● PĂRȚILE DE VORBIRE

-partiția care are în vedere modul specific de integrare a cuvintelor în structura enunțului conduce la
organizarea lor în clase lexico-gramatical: părți de vorbire
-gruparea unit lex în părți de vorbire pune în evidență particularitățile gramaticale care se manifestă la
nivel sintactic (posibilități de asociere) și morfologic (variație flexionară)
● FLEXIUNEA permite categorisirea unit lex în părți de vorbire flexibile (substantiv, adj,
pr, verb-declinări, conjugări) și neflexibile (adverb, prepoziție, conjuncție, interjecție;
formă unică, forme neopozabile, neanalizabile la nivel morfematic-cuv coincide cu
morfemul)
● PRONUMELE
-ține locul unui nume/ subst, substituie alt termen; sub aspect referențial, unitățile lexicale
subordonate acestei clase sunt dependente de suportul prezenței în discurs a unui nume/ GN
coreferențial
-specificul lexical al cuvintelor eu și tu derivă din faptul că informația semantică cu care participă la
organizarea enunțului nu este obținută anaforic, prin raportarea la (co)text; informația privește situația
de comunicare, contextul situațional => categoria deicticelor (evocă prin semantica lor contextul
situațional)
-pr de pers a III-a și pr nepersonale (demonstrative, nehotărâte etc)-utilizare anaforică în general
-pronumele semiindependente „al” și „cel”: încadrarea lor în clasa pronumelor este justificată de
particularitatea comună de a-și preciza conținutul referențial prin corelarea anaforică cu un termen
lexical „plin” coocurent: Am citit ambele recenzii. Aceea/ Cea de ieri/ A Mariei/ A ta este mai bine
scrisă.
-al cere un adjunct posesiv exprimat printr-un nominal în G sau printr-un posesiv; înregistrat
tradițional ca articol (etimologie: ca și articolul definit, din ille), în cercetările recente este tratat ca
pr/ adj semiindependent sau morfem al G
-cel este compatibil cu orice adjunct admis de GN; admite posesiv doar în prezența lui al: cel
al Mariei (dovadă în favoarea interpretării ca morfem de G a lui al)
● NUMERALUL
-clasă deschisă, poate fi lărgită nelimitat dacă comunicarea o cere
● CLASA DETERMINANȚILOR
-reunește acele elemente ale limbii care, asociate unui substantiv, sunt compatibile cu rolul de a
transfera subst din zona abstractă a denominării în domeniul substanial al referinței, de a transforma
substantivul în grup substantival
● cantitativul TOT, TOȚI-întodeauna coocurent cu articolul definit, indiferent de poziția lui
față de subst centru
● posesivul poate apărea singur (fiul tău) sau asociat cu al (a ta părere)
 SUBSTANTIVUL
-clasă lexico-gramaticală deschisă, repr aprox 50% din totalitatea cuv lb ro, fiind, alături de verb, o
clasa fundamentală, implicată în definirea celorlalte clase lexico-gramaticale
● Caracteristici morfologice
-parte de vorbire flexibilă, ale cărei forme variază după categoriile gramaticale de număr, caz și
determinare; genul nu este un criteriu de flexiune pt subst, ci o trăsătură inerentă, fixă, în funcție de
care categoriile flexiunii se manifestă în mod specific; exprimarea categ flexionare de nr, caz și
determinare se organizează în cadrul claselor de gen
-în funcție de gen, nr, caz sunt selectate, prin acord gramatical, formele adjuncților adjectivali (casă
frumoasă)
-în funcție de gen și nr: prin acord formele adjuncților NP adjectival (casele sunt frumoase)
-prin relație anaforică sunt selectate formele substitutelor (pr, numeral): Cumpără flori, câteva albe și
două albastre
-în relația S-P, subst impune verbului forma de nr și selectează formele verbale de pers. a III-a
-subst poate fi dependent sintactic de verb (Citește cărți), de adj (necesară omului), de interjecție
(iată cascada) sau de un alt substantiv (copiii Mariei)
● FLEXIUNEA SUBSTANTIVULUI
Genul, nr, cazul, determinarea-categoriile gramaticale ale subst; nr, cazul și determinarea
(caracterizează exclusiv flexiunea subtantivului) sunt categorii flexionare
● genul
-masculin, feminin, neutru
-în plan sintactic, genul subst se manifestă sub forma acordului gramatical impus determinanților
(articol, adjectiv) din GN, substitutelor (pr, numeral), participiului din diateza pasivă a verbului
-caracteristica de gen a subst-centru este preluată de către adjuncți, asigurând coeziunea GN, sau este
transmisă substitutelor
-genul neutru: masculin la singular, feminin la plural: acest drum, aceste drumuri
-arhigenuri: paradigma incompletă, nu pot fi încadrate echivoc în nicio clasă de gen, absența fie a
formei de pl, fie a formei de sg: acest curaj; această cinste; acești lapți; aceste aplauze
-gen comun: ocurența unor subst în contexte adjectivale specifice atât genului masculin, cât și
feminin: acest încurcă-lume/ gură-cască - această încurcă-lume/ gură-cască
-gen natural: -opoziția de gen exprimată prin perechi:-cu radical diferit: bărbat/ femeie; -cu același
radical+sufix moțional: avocat/ avocată
-subst cu formă unică de gen: bariton, bas, gravidă, moașă
-subst al căror gen gramatical nu este motivat de genul natural:
-subst epicene: făt, sugar, rudă, părinte, muscă

● numărul
-opoziția dintre sg și pl
-subst. numărabile/discrete participă la opoziție, subst. nenumărabile/nondiscrete nu participă
-subst. numărabile/discrete: flexiune completă cu forme distincte (lup/ lupi) sau o formă unică pt sg și
pl (arici, nume)
-în plan sintactic, numărul se manifestă prin acordul gramatical și prin repetarea caracteristicii de
număr a subst-centru în cadrul grupului nominal
-subst variabile: flexiune completă, forme pt fiecare context: acest copil-acești copii; această casă-
aceste case
-subst invariabile: satisfac cu aceeși formă atât sg cât și pl: acest unchi/ acești unchi; această
învățătoare/ aceste învățătoare
-subst defective: singularia tantum: acest aur; această cinste; pluralia tantum: acești ochelari
 ● cazul
-exp raporturile și funcțiile sintactice ale substantivului în cadrul enunțului
-N, Ac., G, D, V, !!!cazul locativ: subst care nu acceptă substituția cu pr personale: Doarme toată
noaptea. Posibilitatea de substituire cu un adverb sugerează o schimbare a valorii gramaticale:
Doarme îndelung
-cazul V: independență sintactică, spre deosebire de celelalte cazuri; poate repr un enunț de
sine stătător: Băiete! sau poate fi inclus parantetic în enun fără a contracta relații sintactice cu celelalte
componente; topica este liberă în enunț: Unde te duci, băiete? Băiete, unde te duci?
-absența f.s, element incident
-cazul N: prototipic, f.s de S în relație cu un verb predicat căruia îi impune acordul în
persoană și nr; subst în N poate fi și apoziție, în relație de echivalență cu nominalul coreferențial: Ion,
prietenul meu; poate fi și NP, în relație cu un verb de tip copulativ și un nominal subiect: El este
vinovatul.
-cazul Ac.: este impus substantivului de verbele tranzitive: Hrănesc animalele. și de
interjecțiile tranzitive: Iată drumul
-cazul G: subordonarea unui nominal față de un alt regent nominal sau față de un substitut al
nominalului; incompatibil cu regentul verbal: elevul școlii
-cazul D: cazul subordonat impus nominalului de un regent verbal: Îi dau elevului o carte.,
adjectival: activitate prielnică sănătății, interjecțional: bravo elevilor harnici; dativul adnominal
(nominal subordonat unui regent nominal): acordarea de medalii sportivilor; nepot de soră mamei
mele, domn Moldovei
-cazul-regim este impus de anumite prepoziții/ loc. prep.
-prepozițiile Ac: către, cu, fără, de, despre, din, dintre, dintru, în, între, întru, la, lângă, pe, peste,
prin, printre, printru, spre, sub, în caz de, afară de, în loc de etc.
-prepozițiile G: asupra, contra, împotriva, înaintea, deasupra, dedesubtul, în fața, în preajma, în
jurul, în vederea, în pofida, în ciuda etc
-prepozițiile D: datorită, grație, mulțumită, asemenea, aidoma, asisderea, potrivit, conform, contrar

● categoria determinării
-specifică subst, opoziții nedeterminat/ determinat nedefinit/ determinat definit
-forma de articulare a subst depinde în general de topica adjuncților. Antepunerea unor adjuncți
nominali sau pronominali asociază cu nearticularea substantivului: casa lui/ o casă a lui> a lui casă
-în cazul antepunerii unuia/ mai multor adjuncți adjectivali, articolul definit se repoziționează, se
atașează la forma adjunctului: copilul frumos-frumosul copil
-declinările substantivului: (vezi copie xerox)
-gr. tradițională:
-declinarea I: subst fem terminate în -ă (fată, casă), în -ea (stea), în -a accentuat (cazma,
basma), în -i (zi); subst masc terminate în -ă (tată, popă)
-declinarea II: masculine și neutre terminate în consoană (lup, ac, unghi, unchi), în -i (taxi,
tei), în -o (studio)
-declinarea III: masculine, feminine, neutre terminate în -e (frate, curte), numele zilelor
săptămânii care sunt terminate în -i (luni, marți, miercuri, joi, vineri)

● substantive compuse
-sudate: pierderea autonomiei primului termen, caracterul invariabil al formației, doar ultimul
element își păstrează flexiunea: dreptunghi, dreptunghiuri, dreptunghiul
-nesudate: ambii termeni își modifică forma în flexiune: locotenent-colonel/ locotenenți-colonei/
locotenentul-colonel/ locotenent-colonelul
 ● substantive colective: pădure, stol, cireadă, public; Timișoara era în stradă (numele orașului
pentru totalitatea locuitorilor ei-sinecdocă)
● TRECERI DINSPRE CLASA SUBSTANTIVULUI
-conversiunea (trecerea unei părți de vorbire în altă clasă lexico-gramaticală prin schimbarea
comportamentului gramatical) este relativ rară în lb română
-adverbializare: a dormi colac/ covrig, singur cuc, a strânge mănunchi; subst și-au pierdut
flexiunea (formă unică N-Ac, sg, nearticulat), ceea ce le apropie de adverbe; a venit la ora două
chipurile (cică, după părerea lumii); Călătorește noaptea/ joia/ nopțile. Pleacă dimineață/
dimineața.; +adjuncți adjectivali cantitativi: Citește toată noaptea, dar nu Citește noaptea senină.; A
alergat ore/ kilometri.
-adjectivizare: subst devine compatibil cu mărcile comparației gramaticale, categorie
specifică adv și adj: copila-mi murmurare
-subst devine prepoziție: Grație lor am reușit.
-subst devine interjecție: Noroc (salut), ce mai faci?
-derivare denominală (spre deosebire de conversiune, derivare nu presupune schimbarea obligatorie
a clasei lexico-gramaticale a bazei: ban > adj. bănesc, bănos
-afixe denominale: sufixe verbale lexico-gramaticale, caracteristice clasei de conjugare: a
aburi; dar și lexicale: a biciui; sufixe adjectivale: auriu; sufixe adverbiale: prietenește; prefixe:
supracopertă < copertă
-compunerea: subst apare ca termen constitutiv în: adjective (cuminte); pronume (dumneata <
domnia ta); numerale (douăzeci); verbe (a înmâna < în + mână + sufix -a); adverbe (acasă);
conjuncții (deoarece)
● TRECERI ÎNSPRE CLASA SUBSTANTIVULUI
-conversiunea, prin care se formează numeroase substantive de la orice parte de vorbire, este un
proces productiv în română: completul de judecată (participiu substantivizat); intrândul casei;
suferinzii; tânărul; rănitul; își ajută aproapele (adverb); desenează opturi (numeral); în sinea lui,
sinele, eul (pronume); oful (interjecție); Îl scriu pe și. (conjuncție); Lipsește la. (prepoziție)
● Mărcile substantivizării
-compatibilitatea cu articolele (vagul) și desinențele (opturi)
-compatibilitatea cu determinanții specifici substantivului: adjectivele numerale cardinale (două
plecări), genitivele și adjectivele pronominale posesive (oful ei/ său), adjectivele calificative,
propozițiile relative calificative (tânăr care merită să fie admirat)
-compatibilitatea cu f.s ale subst
● Locuțiunile substantivale provin din conversiunea unor locuțiuni verbale: aducere aminte <
a-și aduce aminte
 ADJECTIVUL

-clasa cuvintelor flexibile subordonate substantivului, acordându-se cu acesta și limitându-i

extensiunea prin atribuirea unor informații specifice
-dependența sintactică: în GN: fată frumoasă; în GV: copiii sunt mari
-flexiunea adj cuprinde forme distincte în raport de gen, număr, caz și determinare, iar uneori și de
gradele de intensitate; genul, nr, cazul, în asocierea subst+adj, sunt marcate de două ori: fată
frumoasă, determinarea este exprimată o singură dată, prin atașarea articolului definit la primul dintre
componenții sintagmei nominale: frumoasa fată, fata frumoasă. Articolul afectează deci flexiunea adj
în condiții precise de topică și aduce o info semantico-gramaticală care privește subst-centru de grup,
individualizând obiectul, și nu calitatea
-adj propriu-zise includ gerunziile adjectivizate și participiile
-adj calificative: caracteristici variate ale obiectelor denumite de substantiv privind aspectul,
greutatea, înălțimea, gustul, temperatura, starea etc: mare, mic, frumos, înalt, acru, dulce,
tânăr
-izolate față de elementul regent, adj calificative exp nuanțe circumstanțiale: Elevul, leneș,
n-a trecut clasa.
-adj centru de grup nu stau în fața subst decât dacă sunt izolate: Plină de amintiri, casa era…
-adj categoriale: caracterizează referentul denumit de substantiv încadrându-l într-o anumită
clasă: triunghi isoscel, numitor comun, centru sportiv școlar internațional; preferă postpoziția, nu
sunt de obicei variabile ca intensitate, nu se adverbializează și nu se substantivizează întotdeauna
-adj pronominale: acest om, orice intervenție, cartea mea
-adj cantitative: două bomboane

● adjectivele românești variabile nearticulate se repartizează în clase flexionare după

numărul de forme distincte:
a) adj cu 4 forme flexionare: bun, bună, buni, bune
!!! român-româncă-acest tip flexionar prezent la subst desemând persoane nu aparține adj, cuv în -că
putând fi interpretate sintactic drept subst, apoziții pe lângă un subst. Formele adj de feminin nu-l
conțin pe -că: priveliști moldovene
b) adj cu 3 forme flexionare: -adj care nu disting pluralul: adânc-adâncă-adânci
-adj care nu disting nr la fem: fumător-fumătoare-frumători-
fumătoare
c) adj cu 2 forme flexionare: -adj care nu disting genul: dulce, limpede, mare
-adj care nu disting nr: m. sg și pl.: gălbui; f. sg și pl: gălbuie
d) adj cu 5 forme flexionare: anumit, destul, diferit, felurit, destui, diverși: Bună seara
anumitor persoane.
-adj defective de gen *tot variabile: -adj care det subst masive: hidrogen sulfurat
-an bisect-ani bisecți, liră sterlină-sterline

● adj invariabile: nu recunosc opoziții de gen, nr și caz: bleu, maro, alb-vanilie, fel de fel de
(locuțiune)
-numeroase prefixoide, abrevieri și trunchieri sunt folosite adjectival în lb actuală: muzică altino,
program tele, coafură afro, profesoară O.K
● gradele de intensitate
-categoria intensității, numită tradițional categoria comparației, repr în GN particularitatea specifică a
adj față de subst și pr și privește semnatic adjectivul, iar în grupul verbal, adverbul
-numai cel este variabil în raport cu genul, nr cazul, celelalte sunt invariabile
-reperul comparației poate fi:
-C introdus prin ca, decât, de, la fel cu, din dintre: părul ei bălai și moale ca și auru-n spice
-C sau atribut fără element de legătură: Limba românească nu-mi păruse niciodată mai
frumoasă; Ar fi cea mai mare fericire a mea.
-prop completivă sau atributivă: Era mai înțelept de cum îl cunoscusem; Cel mai frumos cer
care mi-a fost dat să-l văd vreodată
1) gradul pozitiv: termenul zero, neutru dpdv al intensității, pct de reper la care se raportează
celelalte grade ale intensității; forma tip a adj, nemodificat formal și semantic de prezența
mărcilor de intensitate: om bun, casă mare
2) gradul comparativ: evaluarea însușirii ca superioară, egală sau inferioară în raport cu aceeași
însușire a altui/altor obiecte sau a altui obiect în circumstanțe diferite ori în raport cu altă
însușire care trimite fie la același obiect, fie la obiecte diferite
-mărci graduale antepuse cu adjectivul la gradul pozitiv urmat de reperul comparației; termenul în
raport de care se face comparația poate fi un complement comparativ
● gradul comparativ de egalitate: la fel de, tot așa de, tot atât de, deopotrivă de + adj la gr
pozitiv, iar reperul comparației este introdus prin ca, ca și, cât, cât și, (pre)cum, după cum,
așa cum, întocmai cum, cât: Sarea era tot atât de vânătă ca zahărul.
-uneori reperul comparației de egalitate este neexprimat, deductibil din context: A trecut o lună și
frica e la fel de insuportabilă [ca acum o luna]
-două calitătăți exp prin termeni corelativi: pe cât de + adj +pe atât de +adj: Pe cât este de bun, pe
aatât este de cuminte.
-modalizatori adverbiali cu rol de aproximare sau de diminuare ori de specificare a egalității:
este aproape/ exact la fel de importantă ca cititul
● comparativul de inegalitate: superioritate: mai; inferioritate: mai puțin, ambele antepuse
adjectivului
-termenul de comparație este introdus prin decât (realizare prop)/ ca: Era mai deșteaptă decât părea.
-reperul poate fi introdus prin față de, în comparație cu, în raport cu + adj la gr pozitiv, și nu la
comparativul marcat, cum se folosește uneori (Andrei este mare în comparație cu Traian)
-unele adj neologice de origine latină în -i(o)r sunt intrinsec comparative de superioritate: anterior,
posterios, ulterior, inferior, superior, exterior, interior: dată anterioară conferinței
-false comparative sunt grupările locuționale de tipul un flăcău de mai mare dragul =superlativ
absolut
3) gradul superlativ: intensitatea maximă a însușirii
● superlativul relativ: comparativul de inegalitate + formantul cea, cel, cele, cei (cel mai
curat/ cel mai puțin curat); termenul reper al comparației este precedat de prepoziții: dintre,
între, printre, din, de: acesta era cel mai tânăr dintre ei
-în cazul unui șir de superlative relative coordonate plasate după substantiv, cel poate apărea o singură
dată, însoțind primul adjectiv, dar celelalte mărci ale superlativului se repetă: locurile cele mai
îndepărtate și mai umbrite
● superlativul absolut exprimă o intensitate a însușirii la un grad înalt fără o evaluare prin
raportare la alte repere; asocierea formei de pozitiv a adj + foarte (puțin), colocvial tare,
mult: într-un mod foarte plăcut; sunt tare obosit; elenii cei mult capricioși; prea-exces al
calității: preț prea mare; colosal de, extrem de, exagerat de, cumplit de, groaznic de,
neobișnuit de, nemaipomenit de; din cale-afară de, moartă de beată, putredă de bogată,
singur cuc
-valoarea de superlativ poate fi exp și prim unele supine postpuse adj și legate de acesta prin de:
frumoasă de speriat
-are valoare de superlativ și repetarea adjectivului: o nuntă mare, mare
 ● anumite adj sunt incompatibile cu gradele de intensitate: adj pronominale și numerale, adj
provenite din gerunziu: *țigară foarte fumegândă, adj care denumesc o însușire negradabilă:
mort
-!!!într-un grup exclamativ eliptic în care adj nearticulat precedă un subst articular, adj este, dpdv
sintactic, un NP: Frumoasă fata!
-adj-component al GN, niciodată centru
-în formulele expresive cu „de”, se produce o reorganizare a GN, adj se substantivizează și devine
centru al GN: ticălosul de Andrei
-în om capabil, adj este doar adjunct; în om capabil de iubire el este adjunct substantivului și centru
de grup pt capabil de iubire
-Dă-mi cartea, drăguțule! (adj); desinența -o nu este proprie adj, așadar atașarea ei le substantivizează
întotdeauna: scumpo, urâto (subst)
-în cazul adj bun, adverbializarea nu se produce, forma literară de adv fiind diferită: bine; poate fi
folosit bun ca adv în limbajul colocvial, în dialog: E gata masa!/ Bun (bine).
-nu se adverbializează direct adj în -esc, corespondentul adverbial fiind formate cu -ește: părintesc/
părintește
-culorile cu sens figurat se pot adverbializa: Văd negru în fața ochilor.

PRONUMELE
-clasă lexico-gramaticală de cuvinte, fără autonomie semnatic-referențială, având rolul de a
reprezenta(=a evoca) în enunț entități prezente implicit sau explicit în universul de discurs
-pr nu au referință proprie, funcționează ca deictice sau anaforice; își iau referința din situația de
comunicare; pr pers I și II sunt întotdeauna deictice: eu=locutor, diferit de la o situație de comunicare
la alta; tu=alocutor, diferit de la o situație de comunicare la alta; ca anaforice își iau semnificație prin
coreferențialitate la un antecedent sau de la un subsecvent din discurs, alături de care formează un lanț
referențial
PRONUME PERSONALE: -pr. personale propriu-zise; pr de politețe; pr de întărire; pr
reflexive; pr. posesive.
PRONUME NEPERSONALE: -pr. demonstrative, pr de cuantificare, pr nehotărâte, pr
negative, pr relative, pr interogative, pr hibride (relativ-interogative; relativ-exclamative)
-pr sunt o subclasă de proforme (forme care „stau pt” alte entități din discurs, evocându-le sau
substituindu-le): Dorin a greșit. El e vinovat.
-toate pr românești au fost moștenite din latină sau formate pe teren românesc din elemente latinești
-clasă închisă de forme, frecvență ridicată în vorbire
-flexiunea pronominală: se aseamănă prin unele el cu cea a subst, dar are și trăsături proprii; ca subst,
pronumele își schimbă forma dupa gen, nr, caz; spre deosebire de subst, dar asemenea verbului, pr
prezintă flexiune în raport cu persoana; formele pr de D-G pl sunt diferite de formele de N-Ac;
desinențe de G-D care apar la pr și la articol: -ui(a), -ei(a), -or(a); pers, nr, genul (pIII) sunt exprimate
solidar
● persoana
-gramaticalizează în discurs 3 elemente constitutive ale situației de comunicare: locutor, alocutor,
referință; alocutorul și locutorul pot vorbi despre ei sau despre o entitate exterioară
-categorie inerentă pt pronume
● numărul
-opoziția unicitate/ multiplicitate prin valorile sg/pl
-pr nepersonale și pr pers de pers a III-a preiau nr de la nominalul pe care îl repre în discurs (excepție:
relație parte-întreg: Am văzut doi câini. Unul m-a mușcat.
-se exprimă prin: forme supletive (eu/ tu), desinențe comune cu subst (dânsul), desinențe specifice pr
(căruia)
-unele pr sunt invariabile în raport cu nr, gen, caz: se, ce, care/ căruia/ cărora
● genul
a) acord formal: pr preia mărcile genului gramatical (m/fem) al nominalului pe care îl reprezintă
în discurs: N-am auzit bine toba. Am auzit-o slab.
b) acord referențial: genul pr corespunde sexului natural al nominalului substituit: Ion a plecat.
L-am văzut pe geam.
c) absența acordului: o formă fixă folosită pt dublarea unei prop/ fraze: A spus-o tuturor că se va
răzbuna pe el.
-se marchează prin: forme supletive (el/ ea), forme flexionare ale articolului care intră ca formant în
structura pronumelui (dânsul/ dânsa), desinențe (acestuia/ acesteia), flexiune internă și desinențe
(celuilaltØ/ celeilalte)
● cazul
--pr nu preia cazul de la termenul pe care îl invocă în discurs; identitatea de caz între pr și nominalul
substituit este doar o coincidență: Mi s-a rupt creionul (N). Mi s-a rupt când îl (Ac) ascuțeam.
-uneori flexiunea cazuală este marcată analitic: prep „a” + forma de Ac a pr (asupra a ce) sau prin
prep „la” + forma de Ac a pr (am dat la cine)
-în semnificația pronumelor este inclus ca „morfem convertit” articolul hotărât; pr au trăsătura
semantică intrinsecă [+determinat semantic], repr un obiect deja numit (prin această trăsătură se
aseamănă cu numele proprii); articolul aparent devine formant în structura pronumelui (dânsul)

ADJECTIVUL PRONOMINAL

-când pr apare ca determinant în cadrul unui GN și are comportament de tip adj

● diferențe adj pr - adj propriu-zis:
-adj pr nu acceptă categoria intensității
-fenomen general la adj pr: în absența centrului de grup, adj pr poate deveni pr: Cartea
aceasta > Aceasta; fenomen accidental la adj: mulți oameni răniți > mulți răniți
-adj propriu-zise pot deveni adverbe, adj pron nu pot deveni adv: Scrisul ordonat îmi place >
El scrie ordonat; Acest scris îmi place > *El scrie acest.
-aj pr nu pot fi NP sau EPS, dar adj propriu-zise pot: *El scrie acest/ *L-am văzut acest.; El
este atent/ L-am văzut atent.
-nu se poate coordona un adj pr cu un adj propriu-zis: *cartea aceasta și roșie
-în topica standard, adj pr (excepție: posesiv) stau înaintea regentului, adj propriu-zis stă după
regent
-modificare topicii în raport cu subst este posibilă la adj pr, nu la toate adj pr-zise: an școlar/
*școlar an; această carte/ cartea aceasta
-art hot la subst este exclusă la adj pr postpus: această casă
-adj pr nu sunt predicate logice, nu exp proprietăți ale obiectelor sau relații între obiecte, ci
restrâng referința numelui la o clasă de obiecte

-pr pers, reflexive, de politețe nu au corespondent adjectival; statut discutabil: pr posesiv, pr de

întărire
-a tutui=derivat de la pr pers „tu”; non-eu=derivat de la „eu”; propriul eu, eul artistic, un
el=conversiune; mătăluță, tălică, a dumneavostri
 PRONUMELE PERSONALE
-flexiune în raport cu persoana
A) PRONUMELE PERSONAL PROPRIU-ZIS
-reprezintă în discurs, direct sau indirect, participanții la actul de comunicare
-la persoana a III-a apar două pr speciale: îns-ul, înș-i-i, îns-e-le (structură morfematică: radical +
desinență de gen și nr + forma de articol hotărât), dânsul, dânș-i-i, dâns-e-le (structură morfematică:
radical + desinență de gen și nr + forma de articol hotărât)
-pers III G-D: lui, ei, lor, lor: pr personale!!!
-persoana și nr pronumelui subiect impun persoana și nr verbului la formele verbale personale
-forme accentuate/ nonclitice: mie, nouă, ție, vouă, lui, ei, lor; mine, noi, tine, voi, el, ea, ei, ele
(independență fonetică și sintactică, accent propriu, statut silabic, aceeași f.s ca subst corepondent)
-forme neaccentuate/ clitice: mi, îmi, ne, ți, îți, vă, vi, v, îi, i, le, li; mă, m, ne, te, vă, v, îl, o, îi, l, o, îi,
le (apar la D sau Ac, statut intermediar între cuvinte autonome semantic și auxiliare morfologice,
lipsite de indenpendență și autonimie sintactică, forme atone, se grupează cu un cuv-suport)

-clitice libere=își păstrează statutul

silabic: îmi place, mi se pare
-clitice conjuncte=nu au statut silabic:
mi-a spus, ți-o dau
-dativ posesiv: Ți-am văzut cartea.
-acuzativ posesiv: Mă doare măseaua.
-dativul etic=implicarea afectivă a
locutorului la relatare: Mi-l ia odată pe
Făt-Frumos.
-dativul cu valoarea neutră: Dă-i cu
bere, dă-i cu vin.
-acuzativul cu valoare neutră=în
structura unor grupări cvasilocuționale: A luat-o la sănătoasa,
--nominativul etic: Nu tu casă, nu tu masă
-nominativul cu valoare neutră: Vine el, mama…
-pr personal poate îndeplini toate f.s ale subst, cu excepția C. secundar: *L-am învățat-o.
-f.s de A.pron.genitival: Cartea lui e interesantă.
-A.pron.în D: cumnată lui Ion și mie
-Eps: Azi îl simt el însuși.

B) PRONUMELE DE POLITEȚE
-gramaticalizează diverse aspecte ale relațiilor discursive și sociale dintre aceștia
-alcătuite dintr-un subst de adresare reverențioasă+pr personal în G/posesiv: domnia ta > dumneata >
mata; domnia voastră>dumneavoastră; locuțiuni: Măria ta, Majestatea Voastră
-variabile extralingvistice care determină selecția pronumelor de politețe: vârsta, statutul social,
funcția, rangul, gradul, relații protocolare
C) PRONUMELE ȘI ADJECTIVUL PRONOMINAL DE ÎNTĂRIRE
-rol emfatic
-adj: Tu însăți îți vei da
seama.; pr: Am fi putut
fabrica (pro) înșine
dovada.
-îns-u-mi: primul element marchează prin desinențe opozițiile de gen nr și caz, iar cliticul reflexic
marchează persoana și nr

D) PRONUMELE RELFEXIV
-reflectă identitatea referențială dintre doi actanți implicați în actul predicației: Numai pe sine nu (pro)
se vede.
-condiții: coocurența, în cadrul aceleiași propoziții, a două poziții sintactice (S și CD: Ion se spală, S
și CI: Ion își cumpără bomboane, S și Cprep: Ion are grijă numai de sine, S și atribut al CD: Ion și-a
pierdut umbrela (sa); EPS: Ion știe că Ion e iubit > Ion se știe iubit) regizate de același verb;
coreferențialitatea nominalelor din cele două poziții sintactice corelate
● reflexivul propriu-zis: Ioana spală rufe. (nonreflexivă); Ioana se spală. (reflexivă cu obiect
direct realizat prin clitic reflexiv de Ac); Diana își cumpără o bluză. (reflexivă cu obiect
indirect realizat prin clitic reflexiv de D)
● reflexivul posesiv: *Ion vede de sănătatea lui Ion > Ion își vede de sănătate.
● reflexivul reciproc: Dan îl vede pe Mihai des; Mihai îl vede pe Dan des > Dan și Mihai se
văd des.
● reflexivul factitiv: actantul face ca un agent neexprimat să facă acțiunea exp de vb: Ea se
spală pe cap (la coafor)=Ea face ca cineva să o spele pe cap
● reflexivul inerent: apare fără f.s ca formant în structura unor verbe inerent reflexive=
morfem reflexiv: a se eschiva de la…, a se bosumfla, a (se) purta, a (se) duce
● reflexivul pasiv: În articol se arată diferența…
● reflexivul impersonal: Se pare că va ploua. Se vorbește mult aici.
-ambiguități: Ei se laudă. -lecțiune reflexivă: Ei se laudă pe sine (pe ei înșiși). -lecțiune reciprocă: Ei
se laudă unul pe altul. ; pt dezambiguizare se folosesc pe ei înșiși, lor, unul...altul
-Ea se spală pe cap. Ea se spală pe cap singură (reflexivă). Ea se spală pe cap la coafor.
(factitivă)
-Se crede că e nevinovat. El crede că el este nevinovat. (reflexivă). Se crede (=lumea crede)
că el este nevinovat.
-I s-au înroșit obrajii. Obrajii lui au devenit roșii de la căldură (eventivă). LA carnaval,
obrajii i-au fost înroșiți de cineva. (pasivă)
-Eu mă întreb (pr reflexiv); Tu mă întrebi (pr person
al)
-se vb despre pr reflex atunci când pers și nr pr-S coincid cu pers și nr pr complement.În cazul vb
impresonale este posibilă doar apariția unui reflexiv asintactic de pers a III-a (Se pare că a renunțat)
-forme accentuate: pe sine/ de el
-forme clitice: s-, se
-CD: Nu se cunoaște (pe sine).; Cprep: Nu are încredere în sine; CI: Sieși își atribuie toată vina.;
Cpos: Ea își respectă prietenii.; fără f.s: S-a anunțat începerea competiției; Se pare că vor câștiga. Se
luminează cerul.

E) PRONUMELE ȘI ADJ PR POSESIV

-desinențe comune cu ale adj:

me-u, me-a, ta-le, s-a, să-i,
nostr-u, noastr-ă
!!!-la pers III sg, paralele cu formele posesive (său, sa, săi, sale) se folosesc formele de G ale pr
personal (lui, ei: avantaj: marcchează genul posesorului)
-Părerea mea (atribut pronominal genitival posesiv); A mea (pr posesiv)

PRONUMELE NEPERSONALE
-nu prezintă flexiune în raport cu categoria gramaticală a persoanei
A) PRONUMELE ȘI ADJECTIVUL PRONOMINAL DEMONSTRATIV
-informații privind modul în care locutorul percepe situarea entității pe coordonate spațio-temporale
● pr dem de apropiere: acesta, aceasta
● pr dem de depărtare: acela, aceea
● pr dem de identitate: același, aceeași
● pr dem de diferențiere: celălalt, cealaltă
-adj pr demonstrative se acordă în gen nr și caz cu subst determinat: acest cer
-structură morfematică: rădăcină (acest)+ desinență (info de gen, nr, caz: Ø/ -i/ -e/ -ui/ -or) + particula
invariabilă a
-asta e literar, ăsta, ăștia etc sunt colocviale
● pr semiindependente:ocurența lor e condiționată de coprezența unor determinări: CEL, AL:
Cel verde e nou. Al meu e vechi, al Mariei e nou.
● CEL- pr semiindependent, formant în structura formelor oblice ale numeralelor ordinale
(cartea celui de-al doilea copil), formant în structura superlativului relativ
-substituie un nominal; formă aferezată a lui acela: Paltonul verde este al meu > Acela verde este al
meu > Cel verde este al meu.
-Ștefan cel Mare: rol individualizator și emfatic
-forme populare: ăl, ăi, a, ale, ălui, ălor, ălei, ălor
● AL-pr semiindependent, formant în structura genitivelor/ posesivelor (când posesivul/ G nu
este adiacent unui nominal articulat hotărât: niște cărți ale mele), formant în structura
→numeralului ordinal
-centru de grup sintactic în urma elipsei unui nominal pe care îl evocă în discurs. ocurență
condiționată de coprezența unui G/ posesiv: Al meu a lipsit.
-Aceștia doi au plecat.:posibilitatea substituirii cu un pr personal: Ei doi au plecat→interpretare:
demonstrativ centru de grup sintactic și numeral cardinal centru de grup sintactic

PRONUMELE DE CUANTIFICARE- PR
NEHOTĂRÂT ȘI PR NEGATIV
B) PR NEHOTĂRÂT
-ansamblu nonvid de entități, raport parte-întreg: tot,
cienva, ceva, câțiva, oricare, fiecare, altul, unii, mulți,
câteva, oricărui, orișicine, mult, puțin, cutare: Unii
vorbesc ce știu, alții știu ce vorbesc.

-UN, O: -articol nehotărât: Un om sună la ușă.

-adj pr nehot: Un om săpa, altul punea semințele.
-numeral: Un copil citea, doi copii scriau, trei copii desenau.
● realizări exclusiv adjectivale: anumit/ anume, niscai(va), alde
 C) PRONUMELE NEGATIV
-ansamblu vid de entități; clasă cu trei termeni: nimic, nimeni, niciunul
D) PRONUMELE INTEROGATIV
-într-un enunț interogativ, repr o clasă de entități ai cărei membri trb fixați, prin răspuns, de către
alocutor: Cine ce a citit?/ Maria a citit o poezie.
-cine, ce, care, cât/ă, câți, câte, al câtelea, a câta, cui
-EPS: Al câtelea a trecut linia de sosire?
-marcator discursiv tipic dialogal, marchează sfârșitul prop: L-am chemat și el, ce?
E) PRONUMELE RELATIV
-reprezintă în discurs o entitate și simultan au rol de conectori interpropoziționali; marchează relația
de subordonare dintre un termen regent și propoziția pe care o introduc în frază: Ochii care nu se văd
se uită.
-unele pr rel nu au rol de element de relație în frază: Care alerga, care striga, care se bătea cu
colegul de bancă.
-cine, ce, care, cât/ă, câți, câte, al câtelea, a câta, cui, ceea ce, de
!!!Împletirea subordonatei cu regenta în enunțurile modalizate: rolul în frază și în propoziție sunt
disociate: relativul introduce în frază propoziția conținând modalizatorul/ succesiunea de
modalizatori, dar îndeplinește f.s în propoziția subordonată modalizatorului: Acesta este stiloul cu
care trebuie/ vreau/ poți/ e bine să scrii.-pr rel introduce în frază prop subord atributivă trebuie, dar
îndeplinește f.s în altă prop decât cea pe care o introduce
F) PRONUME RELATIV-INTEROGATIVE
-apar în enunțuri interogative parțial redate în vorbire indirectă; rol de conectori frastici
interpropoziționali: Nu mi-a spus cine a fost vinovat.
-regent verb decendi (Nu mi-a spus cine este vinovatul), adj/subst dubitandi (Sunt nelamurită cine
este vinovatul)
-apar numai în subordonate
G) PR RELATIV-EXCLAMATIVE
-rezultă din trecerea din vorbire directă în vorbire indirectă a propozițiilor exclamative: Ce copil
cuminte > Toți se mirau ce copil cuminte este.

NUMERALUL
-face parte din clasa semantică a cantitativelor asociate ideii de număr
-numeralul cardinal paote avea valoarea unui adj: două cărți, a unui substitut: Are de cumpărat mai
multe cărți. Două sunt de matematică., substantiv (doi și cu trei fac cinci)
-numeralul colectiv poate avea valoare de: adj (amândoi copiii) sau substitut (Are doi copii; amândoi
sunt elevi)
A) NUMERALUL CARDINAL
-exprimă un număr întreg
-structură morfematică: numerale simple (de la unu la zece inclusiv, și zero): monomorfematice
(invariabile: trei, opt etc) sau analizabile la nivel morfematic (doi, zece, sută);
- numerale compuse (de la 11 în sus) prin alăturare: treizeci, cinci sute patru; prin utilizarea
elementelor de relație: prep spre (unsprezece), conjuncția și (douăzeci și cinci), prep de (treizeci de
mii)
-zece, sută, mie, milion se comportă ca subst, au desinențe de pl și impun numeralului cu care se
combină genul: două sute/ două milioane
-numeralele simple de la 1-10 și subst mie sunt moștenite din latină, sută, milion, miliard, triliard,
cvadrilion, cvintilion, zero sunt împrumutate, iar toate numeralele compuse sunt formate în lb română
-nu disting numărul
-exprimarea aproximației: aproximativ, cam, circa, vreo (adv): Orașul are cam trei sute de locutiori.;
în jur de, pe la, ca la: A cumpărat ca la 20 de kilograme de cartofi.
-în numeroase cazuri substantivizarea este rezultatul omiterii substantivului cu care este asociat
numeralul: A luat (nota) cinci.
-loc adj: gospodari unul și unul, lână sută la sută, discuție în doi peri; interjecție: Șase! vine
profesorul.

B) NUMERALUL ORDINAL
-nu este un cantitativ, indică ordinea, situare într-o anumită poziție definită numeric printr-o serie
-statut adj (Al doilea elev), de substitut (s-au înscris zece concurenți, dar al zecelea nu s-a mai
prezentat), adverb (am venit întâi aici)
-structură: al/ a +numeralul cardinal + formați omonimi cu articolul enclitic, variabil în raport cu
genul: masc/ neutru: a + numeral cardinal + -le- + particula deictică -a; fem: a + numeral cardinal +
-a
-deoarece numeralul ordinal nu marchează flexionar numărul și cazul, lb standard suplinește aceste
deficiențe flexionare prin asocierea pr semiindependent cel: cel de al treilea, cea de a treia
-numeralul întâi + prep de=dintâi
-norma literară cere scrierea cu „-” a formanților cu prim antepus: prim-ministru, prima-doamnă
-EPS: El s-a întors primul.
C) NUMERALUL COLECTIV
-unități analizabile cuprinzând un numeral cardinal în diferite construcții: amândoi, tustrei, câteșitrei;
singurul neanalizabil: ambii, ambele
-amân- din amândoi provine din lat. ambo +numeralul doi; pt G-D: desinența -or-: amândurora
-toți + numeral = constucție analitică: munca a toți șase
D) NUMERALUL MULTIPLICATIV
--indică numeric proporția în care sporește o cantitate/ calitate: împătrit, dublu, triplu
-valoarea adjectivală: putere întreită
E) NUMERALUL FRACȚIONAR
-redare numerică a raportului parte/ întreg, indică cantitatea, sub aspectul nr părților desprinse dintr-un
întreg: doime, pătrime, doisprezece la sută, trei procente, a patra parte
-structură: derivat substantival cu sufixul -ime de la un numeral cardinal, precedat de un numeral
cardinal: trei cincimi;
F) NUMERALUL DISTRIBUTIV
-reprezentat totdeauna prin asocierea adv câte cu un numeral: câte unul, câte cinci, una câte una
G) NUMERALUL ADVERBIAL
-arată de câte ori se repetă o acțiunea sau în ce proporție numerică se manifestă o calitate/cantitate a
unui obiect;=numeral cardinal/ordinal/distributiv care funcționează cu semnificația globală de adverb
-structuri organizate în jurul unui numeral cardinal: o dată, de trei ori
-structuri organizate în jurul unui numeral ordinal: întâia dată, a doua oară
-de două, trei ori pe lună

VERBUL
-flexiune specifică numită conjugare; este nucleul care asigură structurarea semantico-sintactică a
propoziției și coeziunea componentelor S-V-C
-semantic: exp acțiuni, evenimente și stări fixate temporal și înfățișate aspectual
-dpdv morfologic: parte de vorbire flexibilă; conjugare=schimbarea formei verbului în funcție de
categoriile de mod, timp, aspect, pers, nr, diateză
-sufixe gramaticale (timp, mod): văz-u-i, ved-ea-m, vaz-u-se-ră, văz-ând, mer-s
-desinențe (pers, nr): afl-u, cânt-a-i, văz-u-ră-m, văz-u-se-ră-m, ,
-marcarea unora dintre timpuri: afixe mobile/libere de tipul auxiliarelor, care rezultă din 3 verbe: a fi,
a avea, a vrea
-mijloace mixte: afixe legate și mobile pt marcarea formelor compuse: să vină, a fi, voi fi venind
-prin restricțiile de formă impuse de verb numelor, vb-centru determină așezarea fiecăruia într-o
anumită poziție/f.s, fiind răspunzător de f.s primite de nominal și de structurarea sintactică a grupului
constituit în jurul acestuia
-verbe de stare: a se teme, a se învecina, a urî; verbe de eveniment: a ajunge, a cădea, a crește;
verbe de acțiune: a alerga, a citi
● clasificare sintactică în funcție de nr de actanți ai vb:
-verbe zerovalente: Ninge. Plouă.
-verbe monovalente: Copilul aleargă.
-verbe bivalente: Mă doare brațul.
-verbe trivalente: Profesorul mă învață ceva.
● verbe tranzitive: cer sintactic și semantic poziția OD, saturată sau nesaturată în context
-vb tranzitive care se cosntruiesc cu pe: !!! doar dacă GPrep poate fi substituit printr-un clitic
pronominal cu formă de Ac: Ajut pe Ion. Îl ajut pe Ion. dar nu Mă bazez pe Ion. *Îl mă bazez.
!!!sunt considerate tranzitive și verbele care permit neeprimarea CD: verbe tranzitive folosite
absolut: El citește și învață.
● verbe intranzitive: nu acceptă CD
-vb nereflexive: a cădea, a înota, dar și vb reflexive: a se cuminți, a se domoli
-vb copulative: a fi, a se face, a însemna
-vb zerovalente: a ninge
-vb bivalente, dar fără OD, nominalul postverbal fiind S: Îmi place cartea. Îmi convine situația.; El se
supără pe colegi. (OPrep); Îmi pasă de ceva
-vb ca: a locui, a intra, a ajunge
-vb ca: a trebui,a se cuveni, a se întâmpla, construite propozițional, propoziția ocupând f.s de S
● verbe ergative: pacientul ocupă f.s de S, nu de OD: a-și trăi traiul, a vorbi o vorbă, Cireșele
se coc în luna mai. Frunzele cad. Temperatura a crescut.

● verbele personale: clasa cea mai numeroasă, primesc un actant-S, exclude din poziția S
nominalul abstract faptul că, precum și echivalentele lui sintactice, propoziții conjuncționale
si forme verbale nepersonale; numai vb sintactic personale satisfac opoziția activ-pasiv:
Profesorul laudă elevul. Elevul este lăudat de profesor.
● verbele impersonale: nu primesc poziția de S; dacă o primesc=realizare propozițională
conjuncțională sau echivalent: infinitiv, supin, gerunziu
-Trebuie să plec. Îmi vine a plânge. Este ușor să vorbești. Se aude tunând. Merită să încerci.
-impersonalitate inerentă: Ninge. vs. impersonalitate dobândită: Se vine târziu. Se știe asta. (+cliticul
se), Este știut acest lucru. (pasivitate prototipică)
-trăsătură de verbe unipersonale: pers III
-ex: Este greu/ușor, Devine important pentru mine să, Era spre seară. Mă interesează să, Curge din
cer cu găleata, o dă în lapoviță. Îmi pare bine. Îi arde de plimbare. Mă înțeapă la inimă. Se cade să,
Era să, Merită să, Trebuie să, (Se) părea că dar Eram să cad=vb personal
● verbe copulative: nominal1 +nominal2/Adjn unde nominal 2 determina pe nominal1
-restricții cazuale de N pt cele două nominale; neomisibilitatea poziției NP; alegerea în poziția a doua
a unui nominal sau adj, fiind singura clasă care acceptă determinarea prin adj; relația ternară specifică
structurii, cel de al doilea nominal+adj cerând prezența nominalului-S și subordonându-se acestuia
-sunt vb intranzitive; nu participă la opoziții de diateză; își pot asocia forme clitice: Mi-e cumnat.; nu
pot apărea prin ele însele în construcții reflexive, ci într-o construcție: Își sunt atât de dragi (unul
altuia); nu există incompatibilitate între calitatea copulativă și cea impersonală=>NP adj devine adv:
Fumatul este sănătos.=>Este năsănătos să fumezi.
● verbe noncopulative: nu primesc NP; doar vb a deveni este întotdeauna copulativ
-a face: copulativ doar cu prep pe: Ea face pe proasta.: nominalul este neprepozițional, prep este a
verbului
● verbe atributive: necesită un complement predicativ al obiectului: Guvernul l-a numit
ambasador. Părinții l-au numit Ion. =S+OD+CPO
-CPO cere CD
-!!!excepție: Mă cheamă Ion. (impersonalitate). Îi zice Ion. (intranzitvitate, OI); L-au numit Ion-
vb atributib, El se numește Ion.-vb copulativ; Mă cheamă Ion-vb atributib, El se cheamă Ion-vb
copulativ

● verbe cu reflexivitate contextuală:

-Ion se apără.-OD exp prin clitic reflexiv
-Se știe că…-marcă reflexiv-pasivă și impersonală
-caracteristici ale cliticului reflexiv al verbelor obligatoriu reflexive: afuncțional sintactic, nu
participă la fenomenul dublării CI, CD; nonanaforic, nondeictic, lipsit de referință proprie

MODURILE PERSONALE (PREDICATIVE)

-se încadrează în categoria modalizatorilor, expresii lingvistice care redau implicare vorbitorului în
enunț; ancorează procesul comunicat: participanții la comunicare, momentul comunicării; repr nucleul
unui grup care are autonomie enunțiativă
1) MODUL INDICATIV
-procesul comunicat este considerat real; paradigmă temporală completă
a) prezentul indicativ
-formă sintetică: radical+flectiv (sufix+desinență)
-proces desfășurat concomitent cu actul enunțării; procese desfășurate pe axa temporală privită global:
Apa fierbe la 100.; în sfera trecutului: Ieri ies din bloc, și ce să vezi?; în sfera viitorului: Maine plec
la Iași.
● prezentul de actualitate: acum, în momentul enunțării, specific comentariului, în reportaje
transmise în direct, în enunțuri performative: Vă declar căsătoriți.; în textul literar narativ
forma de prezent poate să redea fie momentul/ intervalul redactării, fie pe cel al acțiunii
faptelor relatate; un interval ce cuprinde mom enunțării, dar al cărui punct de origine e în
trecut; mom enunțării poate fi deschis către viitor: De acum înainte lucrez numai seara.
● prezentul permanent, generic, etern: aserțiuni universale: Omul este muritor.; ffolosit în
toate stilurile funcționale, cu preponderență lbj știițific și jurid-administrativ; în definiții
● prezentul retrospectiv: utilizat în sfera semantică a trecutului: Tatăl meu m-a lăsat să dorm
și la 11 îmi spune:...;în trimiteri referențiale; în lbj istoriei și criticii de artă
● prezentul dramatic (istoric): în textele beletristice în care relatarea se realizează cu ajutorul
formelor de trecut
● prezent imaginativ (oniric): în textele beletristice pentru redarea viselor sau a viziunilor
● prezentul prospectiv: intervalul procesului este situat după actul enunțării, în zona viitorului:
Trenul pleacă la 7.30.
● prezentul descriptiv: în realizarea descrierilor

b) perfectul compus
-formă verbală analitică=afix mobil/liber variabil în raport cu persoana (am, ai, a, am, ați, au)
+secvență omonimă cu participiul, invariabilă în raport cu persoana și numărul (jucat)
-în graiurile di nordul României afixul mobil pt persoana 3 și 6 este o/ or: o întors; în Muntenia al
doilea component primește la pl desinența -(ă)ră: noi am venitără
c) perfectul simplu
-formă sintetică, structura cea mai complicată
-perfectul simplu, mmcp disociază valorile de nr și persoană prin două desinențe
-există 4 sufixe de perfect simplu în raport cu formele de infinitiv:
-vb cu infinitivul în -î/-i au ca sufixe -â- (coborâi) sau -i (birui)
-vb cu infinitivul în -ea au ca sufix u (apăru)
-vb cu infinitivul în -e au ca sufixe u (începu), -se (zisei)
-vb cu infinitivul în -ă: -a (lucrai)/-ă (lucră)
-desinențe: p. 1: lucra-Ø+i; p. 2: lucra-Ø+și; p. 3: lucră-Ø+Ø; p. 4: lucra-ră+m; p. 5: lucra-ră+ți;
p. 6: lucra-ră+Ø
d) imperfectul
-structură morfematică simplă: radical+sufix+desinență
-sufix: -pt vb în -a și -î: -a- (adresa, pâra)
-pt vb în -e, -ea, -i: -ea- (bătea), -ia (suia), -a (mergea)
-desinențe: p. 1: adresa-m; p. 2: adresa-i; p. 3: adresa-Ø; p. 4: adresa-m; p. 5: adresa-ți; p. 6:
adresa-u
e) mai-mult-ca-perfectul
-atât componentul sufixal, cât și cel desinențial sunt alcătuite din două părți
-sufixe: cobor-â+se; apăr-u+se; încep-u+se; zi-se+se; lucr-a+se
-desinențe: p. 1: lucrase-Ø+m, p. 2: lucrase-Ø+și; p. 3: lucrase+Ø+Ø; p. 4: lucrase-ră+m; p. 5:
lucrase-ră+ți; p. 6: lucrase-ră+Ø
-formele fără elementul desinențial -ră- sunt considerate învechite, populare: lucrasem
f) viitorul propriu-zis
-prima serie: afix mobil de la a vrea +secvență de morfeme omonimă cu infinitivul: voi lucra; pers și
nr sunt exp de elementul mobil.
-a doua serie (regional și familiar): oi/ăi/ei/îi lucra
-seria trei: afix mobil omonim cu prezentul a avea +secvență omonimă cu subjonctivul prezent. pers
și nr sunt redate de afixul liber: am/ ai/ are/avem/aveți/au: am să lucrez
-seria patru: elementul invariabil o + secvență fonică identică cu conjunctivul prezent: o să lucrez; or
să lucreze (se marchează pers și nr și prin or)
-viitorul în trecut: a avea + conjunctivul prezent: aveam să vin
g) viitorul anterior
-afix mobil (identiv cu cel al viitorului propriu-zis): voi (oi) +afixul mobil fi+secvență fonică ominimă
cu participiul: (v)oi fi jucat
2) CONDIȚIONALUL
● condiționalul prezent: afix mobil/liber (purtător al info de pers și nr): aș, ai, am, ați, ar +
secvență fonică omonimă cu infinitivul, purtătoare a radicalului verbal: aș cânta, aș
apărea
● condiționalul perfect: afix mobil/liber (purtător al info de pers și nr): aș, ai, am, ați, ar +
formant omonim cu infinitivul vb a fi+formant identic cu participiul invariabil: aș fi
cântat
● condiționalul-optativ: Ileana ar pleca la mare în această vacanță.

3)
PREZUMTIVUL
-
 4) IMPERATIVUL
-forme pt pers 2 și pers 5; radicalului verbal îi sunt asociate sufixul și desinențele corespondente ale
prezentului indicativ: începeți
-imperativul este concurat de infinitiv și de supin. în enunțurile imperative cele două moduri
nepersonale sunt predicative, asigură autonomia enunțiativă: A se păstra la loc întunecos!; enunțurile
cu supin provin din structuri eliptice: [Ai] De dus copilul la școală!
5) CONJUNCTIVUL (subjonctiv)
-prezența componentului mobil invariabil să, omisibil doar în structuri fixe: Ferească Dumnezeu!
-să: formant al conjunctivului și conector propozițional: El nu trebuie să facă politică,
● conjunctivul prezent: elementul mobil, invariabil să +o secvență variabilă purtătoare a
radicalului verbal , identică cu prezentul indicativului: să meargă
● conjunctivul perfect: afix mobil să + afix mobil fi+secvență purtătoare a radicalului verbal ,
identică cu prezentul indicativului; este invariabil: să fi mers

TIMPUL
-categoria gramaticală care indică fixarea desfășurării unui proces în raport cu actul enunțării și se
manifestă prin existența unor ansambluri de forme verbale; categ gr specifică verbului
NUMĂRUL ȘI PERSOANA
-opoziția sg-pl se manifestă prin: forme flexionare sintetice care redau info de nr și pers prin
desinențe; forme analitice care exp aceste info gramaticale prin afixul liber/mobil (vb auxiliar)
-categoria persoane se realizează numai în cadrul grupului predicatului: vb predicat se acordă cu S,
primeste de la S info de persoană
-categoria numărului, manifestată flexionar, apare numai în cadrul grupului predicatului, unde vb
copiază pers și nr S său
DIATEZA
--deplasare a interesului comunicativ de la agentul-S (diateza activă) la pacientul-S (diateza pasivă),
fără referire la actanți (diateza impersonală)
-diateza activă: Ion îl apără pe Vio. -diateza pasivă: Vio este apărat de Ion.; -diateza impersonală: Se
mănâncă mult.
!!!diateza reflexivă este
eliminată!!!

FORME VERBALE
NEPERSONALE
-îndepărtate de manifestarea
prototipică a verbului
-pierd autonomia enunțiativă, capacitatea predicativă și posibilitatea de ancorare situațional-
temporală; cer prezența unui vb la mod personal
-pierd flexiunea de nr și persoană și timp (excepție: infinitiv)
-pot apărea simultan ca termeni subordonați si centru de grup: Pot [primi (CD) rezultatele de la
colegi.]
a) infinitivul
-incapacitatea de selectare a articolului îl face inapt semantic de a deveni subtst: Este o plăcerea a citi
o carte vs Este o plăcerea citirea acestei cărți (subst)
-infinitiv nontemporal: a cânta; -infinitiv perfect: Nu-mi amintesc a fi plâns în copilărie.
-structură: a (morfem mobil; marcă morfologică a infinitivului) radical+sufix infinitiv (component
continuu)
-sufixul cunoaște 5 alomorfe: -a: a ploua; -ea; -e; -i; -î; realizare lungă: -are, -ere-, -ere, -ire, -âre:
Închinare-aș murgului! ; a nu se confunda infinitivul lung verbal cu infinitivul lung
substantivizat: -Dare-ar boala în ei! vs Darea în vileag.
b) participiul
-comportament intermediar între adj și vb; raportarea obligatorie la un regent nominal cu care se și
acordă; califică sau categorizează referentul
-radical+sufix participial: cânt-at, mer-s, av-ut, fier-t
-în utilizările adj: radical+sufix participial+desinență adjectivală(gen,nr,caz): cartea furată
c) supinul
-structură: omonim cu participiul
-apare obligatoriu în context prepozițional: S-a dat la scris și la citit.
d) gerunziul
-formă unică, sufixul specific ind/ând
-gerunziul ipostazei: PS cu particula ca: El e socotit ca pricepându-se.
-în constucții incidente: fcțt metalingvistică:

CONJUGAREA
● conjugarea I: vb cu sufix infinitival în -a și sufixul de prezent indicativ Ø: a ara, a cânta
!!!subclase: -a afla (aflii), a apropia (apropii), a înjunghia (înjunghii)
● conjungarea II: vb cu sufix infinitival în -a și sufixul de prezent -ez/-eaz-: a aranja, a
scânteia (scânteind), a îngenunchea(îngenunchind)
● conjugarea III: vb în -î și sufix de prezent Ø: a omorî
● conjugarea IV: vb în -i și sufix de prezent Ø și omonimia desinențială 3 ind.prez=6 ind.prez.:
a acopei, a diferi, a sui
● conjugarea V: vb în -i și sufix de prezent Ø și omonimia desinențială 1 ind prez=6 ind prez:
a adormi, a fugi
● conjugarea VI: vb în -i, sufix de prezent -esc, -eșt-: a citi, a fugări
● conjugarea VII: vb în -î , sufix de prezent -ăsc,-ășt-: a hotărî, a urî
● conjugarea VIII: vb în -ea: a părea, a tăcea
● conjugarea IX: vb în -e neacc, sufix de perf simplu în -u-: a concepe, a face
● conjugarea X: vb în -e, perf simplu în -se-, participiul în -s: a arde, a merge
● conjugarea XI: vb în -e, perf simplu în -se-, participiul în -t: a coace

● conversiuni curente dinspre clasa verbului:

-adjectivizarea gerunziului: apă clocotindă
-substantivizarea participiului: aleșii poporului
!!!deosebirea dintre participiul substantivat și supinul substantivat: supinul
substantivat=postverbal abstract, denumește acțiunea, starea, evenimentul, parafrazabil prin „faptul de
a”; participiul substantivat=postverbal nonabstract, denumește Agentul sau Pacientul, parafrazabil
prin „cel care a făcut, a suferit o acțiune/stare”: El este alesul nostru (participiu, cel care a fost ales);
Alesul grâului (supin, faptul de a alege)
-adverbializarea participiului: vorbește răgușit
-adverbializarea supinului: rouă neînchipuit de limpede
-substantivizarea gerunziului: suferinzii
-adverbializarea vb: adv modalizatoare: poate, trebuie, parcă, cică
-interjecție: haidem, haideți, iată-l, uite, poftim

ADVERBUL
-clasă de cuv neflexibile; determinativ al vb, adj sau altui adv; lipsit de flexiune; unii membri prezintă
categ intensității marcată analitic cu morfeme libere, dar nu repr un criteriu flexionar
-determinativi circumstanțiali ai vb: lin stele se înhamă
-adjuncți în GAdj: El citește, vădit emoționat. Concepție profund originală
-în GN: în vremi de mai înainte; îmi convine plecarea mâine
!!!deosebire adv-prep: prep cere obligatoriu prezența termenului asociat: Nu locuiește nimeni
deasupra lor.; adv nu cere alt termen: Locuiește deasupra.
!!!unele adv desemantizate dobândesc statut de conjuncții: Cum a plouat, s-au produs inundații.
Unde nu a ascultat de mine, nu a izbutit să câștige.
!!!adv conector textuali: de aceea, atunci, adică, mai mult, în plus
● semiadverbe: Numai aici mi-am găsit liniștea.; clitice adverbiale: Și el vrea să participe.;
au rol de modificatori: intensificare, precizare: chiar, nici, încă, tocmai, tot, restrângere a
extensiunii predicatului: numai, doar, decât, măcar, aproximare: cam, mai, negare: nu (nu
copilul e vinovat, diferit de morfemul negatiției: nu am venit; aspect, timp: mai, tot (!!!nu este
semiadv în toate cazurile, paote fi si circumstanțial cantitativ); prep pe, peste, sub semiadvb
cu rol de aproximare: Ne vedem pe la 10. A prejudiciat statul cu peste 10 milioane. A ratat
recordul cu sb 10 sutimi.)
-analiza morfematică nu relevă morfeme gramticale, ci numai sufixe lexiale sau particule adv
● adv neanalizabile: monomorfematice: abia, acolo, afară, agale, da, doar, ieri, înainte,
măcar, prea, tiptil etc.
● adv analizabile: derivate și compuse
-derivate: exclusiv adv de mod: -ește, -is/-îș, -mente: frățește, românește, cruciș,
morțiș, absolutamanete
-compuse prin sudare: prep+subst: acasă, deloc, , devreme, deloc), prep+adv:
deasupra, decât, pretutindeni, prep+prep: desesubt; vb+adv: fiecând, oricând; vb+conjuncție: parcă
(pare+că), cică (zice+că), adv+adv: nicicând, numai; adj+subst: astăzi, altfel, rareori
-compuse prin alăturare: adj dem+subst: astă-vară, azi-noapte (astă-noapte >as-
noapte>az-noapte>azi-noapte; adv+subst: ieri-noapte; subst+subst: an-vară
-cuvinte rimate, locuțiuni adv: calea-valea, harcea-parcea, maine-poimâine
-particule adverbiale: acuma, acilea, verile, duminica (nu sunt art hot, dar nici particule adv), câtuși,
iarăși, pururi, pururea, puririle, acilea;
● locuțiuni adverbiale: prep+subst: cu binele, de-a bușilea; pe rupte, cu frumosul, de la capăt,
zi de zi, clipă de clipă; cu chiu, cu vai; care încotro, când colo
● grupările locuționale: pe nepusă masă, la paștele cailor,cu noaptea-n cap

● adv neintegrate sintactic: da, nu, astfel, dimpotrivă, firește, sigur, bineînțeles, probabil
-adv pot constitui singure un enunț în prop nonverbale: (Ieși)Afară!
-Poate/firește/probabil că nu uită de aniversare: f.s de P adverbial
-!!!poate ca verb selectează conjuncția să; poate ca adv selectează conjuncția că

● adv circumstanțiale: -adv de loc: aici, nicăieri; -adv de timp: astă-vară; -adv de mod: așa,
bine, călare, cum, de pomană, doarme colac, singur cuc, răcit cobză; -adv cantitativ: mult
(mult+de are valoare temporală: de mult vs demult), puțin, enorm, berechet, cât de cât, o
dată, îndoit, a treia oară, extraordinar, extrem de deștept; -de cauză și de scop: de ce, la ce,
de aceea, pentru aceea; -adv concesive: totuși, cu toate acestea
● adv substitute: -adv demonstrative: aici, acolo, acum, atunci; -adv nehotărâte: oriunde,
oricând, oricum, câtva, cine știe unde, te miri când; -adv negative: niciodată, nicărieri,
nicium, nicicât; -adv pronominale interogative și adv pr relative: când, cum, cât, unde
● adv relaționale
-intensitatea este singura categ gramaticală care afectează adv; poate fi exp și prin sufixe: binișor
-mai ieri eram copil (semiadv care exp aproximarea)
-subst care pot deveni adv sunt numele de anotimpuri și părțile zilei: primăvara, vara, seara
-pr nehot una este adv în a fi una, a o ține una și bună
-românește, franțuzește când determină vb tranzitive ca a vorbi, a scrie pot fi considerat un caz de
substantivizare, sunt echivalente semantic cu limba română, lb franceză
-desemantizare adv rel-conjuncție: Cum a aflat vestea, a sunat acasă.

PREPOZIȚIA
-relația dintre un termen subordonat și regentul său; ca și conjuncția, participă la organizarea
enunțului fără a avea f.s proprie
-în relația cu termenul pe care îl precedă, prep=centru, impune restricții gramatical de caz.: lupta cu
boala/contra bolii
-monomorfematice: de, în, lângă, asupra, ca, către, între, lângă, grație, pro, datorită, mulțumită
-analizabile: de la, de către; desesubtul=prep+adv+formant final omonim cu articolul enclitic (se
explică prin analogie cu construcțiile în care subst, urmat de un G sau posesiv, este întotdeauna
articulat)
-locuțiunile nu permit intercalarea unui termen, grupările libere, da: *în marele mijloc vs. din acea
cauză
-formate prin contopire: despre=de+spre; din=de+în;dinspre=de+înspre; dintre=de+între
● locuțiuni: cât despre, cât pentru, în afară de, față de, în loc de
● regimul cazual al prep:
-Ac: a, către, cu, de, dinspre, fără, pentru; afară de, cât despre, cu privire la; !!!contra: tată contra
fiu, schimb apartament contra mașină
-G: asupra, dedesubtul, împotriva, înaintea (identice cu adv, condiționate de prezența unui clitic de
D: înainte-i, împotriva-i), contra
-D: datorită, grație, mulțumită, contrat, aidoma, asemenea
!!!un prieten de-ai mei-greșit; nu este construcție partitivă
-până: prep în construcții cu subst sau adv: A ajuns până acolo. până seara; dar este conjuncție
subordonatoare în combinație cu vb: A crescut până nu a mai putut.
-Ion este modest ca mine (prep) A venit la mine ca la tine (adv relațional)
-Copilul aleargă mai repede decât mine (prep) Cartea i-a plăcut mai mult lui decât ei (adv relațional)
-L-au luat ca secretar (statut social, prep)
-N-a dat altcuiva decât ție (adv) A mai întârziat și altcineva decât mine (prep); N-a venit decât Ion
(semiadv restrictiv)
-aidoma, asemenea, conform, contrat, potrivit: adv
-alături de, aproape de, departe de, la un loc cu: grup adv care includ un Gprep

CONJUNCȚIA
-exp rel sintactice de coordonare sau subordonare
-prep, relativele, conjuncțiile=conectori
● conjuncții coordonatoare: unit sintactice de pe același plan
-copulative: și, nici...nici (conjuncție doar când însoțește ambii termeni; dacăă însoțește doar
unul=semiadv=și: Nu a venit nici Ion=A venit și Ion), cât și, precum și, ca și
-disjunctive: sau, ori, fie, au (pop)
-adversative: iar, dar, însă, ci, numai că, doar că
-concluzive: așadar, dar, deci, ca atare, așa că, în concluzie
● conjuncții subordonatoare: leagă o unit sintactică dependentă de regent
-conjuncții analizabile: de+oare+ce; de+și; ca să, ca...să
-locuțiuni: cum că, doar că, ca atare, prin urmare, în concluzie

INTERJECȚIA
-semnificație neconceptualizată, depinde de intonație și context, nu definesc un referent
● interjecții propriu-zise: stări psihice, reacții la senzații
● interjecții onomatopeice: imită sunete din realitatea înconjurătoare
● primare:valoare inițială de interjecție
● secundare (improprii): create din alte părți de vb care își pierd sensul lexical: Doamne!
păcatele mele!
-pot constitui singure enunțuri: Ai! Pfiu!
-locuțiuni: ei și? nu zău? vai de mine!
-singurele interjecții care au forme flexionare sunt cele cu semnificație imperativă: haidem, haideți
-bravissimo: superlativ al bravo, nu este derivare
-pr interogatic poate fi interjecție: Ce, credeți ca presedintele..?
-vb din interjecțiile onomatopeice: sufixe: a bâzâi, a chiuui
-subst: bâză, gâză