Morfologie și sintaxă

Limba comunică prin combinații de cuvinte și nu prin

cuvinte și paradigme separate
Se constată o subordonare a morfologicului față de
sintactic
Morfologicul apare funcțional sub două ipostaze:
 cea mai importantă - ca reflex al constrângerilor formale
exercitate de cuvinte unele asupra celorlalte în procesul
combinării lor în propoziții și fraze. Nu toate cuvintele au
aceeași personalitate sintactică, de aceea, în procesul
combinării, unele impun restricții cuvintelor alăturate,
celelalte se supun.
De ex. verbul impune cazul și prepoziția (se teme de,
se bazează pe); când este vorba despre o restricție
modală, se impune o conjuncție (a vrea să).
În combinarea numelui cu adjectivul, numele impune
repetarea în forma adjectivului a informației de gen,
număr, caz. Acordul, cazul, chiar forme modale, forme
de articulare, sunt impuse în procesul de combinare a
cuvintelor unele asupra altora.
O altă modalitate de manifestare a subordonării
morfologiei – existența unor elemente morfologice
care apar ca reflex al unor particularități sintactice:
Impersonalitatea – concept sintactic, pentru că are
în vedere o particularitate sintactică, determină
unipersonalitatea – concept morfologic
(defectivitate de persoană)
Concepte operaționale
Valența – aptitudine, capacitate, disponibilitate
combinatorie a fiecărui cuvânt. Orice cuvânt are o
disponibilitate combinatorie, adică o valență sau mai
multe.
Într-un context aceste valențe pot fi actualizate, iar în
alte contexte unele valențe rămân libere, nesatisfăcute.
De ex. X iubește.- tranzitiv absolut, valența de acuzativ
este nesatisfăcută
Sună la ușă. – subiect nedeterminat, valența de
nominativ este nesatisfăcută
Valența și ocurența sunt concepte diferite, aceasta din
urmă însemnând apariția într-un anumit context. Nu
toate vecinătățile sunt și valențe. Există diferențe
esențiale între clasele de cuvinte în ceea ce privește
valențele, dar chiar și în interiorul aceleiași clase de
cuvinte. De ex. valențele verbului a plăcea – de dativ și
de nominativ, diferă de cele ale verbului a cheltui – de
nominativ și de acuzativ.
La acest nivel apar cele mai multe diferențe între limbi,
căci valențele combinatorii ale cuvintelor sunt diferite de
la o limbă la alta.
Contextul diagnostic – un context, o valență proprie unei
părți de vorbire, care se utilizează pentru a defini acea parte de
vorbire.
Părțile de vorbire prezintă valențe specifice, alături de unele
nespecifice, comune mai multora. Acest fapt are importanță în
conversiune, când valențele comune se păstrează, dar
contextele diagnostice se modifică.
De ex. tata pleacă astăzi la București de dimineață și plecarea
tatei astăzi la București de dimineață – singura valență specifică
pentru verb și imposibilă pentru nume este cea de nominativ
subiect. Combinarea cu diversele adverbe și grupuri
prepoziționale nu sunt valențe specifice, iar ele se păstrează.
Variantă și invariantă sintactică reprezintă două concepte
de sorginte structuralistă. Invarianta sintactică se plasează la
nivelul conceptual, înregistrează grupurile sintactice sub
aspectul claselor de constituenți și al relațiilor formale dintre
constituenți, nu și sub aspectul interpretărilor fonetice,
morfologice și stilistice. Invariantele sintactice sunt totdeauna
numărabile și în general puține, în timp ce variantele sunt în
număr infinit.
Pentru GV, nivelul componenților este, de exemplu,
V+NominalN+NominalAc, iar nivelul funcțiilor-
V+Subiect+Obiect direct. Dacă se introduce nivelul lexical,
atunci apare o infinitate de realizări.
Restricție combinatorie – constrângerea exercitată
de un cuvânt asupra celorlate în combinarea în
propoziții și fraze. Tipuri:
Restricția de clasă morfologică- în vecinătatea unor
cuvinte sunt excluse anumite clase morfologice. De ex.
un adjectiv poate apărea în vecinătatea unui
substantiv, a unui pronume (unele tipuri), a unui verb
(doar unele), a unei conjuncții subordonatoare, a unei
prepoziții (în cazul unei elipse de mică te știam), dar
NU a unui adverb.
Restricțiile de formă gramaticală îmbracă două
aspecte: acordul și recțiunea (regimul).
Acordul este impunerea unor particularități de formă
identice cu cele ale cuvântului care le-a impus.
Acordul- repetarea de informație gramaticală de la un
cuvânt spre altul.
În limba română – în GV și în GN
Acord în GV
SubiectPredicat – număr, persoană și, rar, gen (la
diateza pasivă)
Subiect predicativ suplimentar: îmi beau cafeaua
singură
Obiect direct predicativ suplimentar: Îi consider
deștepți.
Acord în GN
Nume adjectiv
Nume articol posesiv
Nume articol demonstrativ
În aceste cazuri se repetă informația de gen, număr și
caz (la adjectiv)
Recțiunea – impunerea unor particularități de formă (caz,
articol, mod, prepoziție) care nu există în forma cuvântului
care le-a cerut.
În GV sunt legate prin recțiune grupurile următoare:
o Vb +nume; verbul impune numelui informație de caz și
poate impune o informație prepozițională sau
conjuncțională și, implicit, o restricție modală.
o de ex. a plăcea impune: N și D nominalelor cu care se
combină; o anumită conjuncție (să, că).
o a cheltui impune N și Ac nominalelor cu care se combină.
o Există verbe care impun restricții prepoziționale și, implicit,
o restricție de caz. De ex. a depinde de, a se baza pe;
Vb +prepoziție
Vb +conjuncție
Prepoziție+nominal
Nume+predeterminant. În prezența anumitor
predeterminanți (fiecare, oricare, orice, același, alt)
numele apare obligatoriu nearticulat. În prezența
predeterminanților tot, însuși numele apare totdeauna
cu articol hotărât.
Restricție de topică – limitarea libertăților de așezare
a cuvintelor unele în raport cu altele. Chiar dacă în
limba română putem spune că, în general, topica este
liberă, există, totuși, situații când sunt restrânse
libertățile de topică.
Pentru verbele impersonale, atunci când subiectul
există, topica curentă este cea postpusă (fie subiect, fie
subiectivă).
Pentru verbele personale, topica curentă este cea
antepusă.
Auxiliarele în formele verbale compuse admit foarte
puține posibilități de dislocare.
De ex. am tot (mai) citit, dar nu am mult (nimic)
citit.
Și reflexivul admite foarte puține posibilități de
dislocare.
De ex. se mai (tot) ceartă.
Restricții lexicale sau selecționale – limitarea
cuvintelor vecine la clase cu anumite particularități
lexicale.
de ex. verbele din seria actualiza, adnota, agonisi,
amenaja...admit numai obiect direct [-Animat].
Verbele din seria admonesta, apostrofa, aresta, deporta...
admit numai obiect direct [+Uman].
Aceleași observații se pot face și din punctul de vedere al
subiectului. Verbele din seria consta, izvorî, germina...
admit numai subiect [-Animat]. Cele din seria citi, vorbi...,
numai subiect [+Uman].
În GN, determinanții din clasa mult, puțin, niște,
destul, niscaiva admit la singular substantive cu
trăsătura [-Discret], nenumărabile. Doar la plural
admit substantive cu trăsătura [+Discret].
Restricțiile lexicale au în vedere limbajul neutru,
pentru că în limbajul poetic asistăm adesea la încălcări
ale restricțiilor lexicale, chiar figuri întregi se bazează
pe aceste încălcări (personificarea).
Observații
Conceptul de restricție combinatorie implică ideea de dirijare de sens
pentru o relație sintactică.
Acesta se asociază și cu ideea de predictare, de deducere a unei informații
gramaticale din alta. Într-un grup verbal, de ex, nucleul poartă cea mai mare
cantitate de informație gramaticală.
La nivelul restricțiilor combinatorii apar cele mai multe diferențe sintactice
dintre limbi.
Există cuvinte pentru care restricțiile combinatorii sunt inerente, intrinsece.
De ex, pentru orice verb restricția combinatorie e purtată de acel verb, e
intrinsecă.
Există, însă, alte cuvinte pentru care restricțiile combinatorii nu sunt
inerente, ci impuse doar contextual. De ex, numele în română nu prezintă
diferențe de restricții combinatorii de la un substantiv la altul (în+subst.
nearticulat, în+subst. articulat+ determinant).
Conceptul de restricție combinatorie schimbă puțin
perspectiva sintactică de la analiză spre construcție.
Urmărind care sunt restricțiile impuse de cuvinte
unele asupra altora în procesul de combinare, s-a făcut
trecerea de la perspectiva analitică spre cea de
producere (generare) a unui enunț.
VA URMA...