ANALIZA FONETICA

Analiza fonetică este importantă pentru analiza ortografică, deci ea contribuie la formarea
priceperilor şi deprinderilor de scriere corectă.
 Ordinea analizei fonetice
Analiza fonetică presupune:
─ descompunerea cuvintelor în elemente fonetice componente;
─ stabilirea ordinii sunetelor componente şi a modului lor de grupare;
─ stabilirea accentului în cuvânt;
─ caracterizarea vocalelor şi a consoanelor din structura cuvântului.
 Analiza fonetică include următoarele operaţii:
1) se împarte cuvântul în silabe şi se precizează numărul de silabe şi tipul lor:
─ silabă închisă / deschisă
─ silabă accentuată / neaccentuată
2) se indică locul unde cade accentul (silaba accentuată)
3) se analiză sunetele din componenţa lui şi se caracterizează fiecare sunet în parte:
─ vocalele (deschisă / medie / închisă)
─ consoanele (surdă / sonoră)
4) se precizează dacă în structura cuvântului sunt
─ diftongi
─ triftongi
─ sau vocale în hiat
5) se indică numărul de sunete şi numărul de litere din componenţa cuvântului
 
Model de analiză
Faceţi analiza fonetică a cuvântului căprioară.
În acest cuvânt:
1) sunt 4 silabe: că-pri-oa-ră
─ toate silabele sunt deschise
2) accentul cade pe penultima silabă (-oa-)
3) caracteristica sunetelor:
c  – consoană surdă                   i – vocală închisă
ă –  vocală medie                        o – vocală medie
p –  consoană surdă                   a – vocală deschisă
r  – consoană sonantă
cuvântul conține:
vocale – 4
semivocale – 1
consoane – 4
4) oa –  diftong ascendent; alcătuit din semivocala o şi vocala a
5) cuvântul conţine 9 sunete şi 9 litere

ANALIZA LEXICALA A CUVINTELOR

Cuvântul ca unitate lexicală se defineşte printr-o multitudine de trăsături şi, prin urmare, analiza lui
trebuie să cuprindă mai multe aspecte. Dintre acestea cele mai importante sunt:
1) aspectele care vizează cuvântul ca entitate de sine stătătoare; în acest caz, analiza cuvântului are în
vedere atât forma lui, cât şi conţinutul;
2) aspectele care relevă relaţiile cuvântului dat cu alte cuvinte din limbă sau cu alte cuvinte din cadrul
unui text.
Aşadar, cuvântul poate fi examinat din următoarele patru aspecte:
a) din punctul de vedere al sensului său;
b) din punctul de vedere al formei sale;
c) din punctul de vedere al relaţiilor lui cu alte cuvinte din limbă;
d) din punctul de vedere al capacităţii cuvântului de a se combina cu alte cuvinte.
 
Prin urmare, analiza lexicală a unui cuvânt trebuie să includă următoarele operaţii:
1) examinarea sensului sau a sensurilor sale:
– se identifică sensul sau sensurile cuvântului;
– se stabileşte dacă acesta este folosit cu sens propriu sau cu sens figurat;
2) analiza formei cuvântului:
– se stabileşte structura morfologică a cuvântului;
– se identifică procedeul de formare a cuvântului;
3) stabilirea cuvintelor cu care cuvântul analizat are trăsături asemănătoare atât sub aspectul
sensului, cât şi sub aspectul formei:
– se identifică cuvintele cu care se asociază prin relaţii semantice sau formale (relaţiile de sinonimie,
antonimie, omonimie, paronimie);
– se precizează unităţile lexicale care constituie familia lexicală a cuvântului dat;
4) determinarea cuvintelor cu care cuvântul analizat se poate combina.
 
Într-o formă schematică, analiza lexicală a cuvântului ar putea fi prezentată astfel.
 
I. Cuvântul ca entitate de sine stătătoare
 1) Sensul cuvântului
a) Sensul sau sensurile pe care le are (sensurile recomandate de norma limbii literare / sensurile
atribuite greşit de unii vorbitori);
b) sensul propriu / sensul figurat (cu care este folosit cuvântul în contextul dat)
2) Forma cuvântului
a) Structura morfologică a cuvântului;
b) Procedeul de formare
 
II. Cuvântul în relaţie cu alte cuvinte
3) Relaţiile cuvântului dat cu alte cuvinte din limbă
a) Cuvintele cu care se asociază prin relaţii semantice sau formale:
─ sinonimele
─ antonimele
─ omonimele
─ paronimele
b) Familia lexicală din care face parte cuvântul analizat
4) Relaţiile cuvântului dat cu alte cuvinte în cadrul textului
Cuvintele cu care se combină cuvântul dat
Construcţiile în care se utilizează cuvântul analizat
 
Model de analiză lexicală a unui cuvânt
Ştiinţă:
Ştiinţa  însă nu poate fi decât un element al culturii. (M. Eliade)
 
I. Cuvântul ca entitate de sine stătătoare:
1) Sensul cuvântului
a) Sensul sau sensurile pe care le are (sensurile recomandate de norma limbii literare / sensurile
atribuite greşit de unii vorbitori):
1. pregătire intelectuală, învăţătură, instrucţie;
2. ansamblu sistematic de cunoştinţe despre natură, societate şi gândire; (prin restr.) ansamblu de
cunoştinţe dintr-un anumit domeniu;
3. faptul de a avea cunoştinţă, de a fi informat (despre ceva);
4. (înv.) veste, ştire.
b) sensul propriu / sensul figurat:
În enunţul dat cuvântul ştiinţă este folosit cu sens direct (sensul 2)
2) Forma cuvântului
a) Structura morfologică a cuvântului:
Rădăcina: şti-; sufixul: -inţă
b) Procedeul de formare:
Cuvânt format prin derivare de la verbul (a) şti (cuvânt de bază) la care se adaugă sufixul -inţă
 
II. Cuvântul în relaţie cu alte cuvinte:
3) Relaţiile cuvântului dat cu alte cuvinte din limbă
a) Cuvintele cu care se asociază prin relaţii semantice sau formale:
─ sinonimele:
învăţătură, cunoaştere, cunoştinţă, gândire, pregătire, conştiinţă, erudiţie, disciplină, informaţie, ştire,
veste
─ antonimele:
neştiinţă
─ omonimele: 
 ─
─ paronimele:
  ─
b) Familia lexicală din care face parte cuvântul analizat:
a şti, ştire,  ştiinţă, ştiutor, ştiinţific, ştiinţificeşte, neştire,
neştiinţă,  neştiinţific,  neştiutor,atoateştiutor, atotştiutor
4) Relaţiile cuvântului dat cu alte cuvinte din cadrul unui text
Cuvintele cu care se combină cuvântul dat (construcţiile în care se utilizează):
1. Ştiinţă de carte. A avea ştiinţă de carte. Are o ştiinţă vastă. Om fără ştiinţă.
2. Descoperirile ştiinţei. Om de ştiinţă. Ştiinţele naturii. Ştiinţele sociale. Ştiinţele exacte. Ştiinţe
umaniste. Ştiinţe economice. A promova ştiinţa. A se consacra ştiinţei. A-şi dedica viaţa ştiinţei. A
sluji ştiinţa. A activa pe tărâmul ştiinţei. Cibernetica este o ştiinţă recentă.
3. A avea / a nu avea ştiinţă despre ceva. După ştiinţa mea. Cu ştiinţa cuiva. Fără ştiinţa cuiva.
Aceasta s-a întâmplat fără ştiinţa mea. Cu bună ştiinţă. A face ceva cu bună ştiinţă.
4. A da cuiva ştiinţă de ceva.

ANALIZA MORFOLOGICA A PARTILOR DE VORBIRE

Analiza morfologică constă în identificarea părţilor de vorbire şi în stabilirea principalelor
caracteristici ale lor.
Analiza morfologică presupune următoarele etape:
 segmentarea textului în unităţi de analizat;
 încadrarea cuvântului analizat într-una dintre părţile de vorbire;
 caracterizarea acestei părţi de vorbire:
 a) prin menţionarea categoriilor gramaticale (pentru părţile de vorbire flexibile);
b) prin indicarea trăsăturilor lexico-gramaticale (pentru părţile de vorbire neflexibile).

Indicaţii metodice
privind analiza morfologică a părţilor de vorbire
 
Pentru analiza morfologică a părţilor de vorbire este important să cunoaştem:
 
Caracteristica generală a părţilor de vorbire
Partea de Definiţia; Categoriile gramaticale Funcţiile sintactice
vorbire întrebările la care răspunde îndeplinite
Substantiv ─ denumeşte obiecte în sens larg; ─ îşi schimbă forma în ─ subiect, complement,
ul: cine?, ce? raport cu numărul, atribut, nume predicativ
cazul, determinarea
Adjectivul: ─ denumeşte însuşiri ale ─ îşi schimbă forma în ─ atribut, nume predicativ
obiectelor; raport cu genul,
care?, ce fel de? numărul, cazul
Pronumele: ─ ţine locul unui substantiv; ─ îşi schimbă forma în ─ subiect, complement,
cine?, ce?, care? raport cu persoana, atribut, nume predicativ
genul, numărul, cazul
Numeralul: ─ exprimă noţiunea de număr ─ îşi schimbă forma în ─ subiect, complement,
definit; raport cu genul, atribut, nume predicativ
câţi?, câte?, al câtelea?, a câta? numărul, cazul
Verbul: ─ exprimă acţiuni; ─ îşi schimbă forma în ─ predicat
ce face? raport cu diateza,
modul, timpul,
persoana, numărul
Adverbul: ─ semnifică o caracteristică a ─ se caracterizează prin ─ complement circumstanţial
unei acţiuni sau o circumstanţă; categoria gramaticală a
cum?, unde?, când? gradelor de comparaţie
Prepoziţia: ─ leagă două părţi de propoziţie ─ parte de vorbire ─ nu poate avea rolul de
neflexibilă parte de propoziţie
Conjuncţia: ─ leagă două propoziţii sau două ─ parte de vorbire ─ nu poate avea rolul de
cuvinte cu acelaşi rol sintactic în neflexibilă parte de propoziţie
propoziţie
Interjecţia: ─ exprimă fără să numească ─ parte de vorbire ─ este o parte de vorbire fără
sentimente, senzaţii, acte de neflexibilă funcţie sintactică în
voinţă sau imită sunete şi propoziţie
zgomote din natură

Analiza morfologică a părţilor de vorbire se face prin respectarea unei ordini fixe pentru fiecare parte
de vorbire.
Substantivul
Schema analizei morfologice a substantivului
1. Partea de vorbire:
  – substantiv
– forma-tip (nominativ, singular, forma nearticulată)
2. Clasa lexico-gramaticală:
  – substantiv comun / propriu
– substantiv animat / inanimat
3. Clasa flexionară:
  – genul: masculin / feminin / neutru
4. Categoriile gramaticale:
  – numărul: singular / plural
– cazul: N., G., D., A., V.
– categoria determinării: forma nearticulată / forma articulată nehotărât / forma articulată
hotărât
5. Funcţia sintactică:
  – subiect, atribut, nume predicativ, complement
 
Model de analiză morfologică a substantivului
Drumurile şi potecile erau pustii.   (M. Sadoveanu)
drumuril 1) substantiv (drum)
e 2) comun, inanimat
3) genul neutru
4) plural, nominativ, forma articulată hotărât (articolul -le)
5) subiect