Curs 3

Monitorizarea funcțiilor vitale

Recoltări specifice
Puncția pericardică

MĂSURAREA, NOTAREA ŞI INTERPRETAREA PULSULUI

Definiţie
~ Pulsul reprezintă senzaţia de şoc percepută la palparea arterei superficiale pe un plan dur.
~ Este presiunea exercitată de coloana de sânge sincron cu activitatea inimii percepută sub formă de
şoc arterial sau pulsaţie.
Scop
~ Evaluarea funcţiei cardiovasculare.
~ Stabilirea diagnosticului.
~ Evaluarea evoluţiei bolii, a stării generale.
~ Recunoaşterea complicaţiilor.
Elemente de apreciat
~ Ritm (regularitate).
~ Frecvenţă (rapiditate).
~ Amplitudine (intensitate).
~ Tensiune (volum).
~ Celeritate.
Locul măsurării
~ Orice arteră accesibilă palpării ce poate fi comprimată pe un plan osos sau vârful inimii: artera
radială, artera carotidă, artera femurală etc.
Materiale şi instrumente necesare
~ Ceas cu secundar sau cronometru.
~ Creion sau pix de culoare roşie.
~ Foaie de temperatură.
Metode de măsurare
~ Palpatorie.
~ Auscultatorie.
~ Monitorizare electronică (pe cardioscop).
Pregătirea bolnavului
~ Psihic. Se anunţă pacientul şi se explică tehnica. O stare emotivă poate modifica valoarea.
~ Fizic. Repaus fizic şi psihic 10-15 minute.
Execuţie
~ Asistenta îşi spală mâinile.
Măsurarea pe artera radială:
~ Se reperează artera în şanţul radial (în continuarea policelui).
~ Se fixează vârful degetele palpatoare (index, medius, inelar) pe traiectul arterei, radiale
îmbrăţişând antebraţul cu policele.
~ Se exercită o uşoară presiune asupra peretelui arterial şi se percep zvâcniturile pline ale pulsului
timp de 1 minut (se poate măsura şi timp de 15 secunde sau 30 secunde – pulsul regulat – iar
valoarea obţinută se înmulţeşte cu 4 sau cu 2).
Măsurarea – după aceiaşi tehnică – se poate face şi pe alte artere.
Notare
~ Se notează cifric în caietul independent de observaţii clinice – se notează inclusiv ora, dacă pulsul a
fost măsurat în frison, faciesul era roşu etc.
~ Se notează grafic în foaia de temperatură → pentru fiecare linie orizontală se socotesc 4 pulsaţii –
adică 4 valori / pătrat.
~ Prin unirea punctelor succesive se obţine → CURBA PULSULUI.
~ În unele documente medicale se notează valoarea cifric însoţită şi de caracteristicile pulsului. PD1 =
90 pulsaţii /minut. PS2 = 80 pulsaţii /minut.
Interpretare
~ Normal: puls regulat, bine bătut, ritmic, sincron, celeric.
~ Patologic: puls slab, imperceptibil, aritmic, asincron
~ Frecvenţa → puls rapid – tahicardic, puls rar – bradicardic.
~ Ritm → regulat, neregulat.
~ Amplitudine → puls mic, filiform sau cu amplitudine crescută.
~ Volum (tensiune) → puls dur sau moale.
~ Celeritatea → puls săltăreţ (creşterea rapidă a tensiunii urmată de o cădere bruscă) sau puls tard
(cădere lentă).
~ Frecvenţa normală în funcţie de vârstă: N.n. 140-120 p / minut. Adult 80-60 p / minut.
Observaţii
~ Măsurarea pentru valori exacte se face timp de 1 minut.
~ Măsurarea se face numai după un repaus fizic şi psihic de 10-15 minute.
~ Măsurarea se face dimineaţa şi seara, din oră în oră, la diferite intervale recomandate de medic.
~ Curba pulsului normal este paralelă cu curba respiraţiei şi curba temperaturii.
~ Frecvenţa pulsului creşte paralel cu temperatura → la un grad de temperatură pulsul creşte cu cca.
10 pulsaţii /minut.

MĂSURAREA, NOTAREA ŞI INTERPRETAREA TENSIUNII ARTERIALE

Definiţie
~ Tensiunea arterială (TA) → presiunea exercitată de sângele circulant asupra arterelor.
~ Tensiunea arterială maximă – sistolică → determinată de contracţia inimii în sistolă.
~ Tensiune arterială minimă – diastolică → determinată de activitatea inimii în diastolă.
~ Tensiune diferenţială → diferenţa dintre TA maximă şi TA minimă.
Scop
~ Evaluarea funcţiei cardio-vasculare.
~ Evaluarea evoluţiei bolii.
~ Recunoaşterea complicaţiilor.
~ Stabilirea prognosticului.
Locul măsurării
~ Artera humerală
Materiale şi instrumente necesare
~ Tensiometru cu mercur (Riva-Rocci), sfigmomanometru, tensiometru electronic.
~ Stetoscop biauricular.
~ Tampon de vată + alcool (pentru dezinfecţie membranei stetoscopului şi a olivelor).
~ Creion sau pix de culoare roşie. Foaie de temperatură.

1
2
Metode de măsurare
~ Metoda palpatorie.
~ Metoda auscultătorii.
Pregătirea bolnavului
~ Psihic → se anunţă bolnavul şi se explică tehnica (în termeni succinţi şi pe înţelesul lui; se explică
etapele tehnicii).
~ Fizic → repaus fizic şi psihic 15 minute.
o Se preferă măsurarea înaintea servirii mesei sau la 3 ore de la servirea mesei.
Execuţie
~ Asistenta îşi spală mâinile.
~ Bolnavul se aşează în poziţie comodă, cu braţul relaxat.
~ Se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului sprijinit şi în extensie.
~ Manometrul se fixează la nivelul arterei la care se face determinarea, se aşează la vedere.
~ Se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea manşetei.
Măsurarea TA prin metoda auscultatorie:
~ Se introduc olivele stetoscopului în urechi.
~ Se închide supapa şi se pompează aer în manşetă până dispar pulsaţiile.
~ Se decomprimă manşetă progresiv prin deschiderea lentă a supapei până când se percepe primul
zgomot arterial care reprezintă valoarea TA maximă (sistolică) - se reţine valoarea.
~ Se continuă decomprimarea până când zgomotele dispar = valoare TA minimă (diastolică). Se
reţine valoarea.
~ Se îndepărtează manşeta de pe braţul pacientului.
~ Se dezinfectează olivele şi membrana stetoscopului.
Măsurarea TA prin metoda palpatorie
~ Determinarea se face prin palparea arterei radiale. Nu se foloseşte stetoscopul biauricular.
~ Etapele măsurării sunt identice metodei auscultatorie.
~ Metoda are dezavantajul obţinerii unor valori mai mici decât în realitate.
~ Se obţine numai valoarea TA maximă – sistolică.
Notare
~ Se notează cifric în caietul independent de observaţii clinice.
~ Se notează grafic în foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare roşie
socotind pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur; linia superioară → valoarea
maximă; linie inferioară → valoarea minimă.
~ Se unesc liniile orizontale cu inii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat.
~ Uneori se notează cifric: TAmax=150mmHg; TAmin=75mmHgsau TA = 150/75 mmHg
Interpretare
~ Normal → se obţin 2 valori:TAmax (sistolică) şi TAmin (diastolică).
~ Patologic. Valori crescute = hipertensiune (boli vasculare, boli renale, tulburări endocrine,
menopauză, boala hipertensivă). Valori scăzute = hipotensiune (miocardite, endocardite, hemoragii,
diaree, vărsături etc.). N.n. 60/40mmHg. Adult 120/70mmHg.
Observaţii
~ Manometrul se fixează la nivelul arterei la care se face determinarea.
~ Se dezinfectează olivele şi membrana stetoscopului după fiecare utilizare.
~ Măsurarea se face la acelaşi bolnav cu acelaşi aparat, în aceleaşi condiţii.
~ Măsurarea se face în clinostatism şi / sau ortostatism, dimineaţa şi seara, din oră în oră (în servicii
ATI), la diferite intervale recomandate de medic.
~ În caz de suspiciune se repetă măsurarea fără a îndepărta manşeta.

INTERVENTII IN INFARCT DE MIOCARD ACUT

Definiţie: Infarctul de miocard acut este sindromul coronarian acut rezultat prin ocluzia completă a
uneia sau mai multor artere coronare, ca urmare a trombozei coronariene produse la nivelul unei plăci
complicate de aterom.
Etiologie:-90-95% cauza este ateroscreloza coronariană.
Factori declanșatori:
- efort fizic,
- stress,
- mese copioase,
- factori meteorologici,
- infectii și poate apărea si in repaus (in 50% din cazuri)
Factori favorizanti/de risc:
- vârsta ,
- sexul,
- hipertensiunea arterială,
- diabetul zaharat,
- fumatul,
- obezitatea,
- hipercolesterolemiile etc.
Manifestări de dependență (semne și simptome):
● durerea acuă retrosternală sau pericardică, cu iradiere in membrul superior stang si epigastru, are
senzație de gheara, intensitatea durerii este de strivire, constrictive, moarte iminentă si poate
tine de la cateva zeci de minute pana la 24-48 ore
✔ transpiratii reci
✔ ameteli, distonie abdominală
✔ anxietate, transpiratii reci, greata, varsaturi, dispnee, palpitatii, fatigabilitate.
✔ durerea nu cedeaza la nitroglicerina sublingual
● hipertensiune arterial
● febră absentă inițial, poate apărea la 12-24 ore însoțită de paloare, tegumente reci și umede,
tahicardie
Interventii pe loc:
✔ psihoterapie - linistirea pacientului
✔ pozitionarea cât mai comodă , asezarea bolnavului in decubit dorsal şi interzicerea oricărui efort – inclus
vocal.
✔ monitorizarea functiilor vitale
✔ TRANSPORT DE URGENȚĂ LA SPITAL !
✔ la indicatia medicului se execută:
● sedarea durerii (Mialgin,Morfina)-administrate IM
● combaterea anxietatii(Diazepam)
● oxigenoterapie
● investigații ale aparatului cardiovascular – analize sânge, ecocord, ecg
● tratament anticoagulant/trombolitic funcție de recomandarea medicului
● mobilizarea pacientului se va face treptat
 ● alimentația va fi ușoară- sa nu determine constipație( se va evita efortul de
defecație)
Hemocultura
Definiţie: Hemocultura = test diagnostic care permite identificarea prezenţei anormale a
microorganismelor patogene (bacterii, fungi) în sângele pacientului, prin metode microbiologice ±
imunohistochimice.( insamantarea pe un mediu de cultura )
Obiectivele procedurii
- Punerea în evidenţă a germenilor patogeni în sânge prin însămânţare pe medii de cultură
- Efectuarea antibiogramei
Indicaţii:
Precizarea diagnosticului medical (pozitiv şi etiologic) în următoarele situaţii, evocatoare pentru
septicemii, infecţii severe de focar cu risc septicemie (pielonefrite, . bronhopneumonii) ori endocardită
infecţioasă:
- Sindrom infecţios sever (stare septică);
- Sindrom febril prelungit, cu etiologie inaparentă;
- Sindrom febril la un pacient valvular/protezat valvular;
- Şoc. septic;
- Frison.
Materiale necesare:
- 2 seturi de recipiente care conţin medii sterile de cultură (câte un flacon separat pentru germeni
aerobi şi anaerobi), furnizate de laboratorul de microbiologic Pentru fiecare tip de mediu de cultură
se verifică atent cantitatea de sânge venos care trebuie recoltată, astfel încât să se asigure raportul
optim sânge/mediu = 1/5-1/10 (10 ml sânge venos sau 5 ml sânge venos la 50 ml mediu de
cultură).
- Recoltarea celor 2 hemoculturi se poate face în aceeaşi etapă (imediat după frison) sau la interval
de 15 minute ori conform indicaţiei medicului (o oră interval).
- Mănuşi sterile, garou, holder, masca, lampă de spirt şi chibrituri dacă sunt utilizate flacoanele cu
mediu de cultură ce necesită dezinfecţia gâtului flaconului
- Antiseptice: Betadină, Cloramina (pentru pacienţii alergici la iod);
- 2 seringi de 10 ml pentru recoltarea sângelui venos; 5 ace sterile (unul pentru recoltare, alte 4
pentru trasferul sângelui recoltat în flacoanele cu medii de cultură);
- Tampoane sterile pentru antiseptizarea tegumentului şi dezinfecţia dopurilor flacoanelor cu medii
de cultură).
- Recoltarea sângelui venos pentru hemocultura se poate face şi în sistem închis, cu dispozitive
speciale de tip vacutainer (sistem BACTEC)
 Flacoane de hemocultura cu medii aerobe şi anaerobe tip BACTEC

Pregătirea pacientului
a) psihică: -informaţi şi explicaţi pacientului procedura, avertizaţi-l că recoltarea se poate repeta
- Obţineţi consimţământul informat
b) fizică: -poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit deoarece poate prezenta
frisoane
- Alegeţi vena cea mai turgescentă
- Spălaţi regiunea plicii cotului cu apă şi săpun
- Dezinfectaţi cu alcool iodat, betadină

Descrierea gestului:participă două asistente medicale

- Verificarea indicaţiei medicale pentru recoltarea hemoculturii; a identităţii pacientului;
- Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de protecţie;
- Antiseptizarea tegumentelor cu Betadină(cloramină), în vederea puncţiei venoase;
- Recoltarea cu seringa a 20 ml sânge prin puncţie venoasă periferică - vezi punctia venoasa
- Introducerea sângelui venos recoltat în flacoanele de hemocultură se face cu respectarea atentă a
următoarelor etape:
● Schimbarea acului de recoltare cu unul steril, la fiecare manipulare a probei biologice (previne
contaminarea);
● Dezinfectarea cu betadină a capacului flaconului cu mediu înainte de introducerea celor 10 ml
sânge venos în flacon (previne contaminarea); sau flambarea gâtului flaconului înainte de
introducerea sângelui în flacon
● Rotirea uşoară a fiecărui flacon, pentru omogenizarea probei;
● Gestionarea corespunzătoare a instrumentarului şi materialelor folosite;
● Dezbrăcarea mănuşilor folosite şi colectarea corespunzătoare a acestora;
● Spălarea mâinilor şi uscarea lor;
● Etichetarea corespunzătoare a probelor biologice recoltate, pentru a fi trimise la laboratorul de
microbiologie.
În buletinul care însoţeşte probele se vor preciza: datele generale ale bolnavului, diagnosticul medical
prezumptiv, temperatura cutanată a pacientului în momentul recoltării, tratamentul efectuat anterior cu
antibiotice (medicamentul, doza şi durata terapiei), medicul curant al bolnavului şi asistenta medicală
care a efectuat recoltarea probelor,ora recoltării. Hemoculturile recoltate sunt trimise rapid laboratorului
de microbiologie pentru a fi puse la termostat, la 36,5 - 37 ° C.
Documentarea procedurii efectuate în fişa/foaia de observaţie, descărcarea instrumentarului şi
materialelor folosite.
Îngrijirea pacientului
- Reinstalaţi pacientul în poziţie comodă şi acoperiţi-l pentru că frisonează
- Observati faciesul, tegumentele (extremitatilor), comportamentul pacientului
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate/dorite: - Recoltarea s-a făcut corect, în condiţii de strictă asepsie şi antisepsie
Rezultate nedorite/ce faceţi? - Vezi accidente /incidente puncţia venoasă
Atenţie: Recoltarea se face la debutul bolii înainte de administrarea antibioticelor.
Rezultatul hemoculturilor
Este comunicat de laboratorul de microbiologie în următoarele 7-10 zile de la recoltarea probelor (în
funcţie de agentul patogen implicat).
 Sunt urmărite zilnic macroscopic. Pozitivarea hemoculturilor se face în 2-3 zile în cazul agenţilor
patogeni uzuali. Microorganismele patogene care se dezvoltă mai lent sau necesită condiţii speciale de
cultură reclamă un timp mai îndelungat de dezvoltare sau medii speciale (îmbogăţite) de cultură.
Odată identificat agentul patogen implicat, se testează şi sensibilitatea acestuia la diverse antibiotice
(antibiograma).
Erori de interpretare ale hemoculturilor:
- Rezultatele fals pozitive pot fi cauzate de contaminarea accidentală a probelor, în timpul
recoltării sau manipulării acestora.
- Rezultatele fals negative pot fi explicate de implicarea unor agenţi patogeni neuzuali, care se
dezvoltă mai lent sau necesită condiţii speciale de cultură sau de efectuarea unor tratamente
anterioare cu antibiotice. Din acest motiv se recomanda recoltarea hemoculturilor înainte de
iniţierea oricărui tratament antibiotic sau după o întrerupere de minim 72 ore (până la o
săptămână) a antibioticelor (în "fereastra terapeutică").
Precauţii esenţiale pentru eficienţa diagnostică a hemoculturilor:
Pentru evitarea surselor de eroare menţionate se recomandă:
- Respectarea strictă a măsurilor de asepsie la recoltarea sângelui pentn; hemocultură şi în cursul
manipulării probelor (tehnică impecabilă respectarea proporţiei sânge/mediu = 1/5-1/10, evitarea
contaminării probelor în cursul inoculării sângelui venos);
- Recoltarea a minim 3 seturi de hemoculturi (la 6 ore interval) în primele 24 de ore de la evocarea
diagnosticului posibil de septicemie/endocardită infecţioasă (înainte de iniţierea antibioticoterapiei
sau în "fereastră terapeutică");
- Avizarea laboratorului de microbiologie asupra datelor clinice ale pacientului şi supoziţiilor de
diagnostic emise de medicul clinician (colaborare mmtidisciplinară, lucrul în echipă).

PUNCȚIA PERICARDICĂ

Reprezintă manevra medicală efectuată în scop diagnostic sau terapeutic, ce presupune

extragerea sterilă a revărsatului lichidian acumulat ăn sacul pericardic.
Indicații :
-scop explorator/diagnostic- pentru precizarea diagnosticului pozitiv și etiologic al pericarditelor/
colecțiilor pericardice exsudative sau obținerea informațiilor privind mecanismul creșterii presiunii
venoase centrale,
-scop terapeutic:
1. evacuyarea lichidului pericardic cauzator de tamponadă cardiacă(pericardiocenteza)
2. introducerea intrapericardică a unor subst.medicamentoase ăn scop terapeutic(citostatice, antibiotice,
corticoizi)
Cauze de colecție pericardică:
- Uremia
- Infecțiile virale, bacteriene, fungice, TBC
- Disecție de aorta, rupture miocardică consecutive unui infarct miocardic cu hemopericard,
- Afecțiuni neoplazice
- Complicații ale cateterismului cardiac sau ale inserării de pacemaker,
- Mixedemul
- Situații de postiradiere, după resuscitare cardiorespiratorie incorect efectuată sau cauze
idiopatice
Contraindicații
 1. Absolute : - incertitudine asupra diagnosticului etiologic al tamponadei(disecție de aortă,
ruptură cardiacă ăn cadrul unui IMA) până la obținerea datelor de diagnostic imagistic
- Condiții tehnice nesatisfăcătoare sau personal necalificat.
2. Relative : - diateze hemoragice, - tratament cu anticoagulante orale.
Circumstanțele efectuării puncției pericardice
1. Puncția pericardică programată
-efectuată pentru investigarea etiologiei revărsatului lichidian pericardic
-efectuată în scop terapeutic( administrarea medicamentelor intrapericardic)
2. Puncția pericardică evacuatorie în urgență
-efectuată în tamponada cardiacă ptr.ameliorarea statusului hemodinamic
-efectuată în cazul pericarditelor exsudative cu acumulare rapidă de lichid(200-300ml) sau
acumulare lentă a unor cantități impresionante de lichid pericardic(1000-2000 ml)
Pericardiocenteza este un act medical cu potențial letal și de aceea va fi efectuată numai dacă există
posibilități imediate de terapie intensivă, facilități de cateterizare cardiacă și chirurgie cardiovasculară.
Pacientului i se va stabili o linie intravenoasa pentru sedare si alte medicatii posibil necesare si va fi
monitorizat EKG pe tot parcursul procedurii, pentru a se urmari activitatea cardiaca. Pacientul trebuie sa
stea intins pe masa, cu corpul ridicat intr-un unghi de 60 de grade. Daca testul este electiv, atunci se
recomanda sa nu se consume nci alimente nici apa cu sase ore inainte de test. Pentru copii, pregatirea
depinde foarte mult de varsta acestora, nivelul de inceredere si expunerea anterioara la proceduri
similare.
Pericardiocenteza este o procedura invaziva deci se asociaza cu riscuri. Complicatiile sunt posibile, insa
au devenit mai rare datorita ghidajului imagistic care a imbunatatit semnificativ vechea tehnica „oarba”.
Riscuri posbile asociate cu pericardocenteza sunt:
- Punctionarea miocardului (muschiul inimii)
- Punctionarea unei artere coronare (care aduce sange catre muschiul cardiac)
- Infarct miocardic
- Aritmii induse de introducerea acului
- Pneumopericard
- Pericardita (infectia membranelor pericardului)
- Punctionarea accidentala a stomacului, plamanilor sau ficatului.
Lichidul pericardic normal este limpede sau usor colorat. In timpul examinarii patologice, lichidul
pericardic normal nu contine sange, celule canceroase sau bacterii. La cei mai multi pacienti se gaseste
o cantitate mica de fluid (10-50 ml). Volumul lichidului pericardic de peste 50 ml sugereaza efuziune
pericardica (acumularea de prea mult fluid in cavitatea periacardica) . Prezenta microorganismelor
(precum Stafilococul Auriu) in lichidul pericardic indica pericardita bacteriana. Sange in fluidul
pericardic se intalneste la pacientii cu cancer, ruptura cardiaca, care poate aparea in cazul infarctului
miocardic sau ca urmare a unei hemoragii produse de leziuni traumatice sau accident.
Locul punctiei
In functie de scopul punctiei, locul executiei difera:
-in cazul punctiei exploratoare - spatiul V intercostal stang la 6 cm de marginea sternului;
-in cazul in care cantitatea de lichid este mare - spatiul VI-VII la jumatatea distantei dintre linia axilara
anterioara si cea medioclaviculara stanga.Cantatitatea de lichid se poate determina in urma unui control
radiologic;
-in cazul punctiei evacuatoare - la extremitatea apendicelui xifoid, pacientul fiind in pozitie semisezand
Pregatirea punctiei
Pentru pericardiocenteza sunt necesare acelasi materiale ca si pentru punctia pleurala exceptand
aparatele respiratoare.

- instrumente sterile (2-3 ace de 10 cm lungime cu diametrul de 1 mm,

- 2-3 seringi de 20-50 ml, seringa de 5 ml si ace pentru anestezie,
- pense, manusi, camp chirurgical, tampoane, comprese, romplast, eprubete, lampa de spirt,
- recipiente pentru colectarea lichidului, tavita renala

- acul de punctie are o lungime de 8-10 cm

- pacientul este informat si incurajat
- se face un examen radiologic al toracelui,
- oxigenoterapie (tratament prin imbogatirea in oxigen a aerului expirat)

- se acorda pozitia in functie de scopul punctiei si cantitatea de lichid existent.Semisezand pentru

punctia evacuatoare si decubit dorsal pentru celelalte cazuri
Ingrijirea ulterioara a pacientului
Dupa aspiratia lichidul si executia punctiei, se asigura pacientului repaus fizic si psihic, ii este
monotorizat in permanenta pulsul, tensiunea arteriala.
Daca se presupune o hemoragie intrapericardica se aplica comprese reci in regiunea precordiala.
Pregatirea produsului pentru examinare se face ca si pentru lichidul pleural.

⮚ LDH ( lactat dehidrogenaza)

Infarctul pulmonar si cel cardiac reprezinta cea mai frecventa patologie in care se inregistreaza
cresteri semnificative ale LDH plasmatic.
Valori normale:   95-  200 UI/  L
In infarctul miocardic acut, cresterea valorilor plasmatice ale LDH prezinta o dinamica specifica:
- valori semnificativ crescute (2- 10 x cele normale) apar in primele 12- 24 de ore de la producerea
infarctului si pot fi inregistrate ulterior timp de 6- 10 zile, ceea ce permite efectuarea unui diagnostic
enzimatic tardiv;
- valorile tind sa revina la normal dupa 8- 14 zile de la producerea infarctului de miocard;
De mentionat ca angina pectorala si pericardita nu determina cresteri semnificative ale LDH. Valori
fals- pozitive apar in efortul fizic intens, terapie medicamentoasa, afectiuni dermatologice sau hemoliza
exagerata.
Cresterea nivelului TGO in IMA : prezinta urmatoarele caracteristici:
- valori crescute (4- 10 x normal) apar in primele 12 ore de la producerea infarctului si ating un maxim
dupa o zi.
- valori semnificative pot fi inregistrate timp de 3- 4 zile dupa producerea infarctului miocardic. Orice
crestere ulterioara acestui interval semnifica extinderea zonei initiale de infarct sau producerea
reinfarctizarii.
Creatin- fosfokinaza (CK- MB, CK)\
Recomandari pentru determinarea CK – MB : Determinarea acestei izoenzime poate fi utila atat in
stabilirea gradului afectarii miocardice cat si in calcularea timpului scurs de la debut (nivelele cresc la 3-
6 ore, ating varful la 12-24 ore si revin la valori normale dupa 12-48 ore)
Valori normale:
           Barbati (rasa neagra):                   50- 250 UI/ L
Barbati, femei (rasa alba):      35- 345 UI/ L
Femei:                                      25- 145 UI- L
Fractia MB:                             > 5 UI/ litru.
In infarctul miocardic apar urmatoarele particularitati ale CK:
- valorile cresc la 4- 6 ore dupa producerea infarctului, cu un varf la aproximativ 30 de ore, si revin la
normal dupa 2-3 zile.
- valori crescute ale fractiunii CK-MB sunt considerate specifice.
O singura determinare a izoenzimei poate duce la confuzie de diagnostic, de aceea se recomanda
determinarile seriate. 
Valori crescute de CK-MB au fost descrise la alergatorii de maraton, in absenta infarctului miocardic. 
Cresteri ale CK-MB sunt inregistrate si in alte conditii care afecteaza miocardul, cum ar fi miocarditele
si unele forme de cardiomiopatii. De asemenea, cresteri ale acestei izoenzime mai pot aparea in
rabdomioliza, distrofie musculara Duchenne, hipertermie maligna, polimiozita/dermatomiozita, boala
mixta de tesut conjunctiv, mioglobinemie, borelioza, sindrom Reye si, rareori, in poliartrita reumatoida
cu titruri crescute de factor reumatoid.
CK-MB nu prezinta cresteri si descresteri bruste in stari patologice non-IMA, asa cum o face in IMA.