GABRIELA PANĂ DINDELEGAN- Teorie și analiză gramaticală

MORFOLOGIE= ramură a gramaticii care studiază paradigma, forma și categoriile gramaticale ale
cuvintelor. Prin studiul formei cuvintelor se înțelege:
-structura internă (modul în care se combină morfemele care constituie cuvântul). Formele luate de cuvinte sunt
pentru exprimarea diverselor categorii gramaticale: gen, caz, număr, persoană, mod, timp. Modificările de
formă sunt numite declinare (nominale) și conjugare (verbe).
-relația cu sintaxa: forma cuvântului dată de anumite morfeme gramaticale pe care le cuprinde este unul din
mijloacele de a exprima raporturi sintactice.
SINTAXĂ= ramură a gramaticii care studiază funcțiile cuvintelor, succesiunea lor, relațiile
sintagmatice.
-constă în regulile, constrângerile după care se pot combina cuvintele (elemente în număr finit al unei limbi)
pentru a obține o infinitate de combinații corecte dpdv gramatical considerate entități sintactice.
-ca disciplină, se ocupă de funcțiile părților de vorbire în cadrul propozițiilor și ale propozițiilor în cadrul
frazelor, stabilind regulile de îmbinare a cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze.

Orice unitate a limbii se angajează simultan în relații pe plan orizontal (sintagmatice) și pe plan vertical
(paradigmatice).
Morfemul este adus în prim plan. Are loc o ștergere a granițelor prea pronunțate dintre morfologie și
sintaxă, deoarece atât studiul cuvântului (succesiune de morfeme), cât și studiul sintagmelor urmăresc
combinații de termeni, implicânt tipuri de relații și reguli de asociere asemănătoare. Aceasta perspectivă
unificatoare, integratoare a dus la studiul MORFOSINTAXEI.
PARTEA DE VORBIRE implică în egală măsură o perspectivă morfologică și una sintactică.
-reprezintă o clasă de cuvinte caracterizată prin particularități morfologice (același comportament în raport cu
categoriile gramaticale, afixe flexionare comune, aceleași disponibilități derivative) și trăsături sintactice
apropiate (posibilitatea de a avea contexte comune și de a intra în relații sintactice asemănătoare).
Trăsăturile sintactice
Trecerea unui cuvânt de la o parte de vorbire la alta: păstrarea contextelor comune, dar modificarea
contextelor specifice („context diagnostic”).
Ex.: trecerea verbului la substantiv: -păstrarea nemodificată a adverbului de loc și de timp (pleacă sus la munte-
plecarea sus la munte); DAR modificarea vecinătăților specifice: nominalul în N devine G (copiii pleacă-
plecarea copiilor), nominalul în Ac devine G sau grup prepozițional cu de (citește romanul-citirea romanului),
se suprimă toal reflexivul (el se teme-temerea lui).
Din perspectivă sintactică, părțile de vorbire sunt urmărite sub aspectul disponibilităților combinatorii:
posibilități și limitări de combinare, restrângeri exercitate de cuvinte unele asupra altora în diverse combinații
sintactice.
a) Posibilități și restricții combinatorii ale fiecărei părți de vorbire
-inventarierea contextelor și relațiilor
-tratament global
b) Posibilități și restricții combinatorii ale părții de vorbire în condițiile determinării contextuale
-vecinități admise și restricții contextuale pentru fiecare cuvânt în parte
-tratament diferențiat
 Viziunea UNIFICATOARE intre sintaxa și morfologie: MORFOLOGICUL fiind încorporat în
sintactic sub forma restrângerilor flexionare exercitate de un cuvânt asupra cuvintelor
vecine. Constrângerile de formă gramaticală: impunerea unor particularități flexionare identice
cu ale cuvântului care le-a impus (acord gramatical); impunere unor particularități de flexiune
(caz, mod, articulare) inexistente în forma cuvântului care le-a impus (recțiune).
ACORDUL=repetarea de informație gramaticală dirijată de la un cuvânt spre alt cuvânt (modalitate de
realizare a coeziunii sintactice în cadrul grupului verbal și al celui nominal).
-grupul verbal: asigură legarea subiectului și a predicatului; repetarea din direcția subiect spre predicat info de
nr, pers și, în unele cazuri, gen; asigură legarea NP sau EPS de nominalul regent, subiectul impune adjectivului
informația de gen și număr; când EPS sau NP=substantiv, atunci există un raport de coreferențialitate.
-acord analogic=un substantiv subiect/ pronume subiect din clasa celor fără persoană vor impune predicatului o
formă de persoana a III-a: predicat interjecțional sau adverbial nu cunosc distincții de pers sau nr; acord în gen
doar la predicatele pasive cu auxiliar unde participiul are marcată informația de gen; subiectul exprimat prin
forme verbale nepersonale nu cuprinde în forma lui informația de număr și de persoană;
 ÎN SITUAȚIA NUMELUI PREDICATIV, Cazul nu se impune prin acord, ci prin recțiune!!!
NP: cazul N este impus prin recțiune, fiind regisat de verb copulativ. EPS apare mereu în
Nominativ.
-în grupul nominal: acordul asigură legarea atributul adjectival de centrul nominal=numele centru impune
repetarea în forma adjectivului a informației de gen, număr și caz; intervine și în cazul articolului genitival și al
celui demonstrativ (cea, cel, etc.)
RECȚIUNEA=formă de manifestare a constrângerilor sintactice
-în geupul verbal=modalitatea de realizare a coeziunii sintactice între centrul verbal și numele vecine cărora
verbul le impune fie o formă de caz (N, D, Ac), fie o formă prepozițională, determinânt selecția unei anumite
prepoziții.
Ex.: Îmi place muzica.-verbul impune D și N
-modalitate de legare a verbului-centru de unul dependent: verbul regent impune celuilalt construcția cu o
anumită conjuncție, determinând o restricție modală: Doresc să plec.

 ADJECTIVUL: -funcții caracteristice: atribut adjectival, NP, EPS

-imposibilă apariția ca S sau CD
 ADVERBUL:-funcție caracteristică: CC
--imposibilă apariția ca S sau CneC
În recunoașterea claselor sintactice sunt relevante atât criteriile sintactice cât și cele morfologice.
  CONVERSIUNEA (schimbarea clsei morfologice)=procedeu gramatical (morfologic și
sintactic) de trecere de la o parte de vorbire la alta, formare de noi cuvinte din cuvinte deja
existente în limbă în absența afixelor derivative.
-marcată morfologic: selecția afixelor flexionare proprii clasei la care s-a trecut
-maractă sintactic: ocurența în contexte specifice noii clase, funcții caracteristice acestei clase
Substantivizarea supinului: Mersul pe jos este sănătos. (articulare, semn al substantivizării)
-supinul fără articulare: -are comportament nominal supinul care apare în vecinătatea unui adjectiv cu care se
acordă: cu ochii împăienjeniți de-atâta uitat; sau în vecinătatea unui determinant cu de: am plecat la cules de
mere (<la culesul de mere) OD la origine ia forma prepozițională cu de
-are comportament verbal supinul cu regim de Ac (determinat de un nominal cu funcție
de OD și căruia îi impune caz Ac: la o clacă de dres drumul
-supinul fără determinanți: situație incertă: așa ni era obiceiul să facem la scăldat.
SUPIN SUBSTANTIVIZAT vs PARTICIPIU SUBSTANTIVIZAT
[-abstract] participii substantivizate: denumesc persoana, obiectul care poartă calitatea
[+abstract] supinele substantivizate: numai ele denumesc acțiunea
Adverbializarea accidentală a substantivului: învață noaptea, va pleca joia, s-a îmbolnăvit iarna (sens
temporal) sau a strâns florile mănunchi, doarme covrig, privește țintă, beat turtă (sens modal sau
cantitativ-intensiv)
Adverbializarea numeralelor: -multiplicative: muncește înzecit
-ordinale: mai întâi învață, apoi se distrează
Adverbializarea unor forme la origine pronominale: Ce frumoasă ești!, marcă exclamativă