar, despre sosirea şi punerea la dispoziţie a mărfii pentru
descărcare, prin afişarea în staţia de destinaţie. Calea ferată nu are obligaţia să obţină de la clienţi
o confirmare a avizării transporturilor. Clienţii care au încheiat o convenţie de încărcare-
descărcare cu calea ferată, stabilesc în convenţie şi modul de avizare a sosirii expediţiilor.
Din momentul primirii mărfurilor, dreptul de dispoziţie al expeditorului trece asupra
destinatarului, însă acesta este în drept să solicite cărăuşului punerea la dispoziţie a vagoanelor,
numai după achitarea sumelor ce cad în sarcina sa, potrivit prevederilor din scrisoarea de trăsură
sau taxele de transport şi celelalte taxe pe care expeditorul nu şi le-a asumat.
Calea ferată este obligată să remită destinatarului un exemplar al scrisorii de trăsură şi să
elibereze marfa în staţia de destinaţie contra semnăturii de primire.
Sunt asimilate eliberării mărfii, când sunt efectuate conform normelor în vigoare la staţii
de destinaţie:
 predarea mărfii către autorităţile vamale sau fiscale, în antrepozitele lor, când acestea nu
se găsesc în paza căii ferate;
 antrepozitarea la calea ferată a mărfii sau depozitarea ei la expediţionari, comisionarii ori
într-un antrepozit public.
Destinatarul trebuie să descarce complet mijloacele de transport, să le curate de resturile
care provin de la marfa descărcată, să îndeparteze sigiliile şi etichetele vechi, să închidă uşile şi
clapele să monteze părţile mobile ale vagoanelor înainte de a le predă căii ferate. Aceste
operaţiuni pot fi făcute şi de către calea ferată însă pe cheltuială destinatarului în condiţiile
prevăzute în normele uniforme.
Transportatorul are obligaţia să recântărească mărfurile la eliberare, în următoarele
cazuri:
 expediţiile de coletărie şi mesagerii, precum şi cele de vagoane cu urme de violare,
sustragere, pierdere sau avarie;
 mărfurile care în timpul transportului au fost transbordate şi nu au fost cântărite cu
această ocazie;
 la cererea scrisă a destinatarului de recântărire, iar staţia de destinaţie să dispună de
mijloacele necesare acestui scop.
Destinatarul poate solicita în scris recântărirea dacă apreciază ca greutatea reală nu
corespunde cu cea din scrisoarea de trăsură, însă numai după ce a intrat în posesia documentului
de transport, a plătit sumele din sarcina sa, precum şi tariful corespunzător acestei operaţiuni.
Executarea operaţiunilor de recântărire la cererea destinatarului, nu suspendă curgerea
termenelor de descărcare cu excepţia cazului când se dovedeşte ca cererea a fost justificată, caz

32
în care termenele de descărcare începute, încetează să curgă de la ora introducerii cererii de
recântărire şi până la ora punerii vagoanelor la locul de descărcare.
In cazul transporturilor de mărfuri în vrac, destinatarul poate cere cântărirea vagonului,
atunci când constată ca intre greutatea bruto şi cea neto apar diferenţe, faţă de înscrisurile din
documentul de transport şi actele de livrare.
Daca transportatorul refuza recântărirea solicitată în scris de destinatar, existând condiţii
pentru efectuarea ei, va răspunde pentru lipsurile constatate.
In cazul în care la eliberarea mărfurilor se constată la mijlocul de transport sau la colete,
la semne, marcaje şi sigilii urme de violare, pierderi, spargeri, scurgeri, substituiri, diluări,
alterări sau diferenţe de greutate peste toleranţele legale, mijlocul de transport nu se va deschide
şi marfa nu se va descărca, caz în care, trebuie să se întocmească fără întârziere şi dacă este
posibil, în prezenţa celui îndreptaţit, un proces-verbal prin care se constată starea mărfii, masa sa
şi, pe cât posibil, mărimea pagubei, cauza acesteia şi momentul când s-a produs. O copie a
acestui proces-verbal trebuie să fie înmânată gratuit celui îndreptăţit.
Dacă transportatorul a fost anunţat şi nu se prezintă pentru efectuarea constatării,
destinatarul o va face în prezenţa unor delegaţi neutri, încheind un proces-verbal constatator, în
care se vor consemna elementele ce au condus la stabilirea lipsei care trebuie să fie acelaşi cu cel
prevazut în documentul de transport precizându-se partea vinovată de producerea ei.
Procesul-verbal trebuie semnat de către reprezentantul căii ferate şi al destinatarului
precum şi de celelalte persoane participante la constatare, cu indicarea datelor de identificare.
Nu toate prejudiciile aduse mărfii în timpul transportului sunt imputabile căii ferate,
deoarece acestea pot fi provocate şi din culpa expeditorului, de exemplu, neambalarea
corespunzătoare sau ambalajele aveau vicii ascunse, nerespectarea condiţiilor tehnice de
încărcare şi fixare a mărfurilor, alegerea mijlocului de transport de către expeditor, etc.
Cel îndreptăţit poate, fără a fi obligat să facă nici o dovadă, să considere marfa ca
pierdută când ea nu a fost eliberată destinatarului sau nu a fost pusă la dispoziţia lui în cele 30 de
zile care urmează termenului contractului de transport.
Pierderile totale descoperite sau invocate sunt cercetate de către calea ferată iar rezultatul
investigaţiilor va fi comunicat celor interesaţi.
Calea ferată are asupra mărfurilor drepturile unui creditor gajist pentru creanţele ce i se
cuvin din executarea transportului, drept care va subzista atâta timp cât marfa se găseşte în
posesia căii ferate sau a unei terţe persoane ce o deţine în numele ei.

33
 Răspunderea părţilor din contractul de transport pe cale ferată

Răspunderea părţilor în contractul de transport de mărfuri pe calea ferată, ca orice

răspundere contractuală, se întemeiază pe culpă, ceea ce imprimă acestei răspunderi o importantă
funcţie preventiv-educativă.
Răspunderea contractuală operează întotdeauna când sunt întrunite cumulativ condiţiile
de existenţă a ei şi anume: fapta ilicită, prejudiciul, raportul cauzal dintre faptă şi rezultat şi
culpă.

Răspunderea expeditorului

Răspunderea expeditorului va interveni în toate cazurile în care obligaţiile ce-i incumbă

din contractul de transport, pot fi calificate ca neîndeplinite sau îndeplinite necorespunzător.
Expeditorul răspunde faţă de destinatar pentru lipsurile cantitative şi avariile ivite pe
parcurs, dacă sunt datorate:
 folosirii unor ambalaje necorespunzătoare inclusiv de viciile ascunse ale ambalajului.
Expeditorul având obligaţia ambalării corespunzătoare a mărfii, neîndeplinirea ei şi
ajungerea mărfii la destinaţie în stare deteriorată, va atrage răspunderea sa.
 nerespectării normelor tehnice de încărcare şi fixarea mărfurilor în mijlocul de transport.
Expeditorul mărfii răspunde pentru toate consecinţele unei încărcări defectuoase a
mijloacelor de transport şi trebuie să repare prejudiciul chiar dacă încărcarea s-a făcut de
o altă persoană în numele expeditorului.
 neasigurarea mijloacelor de transport închise cu sigilii sau a mijloacelor de transport
deschise cu semne şi marcaje. Nerespectarea acestor obligaţii atrage răspunderea
expeditorului, dacă a făcut posibilă sustragerea mărfurilor sau face imposibilă stabilirea
împrejurărilor în care aceasta s-a săvârşit.
Expeditorul răspunde pentru depăşirea termenelor de încărcare a mijloacelor de transport,
prin obligarea sa la plata locaţiilor.
Expeditorul va fi scutit de răspundere, pentru cazurile arătate mai sus, dacă va dovedi ca
neîndeplinirea obligaţiilor se datorează forţei majore sau unor cauze posterioare momentului
trecerii detenţiunii mărfii la transportator sau destinatar.

34
 Răspunderea căii ferate
Calea ferată care a primit marfa la transport şi scrisoarea de trăsură este răspunzătoare de
executarea transportului pe întregul parcurs, din momentul primirii în staţia de expediţie şi până
la cel al eliberării la destinaţie.
Mărfurile se socotesc primite la transport din momentul în care, după efectuarea tuturor
verificărilor, transportatorul a aplicat stampila pe documentul de transport.
Calea ferată răspunde în următoarele cazuri:
a. ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de pază şi supraveghere, răspunde pentru paguba
pricinuită clientelei prin pierderea totală sau parţială a mărfii;
b. avarierea mărfurilor;
c. pentru neexecutarea contractului de transport sau pentru depăşirea termenului de executare a
transportului.
d. calea ferată răspunde pentru mărfurile primite în temeiul unui contract de depozit şi pentru
mărfurile descărcate în magaziile sale, până la ridicarea lor de clientelă;
Pentru valorificarea pretenţiilor împotriva căii ferate expeditorul poate acţiona până în
momentul eliberării mărfii, iar destinatarul după acest moment şi până la împlinirea termenului
de prescripţie.
Odată dovedit prejudiciul de către reclamant, calea ferată este prezumată în culpă, pe care
o poate înlătura numai dacă va dovedi unul din următoarele cazuri:
- pierderea sau avaria se datorează culpei expeditorului sau a destinatarului. Aşadar calea ferată
va înlătura răspunderea dacă va dovedi lipsa lor de diligenţă, faptul lor ilegal comisiv sau omisiv,
cum ar fi: menţiuni greşite în scrisoarea de trăsură, nerespectarea regulilor tehnice de încărcare şi
fixare, etc;
- neîndeplinirea obligaţiilor sau îndeplinirea necorespunzătoare s-au datorat unui caz fortuit sau
de forţă majoră.
- din cauze naturale inerente transportului în vehicule deschise pentru mărfurile ce se transportă
în astfel de vehicule. Dacă mărfurile sunt prevăzute a fi transportate cu vagoane închise şi se
transportă în vagoane deschise, răspunderea cade în sarcina persoanei care a ales mijlocul
respectiv;
- datorită însoţitorului mărfii (prepusul expeditorului sau destinatarului) care nu a luat măsurile
necesare de asigurare a mărfii;
- din cauza unor defecte de ambalaj care nu au putut fi observate la primire, după aspectul lor
exterior;

35
 - datorită predării de catre expeditor a unor produse excluse la transport sub denumire falsă,
inexactă sau incompleta;
- datorită scăderii umidităţii;
- datorită scăderii naturale a greutăţii în limitele stabilite prin art. 83 din acelaşi regulament;
- din cauza pericolului inerent transportului de vietăţi;
- datorită diferenţei dintre cântarul folosit la primire şi cel folosit la eliberarea mărfii, când lipsa
nu este reală.
Atunci când calea ferată a preluat marfa la transport prin cântărire, răspunde la destinaţie
de cantitatea constatată.
Pentru a fi exonerată de răspundere, calea ferată trebuie să dovedească că a primit o
cantitate mai mică de mărfuri sau că marfa corespunde cu greutatea netă prevăzută în scrisoarea
de trăsură.
 datorită naturii mărfii care au provocat, sfărâmarea, spargerea, ruginirea, etc.
 din cauze legate de încărcarea sau descărcarea mărfurilor care s-au efectuat, după caz, de
către expeditor sau destinatar.
 datorită faptului că expeditorul n-a indicat în documentele de transport sau pe ambalaje,
particularităţile specifice produselor, care impuneau condiţii speciale de transport sau
anumite măsuri de precauţie pe timpul efectuării transportului sau depozitării.
Dovada că pierderea, scăderea în masă, avarierea se datorează cauzelor menţionate mai
sus cade în sarcina căii ferate.
Pentru mărfurile care, datorită naturii lor, suferă în mod obişnuit o pierdere din greutate
în timpul transportului, calea ferată nu răspunde, oricare ar fi parcursul efectuat, decât de acea
parte din lipsă care depăşeşte anumite toleranţe prestabilite convenţional sau prin normele în
vigoare. Aceasta limitare a răspunderii nu poate fi invocată daca se face dovada, după
împrejurările de fapt, că pierderea nu rezultă din cauzele care justifică toleranţa.
Pentru depăşirea termenului contractului de transport, calea ferată este obligată să
plătească 2% din tariful de transport pentru fiecare zi de întârziere, fără ca suma totală să poată
depăşi jumătate din tariful de transport. Aceste despăgubiri nu se pot cumula cu cele care
trebuiesc plătite în caz de pierdere totală sau parţială a mărfii.
In cazul avarierii mărfii, despăgubirea pentru depăşirea termenului de eliberare se
cumulează cu despăgubirea pentru deprecierea mărfii.
In cazul neexecutării transportului, fără a exista culpa expeditorului sau a destinatarului
ori un caz de forţă majoră, calea ferată va răspunde faţă de expeditor.

36
 Răspunderea destinatarului

Odată cu aderarea destinatarului la contractul de transport, îi revine o serie de obligaţii, a

căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare atrage răspunderea sa.
Aceste obligaţii constau în:
- preluarea mărfurilor de la calea ferată;
- descărcarea lor în termenul liber tarifar;
- plata taxei de transport, a taxelor accesorii şi a rambursului, atunci când expeditorul a stabilit
prin scrisoarea de trăsură aceste obligaţii în sarcina destinatarului.
Răspunderea destinatarului poate fi antrenată şi în cazul depăşirii termenelor de
descărcare a mărfurilor. Pentru nedescărcarea în termenul liber tarifar, destinatarul va fi obligat
la plata locaţiilor stabilite de calea ferată potrivit normelor în vigoare.
In cazul când se instituie obligaţia pentru destinatar de a plati taxa de transport şi alte taxe
eventuale, prin menţiunea înscrisă în scrisoarea de trăsură (taxa transmisă), întârzierea plăţii
îndreptăţeşte calea ferată să pretindă atât plata cât şi penalităţile legale.

37
 Capitolul IV
Contractul de transport de calatori pe calea ferata

Noţiunea contractului de transport de călători pe calea ferată.

   Contractul de transport călători este acea convenţie încheiată între client şi calea
ferată pentru deplasarea în spaţiu a călătorilor, contra unui preţ, în condiţiile impuse de
normele imperative ca Regulament, Convenţii, Acorduri etc.
Conform art. 6 din Regulile uniforme CIV din Convenţia de la Berna - COTIF din 1980,
contractul de transport trebuie să fie constatat prin unul sau mai multe legitimaţii de transport
emise călătorului. Totuşi, absenţa, neregularitatea sau pierderea legitimaţiei de transport nu
afectează existenţa sau valabilitatea contractului.
Legitimaţia de transport confirmă, până la proba contrară, încheierea şi conţinutul
contractului de transport.
Orice legitimaţie de călătorie trebuie să conţină menţiunile prevăzute în normele
uniforme privind transporturile.
Legitimaţiile de călătorie se obţin de la staţii, agenţii, de la agenţi autorizaţi, precum şi de
la personalul de tren, în condiţiile stabilite de calea ferată.
Tarifele pentru legitimaţiile de călătorie obţinute de la agenţii, agenţi autorizaţi şi de la
personalul de tren pot fi mai mari decât cele de la casele de bilete din staţii, în condiţiile legii.
 Transportul de persoane pe calea ferată se poate face de unul de doi sau mai mulţi
cărăuşi pe baza unei singure legitimaţii de călătorie, caz în care transportul este un trafic direct.
Dacă transportul se execută cu mijloace de transport de acelaşi fel, el este în trafic direct simplu,
iar dacă se execută cu mijloace de transport diferite, el este în trafic direct combinat.

Caracterele juridice ale contractul de transport de călători pe calea ferată.

Contractul de transport de călători pe calea ferată are, ca de altfel orice alt contract,
propriile trăsături caracteristice, şi anume:
 se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, deci are un caracter consensual şi
bilateral;
Trebuie menţionat că deşi simplul acord de voinţă este suficient pentru încheierea sa,
totuşi este necesar ca acest contract să îmbrace forma scrisă necesară dovedirii sale (ad
probationem).

38
  prin încheierea sa, se nasc obligaţii pentru ambele părţi, deci are un caracter sinalagmatic;
 prin încheierea sa, fiecare parte urmăreşte o contraprestaţie în schimbul celei la care s-a
obligat, deci este şi un contract oneros.

Reglementarea contractul de transport de călători pe calea ferată.

Contractul de transport de călători pe calea ferată este reglementat de dispoziţiile Codului

civil în care contractul de transport apare ca o locaţiune de lucrări, precum şi prin dispoziţiile
Codului comercial (art. 431-441 „Despre contractul de transport” şi art. 592-600 „Despre
călători”), care realizează o reglementare mai amplă a acestui contract.
Dreptul civil, reprezintă dreptul comun pentru dreptul transporturilor, făcându-se apel ori
de câte ori este nevoie în special în materia condiţiilor de validitate a contractului nulitate,
încetare etc.
De asemenea, contractul de transport pe calea ferată îşi găseşte o reglementare
amănunţită în Regulamentul de transport pe căile ferate, şi Normele uniforme pentru adoptarea
acestuia, dispoziţii ce se aplică transporturilor de călători, bagaje şi mărfuri care se fac între staţii
de cale ferată, situate pe teritoriul statului român.
Transporturile de călători şi bagaje în trafic internaţional sunt reglementate prin Regulile
uniforme CIV din Convenţia de la Berna - COTIF - din 1980.

Încheierea contractului de transport de călători pe calea ferată.

Pentru încheierea contractului este suficient consimţământul valabil, care se realizează

prin oferta făcută de către călător la ghişeele staţiilor de cale ferată sau ale birourilor de voiaj şi
plata taxei de transport corespunzătoare, precum şi acceptarea ofertei prin eliberarea legitimaţiei
de călătorie.
Pentru a putea încheia un astfel de contract, călătorul trebuie să aibă capacitatea de
exerciţiu deplină, dar şi minorul cu capacitatea de exerciţiu restrânsă va putea încheia, fără
încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal, un astfel de contract pentru satisfacerea nevoilor
sale curente.
Copiii până la vârsta de 5 ani împliniţi, pentru care nu se cere un loc separat, se transportă
gratuit, fără legitimaţie de călătorie.
 Legitimaţia de călătorie eliberată de calea ferată reprezintă înscrisul doveditor al
contractului încheiat, această legitimaţie având o formă bine determinată prin acte normative de

39
la care nu se poate deroga. Legitimaţia este eliberată pentru transportul călătorului, cu un tren şi
pe o rută, bine determinate.
Încheierea contractului şi eliberarea legitimaţiei de călători au loc la staţiile C.F.R.
Călători, care au case de bilete deschise permanent şi la agenţiile de voiaj, acestea fiind singurele
înputernicite de calea ferată (ca parte contractantă) să realizeze încheierea contractului de
transport.
 Tarifele de călătorie diferă în funcţie de:
   a) distanţa în kilometri parcursă de călător, de la staţia de plecare până la cea de destinaţie.
   b) rangul de tren folosit şi anume:
   - trenuri de persoane;
   - trenuri accelerate;
   - trenuri rapide şi exprese;
   - trenuri intercity;
   - trenuri special comandate etc.
   c) serviciile (diferenţa de clasă, vagoanele de dormit etc.) oferite de acelaşi rang de tren.
   d) locul de unde este cumpărată legitimaţia de călătorie, cum ar fi:
   - legitimaţie cumpărată în staţia C.F.R.;
   - legitimaţie cumpărată de la o agenţie de voiaj;
   - legitimaţie cumpărată în tren.

Formele contractului de transport de persoane pe calea ferată.

Încheierea contractului de transport de persoane poate avea loc în una din următoarele
forme:
   a) călătorie individuală;
   b) călătorie în grup;
   c) călătorie în circuit;
   d) călătorii în condiţii speciale.
Persoana care a încheiat contractul de transport cu calea ferată prin procurarea legitimaţia
de călătorie, poate călători numai pe parcursul, în clasa şi la data indicată în contract.
Legitimaţia de călătorie trebuie să conţină următoarele menţiuni: seria, numărul şi timbrul
sec C.F.R; indicarea staţiei de plecare - destinaţie şi una intermediară (via); clasa; tariful; datele
de valabilitate (anul, luna, ziua, timpul).

40
 Modificarea contractului de transport persoane.

Călătorii se transportă cu trenuri prevăzute în "Mersul Trenurilor" publicat şi afişat la

staţii, cu trenuri suplimentare, cu vagoane suplimentare sau cu trenuri special comandate,
necuprinse în mersul trenurilor.
Contractul de transport persoane poate fi modificat de:
    1. Călător, care poate folosi:
   - o clasă inferioară, o rută mai scurtă sau un tren de rang inferior celui care îi dă dreptul
legitimaţia, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi şi fără restituirea diferenţei de taxă;
   - o clasă superioară, o rută mai lungă sau un tren de rang superior celui care îi dă dreptul
legitimaţia, dar numai cu achitarea diferenţelor (de clasă, kilometri sau rang al noului tren ales)
plătite la casa staţiei de plecare, la orice staţie de parcurs, sau la conducătorul de bilete.
 2. Transportator - prin întârzierea, întreruperea sau suspendarea trenului vizat în contract.
Calea ferată trebuie să aducă la cunoştinţa publicului întreruperea circulaţiei trenurilor
prin mass-media şi afişare în staţii.
Întârzierea trenurilor se aduce la cunoştinţa publicului prin anunţuri afişate în staţii sau
transmis prin instalaţiile de amplificare existente.
Condiţiile în care pot fi utilizate anumite trenuri, vagoane sau servicii se prevăd în mersul
trenurilor şi, după caz, în normele uniforme privind transporturile.
Când din cauza întârzierii trenului, călătorul nu prinde trenul de legătură pentru
continuarea călătoriei, calea ferată este obligată să-l transporte cu bagajele sale, fără a percepe
noi tarife, cu primul tren de acelaşi rang sau de rang inferior, pe aceeaşi rută sau pe altă rută,
astfel ca acesta să ajungă la destinaţie cu întârzierea cea mai mică.
În cazul suspendării circulaţiei unui tren, dacă acest fapt nu a fost cunoscut înainte de
plecarea din staţia de pornire, iar călătorul nu doreşte să continue călătoria cu alte trenuri sau pe
alte rute, calea ferată este obligată să-l aducă înapoi la staţia de plecare, cu primul tren în
circulaţie, fără plată, restituindu-i-se tarifele plătite pentru distanţa neefectuată.
Dacă întreruperea sau suspendarea circulaţiei unui tren a fost anunţată înaintea plecării
din staţia de pornire, călătorii vor plăti tarifele aferente rutei ocolitoare.
În cazul când linia s-a întrerupt într-un punct, calea ferată va organiza, pe cât posibil, un
serviciu de transport pentru călători şi bagaje cu alte vehicule. Tarifele plătite pentru transportul
cu aceste vehicule vor fi suportate de călători dacă întreruperea a fost anunţată înainte de
plecarea trenului din staţia de pornire.

41
 Călătorul poate renunţa la călătorie sau amâna călătoria dacă prezintă legitimaţia pentru
viza de neutilizare în termenul prevăzut în normele uniforme privind transporturile. Dacă se
întrebuinţează un tren sau servicii cu tarife mai mari, călătorul va plăti diferenţa de tarif.

Drepturile, obligaţiile şi răspunderea călătorului

        Odată cu încheierea contractului de transport, călătorul are dreptul de a fi transportat din
staţia de plecare la staţia de destinaţie, pe o anumită rută, în trenul şi clasa indicată în legitimaţia
de călătorie.
Călătorul, la rândul său are obligaţia:
   - să respecte prevederile Regulamentului de transport, Tariful de călători şi bagaje şi celelalte
prescripţii vamale, fiscale şi administrative;
   - să păstreze legitimaţia de călătorie şi să o prezinte la cererea organelor C.F.R. însărcinate cu
controlul în tren şi pe peron. Dacă nu posedă legitimaţia de călătorie sau aceasta nu este valabilă
va fi obligat să plătească taxa şi suprataxele prevăzute în tarif;
   - să nu ia în vagonul de călătorii animale, păsările, reptilele, peştii şi insectele vii. Excepţiile
sunt prevăzute în Normele uniforme.
Călătorul este răspunzător de orice pagubă cauzată de obiectele şi vietăţile pe care le ia cu
el în vagon.
Călătorul trebuie să posede o legitimaţie de călătorie valabilă la data, trenul, clasa şi
serviciul utilizat, obţinută conform reglementărilor în vigoare. Celor care contravin acestei
prevederi operatorul de transport feroviar nu le recunoaşte nici un drept şi nu răspunde de
eventualele daune suferite de aceştia.
Călătorul este obligat să păstreze legitimaţia de călătorie asupra sa în tot timpul călătoriei
şi să o prezinte pentru verificare, la cerere, personalului de tren sau agentului operatorului de
transport feroviar împuternicit în acest scop.
Legitimaţiile de călătorie care prezintă modificări necertificate conform prevederilor
Normelor uniforme sau ale reglementărilor proprii ale operatorilor de transport feroviar nu sunt
valabile şi sunt retrase de agenţii operatorului de transport feroviar.
Călătorul care nu prezintă în tren o legitimaţie de călătorie valabilă este obligat să
plătească tariful de taxare în tren. În cazul în care refuză plata tarifului de taxare în tren este
considerat contravenient şi tratat potrivit legii.

42
 Călătorii contravenienţi care nu pot fi legitimaţi pentru întocmirea procesului-verbal de
contravenţie se predau organelor de ordine publică în prima staţie de pe traseu, unde acestea
există, pentru identificare şi sancţionare.
Verificarea legitimaţiilor de călătorie în tren, în timpul staţionării în staţii, se
reglementează prin reglementările proprii ale operatorilor de transport feroviar.
De asemenea, potrivit Regulamentului de transport pe calea ferată, călătorilor li se
interzic următoarele fapte:
 călătoria pe acoperişul vagoanelor, pe scări, pe tampoane, între vagoane şi în alte locuri
care nu sunt destinate călătorilor;
 urcarea şi călătoria în trenuri de marfă, de lucru, de intervenţie, în vagoane cu afectare
anumită afişată pe ele, în vagoane de bagaje, de mesagerie, de coletărie, poştale şi în
cabina locomotivei, automotorului sau a ramei electrice;
 urcarea sau coborârea din vehicule în mişcare, aplecarea în afară sau rezemarea de uşi,
respectiv deschiderea uşilor în timpul mersului trenului;
 aruncarea obiectelor pe ferestrele sau uşile vagoanelor;
 deteriorarea vagoanelor, clădirilor sau instalaţiilor prin distrugere ori sustragere a pieselor
sau dotărilor din inventarul acestora;
 neeliberarea locului ocupat în vagon, care nu corespunde cu cel prevăzut în legitimaţia de
călătorie, la solicitarea celui îndreptăţit;
 exercitarea comerţului în trenuri sau în staţii de cale ferată fără autorizaţie eliberată de
operatorul de transport feroviar sau de administratorul/gestionarul infrastructurii
feroviare;
 lipirea de afişe în trenuri sau în staţii fără acordul scris al operatorului de transport
feroviar sau al administratorului/gestionarului infrastructurii feroviare;
 traversarea liniilor prin alte locuri decât cele special amenajate pentru călători;
 provocarea de scandal în trenuri sau în incinta staţiilor de cale ferată;
 acţionarea semnalului de alarmă sau a frânei de mână pentru motive nejustificate;
 murdărirea vehiculelor şi a spaţiilor afectate publicului, inclusiv a celor dintre linii,
inscripţionarea neautorizată a pereţilor vagoanelor sau ai clădirilor staţiilor de cale ferată,
dezlipirea fără drept a afişelor;
 transportul în vagoanele de călători a obiectelor sau a substanţelor inflamabile,
explozibile, radioactive, otrăvitoare şi rău mirositoare care, potrivit legii şi
reglementărilor operatorului de transport feroviar, nu sunt permise la transport;

43
  prejudicierea intereselor celorlalţi călători, împiedicarea liberei circulaţii a acestora,
încălcarea normelor de protecţie a mediului şi a normelor de prevenire şi stingere a
incendiilor.
Nerespectarea acestor reguli este calificată contravenţie şi se sancţionează ca atare
potrivit normelor în vigoare.
Călătorilor care contravin prevederilor menţionate mai sus calea ferată nu le recunoaşte
nici un drept, de nici o natură, şi nu răspunde de nici o daună pe care, eventual, aceştia ar suferi-
o.

Drepturile, obligaţiile şi răspunderea transportatorului

   
După încheierea contractului de transport de călători, căii ferate îi revin următoarele
drepturi şi obligaţii:
 dreptul de a încasa taxe de transport stabilite în tarif. Avându-se în vedere caracterul
imperativ al dispoziţiilor tarifare, preţul este stabilit de calea ferată, părţile neputând
deroga în alt mod;
 dreptul de a percepe şi alte sume neprevăzute în tarife, ca urmare a unor pagube
provocate de clienţi;
 dreptul de a schimba graficul de mers al trenurilor de călători în raport de necesităţile şi
posibilităţile pe care le are;
 dreptul de a nu permite accesul în vagoane a persoanelor excluse de la transport;
 dreptul de a asigura respectarea de către călători a regulilor stabilite de calea ferată în
staţii şi trenuri precum şi sancţionarea celor vinovaţi de încălcarea lor;
 dreptul de a aproba, în cazurile prevăzute de lege, restituirea taxei şi întreruperea
călătoriei;
 obligaţia de a transporta călătorul la destinaţie, în termenul stabilit şi în bune condiţii;
 obligaţia de a asigura în staţii şi trenuri ordinea pentru desfăşurarea normală a traficului
de călători şi controlul legitimaţiilor de călătorie;
 asigurarea unui serviciu de informaţii care să avizeze din timp pe călători de plecarea şi
sosirea trenurilor etc.;
 obligaţia de a organiza şi asigura propriile structurii de pază şi păstrare a ordinii, în
condiţiile legii;
Potrivit Regulamentului de transport pe calea ferată, C.F.R. poate exclude de la
transport:

44
  persoanele care prin comportare îi deranjează pe ceilalţi călători sau care produc
vătămări materialului rulant aparţinând operatorului de transport feroviar ori care nu respectă
prevederile prezentului regulament. Aceste persoane nu au dreptul la restituirea contravalorii
călătoriei;
 persoanele care din cauză de boală îi incomodează pe ceilalţi călători, în afară de
cazul în care călătoresc cu plata rezervării întregului compartiment. Persoanele care s-au
îmbolnăvit pe parcurs trebuie să fie transportate până la prima staţie, unde li se acordă
îngrijirile necesare. Acestor persoane li se restituie diferenţa dintre tarifele plătite şi cele
aferente pentru parcursul efectuat, pentru legitimaţia de călătorie, în condiţiile prevăzute de
Regulament;
 persoanele care insultă sau agresează personalul operatorului de transport feroviar
ori al administratorului/gestionarilor de infrastructură aflat în timpul serviciului.
   Transportul bolnavilor contagioşi se reglementează prin instrucţiuni comune ale
operatorului de transport feroviar şi ale autorităţii de stat în domeniul sănătăţii publice.
 Dacă, din cauza întârzierii trenului, călătorul nu prinde trenul de legătură prevăzut pentru
continuarea călătoriei, pentru care posedă legitimaţie de călătorie, operatorul de transport
feroviar este obligat să îl transporte cu bagajele sale, fără a percepe noi tarife, cu primul tren de
acelaşi rang sau de rang inferior, pe aceeaşi rută sau pe altă rută, astfel încât acesta să ajungă la
destinaţie cu întârzierea cea mai mică, cu respectarea prevederilor din Normele uniforme sau din
reglementările proprii ale operatorilor de transport feroviar.
 În cazul suspendării circulaţiei unui tren, dacă acest fapt nu a fost cunoscut înainte de
plecarea din staţia de pornire, iar călătorul nu doreşte să continue călătoria cu alte trenuri sau pe
alte rute, operatorul de transport feroviar este obligat să îl aducă înapoi la staţia de plecare, cu
primul tren în circulaţie, fără plată, restituindu-i-se tarifele plătite pentru distanţa neefectuată.
 Dacă întreruperea sau suspendarea circulaţiei unui tren a fost anunţată în ziua anterioară
plecării din staţia de pornire, călătorii vor plăti tarifele aferente rutei ocolitoare.
 În cazul în care circulaţia trenurilor de călători se întrerupe ca urmare a stării
necorespunzătoare a infrastructurii feroviare, administratorul/gestionarii de infrastructură vor
organiza, în condiţiile tehnice existente, un serviciu de transport pentru călători şi bagaje cu alte
vehicule. Tarifele plătite pentru transportul cu aceste vehicule vor fi suportate de călători dacă
întreruperea a fost anunţată înainte de plecarea trenului din staţia de pornire.

Dreptul la acţiune şi prescripţia acestuia.

45
  Răspunderi.
 Operatorul de transport feroviar răspunde de paguba care rezultă din decesul, rănirea sau
orice altă vătămare a integrităţii fizice ori mintale a călătorului, provocată printr-un accident, în
legătură cu exploatarea feroviară, produs în timpul cât călătorul se află în vehicule sau în spaţii
aferente operatorului, respectiv când intră sau iese din acestea.
 Operatorul de transport feroviar este, de asemenea, răspunzător de paguba care rezultă
din pierderea totală sau parţială ori din avarierea obiectelor pe care călătorul, victimă a unui
astfel de accident, le avea asupra sa.
 Operatorul de transport feroviar este scutit de această răspundere:
 dacă accidentul a fost provocat de împrejurări străine de exploatarea feroviară, pe care
operatorul de transport feroviar, cu toate diligenţele cerute de particularităţile cazului
respectiv, nu le putea evita şi ale căror consecinţe nu le putea preveni;
 total sau parţial, în măsura în care accidentul este imputabil călătorului;
 dacă accidentul se datorează comportamentului unui terţ pe care operatorul de transport
feroviar, cu toate diligenţele cerute de particularităţile cazului respectiv, nu îl putea evita
şi ale cărui consecinţe nu le putea preveni.

Acţiuni.
Reclamaţiile administrative, rezultate din contractul de transport, sunt obligatorii şi
trebuie adresate în scris operatorului de transport feroviar.
Acţiunea juridică împotriva operatorului de transport feroviar, care se naşte din
contractul de transport, aparţine persoanei care posedă legitimaţia de călătorie.
În caz de rănire, acţiunea aparţine persoanei rănite, iar în caz de moarte prin accident,
moştenitorilor ei legali.
Acţiunea de restituire a unei sume plătite în virtutea contractului de transport aparţine
celui care a efectuat această plată.
  Acţiunea judecătorească pentru restituirea unei sume plătite în temeiul contractului de
transport poate fi exercitată împotriva operatorului de transport feroviar care a încasat această
sumă sau împotriva celui în folosul căruia a fost încasată.

Prescripţii.
    Orice acţiune întemeiată pe răspunderea operatorului de transport feroviar în caz de deces
sau de rănire a călătorului este stinsă dacă cel îndreptăţit nu semnalează, în scris, pretenţiile în
termen de 6 luni de la momentul luării la cunoştinţă despre producerea accidentului.

46
  Totuşi, acţiunea nu se stinge dacă:
 accidentul nu a fost semnalat sau a fost semnalat cu întârziere de către operatorul de
transport feroviar, ca urmare a unor împrejurări care nu sunt imputabile celui îndreptăţit;
 cel îndreptăţit dovedeşte că accidentul a avut drept cauză o culpă a operatorului de
transport feroviar.
    Acţiunile pentru daune-interese, întemeiate pe răspunderea operatorului de transport
feroviar în caz de deces şi de rănire a călătorilor, se prescriu:
 pentru călători, în termen de 3 ani socotiţi din ziua următoare celei în care s-a
produs accidentul;
 pentru celelalte persoane îndreptăţite, în termen de 3 ani socotiţi din ziua
următoare celei în care s-a produs decesul călătorului.
   Celelalte acţiuni care izvorăsc din contractul de transport sunt prescrise după trecerea
unui an.

47
 Capitolul V
Contractul de transport de bagaje şi mesagerii pe calea ferată

Bagajele sunt bunuri de uz personal şi alte obiecte pe care le ia o parsoana cu sine în

călătorie.
Potrivit Regulamentului de transport, şi după natura lor, bagajele se pot clasifica astfel:
bagajele neînregistrate, aflate în paza călătorului; bagaje în depozit temporar; bagaje
înregistrate.
Bagajele neînregistrate sunt acelea care prin volumul lor redus sau prin greutatea lor
până la 30 kg se transportă gratuit, şi nu se predau căii ferate, rămănând în paza călătorului.
Bagajele în depozit temporar fac obiectul unui contract de depozit, acestea fiind predate
spre păstrare şi pază în depozitul căii ferate, contra unei taxe tarifare.
In fine, bagajele înregistrate formează obiectul material al contractului de transport de
bagaje, în schimbul taxei tarifare plătită de călător. Transportul acestor bagaje se face cu acelaşi
tren cu care călătoreşte călătorul sau în vagoane special amenajate. Aceste bagaje, fie depăşesc
volumul sau greutatea admisă pentru bagajele de mână, fie, deşi nu depăşesc aceste limite,
călătorul nu doreşte să le aibă în paza sa, încheind un astfel de contract.
Pentru prevenirea unor consecinţe dăunătoare, prin primirea ca bagaje a unor mărfuri
excluse la transport, calea ferată are dreptul de a verifica conţinutul oricărui bagaj, când sunt
motive temeinice că declararea conţinutului este falsă, în prezenţa posesorului recipisei, iar în
lipsa acestuia în prezenţa a doi martori străini de calea ferată, încheindu-se un proces-verbal
constatator.
Contractul de transport de bagaje se încheie prin predarea bagajului la magazia de bagaje
pentru a fi transportate la o anumită destinaţie, plata taxei tarifare şi eliberarea recipisei de
bagaje, care conţine următoarele menţiuni:
 denumirea staţiei de predare şi a celei de destinaţie;
 ziua predării şi trenului căruia s-a predat bagajul;
 felul şi greutatea coletelor;
 suma reprezentând tariful şi alte tarife eventuale;
 suma reprezentând asigurarea sau interesul declarat.
Recipisa de bagaje este formată din patru exemplare:
 cuponul de control;
 recipisa de bagaje care se înmânează călătorului;

48
  foaia de manipulare care însoţeşte transportul până la destinaţie şi care se predă
călătorului împreună cu bagajul;
 matca (copia) care rămâne la carnetul de recipise.
Calea ferată poate refuza primirea la transport a bagajelor ambalate defectuos sau
insuficient, iar dacă în aceste condiţii a primit totuşi la transport bagajele, va trebui să facă
menţiunea corespunzătoare pe recipisa de bagaje, ele circulând pe răspunderea posesorului
recipisei.
Bagajele şi coletele se cântăresc obligatoriu şi gratuit la predare, în prezenţa predatorului.
Se cântăresc vietăţile mici, transportate în cuşti, obiectele pentru care se iau ca bază greutăţile
specificate în tarif, coletele de ziare în greutate de până la 10 kg, iar cele cu reviste şi cărţi de
până la 20 kg de colet. După ajungerea la destinaţie, dacă bagajele şi coletele prezintă urme de
violare, la cererea scrisă a posesorului recipisei de bagaje, coletele vor fi obligatoriu verificate.
Cel îndreptăţit poate refuza primirea bagajelor, atunci când calea ferată nu dă curs cererii sale.
Eliberarea bagajelor se face în staţia pentru care au fost predate, însă la cererea
posesorului recipisei pot fi restituite în staţia de plecare ori în una intermediară, cu condiţia ca
timpul de oprire a trenului, cu care sunt transportate, să permită operaţiunea şi dacă nu se opun
dispoziţii de ordin sanitar, vamal, fiscal sau administrativ.
Dacă trenul întârzie pierzând corespondenţa cu cel următor sau dacă circulă numai o
porţiune din parcursul normal, posesorul recipisei poate cere înapoierea bagajului în staţia de
predare, fără a mai fi obligat la plata taxei corespunzătoare înapoierii, având totodată şi dreptul
de a i se restitui cota parte din taxa corespunzătoare parcursului nestrăbătut.
In cazul transportului de mesagerii, termenul de executare a transportului este acelaşi cu
cel prevăzut pentru mărfurile expediate cu trenuri de călători.
Forma şi conţinutul expediţiilor de mesagerii sunt stabilite prin instrucţiunile Companiei
Naţionale ale Căilor Ferate Române.
Contractul de transport de mesagerii se încheie în aceleaşi condiţii ca şi cel de transport
de bagaje, documentul de transport purtând denumirea de scrisoare de trăsură de mesagerii.
Buletinul de mesagerii este format din următoarele părţi:
 un cupon de control care se opreşte la staţia de predare pentru a fi înapoiat cu contul lunar
la serviciul de verificare a veniturilor;
 unicatul care însoţeşte transportul şi se înmânează destinatarului;
 avizul şi adeverinţa de primire, care însoţeşte transportul;
 copia care se reţine la staţia de predare;
 duplicatul care se predă expeditorului după primirea şi plata tarifului de transport.

49
 Buletinul de mesagerii este un formular tip ce se completează de către expeditor, fiind
obligatorii următoarele menţiuni: staţia de expediţie şi cea de destinaţie; numărul, felul ambalării
şi greutatea coletelor; conţinutul coletelor; valoarea rambursului la eliberare; indicarea
documentelor anexate, data şi semnătura expeditorului.
Pentru transporturile de bagaje şi colete cu ziare efectuate cu trenuri automotoare rapide
nu se admite modificarea contractului de transport.
La toate celelalte feluri de trenuri, în cazul expediţiilor de mesagerii se poate dispune de
către expeditor schimbarea destinatarului, precum şi înapoierea expediţiei în staţia de predare.
Ajunse la destinaţie, bagajele transportate vor fi eliberate călătorului în schimbul
prezentării recipisei de bagaje pe care se va face menţiunea zilei şi orei predării precum şi
semnătura de primire.
Termenul de ridicare a bagajelor este de 24 ore de la sosirea în staţia de destinaţie, orice
depăşire a termenului îndreptăţeşte calea ferată de a pretinde taxa de magazinaj.
Dacă în termen de 30 de zile de la sosirea lor la destinaţie, iar pentru mărfurile perisabile
chiar mai repede, posesorul recipisei nu se prezintă pentru a ridica, bagajele, calea ferată are
dreptul să procedeze la valorificarea lor, satisfăcându-şi cu preferinţă creanţele sale din preţul
obţinut.
Recipisa de bagaje fiind eliberată la purtător, calea ferată nu răspunde dacă a predat
bagajul persoanei care s-a prezentat cu recipisa, atunci când aceasta nu este proprietara bagajului.
Calea ferată va fi considerată totuşi în culpă şi va răspunde în cazul în care a fost înştiinţată de
pierderea sau furtul recipisei de bagaje şi, în consecinţă, că cel ce se prezintă cu recipisa nu este
în drept să pretindă şi să ridice bagajele.
De asemenea, calea ferata va răspunde şi pentru pierderea totală sau parţială a bagajelor
sau coletelor şi avarierea lor, din momentul primirii acestora la transport şi până la eliberarea lor
efectivă, precum şi pentru pagubele pricinuite prin nepredarea lor la termen. Calea ferată va fi
scutită de răspundere numai dacă va face dovada că pierderea sau avarierea mărfii au fost
determinate de un caz de forţă majoră sau un viciu propriu al bagajului, iar pentru paguba
pricinuită din eliberarea cu întârziere a bagajelor sau coletelor, calea ferată va putea fi exonerată
dacă va dovedi că întârzierea se datorează unor împrejurări pe care nu le-a putut preveni sau
înlătura. Proba că pierderea, avarierea sau eliberarea cu întârziere a avut drept cauză una dintre
aceste fapte cade în sarcina căii ferate. Cei îndreptăţiţi au dreptul de a face dovada că, paguba în
întregime sau în parte, nu a avut drept cauză unul din aceste riscuri.
In cazul pierderii totale sau parţiale a bagajelor, dacă valoarea pagubei este dovedită,
calea ferată trebuie să plătească o despăgubire egală cu această valoare, fără a depăşi suma

50
prevăzută în tarif, pe kilogram de masă brută lipsă, sau pe colet, iar în cazul în care valoarea
pagubei nu este dovedită, o despăgubire forfetară pe kilogram de masă brută lipsă pe colet,
prevăzută în tarif. Calea ferată este obligată să restituie, în plus, tariful de transport, taxele
vamale şi celelalte sume plătite cu ocazia transportului coletului pierdut.

51
 Capitolul VI
Transportul aerian

Aspecte introductive
Conform Codului aerian din 2001, operaţiunile de transport aerian public sunt
transporturile de pasageri, bagaje, mărfuri şi poştă, executate pe baze comerciale de către
operatori aerieni care posedă certificat de operator aerian şi licenţă de transport aerian, prin
curse regulate sau neregulate. Transporturile aeriene internaţionale de pasageri, bagaje, mărfuri
şi poştă sunt supuse acordurilor şi convenţiilor internaţionale în domeniul transporturilor aeriene
la care România este parte.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii emite reglementări aeronautice privind
desfăşurarea activităţilor de transport aerian public. În scopul asigurării siguranţei zborului,
Ministerul Transporturilor emite şi revizuieşte ori de câte ori este cazul, reglementări aeronautice
specifice, conforme cu reglementările, standardele, practicile recomandate şi procedurile
elaborate de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale şi de alte organisme internaţionale de
aviaţie civilă la care România este parte, şi asigură controlul respectării acestora.
Transporturile aeriene publice efectuate prin curse regulate sunt transporturile aeriene
executate după orare publicate şi rute prestabilite, destinate să asigure legătura între două sau mai
multe aeroporturi şi în care capacitatea comercială disponibilă este pusă la dispoziţie publicului
contra cost.
Operatorii aerieni români, deţinători ai unui certificat de operator aerian în termen de
valabilitate, pot efectua transporturi aeriene publice interne şi internaţionale, prin curse regulate
sau neregulate, numai în urma obţinerii unei licenţe de transport aerian, eliberată de Ministerul
Transporturilor.
Operatorii aerieni străini pot efectua transporturi aeriene publice, prin curse regulate
sau neregulate, spre sau dinspre România, pe baza drepturilor de trafic acordate de Ministerul
Transporturilor, în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care
România este parte.
Transporturile aeriene publice se execută pe bază de contract de transport, încheiat între
operatorul aerian şi pasager sau expeditorul de marfă şi/sau poştă. Prin contractul de transport
aerian, operatorul aerian se obligă să ducă pe calea aerului la destinaţie pasagerii, bagajele, marfa
şi/sau poşta, iar beneficiarul, să plătească preţul transportului.
Operatorul aerian răspunde pentru orice prejudiciu care a produs decesul sau vătămarea
sănătăţii pasagerilor ori avarierea sau pierderea bagajelor, a mărfii şi/sau a poştei.

52
 Din definiţia prezentată mai sus reies câteva trăsături caracteristice, şi anume:
 contractul este bilateral întrucât se încheie prin acordul de voinţă al celor două părţi
contractante operatorul (transportatorul) şi beneficiarul transportului;
 contractul este sinalagmatic întrucât se nasc obligaţii de ambele părţi;
 contractul este oneros întrucât fiecare parte urmăreşte prin propria prestaţie să obţină o
contraprestaţie;
 contractul este real întrucât presupune predarea efectivă a mărfii la transport;
 contractul este de adeziune deoarece ambele părţi sunt obligate să se conformeze
condiţiilor dinainte stabilite, ele pot numai să adere sau nu, fiind neputincioase în
schimbarea acestor condiţii prin voinţa lor.
Contractul se poate încheia prin simplul acord de voinţă dar cu obligaţia ca acesta să fie
materializat printr-un înscris cu valoarea de a proba contractul încheiat.
Momentul încheierii contractului se consideră a fi momentul în care transportatorul
eliberează documentul de transport călătorului sau expeditorului încărcăturii.
1. Pentru transportul de pasageri se eliberează un document de transport individual sau
colectiv, care va conţine:
 indicarea punctelor de plecare şi de destinaţie;
 dacă punctele de plecare şi de destinaţie sunt situate pe teritoriul unui singur stat parte şi
dacă unul sau mai multe puncte de escală sunt situate pe teritoriul unui alt stat, indicarea a
cel puţin unuia dintre aceste puncte de escală.
Transportatorul va elibera pasagerului o etichetă de identificare a bagajului pentru fiecare
articol de bagaj înregistrat.
2. Pentru transportul de mărfuri se va elibera o scrisoare de transport aerian.
Regimul răspunderii operatorului aerian este, pentru transporturile aeriene internaţionale,
stabilit în conformitate cu convenţiile şi înţelegerile internaţionale la care România este parte, iar
pentru transporturile aeriene interne, în conformitate cu prevederile dreptului comun, în măsura
în care nu s-a stabilit altfel printr-o lege specială.
În materie de transport aerian, atunci când nu este reglementat printr-un act special, se
vor aplica reglementările noului Cod aerian din 2001, reglementările Convenţiei de la Montreal
pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internaţional la care sa aliniat şi
România prin O.G. nr. 107/2000, cât şi alte norme imperative cu caracter general.

Contractul de transport aerian de mărfuri

Contractul de transport aerian de mărfuri în trafic intern

53
 Contractul de transport aerian de mărfuri este aceea convenţie prin care operatorul
de transport aerian se obligă să transporte mărfurile pe calea aerului, să le păzească şi să le
predea la destinaţie, în schimbul unei taxe de transport, plătită de cealaltă parte - expeditorul
mărfii.
Transporturile aeriene interne sunt acelea executate în limitele teritoriale ale statului
nostru, fără escală pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat străin. Toate transporturile aeriene
sunt reglementate prin dispoziţiile Codului aerian român din 2001.
Contractul de transport aerian se încheie pe baza prezentării de către expeditor a mărfii ce
urmează a fi transportată, plata taxei de transport şi eliberarea de către transportator a scrisorii de
transport aerian.
Scrisoarea de transport aerian de mărfuri în trafic intern cuprinde următoarele
menţiuni:
 datele de identificare a transportului aerian, a expeditorului şi destinatarului;
 aeroportul de decolare şi cel de destinaţie;
 felul şi cantitatea încărcăturii;
 modul de ambalare;
 volumul şi numărul coletelor;
 valoarea rambursului;
 locul şi data emiterii documentului.
Transportatorul aerian este în drept să refuze primirea unei încărcături la transport,
solicitată de client în situaţia în care:
 transportul este anulat sau suspendat prin dispoziţia organelor de stat competente, din
cauza unor condiţii tehnice sau meteorologice deosebite;
 transportul este interzis prin dispoziţia organului de stat competent pe motiv de pericol
pentru securitatea zborului sau a încărcăturii (arme, muniţii, materiale inflamabile etc.);
 transportul nu poate avea loc din lipsă de aeronave sau, deşi există, cele existente nu
corespund pentru caracteristicile mărfii care trebuie transportată sau încărcătura nu a fost
completată potrivit certificatului de navigabilitate.
Pentru a putea fi primite la transportul pe calea aerului, mărfurile trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
a) să fie admise la transport prin dispoziţiile egale;
b) mărfurile şi ambalarea lor să nu prezinte pericol pentru aeronavă, călători sau alte
bunuri;

54
 c) să fie cântărite şi însoţite de documentele necesare;
d) ambalajul să corespundă transportului aerian şi să asigure integritatea încărcăturii;
e) fiecare colet să aibă o etichetă care să indice adresa expeditorului şi destinatarului;
f) mărfurile să fie predate în timpul programului de lucru sau la orele indicate de
transportator.
Transportatorul aerian are obligaţia de a transporta încărcătura la destinaţie, în bune
condiţiuni şi în termenul stabilit.
Pentru realizarea creanţelor sale, transportatorul aerian are un drept de retenţie asupra
mărfurilor precum şi un privilegiu asupra preţului obţinut din vânzarea lor. Acest drept de
retenţie asupra mărfurilor durează până la predarea lor destinatarului.
Transportatorul are obligaţia de a aviza şi elibera mărfurile numai destinatarului indicat în
scrisoarea de transport aerian şi pe baza semnăturii acestuia pe documentul de transport.

Transporturile aeriene internaţionale de mărfuri

Potrivit art. 4 din Convenţia de la Montreal din 28 mai 1999, pentru transportul de
mărfuri se va elibera o scrisoare de transport aerian. Utilizarea oricărui alt mijloc prin care se
realizează înregistrarea informaţiilor cu privire la transportul care se efectuează se poate substitui
eliberării unei scrisori de transport aerian. În cazul în care se folosesc alte asemenea mijloace,
transportatorul va elibera expeditorului, la cererea acestuia, o chitanţă de primire a mărfii, care să
permită identificarea expediţiei şi accesul la informaţiile conţinute în înregistrările efectuate prin
aceste alte mijloace.
Aşadar, contractul de transport internaţional de mărfuri se încheie sub forma scrisorii
de transport aerian (Air Waybill), sau sub forma chitanţei de primire a mărfii care face dovada
încheierii contractului, primirea mărfii la transport de către transportatorul aerian, precum şi
condiţiile transportului.
Scrisoarea de transport aerian este întocmită de expeditor în trei exemplare originale
dintre care primul exemplar poartă menţiunea "pentru transportator" şi este semnat de către
expeditor, al doilea exemplar poartă menţiunea "pentru destinatar" şi este semnat de către
expeditor şi transportator, iar al treilea exemplar este semnat de transportator şi este înmânat de
acesta expeditorului, după acceptarea mărfii.
Semnătura transportatorului şi cea a expeditorului pot fi tipărite sau înlocuite de o
ştampilă.

55
 Dacă, la cererea expeditorului, transportatorul întocmeşte scrisoarea de transport aerian,
se va considera, până la proba contrară, că transportatorul a acţionat în numele expeditorului (art.
7 din Convenţia de la Montreal).
Pe lângă cele trei exemplare originale, scrisoarea de transport aerian mai cuprinde:
recipisa de primire a mărfii, exemplarul pentru formalităţile de vamă la destinaţie şi câte o copie
pentru cărăuş şi agenţii acestuia.
În scrisoarea de transport aerian sunt cuprinse următoarele menţiuni:
 aeroportul de decolare şi cel de destinaţie, indicându-se şi statele pe teritoriul cărora se
află;
 dacă punctele de plecare şi de destinaţie sunt situate pe teritoriul unui singur stat parte şi
dacă unul sau mai multe puncte de escală sunt situate pe teritoriul unui alt stat, indicarea
a cel puţin unuia dintre aceste puncte de escală;
 felul şi greutatea mărfii;
 dimensiunile şi ambalajul, precum şi numărul coletelor.
Expeditorului îi revine obligaţia de a da toate lămuririle necesare şi să anexeze la
scrisoarea de transport aerian documentele necesare pentru îndeplinirea de către transportator a
formalităţilor vamale, fiscale, sanitare etc.
Expeditorul va răspunde pentru exactitatea datelor înscrise în scrisoarea de transport
aerian, precum şi pentru orice daună suferită de transportator sau de oricare altă persoană faţă de
care răspunderea transportatorului poate fi antrenată din cauza indicaţiilor şi declaraţiilor false,
inexacte sau incomplete.
În transporturile internaţionale aeriene de mărfuri, prin convenţia părţilor, scrisoarea de
transport, poate avea forma unui titlu reprezentativ al mărfii.
Potrivit prevederilor Convenţiei de la Montreal (art. 12), expeditorul, în virtutea
dreptului de dispoziţie asupra mărfii, poate dispune modificarea contractului de transport.
Astfel, expeditorul poate dispune următoarele modificări:
 retragerea mărfii de la aeroportul de plecare sau de destinaţie;
 reţinerea mărfii pe parcursul transportului la orice aterizare;
 solicitarea ca marfa să fie predată la destinaţie sau pe parcursul transportului unei
persoane, alta decât destinatarul desemnat iniţial;
 solicitarea ca marfa să fie returnată la aeroportul de plecare.
În exercitarea acestui drept expeditorul nu trebuie să aducă prejudicii transportatorului
sau altor expeditori şi trebuie să ramburseze orice cheltuieli care decurg din exercitarea acestui
drept.

56
 În cazul în care îndeplinirea instrucţiunilor expeditorului este imposibilă, transportatorul
trebuie să informeze imediat expeditorul.
Dacă transportatorul execută instrucţiunile expeditorului referitoare la dispunerea mărfii,
fără a solicita întocmirea exemplarului din scrisoarea de transport aerian sau a chitanţei de
primire a mărfii care revine acestuia din urmă, transportatorul este răspunzător, fără atingerea
dreptului său la despăgubire din partea expeditorului, pentru orice pagubă care ar putea fi cauzată
în acest mod oricărei persoane care este în mod legal în posesia acestui exemplar din scrisoarea
de transport aerian sau a chitanţei de primire a mărfii.
Dreptul conferit expeditorului încetează în momentul în care începe dreptul acordat
destinatarului. Totuşi, dacă destinatarul refuză să accepte marfa sau nu poate fi contactat,
expeditorul îşi reia dreptul de dispoziţie.
Transportatorul aerian răspunde, pentru daunele cauzate prin pierderea (totală sau
parţială) sau avarierea mărfii, când evenimentul care a pricinuit daunele respective s-a produs în
timpul călătoriei aeriene, deci în timpul cât mărfurile se aflau în paza transportatorului, pe
aerodrom, în magazie sau la bordul aeronavei precum şi pentru daunele cauzate de executarea cu
întârziere a transportului.
Potrivit art. 26 din Convenţia de la Montreal, orice clauză stabilită de părţi prin care s-
ar urmări înlăturarea sau stabilirea unei limite inferioare a răspunderii transportatorului în raport
cu cea fixată prin Convenţie, este lovită de nulitate.
În cazul pierderii totale a mărfii, recunoscută de transportator, sau după expirarea a 7 zile
de la data când trebuia să sosească marfa, destinatarul poate să treacă la valorificarea drepturile
ce decurg din contractul de transport, faţă de transportator (art. 13 alin. 3 din Convenţia de la
Montreal).
Transportatorul nu este răspunzător dacă se dovedeşte şi în măsura în care dovedeşte că
distrugerea, pierderea sau deteriorarea mărfii s-a datorat:
   a) unui defect al mărfii, calităţii sau viciului acesteia;
   b) ambalării necorespunzătoare a mărfii, efectuată de către o altă persoană decât
transportatorul, prepuşii sau mandatarii acestuia;
   c) unei stări de război sau conflict armat;
   d) unei acţiuni a autorităţii publice realizate în legătură cu intrarea, ieşirea sau tranzitul mărfii.
Transportul aerian, în sensul paragrafului de mai sus include perioada în care marfa se
află în grija transportatorului.
Perioada transportului aerian nu se extinde asupra transportului terestru, maritim sau pe
căi navigabile interioare, efectuat în afara unui aeroport. Totuşi, dacă un astfel de transport se

57
realizează în aplicarea unui contract de transport aerian, în scopul încărcării, expedierii sau
transbordării, orice pagubă este considerată, până la proba contrară, ca fiind rezultatul unui
eveniment care a avut loc în timpul transportului aerian. Dacă transportatorul, fără
consimţământul expeditorului, utilizează alt mod de transport pentru a efectua o parte sau
întregul transport care, conform contractului încheiat între părţi, urma să fie transport aerian,
respectivul transport efectuat prin alt mod de transport este considerat ca fiind inclus în perioada
transportului aerian (art. 18 din Convenţia de la Montreal).
Primirea fără reclamaţie de către destinatar a mărfurilor constituie, până la proba
contrară, dovada că acestea au fost predate în bună stare şi în conformitate cu documentul de
transport.
În caz de deteriorare destinatarul trebuie să adreseze transportatorului o reclamaţie
imediat după descoperirea deteriorării şi cel mai târziu într-un interval de 14 zile de la data
primirii mărfurilor. În caz de întârziere, reclamaţia trebuie făcută cel mai târziu într-un termen de
21 de zile de la data la care mărfurile au fost puse la dispoziţia sa.
Orice reclamaţie trebuie formulată în scris şi remisă sau expediată în termenul menţionat
mai sus.
Dacă nici o reclamaţie nu este făcută în termenul menţionat mai sus, nici o acţiune nu va
fi întreprinsă împotriva transportatorului, cu excepţia cazului de fraudă din partea acestuia (art.
31 din Convenţia de la Montreal).
 Acţiunea în responsabilitate trebuie să fie introdusă, la cererea reclamantului, pe
teritoriul unuia dintre statele părţi, fie înaintea tribunalului de la domiciliul transportatorului sau
de la locul sediului său principal de afaceri sau de la locul sediului său de afaceri unde a fost
încheiat contractul, fie înaintea tribunalului de la locul de destinaţie.
Părţile la contractul de transport de marfă pot stipula soluţionarea prin arbitraj a oricărui
diferend referitor la răspunderea transportatorului, în baza Convenţiei de la Montreal. Respectiva
înţelegere va fi consemnată în scris.
Procedura de arbitraj se desfăşoară, la alegerea reclamantului, în una dintre jurisdicţiile
tribunalului la care face referire art. 33 din Convenţie.
Dreptul la despăgubire este anulat dacă acţiunea în responsabilitate nu este introdusă în
termen de 2 ani de la data sosirii la destinaţie sau de la data la care aeronava ar fi trebuit să
sosească sau de la data încetării transportului.
Metoda de calcul al acestei perioade este determinată de legislaţia aplicată de tribunalul
sesizat asupra cazului.

58
 Capitolul VII
Transporturile aeriene de călători şi bagaje

Transporturile aeriene interne de călători şi bagaje

Transporturile aeriene interne de călători şi bagaje se execută prin cursele regulate,

suplimentare sau ocazionale (speciale) de trafic aerian public.
Indiferent de felul cursei, întotdeauna transportul de călători pe calea aerului se execută
numai pe bază de contract încheiat între transportatorul aerian şi călător.
Contractul de transport aerian de călători este acea convenţie prin care transportatorul
se obligă să transporte un anumit călător sau un grup de călători pe calea aerului de la aeroportul
de decolare, la cel de destinaţie, iar călătorul să plătească taxa de transport corespunzătoare.
Contractul de transport aerian de călători se încheie prin oferta făcută de călător în acest
sens şi acceptarea ei de către transportator, momentul încheierii fiind, conform cel al plăţii taxei
şi eliberării documentului de transport.
Contractul de transport aerian se poate încheia individual, cu fiecare călător în parte sau
cu un grup de persoane.
Există obligaţia pentru transportatorul aerian de a încheia contractul de transport cu orice
ofertant care respectă dispoziţiile normative, care reglementează transportul aerian şi achită taxa
legal stabilită, putând, după caz, refuza încheierea contractului sau, deşi încheiat, să refuze
transportul dacă:
 transportul este anulat sau suspendat printr-o dispoziţie legală, din motive tehnice sau
meteorologice excepţionale care nu garantează siguranţa zborului;
 persoana ce se prezintă pentru începerea călătoriei este în stare de ebrietate, stare psihică
anormală, bolnavă de o maladie contagioasă sau are plăgi deschise, ori nu respectă
dispoziţiile obligatorii pentru călători.
In cazul în care s-a dispus anularea sau suspendarea zborului, la cererea călătorului,
transportatorul are obligaţia de a restitui taxa de transport încasată. Dacă zborul a fost întrerupt
din orice cauze, pe un aeroport intermediar, prin grija şi în contul transportatorului se va organiza
continuarea transportării călătorilor cu cel mai rapid mijloc de transport, fără restituirea unei părţi
din taxa sau completarea acesteia.
Renunţarea călătorului, din orice motiv, de a continua călătoria, făcută la o escală
anterioară aeroportului de destinaţie prevăzut în biletul de călătorie, sau excluderea sa de la

59
transport ca urmare a comiterii unor contravenţii sau infracţiuni referitoare la transportul aerian,
nu-l îndreptăţeşte pe acesta să pretindă restituirea taxei de transport.

Transporturile aeriene internaţionale de călători şi bagaje

Transporturile internaţionale aeriene de călători şi bagaje sunt reglementate prin

Convenţia de la Montreal din 28 mai 1999 (art. 1 pct. 1). România a ratificat Convenţia de la
Montreal la 20 martie 2001 prin O.G. nr. 107/2000 şi aprobată prin Legea nr. 14/2001 (iar la 4
noiembrie 2003 a intrat în vigoare). În România transporturile internaţionale aeriene sunt
reglementate prin Legea nr. 355 din 10 iulie 2003 privind răspunderea transportatorilor aerieni şi
a operatorilor aeronavelor civile care efectuează operaţiuni aeriene civile în spaţiul aerian
naţional.
Potrivit art. 3 din Convenţie, transportatorul are obligaţia de a emite un document de
transport, constatator al contractului de transport, individual sau colectiv care va conţine:
   a) indicarea punctelor de plecare şi de destinaţie;
   b) dacă punctele de plecare şi de destinaţie sunt situate pe teritoriul unui singur stat parte şi
dacă unul sau mai multe puncte de escală sunt situate pe teritoriul unui alt stat, indicarea a cel
puţin unuia dintre aceste puncte de escală.
Utilizarea oricărui alt mijloc prin care se înregistrează informaţiile indicate mai sus se
poate substitui eliberării documentului de transport la care s-a făcut referire în respectivul
paragraf. Dacă un astfel de mijloc este utilizat, transportatorul va elibera pasagerului o declaraţie
scrisă privind informaţiile astfel înregistrate.
Transportatorul va elibera pasagerului o etichetă de identificare a bagajului pentru fiecare
articol de bagaj înregistrat.
Pasagerului i se va elibera o înştiinţare scrisă prin care i se va indica că în cazul aplicării
Convenţiei de la Montreal, aceasta reglementează şi poate limita răspunderea transportatorilor în
caz de deces sau vătămare, în caz de distrugere, pierdere ori deteriorare a bagajelor, precum şi în
caz de întârziere.
Potrivit art. 17 din Convenţie transportatorul este răspunzător pentru dauna rezultată ca
urmare a decesului sau vătămării corporale a unui pasager, cu condiţia ca accidentul care a
provocat decesul sau vătămarea să se fi produs la bordul aeronavei sau în timpul oricăreia dintre
operaţiunile de îmbarcare sau de debarcare.
Transportatorul nu va fi răspunzător pentru daunele prevăzute mai sus, (în art. 17
paragraful 1) dacă dovedeşte că:

60
   a) respectiva daună nu s-a datorat neglijenţei sau altei acţiuni greşite ori omisiuni a
transportatorului sau a prepuşilor ori mandatarilor acestuia;
   b) respectiva daună a survenit numai datorită neglijenţei sau altei acţiuni greşite ori omisiuni a
unei terţe părţi (art. 21 din Convenţie).
În cazul accidentelor de aviaţie care au avut ca urmare decesul sau vătămarea pasagerilor,
transportatorul - dacă este prevăzut în legislaţia sa naţională va efectua fără întârziere plăţi în
avans unei persoane fizice sau persoanelor fizice care au dreptul să pretindă despăgubiri, cu
scopul de a satisface necesităţile economice imediate ale respectivelor persoane. Aceste plăţi în
avans nu constituie o recunoaştere a răspunderii şi pot fi compensate din orice sumă achitată
ulterior de către transportator cu titlu de daună (art. 28 din Convenţie).
    Transportatorul este răspunzător pentru daunele survenite datorită distrugerii, pierderii
sau deteriorării bagajului înregistrat, cu condiţia ca evenimentul care a provocat distrugerea,
pierderea sau deteriorarea să fi avut loc la bordul aeronavei sau în perioada în care
transportatorul avea în grijă bagajul înregistrat. Totuşi transportatorul nu este răspunzător dacă şi
în măsura în care dauna a survenit datorită unui defect al bagajului, calităţii sau viciului acestuia.
În cazul unui bagaj neînregistrat, inclusiv al obiectelor personale, transportatorul poartă
răspunderea dacă dauna survine din vina sa, a prepuşilor sau a mandatarilor săi.
  Dacă transportatorul recunoaşte pierderea unui bagaj înregistrat sau dacă un bagaj
înregistrat nu a sosit la destinaţie în termen de 21 de zile de la data la care ar fi trebuit să
sosească, pasagerul este îndreptăţit să îşi exercite împotriva transportatorului drepturile care
decurg din contractul de transport.
Sub rezerva unor prevederi contrare, în Convenţia de la Montreal termenul bagaj
desemnează atât bagajul înregistrat, cât şi bagajul neînregistrat.
Potrivit art. 19 din Convenţia de la Montreal transportatorul este răspunzător pentru
dauna survenită datorită întârzierii în transportul aerian de pasageri, bagaje sau mărfuri. Cu toate
acestea transportatorul nu este răspunzător pentru daunele survenite datorită întârzierii dacă
dovedeşte că el, prepuşii şi mandatarii săi au luat toate măsurile care se impun în mod rezonabil
pentru a evita dauna sau că le-a fost imposibil să ia respectivele măsuri.
Articolul 21 din Convenţie stipulează că „Pentru daunele mentionate la paragraful 1 al
art. 17, care nu depasesc 100.000 Drepturi Speciale de Tragere (DST) pentru fiecare pasager,
transportatorul nu poate exclude sau limita raspunderea sa”, iar articolul 22 spune că în cazul
daunelor survenite datorită întârzierii în transportul persoanelor răspunderea transportatorului
pentru fiecare pasager este limitată la suma de 4.150 DST.

61
 La transportul bagajului răspunderea transportatorului în caz de distrugere, pierdere,
deteriorare sau întârziere este limitată la suma de 1.000 DST pentru fiecare pasager, în afara
cazului în care pasagerul, în momentul în care bagajul înregistrat a fost predat transportatorului, a
făcut o declaraţie specială privind interesul în livrarea la destinaţie şi a plătit o sumă
suplimentară, dacă este necesar. În acest caz transportatorul va fi răspunzător pentru plata unei
sume care nu va depăşi suma declarată, cu excepţia cazului în care dovedeşte că suma este mai
mare decât interesul real al pasagerului în livrarea la destinaţie.
Limitele prevăzute la art. 21 şi art. 22 din Convenţia de la Montreal nu vor putea
împiedica tribunalul de a solicita, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică, achitarea unei
sume suplimentare, corespunzătoare unei părţi sau întregii sume rezultate din cheltuielile de
judecată şi din celelalte cheltuieli rezultate în urma litigiului şi suportate de reclamant, inclusiv
dobânda. Prevederile de mai sus nu se aplică în cazul în care valoarea daunelor solicitate,
excluzând cheltuielile de judecată şi alte cheltuieli legate de proces, nu depăşeşte suma pe care
transportatorul a oferit-o în scris reclamantului, în termen de 6 luni de la data la care a avut loc
evenimentul care a provocat dauna sau înainte de introducerea acţiunii în justiţie, dacă aceasta
este ulterioară respectivului termen.
Transportatorul poate stipula în contractul de transport limite de răspundere mai mari
decât cele prevăzute în Convenţia de la Montreal sau nici o limită de răspundere.
  Orice clauză care are tendinţa să exonereze transportatorul de răspundere sau să
stabilească o limită mai scăzută decât cea stabilită prin Convenţia de la Montreal este nulă şi
neavenită, însă nulitatea oricărei astfel de clauze nu implică nulitatea întregului contract, care
rămâne supus prevederilor convenţiei.
Primirea fără reclamaţie de către destinatar a bagajelor înregistrate constituie, până la
proba contrară, dovada că acestea au fost predate în bună stare şi în conformitate cu documentul
de transport sau cu informaţiile înregistrate în celelalte mijloace la care s-a făcut referire la
paragraful 2 al art. 3 şi la paragraful 2 al art. 4 din Convenţia de la Montreal.
În caz de deteriorare destinatarul trebuie să adreseze transportatorului o reclamaţie
imediat după descoperirea deteriorării şi cel mai târziu într-un interval de 7 zile de la data
primirii, pentru bagajele înregistrate. În caz de întârziere, reclamaţia trebuie făcută cel mai târziu
într-un termen de 21 de zile de la data la care bagajele au fost puse la dispoziţia sa.
Orice reclamaţie trebuie formulată în scris şi remisă sau expediată în termenul menţionat
mai sus.

62
 Dacă nici o reclamaţie nu este făcută în termenul menţionat mai sus, nici o acţiune nu va
fi întreprinsă împotriva transportatorului, cu excepţia cazului de fraudă din partea acestuia (art.
31 din Convenţia arătată).

63
 Capitolul VIII
Transporturile rutiere

Reglementarea transportului rutier.

Activitatea de transport rutier este organizată şi condusă cu respectarea prevederilor şi

reglementărilor naţionale în vigoare şi a acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care
România a aderat sau este parte. Astfel de reglementări sunt:
1. Reglementări cu caracter general:
   - Codul comercial prin art. 413-441;
- O.G. nr. 19/1997 (modificată şi completată prin O.G. nr. 94/2000) privind transporturile;
- O.G. nr. 27/2011 intrată în vigoare la 4 decembrie 2011) privind transporturile rutiere.
2. Reglementări speciale privind transportul persoanelor:
   - Hotărârea Guvernului nr. 951/1995 privind clasificarea autocarelor utilizate pentru
transporturi turistice în trafic intern şi internaţional şi pentru transporturi publice de persoane în
trafic internaţional;
   - Ordinul comun al ministrului transporturilor şi al ministrului turismului - O. nr. 1359/2004 şi
O. nr. 85/1996 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 951/1995.
3. Reglementări specifice privind transportul produselor periculoase;
4. Principalele reglementările specifice transporturilor internaţionale de marfă şi
călători:
a) CONVENŢIA VAMALĂ REFERITOARE LA TRANSPORTUL
INTERNAŢIONAL SUB ACOPERIREA CARNETELOR T.I.R.
Convenţia T.I.R. încheiată la Geneva, la 15 ianuarie 1959, acordă transportatorilor
avantaje de ordin vamal, menite să faciliteze traficul internaţional de mărfuri. România a aderat
la această convenţie în anul 1963 si o alta Convenţie T.I.R. încheiată la Geneva, la 14 noiembrie
1975, la care Romania a aderat prin Decretul nr. 420/1979.
Autovehiculele care circulă sub acoperirea carnetelor T.I.R. beneficiază de eliminarea
operaţiunilor de deschidere în punctele vamale ale ţărilor de tranzit pentru controlul vamal, ceea
ce determină reducerea duratei transportului şi diminuează posibilitatea degradării mărfurilor
perisabile. De asemenea, carnetul T.I.R. scuteşte transportatorii de depunerea unor garanţii
vamale, proporţionale ca mărime cu valoarea mărfurilor transportate.
Pentru fiecare vehicul rutier se întocmeşte un carnet T.I.R., valabil pentru o singură
călătorie.

64
 Organele vamale din ţara de expediere, după controlul vamal al autocamionului respectiv,
aplică acestuia sigiliile T.I.R. Organele vamale din ţările de tranzit controlează autocamioanele
numai sumar, verificând în special starea sigiliilor. În cazuri extreme ele pot ordona desfacerea
unor sigilii, care apoi vor fi înlocuite cu altele, a căror serie va fi menţionată în carnetul T.I.R.,
purtat de conducătorul autocamionului respectiv.
b) CONVENŢIA REFERITOARE LA CONTRACTUL DE TRANSPORT
INTERNAŢIONAL AL MĂRFURILOR PE CALEA RUTIERĂ (C.M.R.).
Convenţia C.M.R. a fost semnată la Geneva, la 19 mai 1956 şi aparţine seriei de
convenţii internaţionale iniţiate de Comisia Economică O.N.U. pentru Europa (C.E.E.). Prin
această convenţie sunt reglementate, în mod uniform, condiţiile generale în care se încheie şi se
execută contractul de transport rutier de mărfuri, reprezentat de Scrisoarea de trăsură CMR.    
România a aderat în această convenţie în baza Decretului nr. 451/1972.
CMR se aplică oricărui transport internaţional de mărfuri cu vehicule, în cazul în care
pentru un astfel de transport a fost încheiat un contract de transport de mărfuri pe şosele, cu titlu
oneros, dacă locul primirii mărfurilor şi locul prevăzut pentru eliberare, aşa cum sunt indicate în
contract, sunt situate în două ţări diferite, din care cel puţin una este ţara contractantă,
independent de domiciliul şi de naţionalitatea părţilor contractante.
c) ACORDUL EUROPEAN PRIVITOR LA TRANSPORTUL MĂRFURILOR
PERICULOASE PE ŞOSELE (A.D.R).
Acordul a fost încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, iar România a aderat la acesta
prin Legea nr. 31/1994.
d) CONVENŢIA ASUPRA CIRCULAŢIEI RUTIERE ŞI PROTOCOLUL
PRIVIND SEMNALIZAREA RUTIERĂ.
Convenţia şi Protocolul au fost elaborate în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite cu
privire la traficul rutier (Geneva, 1949) şi îmbunătăţite la Conferinţa de la Viena (1968). Ele
conţin dispoziţii referitoare la caracteristicile tehnice ale autovehiculelor şi la codurile de
semnalizare rutieră. România a aderat la aceste reglementări rutiere prin Decretul nr. 442/1960.

Aspecte generale privind transportul rutier.

Domeniul de aplicare a O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.

Dispoziţiile O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere constituie cadrul general
pentru organizarea, efectuarea şi asigurarea desfăşurării fluente a transporturilor rutiere de
mărfuri şi de persoane pe teritoriul României, în condiţii de siguranţă şi calitate, cu respectarea

65
principiilor liberei concurenţe şi a măsurilor de protecţie a mediului înconjurător, a drepturilor şi
intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice şi pentru satisfacerea necesităţilor economiei
naţionale şi nevoilor de apărare a ţării.
Activităţile de transport rutier, precum şi activităţile conexe acestora se desfăşoară astfel
încât să fie respectate reglementările în vigoare privind condiţiile de lucru, de exploatare a
vehiculelor rutiere şi de utilizare a infrastructurii rutiere, precum şi condiţiile privind siguranţa
circulaţiei.
Prevederile O.G. nr. 27/2011 nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu:
   a) vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri, a căror masă totală maximă autorizată,
inclusiv remorca sau semiremorca, nu depăşeşte 3,5 tone;
   b) autovehicule rutiere destinate transportului de persoane, care, prin construcţie şi echipare,
sunt destinate să transporte maximum 9 persoane, inclusiv conducătorul auto;
   c) vehicule rutiere aparţinând sau aflate sub controlul instituţiilor din sistemul naţional de
apărare;
   d) vehicule rutiere speciale utilizate pentru servicii de apă, canalizare, pentru servicii de gaze
naturale şi electricitate, pentru servicii telefonice şi telegrafice, pentru transmisiuni de radio şi
televiziune;
   e) vehicule rutiere utilizate în acţiuni de salvare sau în situaţii de urgenţă;
   f) vehicule rutiere speciale destinate serviciilor medicale;
   g) vehicule rutiere care transportă echipamente pentru circuri sau parcuri de distracţie;
   h) vehicule rutiere speciale pentru depanarea auto;
   i) vehicule rutiere supuse testelor rutiere în vederea perfecţionării tehnice;
   j) vehicule rutiere speciale utilizate pentru servicii funerare;
   k) tractoare utilizate exclusiv pentru lucrări agricole şi forestiere;
   l) vehicule istorice.
Autoritatea competentă.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în calitate de organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, este autoritatea de stat în domeniul transporturilor rutiere şi
reprezintă, în sensul O.G. nr. 27/2011, autoritatea competentă. Ministerul Transporturilor şi
Infrastructurii este autoritatea competentă pentru aplicarea acordurilor şi convenţiilor
internaţionale, bilaterale sau multilaterale, din domeniul transporturilor rutiere şi construcţiei
vehiculelor rutiere, la care România este parte.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în calitate de organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, are următoarele atribuţii:

66
   a) elaborează strategiile naţionale de dezvoltare a activităţilor de transport rutier;
   b) elaborează reglementări specifice în domeniul transporturilor rutiere şi al activităţilor
conexe acestora;
   c) elaborează programe de dezvoltare durabilă şi de modernizare a sistemului naţional de
transport rutier, de siguranţă şi securitate a transporturilor rutiere şi de protecţie a mediului;
   d) asigură condiţiile unui mediu concurenţial normal în activitatea de transport rutier, în
corelaţie cu celelalte moduri de transport şi între operatorii de transport rutier;
   e) stabileşte norme obligatorii pentru operatorii de transport rutier, precum şi pentru operatorii
de activităţi conexe transportului rutier;
   f) asigură controlul respectării reglementărilor specifice domeniului transporturilor rutiere de
către operatorii de transport rutier, precum şi de către ceilalţi utilizatori ai infrastructurii rutiere;
   g) asigură dezvoltarea cercetării şi elaborarea de studii de specialitate în domeniul
transporturilor rutiere;
   h) monitorizează piaţa transporturilor rutiere în scopul constatării apariţiei situaţiilor de criză şi
adoptă măsurile necesare acestor situaţii;
   i) stabileşte condiţiile tehnice şi metodologia de omologare a vehiculelor rutiere în vederea
înmatriculării sau înregistrării acestora;
   j) stabileşte condiţiile tehnice şi metodologia pentru efectuarea inspecţiilor tehnice periodice,
precum şi a controlului tehnic în trafic al vehiculelor rutiere;
   k) stabileşte condiţiile tehnice şi metodologia de omologare şi certificare a produselor şi
materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, în vederea introducerii acestora pe piaţă.
Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, în calitate de autoritate de stat în
domeniul transporturilor rutiere, are următoarele atribuţii:
   a) exercită autoritatea de registru şi inspecţie de stat în transporturile rutiere;
   b) organizează şi ţine evidenţa tuturor tipurilor de vehicule rutiere omologate, cu excepţia celor
care aparţin instituţiilor din sistemul naţional de apărare şi siguranţă publică;
   c) elaborează programe privind echiparea reţelei de transport rutier cu infrastructuri şi sisteme
telematice de culegere a datelor, precum şi cu centre de control şi/sau informare a traficului rutier
şi de monitorizare a operaţiunilor de transport rutier pentru constatarea respectării prevederilor în
vigoare şi a siguranţei traficului rutier;
   d) elaborează norme privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor
conexe acestora şi controlează respectarea lor;
   e) exercită controlul de stat privind respectarea reglementărilor naţionale şi internaţionale în
activităţile specifice domeniului transporturilor rutiere;

67
   f) autorizează activităţile de transport rutier public şi în cont propriu, în trafic naţional şi/sau
internaţional şi eliberează în acest sens licenţe, certificate de transport în cont propriu şi
autorizaţii de transport internaţional pentru operatorii de transport, întreprinderi şi operatorii de
activităţi conexe transportului rutier, precum şi atestate/certificate pentru personalul de
specialitate din domeniul transporturilor rutiere, conform prevederilor în vigoare, acordurilor şi
convenţiilor la care România este parte;
   g) autorizează centrele de pregătire şi perfecţionare a personalului din domeniul transporturilor
rutiere şi şcolile de conducători auto;
   h) elaborează norme obligatorii pentru pregătirea şi atestarea profesională a conducătorilor
auto, a persoanelor desemnate să conducă permanent şi efectiv activităţi de transport rutier, a
consilierilor de siguranţă, precum şi a instructorilor de conducere auto şi a profesorilor de
legislaţie rutieră;
   i) asigură cadrul privind condiţiile în care se execută transportul combinat de mărfuri şi
promovarea acestuia în conformitate cu acordurile şi convenţiile internaţionale la care România
este parte;
   j) asigură realizarea unui sistem de supraveghere şi monitorizare a transporturilor rutiere de
mărfuri şi de persoane;
   k) elaborează, cu avizul Ministerului Sănătăţii, norme privind examinarea medicală a
persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere auto, precum şi pentru verificările
periodice ale posesorilor de permis de conducere auto;
   l) certifică încadrarea vehiculelor rutiere în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere,
protecţia mediului şi în categoria de folosinţă, conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică
periodică, în conformitate cu reglementările în vigoare;
   m) certifică sau omologhează, potrivit reglementărilor în vigoare, produsele şi materialele de
exploatare utilizate la vehiculele rutiere fabricate în ţară sau importate şi dispune, în caz de
neconcordanţă, suspendarea sau anularea certificatului de conformitate sau de omologare;
   n) evaluează laboratoarele de încercare aferente domeniului rutier;
   o) certifică încadrarea în normele de poluare şi siguranţă rutieră a vehiculelor rutiere destinate
transportului internaţional de mărfuri sau cu alte caracteristici speciale;
   p) omologhează vehiculele rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora,
controlează, la producător şi la vânzător, conformitatea caracteristicilor tehnice ale vehiculelor
rutiere cu tipul omologat şi dispune, în caz de neconcordanţă, suspendarea sau anularea
certificatului de omologare;

68
   q) autorizează operatorii economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de
modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a
vehiculelor rutiere scoase din uz;
   r) autorizează înfiinţarea şi funcţionarea staţiilor de inspecţie tehnică, supraveghează şi
controlează activitatea acestora şi atestă personalul care efectuează inspecţia tehnică periodică;
   s) asigură efectuarea inspecţiei tehnice a vehiculelor rutiere, în vederea primei înmatriculări în
România şi certificării autenticităţii acestora, în vederea înmatriculării/reînmatriculării sau la
cerere;
   t) clasifică vehiculele rutiere destinate transportului rutier de persoane pe categorii de confort şi
vehiculele destinate transportului rutier de mărfuri;
   u) acordă operatorilor de transport rutier străini autorizaţii de transport internaţional valabile pe
teritoriul României.
Noţiuni fundamentale.
În sensul O.G. nr. 27/2011, prin transport rutier se înţelege orice operaţiune de
transport care se realizează cu vehicule rutiere pentru deplasarea mărfurilor sau a persoanelor,
chiar dacă vehiculul rutier este, pe o anumită porţiune a drumului, transportat la rândul său pe/de
un alt mijloc de transport.
De asemenea, sunt definite:
a) transportul rutier agabaritic - transport rutier cu mase şi/sau dimensiuni depăşite;
b) transportul rutier în trafic naţional - operaţiune de transport rutier care se efectuează
între două localităţi situate pe teritoriul României, fără a depăşi teritoriul statului;
c) transportul rutier în trafic internaţional - operaţiune de transport rutier care se
efectuează între localitatea de plecare şi localitatea de destinaţie, situate pe teritoriul a două state
diferite, cu sau fără tranzitarea unuia ori mai multor state;
d) transportul rutier judeţean - operaţiune de transport rutier care se efectuează între două
localităţi situate pe teritoriul aceluiaşi judeţ;
e) transportul rutier interjudeţean - operaţiune de transport rutier care se efectuează între
localitatea de plecare şi localitatea de destinaţie, situate pe teritoriul a două judeţe diferite, cu sau
fără tranzitarea unuia ori mai multor judeţe; în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, transportul
rutier între municipiul Bucureşti şi alte judeţe este considerat transport rutier interjudeţean;
f) transportul rutier specializat - operaţiune de transport rutier efectuată cu vehicule
rutiere prevăzute cu amenajări speciale.
Activităţile conexe transporturilor rutiere sunt considerate operaţiuni de transport rutier.
Activitatea conexă transportului rutier este acea activitate care se desfăşoară în legătură cu

69
transportul rutier. Intermedierea în transporturile rutiere este activitatea unei întreprinderi care
constă în preluarea de la beneficiari a comenzilor de transport rutier în trafic naţional şi/sau
internaţional, acestea urmând a fi executate de intermediar, în numele său, prin intermediul unui
operator de transport rutier.
În sensul O.G. nr. 27/2011, prin întreprindere se înţelege un operator economic,
persoană fizică sau persoană juridică, cu ori fără scop patrimonial, orice asociaţie sau grup de
persoane fără personalitate juridică, cu ori fără scop patrimonial, sau orice organism oficial care
are personalitate juridică ori care depinde de o autoritate care are această personalitate.
Operator de transport rutier este orice întreprindere care efectuează transport rutier,
contra plată, cu autovehicule rutiere deţinute în proprietate sau cu orice alt titlu şi care în
prealabil a obţinut licenţa de transport. Operatorul de transport rutier de mărfuri este operatorul
de transport rutier care efectuează transport rutier de mărfuri, iar operatorul de transport rutier
de persoane este operatorul de transport rutier care efectuează transport rutier de persoane pentru
public sau pentru anumite categorii de utilizatori, plătit de către persoana/persoanele
transportată/transportate sau de către organizatorul transportului, cu ajutorul autovehiculelor
destinate acestui scop, adecvate să transporte mai mult de 9 persoane, inclusiv conducătorul auto,
în virtutea dotărilor şi a tipului lor constructiv.
De asemenea, se face distincţia între operatorul de transport rutier român (operator de
transport rutier cu sediul sau domiciliul în România) şi operatorul de transport rutier străin
(operator de transport rutier cu sediul sau domiciliul în străinătate, autorizat să efectueze
transporturi rutiere internaţionale).
Operator pentru activităţi conexe transportului rutier este orice întreprindere care desfăşoară
activităţi conexe transportului rutier şi care a obţinut în prealabil licenţa pentru activităţi conexe
transportului rutier.
Efectuarea unui transport rutier de o anumită categorie şi de un anumit tip, cu excepţia
transportului în interes personal, este permisă pe baza licenţei de execuţie, emisă de autoritatea
competentă pentru fiecare vehicul, pe număr de circulaţie sau pentru un anumit traseu, în cazul
transportului rutier public prin servicii regulate de transport de persoane.
Transportul rutier public se efectuează pe bază de contract, contra plată, de către
operatori de transport rutier, titulari ai licenţelor obţinute în condiţiile legii, care au ca obiect de
activitate transportul rutier şi care deţin în proprietate sau cu orice alt titlu vehicule rutiere,
indiferent de capacitatea de transport a acestora.
Transportul rutier în cont propriu se efectuează fără încasarea unui tarif sau a
echivalentului în natură ori în servicii al acestuia şi se realizează în următoarele condiţii:

70
   a) este o activitate secundară sau suplimentară celorlalte activităţi ale întreprinderii;
   b) mărfurile transportate sunt proprietatea întreprinderii ori au fost vândute, cumpărate sau
închiriate ori au fost produse, extrase, prelucrate sau reparate de aceasta;
   c) scopul deplasării este transportul mărfurilor sau al persoanelor spre sau de la întreprindere
ori între punctele de lucru ale acesteia;
   d) persoanele transportate sunt angajaţii întreprinderii, scopul transportului fiind în interesul
activităţilor proprii;
   e) întreprinderea foloseşte vehicule rutiere deţinute în proprietate sau obţinute de aceasta printr-
un contract de vânzare-cumpărare cu plata ulterioară ori în baza unui contract de leasing pe
termen lung sau, în cazul transportului de mărfuri, vehiculele putând fi închiriate fără şofer;
   f) vehiculele utilizate pentru astfel de transporturi sunt conduse de către conducători auto
angajaţi ai întreprinderii sau de persoana fizică însăşi.
Documentul de transport este acel document care se află la bordul vehiculului rutier pe
toată durata derulării transportului, acesta având înscrise date privind expeditorul, întreprinderea
care efectuează transportul, beneficiarul transportului, mărfurile sau persoanele transportate,
după caz, şi care trebuie să facă posibilă stabilirea categoriei şi a tipului de transport rutier
efectuat.
Licenţa de transport este documentul prin care se atestă că operatorul de transport rutier
îndeplineşte condiţiile de onorabilitate, capacitate financiară şi competenţă profesională, acesta
având dreptul să efectueze transport rutier public numai cu respectarea reglementărilor naţionale
şi internaţionale din domeniul transporturilor rutiere.
Licenţa de traseu este documentul care dă dreptul operatorului de transport rutier să
efectueze transport rutier public de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate speciale în
trafic naţional pe un anumit traseu, conform graficului de circulaţie conţinut în caietul de sarcini
al acesteia.
Autorizaţia de transport internaţional este documentul care dă dreptul unui operator de
transport rutier să efectueze în anumite condiţii unul sau mai multe transporturi pe teritoriul unui
stat (tranzit sau destinaţie), pe perioada sa de valabilitate.
Programul de transport este un program întocmit de către autoritatea competentă, prin
care se stabilesc traseele pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate,
graficele de circulaţie, capetele de traseu şi staţiile de oprire în tranzit, capacitatea şi numărul de
autovehicule necesare.
Serviciul regulat de transport de persoane este serviciul de transport rutier public de
persoane care asigură transportul persoanelor, pe bază de legitimaţii de călătorie individuale,

71
potrivit graficelor de circulaţie, pe trasee specificate, în care urcarea/coborârea persoanelor
transportate în/din autovehicul se face în puncte de oprire dinainte stabilite; serviciul regulat de
transport de persoane presupune obligaţia respectării graficelor de circulaţie, acesta fiind
accesibil oricărei persoane, putând fi condiţionat cel mult de o rezervare prealabilă.
Serviciul ocazional de transport de persoane este caracterizat în principal prin faptul că
asigură transportul grupurilor de persoane formate la iniţiativa clientului sau a operatorului de
transport rutier.
Clasificarea transporturilor rutiere.
Conform O.G. nr. 27/2011, transporturile rutiere se clasifică pe categorii şi tipuri după
cum urmează:
   A. categorii de transport rutier:
   a) clasificarea din punct de vedere al ariei de desfăşurare:
   1. transport rutier în trafic naţional;
   2. transport rutier în trafic internaţional;
   b) clasificarea din punct de vedere al caracterului activităţii:
   1. transport rutier public;
   2. transport rutier în cont propriu;
   B. tipuri de transport rutier:
   a) transport rutier de mărfuri:
   1. transport rutier de mărfuri generale;
   2. transport rutier de mărfuri perisabile;
   3. transport rutier de mărfuri şi deşeuri periculoase;
   4. transport rutier de deşeuri;
   5. transport rutier de animale vii;
   6. transport rutier agabaritic;
   b) transport rutier de persoane:
   1. transport rutier prin servicii regulate;
   2. transport rutier prin servicii regulate speciale;
   3. transport rutier prin servicii ocazionale.

72
 Capitolul IX
Transportul rutier public

Pot desfăşura operaţiuni de transport rutier public numai operatorii de transport rutier
înregistraţi în Registrul operatorilor de transport rutier, ţinut de autoritatea competentă.
Pentru dobândirea calităţii de operator de transport rutier, o întreprindere trebuie să obţină
licenţa de transport care se acordă în urma îndeplinirii condiţiilor de onorabilitate, capacitate
financiară şi competenţă profesională.
Condiţia de onorabilitate se consideră ca fiind îndeplinită numai dacă persoana
desemnată să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport rutier:
   a) nu a fost condamnată pentru infracţiuni de natură comercială;
   b) nu a fost declarată inaptă pentru a conduce permanent şi efectiv activitatea de transport
rutier, conform prevederilor legale în vigoare;
   c) nu a fost sancţionată pentru încălcări repetate ale prevederilor în vigoare privind:
   - condiţiile de plată şi de angajare;
   - transportul rutier de mărfuri sau de persoane şi, în special, prevederile privind perioadele de
conducere şi de odihnă ale conducătorilor auto, greutăţile şi dimensiunile vehiculelor rutiere,
siguranţa rutieră şi siguranţa vehiculului rutier, protecţia mediului şi alte reguli privind
răspunderea profesională.
Condiţia de capacitate financiară constă în dispunerea unor resurse suficiente pentru a
se asigura demararea în bune condiţii a activităţii întreprinderii şi buna administrare a acesteia.
Condiţia de capacitate financiară se consideră ca fiind îndeplinită numai dacă operatorul de
transport rutier dispune de un nivel financiar de 9.000 euro pentru primul autovehicul rutier şi
5.000 euro pentru fiecare dintre celelalte autovehicule rutiere. Modul de evaluare a capacităţii
financiare a unei întreprinderi se stabileşte de autoritatea competentă.
Condiţia de competenţă profesională se consideră ca fiind îndeplinită dacă persoana
desemnată să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport rutier este titulară a unui
certificat de pregătire profesională eliberat de către autoritatea competentă. Certificatul de
pregătire profesională atestă deţinerea nivelului necesar de cunoştinţe stabilit de autoritatea
competentă şi se acordă în urma unei examinări scrise obligatorii, care poate fi completată cu o
examinare orală în forma stabilită de autoritatea competentă.
Exemplarul original al licenţei de transport se eliberează operatorului de transport
rutier de către autoritatea competentă, cu valabilitate de 5 ani, şi se păstrează la sediul acestuia.
Pentru fiecare dintre vehiculele rutiere deţinute de operatorul de transport rutier şi utilizate la

73
operaţiuni de transport rutier, autoritatea competentă eliberează câte o copie conformă cu
exemplarul original al licenţei de transport. Copiile conforme cu exemplarul original al licenţei
de transport se eliberează de către autoritatea competentă, pentru perioade succesive de un an,
până la expirarea licenţei de transport. În cazul în care operatorul de transport deţine vehicule
rutiere pe bază de contract cu orice alt titlu decât cel de proprietate, licenţa de transport se acordă
pe perioada de valabilitate a acestui contract, dar nu mai mult de 5 ani.
    Efectuarea transportului rutier public este permisă numai pe baza copiei conforme a
licenţei de transport valabile, emisă de autoritatea competentă.
Licenţa de transport se retrage în cazul în care operatorul de transport rutier nu mai
îndeplineşte condiţiile care au stat la baza acordării acesteia sau în cazul în care operatorul de
transport a furnizat documente conţinând informaţii eronate cu ocazia solicitării acordării
acesteia.
Întreprinderea care a dobândit calitatea de operator de transport rutier poate efectua
operaţiuni de transport rutier în cont propriu pe baza licenţei de transport şi a copiilor conforme
ale acesteia eliberate de autoritatea competentă, în condiţiile prezentei ordonanţe a guvernului.

Transportul rutier pe cont propriu

Pot desfăşura operaţiuni de transport rutier în cont propriu numai întreprinderile

înregistrate în Registrul întreprinderilor. Registrul întreprinderilor se întocmeşte de către
autoritatea competentă, modul de completare şi gestionare fiind stabilit de aceasta.
Pentru a efectua transport rutier în cont propriu, o întreprindere trebuie să obţină un
certificat de transport în cont propriu care se acordă în urma îndeplinirii condiţiei de competenţă
profesională şi a cerinţelor de siguranţă rutieră cu privire la standardele pentru conducătorii auto
şi vehiculele rutiere.
Exemplarul original al certificatului de transport în cont propriu se eliberează
întreprinderii de către autoritatea competentă, cu valabilitate de 5 ani, şi se păstrează la sediul
acesteia. Pentru fiecare dintre vehiculele rutiere deţinute de întreprindere şi utilizate la operaţiuni
de transport rutier, autoritatea competentă eliberează câte o copie conformă cu exemplarul
original al certificatului de transport în cont propriu, cu valabilitate de un an. În cazul în care
întreprinderea deţine numai vehicule rutiere pe bază de contract de închiriere, certificatul de
transport în cont propriu se acordă pe perioada de valabilitate a acestui contract, dar nu mai mult
de 5 ani.

74
 Efectuarea transportului rutier în cont propriu este permisă numai pe baza copiei
conforme valabile a certificatului de transport în cont propriu, emisă de autoritatea competentă,
pentru fiecare vehicul rutier.
Certificatul de transport în cont propriu se retrage în cazul în care întreprinderea nu mai
îndeplineşte condiţiile care au stat la baza acordării acestuia sau în cazul în care întreprinderea a
furnizat documente conţinând informaţii eronate cu ocazia solicitării acordării acestuia.

Transportul rutier de mărfuri

Aspecte generale.
Transportul rutier public de mărfuri poate fi efectuat de către operatorii de transport
numai cu vehicule rutiere la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie conformă
a licenţei de transport, acordată de autoritatea competentă.
Transportul rutier de mărfuri în cont propriu poate fi efectuat de către întreprinderi numai
cu vehicule rutiere la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie conformă a
certificatului de transport în cont propriu, precum şi documente care să dovedească faptul că
transportul efectuat este în cont propriu.
În vederea efectuării transportului rutier public de mărfuri în trafic internaţional,
suplimentar faţă de copia conformă a licenţei de transport corespunzătoare acestei categorii de
transport rutier, la bordul vehiculului rutier trebuie să se afle documentul de transport, precum şi
certificatul privind încadrarea vehiculului rutier în normele de poluare şi siguranţă rutieră.
Operatorii de transport rutier români pot efectua transport rutier public de mărfuri în
trafic internaţional numai pe baza autorizaţiilor de transport internaţional eliberate de către
autoritatea competentă, dacă acordurile sau convenţiile internaţionale la care România este parte
nu prevăd altfel.
Operatorii de transport străini pot efectua operaţiuni de transport rutier public de
mărfuri în trafic internaţional pe teritoriul României numai pe baza autorizaţiei de transport
internaţional eliberate de autoritatea competentă.

Contractul de transport rutier de mărfuri în trafic intern

Noţiune, părţi.
Conform art. 413 Cod comercial coroborat cu art. 2 şi 9 din O.G. nr. 27/2011 privind
transporturile rutiere, contractul de transport rutier poate fi definit ca fiind acel contract prin

75
care un operator de transport rutier transportă, contra cost şi în anumite condiţii, călători,
bagaje sau marfă.
Operator de transport rutier (transportator, cărăuş) poate fi orice persoană juridică,
română sau străină, care deţine în proprietate sau cu orice alt titlu vehicule rutiere şi care
efectuează transporturi rutiere interne şi/sau internaţionale, precum şi activităţi conexe acestora.
Din definiţia dată mai sus reiese că părţile care încheie contractul de transport rutier, sunt
două şi anume:
 operatorul de transport rutier (transportatorul, cărăuşul) şi
 călătorul (în cazul transportului de persoane) sau expeditorul (în cazul transportului de
marfă).
Contractul de transport auto se încheie prin acordul scris al celor două părţi arătate mai
sus. Forma scrisă este utilă ad probationem. Contractul se prezintă, de regulă, sub forma unui
model tipizat.

Forma contractului de transport rutier de mărfuri. Scrisoarea de transport rutier.

Transportul auto intern de mărfuri se desfăşoară în baza unui contract de transport rutier
care poate lua diverse forme ca scrisoarea de transport, bonul de transport, fişă de transport etc.
Scrisoarea de transport se utilizează atunci când este necesară înscrierea condiţiilor de
executare a transportului, confirmarea transportului în diferite faze ale sale şi calculul sumelor de
plătit. Spre exemplu o persoană - expeditor - încheie un contract cu o firmă de transport prin care
aceasta din urmă va transporta marfa expeditorului până la un punct stabilit anume în scrisoarea
de transport.
Scrisoarea de transport este întocmită în trei exemplare originale, semnate de expeditor
şi de transportator, aceste semnături putând să fie imprimate sau înlocuite prin ştampilele
expeditorului şi transportatorului. Primul exemplar se remite expeditorului, al doilea însoţeşte
marfa, iar la treilea se reţine de transportator.
În cazul în care marfa de transport trebuie să fie încărcată în vehicule diferite sau dacă
este vorba de diferite feluri de marfă ori de loturi distincte, expeditorul sau transportatorul poate
să ceară întocmirea de scrisori de transport pentru fiecare vehicul folosit sau pentru fiecare fel de
marfă ori lot de mărfuri.
Scrisoarea de transport trebuie să conţină următoarele date:
 locul şi data întocmirii sale;
 numele şi adresa expeditorului;
 numele şi adresa transportatorului;

76
  locul şi data primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberarea acesteia.
 numele şi adresa destinatarului;
 denumirea curentă a naturii mărfii şi felul ambalajului, iar pentru mărfurile periculoase,
denumirea lor general recunoscută;
 numărul coletelor, marcajele speciale şi numerele lor;
 greutatea brută sau cantitatea altfel exprimată a mărfii;
 cheltuielile aferente transportului (preţ de transport, cheltuieli accesorii şi alte cheltuieli
survenite de la încheierea contractului şi până la eliberare);
 interzicerea transbordării;
 cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa;
 totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea mărfii;
 valoarea declarată a mărfii şi suma care reprezintă interesul special la eliberare;
 instrucţiunile expeditorului către transportator cu privire la asigurarea mărfii;
 termenul convenit în care transportul trebuie să fie efectuat;
 lista documentelor remise transportatorului.
Părţile pot insera în scrisoarea de transport, pe lângă datele de mai sus, orice altă indicaţie
pe care ele o consideră utilă.

Executarea contractului de transport rutier de mărfuri.

Executarea contractului de transport rutier de mărfuri începe odată cu semnarea sa ori la
data sau momentul stabilite prin contract.
Odată cu semnarea contractului, se nasc de ambele părţi, drepturi şi obligaţii ce decurg
din modul de executare a contractului. Neexecutarea obligaţiilor de către una din părţi atrage
răspunderea acesteia pentru prejudiciul produs celeilalte părţi.
Drepturile şi obligaţiile se împart după cum partea este expeditor sau transportator. În
cazul în care destinatarul mărfii este stipulat în contract cu drepturi şi obligaţii, el va răspunde în
limita acestora.

I. Drepturile şi obligaţiile expeditorului

 expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile şi daunele pricinuite transportatorului din
cauza lipsei sau inexactităţii indicaţiilor date de el în scrisoarea de transport.
 dacă, la cererea expeditorului, transportatorul înscrie în scrisoarea de transport anumite
clauze, se consideră, până la proba contrarie, că acesta a acţionat în contul expeditorului,
deci răspunderea îi revine acestuia din urmă.

77
  expeditorul are dreptul să ceară verificarea de către transportator a greutăţii brute a mărfii
sau a cantităţii acesteia altfel exprimate. El poate cere, de asemenea, verificarea
conţinutului cotelor. Rezultatul verificărilor se consemnează în scrisoarea de trăsură. În
acest caz expeditorul trebuie să plătească cheltuielile de verificare la cererea
transportatorului.
 expeditorul este răspunzător faţă de transportator pentru daunele pricinuite persoanelor,
materialului sau altor mărfuri, precum şi pentru cheltuielile cauzate de defectuozitatea
ambalajului mărfii, afară de cazul când defectuozitatea, fiind aparentă sau cunoscută
transportatorului în momentul primirii mărfii, transportatorul nu a făcut rezerve cu privire
la aceasta.
 în vederea îndeplinirii formalităţilor administrative care trebuie făcute înainte de
eliberarea mărfii, expeditorul trebuie să anexeze la scrisoarea de trăsură sau să pună la
dispoziţia transportatorului documentele necesare şi să-i furnizeze toate informaţiile
cerute.
 expeditorul are dreptul de dispoziţie asupra mărfii, în special să ceară transportatorului
oprirea transportului, schimbarea locului prevăzut pentru eliberare sau să elibereze marfa
unui alt destinatar decât cel indicat în scrisoarea de trăsură. Acest drept se stinge în
momentul în care al doilea exemplar al scrisorii de trăsură este remis destinatarului sau
dacă acesta îşi exercită dreptul său de a accepta marfa, din acel moment, transportatorul
trebuie să se conformeze ordinelor destinatarului. Este lipsit de dreptul de dispoziţie
expeditorul care face o menţiune în acest sens, în scrisoarea de transport, acordând acest
drept destinatarului.
 expeditorul va plăti transportul şi toate cheltuielile legate de acesta în cazul în care
acestea sunt stipulate în scrisoarea de trăsură.

II. Drepturile şi obligaţiile transportatorului

1) În cazul unui singur transportator.
La primirea mărfii, transportatorul este obligat să verifice:
 exactitatea menţiunilor din scrisoarea de trăsură referitoare la numărul de colete, cât şi la
marcajul şi la numerele lor;
 starea aparentă a mărfii şi a ambalajului ei.
Dacă transportatorul nu are mijloace rezonabile de a verifica exactitatea menţiunilor
indicate în scrisoarea de transport, el va înscrie în această scrisoare rezerve care trebuie să fie
motivate. El trebuie, de asemenea, să motiveze toate rezervele pe care le face cu privire la starea

78
aparentă a mărfii şi a ambalajului ei. Aceste rezerve nu angajează pe expeditor, dacă acesta nu le-
a acceptat în mod expres în scrisoarea de trăsură.
În absenţa înscrierii în scrisoarea de trăsură a rezervelor motivate ale transportatorului,
există prezumţia că marfa şi ambalajul ei erau în stare aparentă bună în momentul primirii de
către transportator şi că numărul de colete, cât şi marcajele şi numerele lor erau conforme cu
menţiunile din scrisoarea de trăsură.
 transportatorul nu este obligat să examineze dacă documentele necesare formalităţilor
administrative sunt exacte sau suficiente. Expeditorul este răspunzător faţă de
transportator pentru toate daunele care ar putea rezulta din lipsa, insuficienţa sau din
neregularitatea acestor documente şi informaţii, în afară de cazul în care culpa este a
transportatorului.
 transportatorul este răspunzător ca şi un comisionar de consecinţele pierderii sau utilizării
inexacte a documentelor menţionate în scrisoarea de trăsură şi care o însoţesc sau care i s-
au predat; totuşi, despăgubirea pusă în sarcina sa nu o va depăşi pe aceea care ar fi
datorată în caz de pierdere a mărfii.
 transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială sau pentru avarie,
produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, cât şi pentru întârzierea
în eliberare.
Transportatorul este exonerat de această răspundere dacă pierderea, avaria sau întârzierea
a avut drept cauză o culpă a persoanei care are dreptul să dispună de marfă, un ordin al acesteia
nerezultând dintr-o culpă a transportatorului, un viciu propriu al mărfii sau circumstanţe pe care
transportatorul nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu le putea preveni.
Transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de răspundere, nici defecţiunea
vehiculului pe care-l foloseşte pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a
închiriat vehiculul sau a prepuşilor acesteia.
Se consideră întârziere la eliberare atunci când marfa nu a fost eliberată în termenul
convenit sau, dacă nu a fost convenit un termen, atunci când durata efectivă a transportatorului
depăşeşte timpul care în mod rezonabil este acordat unui transportator diligent, ţinându-se cont
de circumstanţe şi, printre altele, în cazul unei încărcări parţiale, de timpul necesar pentru
ambalarea unei încărcături complete în condiţii normale.
 transportatorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor legate de solicitarea de instrucţiuni
sau cele determinate de executarea instrucţiunilor primite, cu condiţia ca aceste cheltuieli
să nu fie consecinţa culpei sale.
2) În cazul mai multor transportatori.

79
 Dacă un transport care face obiectul unui contract unic este executat în mod succesiv de
către mai mulţi transportatori rutieri, fiecare dintre aceştia îşi asumă răspunderea executării
transportului total; transportatorul al doilea şi fiecare dintre transportatorii următori devenind,
prin primirea de către ei a mărfii şi a scrisorii de trăsură, părţi la contract, în condiţiile prevăzute
în scrisoarea de trăsură.
Transportatorul care preia marfa de la transportatorul precedent îi remite acestuia o
confirmare de primire datată şi semnată. El trebuie să-şi înscrie numele şi adresa sa pe al doilea
exemplar al scrisorii de trăsură. Dacă este cazul, el completează pe acest exemplar, cât şi pe
confirmarea de primire, rezervele sale.
 Atât timp cât nu este vorba de o cerere reconvenţională sau de o excepţie formulată în
faţa unei instanţe, referitoare la o acţiune întemeiată pe acelaşi contract de transport, acţiunea
privind răspunderea pentru pierdere, avarie sau întîrziere nu poate fi îndreptată decât împotriva
primului transportator, ultimului transportator sau transportatorului care a executat partea din
transport pe parcursul căruia s-a produs faptul care a cauzat pierderea, avaria sau întârzierea;
acţiunea poate fi îndreptată în acelaşi timp împotriva mai multora dintre aceşti transportatori.
Acţiunea în regres. Transportatorul care a plătit despăgubiri, are dreptul de regres, pentru
suma plătită, împreună cu dobânzile şi cheltuielile suportate, contra transportatorilor care au
participat la executarea contractului de transport conform dispoziţiilor următoare:
   a) transportatorul prin fapta căruia s-a produs paguba trebuie să suporte singur despăgubirea
plătită de el sau de un alt transportator;
   b) dacă paguba s-a produs prin fapta a doi sau mai mulţi transportatori, fiecare dintre ei trebuie
să plătească o sumă proporţională cu partea sa de răspundere; dacă evaluarea părţilor de
răspundere este imposibilă, fiecare dintre ei este răspunzător proporţional cu partea de
remunerare a transportului care îi revine;
   c) dacă nu se poate stabili care dintre transportatori răspunde pentru pagubă, despăgubirea se
repartizează între toţi transportatorii, în proporţia fixată la litera b.
Dacă unul dintre transportatori nu este solvabil, partea de despăgubire care îi incumbă şi
pe care nu a plătit-o se repartizează între toţi ceilalţi transportatori, proporţional cu remunerarea
lor.

III. Drepturile şi obligaţiile destinatarului

Destinatarul:
 după sosirea mărfii la locul prevăzut pentru eliberare, destinatarul are dreptul de a cere ca
al doilea exemplar al scrisorii de trăsură să-i fie remis şi ca marfa să-i fie eliberată contra

80
 unei dovezi de primire. Dacă pierderea mărfii este stabilită sau dacă marfa nu a sosit la
expirarea termenului, destinatarul este autorizat să pretindă în numele sau de la
transportator drepturile care rezultă din contractul de transport. Destinatarul care se
prevalează de drepturile care îi sunt acordate mai sus, este obligat să plătească creanţele
care rezultă din scrisoarea de trăsură.
 are dreptul de a dispune de marfă atunci când i s-a dat un drept de dispoziţie prin
scrisoarea de trăsură.
 are obligaţia de a plăti toate cheltuielile legate de transport, dacă acest lucru cade în
sarcina destinatarului conform scrisorii de transport.
Conform contractului încheiat, pot să apară şi alte drepturi şi obligaţii fie expres stipulate
în contract, fie existente în acte normative interne sau internaţionale, datorate urmărilor pe care le
produce executarea contractului.

Modificarea contractului de transport rutier de mărfuri.

Contractul de transport rutier de mărfuri poate fi modificat în două moduri.
1. Modificarea contractului de către expeditor sau destinatar.
   a) Expeditorul are dreptul de dispoziţie asupra mărfii, în special să ceară transportatorului
oprirea transportului, schimbarea locului prevăzut pentru eliberare sau să elibereze marfa unui alt
destinatar decât cel indicat în scrisoarea de trăsură. Acest drept se stinge în momentul în care al
doilea exemplar al scrisorii de trăsură este remis destinatarului sau acesta deja a intrat în posesia
destinatarului.
   b) Dreptul de dispoziţie aparţine totuşi destinatarului din momentul întocmirii scrisorii de
trăsură, dacă expeditorul face o menţiune în acest sens pe această scrisoare.
Dacă, exercitând dreptul său de dispoziţie, destinatarul ordonă eliberarea mărfii unei alte
persoane, aceasta nu poate desemna alţi destinatari. Exerciţiul dreptului de dispoziţie este supus
următoarelor condiţii:
 expeditorul sau, destinatarul, care vrea să exercite acest drept, trebuie să prezinte primul
exemplar al scrisorii de trăsură, pe care trebuie să fie înscrise noile instrucţiuni date
transportatorului şi să despăgubească pe transportator pentru cheltuielile şi prejudiciul pe
care le-a antrenat executarea acestor instrucţiuni;
 executarea acestor instrucţiuni trebuie să fie posibilă în momentul în care instrucţiunile
parvin persoanei care trebuie să le execute şi nu trebuie nici să împiedice exploatarea
normală a întreprinderii transportatorului, nici să aducă prejudicii expeditorilor sau
destinatarilor altor transporturi;

81
  instrucţiunile nu trebuie niciodată să aibă ca efect divizarea transportului.
În cazul în care transportatorul nu poate executa instrucţiunile pe care le primeşte, el
trebuie să înştiinţeze imediat despre aceasta persoana care a dat aceste instrucţiuni.
Transportatorul care nu execută instrucţiunile date sau care s-a conformat acestor
instrucţiuni fără să fi cerut prezentarea primului exemplar al scrisorii de trăsură va fi răspunzător
faţă de cel care are dreptul să ceară acoperirea prejudiciului cauzat de acest fapt.
2. Modificarea contractului de către transportator.
Transportatorul poate modifica contractul prin întreruperea, suspendarea sau anularea
transportului.
În cazul în care, din orice motiv, se întrerupe transportul, cărăuşul are obligaţia de a
continua transportul cu cel mai rapid mijloc de transport, iar dacă expeditorul refuză, i se va
restitui partea din taxă corespunzătoare porţiunii de cale neparcursă.
În cazul anulării sau suspendării transportului din cauze neimputabile cărăuşului şi a
căror înlăturare nu depinde de el, acesta este obligat să restituie expeditorului taxele de transport
achitate de acesta.

82
 Capitolul X
Transportul rutier de persoane

Aspecte generale.
Transportul rutier public de persoane poate fi efectuat numai de către operatorii de
transport rutier cu autovehicule la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie
conformă a licenţei de transport, acordată de autoritatea competentă.
Transportul rutier în cont propriu de persoane poate fi efectuat de către întreprinderi
numai cu autovehicule la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie conformă a
certificatului de transport în cont propriu, precum şi documente care să dovedească faptul că
transportul efectuat este în cont propriu.
Transportul rutier public de persoane se poate realiza prin:
   a) servicii regulate;
   b) servicii regulate speciale;
   c) servicii ocazionale.
Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu naţional se poate
efectua de către operatorii de transport rutier numai pe baza licenţei de traseu eliberate de către
autoritatea competentă, perioada de valabilitate a acesteia fiind de 3 ani.
Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean şi
interjudeţean se efectuează pe baza programelor de transport, perioada de valabilitate a acestora
fiind de 3 ani.
În vederea întocmirii programului de transport judeţean, consiliul judeţean are obligaţia
să transmită autorităţii competente, până la data comunicată de aceasta, propuneri care să conţină
traseele judeţene care urmează a fi incluse în program.
La efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii regulate, operatorii de
transport rutier au obligaţia respectării prevederilor caietului de sarcini al licenţei de traseu şi a
graficului de circulaţie conţinut în acesta.
Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu internaţional se
poate efectua de către operatorii de transport rutier români numai pe baza autorizaţiei de
transport internaţional eliberate de autoritatea competentă a statului unde este situat celălalt capăt
de traseu şi a autorizaţiilor de transport internaţional eliberate de către autorităţile competente ale
statelor tranzitate.
Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu internaţional se
poate efectua şi de către mai mulţi operatori de transport rutier, în comun.

83
 Operatorii de transport străini pot efectua transport rutier public de persoane prin servicii
regulate în trafic internaţional pe teritoriul României (tranzit sau destinaţie) numai pe baza
autorizaţiei de transport internaţional eliberate de autoritatea competentă.
Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate speciale în trafic naţional se
poate efectua de către operatorii de transport rutier numai pe baza licenţei de traseu eliberate de
autoritatea competentă, cu valabilitate egală cu perioada contractului încheiat cu beneficiarul
transportului, dar nu mai mare de un an, serviciul respectiv utilizând ca staţii pentru
urcarea/coborârea persoanelor transportate alte staţii decât staţiile publice, asigurându-se
existenţa la bordul autovehiculului a legitimaţiilor valabile eliberate de beneficiarul transportului.
Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate speciale în trafic internaţional
se poate efectua de către operatorii de transport rutier români numai pe baza autorizaţiei de
transport internaţional eliberate de autoritatea competentă a statului unde este situat celălalt capăt
de traseu şi a autorizaţiilor de transport internaţional eliberate de autorităţile competente ale
statelor tranzitate, serviciul respectiv utilizând ca staţii pentru urcarea/coborârea persoanelor
transportate alte staţii decât staţiile publice, asigurându-se existenţa la bordul autovehiculului a
legitimaţiilor valabile eliberate de beneficiarul transportului.
Transportul rutier de persoane prin servicii ocazionale în trafic naţional se poate efectua
de către operatorii de transport rutier numai pe baza documentului de transport eliberat de
autoritatea competentă.
Transportul rutier public de persoane prin servicii ocazionale în trafic internaţional se
poate efectua numai în condiţiile respectării prevederilor Acordului privind transportul
internaţional ocazional de persoane cu autocarul şi autobuzul (Acordul INTERBUS), ratificat
prin Legea nr. 439/2002, pe baza documentelor prevăzute în respectivul acord, eliberate de
autoritatea competentă.
Pentru statele nesemnatare ale Acordului INTERBUS, transportul rutier public de
persoane prin servicii ocazionale în trafic internaţional se poate efectua numai pe baza
documentului de transport convenit între autoritatea competentă şi autorităţile competente din
statele pe teritoriul cărora se derulează transportul.
Transportul rutier ocazional de persoane în cont propriu în trafic internaţional se poate
efectua numai pe baza documentului de transport eliberat şi convenit de autoritatea competentă
cu autorităţile competente din statele pe teritoriul cărora se derulează transportul.

84
 Contractul de transport rutier de călători
   
Transportul auto de calatori se efectuează de către operatori de transport rutier, cu
acest profil, cu autobuze prevăzute in mersul autobuzelor afişat la fiecare autogara si la
punctele de oprire in parcurs, precum si cu autobuze puse la dispoziţia beneficiarilor la cererea
lor, in funcţie de necesităţi.
Transportul auto intern se desfăşoară în baza unui contract de transport rutier. Contractul
de transport auto de călători se încheie prin prezentarea călătorului la ghişeele autogării sau în
staţiile de oprire în parcurs şi solicitarea biletului (legitimaţiei) de călătorie pentru o anumită
destinaţie, în schimbul plăţii taxei de transport. În momentul cumpărării biletului sau legitimaţiei
de către călător, se consideră încheiat contractul de transport auto, dar majoritatea obligaţiilor se
nasc abia din momentul folosirii acestui contract (bilet, legitimaţie etc.), adică în momentul
utilizării mijlocului de transport. Inscrisul doveditor al încheierii contractului de transport este
biletul sau legitimaţia de călătorie.
Transportatorul poate refuza transportul unor călători, chiar dacă a admis iniţial aceasta,
în condiţiile în care:
 călătorul (persoană contractantă), tulbură liniştea sau incomodează pe ceilalţi călători;
 călătorul (persoană contractantă), insultă sau săvârşeşte acte de violenţă faţă de ceilalţi
călători sau faţă de angajaţii transportatorului;
 călătorul (persoană contractantă), este bolnav contagios sau în stare de ebrietate.
Din contractul de transport încheiat se nasc anumite obligaţii în sarcina transportatorului
cât şi călătorului.
Transportatorului îi revine obligaţia să asigure condiţiile de confort şi serviciile necesare
unei călătorii normale.
De asemenea, transportatorului îi revine obligaţia de a lua toate măsurile de siguranţă
necesare pentru ca, pe timpul călătoriei, până la ajungerea la staţia de destinaţie, călătorului să nu
i se întample nimic, fiind răspunzător în caz de moarte sau accidentare a călătorului.
Transportatorul va putea înlătura răspunderea sa (pentru moartea sau vătămarea corporală
a călătorului) numai dacă va putea dovedi că s-au datorat culpei exclusive a călătorului sau a
unor împrejurări ce nu-i sunt imputabile, deoarece nu le-a putut evita şi nici înlătura (preveni).
Călătorului îi revine obligaţia de a respecta regulile de călătorie stabilite pentru
transportul auto de persoane, să se supună măsurilor luate de angajaţii cărăuşului şi să achite taxa
de transport.

85
 Transporturile de călători cu autobuze se taxează potrivit tarifului prestabilit, în funcţie de
distanţa kilometrică, stabilită pe zone de taxare.
Calculul taxelor în transporturile auto speciale, efectuate cu autobuze comandate, se face
tot după tariful pe zone, potrivit distanţei efectiv parcurse şi la numărul total de locuri, chiar dacă
numărul de călători este mai mic.

Contractul pentru transportul de mesagerii cu mijloace auto

Prin mesagerii se înţeleg mărfurile şi coletele predate pentru a fi transportate la

destinaţie cu autobuzele, curse de călători.
Greutatea totală a coletelor, limitele de greutate pe colet, cât şi numărul total de colete ce
pot fi primite la transportul de mesagerii se stabilesc prin tarif.
Sunt admise la transport ca mesagerii, mărfurile care, după natura, volumul şi greutatea
lor pot fi transportate în portbagajul autobuzelor de călători.
Nu sunt admise la transportul de mesagerii mărfurile excluse sau admise condiţionat la
transport cum sunt, de exemplu, cele explozibile, incendiare, caustice etc.
Dovada încheierii contractului de transport de mesageri se face cu documentul de
transport denumit recipisa de mesagerie, care va conţine toate menţiunile pe care le prevede
formularul respectiv.
Odată cu predarea coletelor de transport expeditorul are obligaţia de a achita taxa de
transport şi eventual alte taxe accesorii.
Destinatarul va ridica coletele în staţia de destinaţie, în timpul staţionării autobuzului sau
de la autogara, semnând de primirea coletului pe recipisă.
Neprezentarea destinatarului pentru ridicarea coletelor la staţia de destinaţie sau la
autogară, indicate pe recipisă şi pe colet, acestea vor fi readuse în staţia de plecare, urmând a fi
avizat despre această situaţie expeditorul.
Expeditorul avizat, pentru a putea ridica coletele, va trebui să plătească taxa de transport
pentru reîntoarcerea coletelor, iar pentru întârziere, va fi obligat şi la taxa de magazinaj.
Neridicarea coletelor în termenul stabilit, dă dreptul transportatorului să procedeze la
valorificarea lor, fiind considerate ca abandonate.

86
 Contractul de transport internaţional auto de mărfuri
Consideraţii introductive
Transporturile internaţionale auto (pe şosele) de mărfuri, sunt reglementate prin
mai multe acte normative la care ţara noastră a aderat, după cum urmează:
- Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri (C.M.R.).
- Convenţia vamală referitoare la transportul internaţional al mărfurilor sub acoperirea
carnetelor T.I.R. încheiată la Geneva la 15 ianuarie 1959.
- Convenţia asupra circulaţiei rutiere din 19 septembrie 1949.
- Acorduri bilaterale încheiate între ţara noastră şi un alt stat sau UE.
Prevederile acestor acte normative sunt aplicabile oricărui contract de transport de
mărfuri pe şosele, cu titlu oneros, cu vehicule, când locul primirii mărfii şi locul prevăzut pentru
eliberare, aşa cum sunt indicate în contract, sunt situate în două ţări diferite, dintre care cel puţin
una dintre ele este ţara contractantă, independent de domiciliul şi de naţionalitatea participanţilor
la contract şi indiferent cine efectuează transporturile.

Incheierea şi executarea contractului de transport

Contractul de transport se încheie prin oferta facută de către o parte şi acceptarea ei de
către cealaltă parte (prin realizarea consimţământului) şi predarea efectivă a mărfurilor
transportatorului, deoarece şi acest contract are caracter real.
In conformitate cu art. 4 din Convenţia C.M.R., proba contractului de transport se face
prin scrisoare de trăsură. Absenţa, neregularitatea sau pierderea scrisorii de trăsură nu afectează
nici existenţa, nici valabilitatea contractului de transport, care rămâne supus dispoziţiilor
convenţiei.
Scrisoarea de trăsură se întocmeşte în trei exemplare originale, semnate de expeditor şi
transportator.
Scrisoarea de trăsură face dovada, până la proba contrară, a încheierii, a conţinutului
contractului, cât şi a primirii mărfii la transport. Marfa care face obiectul transportului
internaţional trebuie să fie însoţită de: scrisoarea de trăsură tip C.M.R.; factura comercială sau
proformă; factura consulară; certificatul fitosanitar sau veterinar, după caz; certificatul de
origine; certificatul de calitate; specificaţia mărfurilor încărcate etc.
Prin Convenţie se recunoaşte dreptul expeditorului de dispoziţie asupra mărfii, care
constă în: oprirea transportului, schimbarea locului prevăzut pentru eliberare sau să fie eliberată
marfa unui alt destinatar decât cel indicat în scrisoarea de trăsură.

87
 Dreptul de dispoziţie al expeditorului se stinge în momentul în care al doilea
exemplar al documentului de transport este înmânat destinatarului sau când acesta îşi exercită
drepturile sale rezultate din contractul de transport. Din acest moment transportatorul trebuie să
se conformeze ordinelor destinatarului.
Atunci când se ivesc impedimente la eliberare la destinaţie sau la executarea
transportului ori destinatarul refuză primirea mărfii, transportatorul poate să descarce marfa în
contul persoanei care are dreptul să dispună de aceasta, transportul fiind considerat executat.
Dacă marfa este eliberată destinatarului fără încasarea rambursului care ar fi trebuit să
fie perceput de către transportator în virtutea dispoziţiilor contractului de transport,
transportatorul este obligat să despăgubească pe expeditor cu suma reprezentând rambursul,
ulterior recuperand-o printr-o acţiune în regres exercitată împotriva destinatarului.

Răspunderea în contractul de transport auto internaţional de mărfuri

Expeditorul răspunde faţă de transportator pentru daunele pricinuite mijlocului de
transport sau altor mărfuri, precum şi pentru cheltuielile cauzate de defectuozitatea ambalajului
mărfii, cu excepţia situaţiei în care defectuozitatea fiind aparentă, transportatorul nu a făcut
rezerve faţă de aceasta.
Expeditorul are obligaţia de a anexa la scrisoarea de trăsură şi de a preda către
transportator toate documentele necesare (factură, licenţă de export, formalităţile vamale etc.) ce
trebuie să însoţească transportul, fiind răspunzător pentru daunele care ar putea rezulta din lipsă,
insuficienţă sau din neregularitatea acestor documente, excepţia fiind culpa transportatorului.
Transportatorul, potrivit art. 17 din Convenţia C.M.R., va răspunde pentru pierderea
totală sau parţială, avarierea mărfii, din momentul primirii până al eliberării acesteia, cât şi
pentru întârzierea executării contractului.
Despăgubirea pe care trebuie să o platească transportatorul în cazul pierderii totale
sau parţiale a mărfii se calculează după valoarea mărfii la locul şi în momentul primirii acesteia
pentru transport.
Valoarea mărfii, potrivit art. 23, pct. 2, din Convenţia C.M.R., se determină pe baza
cursului bursei sau, în lipsa acestuia, pe baza preţului curent al pieţii, iar în lipsa acestora, pe
baza valorii uzuale a mărfurilor de acelaşi fel, de aceeaşi calitate fără a putea depăşi 25 euro per
kilogram.
In afara acestei despăgubiri, cărăuşul este obligat să restituie taxa de transport, taxele
vamale şi celelalte cheltuieli ocazionate de transport, în totalitate în caz de pierdere totală şi
proporţională, în caz de pierdere parţială.

88
 Marfa se consideră pierdută dacă nu a fost predată în termen de 30 de zile de la
expirarea termenului convenit sau, dacă nu a fost convenit un asemenea termen, în 60 de zile de
la primirea mărfii de către transportator.
Proprietarul mărfii primind despăgubirea pentru marfa pierdută, poate cere să fie
înştiinţat în cazul găsirii mărfii, în cursul anului care urmează plăţii despăgubirii. In termen de 30
de zile de la primirea înştiinţării, cel în drept poate cere să-i fie predată marfa în schimbul
restituirii despăgubirii primite şi sub rezerva valorificării dreptului la despăgubire pentru
întârzierea la eliberare.
In lipsa cererii de predare a mărfii după ce a fost găsită sau a găsirii ei după un an de
la plata despăgubirii, transportatorul poate dispune de marfa potrivit legislaţiei locului unde se
găseşte marfa.
In cazul avarierii mărfii transportate, cărăuşul va fi obligat la plata contravalorii
deprecierii mărfii, însă despăgubirea nu poate depăşi:
 dacă totalul expediţiei este depreciat prin avarie, suma care ar fi trebuit platită în caz de
pierdere totală;
 dacă numai o parte a expediţiei a fost depreciată prin avarie, suma care ar trebui platită în
caz de pierdere a părţii depreciate.
Pentru depăşirea termenului de executare a transportului, cărăuşul răspunde prin
restituirea unei părţi din taxa de transport, proporţională cu timpul depăşit, iar dacă prin depăşire
s-a produs şi o pagubă mărfii, despăgubirea nu poate depăşi cuantumul taxei de transport.
Potrivit art. 17, pct. 2, din Convenţia C.M.R., transportatorul este exonerat de
răspundere dacă pierderea, avaria sau întârzierea a avut drept cauză o culpă a persoanei care are
dreptul să dispună de marfă, un ordin al acesteia nerezultând dintr-o culpă a transportatorului, un
viciu propriu al mărfii sau circumstanţe pe care transportatorul nu putea să le evite şi ale căror
consecinţe nu le putea preveni.
Potrivit art. 29 din Convenţia C.M.R. transportatorul, nu beneficiază de prevederile
referitoare la excluderea sau limitarea răspunderii sale dacă paguba a fost provocată prin culpa
gravă sau dolul ce-i sunt imputabile lui sau prepuşilor săi care au lucrat în exerciţiul funcţiunii
lor.
Reclamaţii şi acţiuni
In conformitate cu prevederile art. 31 din Convenţia C.M.R. pentru toate litigiile
rezultate din contractul de transport supus Convenţiei, reclamantul poate să se adreseze, în afara
organelor de jurisdicţie ale ţărilor contractante, stabilite de comun acord de către părţi, organelor
de jurisdicţie din ţară pe teritoriul căreia:

89
 a) se afla resedinţa obisnuită a pârâtului, sediul său principal sau sucursala ori agenţia
prin intermediul căreia contractul de transport a fost încheiat;
b) este situat locul preluării mărfurilor sau a celui prevăzut pentru eliberarea
mărfurilor şi nu poate sesiza decât aceste organe de jurisdicţie.
Convenţia prevede posibilitatea ca prin contract părţile să insereze o clauză prin care
să atribuie competenţa soluţionării litigiilor de către un tribunal arbitral, care are obligaţia de a
aplica dispoziţiile Convenţiei.
Dacă un astfel de litigiu este în curs de judecată, o acţiune la un organ de jurisdicţie
competent arătat mai sus sau dacă într-un asemenea litigiu s-a pronunţat o hotărâre de către un
astfel de organ de jurisdicţie, nu mai poate fi introdusă o nouă acţiune pentru aceeaşi cauză între
aceleaşi părţi, cu excepţia cazului în care hotărârea organului de jurisdicţie la care a fost
introdusă prima acţiune nu este susceptibilă de a fi executată în ţara în care este introdusă noua
acţiune.
Atunci când o hotărâre dată de un organ de jurisdicţie competent al unei ţări
contractante a devenit executorie în această ţară, ea devine executorie, în fiecare dintre celelalte
ţări contractante, imediat după îndeplinirea formalităţilor necesare în ţara interesată. Aceste
formalităţi nu pot duce la o revizuire a cauzei.
Prevederile menţionate se aplică hotărârilor pronunţate contradictoriu, în lipsă şi
tranzacţiilor judiciare, neaplicându-se şi hotărârilor judecătoreşti cu execuţie provizorie, cât şi
celor prin care se acordă, în afara cheltuielilor de judecată, daune-interese împotriva unui
reclamant ca urmare a respingerii totale sau parţiale a acţiunii sale.
In vederea asigurării recuperării cheltuielilor de judecată, nu se poate solicita cauţiune
cetăţenilor ţărilor contractante care au domiciliul sau un sediu în una din aceste ţări.
Potrivit art. 32 din Convenţie, termenul de prescripţie a dreptului la acţiune izvorât
din contractul de transport rutier internaţional de mărfuri este de un an, iar în caz de dol sau culpă
gravă din partea părţii pârâte, termenul pe prescripţie este de 3 ani.
Momentul începerii curgerii termenului de prescripţie este următorul:
a) în caz de pierdere parţială, de avarie sau de întârziere la eliberare, din ziua în care
marfa a fost eliberată;
b) în caz de pierdere totală, începând de la a treizecea zi după expirarea termenului
convenit prin contract sau, dacă nu a fost convenit un asemenea termen, începând de la a
şaizecea zi de la primirea mărfii de către transportator;
c) în toate celelalte cazuri, începând de la expirarea unui termen de trei luni de la data
încheierii contractului de transport.

90
 Reclamaţia scrisă adresată transportatorului suspendă prescripţia până în ziua în care
transportatorul respinge în scris şi restituie documentele care erau anexate la reclamaţie. In caz
de admitere parţială a reclamaţiei, prescripţia nu-şi reia cursul sau decât pentru partea din
reclamaţie nerezolvată şi rămasă litigioasa.
Intreruperea cursului prescripţiei are loc, de regulă, prin introducerea acţiunii la
organul jurisdicţional, cât şi în celelalte cazuri prevăzute de lege.
Dovada primirii reclamaţiei administrative sau a răspunsului şi a documentelor
anexate cade în sarcina parţii care invoca acest fapt. Reclamaţiile ulterioare cu acelaşi obiect nu
suspendă cursul prescripţiei.
Acţiunea prescrisă nu mai poate fi exercitată sub forma cererii reconvenţionale, sau
pe cale de excepţie.

91
 Capitolul XI
Transporturile maritime

Noţiunea, natura juridică şi formele contractului de transport maritim de mărfuri

Contractul de transport maritim de mărfuri este acel contract prin care una din părţi -
o companie de transport naval (navlosantul) se obligă să transporte mărfuri dintr-un port în altul,
iar cealaltă parte din contract (navlositorul sau expeditorul) se obligă să plătească preţul stabilit
(denumit navlu).
Corespunzător celor două forme de transport (de linie şi tramp), contractul de transport
maritim de mărfuri poate fi încheiat în următoarele forme:
1. contractul de transport naval propriu-zis (pentru transporturile executate cu navele
de linie). În acest caz contractul se încheie pentru transportul mărfurilor determinate cu bucata,
pentru transportul de colete, în containere şi palete.
2. contractul de navlosire - se pune la dispoziţia navlositorului pentru transport o navă,
părţi din navă, sau o încăpere de către navlosant. Acest contract se încheie în cazul transportului
tramp, şi nu are itinerar şi orar precis, navele circulând în căutare de mărfuri, oprindu-se în
porturile unde găsesc încărcaturi. Pe baza acestui contract se transportă îndeosebi mărfuri de
masă, în vrac, cu ocuparea spaţiului de transport al navei în întregime sau în parte, părţile
stabilind portul de încărcare şi cel de destinaţie.
Se folosesc şi nave cu destinaţie specială pentru anumite produse cum sunt tancurile
petroliere, mineralierele etc.
Contractul de navlosire se încheie în mai multe forme, dintre care cele mai
importante şi folosite sunt următoarele:
a. Time charter (pe timp determinat) - în care navlosantul se obligă să pună la
dispoziţia navlositorului nava cu echipaj cu tot pentru a transporta o anumită marfă sau călători,
să suporte cheltuielile pentru întreţinerea echipajului, a navei, cheltuieli pentru carburanţi şi
asigurarea navei contra riscurilor de navigaţie.
Navlositorul primeşte nava pe perioada de valabilitate a contractului şi achită navlul în
avans. Tot navlositorul suportă şi cheltuielile legate de voiajele pe care le execută nava din
ordinul său (taxe de canal şi strâmtori, taxe portuare etc).
În principiu, răspunderea pentru exploatarea tehnică a navei îi revine armatorului, iar
pentru exploatarea comerciala, navlositorului.

92
 Obligaţiile părţilor sunt stabilite prin contract, iar în lipsa unor asemenea clauze sunt
aplicate dispoziţiile legale în materie.
b. Voyage charter (pe durata uneia sau mai multor călătorii).
Acest contract se poate încheia pentru o singură călătorie de la un port la altul, pentru o
călătorie în ambele sensuri, pentru călătorii circulare cu escale în mai multe porturi şi pentru
voiaje consecutive.
Armatorul suportă toate cheltuielile pentru întreţinerea navei, a echipajului şi celelalte
auxiliare (taxe de canal, portuare etc), iar navlositorul se obligă să plătească navlul cuvenit. În
cazul mai multor voiaje consecutive, condiţiile contractuale stabilite rămân aceleaşi pentru toate
voiajele.
Răspunderea pentru exploatarea tehnică şi comercială a navei revine armatorului.
c. Charter by demise este forma folosită cu precădere în cazul tancurilor petroliere,
navlositorul devenind armator-chiriaş, dobândind pe perioada de valabilitate a contractului,
posesia şi controlul deplin al navei.
Armatorul pune la dispoziţia navlositorului nava fără echipaj şi în bună stare de
funcţionare. Navlositorul echipează nava şi plăteşte anticipat navlul, suportând cheltuielile cu
echipajul şi combustibilul, precum şi taxele de canal şi portuare. Navlositorul este răspunzător
pentru consecinţele rezultate din exploatarea tehnică şi comercială a navei, nu poate utiliza nava
în afara porturilor stabilite în contract şi nu poate încarcă nava cu alte mărfuri decât cele stabilite
prin acordul părţilor.
În contractul de transport cu navele de linie nu se pune la dispoziţia expeditorului nava,
ca în contractul de navlosire, realizându-se numai efectuarea transportului mărfii contractate.

Încheierea contractului de transport maritim

Ambele contracte de transport naval (de navlosire şi cu nave de linie), potrivit art. 557
Cod comercial se încheie sub forma scrisa, folosindu-se formulare tipizate, care diferă în raport
de felul navlosirii, de felul mărfii transportate etc.
In transporturile maritime de mărfuri executate de companiile româneşti, se foloseşte,
indiferent de felul încărcăturii, un contract tip denumit "Gencon", imprimat în limba engleză.
Încheierea contractului de transport se face pe baza ofertei făcute de oricare din
viitoarele părţi, şi acceptarea ei de către cealaltă parte.
Prin voinţa legiuitorului, contractul de transport maritim de mărfuri având un caracter
consensual, momentul încheierii sale valabile este cel al realizării acordului de voinţa intre

93
părţii. Acest contract neavând un caracter real, remiterea mărfii cărăuşului, pentru transport, are
loc ulterior momentului încheierii contractului.
Prestaţiile de transporturi maritime internaţionale se vând şi se cumpăra pe aşa-numita
"piaţă mondială a navlurilor". Prin urmare, pe piaţa mondiala a navlurilor se formează cererea şi
oferta pentru fiecare fel de marfa şi navlosire.
Raporturile dintre navlosant şi navlositor sunt concretizate în contractul de navlosire,
cele dintre expeditor şi compania de transport cu navele de linie, în contractul de transport, si, în
ambele cazuri, în conosament. Contractul sub cele doua forme şi conosamentul fac dovada
încheierii contractului de transport şi a condiţiilor de executare a transportului, acestea putând fi
dovedite şi cu oricare alt mijloc legal de proba.
Contractul de navlosire cat şi contractul de transport cu navele de linie trebuie sa
cuprindă următoarele menţiuni:
a. în contractul de navlosire se menţionează naţionalitatea, clasa de înregistrare, tonajul,
felul propulsiei, viteza, locul unde se afla în momentul încheierii contractului şi data la care este
gata de încărcare.
b. numele şi prenumele (denumirea) şi adresa (sediul) părţilor contractante
(navlosantului şi navlositorului, în contractul de navlosire şi cele ale companiei de transport şi
expeditorului, în contractul de transport). Ca parte din contract, în calitate de transportator, poate
sa nu fie proprietarul navei, ci numai ca armator, adică acela care exploatează o nava în nume
propriu, care poate aparţine lui ori altuia, în scop de navigaţie;
c. numele (denumirea) şi adresa (sediul) destinatarului mărfurilor pentru ca
transportatorul sa ştie persoana fizica sau juridica îndreptăţită să ceară eliberarea mărfii la
destinaţie;
d. locul şi timpul stabilit pentru încărcarea şi descărcarea mărfurilor, acestea putând fi
diferite în raport de locul încheierii contractului. În contract se precizează şi data punerii la
dispoziţia expeditorului a navei pentru încărcare, precum şi locul unde se afla nava în momentul
încheierii contractului;
e. navlul şi alte sume datorate de către navlositor ca urmare a executării transportului şi
a altor operaţiunii. Compania de navigaţie are un drept de retenţie asupra mărfii pana la plata
sumelor ce i se cuvin ca urmare a executării transportului.
f. denumirea mărfurilor şi determinarea lor cantitativa prin menţionarea tonajului
navlosit sau a metrilor cubi.
Pe lângă aceste menţiuni, a căror menţionare expresă este obligatorie, se considera ca
făcând parte implicita din contractul încheiat, următoarele clauze: compania de transport

94
garantează buna stare de navigabilitate a navei, aceasta obligaţie presupunând dotarea navei cu
tot ceea ce este necesar călătoriei respective; compania de transport garantează efectuarea
transportului astfel ca mărfurile sa ajungă în stare buna la destinaţie; sa respecte itinerarul
stabilit, sa nu se abată de la traseu, cu excepţia cazurilor fortuite sau majore; părţile trebuie sa
contribuie cu buna credinţa la realizarea scopului pentru care au încheiat contractul.

Conosamentul
Noţiune şi forme
Ca urmare a încheierii unui contract de navlosire sau a unui contract de transport cu
navele de linie, primirea la transport a mărfurilor se face pe baza de conosamente.
O definiţie a conosamentului se găseşte în art. 1 pct. 7 din Convenţia Naţiunilor Unite
privind transportul de mărfuri pe mare din 1978, care prevede că prin conosament se înţelege
un document care face dovada unui contract de transport pe mare şi a preluării sau încărcării
mărfurilor de către cărăuş, prin care cărăuşul se obligă să livreze mărfurile contra prezentării
acestui document. O astfel de obligaţie se realizează prin prevederea expresă din document ca
mărfurile să fie livrate la ordinul unei persoane nominalizate, la ordin, sau la purtător.
Aşa cum rezulta din definiţia data de Convenţia Naţiunilor Unite din 1978
conosamentului, precum şi ca oricare alt titlu de credit, prin voinţa părţilor, conosamentul poate
avea una din următoarele forme:
1. Din punct de vedere al persoanei îndreptăţite să ridice marfa din portul de
destinaţie, conosamentul poate fi:
- conosament nominativ, în care numele primitorului mărfii este expres menţionat în el,
marfa putând fi predată la destinaţie numai acestei persoane;
- conosament la ordin, reprezintă un titlu de proprietate pe care destinatarul îl are asupra
mărfii;
- conosament la purtător, în care nu sunt înscrise nici un fel de date cu privire la
persoană şi simpla prezentare a conosamentului, dă dreptul deţinătorului de a intra în posesia
directă a mărfurilor pe care le prevede.
Semnatarul conosamentului este obligat să-şi îndeplinească îndatorirea de a elibera
mărfurile în cantitatea şi calitatea prevăzută în conosament, dar numai după ce, în prealabil, a
verificat legitimitatea posesorului, de la aceasta regula făcând excepţie posesorul unui
conosament la purtător.
2. Din punct de vedere al expedierii mărfii:
a. conosament "încărcat la bord";

95
 b. conosament "primit spre încărcare" - se practica de regula în transportul cu nave de
linie, iar menţiunile făcute pe conosamente urmate de semnătura şi ştampila armatorului, evită la
destinaţie complicaţii de natură juridică.
3. Din punct de vedere al stării mărfii sau a ambalajului specificate în conosament:
a. conosament curat - presupune inexistenţa unei nereguli cu privire la marfa sau la
ambalajul acesteia;
b. conosament pătat sau murdar - conţine menţiuni categorice privind starea
necorespunzătoare a mărfii sau a ambalajului.
4. După modul de întocmire a conosamentului:
a. conosament direct - este o formă folosită în cazul transporturilor succesive cu mai
multe nave, aparţinând unor navlosanţi diferiţi;
b. conosament fracţionat - este forma folosită în cazul în care primitorul mărfii doreşte
să-şi revândă marfa înscrisă în conosament, în partizi mai mici, mai multor cumpărători;
c. conosament semnat sub protest - comandantul, ori de cate ori constată la încărcare
nereguli în legătura cu marfa sau ambalajul acesteia, iar expeditorul refuză să ia un conosament
murdar sau pătat, marfa nedescărcându-se din acest motiv, are posibilitatea de a descărca un
conosament curat, semnat sub protest.
Conform pct. 3 din Convenţia internaţională pentru unificarea anumitor reguli în
materie de conosament, încheiată la Bruxelles la 25 august 1924, şi art. 14 din Convenţia
Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare din 1978, după ce mărfurile vor fi fost
luate în primire, transportatorul, căpitanul sau agentul transportatorului este obligat, la cererea
încărcătorului, să elibereze acestuia un conosament cu menţiunea "încărcat".

În conformitate cu art. 566 din Codul comercial, conosamentul va fi făcut în 4

exemplare originale, destinate căpitanului, proprietarului sau armatorului vasului, expeditorului
şi persoanei căreia lucrurile încărcate trebuiesc predate (destinatarului). Pe fiecare original se va
arăta persoana căreia îi este destinat.

Conţinutul conosamentului

Conosamentul trebuie să cuprindă, printre altele, următoarele menţiuni:

- natura generală a mărfurilor, marcajele principale necesare pentru identificarea
mărfurilor, o declaraţie expresă, dacă este cazul, privind caracterul periculos al mărfurilor,
numărul de colete sau de bucăţi, precum şi greutatea mărfurilor sau cantitatea lor exprimată în alt
mod, aşa cum au fost furnizate aceste indicaţii de către expeditor;

96
 - starea aparentă a mărfurilor;
- denumirea şi sediul principal al cărăuşului;
- denumirea şi sediul expeditorului;
- denumirea şi sediul destinatarului, dacă este numit de expeditor;
- portul de încărcare prevăzut în contractul de navlosire sau de transport maritim şi data
la care mărfurile au fost preluate în portul de încărcare;
- portul de descărcare prevăzut în contractul de transport maritim;
- denumirea, pavilionul şi capacitatea navei;
- numărul de exemplare originale ale conosamentului;
- locul emiterii conosamentului;
- semnătura cărăuşului sau a unei persoane care acţionează în numele său;
- navulul şi alte sume de bani cuvenite companiei de navigaţie şi cine le-a plătit sau cine
le va plăti;
- data sau termenul de livrare a mărfurilor în portul de descărcare, daca aceasta data
face obiectul unui acord expres intre părţi;
- limita sau limitele majorate ale răspunderii, au fost fixate prin acordul părţilor,
conform Convenţiei din 1987.
În cazul în care la primirea mărfii la transport, cărăuşul ştie sau are motive să creadă că
marfa nu reprezintă ceea ce se prevede în conosament, sau dacă nu a avut mijloacele de a
controla realitatea menţiunilor, va proceda la prevederea unei rezerve prin arătarea inexactităţilor
sau motivul bănuielilor, ori absenţa mijloacelor de control. Atunci când se eliberează
conosamentul fără aceste rezerve, există prezumţia că mărfurile primite sunt în stare aparent
bună.

Navlul (taxa de transport).

După cum s-a văzut la definirea contractului de transport, transportatorul se obligă să

transporte marfa de la portul de încărcare la cel de destinaţie în schimbul unei taxe de transport
achitată de expeditor.
Din cele arătate mai sus se poate spune că navlul este taxa (concretizată într-o sumă de
bani) care reprezintă echivalentul prestaţiei cărăuşului.
La calcularea navlului, transportatorul are în vedere mai mulţi factori, ca de exemplu:
- modul de transport ( tramp sau în linie);
- clasa din care face parte nava;

97
 - operaţiunile de încărcare-descărcare a mărfii (când este cazul);
- numărul de nave folosite la transportul unei mărfi (când este cazul);
- felul şi volumul mărfii;
- distanţa dintre portul de îmbarcare şi cel de debarcare a mărfii;
- viteza de transport;
- taxe portuare etc.
În transporturile maritime pot interveni următoarele cazuri care influenţează plata
navlului:
a. În cazul întreruperii forţate a călătoriei, navlositorul poate să aleagă fie aşteptarea
călătoriei, fie să achite navlul întreg şi să continue călătoria cu un alt navlosant, pe baza
încheierii unui alt contract de navlosire;
b. Potrivit art. 578 din Codul comercial, sosirea cu întârziere a navei la destinaţie din
cauze de forţa majoră, compania de navigaţie nu are dreptul la despăgubiri şi nici încărcătorul la
reducerea navlului;
c. La sosirea la destinaţie a mărfurilor cu o altă navă, care le-a preluat pe parcurs, dacă
se prevede un asemenea caz în contract, încărcătorul va plăti atât navlul cuvenit navlosantului
iniţial cât şi cel ce revine pentru nava care a continuat transportul;
d. Navlositorul va plăti navlul şi atunci când mărfurile au ajuns la destinaţie avariate
prin viciul lor, fiind interzisă abandonarea lor, adică să fie lăsate drept preţ al navlului, aşa cum
prevede art. 591 din Codul comercial;
e. Potrivit art. 587 Cod comercial nu se datorează navlu pentru mărfurile pierdute în
naufragiu, răpite de piraţi sau capturate de inamici, iar dacă navlul a fost plătit urmează a fi
restituit, dacă aceasta s-a prevăzut în contract.
Obligaţia de plată a navlului îi revine navlositorului, iar în contractul de transport cu
navele de linie îi revine expeditorului, însă prin convenţia părţilor stipulată în contract, obligaţia
poate reveni şi destinatarului în portul de destinaţie. Dacă destinatarul nu a fost găsit sau refuză
plata navlului, obligaţiile de plată revin, după caz, navlositorului sau expeditorului.
Având în vedere că toate transporturile maritime de marfă în cadrul comerţului
internaţional, sunt executate în baza unor contracte de vânzare-cumpărare care au inserate clauze
ce au legătură cu contractul de transport, acesta din urmă va fi încheiat ţinând cont de acele
clauze. Aceste clauze pot face referiri la cine plăteşte taxa de încărcare şi descărcare a mărfurilor,
plata transportului, plata taxelor vamale etc., sau la alte obligaţii ale părţilor din contractul de
vânzare-cumpărare care se răsfrâng şi asupra contractului de transport.

98
 În ceea ce priveşte, cine plăteşte taxele de transport şi celelalte cheltuieli accesorii,
acestea pot fi stipulate în contractul de comerţ internaţional prin regulile INCOTERMS (cu
ultima revizuire a lor din 2010), reguli oficiale ce sunt date de Camera Internaţională de
Comerţ, pentru interpretarea condiţiilor comerciale. [INCOTERMS este un acronim pentru
International Commercial TERMS ceea ce înseamnă Termeni de Comerț Internațional. În
orice contract de vânzare se pune problema stabilirii modalităților de livrare, a transferului
riscurilor și a repartizării între vânzător și cumpărător a cheltuielilor aferente transportului
mărfurilor (cheltuieli privind asigurarea mărfii, contravaloarea transportului). Este anevoioasă
rezolvarea acestor formalități de fiecare dată prin inserarea în contract a clauzelor detaliate
cuprinzând reglementarea tuturor acestor aspecte. De aceea practica a imaginat o metodă de a
scurta drumul până la încheierea contractului, recurgând la termeni comerciali ce condensează
într-o formă cat mai simplificată posibil, situațiile cele mai uzuale].
Trebuie menţionat că regulile INCOTERMS se aplică "în concreto" contractului de
vânzare-cumpărare şi nu celui de transport, dar se poate vorbi despre ele şi în cadrul unui
transport întrucât aceste reguli se referă la probleme legate de drepturile şi obligaţiile părţilor din
contractul de vânzare-cumpărare cu privire la livrarea mărfurilor vândute. De asemenea, mai
trebuie menţionat că aceste reguli nu au un caracter obligatoriu, de la ele putându-se deroga.

Obligaţiile părţilor până la plecarea navei în cursă

Din contractul de transport rezultă pentru navlosant obligaţia de a pune la dispoziţia

navlositorului nava stabilita şi în buna stare de navigabilitate, adică sa reziste la navigaţia şi
riscurile pe care le presupune ruta stabilita dintre portul de încărcare şi cel de destinaţie.
După acostarea navei la dana de încărcare, comandantul trebuie să comunice în scris,
printr-un notice navlositorului că nava este gata de a fi încărcată cu marfa stabilită în contract.
Dacă navlositorul nu este gata cu întreaga încărcătura la data şi locul fixat şi prin aceasta s-a
înregistrat o depăşire a staţionării navei, va fi obligat la plata de despăgubiri.
Totodată, dacă navlositorul nu se prezintă cu mărfurile la încărcare, navlosantul este în
drept să adopte una din următoarele soluţii:
 să ceară rezilierea contractului;
 să pretindă despăgubiri corespunzătoare duratei staţionarii şi să menţină contractul sau să
facă oferte de a încheia cu navlositorul un alt contract, în alte condiţii.

99
 Răspunderea pentru stivuirea corespunzătoare a mărfii, în vederea asigurării integrităţii
navei, echipajului şi a încărcăturii şi folosirea integrală a capacităţii de transport revine
comandantului navei.

Obligaţiile navlosantului în timpul călătoriei

Din contractul de navlosire şi cel de transport cu navele de linie reiese pentru armator
obligaţia de a transporta marfa în portul de destinaţie, în bună stare şi în termenul fixat, sau într-
un termen rezonabil.
În vederea îndeplinirii acestei obligaţii, după încheierea operaţiunilor de încărcare a
mărfii la bord, armatorul procedează la pregătirea navei în vederea plecării în cursă.
Momentul începerii călătoriei este acela al depăşirii limitelor portului de încărcare de
către nava iar momentul terminării călătoriei este cel al sosirii navei în portul de destinaţie.
Comandantul navei sau agentul acestuia au obligaţia de a notifica destinatarului mărfii plecarea
navei din portul de încărcare.
Este posibil ca în timpul voiajului nava să se defecteze, devenind inaptă de a continua
călătoria; comandantului navei îi revine obligaţia de a lua toate măsurile de conservare a
mărfurilor până la repararea navei şi reluarea călătoriei. În cazul în care repararea navei
presupune o perioada îndelungată de timp, armatorul are obligaţia de a procura o altă navă, de a
asigura transbordarea şi de a suporta toate cheltuielile ocazionate de efectuarea acestei
operaţiuni.
Navlosantul mai are obligaţia de a asigura buna stare de navigabilitate pe întreaga
durată a călătoriei răspunzând pentru toate greşelile comandantului comise în domeniile
navigaţiei, administraţiei pe navă şi pentru lipsa de diligenţă în păstrarea şi conservarea
mărfurilor.
Comandantul navei răspunde şi de respectarea actelor normative şi a uzanţelor
aplicabile în porturile în care acostează, precum şi de respectarea prevederilor convenţiilor
internaţionale privind navigaţia, care sunt aplicabile potrivit clauzelor contractuale.

Obligaţiile la sosirea navei în portul de destinaţie

Sosirea navei în portul de destinaţie se anunţă din timp. Comandantul navei are
obligaţia de avizare a destinatarilor, pentru a avea timpul necesar să ia masurile ce se impun

100
pentru asigurarea danei de acostare şi a mijloacelor de descărcare şi transportare a mărfurilor din
port.
La rândul lor, destinatarii au obligaţia de a crea toate condiţiile descărcării fluente scop
în care trebuie să elibereze locul de descărcare prin ridicarea mărfurilor pe măsura descărcării
lor. Neîndeplinirea corespunzătoare a acestei obligaţii, îndreptăţeşte navlosantul de a proceda la
executarea lucrărilor pe riscul şi în contul destinatarului, iar dacă prin aceasta a suferit şi un
prejudiciu poate pretinde şi despăgubiri pentru întârziere.
Compania de navigaţie are obligaţia de a preda mărfurile destinatarului prevăzut în
contract sau celui ce posedă conosamentul. Eliberarea mărfurilor altei persoane decât celei în
drept, va antrena răspunderea sa, neeliberând-o de obligaţia de predare a mărfurilor. Pentru a fi
eliberată de răspundere într-un asemenea caz, va trebui să facă dovada că eroarea este rezultatul
culpei expeditorului care a indicat greşit destinatarul.
Suportarea cheltuielilor ocazionate de descărcarea mărfurilor revine armatorului sau
destinatarului în raport de condiţia de descărcare prevăzută în contract.
În cazul în care se constată unele lipsuri calitative sau cantitative la mărfurile primite,
destinatarul mărfii va întocmi un protest pe care îl va înainta comandantului sau armatorului prin
agentul acestuia.

Călătoria navei şi avariile comune

În dreptul roman avariile erau reglementate prin lex Rhodia de jactu, care reprezintă o
culegere a uzurilor observate la navigatorii din insula Rodos. În cazul producerii unor avarii
comune în cursul expediţiei maritime, atât armatorul cat şi proprietarul mărfii aveau obligaţia de
a contribui la repararea lor.
Prin avarii se înţelege pagubele sau cheltuielile extraordinare pe care le poate suporta
în cursul voiajului pe mare încărcătura sau navlul, cauzate de evenimente, accidente sau fapte
neobişnuite proprii riscului acestui fel de transport.
În conformitate cu dispoziţiile Codului comercial, avariile sunt de doua feluri:
a. comune sau generale
b. particulare sau simple
În ceea ce privesc avariile comune, este necesar să precizăm că legiuitorul foloseşte
impropriu termenul de „comune”, deoarece nu avaria poate fi caracterizată ca fiind comună ci
contribuţia părţilor interesate la acoperirea cheltuielilor (aceasta este comună).

101
 Spre deosebire de avaria comună, avaria particulară presupune că pierderea sau
cheltuiala necesară să fie suportată de partea care a suferit-o, fără a fi antrenată contribuţia celor
interesaţi în expediţia maritimă respectivă.
Prin avarie comună se înţeleg pagubele sau cheltuielile extraordinare voluntare şi
raţionale făcute în cursul călătoriei în legătură cu încărcătura sau nava, determinate de
evenimente excepţionale (neobişnuite) proprii navigaţiei maritime, pentru a salva de la un pericol
comun nava, încărcătura şi navlul şi la a căror acoperire contribuie toţi cei interesaţi în expediţia
maritimă.
Lichidarea avariilor comune are loc pe cale amiabilă sau pe cale judecătorească şi după
o anumită procedură.
Avariile particulare sau simple sunt consecinţa unor accidente sau situaţii (cum sunt
forţa majoră, neglijenţa unor persoane ş.a.) sau privesc unele cheltuieli făcute în interesul unuia
din cei interesaţi în expediţie (nava sau mărfurile).
Ca exemplu de avarii particulare putem aminti defectarea navei, un incendiu produs, o
pierdere suferită prin întârzierea navei în călătorie, aruncarea în mare a unor animale bolnave de
boli molipsitoare etc.

Limitarea răspunderii proprietarilor de nave

Potrivit regulilor generale stabilite prin art. 1350, art. 1355 si 1356 Noul Cod Civil,
proprietarul navei, este obligat cu întregul său patrimoniu prezent şi viitor să acopere prejudiciul
cauzat.
În anumite cazuri, prin art. 501 din Codul comercial, se acordă posibilitatea
proprietarului navei ca pentru a se elibera de obligaţia de a face plata anumitor datorii, să renunţe
în favoarea creditorilor respectivi la drepturile sale asupra navei şi la creanţele sale asupra
navlului.
Aşadar, abandonul navei apare ca o modalitate a sistemului general al limitării
răspunderii cărăuşului maritim.
Abandonul navei este valabil în cazurile privind obligaţiile născute în sarcina
proprietarului din faptele ilicite ale comandantului şi echipajului naval sau din obligaţiile
izvorâte din actele încheiate de comandant în timpul călătoriei pentru necesităţile navei şi
continuarea cursei.

102
 Prin Convenţia Internaţională de la Bruxelles din 25 august 1924, s-a încercat o
reglementare care ţine seama de toate sistemele de limitare a răspunderi proprietarilor armatori.
La baza acestei Convenţii stau următoarele principii:
- principiul răspunderii forfetare;
- principiul răspunderii limitate până la concurenţa valorii navei, a navlului şi a
accesoriilor navei;
- principiul despăgubirilor speciale pentru caz de deces sau leziuni corporale ş.a..
Proprietarul navei răspunde la concurenta valorii navei, împreuna cu navlul şi
accesoriile navei pentru:
a. remuneraţiile de asistenta şi salvare;
b. partea contributiva ce cade în sarcina sa în caz de avarie comuna;
c. obligaţiile rezultate din contractele încheiate de comandant în afara portului de
origine al navei, pentru nevoile navei şi continuarea călătoriei.
În caz de deces sau leziuni corporale, despăgubirile se vor plăti dintr-un fond special
calculat şi constituit.
Proprietarul navei nu va beneficia de limitarea răspunderii, răspunzând nelimitat
pentru:
a. obligaţiile rezultate din faptele sau culpa proprie;
b. obligaţiile rezultate din contractele încheiate de comandantul navei, în afara portului
de origine al navei, cu condiţia ca proprietarul sa le fi notificat sau autorizat;
c. obligaţiile proprietarului rezultate din contractele de munca ale membrilor
echipajului.

Influenţa Regulilor INCOTERMS asupra transporturilor

Livrările de mărfuri în cadrul comerţului internaţional sunt executate, de regulă, în

temeiul unor contracte de vânzare-cumpărare în care pot fi inserate clauze care au legătură cu
contractul de transport. Prin aceste clauze contractuale se stabilesc obligaţiile părţilor referitoare
la încheierea contractului, încărcarea mărfurilor, plata preţului transportului, asigurarea
mărfurilor, etc.
Pentru facilitarea desfăşurării comerţului internaţional, Camera de Comerţ Internaţional
de la Paris a întocmit un set de reguli unitare, cunoscute sub denumirea de "Regulile Incoterms".
Aceste reguli nu au caracter imperativ (nu constituie un acord internaţional) şi, prin urmare,

103
acceptarea sau folosirea lor nu este obligatorie. Totodată, părţile contractante au libertatea de a
modifica sau completa aceste reguli prin clauzele contractuale.
Regulile Incoterms se referă la contractul de vânzare cu element de extraneitate şi nu la
contractul de transport. Totuşi, părţile contractului de transport sunt interesate în cunoaşterea şi
aplicarea lor, deoarece unele dintre cheltuielile directe sau indirecte aferente contractului de
transport pot fi astfel mai uşor şi mai clar afectate.
În principal, "Regulile Intercoms" reglementează următoarele:
a) obligaţia de livrare a mărfurilor ce revin vânzătorului, precum şi obligaţia de preluare
şi de plata a cumpărătorului;
b) momentul şi locul suportării cheltuielilor şi a riscurilor;
c) cheltuielile de ambalare;
d) cheltuielile de control (cântărire, preluare de mostre etc.);
e) obligaţia de avizare a vânzătorului;
f) obţinerea documentelor de livrare (licenţa de import-export, certificatul de origine,
certificatul consular etc.);
g) asigurarea mărfurilor (apare numai la clauza C.I.F.).
Se poate considera că Regulile INCOTERMS pot fi împărţite, prin prisma relevanţei lor
pentru activitatea de transport, în trei categorii:
1. Reguli care se aplică oricărui tip de transport (căi ferate, rutiere, aeriene, navale,
multimodal);
2. Reguli care se aplică numai transportului pe apă;
3. Reguli care se aplică mărfurilor livrate la o frontieră terestră.

1. Reguli care se aplică oricărui tip de transport (căi ferate, rutier, aerian, naval,
multimodal)

a) EXW - EX WORKS (... named place): FRANCO-FABRICA (... loc numit)

"Ex Works" înseamnă că vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare în momentul în
care pune mărfurile la dispoziţia cumpărătorului la sediul vânzătorului sau un alt loc numit
(fabrică, uzină, depozit etc.) fără îndeplinirea formalităţilor pentru export şi fără încărcarea
mărfurilor în vreun vehicul trimis să le ridice.
Această condiţie reprezintă aşadar minimum de obligaţie pentru vânzător, iar
cumpărătorul suportă toate cheltuielile şi riscurile rezultate din preluarea mărfurilor de la
depozitul vânzătorului.

104
 Concret, clauza ex work presupune următoarele obligaţii pentru părţile contractante:
Pentru vânzător se nasc obligaţiile: de livrare a mărfii conform contractului; livrarea ei
în locul şi termenul stabilit; ambalarea corespunzătoare; avizarea cumpărătorului asupra datei
când marfa este gata de expediere; efectuarea cheltuielilor de control; suportarea cheltuielilor şi a
riscurilor asupra mărfurilor pana în momentul predării lor ş.a..
La rândul sau, cumpărătorul are obligaţiile de preluare a mărfurilor conform
prevederilor contractului şi plata a preţului; suportarea cheltuielilor şi riscurilor asupra mărfurilor
din momentul preluării lor; plata taxelor de export; plata cheltuielilor suplimentare ocazionate de
nepreluarea mărfii la timp; suportarea cheltuielilor pentru obţinerea documentelor de export etc..

b) FCA - FREE CARRIER (... named place): FRANCO TRANSPORTATOR (... loc
numit)
"Free Carrier" înseamnă că vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare în momentul
în care a predat mărfurile, cu formalităţile pentru export îndeplinite, în custodia cărăuşului numit
de cumpărător, în locul numit. Trebuie menţionat că locul ales pentru livrare influenţează
obligaţiile de încărcare şi descărcare a mărfurilor în acel loc. Dacă livrarea se face la localurile
vânzătorului, acesta este răspunzător de încărcare. Dacă livrarea se face în orice alt loc,
vânzătorul nu este răspunzător de descărcare.
"Cărăuş" (carrier) este orice persoană care, într-un contract de transport, îşi asumă
sarcina să execute sau să procure transportul pe cale ferată, rutieră, aeriană, maritimă, cale
navigabilă internă sau printr-o combinaţie de astfel de modalităţi.
Dacă cumpărătorul îl însărcinează pe vânzător să livreze încărcătura unei persoane alta
decât cărăuşul, se consideră că vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia de livrare a mărfurilor din
momentul în care acestea se află în custodia acelei persoane.

c) CPT - CARRIAGE PAID TO (... named place of destination): TRANSPORT

PLĂTIT PÂNĂ LA (... loc de destinaţie numit)
"Carriage Paid To..." înseamnă că vânzătorul livrează marfa cărăuşului numit de el, dar
vânzătorul are obligaţia să plătească şi navlul pentru transportul mărfurilor până la destinaţia
numită. Aceasta înseamnă că, cumpărătorul suportă toate riscurile şi orice alte costuri după ce
mărfurile au fost astfel livrate.
"Cărăuş" este orice persoană care, într-un contract de transport, ia asupra sa sarcina de a
executa sau de a asigura executarea transportului pe calea ferată, rutier, aerian, maritim, cale
navigabilă internă sau transport combinat.

105
 Dacă se folosesc mai mulţi cărăuşi succesivi pentru transportul la destinaţia convenită,
riscul se transferă în momentul în care mărfurile au fost livrate primului cărăuş.
Condiţia CPT cere ca vânzătorul să îndeplinească formalităţile vamale de export.

d) CIP - CARRIAGE AND INSURANCE PAID TO (... named place of

destination): TRANSPORT ŞI ASIGURARE PLĂTITE PÂNĂ LA (... loc de destinaţie numit)
"Carriage and Insurance Paid to..." înseamnă că vânzătorul livrează marfa cărăuşului
numit de el, dar vânzătorul are obligaţia să plătească şi costul transportului pentru aducerea
mărfii la destinaţia numită. Aceasta înseamnă că, cumpărătorul suportă toate riscurile şi orice alte
costuri suplimentare după ce marfa a fost astfel livrată. Cu toate acestea, conform CIP,
vânzătorul are şi obligaţia de a procura asigurarea împotriva riscului cumpărătorului de pierdere
sau deteriorare a mărfurilor în timpul transportului.
În consecinţă, vânzătorul contractează asigurarea şi plăteşte prima de asigurare.
Cumpărătorul trebuie să ştie că, conform condiţiei CIP, vânzătorul are obligaţia de a
obţine doar asigurare cu acoperire minimă. În cazul în care cumpărătorul vrea să fie protejat de o
acoperire mai mare, acesta trebuie fie să convină expres asupra acestui lucru cu vânzătorul, fie
să-şi ia singur măsuri de asigurare suplimentare.
"Cărăuş" este orice persoană care, într-un contract de transport, ia asupra sa sarcina de a
executa sau de a asigura executarea transportului pe calea ferată, rutier, aerian, maritim, cale
navigabilă internă sau transport combinat.
Dacă se folosesc mai mulţi cărăuşi succesivi pentru transportul la destinaţia convenită,
riscul se transferă în momentul în care mărfurile au fost livrate primului cărăuş.
Condiţia CIP cere ca vânzătorul să îndeplinească formalităţile vamale de export.

2. Reguli care se aplică numai transportului pe apă

a) FAS - FREE ALONGSIDE SHIP (... named port of shipment): FRANCO DE-A
LUNGUL NAVEI (...port de expediere numit)
"Free Alongside Ship" înseamnă că vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare
atunci când mărfurile au fost depuse de-a lungul navei în portul de expediere numit. Aceasta
implică obligaţia cumpărătorului de a suporta toate costurile şi riscurile de pierdere sau
deteriorare a mărfurilor din acel moment.
Condiţia FAS cere vânzătorului să îndeplinească formalităţile pentru export. Cu toate
acestea, dacă părţile doresc ca formalităţile de export să fie îndeplinite de cumpărător, acest lucru

106
trebuie stabilit clar prin adăugarea unei menţiuni explicite în acest sens în contractul de vânzare-
cumpărare.

b) FOB - FREE ON BOARD (... named port of shipment): FRANCO LA BORD

(...port de expediere numit)
"Free On Board" înseamnă că vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare atunci
când mărfurile au trecut peste balustrada navei în portul de expediere numit. Aceasta implică
obligaţia cumpărătorului de a suporta toate costurile şi riscurile de pierdere sau deteriorare a
mărfurilor din acel punct. Condiţia FOB cere vânzătorului să îndeplinească formalităţile pentru
export.

c) C&F - COST AND FREIGHT (... named port of destination): COST ŞI NAVLU
(... port de destinaţie numit)
"Cost and Freight" înseamnă că vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia de livrare când
mărfurile trec peste balustrada navei în portul de expediere.
Vânzătorul are obligaţia să plătească costurile şi navlul necesare pentru a aduce
mărfurile în portul de destinaţie numit, dar riscul de pierdere sau deteriorare a mărfurilor, precum
şi orice costuri suplimentare datorate unor evenimente ulterioare livrării mărfurilor se transferă
de la vânzător la cumpărător.
Condiţia CFR obligă vânzătorul la îndeplinirea formalităţilor vamale pentru export.

d) CIF - COST, INSURANCE AND FREIGHT (... named port of destination):

COST, ASIGURARE ŞI NAVLU (... port de destinaţie numit)
"Cost, Insurance and Freight" înseamnă că vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de
livrare în momentul în care mărfurile trec peste balustrada navei în portul de expediţie.
Vânzătorul are obligaţia să plătească costurile şi navlul necesare aducerii mărfurilor în
portul de destinaţie, dar riscul de pierdere sau deteriorare a mărfurilor, precum şi orice alte
costuri suplimentare datorate unor evenimente ulterioare livrării se transferă de la vânzător la
cumpărător. Cu toate acestea, conform CIF, vânzătorului îi revine de asemenea obligaţia de a
procura asigurarea maritimă împotriva riscului cumpărătorului de pierdere sau deteriorare a
mărfurilor în timpul transportului.
În consecinţă, vânzătorul contractează asigurarea şi plăteşte prima de asigurare.
Cumpărătorul trebuie să ia notă că, în conformitate cu condiţia CIF, vânzătorului i se cere să
obţină o asigurare numai pentru minimum de acoperire. Dacă cumpărătorul doreşte să fie protejat

107
printr-o acoperire mai mare, el trebuie fie să cadă de acord asupra acestui lucru în mod expres cu
vânzătorul, fie să-şi facă aranjamente de asigurare suplimentare.
Condiţia CIF cere vânzătorului să îndeplinească formalităţile de export.

3. Reguli care se aplică mărfurilor livrate la o frontieră terestră (indiferent de

modalitatea de transport)

a) DAF - DELIVERED AT FRONTIER (... named place) - FRANCO FRONTIERA

(... loc numit)
"Delivered At Frontier" înseamnă că vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare atunci
când mărfurile au fost puse la dispoziţia cumpărătorului la sosirea mijloacelor de transport
nedescărcate, cu formalităţile pentru export îndeplinite, înainte de îndeplinirea formalităţilor
vamale de import în punctul şi locul numit la frontieră, dar înainte de frontiera vamală a ţării
învecinate. Termenul "frontieră" poate fi folosit pentru orice frontieră, inclusiv cea a ţării
exportatoare. Este deci extrem de important să se definească cu precizie frontiera în cauză,
menţionând întotdeauna punctul şi locul din condiţie.
Cu toate acestea, dacă părţile doresc ca vânzătorului să-i revină obligaţia descărcării
mărfurilor din mijloacele de transport care sosesc şi ca acestuia să-i revină riscurile şi costurile
descărcării, acest lucru trebuie precizat clar prin adăugarea unei menţiuni explicite în acest sens
în contractul de vânzare-cumpărare.

b) DDU - DELIVERED DUTY UNPAID - FRANCO DESTINAŢIE NEVĂMUIT (...

loc de destinaţie numit)
"Delivered Duty Unpaid" înseamnă că vânzătorul livrează mărfurile cumpărătorului, fără
îndeplinirea formalităţilor de import şi nedescărcate la sosirea în orice tip de mijloace de
transport, la locul de destinaţie numit. Vânzătorul va suporta costurile şi riscurile pe care le
implică aducerea mărfii în acel loc, cu excepţia "taxelor" (termen care include obligaţia şi riscul
îndeplinirii formalităţilor vamale, precum şi plata formalităţilor, taxelor vamale, impozitelor şi
altor cheltuieli) pentru importul în ţara de destinaţie. Astfel de "taxe" trebuie suportate de
cumpărător, precum şi orice costuri şi riscuri rezultate din neîndeplinirea la timp a formalităţilor
de import.
Cu toate acestea, dacă părţile convin ca vânzătorul să îndeplinească formalităţile vamale
şi să suporte costurile şi riscurile ce rezultă din aceasta, precum şi unele din cheltuielile plătibile

108
la importul mărfurilor, acest lucru trebuie specificat în mod expres prin adăugarea unei menţiuni
explicite în acest sens în contractul de vânzare-cumpărare.

c) DDP - DELIVERED DUTY PAID (... named place of destination) - FRANCO

DESTINAŢIE VĂMUIT (... loc de destinaţie numit)
"Delivered Duty Paid" înseamnă că vânzătorul livrează mărfurile cumpărătorului,
nedescărcate şi cu îndeplinirea formalităţilor de import, la sosirea în orice tip de mijloc de
transport, la locul de destinaţie numit. Vânzătorul va suporta toate costurile şi riscurile pe care le
implică aducerea mărfurilor în acel loc, şi dacă este cazul, tot vânzătorul va suporta orice "taxă"
(termen care include obligaţia şi riscul îndeplinirii formalităţilor vamale, precum şi plata
formalităţilor, taxelor vamale, impozitelor şi altor cheltuieli) pentru importul în ţara de destinaţie.
Această condiţie nu trebuie folosită dacă vânzătorul nu poate, direct sau indirect, să
obţină licenţa de import. Cu toate acestea, dacă părţile convin să excludă din obligaţiile
vânzătorului unele dintre costurile plătibile la importul mărfii (precum taxa pe valoarea
adăugată), acest lucru trebuie specificat în mod expres prin adăugarea unei menţiuni explicite în
acest sens în contractul de vânzare-cumpărare.
În timp ce EXW este condiţia cu obligaţii minime pentru vânzător, DDP reprezintă
maximum de obligaţii.

109
 BIBLIOGRAFIE
1. Alexa C-tin, Transporturi si expeditii internationale, Editura ALL, Bucuresti, 1995.
2. Beziris Anton, Bamboi Gh., Transportul maritim, Editura Tehnica, Bucuresti, 1988.
3. Bibicescu Gh., Transportul de marfuri pe mare în comertul international, Aspecte juridice si
tehnicoeconomice, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1986.
4. Bombos Sever G., Transportul intern de marfuri, Editura Tribuna Economica, Bucuresti,
2003
5. Butnaru A. Transporturi si asigurari internationale de marfuri ,Editura Fundatiei Romania de
Maine, Bucuresti, 2002
6. Capatâna O., Contractul de transport, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1995.
7. Caraiani Gh., Cazacu C., Transporturi, expeditii internationale , Editura Economica,
Bucuresti, 1995.
8. Caraiani Gh., Tratat de transporturi, Editura Lumina Lex, 2001.
9. Caraiani Gh., Transporturile si expeditiile rutiere, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998.
10. Caraiani Gh., Stancu I., Transporturile feroviare, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998.
11. Caraiani Gh., Serescu M., Transporturile maritime, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998.
12. Caraiani Gh., Burada C., Transporturile fluviale , Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998.
13. Capatâna O., Stancu Gh., Dreptul transporturilor, Partea generala, Editura Lumina Lex,
Bucuresti, 1999.
14. Ciobanu I. Tonel, Dreptul transporturilor. Transportul terestru si aerian, Editura Actami,
Bucuresti, 2000.
15. Cristina Stanciu, Dreptul transporturilor, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008
16. Dragoş Alexandru Sitaru, Contractul de transport internaţional de mărfuri, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2007
17. Dragoş Alexandru Sitaru, Dreptul transporturilor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2010
18. Gheorghe Piperea, Dreptul transporturilor, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2005
19. Emilia Ezer, Contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2010
20. Filip Gh., Roditis C., Filip L., Dreptul transporturilor, Casa de editura si presa SANSA
S.R.L., Bucuresti, 1998.
21. Florin Fainas, Dreptul transporturilor, Ed. Solaris, 2009
22. Gina Olga Dumitriu, Răspunderea juridică în contractul commercial de transport de mărfuri,
Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008
22. Gheorghe Caraiani, Lexicon. Transporturi şi vamă, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2009

110
23. Gheorghe Caraiani, Aquis-ul comunitar şi politica sectorială din domeniul transporturilor în
Uniunea Europeană, Ed. Solaris, 2006
24. Ion Rusu, Infracţiuni specifice circulaţiei şi transporturilor feroviare, Ed. Pro Universitaria,
2009
25. Rada Postolache, Contractul de depozit, Ed. Carte Juridică, 2010

111