Facultatea de Teologie Ortodoxa“Dumitru Staniloae” Iasi

Comici Constantin
Master, Patrimoniu-Cultural anul I,

ICOANA MAICII DOMNULUI DE LA MĂNĂSTIREA

NEAMŢ

Tradiţia bizantină atribuie primele icoane ale Maicii Domnului Sfantului

Evanghelist Luca, doctor şi pictor. După Cincizecime, acesta a pictat trei icoane ale
Maicii Domnului: două cu Pruncul Iisus în braţe şi una fără. Dintre cele cu Pruncul, cea
mai răspândită şi devenită celebră a fost cea de tip Hodighitria.
Cea mai veche mărturie istorică ajunsă până la noi în această privinţă datează din
secolul al Vl-lea. Ea este atribuită istoricului bizantin Teodor Lectorul (+530), fost citeţ la
Catedrala „Sfânta Sofia" din Constantinopol. El afirmă că în anul 450 a fost trimisă din
Ierusalim, la Constantinopol, o icoană a Maicii Domnului zugrăvită de Sfântul
Evanghelist Luca, cumpărată fiind de împărăteasa Eudoxia, soţia împăratului Teodosie II
(408-450) în timpul primei sale călătorii în Palestina şi dăruită cumnatei sale, Pulcheria
(453)2. Aceasta i-a ridicat o mănăstire a cărei biserică se numea Hodigon.
O altă tradiţie spune că icoana Maicii Domnului zugrăvită de Sfântul Luca şi
binecuvântată de dânsa i-a fost trimisă lui Teofil, dar nu la Roma, ci în Antiohia, de unde
ajunge la Constantinopol. Potrivit tradiţiei, această icoană, după moartea lui Teofil, a fost
adusă din Antiohia la Ierusalim şi de aici la Constantinopol, unde a fost aşezată în
Biserica Vlaherne.
Despre o icoană a Maicii Domnului pictată de acelaşi autor se vorbeşte şi în celebra
epistolă pentru apărarea icoanelor adresată lui Constantin Copronim (741-775) şi atribuită
adesea Sfântului Ioan Damaschin.
In afară de icoanele pictate de Sfântul Evanghelist Luca, tradiţia mai vorbeşte şi de
un chip al Maicii Domnului nefăcut de mână, descoperit, în biserica din Lida construită
de Apostolii Petru şi Ioan. Făcând multe convertiri la Hristos în acest oraş - numit mai
târziu Diosopolis - de lângă Ierusalim, au construit o biserică cu hramul Maicii
Domnului, la sfinţirea căreia a fost chemată. Primind poruncă de la Maica Domnului să
se întoarcă şi fagăduindu-le că va fi acolo cu ei, aceştia au venit în Lida unde au găsit, pe

1
Facultatea de Teologie Ortodoxa“Dumitru Staniloae” Iasi
Comici Constantin
Master, Patrimoniu-Cultural anul I,

o coloană, chipul Maicii Domnului.In naosul

Bisericii „Inălţarea Domnului" din incinta
Mănăstirii Neamţ (1497), aşezată într-o
strană de fier, se află icoana făcătoare de
minuni a Maicii Domnului de tip
Hodighitria, care a intrat în tradiţia monahală
din Moldova sub numele de „Lidianca”,
„Romana", „Nemţeanca" sau
„Inchinătoarea". Este o icoană procesională
bilaterală cu imaginea Maicii Domnului pe
faţă şi cea a Sf. Gheorghe pe verso. Este
acoperită pe ambele părţi de oclade de argint
aurit din anii 1844 şi 1845, care, pe lângă
faptul că o protejează, din punct de vedere
estetic o defavorizează. In ansamblu, oclada
aplicata pe icoana Maicii Domnului este realizată cu mare atenţie din argint aurit şi
presărată cu pietre preţioase de diferite culori: roşu, albastru închis, albastru deschis,
verde închis şi deschis, dintre care cele mai mari sunt conturate cu pietre mici incolore.
Amplasarea lor nu este întâmplătoare, ci respectă un gust estetic. Ele sunt aşezate
alternativ pe aureolele în formă de raze adăugate pe fondul ocladei, pe cele două coroane,
pe stelele de pe frunte şi pe cei doi umeri ai Maicii Domnului, pe galoanele hainelor celor
două personaje: Maica Domnului şi Iisus Hristos. O salbă icoarată, mobilă, care se aşază
pe gâtul Maicii Domnului, ornată cu pietre mai mici, între care predomină albastrul
verzui în două nuanţe, are în centru ramuri verzi-albăstrui care încadrează cuvântul
„Mariea" scris în acrele iniţialei . Oclada respectă în linii generale desenul icoanei
propriu-zise: pe un fond drept se profilează cele două personaje, exceptând chipurile în
dreptul cărora tabla este spartă, decupată, pentru a se vedea adevăratele chipuri ale
icoanei. Veşmintele lor sunt presărate de motive florale şi urmează un drapaj realist.
Arhanghelii Mihail şi Gavrii din partea superioară, fiind executaţi conform icoanei la o
scară reduşi, sunt profilaţi cu tot cu chipuri şi apar ieşind, în proporţii de două treimi, din
nori. Pe fondul rămas drept, mai ies în relief chenarul ornamental care încadrează în

2
Facultatea de Teologie Ortodoxa“Dumitru Staniloae” Iasi
Comici Constantin
Master, Patrimoniu-Cultural anul I,

colţuri pe cei patru evanghelişti, realizaţi în medalioane mobile în grafică, rămaşi

neauriţi, şi inscripţiile. Acestea, pe spaţii neaurite,
bombate sau drepte, delimitate de fondul propriu-
zis printr-un chenar mai mult sau mai puţin ornat,
constau în siglele: MP. OY. şi IC. XC inscripţia
de deasupra umărului drept al Maicii Domnului,
care nu şi-a găsit până în prezent o descifrare
acceptabilă, şi în inscripţia chirilică de sub
picioarele lui Iisus cu următorul text: „Această sf(ântă) icoană s-au îmbrăcat cu cheltuiala
persoanelor însemnate: D(umneaei) C(ucoana) C(ucoana) Elenuţa Sturza au dat 100#.
D(umneaei) C(ucoana) C(ucoana) Elenco
Hrisoverghi, 100#, iar pentru poleitu au dat 70#
D(umneaei) C(ucoana) C(ucoana) «lui» Iancu
Prăjăscu spat(ar), spre pomenire a domn(ii)lor
săli şi a tot niamu(l) lor, fiind stariţ sf(inţia) sa păr(intele) Arh(iniandrit) Neonil: anul
1844. Şi cusuru au dat păr(intele) Ghenadie ierom(onah) c(ă)m(ă)r(a)ş 53#.
A doua faţă a icoanei este acoperită la rându-i de oclada proprie (fig. 5),
confecţionată tot din argint aurit, fără briliante, dar cu
elemente ambuti-sate sau realizate separat şi apoi prinse
de aceasta, aşa cum sunt: îngerul care îl încoronează pe
Sf. Gheorghe, aureola în formă de raze a acestuia şi
suliţa.
Inainte de a trece la estetica icoanei, se impune a
se recunoaşte o stare de fapt, incorectă, dar reală, din
domeniul cercetării artei religioase, şi anume aceea că
nu este drept să vorbim despre iconografia bizantină,
care este o artă prin excelenţă teologică, numai din
punct de vedere estetic sau istoric, exterior esenţei
icoanei, care este teologia, şi nu este admis teologilor să facă adesea apologia învăţăturii
ortodoxe despre, icoane, doar pur teoretic, abstract, fără descifrarea dogmelor din
icoanele autentice şi fără o abordare estetică şi istorică. In prezent,tocmai acest aspect

3
Facultatea de Teologie Ortodoxa“Dumitru Staniloae” Iasi
Comici Constantin
Master, Patrimoniu-Cultural anul I,

exterior al artei sacre formează obiectul marii majorităţi a studiilor întocmite de

cercetători, savanţi, esteticieni. Dar pentru Biserica Ortodoxă imaginea este, întocmai ca
şi cuvântul, un limbaj ce exprimă dogmele şi învăţăturile sale, este asemenea unei oglinzi
care reflectă viaţa duhovnicească a Bisericii. S-a spus pe bună dreptate că nu se poate
pătrunde cu adevărat în Evul Mediu fără teologie, deoarece acesta este singura perioadă
teocentrică din istoria omenirii.
Din punct de vedere estetic, trebuie să spun că nimeni nu a contestat acestei icoane
originea ei bizantină.
Ne găsim, după cum vom vedea, în faţa unei icoane de o frumuseţe artistică şi
teologică unică, dacă ne referim numai la tipul Hodighitria, aparţinând secolului al XlV-
îea, în plină epocă a paleologilor, când arta creştină se apropia de un sfârşit care „era
desăvârşirea vechiului, când Bizanţul face ultimul şi cel mai frumos cadou Europei, când
se reuşeşte în modul cel mai fericit ca dogma să fie transpusă şi dezvăluită lumii cu
ajutorul culorilor şi să se „demonstreze" deosebirea esenţială care exista între icoană şi
idol.
Aşadar, nu se poate pătrunde în adevărata frumuseţe a icoanei Hodighitria de la
Neamţ fără a nu vorbi şi despre mariologie; hyperdulia Preasfintei Fecioare Maria şi,
evident, despre hristologie. Orice icoană a Maicii Domnului este numită Theotokos în ge-
neral, pentru că aproape niciodată nu apare singură, ci în braţe cu Pruncul pe care L-a
născut.
Hodighitria de la Neamţ este pictată în varianta clasică a acestui tip, de tradiţie
apostolică, cu Iisus pe braţul stâng, acoperit de maforion, cu mâna dreaptă ridicată la
nivelul pieptului arătând pe Iisus care binecuvântează, cu ambele priviri frontale care
urmăresc pe privitor şi cu Arhanghelii Mihail şi Gavriil, în bust, încadrând capul
Preasintei Fecioare. Este îmbrăcată cu hyton şi maforion. Acesta din urmă este de culoare
cafeniu-brun, care îşi schimbă nuanţele în funcţie de lumină, şi mărginit de un galon
(ocru-galben, galben-auriu); este ca o purpură ascetică. Ea face aluzie la viaţa ascetică şi
îngerească din templu. Gonflat la maximum în zona capului, maforionul ia o formă
specifică artei bizantine din capitală, a secolelor al XIII-lea şi al XIV-lea: cele două
capete se suprapun unul peste altul încadrând faţa Maicii Domnului. Această formă a
maforionului delimitat prin galonul auriu este ca o „fereastră" sau „uşă" deschisă prin

4
Facultatea de Teologie Ortodoxa“Dumitru Staniloae” Iasi
Comici Constantin
Master, Patrimoniu-Cultural anul I,

care se vede frumuseţea chipului uman îndumnezeit: atotsfinţenia Preasfintei, iar în

exterior, seamănă cu o cupolă a unei biserici bizantine. Textele liturgice ale Părinţilor
imnografi sunt atât de grăitoare când se referă la aceste adevăruri dogmatice: „Biserică şi
uşă eşti, palat şi scaun al împăratului, Fecioară Preacinstită.... Ea, cu mâna dreaptă -
stilizată până la limita disproporţiei şi care, în cadrul acestui tip de icoană, are importanţa
chipului — prin degetul cel mare desfăcut la maximum inspiră promptitudine şi siguranţă
în Cel spre care îi călăuzeşte pe rugătorii ei, iar aceştia, la rândul lor, slavoslovesc:
„Bucură-te, steaua care arăţi Soarele (icos 1). Ca răspuns la acest gest matern de sfântă
reverenţă, Iisus îi binecuvântează. Cu mâna stângă, acoperită cu maforionul până spre
vârful degetelor în semn de mare smerenie, îmbrăţişează „Cărbunele cel de foc" şi
„cuprinde pe Dumnezeu cel Necuprins".
Pururea-fecioria Maicii Domnului este redată de cele trei stele aurii pictate pe frunte
şi pe cei doi umeri, adică fecioria înainte, în timpul (pe frunte) şi după naştere, şi prin tot
ceea ce vedem, privind pe „fereastra" formată de maforion, în chipul Fecioarei-Mamă.
Chipul Maicii Domnului prezintă aceleaşi caracteristici descrise de Sf. Epifanie
(320-404): faţa alungită, nasul lung şi drept, gura mică, părul capului adunat sub o basma
de culoare alb astru-verzui, simbol al Duhului Sfanţ, Care S-a coborât asupra Preasfintei
Fecioare în momentul zămislirii, potrivit textului biblic: Duhul Sfânt Se va pogorîpeste
tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri (Luca 1, 35). Gâtul Maicii Domnului este
redat lung, asemănător cu turnul cetăţii lui David în care Părinţii văd turnul credinţei
întruchipat în ea (Cântarea Cântărilor 4, 4).

5
Facultatea de Teologie Ortodoxa“Dumitru Staniloae” Iasi
Comici Constantin
Master, Patrimoniu-Cultural anul I,

In ansamblu, toată faţa Maicii Domnului şi, de altfel,

toate feţele personajelor din cele două icoane sunt tratate
de pictorul anonim teolog cu cea mai mare atenţie şi
răbdare: şi-a creat din pigmenţi naturali culoarea de
proplasma, asemănătoare cu a lutului, a pământului, din
combinarea în proporţii diferite a culorilor: ocru, verde,
negru, roşu-cinabru; culoarea de contur, asemenea culorii
oţetului obţinut din vin; culoarea de carnaţie din
combinarea în proporţii diferite a culorilor: alb, ocru-
galben şi puţin roşu-cinabru; culoarea semicar-naţiei sau
glicasmul din combinarea a două părţi de carnaţie şi o
parte de proplasmă; a dat în straturi şi tonuri succesive de la închis la deschis aceste
culori până ce a obţinut modelajul feţei cu o transparenţă deosebită aproape de realism,
obţinută prin semicamaţia dată în tonuri mai concentrate şi mai diluate şi prin roşu-
cinabru, combinat si carnaţie, adăugat cu mare delicateţe în zonele de umbră: a bărbiei, a
nasului, a ochilor şi rumenelele din obraji, de pe frunte şi gât. Volumul şi transparenţa
feţei le-a obţinut prin linii radiale repetate, din culoare de emiaţie, date în acelaşi sens,
care pornesc în evantai din direcţia ochilor, si, înainte de aplicarea rumenelelor, tot în
acelaşi sens, a aplicat în cele din urmă, numai în jurul ochilor, blicurile sau lamele albe;
tot cu alb a aşezat blicuri, dar sub altă formă, şi pe gât, pe bărbie, în jurul gurii şi pe nas;
ochii au fost realizaţi folosind culoare de contur pentru sprâncene, gene şi cearcăne; albul
ochiului sau sclera obţinută din culoarea semicarnaţiei (prima culoare) şi alb, irisul cu
două nuanţe de culoare de contur, iar pupila cu negru.
Privind chipul Maicii Domnului în ansamblu, blândeţea ei te pătrunde şi-ţi dă duh
nou, sfinţenia ei te smereşte şi te obligă să laşi ochii sufletului să i se roage, să o
privească, iar pe cei trupeşti să-i cobori; ea este o ajutătoare minunată, „un canal al
harului", dar mai mult este o minune a credinţei, a credinţei ei şi
a pictorului teolog, care a reuşit, inspirat de Duhul Sfanţ, să dea
chip dogmelor ortodoxe într-o icoană atât de minunată. Centrul
dogmaric al icoanei este Hristos, Emanuel, Care a trecut prin
„poarta cea inchisă (Iezechiel 44, 2)137, prin „uşa cea cerească",

6
Facultatea de Teologie Ortodoxa“Dumitru Staniloae” Iasi
Comici Constantin
Master, Patrimoniu-Cultural anul I,

prin „Născătoarea Soarelui dreptăţii", care ne îndrumă cu mâna sa dreaptă spre Cel ce
este Calea Adevărul si Viaţa" (Ioan 14, 6).
Deoarece în această icoană dogmele sunt redate şi vorbesc atât de eviden: prin
simbolismul culorilor, deoarece estetica este desăvârşită şi slujitoare i teologiei, pot să
afirm că suntem în faţa celei mai frumoase icoane procesionale a Maicii Domnului de tip
Hodighitria, din câte se cunosc din perioada de glorie a artei paleologilor.

Bibliografie

Leonid Uspensky, Teologia icoanei in Biserica Ortodoxa trad. Teodor Baconsky,

Ed. Anastasia, Bucuresti, 1994
Dionisie din Furna Erminia picturii bizantine edit. Sophia, Bucuresti 2000
Sesiunea anuala a Comisiei Romane de Studiu si Istoria Crestinismului, Cinstirea
Sfintelor Icoane in Ortodoxie Edit. Trinitas, Iasi 2008