Nicolae Titulescu – unul din cei mai inteligenţi şi mai talentaţi diplomaţi ai Europei.

Nicolae
Titulescu era ales preşedinte al Ligii Naţiunilor, singurul conducător al acestui for reales pentru
două mandate consecutive. Titulescu a fost un remarcabil om politic, jurist şi profesor, cel mai
mare diplomat român din istorie, fost ministru de externe al ţării în mai multe mandate. Una din
personalităţile de prim rang pe care România le-a dat, Titulescu a fost un om dedicat ţării sale în
pofida ostilităţii, a izolării politice, punând la dipoziţie un fantastic univers de idei şi acţiune
politică, care au depăşit de multe ori graniţele verosimilului. Orator de calibru, desăvârșit
caracter şi diplomat de talie internaţională, Titulescu a fost un om al păcii, care a militat în
favoarea relaţiilor cordiale cu vecinii dar şi a restabilirii relaţiilor cu Uniunea Sovietică.
Tot lui i se datorează lansarea conceptului Europei Unite prin abordarea comună, cultural-
spirituală, însă personalitatea sa avea să fie izolată după alierea României cu Germania, în anii
interbelici, fiind constrâns să renunţe la cariera diplomatică şi să ia calea exilului. Pentru toate
realizările sale excepţionale, Titulescu a rămas un model demn de urmat, pentru întregi generaţii
care aveau să-i succeadă, şi un reper de marcă al României în diplomaţia internaţională, fiind
considerat de mulţi istorici drept cea mai importantă personalitate internaţională din perioada
interbelică. Marele diplomat a lansat idei extrem de originale, atât din poziţia de ministru de
externe al României sau ca preşedinte al Ligii Naţiunilor, cum sunt colaborarea efectivă a
popoarelor pe plan economic şi politic prin acorduri, principiul indivizibilităţii păcii prin
coalizarea tuturor ţărilor dornice de pace, sub un scop unic, solidarizarea împotriva oricărui act
de agresiune, condamnarea primului război mondial şi a oricărei politici revanşarde, reglementări
internaţionale ca modalitate de menţinere a păcii. Titulescu era adeptul unor înţelegeri regionale,
fiind unul din ctitorii Micii Antante şi a Înţelegerii Balcanice, însă se opunea ideilor privind
crearea de forţe suprastatale.
Nicolae Titulescu a sustinut cu tărie aplicarea Pactului Briand-Kellogg, numit şi Pactul de la Pa-
ris, semnat in 1928, care excludea rizboiul din relaţiile intermationale. Remarcabilă este
importanța pe care o acorda Titulescu tratatelor internaționale, El a contribuit la aprofundarea
noțiunii de stat agresor și a raspunderii pentru violarea legilor internaționale. Fervent apărător al
păcii, Nicolae Titulescu a depus eforturi extraordinare atit in cadrul Societății Națiunilor, cit și în
Mica Inelegere şi Antanta Balcanică, pentru menținerea statu-quoului teritorial;el a condamnat
actele de agresiune sävirsite de Italia fascistà și Germa- nia hitlerista.
Carol al II-lea dorea sa preia conducerea politicii externe a Românici, drept care, la 29 august
1936, Nicolae Titulescu a fost demis din guvem, fură a mai primi vreo insarcinare polifică sau
diplomatică.
 Titulescu s-a dovedit strălucit prin modalitatea de abordare a numeroase probleme ale
vieţii politice româneşti, mai ales în spiritul patriotismului său remarcabil, al realismului şi
lucidităţii sale de excepţie, izbutind în numeroase demersuri şi în primul rând din perspectivă
diplomatică, arătând o gândire înaintată, răspunzând unor largi interese din ţară şi străinătate.

Organizaţia Naţiunilor Unite este cea mai importantă organizaţie internaţională. A fost fondată
în 1945, după Cel de-al Doilea Război Mondial. În prezent, numără 193 de state membre. ONU
are misiunea de a asigura pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea
internaţionala şi respectarea dreptului internaţional. Sediul central al organizaţiei este situat în
New York. Conform Cartei ONU, responsabilitatea menţinerii păcii şi securităţii în lume îi
revine Consiliului de Securitate, care trebuie să adopte decizii, privind reglementarea paşnică a
litigiilor şi, dacă este necesar, să ia măsuri de constrângere prin forţe militare internaţionale.
În perioada postbelică, ONU a fost implicat în soluţionarea diferitor conflicte locale. În anii
1947-1948, ONU a contribuit la crearea Statului Israel, în Orientul Apropiat, ulterior a contribuit
la aplanarea conflictelor israelo-arab din această regiune în anii: 1949, 1956, 1973. În anii 1991-
1992, ONU a contribuit la curmarea conflictelor izbucnite din fosta Iugoslavia. ONU a intervenit
promt şi în alte conflicte regionale: Kashmir, Cipru, Yemen, Republica Dominicană.
ONU a jucat un rol important şi în reglementarea relaţiilor internaţionale dintre diferite state,
cum au fost: ”Criza Nucleară” din Marea Caraibelor, agresiunea sovietică împotriva
Afganistanului, războiul civil din El Salvador, agresiunea Irakului contra Kuwaitului, conflictul
din Somalia.
Consiliul de Securitate joacă un rol principal în determinarea dacă există o amenințare la pace
sau un act de agresiune. El invită părțile în litigiu să o rezolve pașnic și recomandă metodele de
soluționare sau condițiile de soluționare.
Națiunile Unite, desigur, a jucat un rol proeminent în istorie și va lăsa o amprentă mai
strălucitoare decât predecesorul său, Liga Națiunilor. Figurativ vorbind, ONU a jucat rolul unui
fel de adunare constituțională internațională pentru armonizarea statului de drept, care a devenit
comun nu numai indivizilor, ci și statelor întregi. Și s-au făcut multe în această calitate.
O realizare indubitabilă este însăși unificarea tuturor popoarelor și statelor planetei sub steagul
comun al asigurării păcii și securității internaționale. O realizare necondiționată este, de
asemenea, recunoașterea principiului egalității suverane a tuturor statelor și a obligației
universale de a nu se amesteca în treburile interne ale celuilalt. Datorită organizației mondiale,
ponderea și rolul diplomației secrete a fost redus semnificativ, lumea a devenit mai deschisă, iar
umanitatea a devenit mai informată despre ceea ce se întâmplă în ea. Ședințele anuale ale
Adunării Generale, care reunește lideri de frunte din aproape toate statele lumii, oferă fiecărui
stat posibilitatea de a apela la comunitatea internațională cu problemele și grijile sale, precum și
locuitorilor planetei în timp util pentru a afla ce preocupă în primul rând umanitatea în ansamblul
său.