Principiul semantico-sintactic

Urmăreşte scopul de a diferenţia în scris omofonele – cuvinte cu aceeaşi

componenţă fonetică dar cu valoare semantică, morfologică şi sintactică diferită.
Reglementează scrierea diferenţiată a cuv. În funcţie de sensul lor lexical,
grammatical şi de funcţia sintactică.
De mult – demult
Altădată – altă dată
Altfel – alt fel
Deloc – de loc
Decât – de cât
Totodată - tot odată etc.
Principiul silabic
A fost preluat din scrierea italiană. În virtutea acestui principiu unele litere capătă
valoare fonetică diferită în funcţie de contextual literal din care fac parte, adică de
literele care urmează în aceeaţi silabă.
Prezenţa acestui principiu de datorează neconcordanţei dintre litere şi foneme. In
l. rom. există foneme cărora nu le corespunde nicio literă în alfabet – ci, gi, chi, ghi
pentru ca alfabetul să nu fie prea încărcat, unor litere li s-au atribuit valori multiple,
în funcţie de litera care urmează.
C, G au câte 3 valori fonetice:
k, g – când sunt urmate de orice litere, cu excepţia lui E, I, H – car, gară, cos, rug
k’, g’ – când sunt urmate de H + e, i - ghem, chem, unchi, unghi.
Ci, gi - când sunt urmate de e, i - cine, cerc, ger, gir.

Principiul simbolic
Reglementează utilizarea majusculei sau a literei mici în cazul aceloraşi cuvinte, cu
acelaşi înveliş sonor în dependenţă de conotaţiile pe care le capătă cuvântul în
context.

1
Regula acestui principiu este că atunci când cuvântul este întrebuinţat în acepţia lui
obişnuită, el se scrie cu literă mică, iar când are un sens special, când simbolizează
ceva, se scrie cu majusculă.
Facultate – facultate
Europa de Vest – vest
Vulcan – vulcan
Creangă – creangă etc.
Acest principiu reglementează de asemenea scrierea abrevierilor: cu punct sau fără.

Principiul morfologic

Orice scriere ar trebui să fie gramaticală, raţională, să respecte regulile modificării

formei cuvintelor, să ţină cont de logoforme, de structura morfematică a cuvintelor
şi de cuvintele înrudite. Acest principiu oferă posibilitatea unei însuşiri conştiente
a ortografiei, îi conferă caracter raţional. Înlesneşte însuşirea ortografiei pentru că e
uşor să verifici ortograma dacă se cunosc bine formele gramaticale ale cuvântului
şi structura lui morfematică.
Situaţii de aplicare:
 La scrierea cuvintelor ce conţin diftongii ea, ia, care la pronunţare nu se
deosebesc. Se scrie EA după o consoană, mai rar după o vocală, în
cuvintele în care în flexiune există alternanţa cu E
gheaţă – gheţuş; ceapă – cepe; leagă – leg; agheasmă – aghesmuiesc;
ideea – idee; aleea – alee. Ea – niciodată la început de cuvânt.
exc. Ea – pronume pers.
Ea – după consoanele J, Ş în sufixe şi în desinenţe ( deci ţinându-se cont de
structura morfematică a cuv.) roşea - roşeaţă, oblojea – oblojeală, greşea –
greşeală, aranjează, afişează, cojească etc.
IA - după o vocală, mai rar după o consoană, în cuvintele care au forme
alternante cu IE
iarbă – ierburi ; iarnă – ierni ; poiană – poieni ; viaţă – vieţi

2
 IA – la început de cuvânt iau, iar, iată, iartă
IA – în unele cuv. după consoanele B, P, V, F, M, dacă în pronunţare
populară aceste consoane se palatalizează
miau, miaună, piatră, fiarbă, piaţă, abia, viaţă, biată…. Alterneată cu IE
pietre, vieţi, fierbe, biete, pieţe, mieune
IA – fără forme alternante în cuvintele abia, maghiar, ghiaur, chiabur,
chiar

 Ortografia pronumelor demonstrative şi de identitate – în funcţie de

caracteristicile morfologice.
Aceiaşi băieţi – aceeaşi fată, băieţii aceia – fata aceea.

 La scrierea cuvintelor cu diftongii OA, UA , care nu se deosebesc la

pronunţare
OA se scrie în cuvintele la care există forme sau derivate alternante cu O :
poamă – pomuşoare, coadă – cozi, şcoală – şcolii, floare – florar.
OA – la început de cuvânt, alternează cu O. în acest caz prevederile
principiului morfologic se îmbină cu cele ale principiului etimologic: se ţine
cont şi de forma de origine a cuvîntului :
oaspete – ospeţie, oaste – ostaş, oase – os, doamnă – domina, oaie – ovis,
şcoală - schola
UA – niciodată la început de cuvânt. Se scrie când urmează după o vocală,
când nu există forme alternante cu O roua, doua, ziua, neaua, flăcăuan.

 Scrierea şi pronunţarea corectă a formei de G-D a substantivelor feminine -

ţinând cont le logoformele cuv. G-D. hotărât al acestor substantive se
formează de la G-D. nehotărât sau de la forma de plural prin alipirea
articolului subst. hotărât I la desinenţa de plural.
Vulpe- unei vulpi, nişte vulpi – vulpii ; casă –unei case – nişte case –
casei, limbă – unei limbi – nişte limbi – limbii mamă – mame – mamei,

3
 ceapă – cepe – cepei, uşă - uşi – uşii.
Substantivele terminate în hiatul I-E formează G-D de la forma de singular :
istorie – istoriei, patrie – patriei, vie – viei.

 Scrierea cuvintelor cu consoane geminete sau cu vocale duble – conform

structurii morfematice :
înnorat, înnegrit, interregional, contraatac, transsiberian.

 Scrierea cu sau fără cratimă a cuvintelor compuse – în funcţie de gradul de

sudură / de modificările în flexiune ale acestor cuvinte. La cele scrise cu
cratimă îşi modifică forma şi I termen:
soacră-mare – soacrei-mari, bună-credinţă – bunei-credinţe
DAR! Bunăvoinţă – bunăvoinţei, fărădelege – fărădelegii.

 La ortografia verbelor cu tema terminată într-o vocală, în afară de I, să se

ţină cont de structura morfematică ( ele se conjugă după modelul v. “a lucra”
el lucr +ează.)
Deci ! a agrea – agre+ează, evolua – evolu+ează,
Dar ! a linia – el liniază, a peria – el periază etc.

1. Stabileşte în baza căror principii se scriu cuvintele subliniate.

Absent, observ, subsol, obtuz, există, confort.
Odată cu toată lumea plecă şi Ştefan. Nu crezu că această fată va ieşi la plimbare
cu el. Puţin îi lipsi să nu-şi continue drumul spre Piaţa Filantropiei să ia un taxi.
Cum să lase el deoaparte un fapt oricît de neînsemnat. Şi cum să accepte totul de
vreme ce unele sunt praf şi pulbere.

2. Explicaţi prin enunţuri proprii diferenţa semantică şi gramaticală dintre

omofonele oricât, numai, nicicât, demult, odată, niciun.