Adrian Nedelcu Marian Marin

Ion Marin
Iuliana Vijulie Laura Stumbea

geografie
mondială
natură om economie
 Editura UNIVERSITARĂ
Bucureşti

Copyright © 2010
Editura Universitară, Director: jur. Vasile Muscalu
B-dul Nicolae Bălcescu 27–33 Bl. Unic, sectorul 1, Bucureşti.
Tel./fax. 315.32.47
e-mail: editurauniversitară@edinfo.ro.
http: www. editurauniversitara. ro.
http: www. librariauniversitara. ro

EDITURĂ RECUNOSCUTĂ DE CONSILIUL NAŢIONAL AL CERCETĂRII

ŞTIINŢIFICE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR (C.N.C.S.I.S.)

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Geografie mondială, natură, om, economie / Adrian Nedelcu,
Marian Marin, Iuliana Vijulie, Laura Stumbea, Ion Marin -
Bucureşti: Editura Universitară, 2010
Bibliogr.
ISBN (10) 973-749-074-6 ; ISBN (13) 978-973-749-074-2

I. Nedelcu, Adrian
II. Marin, Marian
III. Vijulie, Iuliana
IV. Stumbea, Laura
V. Ion, Marin

91

Distribuţie: tel/fax (021) 315.32.47

(021) 319.67.27

8
 CAPITOLUL 1 EUROPA

EUROPA NORDICĂ
Islanda, Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca

Caracteristici ale cadrului natural. Europa Nordică constituie un ansamblu ale cărui
peisaje sunt încorporate în cea mai mare parte mediilor arctic şi temperat. Latitudinea imprimă
acestora caracterele majore, iar relieful şi factorii locali (regionali) prin specificul lor, impun
varietatea peisajelor, dominante fiind cele de tundră, pădure boreală.
Relieful în trăsăturile sale importante este reflectarea celor două unităţi morfotectonice,
structurale şi anume Feno-Sarmaţia (Scutul Baltic şi Sarmaţia - o unitate de platformă foarte veche
(precambriană)) şi Unitatea Caledonică (cutări caledonice - paleozoic inferior), o unitate de
platformă ceva mai nouă.
În limitele platformei precambriene se întâlnesc următoarele unităţi de relief, din care
mai importante sunt Podişul Suediei şi Podişul Finlandei. Din Unitatea Caledonică fac parte în
principal Alpii Scandinaviei.
În ambele structuri relieful a fost supus unei îndelungate neteziri subaeriene, îndeosebi
din partea gheţarilor cuaternari, de unde şi numărul mare al formelor rezultate în regiunea litorală
sau în interiorul uscatului.

Munţii Scandinaviei secţionaţi de văi glaciare Cascade dezvoltate pe versanţii fiordului Geiranger

Fjell-urile se suprapun unei peneplene antrenate diferenţiat spaţial de mişcările terţiare,

suprafaţă care a fost secţionată de văi în forma literei U întocmai ca în Higland-urile Scoţiei.
Face abstracţie în anumite direcţii de la peisajul reliefului feno-scandinav Islanda, prin
formele aparţinând unui vulcanism recent, la care se adaugă relieful creat inclusiv de gheţarii
actuali.
Clima, marcată de latitudinea arctică şi boreală, se manifestă prin trăsături specifice:
ierni lungi, cu zăpadă şi geruri de durată, veri răcoroase şi o diferenţiere marcantă între regimul
precipitaţiilor de pe faţada atlantică (1 500 – 2 000 mm/an) comparativ cu cel din uscatul
scandinav propriu-zis (500 – 600 mm/an); temperatura medie anuală variază între –10 C (nord) şi
70 C (sud).
Reţea hidrografică bogată; râuri ce se scurg prin văi în general tinere, cu lungimi mai
reduse spre Marea Norvegiei (Oceanul Atlantic) şi mai mari în Podişul Suediei, adică cea care se

9
varsă mai ales în Golful Botnic; lacuri în cea mai mare parte glaciare (Finlanda), din care multe
amenajate în diferite scopuri (hidroenergie, plutărit, alimentare cu apă etc.) ca cele din Suedia,
Finlanda ş.a., mlaştini.
Vegetaţia, deşi dominată de pădurile de conifere (molid, pin, brad), lasă locul tundrei
către nord, îndeosebi în Laponia, asociaţie vegetală din care nu lipsesc lichenii, muşchii, rogozul,
salcia pitică, iar în extremitatea sudică areale relativ restrânse de păduri mixte de conifere şi
foioase (brad, mesteacăn, stejar, carpen, frasin, fag).
Sunt răspândite podzolurile, leptosolurile, albeluvisolurile, histosolurile.

Fiordul Gerainger Islanda – Parcul Naţional Pingvel

Specificul economiei. Vecinătatea Oceanului Atlantic, mărilor (Baltică, Nordului) şi a unor

golfuri apreciabile ca dimensiuni a impus tradiţia maritimă a ţărilor de aici, marcată prin legături
lesnicioase şi mai puţin costisitoare. La aceasta adăugăm şi influenţa binefăcătoare a apelor
Curentului Golfului, care menţine apa fiordurilor norvegiene în stare de navigaţie aproape tot
timpul anului şi prin urmare porturi libere de gheaţă.
Acest fapt a influenţat favorabil populaţia vikingă în a o determina la o perfecţionare
continuă în ale navigaţiei, în a deprinde îndemânare şi curaj să depăşească sfera scandinavă
ajungând până la coastele estice americane. Dar mările înconjurătoare bogate în peşte (morun,
hering, macrou) au reprezentat întotdeauna prin bogăţia acestor specii şi nu numai, o hrană mai
lesne de procurat şi în cantităţi satisfăcătoare.
Situată în bună parte dincolo de Cercul Polar, prin urmare în condiţiile unei clime
severe, neprielnice din multe puncte de vedere, prezenţa unei agriculturi bazată pe cultura unor
plante este limitată doar la regiunea din extremitatea sudică, cu deosebire în Danemarca şi Suedia.
De aceea o activitate tradiţională dar şi o vocaţie o reprezintă creşterea animalelor, îndeosebi a
bovinelor pentru carne şi lapte; este un sector performant şi foarte apreciat prin calitatea
produselor sale nu numai în Europa.
Pe lângă bovine, care se cresc în ferme specializate, oamenii nordului, îndeosebi laponii
(Laponia – Ţara Crepusculului) se ocupă cu creşterea renilor în aşa numitul păstorit nomad,
subpolar.
Populaţia este concentrată mai ales pe litoral sau în apropierea acestuia (Finlanda,
Islanda chiar şi în Norvegia şi Suedia cu unele excepţii). Avem în vedere faptul că de aici (în afară
de Finlanda) au pornit grupuri de vikingi, care au descoperit Groenlanda, pe care ulterior au
colonizat-o danezii, au ajuns în Oceanul Arctic, iar spre sud către Mediterana.
Evident, în Finlanda nu mai suntem pe pământul vikingilor, ci al finilor. Această
populaţie uralo-altaică a ajuns aici către anul 800 e.n.
Populaţia în general prezintă trăsături comune specifice tipului nordic: păr blond, ochi
albaştri, statură înaltă. Limbile scandinave sunt înrudite şi aparţin grupului de limbi germanice.

10
Totuşi există elemente particulare în ceea ce priveşte condiţiile etnice, religioase, lingvistice. Cea
mai veche limbă este islandeza.
Oraşele Ţărilor Nordice au o alură impunătoare, ultramodernă - Copenhaga,
Stockhölm, Oslo, Helsinki etc. Au fost comparate cu Parisul (Copenhaga – Versailles-ul danez) şi
cu Veneţia (Stockhölm – Veneţia Nordului) etc.

Stockhölm – Veneţia Nordului Copenhaga – Versailles-ul danez

Ansamblul geopolitic al Europei Nordice, cu toate limitele impuse de cadrul natural,

are o economie echilibrată, cu ramuri industriale importante: siderurgie, construcţia navelor, a
autovehiculelor, industria lemnului (Ikea este una din marile firme de mobilă din nord - Suedia) şi
alimentară, extractivă (petrol – descoperit în preajma anului 1979, gaze, minereuri de fier şi
neferoase: bauxită, plumb), energetică, de transport în general.
Schimburile comerciale, legate de potenţialul economic ridicat al ţărilor nordice, aduc
venituri substanţiale ţărilor, marcând o autentică bunăstare, reflectată şi în PNB/loc care depăşeşte
26 000 dolari.
Ţările Europei Nordice deţin importante şi valoroase resurse turistice care atrag
milioane de turişti de pe toate continentele. Excelează prin pitorescul peisajelor naturale de o mare
varietate şi originalitate, la care se adaugă numeroase obiective cultural-istorice (impuse de
dezvoltarea unor activităţi specifice mării, precum pescuitul, transporturile maritime ori comerţul):
• faţada atlantică montană şi litorală cu fiorduri (Sögnefjord 204 km lungime, Tröndheim
179 km lungime, Stavanger, Harganger, Geiranger cu peisaje considerate printre cele mai
frumoase din lume), gheţari (gheţarul Jöstedalsbreen, printre cei mai mari din Europa),
cascade (Mardalsfössen 297 m, cea mai înaltă cascadă din Europa) sau insule de un pitoresc
aparte se detaşează ca principal areal turistic în care se impun centre turistice importante:
Oslo (Christiania), principala poartă maritimă a Norvegiei, cu obiective turistice
numeroase: Palatul Regal, sediul Parlamentului, Primaria, Domul, Parcul Vigeland,
Muzeul Mării, Muzeul Schiului, Muzeul Poştei etc.; Stavanger; Bergen (faimos pentru casele
din lemn şi Târgul de Peşte); Tröndheim (prima capitală a statului viking şi cu cea mai mare
catedrală din Scandinavia); portul maritim Ǻlesund, renumit pentru densitatea de
monumente în stil Jugend; Narvik, destinaţie turistică apreciată pentru frumuseţea
aurorelor boreale;
• Suedia Centrală, un areal cu peisaje şi destinaţii turistice pitoreşti, respectiv o reţea urbană
densă: Stockhölm (peste 700 000 locuitori), amenajat pe un arhipelag alcătuit din 14 insule
legate prin 50 poduri, cu multe atracţii turistice (Paltul Regal, Palatul Parlamentului,
Primăria, Clădirea Academiei Suediei unde în fiecare an, la 10 decembrie, se decernează
premiile Fundaţiei Nobel, Muzeul Navei «Vasa», Muzeul de Artă Modernă etc.); Upssala –
renumit centru universitar, unul dintre cele mai vechi din Europa, Catedrala construită în

11
 stil gotic; Götteborg, cel mai activ port al Suediei, punct de polarizare a numeroase croaziere
turistice spre Marea Norvegiei sau Marea Baltică;
• arealul turistic al Munţilor Scandinaviei cu staţiuni turistice bine echipate şi revitalizate
odată cu lansarea acestora în circuitul marilor concursuri internaţionale de schi: Lillehammer
– cu un renume internaţional căpătat în urma organizării celei de-a XVII-a ediţii a Jocurilor
Olimpice de Iarnă în anul 1994, Heilo, Vos (Norvegia), Ternabi, Selen, Hermaoan, Iare
(Suedia);
• Podişul lacurilor, cel mai reprezentativ areal turistic din Finlanda, cu peste 60 000 lacuri
(Saimaa, Päijäne) dezvoltate în spatele valului de morene din sud-estul ţării (Salpauselka)
unde se detaşează orasul Tampere, vestit pentru regatele de caiac-canoe, teatrele în aer liber;
• Copenhaga şi împrejurimile sale reprezintă o placă turnantă a turismului de circulaţie cu
valenţe culturale sau de tranzit, graţie obiectivelor turistice de mare atractivitate (Castelul
Rosenborg, Palatul Amalienborg, clădirea Bursei, Monumentul «Mica Sirenă», Parcul
Kongens Have, Cartierul Latin cu Universitatea din Copenhaga, Portul nou, Muzeul
Chihlimbarului, Parcul de distracţii Tivoli cu cel mai înalt carusel din Europa ş.a.) şi
aşezării sale în strâmtoarea Øresund, unde podul rutier şi feroviar cu patru benzi ale
autostrăzii E20 plus două căi ferate, continuat cu Tunelul Drogden (pentru a nu diminua
traficul aerian al aeroportului Kastrup-Copenhaga) realizează o legătură rapidă între
Copenhaga şi Malmö (Suedia), având un trafic anual de 25 milioane persoane (15,2 mil.
persoane transportate cu mijloacele rutiere, 9,6 mil. persoane cu garniturile feroviare de
mare viteză – 200 km/h, la nivelul anului 2007);
• Insula Islanda atrage un număr ridicat de turişti (10 milioane, 2008) datorită peisajului
specific: forme ale reliefului vulcanic generat de cei peste 130 de vulcani activi (mulţi aflaţi
sub o platoşă groasă de gheaţă) – vulcanii Hekla (ultima erupţie 1990) şi Evjafjallajökull
(martie-aprilie 2010); manifestărilor postvulcanice prin prezenţa izvoarelor fierbinţi
«geyseri» (Marele Geysir impresionează prin coloana de apă fierbinte de 70-850 C aruncată
la o înălţime de 70 m) captate şi utilizate eficient în industrie, agricultură, turismul balnear
sau consumul casnic; ale reliefului glaciar (gheţarul Vatnajokull cu o lungime de 142 km şi
o grosime de 1000 m este considerat cel mai mare de pe continent); reliefului litoral etc.

Erupţia vulcanului Evjafjallajökull – 17 aprilie 2010 Lillehammer – gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă 1994

12
 Autoevaluare

I. Studierea caracterelor fizico-geografice de ansamblu ale Europei Nordice, precum şi analiza

profilului, oferă posibilitatea formării unei imagini asupra componentelor cadrului natural exprimate în
peisaje.
1.Precizaţi prin ce elemente relieful diferenţiază şi nuanţează peisajele la această latitudine.
2.Comparaţi şi explicaţi specificul hidrografic din Finlanda şi Suedia.
3.Precizaţi două cauze a prezenţei vulcanismului activ în spaţiul insular islandez.
4.Diferenţiaţi fizico-geografic cele trei sectoare (nordic, central şi sudic) al Alpilor
Scandinaviei.
5.Precizaţi două consecinţe ale dinamicii apelor marine în urma construirii Podului Øresund,
între Danemarca şi Suedia (inaugurat la 1 iulie 2000).
Erupţia vulcanului Evjafjallajökll – 17 aprilie 2010 Lillehammer – gazda Jocurilor Olimpice de Iarna 1994
II. Ansamblul structurilor umane şi economice dă posibilitatea identificării unor diferenţieri
geoeconomice în fiecare din ţările Europei Nordice.
1.Enumeraţi şi caracterizaţi pe scurt cele mai importante regiuni din fiecare ţară.
2.Explicaţi în ce constă specificul industriei de echipamente în Suedia şi care este perspectiva
acesteia.
3.Detaliaţi condiţiile climatice restrictive pentru anumite culturi.
4.Precizaţi trei argumente care au stat la baza avântului, mai ales după anii '90, a noii extensii a
turismului finlandez spre Laponia.
5.Prezentaţi patru argumente care să demonstreze că Danemarca dispune de un important
potenţial turistic.
6.Între nordul şi sudul Finlandei există contraste referitoare la nivelul de dezvoltare economică
şi socială. Explicaţi acest fapt prezentând două argumente.
7.Analizaţi erupţia vulcanului Evjafjallajökull din perioada martie-aprilie 2010. Precizaţi şi
argumentaţi influenţele pozitive şi negative ale hazardelor naturale de acest tip asupra
economiei islandeze şi europene.

13
14
 EUROPA VESTICĂ
Arhipelagul Britanic, Benelux, Franţa

Caracteristici ale cadrului natural. Un compartiment european situat de-o parte şi de

alta a Mării Mânecii (English Channel = Strait of Dover), dar încadrat pe multe laturi şi de alte
bazine de apă aparţinând Oceanului Atlantic (Marea Nordului, Marea Irlandei etc.)
Situarea în plin Ocean Atlantic, dacă ne referim la Arhipelagul Britanic, dar şi scăldate
pe o latură consistentă de apele Mării Nordului (Benelux, Franţa etc.) fac posibilă o determinare în
peisaj a climei oceanice, cu toate consecinţele acesteia, în covorul biopedogeografic, hidrografic etc.
Evident, factori locali, cum este spre exemplu relieful, introduc diferenţieri în structurile fizico-
geografice de detaliu.
Profilele surprind de la caz la caz, în principal, componente ale reliefului, după cum
urmează: relieful litoral extrem de bogat în forme şi dinamică. Se remarcă mai întâi varietatea
tipului de ţărm: cu fiorduri (ex. Scoţia); cu estuare (ex. Tamisa, Mersey, Sena, Garonne - estuarul
Gironde; cu deltă (ex. Rhinul, Rhônul), cu riass (ex. Irlanda de Sud-Vest, peninsula Bretagne); cu
cordoane litorale, plaje, golfuri etc.
A doua treaptă de relief, cea a câmpiilor, ocupă fie regiunile dinspre ţărm, deci câmpii
litorale (câmpia Acvitaniei, câmpia Picardiei, câmpia Flandrei), precum şi celelalte câmpii din
regiunea vestică a Benelux, apoi câmpia Angliei de Sud etc.
Au altitudini joase, unele coborând sub nivelul mării (ex. polderlandul olandez). Sunt
formate pe depozite mai mult sau mai puţin consolidate = câmpii nisipoase, cretoase, argiloase,
mlăştinoase, primesc în general un plus de umiditate din partea mării, pe alocuri cu o vegetaţie de
lande (ericacee) acolo unde ea nu a fost înlocuită cu alte specii. Câmpiile litorale, împreună cu
ţărmul, au înregistrat în ultimele decenii importante schimbări care privesc: activităţile portuare şi
de transport, activităţi industriale şi agricole, turistice etc.
Există cea de-a doua subunitate a câmpiilor, cele interioare, care pot fi considerate
înalte, denumite şi podişuri joase (cazul Benelux) sau asociate cu un relief colinar, uşor vălurit,
cum sunt cele din bazinul Parisului, Bazinul Acvitaniei, Bazinul Londrei. Au o alcătuire geologică
ceva mai consistentă într-o structură uşor monoclinală, un drenaj mai bun şi un grad de utilitate
ridicat. În această categorie includem şi Câmpia Alsaciei, cu un climat de adăpost şi un spaţiu
foarte bine organizat din punct de vedere al folosinţei. Avem în vedere şi rolul deosebit pe care îl
are Rhinul în regiune.
Treapta situată deasupra câmpiilor o formează podişurile = platourile şi regiunile
colinare mai înalte. Printre podişurile reprezentative amintim: Podişul Ardeni, Podişul Lorenei şi
podişurile periferice vestice, nordice şi sudice din Masivul Central Francez. Altitudinile ne permit
să includem în această a doua treaptă: Colinele Gascogne, situate la poalele nordice ale Munţilor
Pirinei, Colinele Normandiei, colinele din sudul Bazinul Londrei (Downs) sau din peninsula
Cornwall.
În ceea ce priveşte podişurile, acestea se diferenţiază mai ales litologic şi structural, de
unde şi varietatea formelor de relief. Întâlnim astfel podişuri (platouri) dezvoltate pe: cristalin (ex.
Limousine, Ardeni) intens şlefuite, peneplenizate; pe calcare, mai ales mezozoice (Podişul Causses)
cu un relief carstic dezvoltat; pe roci vulcanice (ex. Auvergne). Fiind expuse mai mult umidităţii
prin însăşi altitudinea lor, vegetaţia forestieră este prezentă, fiind alcătuită din foioase, dar şi
întinse păşuni şi fâneţe.
Colinele, cu o oarecare variabilitate ca altitudine (600-700 m C. Gascogne; 400 m C.
Normandiei; 500-600 m colinele din peninsula Cornwall) sunt formate pe structuri şi roci foarte
diferite, astfel: Colinele Normandiei, care aparţin Masivului Armorican, sunt dezvoltate pe roci
dure, dar şi şisturi, dacă avem în vedere depresiunile dintre „creste”; Colinele Gascogne s-au

15
dezvoltat pe roci moi (sedimentare), iar Colinele Downs pe o structură uşor cutată cuprinzând
calcare, gresii, conglomerate mezozoice, generând un relief structural (Cuestele Downs).
Sporul de umiditate adus de pe ocean a permis prezenţa pădurii, a păşunilor şi
fâneţelor, precum şi a unor culturi.
Treapta montană, situată în general la peste 1000 m cuprinde un etaj inferior al
munţilor situaţi sub 1500 m, cu unele excepţii în Masivul Central Francez şi unul situat la peste
2000 m, cel al Pirineilor şi Alpilor. Culmile din Masivul Central Francez, situate fie către culoarul
Rhônului, fie în partea centrală (Mt. Dore, Cantal, Lozére) sunt formate pe cristalin şi eruptiv
(relief de tip Puy); M-ţii Vosgi (horst cristalin ce delimitează spre vest Câmpia Alsaciei). Munţii
Scoţiei (grupare de horsturi şi grabene = highlands sau lowlands), Munţii Pennini, ai Ţării Galilor
şi Irlandei (structuri caledonice şi hercinice) fac parte din acelaşi etaj. Mai ales Munţii Scoţiei,
Pennini şi ai Ţării Galilor, pe lângă intensa şlefuire antecuaternară, au suportat şi pe cea din partea
gheţarilor pleistoceni. Sunt relativ umezi şi împăduriţi (păduri de foioase şi conifere) pe versanţii
estici, spre deosebire de cei vestici, mai umezi, ca urmare a expunerii maselor de aer umed din
direcţie vestică.
Munţii Pirinei şi Alpi, prin înălţimea lor, au impus o etajare a peisajelor de la cele
păduroase la poale până la cele alpine, glaciare în partea superioară (subalpină şi alpină).

Munţii Alpi

Regiuni geoeconomice reprezentative surprinse pe profil

1. Regiunea pariziană (Paris > 9 mil. loc. aglom. urb.)

- oraşe: Paris, Rouen, Le Havre, Orleans, Amiens, Reims;
- activităţi: industriale-petrochimie, siderurgie, autovehicule,
textile;
- portuare, de transport în general: porturile Le Havre, Rouen;
- comerciale, financiar-bancare: Paris, Pas de Calais,
Boulogne, Le Havre, Rouen;
- agricole: policultură (cerealicultură), viticultură
(Champagne), sfeclă, tutun;
Aglomeraţia Pariziană
- cultură, administraţie, politică: Paris (Cergy-Pontoise, Saint
Quentin, Evry ş.a);
- turistice: axate pe turismul de circulaţie cu valenţe culturale, turismul de
shopping, de afaceri, turismul uval (Champagne) şi de tranzit; cel mai important

16
 centru de convergenţă turistică al Franţei, unul dintre cele mai vizitate oraşe ale
lumii, numit şi «Oraşul lumină», Parisul dispune de numeroase obiective turistice
(Catedrala Nôtre-Dame, Bazilica Sacré-Coeur, Domul Invalizilor, Turnul Eiffel,
Arcul de Triumf, pieţele Concorde şi Vendôme cu celebrul Hotel Ritz, Muzeul
Luvru – unul dintre cele mai mari din lume, Palatul Elysées, cartierele Latin,
Montmartre şi La Défense), iar în împrejurimi se remarcă Versailles, Fontainebleau,
Chartres, Orleans, Melun, Troyes, Chatillon, Rouen, Saint Denis, Reims, podgoriile
Champagne, la care se adaugă o bază de cazare impresionantă (locul 1 în Europa şi
2 pe glob, după SUA).

2. Regiunea Sud-Vestică - Franţa

oraşe: Bordeaux (700.000 loc.), Toulouse (650.000 loc.)
activităţi: - industriale: petrochimică, construcţii de avioane, de vapoare, industria alimentară;
- portuare: Bordeaux;
- agricole: viticultură, tutun, cereale;
-turistice: circumscrise turismului de circulaţie cu valenţe culturale (Bordeaux cu
importante valori culturale precum Marele Teatru, vestitul amfiteatru roman, Casa Vinului,
Castelul Haut-Brion, Muzeul Aquitaniei; Toulouse cu numeroase vestigii romane, medievale,
muzee, catedrale), şi de tranzit, de odihnă şi recreere (în ferme agroturistice) sau cură heliomarină
(pe litoralul atlantic s-au dezvoltat staţiuni cu o bună echipare turistică: Biaritz cu celebra plajă
Chambre d'Amour asaltată de surferi, Bayonne, Les Sables pe Coasta de Argint, Arcachon, Rochefort,
La Rochelle).

Arcachon – plaja şi cordoanele de nisip (foto Antoine Grondeau) Coasta de Argint (foto Antoine Grondeau)
3. Regiunile Vestică şi Estică – Olanda

Regiunea Vestică
oraşe: Conurbaţia Randstad-Holland (cca 6 mil. loc.) (inel incomplet între gurile Rhinului şi
vechiul golf Zuidersee) – Amsterdam (1 mil. loc.), Rotterdam (1 mil. loc.), Haga (700 000 loc.),
Utrecht (297 000 loc.) ş.a
activităţi: - industriale: industria construcţiilor de nave, avioane, autovehicule; ind. petrochimică şi
chimică, energetică, electronică;
- portuare, de transport, comerciale: Rotterdam (cel mai mare port al lumii, peste 290 mil.t
marfuri tranzitate), Amsterdam;
- agricole: culturi specifice polderelor;
- cultură, administraţie, politică: Amsterdam, Haga;
- turistice: unde se remarcă turismul de circulaţie cu valenţe culturale (oraşele de artă –
Amsterdam cu Dam, Palatul Regal, Biserica Nouă, Podul Magere, muzeele Rijksmuseum, Van

17
Gogh, casele memoriale Rembrand, Ana Frank ş.a.; Haga impresionează prin Vechiul Palat Regal,
Primăria veche, Palatul Cavalerilor, Palatul Păcii unde se află Curtea Internaţională de Justiţie;
Delft renumit prin ceramica sa şi Casa Companiilor Orientale; Utrecht, faimos pentru şcoala de
pictură şi velurul de Utrecht; Haarlem cu vestigii ale sec. al XVII-lea; oraşul miniatură Madurodam
cu reproduceri fidele ale multor monumente şi curiozităţi ale Olandei, centrul Keukenhoe cu
numeroase expoziţii de covoare florare), turismul de tranzit (Amsterdam, Rotterdam – «regele»
porturilor europene), turismul balnear în zona litoralului Mării Nordului, promovat de cele 55 de
staţiuni de cură balneară (Scheveningen, Hoek van Holland, Zandvoort, Noordwijk ş.a.).
Regiunea Estică
oraşe: Arnhem (150 000 loc.), Nijmegen (160 000 loc.) considerat cel mai vechi oraş din Olanda;
activităţi: industriale: industria textilă, metalurgică, electronică, exploatarea gazelor naturale;
-turistice: turismul cu valenţe culturale (Muzeul Africii – Nijmegen), turismul rural.

4. Regiunea de Vest (Flandra) - Belgia

oraşe: Gand (238 000 loc.), Brügge (118 000 loc.),
Ostende (69 000 loc.), Kortrijk (74 000 loc., unul din
cele mai vechi oraşe ale ţării), Lokeren (40 000 loc.)
ş.a
activităţi: - industriale: ind. textilă (prelucrarea lânii,
bumbacului, mătăsii, inului, iutei, sintetice);
- comerciale, de transport: legătură prin canal a
oraşului Gand (Gent) cu Antwerpen (prin
intermediul râului Schelde);
- agricole: regiunea este un important furnizor de
produse agricole (cereale, cartof, sfeclă de zahăr,
legume), plante furajere;
- turistice: centre turistice importante sunt Gand
Brugge (Castelul Gravensteen, reşedinţa conţilor flamanzi,
manufacturi de lână şi bumbac din sec. XVII),
Brügge (centrul medieval al oraşului este parte a
patrimoniului UNESCO din anul 2000, capitală
culturală a Europei, cu multe edificii în stil flamand,
Primăria, Turnul - clopotniţă cu 47 de clopote,
Palatul de Justiţie, oraş al pictorilor flamanzi şi al artei dantelelor, Muzeul Groeninge, Muzeul
Diamantului, Muzeul Ciocolatei), Kortrijk (clădirea Primariei, Spitalul Sfintei Maria fondat în 1204).

5. Regiunea Nord-Estică (Belgia)

oraşe: Bruxelles (960 000 loc.), Anvers (930 000 loc.), Liège (620 000 loc.), Charleroi (455 000 loc.),
Namur (109 000 loc.);
activităţi: - industriale: aici este concentrată cea mai mare parte a industriei ţării (siderurgie,
construcţii de maşini, chimică, textilă, alimentară etc.);
- agricole: este prin excelenţă o agricultură intensivă (leagănul agriculturii intensive), policultură
(agricultură periurbană extinsă);
- activităţi administrative, culturale, politice: Bruxelles, una din cele trei capitale ale Uniunii
Europene, sediul NATO şi a altor 1000 de organizaţii internationale;
- turistice: favorizate de prezenţa în capitala Belgiei a valoroase şi atractive monumente istorice şi
de artă, muzee ale pictorilor flamanzi, biserici, catedrale, parcuri tematice: La Grand Place
(patrimoniu UNESCO) unde la fiecare doi ani este expus un covor floral, Palatul Regal, Palatul
Justiţiei, Primăria cu turnul înalt de 96 m, Parcul Regal, Hysel – Parcul Europa în miniatură cu
circa 300 de monumente din ţările Uniunii Europene realizate la scara 1:25, celebrul pavilion
«Atomium», Galeriile St. Hubert ş.a.; Anvers (Catedrala Notre-Dame, cea mai mare din Belgia cu

18
turnul-clopotniţă înalt de 123 m, Grote Markt, Muzeul Rubens, Muzeul Dimantului), Waterloo cu
cele două muzee: Wellington şi Napoleon, monumentul înalt de 40 m care marchează locul
celebrei bătălii din 1815.

6. Regiunea Sudică, Sud-Estică (Belgia)

oraşe: Aarles, Givet, Dinant;
activităţi: - industriale: prelucrarea lemnului;
- agricole: creşterea animalelor;
- turistice: impulsionate de prezenţa Ardenilor (turismul de circulaţie cu valenţe
culturale, de tranzit, de odihnă, turism rural).

7. Regiunea de Nord-Vest (Anglia)

oraşe: conurbaţiile Merseyde şi Yorkshire (Liverpool 490 000 loc., Manchester 450 000 loc.,
Preston (132 000 loc.);
activităţi: - industriale construcţii de nave, industria chimică şi petrochimică, electronică;
- portuare, comerciale, de transport (Liverpool, cu un trafic portuar anual de 32 mil. tone;
Manchester);
- turistice: impulsionate de resursele turistice naturale (aspecte peisagistice şi parcuri
naţionale), dar şi de o zestre culturală de o mare valoare artistică şi culturală; Liverpool cu
numeroase galerii de artă, muzee, universitate, oraşul vechi face parte din patrimoniul mondial
UNESCO din 2004, capitală culturală europeană în anul 2008; Manchester cu numeroase clădiri de
epocă – catedrala ridicată în sec. XV, Universitatea Victoria înfiinţată în anul 1880, Victoria Baths, o
clădire ornată în stil Edwardian în 1906).

Portul Liverpool şi estuarul Mersey Birmingham – Piaţa Victoria

8. Midlands (Anglia)
oraşe: conurbaţia Midlands (Birmingham 1,2 mil. loc., Dudley, Leicester, Nottingham ş.a.);
activităţi: - industriale unde se remarcă o concentrare industrială de tip metropolitan (industria
construcţiilor de maşini, industria siderurgică, industria petrochimică;
- activităţi comerciale, de transport (Birmingham);
- turistice: beneficiază de o paletă peisagistică variată, parcuri naţionale, o reţea densă
de canale şi râuri la care se mai adaugă vestigii valoroase medievale, preistorice, numeroase
monumente istorice, de artă, muzee şi case memoriale, Parcul Sutton din Birmingham extins pe 970
ha (unul dintre cele mai mari parcuri urbane din Europa).

19
 9. Regiunea de Sud-Est ( şi Marea Londră)
oraşe: Londra (7,7 mil. loc.) şi centrele satelitare: Basildon, Bracknell, Crawley, Guildford,
Harlow, Hatfield, Hemel Hempstead, Stevenage, Welwyn Garden City ş.a.;

Londra – Catedrala St.Paul cu vestitul său dom Londra – Muzeul Londrei şi Piaţa Trafalgar (în prim plan)

activităţi: - industriale, comerciale şi de transport, cultural-administrative etc.: regiune cu un potenţial

industrial şi al serviciilor ridicat în care Londra joacă un rol polarizant; activităţile desfăşurate în
lungul estuarului şi în conurbaţia Londrei sunt extrem de importante pentru oraşul propriu-zis, cât
şi pentru oraşele satelit din apropiere;
-turistice: desfăşurate într-o arie turistică de mare importanţă datorită centrelor urbane cu
rezonanţă istorică şi culturală, deţinătoare a unui patrimoniu cultural de excepţie, deosebit de
valoros: Londra cu celebrul centru al afacerilor «City» (una din capitalele turismului de afaceri),
Turnul Londrei (sec. XI), Palatul Parlamentului (sec. XIX) construit într-un stil neogotic, Turnul
Victoria şi Orologiul Big-Ben, Palatul Buckingham cu peste 600 camere, Catedrala Saint Paul
(construită între 1675-1710), a doua ca marime din lume dupa Sf. Petru din Vatican, Westminster
Abbey, British Museum (fondat în 1753), Muzeul Londrei, unul dintre cele mai mari şi mai bogate
muzee din lume, Tate Galery, Parcul Hide cu vestitul Colţ al Oratorului din anul 1872, Parcul şi
Palatul St. James, Observatorul Astronomic Greenwich, podurile care leagă malurile Tamisei şi
metroul, cel mai vechi din Europa (1861).

Londra – Westmister Abey

Londra – Big Ben

20
 Autoevaluare

I. Studierea specificului peisajului în lungul profilelor prezente, evidenţiază varietatea influenţelor

locale, regionale, în condiţiile unui climat oceanic.
1. Localizaţi, descrieţi şi comparaţi peisajele din imediata apropiere a litoralului cu cele
dinspre interior.
2. Cine credeţi că introduce diferenţierile regionale în peisaj?
3. Estimaţi resursele din Europa Vestică existente pe profil şi în imediata sa apropiere.
4. Precizaţi trei caracteristici ale reliefului Scoţiei.
5. Analizaţi profilul fizico-geografic prin Marea Britanie şi precizaţi pe profil sectoarele de vale
obsecventă şi subsecventă ale fluviului Tamisa.
6. Comparaţi şi explicaţi specificul cuestelor de tip Lorena şi Champagne din cadrul reliefului
structural ce caracterizează Podişul Lorenei.
7.

II. Diferenţierile regionale scot în evidenţă potenţialul socio-economic diferit în limitele fiecărei ţări,
marcând şi elementele de separaţie.
1.Prezentaţi funcţiile care se impun în peisajul socio-economic în Europa Vestică.
2.Carcterizaţi patru conurbaţii reprezentative din Europa Vestică, precizînd pentru fiecare cîte
trei resurse turistice antropice.
3.Precizaţi patru oraşe cu influenţă majoră în peisajul regiunilor analizate.
4.
5.

21
22
23
24
25
26
27
 Profil Ţara Galilor
(direcţia N - S)

28
 Cele mai vechi structuri (precambriene) se
întâlnesc în insula Anglesey. Ele au suportat perioade de
transgresiuni şi regresiuni marine, dar şi vulcanism, îndeosebi
în partea centrală a Snowdoniei.
În silurian s-a derulat orogeneza caledonică,
asociată cu importante mişcări de cutare şi un diastrofism
intens. Aceste mişcări au conturat jumătatea nordică a
peninsulei. În carbonifer – permian se adaugă, cu ocazia
mişcărilor hercinice, restul uscatului galez. De perioada
carboniferă se leagă zăcămintele de cărbuni, precum şi alte
resurse.
În sfârşit, mişcările
neogene au transformat
această unitate de platformă
într-un ansamblu de horsturi
şi grabene şlefuite în
continuare mai ales de
gheţarii pleistoceni.
Elementele de ordin structural, tectonic şi litologic au
conturat postpleistocen următoarele unităţi de relief: treapta
montană (upland) 800-1000 m, evidentă, cu cea mai mare
altitudine (vf. Snowdon 1085 m, Sălaşul Vulturilor), dar şi în cele
două extremităţi, nordică şi sudică, unde altitudinile sunt situate
sub 600 m (Peninsula Cornwall). Urmează treapta dealurilor şi
apoi cea a câmpiilor, fie interioare fie litorale, şi un ţărm complex:
cu estuare în nord şi vest, împreună cu un ţărm nisipos, cu dune,
plaje, dar şi stâncos. Ţărm cu estuare apare şi în sud, în alternanţă
cu unul cu faleză în calcare carbonifere delimitând platoul
calcaros numit Podul Verde al Ţării Galilor, iar altul determinat
de falii (Peninsula Pembrokeshire).
Ţara Galilor are o climă blândă şi umedă, fără temperaturi extreme exagerate în nici un
anotimp, cu ploi prelungite şi ceţuri frecvente.
Reţeaua hidrografică, relativ restrânsă ca număr şi dimensiuni, este reprezentată
îndeosebi de râul Severn, cel mai lung din ţară (380 km). Un curs superior cu cascade şi unul
inferior cu o luncă extinsă. Numeroase sunt lacurile, variate ca geneză şi regim hidrologic.
Pădurile şi pajiştile (cu Agrostis sp., Nardus sp.), majoritatea plantate (multe centuri de
protecţie), formează covorul vegetal.
Regiunea de Nord
Este dominată de Masivul Snowdon care, împreună cu alte culmi, creează un
amfiteatru orografic foarte atractiv. La fel de atractivă este şi regiunea ţărmurilor (estuarul Dovey,
golful Colwyn).
Domină aşezările rurale, fie dispersate, fie adunate, cu multe staţiuni turistice (oraşele
Wrexham, Bangor). Nu există o activitate industrială importantă, dar există o agricultură pastorală
şi o industrie a turismului promiţătoare.
Poporul galez, o naţiune de origine celtică unde există cultul religios druid, vorbeşte în
proporţie de 80% limba velşă.

29
 Regiunea Centrală (Sălbaticul Wales)
Reprezintă o regiune dominată de Masivul Cambrian, înconjurat de platouri şi dealuri
joase, cu multe locuri de o neasemuită frumuseţe, cu multe canale de transport. O regiune slab
populată cu oraşe - staţiuni (Rlayader, Llandrindod, Builth Welles, Welshpool). Cel puţin în
comitatul Powys o treime din populaţia activă trăieşte
din agricultură, iar 20% din locuitori lucrează în
industria manufacturieră. Ca şi în regiunea precedentă
industria turismului joacă astăzi un rol important, prin
turismul de circulaţie, turismul de tranzit, odihnă şi cură
heliomarină. Regiunea este vitală pentru Ţara Galilor, cu
valenţe deosebite în sens cultural.
Regiunea de Sud
Este o regiune cu multe contraste fizico-
geografice. Este principala zonă urbană (populaţia
urbană - 70%) a ţării şi cea mai populată. Pe latura
Swansea sudică se întâlnesc mari centre culturale şi comerciale.
Oraşul Cardiff, capitala ţării, este un oraş modern,
anglicizat, principalul centru turistic: Muzeul Naţional şi Galeriile Ţării Galilor, Catedrala Landaff
(sec. XIII), Castelul (sec. XI), Universitatea (1893). Swansea şi Newport sunt oraşe de referinţă cu o
industrie diversificată în care se simte procesul de revigorare. Aici îşi au sediul importante firme
care produc aparatură electronică şi diverse echipamente (Sony, Toyota, Bosch).

30
 MUNŢII ALPI
Diferenţieri geoeconomice

Poziţia centrală a Alpilor (dacă îi raportăm la extremităţile Europei), cât şi structura

fizico-geografică specifică impusă îndeosebi de altitudine, au marcat existenţa unor trăsături în
domeniile socio-economice cu totul caracteristice. Ele se manifestă pe ansamblul unităţii naturale,
se regăsesc în limitele statelor alpine, dar şi cu specificul regional. Se întind pe mai mult de 1000
km între Marea Mediterană şi Slovenia (inclusiv).
Gradul accentuat de fragmentare a reliefului, cu regiuni greu accesibile şi cu spaţii
„aproape” inutilizabile, de aici condiţia climatică inadecvată multor activităţi, unele resurse greu
de descoperit, dar şi de valorificat au impus o anumită concentrare a populaţiei în strânsă legătură
cu procesul de populare, mobilitatea acesteia, implicit a modului de comunicare etc.
Un fenomen propriu lumii alpine l-a reprezentat poziţia acesteia, nu însă dintotdeauna
facilă, ca o regiune de tranzit dinspre sudul Europei către nordul acesteia. Au existat elemente
potenţiale în acest sens (pasurile mai înalte sau mai joase), dar gradul lor de utilitate le făceau
impracticabile; a trecut o perioadă îndelungată pentru ca accesibilitatea acestora să fie efectivă.
Pe aceste căi din ce în ce mai utilizate s-au realizat: popularea dinspre alte lumi
europene, comunicarea în interiorul acestui bastion montan, a început valorificarea resurselor de la
cele mai facile - lemnul, apa, păşunea şi materialul de construcţie, la cele mai greu accesibile -
resursele de subsol.
Pe lângă pasurile existente, apele (văile) au constituit şi constituie principalele căi de
acces şi legătură intra şi extraalpină. Astfel, arterele hidrografice Rhône, Rhin, Isère, Inn, Enns,
Drava, Adige au creat adevărate culoare de acces şi legătură între regiuni vecine, ţări, oraşe etc. De
asemenea, prin intermediul pasurilor şi tunelurilor s-au construit numeroase căi rutiere şi
feroviare. Cele mai spectaculoase şosele transalpine sunt arterele care străbat pasurile Bernina
(2530 m), Furka (2346 m), Petit St. Bernard (2157 m), Saint Gotthard (2112 m), Simplon (2009),
Arlberg (1802 m), Brenner (1370 m). Alături de tunelul rutier Saint Gotthard, deschis în 1980, se va
utiliza începând din anul 2015 şi tunelul feroviar care cu cei 57 km va deveni cel mai lung din
lume.
Există câteva aliniamente de veche populare care concentrează cea mai mare parte a
populaţiei unor regiuni sau ţări, astfel: axele urbane (urban-industriale), dintre care cele mai
importante sunt: în Elveţia – la poalele Alpilor Elveţiei, numită şi Axa Subalpină, în lungul căreia
se întâlnesc oraşele: Lausanne, Berna, Luzern, Zürich, Winterthur, împreună cu multe aşezări
rurale şi Axa Subjurasiană, care poate fi urmărită de la Genève, Biel, Basel, Baden spre
Schaffhausen.
În Austria – culoarul Dunării de la Passau până la Viena adăposteşte oraşe cum sunt:
Linz, Traun, Enns, Mathausen, Steyr, Krems, Melk. Celălalt culoar, Mür – Mürz, cantonează oraşe
precum: Graz, Loeben, Bruck, Knithellfeld, Leibnitz ş.a.
În Italia, mai importantă este axa urbană situată la poalele Alpilor începând cu Varese,
Bergamo, Brescia, Verona.
În Alpii Sloveniei se remarcă culoarul Savei, care traversează ţara prin mijloc, pe
direcţie nord-vest – sud-est şi în lungul căreia se găsesc centre precum: Jesenice, Bled, Kranj,
Ljubljana ş.a.
Şi în Franţa alpină există câteva culoare în lungul cărora s-au dezvoltat aşezări cum
sunt: Grenoble, în limitele culoarului Isère, în amonte Albertville, Moutiers, iar aproape de
confluenţa cu Rhône se află Romans-sur-Isère.
În afară de aliniamentele cunoscute există şi alte culoare în care populaţia se
concentrează în mai puţine oraşe mari, nelipsind însă cele mici într-un număr mult mai mare (ex.
Salzburg – pe Salzach; Innsbruck – pe Inn).

31
 În general, în lungul acestor aliniamente activităţile se concentrează pe valorificarea
unor resurse locale inclusiv, sau mai ales cele turistice. Ele realizează legături şi schimburi care
deseori depăşesc limitele regiunii sau ţării.
Economia Alpilor, bazată la început pe o policultură destinată hranei populaţiei, apoi
transhumanţă, exploatarea lemnului şi parţial a unor produse ale subsolului, astăzi are în vedere o
multitudine de domenii, cum sunt: hidroelectricitatea, favorizată de gradul de accidentare a
reliefului şi abundenţa precipitaţiilor, exploatarea în condiţii de protecţie a pădurii şi păşunilor,
turismul etc., Europa alpină fiind în principal receptor.
În general, dezvoltarea schimburilor, a legăturilor pe multiple planuri au influenţat
orientarea economiei către specificul regional astfel: creşterea bovinelor pentru producţia de
lactate, electrometalurgia şi electrochimia în marile culoare (Grenoble, Innsbruck); energia electrică
obţinută în condiţii optime este îndreptată spre export; turism de vară şi iarnă (Larousse, 2000), cu
staţiuni permanente mai ales în jurul lacurilor subalpine (Leman, Konstanz ş.a.).
Cele de mai sus au aportul benefic al unor mari axe europene de legătură rutieră şi
feroviară de prim rang (Lyon – Milano; Stuttgart – Milano; Paris – Stuttgart – Viena; Frankfurt –
Milano; Lyon - Geneva).
Zona Munţilor Alpi este considerată etalonul dezvoltării turismului montan.
Beneficiază de un potenţial turistic al reliefului remarcabil: vârfuri înalte – Mont Blanc 4810 m,
Dufourspitze 4634 m, Matterhorn 4478 m, Jungfrau 4148 m, Grand Paradiso 4061 m; văi adânci,
abrupturi spectaculoase, relief glaciar - creste ascuţite, vârfuri piramidale, stânci scrijelite, circuri şi
văi glaciare, valuri de morene, roci mutonate; văi longitudinale, chei, cascade, relief carstic – cu
numeroase peşteri – Peştera Eisriesenwelt din Alpii Salzburgului (Austria), vestită prin dimensiunile
gheţarului său subteran (20 m grosime şi o suprafaţă de 30 000 m²), Peştera Gigante din Italia (Alpii
Iulieni), Peştera Postojna (un model de amenajare turistică a unui spaţiu endocarstic), Peştera
Predjana, Peştera Rakek din Slovenia (Podişul Karst). Înăţimea Munţilor Alpi face ca aceştia să
beneficieze de zăpezi veşnice pe care se poate schia aproape tot timpul anului precum şi de
amenajări turistice de mare anvergură, cu celebre staţiuni, unele bivalente (iarnă-vară) de renume
mondial: Chamonix, Albertville, Val d'Isère, Tignes, Val Thorens - cea mai înaltă staţiune de schi din
Europa (2300 m), în Franţa; Courmayeur, Cortina d'Ampezzo, Cervinia, Madonna di Campiglio,
Valgardena în Italia; Crans-Montana, Zermatt, Gstaad, Interlaken, Oberwald, Davos şi St. Moritz în
Elveţia; Kitzbühel, Bad Gastein, St. Anton, Kaprun (Austria), Garmish-Partenkirchen, Obersdorf,
Mittenwald (Germania) sau Kranjska Gora în Slovenia. Pentru conservarea mediului alpin au fost
înfiinţate mari parcuri naţionale, mai ales în Franţa (La Vanoise), Italia (Gran Paradiso), Elveţia
(Engadine şi Grisons), Austria (Hohe Tauern) şi Slovenia (Triglav).
Având în vedere noua regrupare regională europeană, regiunea noastră este cuprinsă
în Arcul european. Schimburile intraeuropene au generat spaţii comune de gestiune transfrontaliere,
cu interfeţe atractive. Dinamismul regional cuprinde spaţii din ce în ce mai vaste. Multiple
programe specifice transfrontaliere contribuie şi la o dezvoltare rurală, alături şi împreună cu cea
urbană. De fapt, cu puţină îngăduinţă, Lumea Alpină se suprapune megalopolisului european, la
contactul a trei arcuri structurale: Baltic, Atlantic şi Mediteranean. În acest fel, politica regională
capătă din ce în ce mai mult dimensiuni transfrontaliere (L’Europe en fiches, 2005).

32
 Autoevaluare

I.
1.Analizaţi profilul realizat prin Munţii Alpi şi precizaţi trei etape în evoluţia lanţului
montan.
2.Menţionaţi trei tipuri de gheţari în Alpi şi explicaţi larga lor dezvoltare în extremitatea
vestică a lanţului alpin.
3.Identificaţi şi exemplificaţi categoriile de peisaje specifice Alpilor.
4.Munţii Alpi formează o adevărată barieră bioclimatică. Argumentaţi această afirmaţie.

II.
1.Precizaţi regiunile care au cunoscut cele mai intense intervenţii umane însoţite de
schimbări majore.
2.Identificaţi clasificări care pot să ierarhizeze din anumite puncte de vedere oraşele alpine.
3.Precizaţi formele de turism pretabile sistemului muntos al Alpilor.
4.Încălzirea globală afectează turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă. Precizaţi ce
ţări şi staţiuni turistice vor fi serios afectate de acest fenomen.

33
34
35
 PROFIL GEOGRAFIC - GERMANIA
Germania de Nord – Germania Centrală – Germania de Sud

• De la Marea Baltică spre sud, până în preajma masivelor hercinice, se desfăşoară

Câmpia Germaniei de Nord.
Un relief coborât ca altitudine, în care se desprind câteva forme majore şi anume:
interfluvii netede, dar şi altele uşor vălurite, alături de văi, mai precis culoare de vale,
cuprinzătoare ca dimensiuni. Cele trei categorii de forme de relief sunt creaţia gheţurilor
cuaternare, a platoşei de gheaţă care înainta peste câmpie sau se retrăgea în mai multe rânduri şi în
urma căreia au rămas colinele (valuri morenaice – Fläming, Lüneburg) şi văile (urströmtaller).
Sub influenţa fie a climei arctice marine sau continentale, dar şi a celei temperat
continental (estice), cu consecinţe în planul distribuţiei temperaturii sau a precipitaţiilor, s-a
păstrat o vegetaţie de pădure, mai ales de foioase, dar şi de conifere, sub care apar spodosoluri,
alfisoluri etc.
Regiunea este străbătută de fluvii şi râuri (Elba, Oder, Wesser, Ems), asociate unei mari
densităţi de canale, creând o structură de transport fluviatil de maximă eficienţă. La acestea se
adaugă un număr sporit de lacuri.

• Al doilea tronson al profilului traversează regiunea de platouri (podişuri) situate de

o parte şi de alta a Rhinului sau în bazinul Elbei, primele fiind incluse în Masivul Şistos Rhenan.
Aparţin în totalitate structurilor varisce, pe o litologie predominant de şisturi cristaline. Nu
depăşesc decât rar 1400 m, sunt intens şlefuite şi numai peticele sedimentare, mai ales calcarele,
obligă relieful să se abată de la aspectul de masivite, specific alcătuirii cristaline.
Platourile (Odenwald, Taunus, Hunsrück etc.) sunt separate între ele de către afluenţii
Rhinului, iar Pădurea Turingiei, Harz etc. de către afluenţii Elbei şi Wesserului.
În afara platourilor, pe linia profilului sau în imediata sa apropiere se întâlnesc culoare
depresionare sau mici depresiuni, cu un potenţial ridicat pentru agricultură, transport etc. Este o
regiune care mai păstrează încă suprafeţe împădurite (păduri de foioase), dar şi păşuni, fâneţe. Au
o mare răspândire alfisolurile şi inceptisolurile. O mare densitate a canalelor se înregistrează şi în
această parte a Germaniei, de aici pornind şi canalul Rhin – Main – Dunăre.

• Ultimul tronson al profilului interceptează lumea alpină de pe teritoriul Germaniei,

trecând însă, mai înainte, prin unitatea tectono-structurală a Bazinului Germaniei de Sud,
corespunzând Colinelor Neckarului.
La sud de Dunăre, în Germania de Sud sau Alpină, profilul intersectează Podişul
Bavariei. O unitate perialpină (de vorland alpin), piemontană (cu altitudini în jumătatea nordică de
500-800 m), cu relief fluvio-glaciar (morene, văi, depresiuni), cu un grad mai accentuat de
fragmentare, cu multe lacuri cantonate în cuvete situate în spatele valurilor morenaice sau în
depresiuni apărute în urma eroziunii glaciare. Regiunea este drenată de Dunăre şi de afluenţii
acesteia (Iller, Isar, Inn, Enns ş.a.). Clima temperat-continentală de tranziţie, dar marcată de
altitudine, este îndulcită de existenţa föhnului. Suntem în prezenţa etajului pădurilor de foioase şi
de amestec.
Către sud, Podişul Bavariei se continuă cu Alpii Bayern – Allgau (Alpii Bavariei). Cu
peste 2900 m (Vf. Zugspitze), acest edificiu alpin înregistrează aproape toate trăsăturile Munţilor
Alpi: relief glaciar, grad accentuat al fragmentării, etaj alpin clar exprimat, mare densitate
hidrografică. Există, în funcţie de topoclimate, o mare diversitate în structura covorului vegetal,
coabitând elemente baltice, atlantice, illirice, est-europene.

36
37
 REGIUNI GEOECONOMICE
(Rhenania de Nord – Westfalia, Rhenania - Palatinat, Saarland)

KÖLN

FRANKFURT AM MAIN

KOBLENZ

Macroaxa Rhinului:
- Duisburg, Düsseldorf, Köln, Bonn,
Koblenz, Wiesbaden, Mainz, Frankfurt am
Main, Ludwigshafen, Karlsruhe
şi conurbaţiile (microaxe):
- Rhin-Ruhr (a): Essen, Dortmund, Bochum,
Wuppertal, Hagen;
- Rhin-Main (b), cu centrul polarizator
Axa şi microaxele Frankfurt am Main şi oraşele Mainz,
rhenane Darmstadt, Ascaffenburg, Würtzburg;
- Rhin-Neckar (c), cu centrul polarizator
Stuttgart şi oraşele: Mannheim,
Heidelberg,
Tübingen;

38
 LANDURILE GERMANIEI DE SUD
BAYERN (BAVARIA)

Bavaria este cel mai mare land al Germaniei, cu capitala la München. Este alcătuit din 7
districte regionale, fiecare având câte un centru administrativ, după cum urmează:

1. Bavaria Superioară (Oberbayern) → München (Münich)

2. Bavaria Inferioară (Niederbayern) → Landshut
3. Suabia (Schwaben) → Augsburg
4. Franconia Superioară (Oberfranke) → Würtzburg
5. Franconia Centrală (Mittelfranke) → Ansbach
6. Franconia Inferioară (Niederfranke) → Bayreuth
7. Palatinatul Superior (Oberpfalz) → Regensburg

- Würtzburg – centru cultural (universitar)

- industria serviciilor;
- economie dinamică (Schweinfurt);
- cultura viţei-de-vie → industria vinului.
- tradiţie în domeniul industriei –
Hof, Coburg, Selb.

FRANCONIA FRANCONIA
FRANCONIA SUPERIOARĂ
INFERIOARĂ FRANCONIA
INFERIOARĂ SUPERIOARĂ
Würtzburg Bayreuth
- regiune economică Würtzburg Bayreuth - ind. siderurgică, a sticlei;
importantă; - transporturi navale (Canalul
Rhin-Dunăre-Marea Neagră).
- în conurbaţiile Nüremberg,
Erlangen şi Fürth îşi au Ansbach PALATINATUL
sediile companii de prestigiu Ansbach PALATINATUL
SUPERIOR
FRANCONIA SUPERIOR
- Grundig, Schoeller ş.a. CENTRALĂ
FRANCONIA
- inginerie electrică şi CENTRALĂRegensburg
Regensburg
mecanică.
BAVARIA
INFERIOARĂ
BAVARIA
SUPERIOARĂ
- centru financiar; Landshut - Landshut – industria
Augsburg Landshut
- centru industrial şi Augsburg automobilelor, high-
comercial; SUABIA München tech, telecomunicaţiilor,
SUABIA
- industria automobilelor. München textilă;
BAVARIA SUPERIOARĂ - Passau – centru istoric;
BAVARIA SUPERIOARĂ - Regen – în Munţii
Pădurea Bavareză –
funcţie turistică

- München – centru high-tech; ind. computerelor;

- locul IV în lume ca centru al industriei electronice,
după Silicon Valley (California), Boston şi Kyushu
(Japonia);
- tehnologie spaţială şi aeronautică;
- industria automobilelor – BMW (Bavarian Motor
Works)şi Audi;
- industria tradiţională manufacturieră.

39
 Caracteristici ale economiei bavareze:

- reconstrucţia postbelică;
- trecerea de la o economie bazată pe agricultură şi industrie grea (în anii ’50), care avea
o pondere de 60%, la o economie a serviciilor şi comerţului (55%) → „era
postindustrială”;
- alternativa energetică → trecerea la exploatarea energiei solare, ca prim pas spre o
dezvoltare durabilă a economiei → producţia de instalaţii solare;
- deşi 54,2% din teritoriul Bavariei este folosit pentru agricultură, mai puţin de 2% din
populaţia activă lucrează efectiv în domeniu;
- industria high-tech → producţie de microcipuri, software (Siemens, cu centrul la
München), PC, sisteme profesionale;
- industria serviciilor → consultanţă, asigurări (Allianz), finanţe, comunicaţii;
- industria berii → considerată o artă şi o tradiţie (patent din 1516);
- turismul constituie o veche şi importantă activitate recreativă social-culturală cu
variabile implicaţii în economia Germaniei; se detaşează în mod deosebit turismul
itinerant cu valenţe culturale, turismul de tranzit pentru sporturile de iarnă sau
turismul de odihnă şi recreere: centre turistice importante sunt München, Regensburg,
Augsburg, Ulm, Burghausen la care se adaugă o serie de staţiuni balneare (Bad Nald See,
Bad Durrheim) sau montane (Garmish-Partenkirchen, Obersdorf).

40
 PROFIL GEOGRAFIC SLOVACIA - MUNTENEGRU
Carpaţii de Nord-Vest – Câmpia Tisei – Câmpia Vojvodinei –
Munţii Dinarici – Litoralul Adriatic

• Carpaţii de Nord-Vest fac parte din sistemul alpino-carpatic, împreună cu Alpii

alcătuind cea mai tânără unitate de orogen din Europa. S-a impus mai ales etapa neocarpatică, cea
care a conturat liniile majore ale reliefului, culminând cu ridicarea rhodano-valahă. Un alt
eveniment major îl constituie vulcanismul neogen, bine reprezentat în Carpaţii de Sud-Est.
Amintim, de asemenea, formarea suprafeţelor de nivelare, inclusă perioadelor pre- şi paleogenă şi
neogenă şi modelarea glaciară pleistocenă.

• Profilul traversează Platforma Beskidică (Beskizii, Fatra Mare, Fatra Mică etc.), zonă
de fliş, formată pe calcare şi gresii mezozoice, dar şi conglomerate cu relief în care frecvent apar
abrupturi de tip hog-backs. Urmează, pe direcţia profilului către sud, Tatra Mare, un horst cristalin-
granitic, cu o masivitate impresionantă, cu relief glaciar destul de bine conservat, dar şi relief
carstic, cu un grad de fragmentare accentuat şi cu altitudinea cea mai mare din întregul sistem
carpatic. În continuarea Tatrei Mari se desfăşoară către sud Tatra Mică, de asemenea un masiv
cristalin, separat în culmi (horsturi), văi adânci şi depresiuni (Žilina, Nitra).
La sud de depresiunea Hron se întâlnesc Metaliferii Slovaciei, cu relief vulcanic. Acelaşi
tip de relief se întâlneşte şi în Măgura Matra de pe teritoriul Ungariei, situată în prelungirea sudică
a Metaliferilor Slovaciei.

• Trecând pe teritoriul Ungariei, profilul intersectează pe aceeaşi direcţie nord-sud,

jumătatea vestică a Bazinului Panonic, respectiv Felföld (interfluviul dintre Dunăre şi Tisa).
Această regiune – marele interfluviu dintre Dunăre şi Tisa, se deosebeşte de Câmpia
Alföld propriu-zisă, situată la est, prin altitudinile puţin mai ridicate (100-150 m) şi densitatea
redusă a reţelei hidrografice. Clima este temperat-continentală moderată, cu precipitaţii medii
anuale de 400-500 mm/an. Formaţiunea vegetală primară a fost înlocuită, în cea mai mare parte a
teritoriului, de culturile agricole, care constituie peisajul dominant al Depresiunii Panonice.
Solurile caracteristice sunt cernoziomurile, pe alocuri cu o tendinţă acentuată de sărăturare a unor
suprafeţe, generând soloneţuri, solonceacuri etc.
Spre sud, la graniţa cu Serbia şi Muntenegru, altitudinea câmpiei creşte uşor. Sunt
frecvente dunele de nisip, lacurile sărate; cursurile de apă sunt rare; tendinţa climei este de
aridizare (temperat-continentală excesivă). Este Câmpia Kecskemét-Subotica.

• Câmpia Vojvodinei. Dincolo de Subotica se întinde ţinutul încărcat de istorie al

Vojvodinei. Linia profilului traversează o regiune mai bogată în ape, una dintre puţinele „oaze de
câmpie” protejate din Europa. Este presărată cu numeroase lacuri, adevărate puncte de atracţie
turistică (Lacul Palic şi Lacul Ludoska lângă Subotica, Lacul Rusanda lângă Melenci, Lacul
Belacrkvansko, Lacul Borovacko ş.a.).

41
 Câmpia Vojvodina în apropiere de vărsarea Tisei în Dunăre Parcul Naţional Fruska Gora – Lacul Ledinacko

Varietatea elementelor de peisaj este surprinzătoare pentru o regiune atât de restrânsă ca

suprafaţă, mai ales pentru o câmpie (mlaştini, platouri joase de loess, dune de nisip, reţea
hidrografică deasă - râuri şi canale - izvoare termale, chiar şi culmi muntoase izolate). Regiunea
mlăştinoasă Obedska este cel mai important popas din Europa pentru păsările migratoare în drumul
lor către sud. Dunele Deliblat, supranumite „Mica Sahară”, constituie un veritabil peisaj „deşertic”,
unic în Europa. Fruska Gora (549 m) şi Vracki Breg (641 m) sunt două înălţimi cristaline, izolate, de
vârstă paleozoică, fragmente ale unui fost lanţ hercinic antrenate de mişcările alpine, apoi
scufundate odată cu întreaga regiune a Vojvodinei.
Insulă forestieră în oceanul de stepă care îl înconjoară, Masivul Fruska a fost declarat parc
naţional în 1952, conservând pădurile mezofile de stejar şi de fag – Quercus penea, Q. pubescens, Q.
frainetto, Fagus sylvatica (condiţionate de ploile orografice în Masivul Fruska), Q. cerris, Tilia
tomentosa ş.a. Asociaţiile de stepă limitrofe conţin numeroase specii relicte – Aula ensifolia, Pulsatilla
vulgaris, Iris puntila.
• Munţii Dinarici. În continuare
spre sud, profilul intersectează pantele
domoale ale Predinaricilor, coline de înălţime medie (500-700 m), pătrunzând apoi în regiunea
frământată a Munţilor Dinarici. Lanţ muntos relativ tânăr (aparţine cutărilor alpine), Dinaricii sunt
fragmentaţi în numeroase masive de afluenţii Savei, Neretvei, Drinei, râului Vrbas. Profilul
însoţeşte Valea Drinei, din aval către izvoare. În calcarele mezozoice, care au dat masive
impunătoare (Durmitor – 2523 m, Maglici – 1900 m, paralel cu litoralul adriatic), afluenţii Drinei
(Piva, Lim, Tara) au săpat chei adânci (Cheile Tarei cu o adâncime de peste 1300 m). Formele
carstice sunt dealtfel bine exprimate: depresiuni, polii (Nevesinsk, Popovo, Skadarsko), peşteri,
chei. Subordonat calcarelor apar marne, gresii, şisturi cristaline. Culmea Prokletjie (2580 m),
numită astfel pe teritoriul Albaniei, încheie spre sud lanţul Dinaricilor.
Pe linia profilului se înscriu două mari arii protejate - Parcul Naţional Durmitor şi Parcul
Naţional Lacul Scutari (Lacul Skadarsko). Lacul este cantonat într-o polie în Câmpia Albaniei, la
graniţa dintre Muntenegru şi Albania.

42
43
 Diferenţieri geoeconomice
(Slovacia, Ungaria, Serbia, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina)

Carpaţii de Nord – Vest. Din punct de vedere geoeconomic, această unitate fizico-geografică poate
fi identificată cu Slovacia Centrală (Slovacia muntoasă).
Oraşe: Banska-Bystrica (80 000 loc.) şi Zvolen (48 000 loc.) - centre ale industriei lemnului,
Žilina (oraş cu activităţi industriale, important nod de comunicaţii). Alte centre, ca
Ruzomberok şi Martin, realizează produse cum sunt: maşini pentru diverse ramuri
industriale, celuloză şi hârtie, produse electrocasnice.
Hidrocentralele construite pe Vah şi Hron furnizează energia electrică necesară regiunii.
Exploatarea şi prelucrarea lemnului constituie preocupări tradiţionale, deşi grija actuală s-
a îndreptat spre obţinerea celulozei şi hârtiei. Având în vedere condiţiile naturale,
agricultura se rezumă la câteva culturi pe suprafeţe restrânse (cereale, plante tehnice etc.).
Cadrul natural de mare atracţie turistică, valorile cultural-istorice, castele, forturi
medievale, biserici, muzee, elemente etnofolclorice, conturează potenţialul turistic al
zonei în care se remarcă Valea Hron cu sate cu arhitectură populară conservată, staţiunile
balneare Sliač, Bojnice, Korytnica (cu ape termale), Banska-Bystrica (Turnul Castelului),
Zvolen (cetatea medievală).

Banska-Bystrica – centrul oraşului Zvolen – Cetatea medievală (vedere aeriană)

Regiunea este străbătută de căi de comunicaţie importante.

Felföld (interfluviul dintre Dunăre şi Tisa). Printre centrele de referinţă din regiune se numără
Szeged (169 000 loc.), important pentru extracţia petrolului şi gazelor, Kecskemét (112 000
loc.), centru al industriei uşoare, Dunaúyváros (48 000 loc.), centru siderurgic etc.
Având în vedere condiţiile favorabile, agricultura, prin cultura grâului, porumbului, viţei-
de-vie, tutunului, florii-soarelui, oferă suficiente materii prime pentru industria
alimentară extrem de diversificată. Suprafeţe însemnate sunt destinate legumiculturii.
Regiunea se impune în turism, mai ales, prin valenţele cultural-istorice şi artistice ale unor
centre turistice, îndeosebi Szeged, oraş medieval cu monumente istorice şi de artă, muzee,
universitate, deţine cel mai mare aquapark din Ungaria (Aquapolis, un uriaş complex de
wellness, băi, tratament şi agrement).

Vojvodina. Două centre domină peisajul urban din această regiune şi anume: Novi Sad (286 000
loc.) şi Subotica (99 000 loc.). Novi Sad s-a dezvoltat dintr-un târg situat pe malul Dunării.
Deşi se remarcă printr-o economie agrar-industrială, totuşi, pe lângă activităţi industriale
(industrie metalurgică, industrie chimică, industrie textilă), există şi cele de transport şi

44
 comerciale. Subotica este centru comercial, de schimburi, mai ales cu produse agricole,
nod de comunicaţii.
Alte centre importante sunt Zrenjanin, Pančevo – cu preocupări în industria de prelucrare
a petrolului, a unor materii prime agricole etc.

Novi Sad – fortăreaţa Petrovaradin (sec. XVII-XVIII)

Activităţile turistice sunt axate pe turismul de circulaţie cu valente culturale, odihnă şi de

tranzit datorita reconstruirii Podului Libertăţii de peste Dunăre şi a reluării în siguranţă a
traficului fluvial. Dintre obiectivele de mare atracţie se remarcă fortăreaţa Petrovaradin
numită şi «Gibraltarul Dunării» (Glăvan V., 2000), clădirea Primăriei, Piaţa Centrală
încadrată de clădiri costruite în stil neoclasic, Muzeul Vojvodinei, Parcul Naţional Fruška
Gora şi mănăstirile Hapovo şi Krusedal în apropierea oraşului, la circa 20 km.
O magistrală feroviară şi drumul rutier E75 traversează ţara de la nord către sud.

Peisaj carstic în Alpii Dinarici Mostar

Munţii Dinarici. În lungul profilului traversăm trei regiuni geoeconomice şi anume: Regiunea
Sava (Posavina) – Bosnia de Nord, o regiune bine populată, cu o industrie diversificată
(energetică, petrochimică, a lemnului) şi policultură. A doua regiune (montană) se
identifică aria industrială Sarajevo–Zenica (450 000 loc.), cu industrie energetică,
extractivă şi siderurgică. Pe seama păşunilor montane, un rol însemnat l-a dobândit
creşterea ovinelor şi a cornutelor mari. A treia regiune s-a constituit în lungul văii
Neretva, importantă cale de comunicaţie, cu oraşe având o mare semnificaţie în peisajul
urban naţional (Mostar şi Jablanica), cu ramuri industriale (prelucrarea aluminiului,

45
 industria textilă ş.a.), schimburi şi legături naţionale şi internaţionale. Turismul joacă
după anul 2000 un rol important în economia regiunii. Atracţiile turistice principale sunt
reprezentate de peisajul montan, staţiunile balneoclimaterice, vestigiile istorice, capitala
Bosniei şi Herţegovinei, Sarajevo, cunoscută prin edificiile cu aspect turcesc ce-i conferă
un parfum oriental, Parcul Naţional Trebević sau alte centre de interes turistic precum
Mostar, Banja Luka.

PROFIL GEOGRAFIC
Carpaţii Păduroşi – Câmpia Est-Europeană – Munţii Ural
(Ucraina - Rusia)

Particularităţi socio – economice

Regiunea carpatică şi subcarpatică ucraineană. Dominată de culmile Carpaţilor

Păduroşi (Centrali sau ai Ucrainei) este susţinută mai ales de resursa forestieră, hidrografică, unele
resurse cum sunt materialele de construcţii. Regiunea subcarpatică are însă suficiente zăcăminte de
petrol şi gaze care promovează o industrie corespunzătoare de prelucrare (petrochimie) şi o
infrastructură de transport al produselor acesteia.
Dintre centrele mai importante aflate aflate în regiunea subcarpatică şi către Podişul
Volhino – Podolic amintim Ivano – Frankovsk, centru industrial situat într-o regiune de extracţie şi
prelucrare a petrolului, dar cu preocupări şi în industria textilă, alimentară.

Cernăuţi «Mica Vienă» - Gara feroviară Lvov – centrul oraşului

Podişul Volhino – Podolic. În limitele sale se găsesc oraşe importante ale Ucrainei:
Lvov (750 000 loc.), Hmelniţki, Ternopol, Cernăuţi (245 000 loc.) etc. Sunt centre cu activităţi
industriale (Lvov – metalurgie, petrochimie, tot în regiunea Lvov se exploatează cărbune; Ternopol
– activităţi legate de industria alimentară; Hmelniţki – industria metalurgică), activităţi de
transport rutier, feroviar, dar şi prin conducte.
Este o regiune a cerealiculturii (grâu), a culturii sfeclei de zahăr, tutunului, inului. De o
importanţă majoră sunt apele Nistrului şi afluenţilor mai ales pentru irigaţii.
În turism se impun câteva areale, cu atracţii naturale şi îndeosebi, cultural-istorice:
oraşele Cernăuţi, numit şi «Mica Vienă», cu numeroase clădiri monumentale (Universitatea),
biserici, catedrale, muzee şi Lvov cu Catedrala Armeană (sec. XIV), clădiri în stil baroc, parcuri şi
grădini, muzee. Se detaşează turismul itinerant cu valenţe culturale precu şi cel de tranzit.

46
 Câmpia Niprului prin caracterele sale de favorabilitate (zonă joasă, căi lesnicioase de
comunicare, resurse: (petrol, gaze), soluri productive), a asociat un potenţial urban masiv
împreună cu activităţi dintre cele mai variate (industriale, comerciale, agricole, de transport).

Kiev – centrul vechi al oraşului Dnepropetrovsk – noua geometrie urbană a secolului XXI

Oraşul Kiev, capitala Ucrainei (2,8 mil. loc.) este unul din cele mai vechi oraşe ale Europei
de Est. Un puternic centru industrial (industria mijloacelor de transport, maşini agricole, aparatură
electronică şi electronică), comercial, de transport, dar şi cultural-administrativ. Oraşul
Dnepropetrovsk (1,1 mil. loc.), un centru cu funcţie industrială (industrie energetică, industrie
siderurgică, industrie chimică) cum este de altfel şi oraşul Zaporojie. Oraşul Harkov, situat în
extremitatea estică a Câmpiei Niprului, cu peste 1,5 mil. loc., este un mare centru economic
specializat în producţia de echipamente energetice, feroviare şi maşini agricole.
În Câmpia Niprului se cultivă grâu, floarea-soarelui în sud şi sfeclă de zahăr în nord.
Regiunea are un relief predominant de câmpie, cu valenţe peisagistice reduse, dar în turism
se impun valorile cultural-istorice, oraşul Kiev unde se remarcă Colonia Vladimir (capitala Rusiei
Kievene), Catedrala Sf. Sofia (sec. XI), Mănăstirea Laura Pecersky (se. X), Cetatea Poarta de Aur
(sec. X), Teatrul de Operă şi Balet, muzee ş.a., centrul Harkov. Ca forme de turism practicate se
detaşează turismul itinerant cu valenţe culturale, turismul de croazieră pe Nipru, turismul de
odihnă.
Podişul Central Rus, Podişul Volgăi, Munţii Ural. Profilul traversează subregiunea
geoeconomică centrală cu cernoziom, subregiunea Povolgia şi regiunea Ural.
Oraşe: Voronej (843 000 loc.), Kursk (409 000 loc.), Lipeţk (510 000 loc.), Samara (1,1 mil. loc),
Ekaterinburg (1,4 mil. loc.). Intersectează regiuni cu multiple activităţi industriale, agricole, de
transport şi comerciale, dintre care se remarcă: extracţia şi prelucrarea petrolului şi a gazelor
naturale (traversăm Baku II), extracţia şi prelucrarea minereurilor de fier, cărbune, neferoase, ind.
lemnului, ind. construcţiilor de maşini (de transport, agricole, electrocasnice), industria textilă,
industria alimentară, cultura plantelor şi creşterea animalelor (cerealicultură, cultura florii-
soarelului şi a sfeclei de zahăr, a plantelor furajere).
Bogăţiile cadrului natural, diversitatea şi ineditul spaţiului uman, multitudinea elementelor
cultural-artistice, care se adaugă celor amintite, contribuie la prezenţa unui potenţial turistic
valoros. Se remarcă totuşi câteva centre – Voronej, Kursk, Ekaterinburg, Samara – dominate de seria
de elemente care generează această activitate şi anume: cadrul natural (tipuri şi forme variate de
relief, prezenţa fluviului Volga – cel mai lung fluviu european, 3690 km, vestit prin frumuseţea
malurilor şi lacurilor sale, dar şi prin turismul de croazieră, numeroase lacuri din punct de vedere
genetic şi o vegetaţie diversificată dispusă pe 3-5 etaje), monumente de artă începând cu cea
medievală, până la contemporanietate, amenajări balneoclimatice şi montane ce conferă Uralilor
valenţe turistice bivalente, atât vara, cât şi iarna.

47
 PROFIL GEOGRAFIC
Podişul Castiliei Noi – Sierrele Centrale – Podişul Castiliei Vechi – Munţii Iberici –
Munţii Pirinei (Spania)

• Linia profilului
traversează mai întâi o regiune de
podiş uşor vălurat, Podişul Castiliei
Noi, care scade uşor în altitudine de
la est către vest. Este încadrat de
Sierrele Centrale către nord, Sierra
Morena spre sud şi trece treptat spre
Câmpia Portugaliei în vest.
Tectonic, aparţine structurilor
armoricane, care au înregistrat
postgenetic mai ales mişcări pe
verticală datorită rigidităţii sale. De
aici şi diferenţierile altitudinale -
estul mai înalt şi vestul mai coborât.
Podişul este străbătut de la est
Peisaj din Castilia Nouă
către vest de râul Guadiana. Relieful
de playa cu lacuri temporare
marchează un peisaj caracteristic.
Este o regiune secetoasă cu
un climat continental, cu
temperaturi contrastante între vară
şi iarnă şi precipitaţii reduse.
Frecvent se întâlneşte iarba alfa
(Stipa tenacissima), în general
vegetaţie de stepă, dar şi tufişuri de
garriga, asociaţii caracteristice lumii
vegetale mediteraneene.
• Sierrele Centrale separă
cele două Castilii - nordică şi
sudică. Pornesc din grupa munţilor
Iberici reprezentând consecinţa în
Sierra de Gredos plan tectonic a mişcărilor alpine. A
existat la început o ridicare în bloc,
însoţită de dislocări majore, urmate apoi de o amplă acţiune erozivă. Cu această ocazie energia
reliefului se accentuează, altitudinile s-au diferenţiat, au apărut depresiuni intramontane dar şi
periferice. În sfârşit, ultimele mişcări au schimbat şi poziţia cumpenei de apă în raport cu sistemele
hidrografice, deplasând-o spre est.
Există o etajare a vegetaţiei, fiind prezente cel puţin patru etaje: termomediteraneean,
mezomediteraneean, supramediteraneean şi oromediteraneean.
• Podişul Castiliei Vechi, cuprins între Sierrele Centrale şi Munţii Cantabrici în nord
copiază trăsăturile amajore ale Castiliei Noi păstrându-şi o oarecare masivitate comparativ cu cel
din sud. Este străbătut de Duero pe direcţie est – vest, râu care nu surprinde prin regimul său
continental fapt ce a determinat amenajarea unor rezervoare de apă, canale etc. pentru a suplini
lipsa precipitaţiilor.

48
 Munţii Iberici aparţin aceloraşi cutări hercinice, constituind de fapt un compartiment
suspendat al Mesetei. Trec de 2000 m ceea ce le conferă, alături de dispunerea culmilor faţă de
sursele de umiditate şi insolaţie, o mult mai mare diversitate a peisajelor. Nu lipsesc din păduri
Quercus pyrenaica, Pinus nigra.

• Munţii Pirinei reprezintă o

Munţii Pirinei - gheţari de circ
regiune de culmi înalte de peste 3000 m,
cu profil mai domol spre sud, adică spre
culoarul Ebrului. Sunt munţi tineri (faza
pireneană), cu văi puternic adâncite care
facilitează legătura între Franţa şi Spania.
Depăşesc 2500 m (Pirineii Centrali), au
gheţari (de platou) şi un relief alpin
extins. Prin aşezare primesc influenţe din
partea Oceanului Atlantic, Mării
Mediterane şi a regiunilor continentale
care se extind către nord nord - est. Sunt
acoperiţi cu păduri din care multe specii
mediteraneene dar şi atlantice, tufişuri şi
păşuni. Nu lipsesc condiţiile favorabile
unei agriculturi montane.

• Regiuni geoeconomice.
Regiunea Castiliilor (Centrală). În structura urbană se
desprinde oraşul Madrid, cu rol de decizie şi influenţă,
activ din punct de vedere economic, comercial şi
financiar. Este un puternic centru administrativ,
capitala Spaniei şi a comunităţii autonome a
Madridului (Larousse, 1996). A fost capitala Spaniei
după 1561. Are importante instituţii de cultură şi artă,
monumente (Palatul Regal, sec. XVIII, biserici şi
mănăstiri clasice sau baroce). Alte câteva oraşe au
semnificaţie în peisajul urban al Castiliilor astfel:
Valladolid, Salamanca, Badajoz, Albacete. Unele dintre
acestea se găsesc în zone industriale complexe în
proces de reconversie sau expansiune (Valladolid).
Meseta Spaniolă reprezintă principala regiune de Madrid
cultură a grâului folosind irigaţiile, a florii soarelui,
viţei-de-vie asociate pe alocuri cu plantaţii de măslin.
Căile de comunicaţii asigură legături lesnicioase şi rapide între oraşe, regiuni.
Cadrul natural al Spaniei Centrale, diversitatea demografică, etnografică, istorică şi
culturală reflectă anumite particularităţi şi sub aspect turistic; se detaşează ca forme de turism în
principal turismul de circulaţie cu valenţe culturale, agroturismul şi turismul de tranzit. Cele mai
importante puncte de atracţie sunt: Madrid, Escorial, Toledo – oraş muzeu, declarat monument
naţional, Avila, Segovia, Guadalajara, Valladolid, Salamanca, renumite prin bogăţia de palate, cetăţi,
castele, case vechi, mănăstiri, biserici, statui, muzee etc. (de exemplu complexul arhitectonic – palat
regal, mănăstire, mausoleu – din Escorial, Palatul şi Biserica Santa Maria de la Fuente din
Guadalajara, cetatea Alcazar şi bisericile romanice din Segovia, Podul Alcantara, catedrala şi casa-
muzeu El Greco din Toledo, catedrala şi universitatea din Avila, Catedrala din Burgos, capodoperă
a artei gotice din Spania, Casa Cerevantes şi Muzeul Prado din Madrid, cel mai vechi centru

49
universitar al Spaniei din Salamanca, Marele apeduct roman din Segovia, vechea fortăreaţă din
Valladolid ş.a.
Regiunea Nordică (Nord – Estică) prin oraşele sale Zaragoza (700 000 loc.), Pamplona (200
000 loc.), Vitoria (235 000 loc.) este totuşi dominată de peisajul rural, inclusiv agricol, dacă ne
referim la culoarul Ebrului, viţă-de-vie, grâu, sfeclă de zahăr, plantaţii de măslin şi spre înălţimile
Pirineilor păstorit şi silvicultură. Depresiunea Ebrului se numără printre cele mai irigate regiuni
ale Spaniei, însuşi Ebrul fiind amenajat în acest sens.

Zaragoza – Catedrala Nuestra Señora de Pilar (sec. XVI-XVII) Piaţa Spaniei din Vitoria-oraş cu vocaţie turistică în Ţara Bascilor
şi podul roman peste fluviul Ebro

Spania de Nord se detaşează prin peisajele montane pitoreşti ale Pirineilor, domeniile
carstice (Peştera Altamira – «Capela Sixtină a artei preistorice» adăposteşte cele mai importante
picturi rupestre din lume, închisă pentru circuitul turistic din anul 2002), parcuri naţionale (Parcul

Parcul Naţional Ordesa – Circul Soaso şi Monte Perdido Munţii Pirinei - Canionul Anisclo din Parcul Naţional Ordesa

Naţional Ordesa – 15 000 ha), domeniile litorale cu plaje întinse sau faleze (Costa d'Argent, Costa
Real, Costa Esmeralda, Costa Cantabrică) sau centre de mare interes turistic. Dintre acestea se
remarcă: Bilbao cu o arhitectură neoclasică în Casco Viejo, catedrala în stil gotic (1379), Teatrul
Arriaga (1890) şi celebrul Muzeu Guggenheim, inaugurat în 1997, care înscrie oraşul pe harta
culturală internaţională; San Sebastian, renumit prin plajele sale şi festivalul internaţional al
filmului; Pamplona, aşezare bogată în vestigii romane şi medievale, dar cu o faimă turistică
datorată fiestei de San Fermin (7-14 iulie), cea mai nebunească fiestă din Spania, ce atrage an de an
circa 1 milon de turişti din întreaga lume; Navarete – declarat oraş-muzeu naţional; Santander, oraş-
port cu plaje întinse situat pe coasta atlantică Esmeralda; Oviedo şi Gijon situate în Asturia,

50
deţinătoare a numeroase şi importante obiective cultural-istorice medievale; oraşele-port Vigo şi
La Coruña, porturi de escală transatlantică în Galicia, la care se adaugă capitala pelerinajului

Portul turistic La Coruña – port de escală pentru fenecieni şi greci Catedrala din Santiago de Compostela adăposteşte
Sursa: Marrovi mormântul Sfântului Ioan, patronul spiritual al Spaniei

Santiago de Compostela, oraş turistic important al aceleiaşi regiuni,«lumina lumii creştine în Evul
Mediu» care atrage în anii sfinţi (2010) circa 3 milioane de turişti din întreaga lume, veniţi în
pelerinaj la mormântul Sfântului Ioan aflat în catedrala romanescă (1075-1211) cu o faţadă barocă
ce împodobeşte intrarea în edificiu din 1750 (patrimoniu cultural UNESCO din anul 1985). Formele
de turism promovate în regiune sunt: turismul de circulaţie cu valenţe culturale şi de tranzit,
turismul litoral şi de cură balneară, agroturism, speoturism, de odihnă şi recreere.

51
52
53
 PROFIL GEOGRAFIC
Câmpia Latium (Roma) – Appeninii Centrali – Câmpia Litorală Adriatică (Italia)

• Apeninii Centrali fac parte,

împreună cu Apeninii Nordici şi Sudici, din
sistemul muntos care străbate Italia de la
nord către sud. Spre mijloc, în Apeninii
Centrali, depăşesc 2900 m (Gran Sasso
d’Italia).
Sunt munţi tineri care se alătură,
prin vârstă, întregului sistem alpin european.
Desfăşurarea cuprinzătoare în latitudine
impune diferenţieri în peisaj, trecându-se
treptat de la peisajul alpin temperat în nord la
cel subtropical (mediteraneean) către sud. Pe
acest fond general, relieful pe de o parte prin
altitudini, expuneri, grad de fragmentare etc.,
dar şi prin rocă, diferenţiată de la nord către
sud, au impus aspecte şi caractere distincte în
cele trei sectoare apeninice: nordic, central,
sudic. Unităţile de relief şi parcurile naţionale
ale Italiei Centrale
Profilul traversează partea centrală a (PN = Parc Naţional)
peninsulei (deci regiunea Apeninilor
Centrali), între Roma şi Pescara. Între râurile Tibru şi Volturno, Apeninii Centrali au câteva
caractere care marchează peisajul şi anume: culmi paralele în general de la nord către sud, separate
de văi, unele cu caracter tectonic, altele eroziv, inclusiv prin contribuţia proceselor de carstificare;
principala culme, a Abruzzilor, alcătuită din dolomite, îmbogăţeşte peisajul regiunii, alături de
pădurile de castan, gârniţă, fag, frasin şi - introduse în plantaţii – pinul, laricele. Se întâlnesc
oxisoluri, inceptisoluri, molisoluri.
• Preapeninii şi Câmpiile litorale. Preapeninii (Colinele Romei şi Neapolelui) se
desprind mai ales prin peisajul vulcanic care înconjoară Roma, sau cel din regiunea napolitană.
Aici teritoriul este dominat de prezenţa vulcanului Vezuviu, de lacurile cantonate în cratere (L.
Bolsena), de izvoarele termale. Subapeninii, mai puţin reprezentativi, lasă loc către sud unui podiş
calcaros, Gargano, cu mod de utilizare complex prin intervenţia omului.
Câmpiile litorale (Câmpia Toscanei, Câmpia Latium şi Câmpiile Flegreene), ca şi cele din
est, au un peisaj impus de mărginimea mărilor (Tireniană şi Adriatică), cu un climat favorabil unei
agriculturi intensive, mai ales comerciale, în care iarna în mod normal este un anotimp călduros.

54
55
 Regiuni geoeconomice - Italia Centrală

Oraşe: Roma, La Spezia, Ancona, Pescara, Florenţa, Perugia, Terni.

Oraşele se grupează pe trei aliniamente mai importante: aliniamentul tirenian (Roma,
Civitavecchia, Piombino), aliniamentul apeninic (Florenţa, Terni, Filigno, Spoleto) şi aliniamentul
adriatic (Ancona, Pescara). În acest perimetru se află o metropolă naţională (Roma) şi o metropolă
regională (Florenţa).
De fapt, Italia Centrală cuprinde regiunile
(dezvoltate din punct de vedere economic): Emilia -
Romagna, Marche la Marea Adriatică, Toscana şi Umbria -
unde sunt prezente numeroase vestigii etrusce, Lazio –
regiune care se remarcă prin multitudinea activităţilor
(industriale, comerciale şi de transport, cultural-
administrative), un rol important şi o influenţă deosebită
având-o Roma, care în contextul unor multiple funcţii, cea
culturală exprimată printre altele de prezenţa unor obiective
extrem de rare şi apreciate în lume, cum sunt: Mausoleul lui
Hadrian, Colosseum-ul, Forumul Roman, Via Appia şi
multe altele ocupă un loc deosebit.
Regiunea are o serie de resurse: pirite, săruri de
potasiu, ape termale. Sunt prezente industria siderurgică, Provinciile şi principalele oraşe ale Italiei
Centrale
industria petrochimică (La Spezia, Livorno, Ancona ş.a.),
industria textilă, pielăriei şi încălţămintei. Este prezentă agricultura cu specific mediteraneean
(viţă-de-vie, măsline, citrice) alături de creşterea animalelor, cerealicultură, legumicultură etc.

Câmpiile Flegreene – vedere aeriană

Italia Centrală are două faţade: adriatică şi tireniană, ceea ce îi conferă un privilegiu de
mare importanţă economică şi mai ales turistică (atrage anual jumătate din cei 43,2 miloane de
turisti internaţionali înregistraţi de UNWTO în anul 2010, în Italia. Asocierea diferenţiată a
componentelor cadrului natural a contribuit la prezenţa unor peisaje de mare varietate şi interes
turistic: peisajul litoral cu plaje şi faleze, de câmpie litorală (cu nisipuri, dune) şi colinară, peisajul
colinar neogen, cel montan cu matrice alpină şi structuri hercinice, scoase în evidenţă prin formele
carstice, vulcanice, structurale sau petrografice, şi, la care se asociază numeroase amenajări
balneoclimatice, de agrement, fie litorale sau montane, asociate cu dotări şi echipamente
corespunzătoare. Regiunea dispune în principalele provincii istorice de numeroase vestigii ale

56
antichităţii şi epocii medievale în oraşe cu rezonanţă istorică şi culturală, staţiuni turistice
renumite, sit-uri şi parcuri arheologice. Centre turistice importante sunt: Roma, oraş-capitală şi
«cetate eternă», situată pe fluviul Tibru şi pe cele şapte coline, se remarcă prin cea mai
extraordinară şi semnificativă concentrare de relicve istorice din lume, vizibile pe o scară a
timpului ce însumează circa 2500 de ani – Colina Capitoliului cu Palatul Senatorial, Muzeele
Capitoline, Colosseumul, Arcul lui Constantin, Forul Roman, Termele lui Caracalla, Palatul de Aur
al lui Nero, Columna lui Traian, Castelul Sant'Angelo, Monumentul lui Vittorio Emanuele II din
Piaţa Veneţia, Palatul Barberini care găzduieşte Galeria Naţională de Artă Antică, Galeriile
Borghese, Fântâna Trevi, Piaţa Poporului, Piaţa Spaniei, Piaţa Sf. Petru cu Bazilica Sf.Petru – cea
mai mare şi mai frumoasă din lume, Muzeele şi Grădinile Vaticanului etc.; Florenţa, oraşul-muzeu,
situat pe fluviul Arno, este locul de naştere al Renaşterii şi una dintre comorile de seamă ale Italiei
şi ale Europei ce atrage peste 6 milioane de turişti anual. Deţine numeroase catedrale şi biserici,
palate şi castele, muzee şi galerii de artă: Domul, Palatul Signoriei, Catedrala Santa Croce cu
Pantheonul, Palatul Vecchió, Palatul Piti, Galeriile Uffizi, Observatorul Astrofizic, Podul Vechi;
Pisa cu Turnul Înclinat, Domul, Campanilla, Universitatea (1338); Ancona, vechi port roman;
Rimini, important centru turistic şi staţiune balneară cu «sateliţii» săi – Torre Pedrera, Viserbela,
Viserba cu celebrul parc tematic «Italia în miniatură», înfiinţat în anul 1970, Bellariva, Rivazzurra şi
Miramare; Perugia, un centru artistic notabil al Italiei datorită scolii de pictură, al festivalurilor de
muzică şi teatru, centru vechi universitar; Spoleto, centru turistic în Apeninii Centrali, staţiunea
Montecatini Terme în Toscana, una dintre cele mai frecventate din Italia, Parcul Naţional Gran Sasso.

Spoleto – centru turistic în Aeninii Centrali Florenţa - oraşul muzeu, locul de naştere al Renaşterii

Parcul Naţional Gran Sasso – Culmea Centrală Abruzzi 2487 m

57
 Autoevaluare

1. Precizaţi patru deosebiri între Apeninii Centrali şi celelalte două grupe muntoase, nordică şi
sudică, din punct de vedere al structurii şi peisajelor.
2. Menţionaţi trei caracteristici ale câmpiilor din Italia Centrală.
3. Analizaţi profilul geografic prin Italia şi precizaţi regiunea colinară dezvoltată pe roci eruptive
şi sedimentare.
4. Comparaţi Colinele Preapeninice (tireniene) cu cele Subapeninice (adriatice) precizând trei
deosebiri ale reliefului.
5. Precizaţi trei factori care explică diversitatea vegetaţiei în Parcul Naţional Gran Sasso şi Monti
della Laga.
6. Precizaţi două argumente care susţin afirmaţia „Roma este un important nod de comunicaţie”.
7. Menţionaţi trei macroregiuni turistice ale Italiei Centrale şi precizaţi pentru fiecare câte două
centre turistice importante.
8. Prezentaţi, pe scurt, factorii care au contribuit la dezvoltarea agroturismului în provincia
Toscana.
9. Prezentaţi trei argumente care să demonstreze că Florenţa dispune de un important potenţial
turistic.
10. Turismul concentrează 8% din întreaga populaţie activă a Italiei (una dintre cele mai ridicate
de pe glob) şi dispune de peste 1,7 mil. locuri de cazare (printre primele locuri în lume).
Explicaţi ponderea ridicată a populaţiei active ocupată în turism.

58
 PROFIL GEOGRAFIC
Munţii Pindului - Câmpia Imathia – Thessaloniki - Podişul Vertisko - Munţii Traciei şi
Macedoniei - Câmpia Strimonas - Munţii Rhodopi (Grecia)

Caracteristici ale cadrului natural

Profilul traversează regiunea de nord a Greciei, un spaţiu exclusiv continental.

• Munţii Pindului reprezintă cea mai importantă unitate de relief din Grecia, ei
ocupând o mare parte din suprafaţa ţării. Aparţin cutărilor alpine şi depăşesc 2500 m (2637 m în
vârful Smolikas). Pe calcarele mezozoice s-au dezvoltat forme carstice. Legat de prezenţa gresiilor,
marnelor grezoase şi conglomeratelor, în nord se întâlneşte un relief ruiniform. Ţărmul este foarte
articulat, cu golfuri, insule, peninsule cu faleze.
• Câmpia litorală Imathia – Thessaloniki reprezintă o lărgire a văii râului Axios,
care se varsă în golful Thessaloniki. Este o câmpie de acumulare, la fel ca celelalte câmpii din
nordul Greciei. Are caracter subsident, fiind formată prin scufundarea fundamentului cristalin.
Climatul este tipic mediteraneean, cu veri calde şi ierni puţin mai reci, datorită locaţiei în nordul
Greciei şi influenţelor montane.
• Podişul Vertisko este un platou de joasă altitudine situat în regiunea muntoasă
Pieria, în sectorul vestic.
• Munţii Traciei şi Macedoniei ocupă nord-estul ţării, fiind formaţi din blocuri
cristaline, paleozoice, prinse în cutările dinarice. Culmile nu depăşesc 2500 m şi sunt separate de
văi care debuşează în Marea Egee (Vardar, Axios, Strimonas). Valea râului Strimonas se lărgeşte
mult spre vărsare, devenind o
câmpie de acumulare (Câmpia
Strimonas).
• Munţii Rhodopi sunt
formaţi din cristalin şi calcare,
având forme greoaie, masive, cu
largi suprafeţe de nivelare
dezvoltate pe cristalin şi relief
carstic în porţiunile calcaroase.
Cea mai mare parte a lor se
desfăşoară pe teritoriul Bulgariei,
dar ajung şi în nord-estul Greciei.
Sunt acoperiţi de păduri de
conifere în mare parte.

Munţii Rhodopi – suprafeţe de nivelare pe cristalin

Particularităţi social-economice

Regiunea dominată de oraşul Thessaloniki (peste 1 mil. loc., 900 loc./km2) prezintă o
concentrare umană deosebită, care depăşeşte cu mult media pe ţară (80,5 loc./km2). Oraşul-port
Thessaloniki este cel mai important din Macedonia grecească (17 mil. tone mărfuri şi 163 000
pasageri în 2008). Pe lângă activităţile comerciale şi de transport, aici sunt prezente următoarele
ramuri industriale: construcţii de nave, industrie chimică, alimentară, industria pielăriei şi
încălţămintei, textilă ş.a. Sunt prezente şi activităţile meşteşugăreşti.

59
 Zona liberă a portului înlesneşte comerţul cu alte centre din bazinul Mării Mediterane şi din
lume. Alte oraşe – Kalamaria, Alexandreia,
Koufalia, Cevgelija – antrenează o forţă de
muncă numeroasă.
Se cultivă grîu pe suprafeţe întinse,
bumbac (cu ajutorul irigaţiilor), citrice,
tutun. Culturile agricole au o dispunere
concentrică raportată la oraşul
Thessaloniki, astfel:
- în cîmpia irigată se cultivă pe mari
suprafeţe orez;
- a doua centură cuprinde culturile de
bumbac, asociate în vest cu cele de sfeclă-
de-zahăr, iar în est cu grâu;
- în nord, pe un relief colinar, sunt plantaţii
de măslin, iar în est pomicultură (piersici
Ruinele vechii Agora din Thessaloniki în Macedonia). Sistemul de irigaţii este
modernizat şi foarte bine întreţinut.
Turismul constituie una din activităţile economice cu o pondere foarte importantă în
economia regiunii. Oferta turistică este multiplă, începând cu cea legată de condiţiile naturale
(pesajul litoral favorabil turismului de litoral, cu numeroase insule – Thasos, Samothraki sau
peninsule muntoase – Halkidiki cu cele trei braţe Kassandra, Sithonia şi Ajion Oros cu Muntele
Athos 2033 m, cu un ţărm lung ce favorizează amenajările turistice pentru cura heliomarină la care
se adaugă climatul mediteraneean) şi apoi cele istorice, arheologice unde numeroasele mărturii ale
civilizaţiilor preelenice, greceşti, romane, bizantine sau otomane, de o inestimabilă valoare
mondială ridică cota de interes pentru districtele administrative Macedonia şi Tracia. Centrele
turistice importante sunt: Thessaloniki, situat pe Via Egnatia, impresionantul drum ce lega Roma de
Byzantium, viitorul Constantinopol, este al doilea oraş ca mărime al Greciei, cu obiective turistice
remarcabile precum: Turnul Alb, unul dintre simbolurile metropolei, în prezent adăposteşte
Muzeul Bizantin, Agora romană, ruinele palatului regal, Arcul şi Palatul lui Galerius, Agia Sofia
(sec. VIII), Agios Dimitrios (sec. V-VII), cea mai mare biserică din Grecia, cu hramul sfântului
protector al oraşului, Rotonda, Muzeul de Arheologie, Turnul cu Lanţ şi cartierul Ano Poli în care
s-a păstrat stilul arhitectonic tradiţional din Balcani; Vergina, oraşul unde a fost descoperit
sarcofagul de marmură cu mormântul regelui Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare; Pella,
prima capitală a unui stat care avea dimensiunile Greciei de azi şi unde se păstrează mozaicurile
magnifice care au rezistat aici din anul 300 î.Hr.; Kastoria, vechi centru important al comerţului
grecesc cu blănuri, adăposteşte 54 de biserici bizantine, unele cu o vechime de peste un mileniu;
Stagira – locul natal al filozofului antic Aristotel; cascadele Edessa – principală atracţie în dealurile de
vest ale Mcedoniei; Muntele Athos din promontoriul estic al peninsulei Halkidiki, un simbol al
creştinismului răsăritean, renumit prin cele peste 20 de mănăstiri (Dochiariou, Agiou
Pandeleimonos, Simonos Petras, Agiou Dionisiou ş.a.). Formele de turism promovate în regiune
sunt: turismul de circulaţie cu valenţe culturale, turismul de cură heliomarină în numeroasele
staţiuni din Halkidiki şi Thasos, turismul de agrement şi sporturi nautice, cel montan şi de tranzit.

60
 Autoevaluare

1. Precizaţi elementele fizico-geografice cu influenţă şi consecinţe majore asupra Greciei

de Nord.
2. Comparaţi relieful Munţilor Pindului cu relieful Munţilor Rodopi din Grecia de
Nord. Precizaţi trei deosebiri între cele două unităţi montane.
raporturi există între deschiderea substanţială la mare şi activităţile umane?
3. Precizaţi doi factori care determină densităţi mari ale populaţiei în Câmpia Imathia-
Thessaloniki.
4. Precizaţi trei argumente care să ilustreze importanţa economică a Mării Egee pentru
Grecia de Nord.
5. Menţionaţi trei argumente care susţin dezvoltarea deosebită a turismului pentru cură
heliomarină în peninsula Halkidiki.

61
62
 PROFIL GEOGRAFIC
Regiunea Bosforului – Anatolia Centrală – Sud-Estul Turciei (Turcia)
Diferenţieri regionale

• Regiunea Bosforului

Regiune tânără din punct de vedere

morfotectonic, încadrată de linii de falii şi flexuri.
Un relief în general colinar, care în liniile sale
majore se continuă de o parte şi de alta a Mării
Marmara, un perimetru scufundat din care au
rămas câteva insule.
O climă mediteraneeană cu oarecare
nuanţe continentale şi o vegetaţie de păduri şi
tufişuri în care se remarcă în mod deosebit
elementele sudice. Moscheea Albastră
Oraşe vechi (Istanbul) şi activităţi
tradiţionale (comerţul, industria alimentară,
textilă, în general industria meşteşugărească).
Istanbul este metropola aflată „la
graniţa a două continente”, unul dintre marile
oraşe ale lumii. Situat pe malurile Bosforului, el
numără împreună cu aria metropolitană peste 11
milioane locuitori. Oraş străvechi, avantajat de
poziţia geografică, a fost întemeiat de greci în
secolul VII î.Hr. sub numele de Byzantium şi s-a
dezvoltat repede, mai ales datorită activităţilor
comerciale. După scindarea Imperiului Roman, în
anul 476, oraşul devine capitala Bizanţului şi este
numit Constantinopol, în cinstea împăratului Centrul financiar din Istanbul
Constantin cel Mare, care a adoptat religia
creştină. În secolele următoare, credinţa creştină
se înrădăcinează şi mai profund, acest fapt fiind
demonstrat de numeroasele edificii religioase –
biserici, basilici ş.a.
În anul 1453, Constantinopol a fost
cucerit de turci, devenind capitala Imperiului
Otoman. Din acel moment, oraşul a cunoscut
schimbări culturale complexe – au fost construite
hagii, palate, pieţe, moschei în inegalabilul stil
oriental. Hagia Sofia, Moscheea Albastră şi
Palatul Topkapî sunt cele mai cunoscute
monumente de arhitectură din oraş şi nu numai.
Istanbul este prin tradiţie o metropolă Vedere spre Podul Bosfor
comercială, datorită situării sale la intersecţia
marilor căi comerciale maritime şi de uscat.
Economia s-a îmbunătăţit în ultima decadă, având în vedere perioada dificilă prin care a trecut la
sfârşitul anilor ’90 (influenţată de criza financiară asiatică – 1997 şi criza din Rusia - 1999). Alte
momente de şoc economic s-au constatat după producerea marilor cutremure.

63
 Pe lângă funcţia comercială, un rol important îl deţine cea industrială. Ca ramuri de
bază întâlnim: industria alimentară, textilă, chimică, siderurgică, industria celulozei şi hârtiei,
pielăriei, electronică, a construcţiilor de maşini (asamblări). Se produc: ciment, sticlă, ceramică,
alcool, piese din metal ş.a. În împrejurimile oraşului pot fi întâlnite culturi şi plantaţii de: bumbac,
fructe, ulei de măsline, mătase şi tutun.
Turismul dispune de un valoros potenţial turistic natural (strâmtoarea Bosfor) şi
cultural istoric, dar şi de o infrastructură de cazare (hoteluri de 5 stele incluse în marile lanţuri
hoteliere), restauraţie sau de agrement în continuă îmbunătăţire, servicii diversificate susţinute de
o reţea rutieră cu autostrăzi moderne, şosele bine întreţinute, poduri impunătoare ce leagă cele
două maluri ale Bosforului.
Obiectivele turistice atractive şi valoroase ale metropolei sunt: zidurile cetăţii dispuse în
două şiruri de apărare a celor 7 coline (sec. IV-VII) de unde şi denumirea de Neo-Roma purtată un
timp, Catedrala Sf. Sofia (sec. IV), cel mai impunător monument al timului, transformată după
anul 1453 în moschee cu patru minarete, Palatul Topkapî (reşedinţa sultanilor) cu o vedere
panoramică asupra Bosforului, Mării Marmara şi a Golfului Cornul de Aur, Moscheea Albastră
(1616) este singura moschee cu 6 minarete, Moscheea Eÿup (1458), prima moschee în Istanbul,
Moscheea Bayezit, Palatul Persan (sec. XIX), Palatul Beylerbeyi Sarayi, considerat cel mai grandios
şi frumos edificiu din marea metropolă, Palatul Dolmabahce (1854) – reşedinţa de vară a
preşedintelui Turciei, Turnul Galata domină frumosul cartier cu acelaşi nume la înălţimea sa de 40
m, Muzeul Arheologic, Complexul muzeal Topkapî, Muzeul Atatürk, Marele Bazar acoperit
(1461), Bazarul Egiptean (1660), Piaţa Taksim ş.a.

• Cappadocia (Anatolia Centrală)

Podiş cu un peisaj inegalabil care corespunde

condiţiilor climatului continental, cu multă vegetaţie de
uscăciune, cu sărături şi lacuri sărate, cu depresiuni endoreice.
Cappadoccia a fost centru al Imperiului Hittit
(mileniul III, II î. Hr.), având capitala la Hattusa. În jurul anului
1200 î.Hr. acesta dispare din motive încă necunoscute. Treptat a
stat sub dominaţia: perşilor, macedonenilor, apoi a fost regiune
militară romană.
În perioada bizantină, pentru a se proteja împotriva
invaziilor din est şi sud (perşi şi arabi), locuitorii s-au mutat în
mânăstiri (centre ale unor viitoare oraşe). Mânăstirile săpate în
stânci (mânăstiri rupestre) sunt unice din punct de vedere artistic.
Ele au reprezentat arta bizantină (iconografie, pictură,

Zelve

64
arhitectură), dar furnizează date şi despre convingerile religioase şi tradiţiile vieţii mânăstireşti.
Muzeele în aer liber din Göreme şi Zelve sunt unele dintre cele mai frumoase dovezi
ale prezenţei troglodiţilor în această regiune în antichitate şi Evul Mediu. Eroziunea pluvială şi
fluviatilă a dat naştere unui peisaj spectaculos cu „păduri de conuri de piatră”, canioane (Ihlara)
sculptate în roci vulcanice. Pentru valoarea peisagistică şi cultural-istorică a fost înfiinţat Parcul
Naţional Göreme, inclus în patrimoniul mondial UNESCO din 1985. Muzeul naţional în aer liber
Göreme, un complex monahal de mai multe biserici săpate în rocă şi capele acoperite cu fresce,
este unul dintre cele mai cunoscute locuri de atracţie turistică din Turcia. Alte localităţi turistice
mai sunt Zelve, Nevşehir, Ürgüp.

Cappadocia – Pădurea de conuri de piatră de la Göreme Cappadocia – sit turistic natural de mare atracţie

Oraşele subterane sunt unice în lume. Constituţia litologică şi condiţiile istorice au

determinat apariţia lor. Se întâlnesc la Kaymakli - oraşul subteran coboară până la 120 m şi este
dezvoltat pe 8 nivele, Üçhisar, Derinkuyu, Kayseri (Caesarea), Ortahisar, Acigöl, Maziköy,
Göreme.

• Sud – Estul Turciei

Regiune fragmentată, formată din culmi şi văi (depresiuni), cu păduri bogate, păşuni şi
fâneţe, dar care se transformă, dincolo de graniţă, în regiuni aride şi numai apa celor două fluvii,
Tigru şi Eufrat, le modifică parţial fizionomia.
Valea Eufratului
Eufrat este unul din cele mai
importante râuri din Orientul Mijlociu.
Împreună cu Tigrul, au constituit leagănul
vechilor civilizaţii mesopota-miene
(babiloniană, summeriană), întru-cât
reprezentau (ca şi în prezent) prin-cipala
sursă de apă într-o regiune aridă. Din
această perspectivă, a avut acelaşi rol ca şi
Nilul, terenurile agricole fiind susţinute
numai de irigaţii. Acumulările de sare în
aluviuni şi problemele de captare a apei
(după 2400 î.Hr.) au dus, cu timpul, la
abandonarea sistemului de irigaţii şi,
alături de alte cauze socio-economice, la
dispariţia civilizaţiei summeriene .

65
 Pe teritoriul Turciei, Eufratul (Firat) primeşte cele mai mari cantităţi de precipitaţii şi cei
mai mulţi afluenţi, Murat, Karasu, Munzur fiind cei mai importanţi. Resursele de apă au crescut
considerabil după construirea, după anii ’70, a barajelor şi lacurilor de acumulare Keban,
Karakaya, Karababa/Atatürk şi Tabqa, pe cursul superior şi mijlociu al râului principal. 80% din
resursele de apă au fost reţinute după ridicarea barajului Atatürk, în 1989.

Barajul Ataturk
L. Ataturk

Imagine satelitară a lacurilor de acumulare de pe

fluviul Eufrat (01.07.2005)

Autoevaluare

Turcia este o ţară a contrastelor atât din punct de vedere al elementelor cadrului natural,
cât şi al activităţilor economice.

1. Prezentaţi elementele distinctive ale regiunii Anatoliei Centrale (Cappadociei).

2. Precizaţi diferenţierile existente între centrul şi sudul Turciei pe plan economic.
3.Amenajările hidroenergetice realizate după 1980 pe Eufrat au o importanţă strategică
pentru economia Turciei. Aduceţi trei argumente în acest sens.
4.Bosforul este cea mai îngustă strâmtoare din lume utilizată pentru navigaţia
internaţională. Prezentaţi importanţa geopolitică a strâmtorilor Bosfor şi Dardanele
pentru Zona Economică a Mării Negre.
5.Turcia este una dintre foartele puţinele ţări din regiune care nu duce însă lipsă de
apă, dar care poate genera probleme prin controlul apei în întreaga zonă. Precizaţi
două argumente în acest sens.
6.Precizaţi importanţa Parcului Naţional Göreme pentru dezvoltarea durabilă a
regiunii Anatolia Centrală.

66
67