Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tema 2 Urinar
Tema 2 Urinar
Tema 2. Compartimentele lichidiene ale organismului:lichidele extracelular si intracelular; lichidul interstitial si edemul.
Reglarea osmolaritatii extracelulare si a concentratiei extracelulare a sodiului. Reglarea renala a nivelului ionilor de potasiu,
calciu, fosfat si magneziu; actiunile intergrate ale mecanismelor renale pt controlul volemiei si volumului lichidului
extracelular.
2.1 Functiile apei. Echilibrul dintre aportul si eliminarea apei din organism in conditii normale. Formula 4:2:1.
Compartimentele lichidiene ale organismului. Singele, functiile, volum, compozitia si constantele plasmei, proteinele
plasmatice si rolul lor. Hematocritul.
Aportul zilnic de apa.
Surse: a)alimentara(2100ml/zi); b)metabolica(200ml/zi).
Pierderea insensibila de apa(hidrice-prin evaporare la nivelul tr.respirator si prin difuzie la nivel cutanat).
Cutanat(300-400ml/zi)-depinde de stratul cornos al tegumentului, bogat in colesterol-bariera impotriva pierderii excesive de
apa prin difiuziune.
Tractul respirator-inainte de a fi expirat, aerul patruns in tractul respirator e saturat cu vapori de apa la P=47mmHg.
Sudoratie(100ml/zi)
Materii fecale-100ml/zi
Nivel renal-0,5l/zi-persoana deshidratata, 20l/zi-persoana care a ultilizat cantitate mare de apa.
Comparimentele lichidiene
Lichid extracelular-lichidul interstitial si plasma sangvina. 20% din greutatea corpului.
Lichid intracelular-40% din greutatea corpului; apa se gaseste in 2 forme: legata de interiorul membranei si de proteine
celulare si libera ca solvent intracelular.
Lichid transcelular-lichidul sinovial, peritoneal, pericardic, intraocular, cefalorahidian
Hematocritul
Raportu dintre volumul elementelor figurate ale sângelui şi volumul plasmei este denumit hematocrit, care la bărbaţi
este egal aproximativ cu 48%, iar la femei – 42% - normovolemie. În funcţie de corelaţia dintre volumul elementelor figurate
ale sângelui şi cel al plasmei se disting diverse forme patologice tipice ale volumului total al sângelui.
Creşterea sau scăderea volumului total al sângelui circlant sunt respectiv desemnate ca hipervolemii şi hipovolemii.
Creşterea sau micşorarea volumul sângelui circulant se poate produce:
a) concomitent pe seama numărului de elemente figurate şi volumului plasmei. În asemenea circumstanţe este vorba de
heper- sau hipovolemie simplă;
b) numai pe seama elementelor figurate (hepervolemie policitemică, sau hipovolemie oligocitemică);
c) numai pe seama plasmei (hepevolemie oligocitemică sau hipovolemie policitemică).
Mihaela Gutu 3
Stările în care nu se constată modificarea volumului sângelui circulant, dar se micşorează sau se măreşte numărul de
elemente figurate sunt denumite respectiv “normovolemie oligocitemic㔺i “normovolemie policitemică”.
2.2 Masurarea volumului diferitor compartimente lichidiene ale organismului. Reglarea schimburilor lichidiene si a
echilibrului osmotic intre lichidele intracelular si extracelular. Principiile de baza ale osmozei si presiunea osmotica.
Volumul unui compartiment lichidian al org.poate fi masurat prin introducerea unei substante indicatoare in compartimentul
respectiv, urmat de dispersia omogena a acestei subst.in intregul volum lichidian, dupa care se analizeaza gradul de dilutie.
Metoda dilutei substantei indicatoare-masa totala a substantei, masurata dupa dispersia acesteia in compartimentul lichidian=cu
masa subst.introduse in compartiment.
Masurarea volumului apei corporale totale-utilizata apa radioactiva sau apa grea, se amesteca cu apa toata din org.apoi
utilizat principiul dilutiei. Cu ajutorul antipirinei-traverseaza rapid membranele celulare si se distribuie uniform la nivelul
compartimentelor lichidiene.
Masurarea volumului de lichid extracelular- cu Na, Cl, iotalamatul radioactive, ionul tiosulfat si inulina-disperseaza in
plasma si in lichidul interstitial, dar nu traverseaza membrana celulara.
Masurarea volumului intracelular- Volum intracelular=volumul apei corporale totale-volumul extracelular
Masurarea volumului plasmatic-cu albumina serica marcata cu iod radioactiv-nu traverseaza cu usurinta endoteliul capilar,
dar ramine in sistemul vascular. Colorantul albastru Evans-se leaga puternic de proteinele plasmatice.
Masurarea volumului de singe- Volumul total de singe=volumul plasmatic/ (1-hematocrit). De asemenea cu ajutorul unor
eritrocite marcate radioactiv.
2.3 Volumul si osmolaritatea lichidelor extra si intracelular in stari patologice. Edemul. Lichidele din “spatiile potentiale”
ale organismului.
Volumul si osmolaritatea lichidelor extra si intracelular in stari patologice
Principii:
1.Apa strabate rapid membranele celulare-osmolaritatea lichidelor intra si extracelulare ramin aproape egale.
2.Membranele celulare sint aproape complet impermeabile pt numerosi solvati-nr de osmoli ramine constant
Glucoza si alte substante administrate pt sustinerea nutritiva a org- cind sint utilizate, concentratia substantelor osmotic
active pe care le contin e ajustata astfel incit solutia sa fie aproape izotonica, sau solutiile sint introduse destul de lent pt a nu
deregla echilibrul osmotic al lichidelor corporale.
Mihaela Gutu 4
Hiponatremia- atunci cind concentratia plasmatica a Na scade cu mai mult sub valoarea normala. Cauze: pierderea de NaCl
din lichidul extracelular(duce la deshidratarea hipoosmotica si scaderea volumului lichidului extracelular); excesul de apa;
abuzul de diuretice saluretice; boala Adison.
Hipernatremie- concentratia plasmatica a Na e mai mare decit valoarea normala. Cauze: pierderile de apa(deshidratare
hiperosmotica) si excesul de Na(hiperdratare hiperosmotica)
2.4 Reglarea osmolaritatii extracelulare si a concetratiei extracelulare de Na. Importanta rinichilor. Tulburarile
procesului de concentrare a urinei. Controlul osmolaritatii lichidului extracelular si al concentratiei extracelulare de Na.
Mecanismul de feedback osmoreceptori-hormon antidiuretic. Setea. Apetitul pentru sare.
Cantitatea de apa din organism este controlata de:
a)aportul de lichide, reglat de factorii care influenteaza senzatia de sete;
b)excretia renala de apa, care e controlata de factori ce influenteaza filtrarea glomerulara si reabsorbtia tubulara.
Rinichii secreta excesul de apa prin formarea urinei diluate-cind in org.exista exces de apa, iar osmolaritatea lichidelor
corporale e scazuta, osmolaritatea urinara scade pina la 50 mOm/l. Atunci cind exista un deficit de apa si osmolaritatea
lichidului extracelular e crescuta, osmolaritatea urinei este intre 1200-1400 mOm/l.
Concentratia urinei e controlata de ADH-atunci cind osmolaritatea lichidelor org.creste peste valoarea normala, ADH
determina cresterea permeabilitatii pt apa a tubilor distali si a tubilor colectori, aceasta permite reabsorbtia unor cantitati mari de
apa, cu reducerea volumului urinar.
Mihaela Gutu 5
Mecanisme renale cu rol in excretia urinei diluate- dupa ingestia unei cantitati de 1l de apa se observa ca volumul urinar
creste si osmolaritatea urinara scade, astfel incit este excretat un volum crescut de urina diluata, iar cantitatea totala de solvati
excretata ramine relativ constanta.
-la nivelul tubului proximal, lichidul tubular ramine izoosmotic;
-pe masura ce se deplaseaza catre zona medulara interna, lichidul tubular devine concentrat;
-la nivelul bratului ascendent al AH sint puternic reabsorbiti ionii de Na, K si Cl si lichidul tubular devine diluat pe masura ce
avanseaza prin bratul ascendent al AH si ajunge in segmentul proximal al tubului distal unde osmolaritatea e de 100 mOs/l;
Importanta rinichilor:
Tubul proximal- electrolitii filtrati sint reabsorbiti(65%). Membrana tubulara e permeabila pt apa si reabsorbtia solvatilor e
insotita de difuziunea apei la nivelul membranei tubulare prin mecanism osmotic. Osmolaritatea lichidului tubular=cea a
filtratului glomerular-300mOsm/l.
Bratul descendent al AH- apa e absorbtia in interstitiul medular. Membrana tubulara e permeabila pt apa dar putin permeabila
pt NaCl si uree. Osmolaritatea lichidului creste treptata, apoi devine=osmolaritatea lichidului interstitial-1200mOsm/l
Segmentul subtire al bratului ascendent al AH- e impermeabil pt apa dar este un grad de reabsorbtie a NaCl. Pe masura ce
NaCl difuzeaza in afara tubului, apa ramine in sistemul tubular si gradul de diluvie al lichidului tubular creste. O mica cantitate
de uree e absorbita in interstitiul medular din ductele colectoare apoi difuzeaza aici, astfel e prevenida scaderea cantitatii de uree
la nivelul zonei medulare.
Segmentul gros al bratului ascendent al AH- impermeabil pt apa, dar sint transportate activ din lumenul tubular in interstitiul
medular ionii de Na, Cl, K- gradul de dilutie creste mult, concentratia scade-100mOsm/l.
Segmentul proximal al tubului distal- dilutia lichidului creste pe masura ce solvatii sint reabsorbiti si apa ramine in sistemul
tubular.
Segmentul distal al tubului distal, segmentul cortical al tubului colector- osmolaritatea depinde de nivelul ADH. Membranele
tubulare sint permeabile pt apa, are loc reabsorbtia apei. Permeabilitatea pt uree e redusa-concentratia ureei creste pe masura ce
apa e reabsorbtia. Osmolaritatea scade datorita reabsorbtiei continue de ioni.
Segmentul medular al tubului colector- concentratia lichidului tubular depinde de ADH, osmolaritatea interstitiului medular.
Permeabilitatea pt apa este mare si apa difuzeaza din tub in spatiul interstitial pina la atingerea echilibrului osmotic.
-rinichii au posibilitatea, atunci cind e necesar sa excrete urina concentrata care contine o cantitatea scazuta de NaCl.
-pot fi excretate volume mari de urina diluata fara cresterea excretiei de Na.
Tulburarile procesului de concentrare a urinei.
Capacitatea renala de concentrare sau diluatie a urinei poate fi afectata in urmatoarele cazuri:
1.secretia inadecvata de ADH
2.disfunctia mecanismului prin contracurent-pt concentrarea maximala a urinei e necesar ca lichidul interstitial medular sa fie
mentinut hiperosmotic.
3.absenta rs la ADH la nivelul tubului distal, colector si ductului colector.
Diabetul insipid central- formarea unui volum mare de urina diluata, care poate depasi 15l/zi. Cauza:abolirea sintezei de
ADH sau incapacitatea de eliberare a ADH de catre hipofiza-scade permeabilitatea pt apa a segmentelor tubulare distale ale
nefronului. Tratament: desmopresina(analog sintetic al ADH)-administrata pe cale injectabila, orala sau spray nazal.
Diabet insipid nefrogen-Cauza:incapacitatea rinichilor de a rs la ADH; incapacitatea mecanismului prin contracurent de a
genera si mentine hiperosmolaritatea interstitiului medular. Este eliminat un volum mare de urina diluata ceea ce duce la
deshidratare.
d)greata;
e)hipoxia;
f)medicamente:morfina, nicotina, ciclofosfamida.
Setea
În hipotalamusul anterior se află un centru nervos al setei. Stimulii nervoşi periferici sunt sensibilizaţi de uscăcinea gurii şi a
buzelor născându-se impulsuri nervoase care se propagă spre centrul setei. Acest proces este însă insuficient, deorece
uscăciunea bucală nu naşte neapărat şi senzaţia de sete. Setea este condiţionată în primul rând de către stimulii umorali endogeni
sensibili la deshidratarea celulară, prin intermediul osmoreceptorilor, organiţi sensibili şi prin intervenţia hormonilor steroizi
corticosuprarenali.
Creşterea concentraţiei sângelui, prin factori umorali, provocă deasemenea senzaţia de sete.
Alimentele prea sărate, prea dulci sau cele picante, provocă sete prin modificările osmotice pe care le produc, acţionând în
secundar şi pe cale nervoasă.
Asupra centrului setei mai acţionează şi impulsurile propagate de către scoarţa cerebrală.
Între reglarea setei şi a diurezei există, la nivelul centrilor superiori de coordonare, o legătură strânsa
Factorii care stimuleaza senzatia de sete:
1.Cresterea osmolaritatii lichidului extracelular, care conduce la deshidratarea intracelulara la nivelul centrului setei.
2.Scaderea volumului lichidului extracelular si a presiunii arteriale.
3.Angiotensina II.
4.Uscaciunea mucoasei bucale si deshidratarea mucoasi esofagiene.
5.Stimulii faringieni si gastrointestinali.
2.5 Reglarea excretiei de potasiu si a concentratiei extracelulare a ionilor de potasiu. Reglarea distributiei interne a
potasiului. Privire de ansamblu asupra excretiei renale de potasiu. Rezumatul factorilor care regleaza secretia de potasiu.
Reglarea excretiei de potasiu si a concentratiei extracelulare a ionilor de potasiu
Concentratia extacelulara-4,2mEq/l. Cresterea concentratiei duce la aritmii cardiace, stop cardiac sau fibrilatie ventriculara.
98%-intracelular; 2%-extracelular.
Hiperpotasemie-cresterea concentratiei plasmatice a ionilor de K
Hipopotasemie-scaderea concentratiei plasmatice a K
Mentinerea concentratiei depinde de:excretia renala; redistributia ionilor de K intre compartimentele lichidiene intra si
extracelulare.
Reglarea distributiei interne a potasiului.
-insulina:stimuleaza transportul K in celule;
-aldosteronul:determina cresterea transportului intracelular al K;
-stimularea beta-adrenergica:creste secretiei de catecolamine, determina deplasarea ionilor de K din lichidul extracelular in
cel intracelular prin activarea receptorilor β2-adrenergici.
-tulburarile acido-bazice:determina modificari ale distributiei ionilor de K. Acidoza metabolica-determina cresterea
concentratiei extracelulare a K. Alcaloza metabolica-reduce concentratia extracelulara a ionilor de K.
-distructiile celulare: determina cresterea concentratiei extracelulare de K;
-activitatea fizica intensa:duce la hiperpotasemie prin eliberarea de K din celulele musculare scheletice.
-cresterea osmolaritatii lichidului extracelular:determina redistributia ionilor de K din celule in lichidul extracelular.
2.6 Controlul excretiei renale de calciu si al concentratiei extracelulare a ionilor de calciu, ionilor fosfat si magneziu.
Controlul excretiei renale de calciu si al concentratiei extracelulare a ionilor de calciu
Concentratia normala-2,4mEq/l
Hipocalcemie-scaderea concentratiei ionilor de Ca-excitabilitatea celulelor musculare si nervoase creste, se dezvolta tetanie
hipocalcemica(contractii spastice ale mm scheletici).
Hipercalcemie-cresterea concentratiei de Ca-favorizeaza aparitia aritmiilor cardiace.
50%-sub forma de ioni de Ca
40%-legat de proteinele plasmatice
10%-formeaza complexe cu anioni(ionii de fosfat si citrat)
99%-depozitat la nivelul sistemului osos
1%-lichidul extracelular
0,1%-lichidul intracelular
Parathormonul-regleaza concentratia plasmatica a Ca prin 3 actiuni:
1.stimularea reabsorbtiei osoase.
2.stimularea activarii vit.D, care induce cresterea reabsorbtiei intestinale de Ca.
3.cresterea prin actiune directa a reabsorbtiei de Ca la nivelul tubilor renali.
Rata excretiei renale de Ca=cantitatea filtrata de Ca-cantitatea reabsorbita de Ca
Factori care controleaza reabsorbtia tubulara renala a Ca:
PTH-ul-in prezenta unor niveluri crescute de PTH, se
amplifica reabsorbtia Ca la nivelul segmentului gros al
bratului ascendent al AH si tubilor distali si excretia urinara
de Ca se reduce si invers.
Cresterea volumului lichidului extracelular sau a
presiunii arteriale-determina scaderea reabsorbtiei apei si
Na la nivelul tubilor proximali-se produce scaderea
reabsorbtiei de Ca si invers.
Concentratie plasmatica a ionilor fosfat-cresterea
fosfatemiei stimuleaza secretia de PTH, care determina
cresterea reabsorbtiei renale a Ca, excretia renala de Ca se
reduce si invers.
Acidoza metabolica-stimuleaza reabsorbtia.
Alcaloza metabolica-inhiba reabsorbtia.
Concentratia Mg liber-0,8mEq/l
65%-se reabsoarbe in AH
25%-la nivelul tubilor proximali.
5%-la nivelul tubilor distali si colectori.
Mecanisme care duc la cresterea excretiei de Mg:
-cresterea concentratiei extracelulare a ionilor de Mg
-cresterea volumului extracelular
-cresterea concentratiei extracelulare a ionilor de Ca.
2.7 Actiunea integrata a mecanismelor care controleaza volumul lichidului extracelular. Importanta natriurezei de
presiune si a durezei de presiune in mentinerea homeostaziei sodiului si a echilibrului lichidian. Distributia lichidului
extracelular intre spatiile interstitiale si sistemul vascular. Factori nervosi si hormonali care controleaza volumul
compartimentelor lichidiene.
Actiunea integrata a mecanismelor care controleaza volumul lichidului extracelular
Volumul lichidului extracelular e determinat de echilibrul intre aportul si excretia de apa si sare.
-pt mentinerea homeostaziei, e necesar ca pe termen lung excretia si aportul de Na sa fie egale.
-excretia de Na e controlata prin modificarea ratei de filtrare glomerulara sau a ratei de reabsorbtie tubulara a Na
Excretia=filtrarea glomerulara-reabsorbtia tubulara
Reabsorbtia tubulara=178,5 l/zi
Volumul urinar=1,5l/zi
Mecanisme compensatorii(cind se produce cresterea cantitatii de NaCl si cresterea RFG):
a)cresterea reabsorbtiei tubulare a surplusului de NaCl filtrat-elichilibru glomerulo-tubular.
b)activarea mecanismului de feedback macula densa-arteriola aferenta-creste cantitiatea de NaCl la nivelul tubului distal care
determina constrictia aa, si RFG scade la valoarea normala.
c)modificarea presiunii sangvine
d)modificarea nivelurilor plasmatice a anumitor hormoni
Volumul sangvin ramine aproape constant in pofida variatiilor mari ale aportului lichidian zilnic:
a)o variatie a volumului sangvin determina modificarea debitului cardiac.
b)modificarea debitului cardiac duce la modificarea PA.
c)variatia PA induce modificarea debitului urinar.
Aldosteronul-determina cresterea reabsorbtiei renale a Na(la nivelul segmentelor corticale ale tubilor colectori)
-efectul net-retentia de Na si apa si cresterea excretiei urinare a Na
-hipersecretie-retentia renala de Na e scazuta de cresterea PA
ADH-rol in formarea unui volum mic de urina concentrata si excretia unor cantitati normale de sare
-scaderea:duce la diminuarea reabsorbtiei renale de apa si surplusul de lichid e eliminat din org
-exces:cresterea marcanta a PA si a volumului extraceluar-scaderea concentratiei extracelulare de Na
Peptidul natriuretic atrial-determina cresterea usoara a RFG si scaderea reabsorbtiei de Na la nivelul ductelor colectoare-
aceasta duce la cresterea excretiei de sare si apa si reducerea volumului sangvin