În primul an

de viaţă, se
constituie
mişcarea sub In perioada primei copilării (1-3 ani), se dezvoltă intens jocul de manipulare
Evoluţia forme de joc sub influenţa trebuinţei interne de a acţiona, de a se mişca. La această vârstă,
jocului în foarte se obţin progrese importante în dezvoltarea sociabilităţii copilului.
diferite simple, care În cea de-a doua copilărie (3-6 ani), jocul devine
se complică şi activitate fundamentală, dominată de trebuinţa de joc, în care acţionează
etape de se diversifică combinaţii mintale, reprezentări de imaginaţie şi se acumulează forme de
vârstă: pe măsură ce experienţă complexă.
copilul
înaintează în
vârstă.

A treia copilărie (6- Spre sfârşitul

10/11ani) este Preadolescenţa (11- perioadei
14 ani) este perioada În adolescenţă (14- La vârsta adultă
perioada care preadolescenţei
de încheiere a 18 ani), adaptarea
prezintă caracteristici (13-14 ani), se (după 25 de ani),
importante şi copilăriei şi trecerea
manifestă
la condiţiile vieţii
la fazele de sociale se În tinereţe (18-25 jocurile se îmbină
marchează un preocuparea pentru în principal cu
progres în maturizare, desfăşoară pe un ani), activităţile
dominată de latura amuzantă a preocupările de
dezvoltarea psihică. jocului şi dorinţa de plan foarte larg. de tip loisir
Începe schimbări bio- Sentimentele de ordin cultural.
somatice şi succes. Se extind ocupă o pondere
conştientizarea jocurile cu caracter responsabilitate, sporită. Tânărul Oricât de ocupat
procesului învăţării. psihologice. La
începutul acesteia, competitiv, care de onoare şi agreează ar fi, tânărul
Competiţia începe să independenţă se trebuie să-şi
mai predomină contribuie la colectivităţile de
devină deosebit de
conduita infantilă, dezvoltarea constituie în creeze şi timp
activă şi se
caracterizată prin calităţilor motrice, a trăsături aceeaşi vârstă.
evidenţiază în pentru distracţie
jocurile de echipă şi nevoia de mişcare, strategiilor gândirii caracteriale şi relaxare.
în diferite alte jocuri care este satisfăcută şi generează fundamentale.
cu reguli, în care foarte bine prin deprinderi
copiii se grupează în activitatea ludică. intelectuale.
mod spontan.
 K. Gross propune
următoarele categorii de
jocuri:
▪ cu funcţii generale;
▪ de experimentare;
Gh. Cârstea clasifică ▪ motorii;
▪ senzoriale;
jocurile pe criteriul ▪ intelectuale; După Quèrat, jocurile pot fi
motricităţii, astfel: ▪ de voinţă; împărţite în:
▪ jocuri de ▪ afective. ▪ jocuri cu caracter ereditar
mişcare; ▪ (vânătoare, luptă)
▪
jocuri pregătitoare jocuri de imitaţie; ▪
pentru jocurile jocuri de imaginaţie.
sportive;
▪ jocuri sportive.

Psihologul U.Şchiopu a
Ed. Claparède propune
elaborat o clasificare din
punctul de vedere al
conţinutului:
Clasificarea următoarea clasificare:
▪ jocuri ale funcţiilor
generale (senzoriale,
▪ jocuri de reproducere a
unor evenimente;
▪ jocuri de mişcare;
jocurilor de motorii, psihice);
▪ jocuri ale funcţiilor
speciale (de luptă, de
▪ jocuri de creaţie;
▪ jocuri cu subiect, cu
reguli.
mişcare vânătoare, familiare,de
imitaţie).

J.Piaget împarte W. Stern împarte jocurile

jocurile în trei categorii: în:
▪ jocuri, ▪ individuale;
exerciţii; ▪ C.Buhler susţine următoarea ▪ sociale.
jocuri cu reguli; clasificare:
▪ jocuri simbolice. ▪ jocuri funcţionale
(senzorio-motorii);
▪ jocuri de ficţiune şi iluzie;
▪ jocuri de
receptivitate; ▪ jocuri
de construcţii; ▪
jocuri colective.

P.F. Leshaft susţine
prin teoria sa că jocul
este un exerciţiu care
pregăteşte copilul
pentru viaţă, fiind, într-
un fel, oglinda
mediului în care
trăieşte şi se dezvoltă
acesta.
Teoria lui C.V. Plehanov
explică geneza socială a
jocului, arătând că în
viaţa socială apare mai
întâi munca şi apoi jocul;
Teoria lui C.V.
Plehanov explică
geneza socială a
jocului,
E. Claaparède consideră
jocul ca o activitate
determinată de dorinţe şi
trebuinţe;
Jean Chateau apreciază
că în joc se manifestă
dorinţele copilului de a
ajunge la vârsta
maturităţii;
Teoria lui Fr. Schiller,
susţinută şi de H.
Spencer, consideră jocul Teoria lui Fr. Schiller,
ca formă de manifestare susţinută şi de H.
a surplusului de energie
Spencer, consideră
care nu a fostutilizată în
alte activităţi; jocul ca formă de
manifestare a
surplusului de energie
care nu a fost utilizată
în alte activităţi;
Teoria formulată de
Stanley Hall se bazează
pe legea biogenetică a lui
Haeckel, potrivit căreia
dezvoltarea copilului
recapitulează, în general,
evoluţia speciei umane;
Teorii
despre Teoria lui Karl Gross
porneşte de la un punct
de vedere exclusivist,
joc biologic, identificând
jocul copilului cu acela al
animalelor, ca
manifestare a instinctelor
primare;
A.N. Carr completează
teoria lui Karl Gross,
dezvoltând teoria
catarctică, conform
căreia jocul nu este un
preexerciţiu care
formează instinctele, ci le
susţine pe cele deja
Adler consideră jocul ca formate;
o formă de manifestare a
complexului de
inferioritate al copilului
faţă de adult;