Curs III.

SINDICATELE ȘI PATRONATELE

Unitatea de învăţare:
1. Considerații generale privind dreptul colectiv al muncii
2. Noțiunea și obiectivele dialogului social
3.Considerații terminologice
4. Libertatea sindicală: concept, clasificare
5. Constituirea, funcționarea, atribuțiile și dizolvarea sindicatelor
6. Constituirea, funcționarea, atribuțiile și dizolvarea patronatelor

Timp alocat: 2 h

Bibliografie:
1. Roxana Radu – Dreptul muncii – aspecte teoretice și practice, Editura Aius, Craiova, 2015.
2. Roxana Radu - Legislaţia muncii. Culegere de norme, speţe şi alte aplicaţii practice, Editura Aius,
Craiova, 2013.
3. Al. Ţiclea – Tratat de dreptul muncii, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2012.
4. I. Tr. Ştefănescu, Tratat de dreptul muncii, Editura Wolters Kluver, Bucureşti, 2007.
5. C. Belu, Dreptul muncii. Ediţie revăzută şi adăugită, Editura Universitaria, Craiova, 2011.
6. V. Dorneanu, Dialogul social – fundament al democraţiei economico-sociale, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2006.

Obiectivele modulului
Dupǎ studiul acestei unitǎţi de învǎţare veţi reuşi sǎ:
- definiți dialogul social;
- descrieţi obiectivele și formele dialogului social;
- faceți distincția între termenii de ”angajator” și ”patron”, respectiv ”patron” și ”patronat”;
- prezentaţi etapele dobândirii personalității juridice de către sindicate, respectiv patronate;
- dați exemple de atribuții ale organizațiilor sindicale și patronale.

Considerații generale privind dreptul colectiv al muncii

Dreptul colectiv al muncii reglementează dialogul social, inclusiv tripartitismul; regimul
juridic al organizaţiilor sindicale şi patronale, precum și relațiile dintre acestea; încheierea,
executarea, modificarea, suspendarea, încetarea contractului colectiv de muncă; conflictul
colectiv de muncă şi greva, precum şi unele aspecte ale concedierii colective.
 Legea cadru care reglementează relațiile colective de muncă este Legea nr. 62/2011 –
Legea dialogului social, care grupează prevederi referitoare la constituirea, organizarea și
funcționarea organizațiilor sindicale şi patronale, reprezentativitatea acestora, organizarea și
desfășurarea negocierilor colective, încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea
contractelor colective de muncă, precum și modalitățile de soluționare a conflictelor de muncă.
De asemenea, legea cuprinde noi dispoziţii şi în ceea ce priveşte atribuțiile, organizarea și
funcționarea Consiliului Economic și Social. O noutate o constituie constituirea și funcționarea
Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, precum și a comisiilor de dialog social la
nivelul administrației publice centrale și la nivel teritorial – al căror regulament este prevăzut în
Anexa 3. Având în vedere multitudinea de aspecte reglementate, putem spune că Legea nr.
62/2011 este un adevărat “Cod social” deoarece reuneşte un ansamblu de prevederi legale
referitoare la instituţii din sfera dialogului social, care erau anterior reglementate de legi diferite.
În literatura de specialitate s-a vorbit și despre existența unui “drept sindical”, ca fiind o
ramură a dreptului muncii care se referă la disciplina asociațiilor profesionale, raporturile
sindicale, negocierea colectivă, acțiunile sindicale, inclusiv greva, și, în general, la evenimentele
colective care au loc în cadrul pieței muncii.

Noțiunea și obiectivele dialogului social

În literatura de specialitate, dialogul social a fost definit ca fiind o formă de comunicare,
informare şi negociere colective între salariaţi sau reprezentanţii lor, pe de o parte, angajatorii
sau repezentanţii acestora, pe de altă parte, cu participarea statului ca mediator și arbitru, pentru
soluţionarea unor probleme colective interesând raporturile de muncă şi problematica lor, pentru
armonizarea intereselor patronale cu cele ale salariaţilor, începând de la nivelul unităţilor până la
nivel naţional.
Conform Legii nr. 62/2011, dialogul social este procesul voluntar prin care partenerii
sociali - sindicate sau organizaţii sindicale, angajatori ori organizaţii patronale, precum și
reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice - se informează, se consultă și negociază în
vederea stabilirii unor acorduri în probleme de interes comun.
Dialogul social are ca principal obiectiv realizarea păcii sociale, obiectiv care rezultă, în
mod explicit sau implicit, din conținutul actelor normative care reglementează contractele
colective de muncă (spre exemplu, un conflict colectiv de muncă nu poate izbucni decât pe
durata desfășurării negocierii colective).
Dialogul social îmbracă două forme:
- dialogul social bipartit – constă în dialogul desfăşurat numai între sindicate sau
organizaţii sindicale şi angajatori ori organizaţii patronale;
- dialog social tripartit – este dialogul care se poartă între sindicate sau organizaţii
sindicale, angajatori ori organizaţii patronale și autorităţile administraţiei publice.
După cum rezultă din definiţia dată de art. 1 lit. b) din Legea nr. 62/2011, dialogul social
se realizează prin trei căi:
 informare - transmiterea de date de către angajator către sindicat sau, după caz,
către reprezentanţii aleşi ai angajaţilor, pentru a le permite să se familiarizeze cu
problematica dezbaterii şi să o examineze în cunoştinţă de cauză;
 consultare - schimbul de opinii în cadrul dialogului social;
 negociere colectivă - negocierea dintre angajator sau organizaţia patronală şi
sindicat ori organizaţia sindicală sau reprezentaţii angajaţilor, după caz, care
 urmăreşte reglementarea relaţiilor de muncă ori de serviciu dintre cele două părţi,
precum şi orice alte acorduri în probleme de interes comun.

Considerații terminologice
Dreptul de asociere este un drept fundamental. Prin art.37, Constituţia României
recunoaşte dreptul la libera asociere în sindicate, patronate, partide politice şi în alte forme de
asociere pentru toţi cetăţenii.
Sindicatele sunt constituite de către salariați pe baza dreptului de liberă asociere, în
scopul promovării intereselor lor profesionale, economice și sociale, precum și al apărării
drepturilor individuale și colective ale acestora prevăzute în contractele colective și individuale
de muncă sau în acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu, precum și în legislația
națională, în pactele, tratatele și convențiile internaționale la care România este parte1.
Legea nr. 62/2011 precizează că denumirea de ”organizație sindicală” este o denumire
generică pentru sindicat, federație sau confederație sindicală, în timp ce termenul de “sindicat”
desemnează o formă de organizare voluntară a angajaților, în scopul apărării drepturilor și
promovării intereselor lor profesionale, economice și sociale în relația cu angajatorul2.
Având în vedere faptul că nu numai salariații beneficiază de dreptul de asociere sindicală
și că tocmai caracterul profesional este cel care le deosebește de alte forme de asociere 3,
sindicatele pot fi definite ca fiind acele organizații profesionale independente, fără caracter
politic și fără scop patrimonial, constituite în scopul apărării și promovării intereselor
profesionale, economice și sociale ale membrilor lor, precum și a drepturilor prevăzute în
legislația națională, contractele sau acordurile colective de muncă, contractele individuale sau
raporturile de serviciu, pactele, tratatele și convențiile internaționale la care România este parte.
Referire la noţiunea de patron o realizează art. 1 din Legea dialogului social nr. 62/2011,
în care se precizează că patronul este persoană juridică înmatriculată, persoană fizică autorizată
potrivit legii sau persoană care exercită potrivit legii o meserie ori profesiune în mod
independent, care administrează şi utilizează capital în scopul obţinerii de profit în condiţii de
concurenţă şi care angajează muncă salariată.
Dicţionarul explicativ al limbii române acordă termenului patronat semnificaţia de
totalitatea patronilor. Potrivit art. 227 alin. 1 din C. muncii „Patronatele sunt organizaţii ale
patronilor, autonome, fără caracter politic, înfiinţate ca persoane juridice de drept privat, fără
scop patrimonial.

Libertatea sindicală
Concept
Libertatea sindicală este o formă de manifestare a libertăţii de asociere şi se înscrie în
categoria drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, îmbrăcând două forme: individuală
și colectivă.
Libertatea sindicală înseamnă dreptul persoanelor ce fie au calitatea de salariat, fie
desfășoară activitate în alte domenii profesionale, de a constitui sau nu un sindicat, de a adera sau

1
Art. 214 alin.1 din Codul muncii.
2
Art. 1 lit. u), w) din Legea nr. 62/2011.
3
Un sindicat reuneşte un grup de persoane exercitând aceeaşi activitate profesională, simpla comunitate de interese nefiind
suficientă pentru constituirea unei astfel de organizaţii, motiv pentru care interesul (legătura) profesional(ă) este considerat(ă)
determinant(ă).
nu la un sindicat, de a se retrage sau nu dintr-un sindicat, precum și independența sindicatelor
față de stat și față de unitățile în care s-au constituit4.

Clasificare
Libertatea sindicală poate fi înţeleasă sub două forme:
1. Libertatea sindicală individuală – este consfinţită de documentele internaţionale
amintite, de Constituţie, dar şi de Legea dialogului social nr. 62/2011: „Nici o persoană nu poate
fi constrânsă să facă sau să nu facă parte, să se retragă sau să nu se retragă dintr-o organizaţie
sindicală” (art. 2 alin. 3). Libertatea sindicală individuală privește dreptul persoanelor fizice de a
se organiza în sindicate și/sau de a adera la un sindicat. Aceste persoane se împart în mai multe
categorii, conform criteriului profesional5:
a) persoanele încadrate cu contract individual de muncă;
b) funcționarii publici6 și funcționarii publici cu statut special în condițiile legii7;
c) membrii cooperatori;
d) agricultorii încadrați în muncă.
Conform prevederilor art. 4 din Legea nr. 62/2011, următoarele categorii profesionale nu
pot constitui şi/sau adera la o organizaţie sindicală:
- persoanele care deţin funcţii de demnitate publică conform legii,
- magistraţii,
- personalul militar din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi
Internelor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Informaţii
Externe şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, unităţile şi/sau subunităţile din subordinea ori
coordonarea acestora.
2. Libertatea sindicală colectivă priveşte nu persoana, ci organizaţia de sindicat ca întreg.
Astfel:
- sindicatele sunt independente faţă de autorităţile publice, faţă de partidele politice şi faţă
de patronate;
- modul de constituire, organizare, funcţionare, reorganizare şi încetare a unui sindicat se
reglementează prin statutul adoptat de către membrii săi;
- sindicatele au dreptul de a-şi elabora reglementări proprii, de a-şi alege liber
reprezentanţii, de a-şi organiza gestiunea şi activitatea şi de a-şi formula programe proprii de
acţiune cu respectarea legii;
- este interzisă autorităţilor publice şi patronatelor orice intervenţie de natură a limita ori
împiedica exercitarea drepturilor sindicale;

4
C. Belu, Dreptul muncii. Ediţie revăzută şi adăugită, Editura Universitaria, Craiova, 2011, p. 60-61.
5
Art. 3 din Legea nr. 62/2011 nu mai menţionează, între aceste categorii de persoane, persoanele care exercită o
meserie sau profesie în mod independent şi nici persoanele în curs de calificare.
6
Statutul funcţionarilor publici - Legea nr. 188/1999 prevede că dreptul de asociere sindicală este garantat
funcţionarilor publici; ei pot în mod liber să înfiinţeze organizaţii sindicale, să adere la ele şi să exercite orice
mandat în cadrul acestora (art. 27). De asemenea, ei se bucură de dreptul la grevă, în condiţiile legii.
7
Funcționarii publici cu statut special desfășoară activități specifice, incluzând: polițiștii, funcționarii publici din
Administrația Națională a Penitenciarelor, managerii publici, personalul vamal, funcționarii publici parlamentari.
Conform Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, funcţiile publice corespunzătoare categoriei înalţilor
funcţionari publici sunt: secretar general în cadrul ministerelor, al altor organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale şi în cadrul  autorităţilor administrative autonome; secretar general adjunct în cadrul ministerelor, al
altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi în cadrul autorităţilor administrative
autonome; prefect; subprefect; inspector guvernamental.
 - organizaţiile sindicale nu pot fi dizolvate şi nu li se poate suspenda activitatea în baza
unor acte de dispoziţie ale autorităţilor publice sau ale patronatelor;
- sindicatele au libertatea de a se asocia în federaţii, confederaţii sau în uniuni sindicale
teritoriale;
- organizaţiile sindicale se pot afilia la organizaţii similare internaţionale.

Constituirea, funcționarea, atribuțiile și dizolvarea sindicatelor

Constituirea sindicatelor
Pentru a se constitui o organizaţie sindicală este necesar acordul unui număr de cel puţin
15 angajaţi din aceeaşi unitate. Pot fi membri ai organizaţiei sindicale şi salariaţii minori, de la
împlinirea vârstei de 16 ani, fără a fi necesară încuviinţarea prealabilă a reprezentanţilor lor
legali.
     Pentru dobândirea de către sindicat a personalităţii juridice, împuternicitul special al
membrilor fondatori ai sindicatului, prevăzut în procesul-verbal de constituire, trebuie să depună
la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul viitorul sindicat, următoarele acte (originalul
şi câte două copii certificate de reprezentantul legal):
     a) o cerere de înscriere;
b) procesul-verbal de constituire a sindicatului, semnat de membrii fondatori;
     c) statutul8;
     d) lista membrilor organului executiv de conducere al sindicatului, cu menţionarea
numelui, prenumelui, codului numeric personal, profesiunii/funcţiei şi a domiciliului acestora.
La primirea cererii de înscriere, judecătoria competentă este obligată ca, în termen de cel
mult 5 zile de la înregistrarea acesteia, să examineze:
    a) dacă s-au depus actele prevăzute de lege;
    b) dacă statutul sindicatului este conform prevederilor legale în vigoare.
În cazul în care constată că cerinţele legale pentru constituirea sindicatului nu sunt
îndeplinite, preşedintele completului de judecată îl citează în camera de consiliu pe
împuternicitul special, căruia îi solicită, în scris, remedierea neregularităţilor constatate, în
termen de cel mult 7 zile. În cazul în care sunt întrunite cerinţele legale, instanţa va proceda la
soluţionarea cererii în termen de 10 zile, cu citarea împuternicitului special al membrilor
fondatori ai organizaţiei sindicale.
Instanţa pronunţă o hotărâre motivată de admitere sau de respingere a cererii. Hotărârea
judecătoriei se comunică semnatarului cererii de înscriere, în termen de cel mult 5 zile de la
pronunţare.
Hotărârea judecătoriei este supusă recursului. Termenul de recurs este de 15 zile şi curge
de la comunicarea hotărârii. Pentru procuror termenul de recurs curge de la pronunţare. Recursul
se judecă cu citarea împuternicitului special al membrilor fondatori ai organizaţiei sindicale, în
termen de 30 de zile. Instanţa de recurs redactează decizia şi restituie dosarul judecătoriei în
termen de 5 zile de la pronunţare.
8
Statutul sindicatului trebuie să cuprindă cel puțin prevederi cu privire la: scopul constituirii, denumirea și sediul
organizației sindicale; modul în care se dobândește și încetează calitatea de membru al organizației sindicale;
drepturile și îndatoririle membrilor; modul de stabilire și încasare a cotizației; organele executive de conducere,
denumirea acestora, modul de alegere și de revocare, durata mandatelor și atribuțiile lor; condițiile și normele de
deliberare pentru modificarea statutului și de adoptare a hotărârilor; divizarea, comasarea sau dizolvarea sindicatului
și distribuirea, transmiterea ori, după caz, lichidarea patrimoniului, cu specificarea că bunurile date în folosință de
către stat vor fi restituite acestuia.
 Judecătoria este obligată să ţină un registru special al sindicatelor, în care se înscriu:
denumirea şi sediul sindicatului, numele şi prenumele membrilor organului de conducere, codul
numeric personal al acestora, data înscrierii, precum şi numărul şi data hotărârii judecătoreşti
definitive şi irevocabile de admitere a cererii de înscriere. Înscrierea în registrul special al
sindicatelor se face din oficiu, în termen de 7 zile de la data rămânerii definitivă şi irevocabilă a
hotărârii pronunţate de judecătorie. Certificatul de înscriere a sindicatului în registrul special al
judecătoriei se comunică acestuia în termen de 5 zile de la înscriere.
Sindicatul dobândeşte personalitate juridică de la data înscrierii în registrul special al
sindicatelor a hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.
     Organizaţiile sindicale sunt obligate să aducă la cunoştinţa judecătoriei sau a Tribunalului
Municipiului Bucureşti, după caz, unde s-au înregistrat, în termen de 30 de zile, orice modificare
ulterioară a statutului, precum şi orice schimbare în componenţa organului de conducere.

Forme de asociere a sindicatelor

Sindicatele legal constituite se pot asocia după criteriul sectoarelor de activitate.
Două sau mai multe sindicate constituite în cadrul aceluiaşi sector de activitate se pot
asocia în vederea constituirii unei federaţii sindicale.
Două sau mai multe federaţii sindicale din sectoare de activitate diferite se pot asocia în
vederea constituirii unei confederaţii sindicale.
Federaţiile sau confederaţiile sindicale pot constitui din sindicatele componente uniuni
sindicale teritoriale.
     Federaţiile şi confederaţiile sindicale constituite prin asociere dobândesc personalitate
juridică potrivit dispoziţiilor legii, competența aparținând tribunalului în a cărui rază teritorială
îşi are sediul aceasta.
Mai multe federaţii sau confederaţii sindicale pot constitui în comun uniuni sindicale
teritoriale, competența de soluționare a cererilor de dobândire a personalităţii juridice aparținând
tot tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul uniunea sindicală teritorială.
Tribunalul Municipiului Bucureşti este obligat să ţină un registru special al federaţiilor,
confederaţiilor sindicale şi uniunilor sindicale teritoriale ale acestora, în care consemnează:
denumirea şi sediul organizaţiilor sindicale constituite prin asociere, numele şi prenumele
membrilor organului de conducere, codul numeric personal al acestora, data înscrierii, precum şi
numărul şi data hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de dobândire a personalităţii
juridice.
Organizaţia sindicală constituită prin asociere dobândeşte personalitate juridică de la data
rămânerii definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de admitere a cererii de înscriere în
registrul special.
Democraţia şi disciplina sindicală
Democraţia şi disciplina sindicală sunt noţiuni care se presupun reciproc în activitatea
sindicatelor. Sindicatul este o grupare democratică în care funcţionează principiul electiv şi legea
majorităţii. Adunarea generală a membrilor hotărăşte direcţiile vieţii sindicale, adoptă statutul,
alege conducătorii sindicali şi-i trage la răspundere pentru actele şi faptele lor.
Membrii de sindicat au, la rândul lor, obligaţia de a respecta prevederile statutului şi de a-
şi plăti cotizaţia. Pentru abaterile comise pot fi sancţionaţi disciplinar, inclusiv cu excluderea.

Atribuţiile organizaţiilor sindicale

Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii,
statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de
muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa
instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin
apărători proprii sau aleşi.
În exercitarea atribuţiilor lor, organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice
acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în
baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau
continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod
expres.
     Confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional pot adresa autorităţilor publice
competente, în condiţiile art. 74 din Constituţia României, republicată, propuneri de legiferare în
domeniile de interes sindical.
Angajatorul poate invita sindicatul reprezentativ la nivel de unitate să participe în
consiliul de administraţie sau alt organ asimilat acestuia, inclusiv în cazul administraţiei publice,
la discutarea problemelor de interes profesional, economic şi social.
 În scopul apărării drepturilor şi promovării intereselor profesionale, economice şi sociale
ale membrilor, organizaţiile sindicale reprezentative vor primi de la angajatori sau de la
organizaţiile acestora informaţiile necesare pentru negocierea contractelor colective de muncă
ori, după caz, a acordurilor colective, în condiţiile legii.
Hotărârile consiliului de administraţie sau ale altor organe asimilate acestuia privitoare la
probleme de interes profesional, economic şi social vor fi comunicate în scris sindicatului, în
termen de două zile lucrătoare de la data desfăşurării şedinţei.
     La cererea organizaţiilor sindicale afiliate, federaţiile sau confederaţiile sindicale
reprezentative, după caz, pot delega reprezentanţi care să le asiste ori să le reprezinte interesele
în relaţia cu angajatorii sau organizaţiile acestora.

Dizolvarea sindicatelor
Dizolvarea sindicatelor este posibilă prin hotărârea adunării membrilor sau delegaţilor
acestora, statutar constituită, luată corespunzător statutului propriu. Dizolvarea este urmată de
împărţirea patrimoniului sindicatului conform prevederilor statutului, sau în lipsa acestora,
conform hotărârii adunării de dizolvare. Dacă statutul nu prevede modul de distribuire a
patrimoniului şi nici adunarea de dizolvare nu a luat o hotărâre în această privinţă, tribunalul
judeţean sau al municipiului Bucureşti, după caz, sesizat de oricare membru al organizaţiei
sindicale, hotărăşte asupra distribuirii patrimoniului.
Conducătorii sindicatului dizolvat sau lichidatorii patrimoniului (în termen de 5 zile) ori
orice persoană interesată din rândul membrilor organizaţiei sindicale (după expirarea termenului
de 5 zile) au obligaţia (în primul caz), sau pot (în ce de al doilea caz) să ceară judecătoriei care a
operat înscrierea ca persoană juridică, să facă menţiunea despre dizolvarea organizaţiei sindicale.

Constituirea, funcționarea, atribuțiile și dizolvarea patronatelor

Definiția patronatelor
Conform Codului muncii, patronatele sunt organizaţii ale patronilor, autonome, fără
caracter politic, înfiinţate ca persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial (art. 227).
În art. 1 din Legea dialogului social întâlnim o altă definiţie: “o organizaţie patronală este
organizaţia patronilor, autonomă, fără caracter politic, înfiinţată în baza principiului liberei
asocieri, ca persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, constituită în scopul apărării
şi promovării drepturilor şi intereselor comune ale membrilor săi, prevăzute de dispoziţiile legale
în vigoare, pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi de
statutele proprii”.

Mod de constituire
Patronatele se pot constitui pe următoarele niveluri:
a) patronii se pot asocia pentru constituirea unei organizaţii patronale;
    b) două sau mai multe organizaţii patronale pot constitui o federaţie patronală;
     c) două sau mai multe federaţii patronale pot constitui o confederaţie patronală.
d) organizaţiile patronale îşi pot constitui structuri organizatorice teritoriale proprii, cu
sau fără personalitate juridică. Structurile organizatorice teritoriale fără personalitate juridică îşi
desfăşoară activitatea în baza statutului organizaţiilor patronale din care fac parte.
     e) federaţiile şi confederaţiile patronale pot constitui din organizaţiile afiliate uniuni
patronale teritoriale.
f) confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional, potrivit legii, se pot constitui
într-un organism de reprezentare a patronatelor cu statut propriu, asigurând o reprezentare
unitară a intereselor patronale la nivel naţional şi internaţional.
Dobândirea personalităţii juridice
Modul de constituire, organizare, funcţionare şi de dizolvare a unei organizaţii patronale
se reglementează prin statutul adoptat de către membrii săi, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Pentru dobândirea personalităţii juridice de către organizaţia patronală, împuternicitul
special al membrilor fondatori ai organizaţiei patronale, prevăzut în procesul-verbal de
constituire, trebuie să depună la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul aceasta,
următoarele acte (originalul şi câte două copii certificate de reprezentantul legal):
     a) o cerere de înscriere;
b) procesul-verbal de constituire a organizaţiei patronale, semnat de membrii fondatori;
     c) statutul;
     d) lista membrilor organului executiv de conducere al organizaţiei patronale, cu
menţionarea numelui, prenumelui, codului numeric personal, profesiunii/funcţiei şi domiciliului
acestora;
    e) dovada existenţei sediului.
Judecătoria este obligată să ţină un registru special de evidenţă a organizaţiilor
patronale, în care se înscriu: denumirea şi sediul organizaţiei patronale, criteriul de constituire,
numele şi prenumele membrilor organului executiv de conducere, precum şi numărul şi data
hotărârii judecătoreşti definitive de admitere a cererii de înscriere. Certificatul de înscriere a
organizaţiei patronale în registrul special al judecătoriei se comunică acesteia în termen de 5 zile
de la înscriere.
Organizaţia patronală dobândeşte personalitate juridică de la data înscrierii în registrul
special ținut de judecătorie a hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de admitere a cererii
de înscriere.

Drepturi şi obligaţii
În vederea realizării scopului pentru care sunt înfiinţate, organizaţiile patronale:
    a) reprezintă, promovează, susţin şi apără interesele economice, juridice şi sociale ale
membrilor lor;
    b) promovează concurenţa loială, în condiţiile legii;
    c) desemnează, în condiţiile legii, reprezentanţi la negocierea şi încheierea contractelor
colective de muncă, la alte tratative şi acorduri în relaţiile cu autorităţile publice şi cu sindicatele,
precum şi în structurile bipartite şi tripartite de dialog social;
    d) elaborează şi promovează coduri de conduită în afaceri;
    e) promovează principiile responsabilităţii sociale;
    f) asigură pentru membrii lor informarea, facilitarea de relaţii între aceştia, precum şi cu alte
organizaţii, promovarea progresului managerial, servicii de consultanţă şi asistenţă de
specialitate, inclusiv în domeniul ocupării şi formării profesionale, precum şi al sănătăţii şi
securităţii în muncă;
    g) la cererea membrilor acestora, au dreptul de a-i asista şi reprezenta în faţa instanţelor de
judecată de toate gradele, a organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi, prin apărători
proprii sau aleşi;
    h) elaborează şi implementează politici de ocupare şi plasare a forţei de muncă;
    i) elaborează strategii şi politici de dezvoltare economico-socială la nivel sectorial şi naţional,
în condiţiile legii;
    j) înfiinţează şi administrează, în condiţiile legii, în interesul membrilor lor, unităţi sociale, de
cultură, învăţământ şi cercetare în domeniul propriu de interes, societăţi comerciale, de asigurări,
precum şi bancă proprie.
De asemenea, patronatele pot adresa autorităţilor publice competente propuneri de
legiferare în domenii de interes patronal.

Dizolvarea patronatelor
În cazul dizolvării unei organizaţii patronale, patrimoniul acesteia se împarte cu
respectarea prevederilor statutului şi ale dreptului comun în materie (în nici un caz nu se împarte
între membri).
În termen de 15 zile de la dizolvare, reprezentantul mandatat al organizaţiei patronale sau
lichidatorii patrimoniului sunt obligaţi să solicite instanţei judecătoreşti competente să facă
menţiunea dizolvării. După expirarea termenului de 15 zile, orice persoană interesată poate
solicita instanţei judecătoreşti competente operarea menţiunii privind dizolvarea.

Concluzii:
Raporturile dintre organizațiile sindicale și cele patronale sunt complexe și diferă în
funcție de convergența sau divergența intereselor lor. Interesele lor sunt convergente din cauza
faptului că atât sindicatele, cât și patronatele, respectiv patronii care intră în alcătuirea lor,
urmăresc desfășurarea unei activități cât mai rentabile, eficiente și profitabile, precum și evitarea
izbucnirii unor conflicte colective de muncă. Pe de altă parte, interesele lor sunt însă și
divergente deoarece, în timp ce angajatorul urmărește obținerea unor profituri cât mai mari cu
cheltuieli cât mai mici, sindicatele doresc să obțină salarii cât mai mari pentru membrii lor,
condiții de muncă cât mai bune, ceea ce presupune cheltuieli sporite pentru patron și, implicit,
beneficii diminuate.