Vocabularul sau lexicul este format din totalitatea cuvintelor care există în limbă.

Vocabularul este compartimentul cel mai supus schimbării.

Vocabularul fundamental
Vocabularul fundamental cuprinde cuvintele cele mai importante şi care sunt înţelese de
toţi vorbitorii unei limbi.

Vocabularul fundamental al limbii române cuprinde aproximativ 1.500 de cuvinte.

Cuvintele din vocabularul fundamental au cea mai mare frecvenţă în procesul

comunicării; sunt, în majoritate, vechi şi rămân timp îndelungat în limbă, asigurând
relativa stabilitate a acestei părţi a vocabularului; reprezintă toate părţile de vorbire; sunt
baze pentru mai multe derivate sau compuse şi intră în numeroase locuţiuni şi expresii; sunt
caracterizate adeseori prin polisemantism; denumesc, în cea mai mare parte, noţiuni
fundamentale.

Masa vocabularului
Masa vocabularului cuprinde cuvintele care nu intră în vocabularul fundamental.

Cuvintele din masa vocabularului reprezintă aproape 90% din cuvintele limbii
române.

În masa vocabularului intră termeni ştiinţifici şi tehnici, ai limbajelor de specialitate, în

general, arhaismele, regionalismele.

Cele două părţi ale vocabularului nu sunt strict delimitate, între acestea producându-se,
în timp, schimburi.

IIClasificarea cuvintelor după sens și formă

Paronimele= cuvinte cu formă aproape identică, dar cu sens diferit.

 Ex pronume/prenume
 Glaciar/glacial
Sinonimele= cuvinte cu formă diferită și sens asemănător.

 Ex zăpadă=nea=omăt
 a corecta=a îndrepta=a repara=a drege
Antonimele= cuvinte cu formă diferită și sens opus
 Ex bun-rău
 Alb-negru
 Cult-incult
Omonimele=cuvinte cu aceeași formă și cu sens diferit

 Ex Broască
 Milă
 Omofonele=se citesc la fel, dar se scriu diferit. Ex iar/i-ar, sau/s-au
 Omografele=se scriu la fel, dar se citesc diferit (intervine accentul). Ex veselă/veselă,
mobilă/mobilă
Cuvintele polisemantice =cuvinte cu aceeași formă, dar sensuri asemănătoare.
 Ex a veni
 Baie
 Capră
Pleonasmele= greșeli gramaticale care trebuie evitate.
 Ex urcă sus
 Avansează înainte
 Coboară jos
 Alocuțiune scurtă
 Repetă încă o dată

Instrument gramatical
Cuvânt care exprimă un sens gramatical, spre deosebire de cuvintele
autosemantice care se caracterizează printr-un sens lexical. Reprezintă o marcă
gramaticală (morfologică sau sintactică) care funcţionează în limbă numai cu
rol gramatical. Spre deosebire de cuvintele autosemantice, care se folosesc cu
funcţie nominativă desemnând anumite obiecte, însuşiri, procese, fenomene din
realitate, instrumentele gramaticale sunt nişte elemente care, ca rezultat al
unui proces de abstractizare şi de gramaticalizare, şi-au pierdut, parţial,
autonomia, fiind numite şi cuvinte vide sau cuvinte gramaticale. În acelaşi
timp, cu toate că fac parte din aceeaşi clasă delimitată pe baza criteriului
funcţional, instrumentele gramaticale se definesc prin grade diferite de
abstractizare. Astfel, alături de instrumentele gramaticale care sunt vide
semantic, adică au un sens foarte abstract (cu, de, la, peste), în limbă există şi
instrumente gramaticale în cazul cărora legătura cu cuvintele autosemantice de
la care au provenit este încă evidentă. Să se compare, bunăoară,
prepoziţia înaintea şi adverbul de loc de la care a provenit această
prepoziţie: înainte (a merge înainte) – înaintea (casei). Pe lângă faptul că au un
sens foarte abstract, instrumentele gramaticale sunt în majoritatea lor cuvinte
neflexibile şi, în propoziţie, nu îndeplinesc o funcţie sintactică, adică nu pot fi
părţi de propoziţie.
 Sub aspectul funcţiilor îndeplinite, clasa instrumentelor gramaticale este
eterogenă. Ele pot îndeplini ● rolul de marcă a diverselor categorii gramaticale
(articolele, verbele auxiliare şi mărcile analitice ale gradelor de comparaţie) şi ●
rolul de element conectiv, asigurând marcarea diverselor relaţii sintactice şi a
funcţiilor sintactice în cadrul propoziţiei sau al frazei (prepoziţiile şi
conjuncţiile). Uneori în categoria instrumentelor gramaticale mai sunt incluse
desinenţele şi sufixele gramaticale. Astfel, după rolul pe care îl îndeplinesc, se
deosebesc: ● instrumente morfologice, care au rolul de a marca diferite categorii
morfologice şi ● instrumente sintactice, care exprimă relaţiile stabilite între
cuvintele autonome în cadrul unei comunicări şi marchează funcţiile sintactice
şi diversele tipuri de propoziţii. Există instrumente gramaticale care pot
îndeplini simultan funcţia de mărci morfologice şi de mărci sintactice. De
exemplu, conjuncţia să de la conjunctiv apare şi ca marcă a unei categorii
gramaticale, dar şi ca element de relaţie.