Limba – comoara cea mai de preț a unui popor

În al limbilor tezaur
Pururea o să rămână
Limba doinelor de aur,
Limba noastra cea română.
Nu există nimic mai de preț pentru un popor decât graiul matern,
întrucât acesta este plămânul prin care respiră întregul neam și
suflarea în care se contopește sufletul român.
Dacă în primii ani de viață limba română a fost doar un instrument
cu ajutorul căruia am interacționat cu ceilalți oameni din jurul
meu, odată cu trecerea timpului a devenit patria noastră. Ea este
locul comun în care ne putem întelege cu părinții, frații, prietenii
noștri. Nici măcar nu contează dacă locuiești sau nu în România.
România, ca spațiu geografic în care s-a cristalizat poporul
român, popor care dat nașterea limbii române, este foarte
importantă.
Prin graiul pe care îl vorbește un popor ajunge să își
dezvăluie întreaga sa făptură lăuntrică și acel spirit patriotic
moștenit din moși strămoși, arătândule celor din urmă și un
motiv demn de mândrie și admirație atât pentru generațiile
actuale, cât și pentru generațille viitoare. Calitatea de
neprețuit a graiului matern se explică prin harul ei de a
oglindi întreaga istorie a neamului, cu toate victoriile și
înfrângerile trăite, cu toate bucuriile și tristețile simțite, visele
și speranțele spulberate de împrejurările nesigure prin care i-a
fost sortit să treacă. În graiul matern al limbii române se ascunde
trecutul, zestrea noastră strămoșească, a originilor cu care
suntem înfrățiți încă de la naștere, iată de ce oamenii au catalogat
dintotdeauna limba maternă drept o comoară care nu are vre-un
preț de vânzare sau cumpărare, sau inchiriere, fiecare își poate
alege un determinant, dar, în schimb, poate fi moștenită, păstrată
și cultivată cu sfințenie și dăruire, cu dragoste și respect.
Strămoșii au șlefuit-o cum au știut ei mai bine, i-au dat culoare și
 aripi.
Pentru respectul tuturor strămoșilor, dar în primul rând pentru
respectul de sine, Iubește-o, Prețuiește-o și VORBEȘTE-O corect.
Măcar acum la 31 august, haideți să ne amintim cu mândrie că
suntem români, ca suntem copii unei limbi atât de melodioasă,
atât de frumoasă, haideți să vorbim cu drag LIMBA ROMÂNĂ!

limba este principalul depozitar al culturii unui popor

v. alecsandri `Limba… este cartea de nobleţă, testimoniul de

naţionalitate al unui neam; semnul caracteristic prin care membrii
aceleiaşi familii se recunosc în marea diversitate a popoarelor din lume;
lanţul tainic ce-i leagă împreună şi-i face a se numi fraţi; altarul
împrejurul căruia toţi se adună cu inima iubitoare şi cu simţire de
devotament unii către alţii.

Limba este tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la

părinţi, depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile trecute şi care merită
de a fi păstrat cu sfinţenie de generaţiile care-l primesc.
Apăraţi tezaurul cel mai scump ce-aţi moştenit de la strămoşi: limba,
adică simbolul sacru al naţionalităţii noastre.
Naţionalitatea românilor se arată atât în limba şi datinile lor, cât şi în
muzica lor deosebită de oricare artă.

Vieru> E mai sărac, mai bogat în comparaţie cu alte limbi graiul în care
vieţuim? Nu ştiu. Eu nu număr cuvintele limbii, căci ştiu că le are
îndeajuns, adică pe toate, eu număr pe vorbitorii ei, pe-ndrăgostiţii de
ea…
Marginea Limbii Române este marginea Patriei şi-a cerului meu.

La Chişinău cînd cîntă ciocîrlia,

La Bucureşti, ecoul ei ne-alină-n zbor.
La Chişinău mi-i dor de România,
La Bucureşti, de Basarabia mi-i dor. (N. Mătcaș)

Eu neamul, pătimitul, nu mi-l vînd,

Chiar dacă-ntreg imperiul mi l-ar da.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Şi românească-mi este ţara mea! (N. Mătcaș)

Demnitatea arată valoarea, cinstea, meritele morale, gradul de

prețuire ca și rangul atins de o persoană

„demnitate umană”
„demnitate națională” – mândrie de a fi reprezentat al unei națiuni/
popor ? conștiința de a fi des

 
Demnitatea umană şi naţională
 Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în
drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se
comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii.
(Declarţia Universală a Drepturilor Omului)

Ea vine din propria fire, dar, desigur, şi de la alţi oameni. Ea vine din şi
de la om, şi se reflectă în om. Scriitorul și filosoful Schiller, nota:
“Demnitatea umană e în mîinile voastre, păstraţi-o. Ea coboară o
dată cu voi! Cu voi se va înălţa!”.
 
Demnitate națională- demnitatea unui popor, sentiment national
care corelează cu iubirea față de țară și de neam, față de pământul
natal și față de tot ce înseamnă identitate națională: datini
strămoșești, patrimoniu cultural, istorie, limbă.

În viziunea autorilor, demnitatea națională înseamnă conștiința

apartenenței la neamul românesc, mândria pentru vrednicia și
noblețea lui, speranța de reîntregire a neamului și de ștergere a
hotarelor, a neamului. Demnitatea naționană nu se manifestă
declarativ, ea poate fi dovedită și în tăcere, prin păstrarea în suflet
atot ce înseamnă identitate românească.

fapte și atitu
• Conștiința unității de neam, speranța în perpetuarea lui.
• Dorul mistuitor de patrie trăit în străinie și speranța revenirii.
https://www.google.ru/search?
q=grigore+vieru&newwindow=1&hl=ru&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2ahUKEwir26O
O__fqAhWEqaQKHSlxCxAQ_AUoAXoECBwQAw&biw=1366&bih=618#imgrc=p7GrOcpD
A-TELM