Principiile de bază ale ortografiei românești

Principiu – lege de bază, element fundamental pe care se întemeiază o teorie, un

sistem;

Principii ortografice – legități fundamentale puse la baza unui sistem ortografic

Ort. românească (1860) : 9 reforme (2005, DOOM 2).

În procesul constituirii ei, două principii fundamentale s-au aflat în antagonism:
până în 1880 era întemeiată pe etimologism; după 1880 – pe fonetism.

Principiile de bază ale ort. rom.: fonetic-fonematic; etimologic; morfologic;

sintactic; silabic; simbolic

Fonetic-fonematic – ortografia reproduce în scris sunetele-tip ale limbii române

(fonemele), nu sunetele limbii populare; scrierea reprezintă pronunțarea actuală a
limbii literare (pronunțare cultă, îngrijită).

O cerință fundamentală a acestui principiu - se scrie așa cum se rostește: cum

trebuie să se rostească.

„Idealul unei ortografii fonetice este a avea pentru fiecare sunet simplu al
graiului nostru un singur semn grafic și fiecărei litere scrise să-i corespundă un
singur sunet.” (S. Pușcariu)

Principiul nu poate fi aplicat în exclusivitate deoarece:

• Litere - 31; Sunete-tip - 29

• Litere polivalente (e, o, i – V, SV), litere sinonime (â, î; e, i (semivocalice),

litere ajutătoare (h, i, e)

Ilustrați cu exemple!

Reformele ortografice (9 reforme -2005, DOOM 2) au avut ca scop îmbunătățirea

sistemului ortografic, înlăturarea elementelor etimologiste pentru a-l face accesibil
și lesne de însușit. În 1953 a fost suprimat U final mut: altoiu, voiu, vechiu,
sâcâiu; înlăturată scrierea cu – SS a împrumuturilor (massă (mulțime), rassă(soi),
glossă, cassă (de bani)

Situații de aplicare a principiului fonetic-fonematic:

• Scrierea cu E sau IE la început de cuvânt sau la început de silabă

postvocalică: în neologisme se scrie și se pronunță E în aceste poziții (ecou,
elev, educație, efort, epocă, agreez, idee, duel, siluetă, aloe, alee):
N.B! Pronunțarea acestora cu IE este neliterară; în cuvintele din fondul
vechi scrierea cu IE corespunde pronunțării literare (boier, femeie, odaie,
voie, ieftin, ieșire…) Astfel se face diferența dintre cele două fonduri
lexicale.

Completați șirul!

Dar!

 neologisme care se scriu și se pronunță cu IE, caiet, maiestate,

proiect, statuie, traiect, ierarhie, iezuit etc.
 cuvinte vechi rostite cu IE, dar scrise cu E: formele verbului „a
fi”, pron. pers.: eu, el , ei ele, este, eram, ești etc.
 Nume proprii: Edu, Epure, Epureni, Eșanu, Eftimie, Enescu, Eliade,
Eminescu, Emilian, Nae, Goe, Nicolae, Ermurache
Completați șirul!

• Scrierea prefixelor DES, DEZ, RĂS, RĂZ depinde de contextul fonetic în

care acestea apar: dezdoi, dezleg, dezarma, răzbunare, răzgândi, desfac,
descos, descânt, răscopt, răstălmăcit…

Dar! Deszăpezi, deszăvorî, răszice

Completați șirul!
 • Scrierea prefixelor IN, CON, IM, COM: se produce asimilarea cons. N de
către cons. următoare B, P, în rezultatul căreia apare alofonul contextual M:
consfinți, concetățean, incredibil, inuman, imperfect, impur, combate,
compunere etc.

Completați șirul!

• N.B! Conform acestui principiu în limba română se scrie cum se rostește.

Este predominant în scrierea românească, se aplică în foarte multe situații,
chiar la scrierea unor împrumuturi care, având circulație largă, s-au adaptat
fonetic și morfologic și se scriu cum se rostesc: lider, miting, aisberg, vizavi,
meci, fotbal etc.

Completați șirul!

Principiul etimologic (tradițional-istoric)

Cere reproducerea exactă sau aproximativă a formei pe care a avut-o cuvântul în

limba de origine sau la o anumită etapă de dezvoltare a limbii;

Se întemeiază pe istoria cuvintelor, pe originea lor, pe tradiție – adică pe scrierea

mai veche, de la o anumită etapă din istoria scrierii românești;

De la constituirea ortografiei românești a tins să fie predominant, dar a fost învins

de fonetism. A fost susținut de latiniști pentru a demonstra latinitatea l. române.

Păstrarea unei tradiții de scriere este motivul pentru care cele mai multe reforme n-
au putut elimina anumite elemente etimologiste .

N.B! Se caracterizează prin neconcordanța dintre scriere și rostire.

Situații de aplicare:

• În formele verbului „a fi” și ale unor pronume personale, în care litera E

reprezintă diftongul IE, pronunțându-se iotacizat. Se scriu cu E inițial pentru
a păstra forma etimoanelor latinești: eu, el, eram…

• La scrierea cuvintelor ce conțin diftongul OA la inițială de cuvânt, de silabă

postvocalică sau chiar după o consoană: ele se rostesc cu diftongul UA:
oase – ossa, oaie – ovis, oameni – homines, căprioară – capriola, doamnă –
domina, moară – mola, roagă – rogo/rogare, poartă – porta etc. N.B! Grafia
lor cu OA nu are justificare fonetică, ci etimologică și morfologică – se
respectă tradiția de scriere și originea latină a cuvintelor.

• La scrierea unor grupuri de consoane: B+ S/T/Ț: la rostirea lor B

suportă o acomodare regresivă – P: absent, absolvent, observ, subsol, obtuz,
subtil, obscur, absurd, abstract, abține, subțire, obține, dedesubt. Aceasta nu
reproduce rostirea, ci etimoanele latinești sau franțuzești.

• La scrierea cu X, indiferent de pronunțare: exemplu, existent, extindere, fix,

complex, ortodox (dar ficși, complecși, ortodocși!) X nu redă grupul CȘ!

N.B! este greșit să se pronunțe cu (CS) cuvintele: exact, examen, executa,

exemplu, exercițiu, exil

N.B! Unele cuvinte din fondul vechi se scriu cu grupul de litere CS micsandră,
ticsi, îmbâcsi, catadicsi; (origine necunoscută)

Unele neologisme: vacs, cocs, rucsac cu toate derivatele lor se scriu ca în limba de
origine.

• Respectarea tradiției vizează scrierea numelor proprii ale unor personalități:

Rosetti, Pillat, Philippide, Densusianu, N. Tonitza, A. Pann etc.
Completați șirul!

La scrierea împrumuturilor neologice și a numelor proprii de origine străină

din țările care folosesc alfabetul latin: Hugo, Goethe, Schopenhauer, Racine,
New York, Bruxelles etc. Completați șirul!
Principiul silabic

A fost preluat din scrierea italiană. În virtutea acestui principiu, unele litere capătă
valoare fonetică diferită în funcţie de contextul literal din care fac parte, adică de
literele care urmează în aceeaţi silabă. Prezenţa acestui principiu de datorează
neconcordanţei dintre litere şi foneme.

In l. rom. există foneme cărora nu le corespunde nicio literă în alfabet – ci, gi, chi,
ghi. Pentru ca alfabetul să nu fie prea încărcat, unor litere li s-au atribuit valori
multiple, în funcţie de litera care urmează.

N.B! Literele C, G au câte 3 valori fonetice:

Valorile fonetice ale literelor C, G, H

• k, g – când sunt urmate de orice litere, cu excepţia lui E, I, H – car, gară,

cos, rug

• k’, g’ – când sunt urmate de H + e, i - chiar, gheară, ghem, chem, unchi,

unghi.

• Ci, gi - când sunt urmate de e, i - ceară, geam, cine, cerc, ger, gir.

Completați șirul

Principiul simbolic

Reglementează utilizarea majusculei sau a literei mici în cazul aceloraşi cuvinte, cu

acelaşi înveliş sonor, în dependenţă de conotaţiile pe care le capătă cuvântul în
context.

Regula acestui principiu este că atunci când cuvântul este întrebuinţat în acepţia lui
obişnuită, el se scrie cu literă mică, iar când are un sens special, când simbolizează
ceva, se scrie cu majusculă:

Facultate – facultate, Europa de Vest – vest, Vulcan – vulcan, Creangă – creangă

etc. Completați șirul!
Acest principiu reglementează de asemenea scrierea abrevierilor: cu punct sau fără:
dl, dlui, kg, cca, etc., N.B!

Principiul semantico-sintactic

Urmăreşte scopul de a diferenţia în scris omofonele – cuvinte cu aceeaşi

componenţă fonetică dar cu valoare semantică, morfologică şi sintactică diferită.

Reglementează scrierea diferenţiată a cuv. in funcţie de sensul lor lexical,

gramatical şi de funcţia lor sintactică.

De mult – demult, altădată – altă data, altfel – alt fel, deloc – de loc, decât – de
cât, totodată - tot odată etc.

Alcătuiți contexte cu aceste perechi. Completați șirul!

Principiul morfologic

Orice scriere ar trebui să fie gramaticală, raţională, să respecte regulile modificării

formei cuvintelor.

Acest principiu reglementează ca scrierea să ţină cont de logoforme, de structura

morfematică a cuvintelor şi de cuvintele înrudite.

Principiul morfologic oferă posibilitatea unei însuşiri conştiente a ortografiei, îi

conferă caracter raţional. Înlesneşte însuşirea ortografiei pentru că e uşor să verifici
ortograma dacă se cunosc bine formele gramaticale ale cuvântului şi structura lui
morfematică.

Situații de aplicare:

• La scrierea şi pronunţarea corectă a formei de G-D a substantivelor

feminine, ţinând cont de logoformele cuvântului:
G-D hotărât al acestor subst. se formează de la G-D nehotărât sau de la
forma de plural, prin alipirea articolului subst. hotărât I la desinenţă :
Vulpe - unei vulpi – nişte vulpi – vulpii ; casă – unei case – nişte case –
 casei, limbă – unei limbi – nişte limbi – limbii mamă – mame – mamei,
ceapă – cepe – cepei, uşă - uşi – uşii.

Substantivele terminate în hiatul I-E formează G-D de la forma de singular:

istorie – istoriei, patrie – patriei, vie – viei.

• La scrierea cuvintelor cu consoane geminate sau cu vocale duble – conform

structurii morfematice :
înnorat, înnegrit, interregional, contraatac, transsiberian.

• La ortografia verbelor cu tema terminată într-o vocală, în afară de I, trebuie

să se ţină cont de structura morfematică (ele se conjugă după modelul
verbului „a lucra”: el lucr +ează.)
Deci ! a agrea – agre+ează, evolua – evolu+ează
Dar ! a linia – el liniază, a peria – el periază etc.

• La scrierea cu sau fără cratimă a cuvintelor compuse – în funcţie de gradul

de sudură / de modificările în flexiune ale acestor cuvinte: la cele scrise cu
cratimă îşi modifică forma şi primul termen:
soacră-mare – soacrei-mari, bună-credinţă – bunei-credinţe

DAR!!! Bunăvoinţă – bunăvoinţei, fărădelege – fărădelegii

• La scrierea cuvintelor ce conţin diftongii ea, ia, oa, ua, care la pronunţare nu
se deosebesc.
Notă ! Se scrie EA după o consoană, mai rar după o vocală, în cuvintele în
care în flexiune există alternanţa cu E gheaţă – gheţuş; ceapă – cepe;
leagă– leg; agheasmă – aghesmuiesc; ideea – idee; aleea – alee.

• Ea – niciodată la început de cuvânt! Excepţie: Ea – pronume pers.

• Ea – după consoanele J, Ş în sufixe şi în desinenţe (deci ţinându-se cont de

structura morfematică a cuv.) roşea - roşeaţă, oblojea – oblojeală, greşea –
greşeală, aranjează, afişează, cojească etc.

• IA - după o vocală, mai rar după o consoană, în cuvintele care au forme

alternante cu IE
iarbă – ierburi ; iarnă – ierni ; poiană – poieni ; viaţă – vieţi
 • IA – la început de cuvânt iau, iar, iată, iartă

• IA – în unele cuv. după consoanele B, P, V, F, M, dacă în pronunţare

populară aceste consoane se palatalizează:
miau, miaună, piatră, fiarbă, piaţă, abia, viaţă, biată….

!!! IA alternează cu IE pietre, vieţi, fierbe, biete, pieţe, mieune

• IA – fără forme alternante - în cuvintele abia, maghiar, ghiaur, chiabur,
chiar

• La ortografia pronumelor demonstrative şi de identitate diftongii variază în

funcţie de caracteristicile morfologice ale acestora.
Aceiaşi băieţi – aceeaşi fată, băieţii aceia – fata aceea.

• OA se scrie în cuvintele la care există forme sau derivate alternante cu O :

poamă – pomuşoare, coadă – cozi, şcoală – şcolii, floare – florar.

• OA – la început de cuvânt, alternează cu O. În acest caz prevederile

principiului morfologic se îmbină cu cele ale principiului etimologic: se ţine
cont şi de forma de origine a cuvîntului :
oaspete – ospeţie, oaste – ostaş, oase – os, doamnă – domina, oaie – ovis,
şcoală - schola

• UA – niciodată la început de cuvânt. Se scrie când urmează după o vocală,

când nu există forme alternante cu O: roua, doua, ziua, neaua, flăcăuan.

Completați fiecare situație de scriere cu exemple proprii