TEMA: Obiectul de studiu al morfologiei .

Părțile de vorbire: criterii de clasificare

Morfologia este o disciplină lingvistică, parte a gramaticii, care studiază cuvintele din punctul
de vedere al modificării lor formale, clasificarea cuvintelor în părți de vorbire; categoriile lor
gramaticale;.
Cuvintele unei limbi se grupează în clase lexico-gramaticale, numite părți de vorbire, în
funcție de sensul lor lexical general/ categorial, de caracteristicile morfologice și sintactice, adică
după următoarele trei criterii:
semantic;
morfologic (formal);
sintactic (funcțional)
Cu alte cuvinte, la clasificarea în părți de vorbire, șe pornește de la ceea ce denumește
cuvântul (în cazul când denumește ceva, și nu este un cuvânt auxiliar!). Deci, dacă denumește un
obiect, este substantiv, dacă denumește o acțiune/ stare – este verb, dacă denumește o însușire a
obiectelor, este adjectiv etc. De asemenea, se ține cont și de caracteristicile lui morfologice (adică
dacă își poate schimba forma sau nu și ce categorii gramaticale îi sunt caracteristice), precum și de
comportamentul său sintactic.
De exemplu, cuv. „iute”:
a) în enunțul Am cumpărat ardei iute, este adjectiv (deoarece, din punct de vedere semantic,
denumește o însușire a obiectului (ce fel de ardei?), din punct de vedere morfologic, își poate
schimba forma prin acord cu substantivul – un ardei iute/ doi ardei iuți, iar din punct de
vedere sintactic, determină un substantiv și are funcția de atribut.
b) în enunțul Copilul aleargă iute, este adverb, deoarece, din punct de vedere semantic, exprimă
o caracteristică a unei acțiuni (aleargă cum?); morfologic, nu iși mai schimbă forma, iar din
punct de vedere sintactic, determină un verb și îndeplinește funcția de complement.

În limba română sunt nouă (9) părți de vorbire: substantivul, adjectivul, numeralul,
pronumele, verbul, adverbul, prepoziția, conjuncția, interjecția. Fiecare dintre ele are
caracteristici semantice, morfologice și sintactice specifice (vedeți în suport, sunt prezentate).
Nu doar cuvintele, dar și clasele gramaticale, numite și părți de vorbire se deosebesc între ele tot
după aceste criterii.
Clasificarea părților de vorbire:
 Din punct de vedere semantic, ele se împart în
a) Autosemantice (exprimă un sens): substantivul, adj., numeralul, pronumele, verbul,
adverbul. Interjecția nu exprimă, dar sugerează o stare.
b) sinsemantice, adică fără sens lexical: prepoziția, conjuncția.
 Din punct de vedere morfologic:
a) flexibile (își schimbă forma): substantivul, adjectivul, numeralul, pronumele, verbul
b) neflexibile: adverbul, prepoziția, conjuncția, interjecția
 Din punct de vedere sintactic:
a) au funcție sintactică: substantivul, adjectivul, numeralul, pronumele, verbul, adverbul
b) fără funcție sintactică (cuvinte auxiliare): prepoziția, conjuncția, interjecția
 Sarcină:

Clasificați în părți de vorbire cuvintele din text. Argumentați. (pentru aceasta, folosiți suportul)
„Ah, ce duminică frumoasă!
Așază trandafiri pe masă.
Veni-vor azi atâția oaspeți.
Zâmbească trandafirii proaspeți”. (Gr. Vieru)

De exemplu:
„ce” (este mai special acest cuvânt, de aceea l-am ales eu, ca să nu vă chinuiți dvs. cu el). De obicei,
este pronume relativ sau interogativ). Aici – este un adjectiv pronominal (semantic, exprimă o
însușire a obiectului; morfologic, este un cuvânt invariabil; sintactic, determină un substantiv
„duminică”, deoarece provine de la pronume (prin conversiune), are funcție sintactică de atribut.