egimul fascist[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Italia Fascistă.

Agitațiile socialiste(en) care au urmat devastărilor războiului erau inspirate de Revoluția Rusă și au

provocat agitație și anarhie în toată Italia.[106] Clasa politică liberală se temea de o revoluție de tip
sovietic, și a început să se ralieze de partea micului Partid Național Fascist, condus de Benito Mussolini.
În octombrie 1922, „cămășile negre” fasciste au încercat o lovitură de stat („Marșul asupra Romei”).
[107]
 Lovitura de stat propriu-zisă a eșuat, dar în ultimul moment regele Victor Emmanuel al III-lea a
refuzat să proclame starea de asediu și l-a numit pe Mussolini prim ministru. [108][109] În următorii ani,
Mussolini a interzis toate partidele politice și a restrâns libertățile personale, instaurând dictatura.[110]
[111]
 Aceste acțiuni au atras atenția opiniei publice internaționale, și au inspirat dictaturi similare
în Germania Nazistă[112] și în Spania Franchistă.[113]
În 1935, Mussolini a invadat Etiopia, izolând țara pe plan internațional și retrăgând-o din Societatea
Națiunilor. Ca urmare, Italia s-a aliat cu Germania Nazistă și cu Imperiul Japonez și l-a susținut
pe Francisco Franco în Războiul Civil Spaniol. În 1939, Italia a anexat Albania(en), care era de
facto protectorat italian încă de la independența sa.[114] Italia a intrat în al Doilea Război Mondial la 10
iunie 1940.[115] După ce la început a înaintat în Somalilandul Britanic și în Egipt, italienii au suferit
înfrângeri grele pierzându-și cele mai bune divizii în Grecia, în Rusia și în Africa de Nord.[116]
Sicilia a fost apoi invadată de Aliați în iulie 1943,[117] ceea ce a dus la prăbușirea regimului fascist și la
căderea lui Mussolini la 25 iulie.[118] La 8 septembrie 1943, Italia a capitulat.[119] Germanii au reușit pentru
scurt timp să cucerească Italia nordică și centrală. Țara a rămas câmp de luptă tot restul războiului.[118]
În nord, germanii au proclamat Republica Socială Italiană (RSI), un stat-marionetă nazist, condus de
Mussolini. Perioada de după armistițiu a adus apariția mișcării antifasciste de rezistență,
denumită Resistenza.[120][121] Ostilitățile au luat sfârșit la 29 aprilie 1945, când forțele germane din Italia
au capitulat.[122] Aproape jumătate de milion de italieni (inclusiv civili) au murit în conflict, [123] iar economia
italiană fusese aproape distrusă; venitul pe cap de locuitor în 1944 era la minimul secolului al XX-lea. [124]