ORTOGRAFIE

-„cț” și „x” nu trebuie confundate: reflecție (gândire); reflexie (fenomen fizic)

-înaintea consoanei z se păstrează s în prefixele des-, răs-: deszăpezi, răszice
-vocalele duble notează două sunete identice și se pronunță de regulă amandouă, dar în silabe diferite:
contraamiral, reexamina, știință DAR se scriu și se pronunță cu o singură vocală cunoștință, prerie, proroc
-când un citat între ghilimele este precedat de două puncte, el începe cu literă mare
-se scriu cu literă mare marile epoci istorice: Antichitatea, Evul Mediu, Renașterea, Primul Război Mondial, al
Doilea Război Mondial; personificarea unei abstracțiuni, efect stilistic: A venit pe culme Toamna.
-se scriu de regulă într-un cuvânt majoritatea derivatelor cu prefixe: antemeridian, antipersonal, nonviolență,
nonconformist, DAR non-invaziv, non-eu
-se scriu cu cratimă: ex-prim-ministru; derivate cu sensuri mai puțin obișnuite: ne-voie (fără voie), pre-text
(ceea ce precedă un text)
-se scriu într-un cuvânt majoritatea derivatelor cu sufixe, chiar dacă sunt formae de la cuvinte scrise cu cratimă:
albaiulian sau separat antonpannesc, camilpetrescian
-se scriu cu cratimă: R.A.T.B.-ist, X-ulescu DAR ceferist
-se scriu într-un cuvânt adjectivele calificative compuse formate din adverb+adjectiv: binecuvântat,
binefăcător, binemeritat, clarvăzător, preafericit DAR bine-crescut (educat, civilizat), niciodată binecrescut;
substantiv+adjectiv: răufăcător, răuvoitor; izolări de prepoziții: cumsecade
-se scriu cu cratimă adjectivele compuse nesudate cu structura adjectiv invariabil+adverb: galben-închis;
-Într-un singur caz scriem ”odată” legat, atunci când acest cuvânt este adverb şi exprimă un moment în timp
nedeterminat, oarecare. ”Odată” scris legat are ca sinonime ”cândva”, ”într-o bună zi”, ”odinioară”, dar şi
”îndată”, ”imediat”, ”brusc” şi ”concomitant”
-se scrie cu cratimă azi-noapte, mâine-dimineață, după-amiază, bună-credință, bună-creștere, bun-simț
-Nu e nici un om prost, nici un incult: adverb+articol; Eu nu am nici un frate, nici mai mulți: adverb+numeral;
Nu-mi place nici unul, nici altul: adverb+pronume nehotărât
-se scriu legat bunăstare (prosperitate), scurtmetraj, binecuvântare, binefacere
-nu se despart la sfârșit de rând abrevierile: UNESCO; derivatelor de la abrevieri: R.A.T.B-ist; numele proprii:
Po-pescu, Ion | Popescu; grupurile ortografice scrise cu cratimă: dintr-|un; despărțire neeconomică: a-er, i-real,
las-o
DESPĂRȚIREA ÎN SILABE
-literele vocale care notează diftongi și triftongi nu se despart între ele; două litere-vocale alăturate care notează
vocale propriu-zise se despart
Vocala este sunetul care se pronunță singur, fără ajutorul altui sunet, spre deosebire de consoană, care e
însoțită de un alt sunet (de î sau de e, de regulă). Are, așadar, un statut independent.
Semivocala, în schimb, este o vocală scurtă, care însoțește întotdeauna o vocală (în diftongi sau în
triftongi), fără a se putea rosti singură, și nu se poate prelungi.
Din cele 7 vocale ale limbii române, doar 4 (și anume: e, i, o, u) pot fi, după împrejurări, vocale întregi sau
semivocale și pot ridica probleme, așadar, în chestiunea de față. Dacă sunetele e, i, o, u apar pe lângă consoane,
ele sunt cu siguranță vocale și nu semivocale!
-Sunetul e este semivocală înainte și după a și o: ea, deal, seară, vreo
-Sunetul i este semivocală înainte și după a, ă, â, e, î, o, u: iată, ai, iepure, iei, vrei, piatră, îi, noi, ionatan, măi,
mâine
-Sunetul o este semivocală înainte de a: oare, soare, floare
-Sunetul u este semivocală înainte şi după a, ă, â, e, î, precum şi după o: luat, aoleu!, rău, hău, râu, îu!, eu, ou,
au
Despărțim cuvântul în silabe – ei, uite că despărțirea în silabe încă mai ajută la ceva! Pronunțăm doar
silaba care conține diftongul sau triftongul. Într-o asemenea etapă, toate sunetele sunt considerate vocale. De
aceea, se încearcă prelungirea (chiar ușor exagerată) a primei vocale. Se procedează la fel cu a doua sau sau cu a
treia „vocală” (în cazul unui triftong). Bineînțeles, vocalele care permit prelungirea sunetului sunt… vocale.
Vocala care nu permite acest lucru este, de fapt, o semivocală.
Un alt lucru care ne este de folos în depistarea unei semivocale este faptul că vocalele sunt plenisone,
adică pot alcătui singure silabe, iar vocalele a, ă, â/î sunt întotdeauna purtătoare de accent. Semivocalele se
diferențiază funcțional de vocale prin faptul că nu pot primi accent și, astfel, nu pot îndeplini rolul de centru
silabic (nu pot alcătui singure silabe). Totodată, e bine de știut că nu există silabe cu mai mult de o vocală.
Un alt fapt util care poate ajuta în depistarea unei semivocale este faptul că nu există triftongi cu
structura VSV (triftongii au doar structura SVS sau SSV), iar diftongii au doar structurile SV și VS. Așadar,
știind acest lucru, putem depista cu ușurință, prin despărțirea în silabe, care este/sunt semivocala/semivocalele
dintr-un cuvânt. Dar, mai ales, putem învăța, mai ușor, regulile de despărțire în silabe.
Să luăm, de exemplu, cuvântul femeie. Acesta se desparte în silabe astfel: fe-me-ie, întrucât silaba –meie
nu este posibilă. Din acest grup de 3 vocale trebuie să depistăm semivocala. Prelungim sunetele și observăm să
se poate pronunța me(eee) și ie(eee) și NU mei(iii)e. Așadar. semivocala este i.
Cum triftong cu structura
VSV nu există în limba română,
grupul eie din femeie nu este
clar triftong. Prin urmare,
vorbim de un diftong în finalul
cuvântului, cu structura SV
(femeie). De aceea, despărțirea
corectă în silabe este fe-me-ie.
Se respectă astfel și regula de
despărțire în silabe potrivit
căreia semivocala între două
vocale trece la silaba următoare
(ca în ba-ie, po-ia-nă, a-gre-ea-
ză). Desigur, în cazul acestui
cuvânt, despărțirea în silabe se
realizează intuitiv, fără să fie
nevoie de cunoașterea unor
reguli precise. Însă însumând
toate aceste chestiuni teoretice ce țin de structura diftongilor și a triftongilor cu procedeul despărțirii în silabe, e
mult mai facil să depistăm semivocala.

 Două vocale alăturate se despart

-două vocale în hiat se despart: ale-e, fi-ință, alco-ol, behă-it, bacala-ureat, bore-al, continu-ăm, afectu-os,
cre-ai, famili-ei, ști-in-ță
-combinațiile de vocale care în împrumuturi sau nume proprii scrise cu grafii străine au valoarea unui singur
sunet nu se despart: splee-nul (ee= [i])
 Un diftong și un triftong se despart de vocala sau de diftongul precedente
-agre-ează, accentu-ează, vo-iau, ploa-ie
Altfel spus, diftongii alăturați se despart; diftongii și triftongii se despart de vocala sau de diftongul care le
precedă.
CONSOANE
-la capăt de rând, litera x și ch, gh înainte de e, i se comportă ca o singură consoană
-h nu are valoarea unui sunet
 O consoană între vocale trece la secvența următoare
-ba-bă, tea-mă, ure-che, le-ghe
Regula este valabilă și când litera dinaintea consoanei notează o semivocală: au-gust, lupoai-că
Se comportă ca o singură consoană combinațiile de două sau trei litere-consoane din cuvinte și nume proprii cu
grafii străine care notează un singur sunet: ro-cker, ke-tchup
 Două, trei sau patru consoane între vocale se despart după prima consoană
 Două consoane între vocale se despart
-a doua consoană trece la secvența următoare: în-nora, ac-cent, cal-cula, aștep-ta, trais-tă, dor-mea
Excepții:
 Trec împreună la secvența următoare succesiunile de consoane care ca al doilea element l sau r și ca
prim element b, c, d, f, g, h, p, t, v: ca-blu, neo-brăzat, pro-clama, nea-crit, Co-dlea, co-dru, nea-flat,
pana-frican, nea-glutinat, nea-gricol, pe-hlivan, ne-hrănit, su-plu, cu-pru, ti-tlu, li-tru, nee-vlavios, de-
vreme

 Trei consoane între vocale se despart după prima consoană

-fil-tru, delin-cvent, lin-gvist, as-pru, mais-tru, în-chega, în-chide
Excepții:
 În următoarele succesiuni de trei consoane, despărțirea se face după primele două consoane: lp-t: a
sculp-ta; mp-t: somp-tuos; mp-ț: redemp-țiune; nc-ș: linc-șii; nc-t: punc-taj; nc-ț: punc-ție;
nd-v: sand-vici; rc-t: arc-tic; rt-f: jert-fă; st-m: ast-mul;
  Post-belic; trans-humanță; pust-nic.
Despărțirea în silabe se poate face atât pe baza structurii morfologice a cuvintelor (cuvinte compuse:
Alt-ceva), cât și după pronunțare.
 Patru consoane între vocale se despart după prima consoană
-ab-stract; con-structor
Excepții
 Despărțirea CC-CC: gang-ster; port-drapel; trans-gresa
 Despărțirea CCC-C: vârst-nic

 Cinci consoane între vocale se despart după a doua consoană: opt-sprezece

Despărțirea după structură nu coincide mereu cu despărțirea după pronunțare: alt-undeva vs. al-tundeva;
de-spre vs. des-pre.
La cuvintele scrise cu cratimă sau linie de pauză se admite și despărțirea în locul cratimei/ liniei de
pauză: bun-|gust; flash-|uri; dintr-|un DAR NU dă-mi; s-a.
La cuvintele scrise cu apostrof, pentru păstrarea unității lor, despărțirea la capăt de rând trebuie evitată
când locul despărțirii ar coincide cu locul apostrofului.

ADJECTIVUL
-cercel argintiu, cercei argintii, argintiii cercei
-ambiguu, ambiguă, ambigue, ambigui
ARTICOLUL
-substantive și adjective terminate în –l sau –r: la plural trebuie făcută diferența între forma neatriculată: noii
membri; ochi ei albaștri și forma articulată toți membrii, albaștrii ei ochi
-articolul hotărât enclitic se leagă cu cratimă în împrumuturile a căror finală prezintă deosebiri între scriere și
pronunțare: show-ul [șoul] și în împrumuturile a căror finală grafică este neobișnuită cuvintelor vechi din
română: dandy-ul; party-ul
-atașarea fără cratimă a articolului la împrumuturile care se termină în litere din alfabetul limbii române
pronunțate ca în limba română: clickul, week-endul, trendul
NUMERALUL
-numeralul cardinal unu se scrie fără –l la final, spre deosebire de pronumele nehotărât: N-au fost aleși doi
reprezentanți, ci numai unu, DAR Unul a reușit, celălalt nu.
-este acceptată și forma întâia: clasa întâi/ întâia
-Deschis între 10 și 18 NU Deschis între 10  18.
-în texte, numeralele se scriu frecvent cu cifre, cu excepția numeralelor sub zece, care se scriu în cuvinte:
Alfabetul limbii române are 31 de litere, dintre care nouă sunt vocale.
-valorea de genitiv se exprimă cu ajutorul preopoziției a: votul a doi senatori; valoarea de dativ se exprimă cu
ajutorul preopoziției la, ambele cu acuzativul: a dat note la doi elevi.

PRONUMELE ȘI ADJECTIVUL PRONOMINAL

-pronumele și adjectivele posesive noștri, voștri se scriu întotdeauna cu un singur –i pentru că nu primesc
articol.
-în construcțiile cu de+pronume posesiv, norma actuală admite atât pluralul, cât și singularul: un prieten de-ai
mei/ de-al meu.
SUBSTANTIVUL
-sunt admise ambele forme: basc/ bască; colind/ colindă.
-sg. Sofa, pl. sofale; sg. cafea, pl. cafele; sg. sanda NU sandală.
-masc. filolog, fem. filologă, NU filoloagă; pedagogă; DAR oloagă.
-norma literară acceptă doar doctoriță, nu doctoră.
-sg. treabă, G-D sg. trebi, pl. treburi
-maică, G-D maicăi, mămicii, mămichii
-bunicu-meu, G-D lui bunicu-meu; bunică-mea, G-D bunică-mii; nevastă-mea, G-D nevesti-mii
PLURALUL
-sunt admise ambele forme: căpșuni, căpșune; cireșe, cireși; coarde, corzi; coperte, coperți; găluște, găluști;
râpe, râpi; tuneluri, tunele;
-se admite o singură formă: monede, monezi; chibrituri, chibrite; seminare, seminarii.
-substantivele feminime cu sufixul –toare care au sensuri diferite: singularul=pluralul=> persoane: apărătoare;
singularul≠pluralul=>obiecte sau animale: apărători
VERBUL
-imperativul negativ se formează de la infinitiv, de aceea verbe ca a duce, a face, a fi, a zice diferă de cel
pozitiv: du, nu duce; fă, nu face; fii, nu fi; zi, nu zice.
-a agrea, a crea, a procrea, a recrea, a suplea păstrează vocala e din rădăcină înaintea sufixului de prezent:
agreez, agreezi, agreează.
-verbele de conjugarea a IV-a se scriu la infinitiv prezent, precum și la perfect simplu, persoana a III-a singular,
cu un singur –i: el veni, DAR la persoana I a aceluiași timp, cu –ii: eu venii

 A-prepoziție lexicală
-valoare modală și modal-comparativă: Seamănă a om al străzii. Miroase a pâine caldă. Calcă a popă. Arată a
cerșetor.
-valoare locativă: și lepăda de-a mănă tablele și le frânse eale
-valoare modală propriu-zisă: de-a firea, de-a sila
-valoarea locativă: pune oile de-a dreapta lui
 A-prepoziție funcțională pentru marcarea cazurilor oblice de genitiv-dativ
-poate exprima genitiv-dativul fie analitic-prepozițional: casa a cinci fete, refuzul a ditamai , fie flexionar:
plecarea multor copii
-aceleași restricții apar și la dativ: datorită a cinci profesori
 A-marcă gramaticală a infinitivului: a mânca, dorința de a cânta
 A-marcă proclitică a genitivului/ posesivului: al/ a/ ai/ ale elevului
 A-pronume semiindependent: centrul nominal de grup este neexprimat/ elidat
-Cartea mea s-a rupt, a Ioanei e încă bună.
-situație specială: a funcționează ca echivalent semantic al semiindependentului cea: a de am văzut-o intrând
 A-pronominal în construcții partitive
-funcționează tot ca pronume semiindependent
-prepoziția partitivă de = pluralul pronumelui semiindependent+un grup genitiv/posesiv
-A cumpărat de-ale gurii.
 A-din structura perfectului compus (morfem gramatical liber/ auxiliar): a cântat
 A-din structura viitorului regional: corespunde variantei fonetice o din componența viitorului popular
o veni; a veni ea și vremea aceea!
 A-interjecție: A! Mă doare.
 A-substantiv: Litera a corespundei vocalei neutre a.

 Acum, amu, acuși-conectori ai coordonării alternative:

Merge acum repede, acum încet; Acum râde, acum plânge.
 Acum, amu-adverbe cu utilizare cvasiprepozițională: Ne-am întâlnit acum o lună.
 Acum și amu-marcatori discursivi: Acum, rămâne de văzut cine ne inspiră mai multă încredere; E
mare, de-acum (deja, de acum înainte).