Sunteți pe pagina 1din 8

Relatii sintactice

Relatiile structurale care organizeaza


coordonare si de echivalenta sau apozitiva.

enuntul

sunt: de

dependenta,

de

nondependentasau de

1.Relatia de dependenta sau de subordonare


Relatia de dependenta reprezinta relatia fundamentala in functie de care se organizeaza informatia care se
comunica.
Se caracterizeaza prin existenta unui termen obligatoriu exprimat si neomisibil (denumit regent, a carui
absenta determina dezorganizarea enuntului) si a unui termendependent, care, de regula, poate fi omis.
Absenta termenului dependent anuleaza relatia de dependenta, dar nu dezorganizeaza enuntul privit ca
unitate sintactica (compara: Vad o floare frumoasa./ Vad o floare.; Vine la Bucuresti./ Vine.). In cazul anumitor verbe,
complinirile sunt obligatorii: Locuieste la Bucuresti./* Locuieste.; Ei angajeaza colaboratori./ * Ei angajeaza.
Termenul regent dintr-o relatie de dependenta reprezinta termenul principal, care impune de regula
termenului subordonat anumite particularitati de constructie. In functie de statutul morfologic al termenului regent,
aceste particularitati de constructie (restrictii gramaticale) difera; astfel, verbul, adjectivul si adverbul impun termenului
subordonat aparitia unei forme cazuale (O striga., Ii comunica., obiect util oamenilor, asemenea copilului);
substantivul impune termenului subordonat adjectiv anumite forme de gen, numar si caz (unei fete frumoase) etc.
Tipuri de relatie de dependenta
Relatia de dependenta se realizeaza ca relatie de dependenta bilaterala si de dependenta unilaterala.
Dependenta unilaterala se manifesta in structuri binare si ternare.
Relatia de dependenta bilaterala sau de interdependenta reprezinta o forma speciala de dependenta intre
doi termeni care se presupun reciproc. Acest tip de relatie se stabileste intre subiectul si predicatul unei propozitii si
formeaza nucleul unui enunt structurat. Fiecare dintre termeni impune celuilalt anumite restrictii referitoare la
categoriile gramaticale, in sensul ca predicatul impune subiectului nominativul, iar subiectul impune predicatului
numarul si persoana: Studentul citeste.; Caii alearga.;Tu pleci.; Ei vin. etc.
Enuntul minim presupune de obicei un subiect si un predicat.
Relatia de dependenta unilaterala asociaza doi termeni: unul care nu poate fi omis(regentul) si unul care
poate fi omis fara sa se dezorganizeze comunicarea (adjunctul).
Relatia de dependenta presupune prototipic un regent unic (casa mare, Vine repede.)
Relatia de dependenta se poate manifesta si in structuri cu doi regenti in cazul numelui predicativ (Casa
este mare.), de pilda.
Tot trei termeni sunt implicati in constructiile cu complement secundar, a cauri realizare presupune
coocurenta cu un complement direct (Il invata poezia/ sa scrie.). Acest tip de relatie este prezent si in unele constructii
ternare rezultate prin reorganizare sintactica (vezi constructii cu predicativ suplimentar, circumstantialul opozitional,
circumstantialul cumulativ, circumstantialul sociativ, circumstantialul de exceptie).

La nivelul frazei, dependenta unilaterala se stabileste intre un cuvant din propozitia regenta si propozitia
dependenta (atributiva: Cartea care este interesanta se vinde repede.; completiva directa: El a promis ca o sa vina.;
completiva prepozitionala: Sunt convins ca asa e bine.).
O relatie de dependenta complexa este presupusa de pozitia sintactica de atribut circumstantial. In
enunturile Baiatul, speriat, a luat-o la goana. si Baiatul, care era speriat, a luat-o la goana., adjectivul speriat si
propozitai relativa care era speriat sunt subordonate sintactico-semantic substantivului baiatul, dar semantic depind si
de predicat.
Modalitati de realizare a relatiei de dependenta
Relatia de dependenta se realizeaza in mod partial diferit la nivelul propozitiei si la nivelul frazei.
La nivelul propozitiei, relatia de dependenta se exprima prin acord, rectiune, elemente de jonctiune
(prepozitii) si topica.
Manifestarea prin acord a relatiei de dependenta consta in repetarea, prin mijloace morfologice, a unei
anumite informatii gramaticale de la regent spre termenul dependent (casa alba; Casa voastra este alba.).
In acordul dintre subiect si predicat, subiectul impune predicatului caracteristicile sale morfologice de numar
si persoana (Eu citesc./ Voi cititi.).
Forma de plural a verbului cu pozitie sintactica de predicat este utilizata si in situatia unui subiect exprimat
prin mai multe substantive sau substitute de substantive, adica in situatia unui subiect multiplu: Studentul si profesorul
discuta.; Studentul, studenta si prietenul lor ies din facultate.; El, ea si prietenul lor ies din facultate.
Acordul in persoana dintre subiect si predicat apare cand subiectul este pronume personal, verbul reluand
informatia inclusa in forma pronominala: Eu plec.,Tu ai venit., El/ ea scrie., Noi lucram., Voi lucrati., Ei/ ele scriu.
Celalalte tipuri de relatii de dependenta se manifesta si ele prin acord. Astfel, relatia de dependenta
unilaterala cu doi termeni se manifesta prin acord in cazul de pendentei unui adjectiv fata de un substantiv. Informatia
reiterata se refera la categoriile de numar, caz si gen ale substantivului, care sunt impuse adjectivului: copac inalt/
copaci inalti, acoperisul casei inalte; Fata este frumoasa.; Fata merge bucuroasa. Acordul se manifesta si in cazul
atributului circumstantial: Baiatul, speriat, a luat-o la goana./ Baietii, speriati, au luat-o la goana.
Rectiunea este o alta modalitate de exprimare a relatiei de dependenta, in care termenul regent impune
termenului dependent anumite restrictii gramaticale: cazuale si de selectare a prepozitiei.
Dintre relatiile de dependenta, relatia de interdependenta implica si rectiunea (nu numai acordul), verbul
regent impunand nominalului cu care se combina cazul nominativ: Elevul/ El invata.; Afland el vestea, s-a bucurat.
Cazul impus diversilor adjuncti depinde de regimul verbului: El scrie o scrisoare. (acuzativ); Copilul
promite parintilor.(dativ); Copilul promiteceva parintilor.
Relatia de dependenta se manifesta in cazul anumitor verbe prin selectarea obligatorie a unei prepozitii: a se
tine de (Baiatul se tine de sotii.); a conta pe (Conta pe prietena ei.), a depinde de (Solutia depinde de datele
problemei.).
Tot prin restrictii de caz si de prepozitie se manifesta relatia de subordonare fata de un adjectiv sau adverb.
Adjectivele si adverbele impun cazul dativ (Copilul drag sufletului ei era copilul cel mai mic. Constructia
echivalenta formelor celorlalte este aceasta. El se comporta asemenea unui copil.). Unele adjective care impun

dativul tolereaza, in variatia libera, si o constructie prepozitionala: om dator cuiva/ om dator fata de cineva; zid
exterior casei/ zid exterior fata de casa; obiect util oamenilor/ obiect util pentru oameni). Dintre adverbele cu regim
de dativ, doar unele admit ambele constructii: El se purta aidoma tatalui sau.; El se purta aidoma cu tatal sau.;
El vorbea corespunzator gradului sau de educatie.; El vorbea corespunzator cu gradul sau de educatie.
O alta clasa lexico-gramaticala caracterizata prin regim este cea a interjectiilor: bravo si vai impun
nominalului cazul dativ ( Bravo voua!, Vainoua!); iata, na, uite, cazul acuzativ (Iata-ne!, Na-ti creionul!; Uite-ti banii
pe masa.); halal admite un adjunct prepozitional (Halal de ei!), vai admite, pe langa nominalul in dativ si unul
prepozitional (Vai de noi!).
In grupul nominal, relatia de dependenta se manifesta prin genitiv (bucuria copiilor, malul marii) sau prin
constructie prepozitionala (casa de piatra, dependenta de parinti).
Regentii grupurilor prepozitionale sunt diferiti din punct de vedere morfologic; orice parte de vorbire, cu
exceptia conjunctiilor, poate avea statut de regen pentru un grup prepozitional.
Prepozitiile impun de asemena restrictii de caz nominalului pe care il preceda (acuzativ: intraraea in casa;
genitiv: linistea dinaintea furtunii; dativ:a reusit datorita perseverentei).
Prepozitia exprima relatia de de pendenta si in afara restrictiilor de regim (Merge cu trenul.).
Raportul de dependenta se manifesta prin elemente jonctionale (conjunctii, pronume si adverbe relative) la
nivelul frazei.
Conjunctia asociaza regentul cu un adjunct propozitional. Selectarea conjunctiei depinde de regimul verbului
(El crede ca a gresit.; S-a grabit, sperand sa ajunga la timp.) si de organizarea sintactica (A auzit totul, desi ei au
vorbit incet.; Explica destul de clar, incat sa poata fi inteles.).
Elementele de relatie proprii nivelului frazei sunt pronumele si adverbele relative. Ele au statut
de conectori si se clasifica in relativizatori sirelatori, criteriile de diferentiere fiind de natura semantica si
pragmatica: Am vazut casa pe care ai mostenit-o. (pe care - relativizator), Am vazut ce ai mostenit. (ce relativizator), Si-a recunocut greseala, ceea ce m-a impresionat.(ceea ce - relator), O auzeam cum canta la pian.
(cum-relator). In timp ce relativizatorii determina incastrarea propozitiilor relative in structura sintactica a propozitiilor
regente, relatorii realizeaza legarea unor propozitii relative periferice de propozitiile regente. Propozitiile relative
integrate sintactic prin relativizatori, indiferent daca au antecedent (Studentul care invata constiincios trece
examenele.) sau nu (Imi place ce vad.), constituie determinativi ai unui centru din propozitia regenta. Propozitiile
relative legate de propozitiile regente prin relatori (relative periferice) sunt determinativi facultativi.
Juxtapunerea se manifesta in exprimarea relatiei de dependenta mai ales la nivelul frazei. Absenta
conectorilor este suplinita prin marcarea, prin intonatie si prin pauza, a subordonarii: Vrei sa treci examenul, invata!
(conditionala), Fie painea cat de rea, tot mai bine-n tara mea.(concesiva).
2.Relatia de nondependenta sau de coordonare
Relatia de coordonare se stabileste intre minimum doua unitati sintactice situate la nivelul aceleiasi structuri
sintactice. Coordonarea prezinta anumite particularitati sintactico-semantice care se refera la structura unitatilor
sintactice implicate in relatie si la modalitatile prin care se realizeaza relatia. In functie de modul in care sunt
organizate sintactic, unitatile implicate intr-o relatie de coordonare sunt propozitiile principale (A muncit mult si isi
merita prima.) sau componente subordonate aceluiasi element regent (A cumparat carti si caiete.; A spus ca e
bolnav si ca nu o sa vina.; Ea vorbeste putin sicum se cuvine.). Specific relatiei de coordonare este procesul de
repetare a unei pozitii sintactice. Teoretic, orice pozitie sintactica se poate repeta prin coordonare, cu exceptia pozitiei

de predicat, care, prin repetare, determina schimbarea statutului unitatii, din propozitie in fraza. (El canta si
danseaza.).
In constructii de tipul: Ideile unui regim, chiar daca nu le urmaresti in presa si in discursuri (si eu nu le
urmaream) plutesc in aer, si se insinueaza fara sa vrei (Marin Preda, Viata ca o prada), desi propozitia si eu nu le
urmaream este introdusa prin si, nu este coordonata, ci incidenta.
Modalitati de realizare a relatiei de coordonare
Relatia de coordonare se realizeaza prin jonctiune, exprimata prin conectori care, morfologic, sunt conjunctii
sau locutiuni conjunctionale coordonatoare, si prin juxtapunere (parataxa), marcata intonational prin pauza, in cele
mai multe situatii.
Jonctiunea este caracterizata prin prezenta unor conectori specifici (conjunctii si locutiuni conjunctionale).
In functie de raportul semantic dintre termenii sai, relatia de coordonare poate fi copulativa, disjunctiva,
adversativa si concluziva. Raportul copulativ indica o asociere a termenilor, cel disjunctiv o alegere, o selectare
dintre mai multi termeni, cel adversativ o opozitie intre mai multi termeni si cel concluziv o urmare, o consecinta
(termenul al doilea fiind o urmare in raport cu cel dintai), cf.: El scrie si citeste.(raport copulativ), El scrie sau citeste.
(raport disjunctiv), El nu citeste, ci scrie. si El scrie, dar nu citeste. (raport adversativ), El scrie bine, deci citeste mult
in domeniu. (raport concluziv).
Constructii de tipul Ba rade, ba plange. Pot fi interpretate ca reprezentand un tip aparte de coordonare
(coordonare alternativa). Faptul ca exprima optiuni apropie foarte mult coordonarea alternativa de cea disjunctiva;
diferenta deriva din faptul ca actiunile implicate presupun succesiune (si nu concomitenta) in timp.
Coordonarea opozitiva este considerata un subtip al coordonarii adversative, in constructii de
tipul Reporterul povestea in detaliu nu pentru a informa cititorii, ci ca sa-i convinga., in care componentele implicate in
coordonare se exclud, in termenii opozitiei afirmativ/ negativ.
Diversele tipuri de coordonare sunt marcate prin conectori specifici: raportul copulativ este exprimat prin
conjunctia si, prin locutiunile conjunctionale cat si, cum si, precum si; raportul disjunctiv - prin conjunctiile sau, ori, fie,
(invechit si popular) au; raportul adversativ prin conjunctiile iar(doar intre propozitii), dar, insa, ci, or si locutiunea
conjunctionala populara numai cat; raportul concluziv - prin conjunctiile asadar, deci, carevasazica/ vasazica si
locutiunile conjunctionale ca atare, de aceea, in concluzie, in consecinta, prin urmare.
Diversele tipuri de coordonare sunt marcate prin conectori care insotesc fiecare termen sau numai unul
(ultimul).
Conjunctiile corelative apar in exprimarea coordonarii copulative: Mi-a spus aceleasi cuvinte si cand a
venit, si cand a plecat. sau disjunctive: De rana aceea a patimit pana la sfarsitul vietii sale, ca sa-i fie toata viata
amintire; fie ca nedreptatile se rascumpara, fie ca numai afacerile desavarsit pregatite se dobandesc. (Mihail
Sadoveanu, Viata lui Stefan cel Mare); Ori o sa accepte observatiile, ori n-o sa le accepte si atunci, o sa renunte la
colaborare; Profesoara i-a spus sau sa stea linistit, sau sa iasa din clasa.).
In exprimarea coordonarii copulative si disjunctive, conectorii cu caracter corelativ includ in structura lor si
adverbe: atat., cat si; nu numai., ci si; nu numai ca.., dar si sau numai adverbe cu valoare de conjunctie: aci., aci;
acum., acum; cand., cand; ba., ba; nici., nici.
Tipul adversativ si cel concluziv de coordonare se marcheaza printr-un singur conector, situat inaintea celui
de-al doilea termen: A invatat mult,dar nu a inteles corect cursul.; Este tarziu, deci o sa ne grabim. Termenii asociati

prin relatia de coordonare pot fi la randul lor structurati prin coordonare: (A invatat mult si si-a scos notite,), (dar nu a
inteles corect cursul si nu a retinut ideile principale.), Este tarziu si se circula greu, deci o sa ne grabim si o sa luam
un taxi. A invatat putin sau a invatat fara metoda, insa rezultatul la examen a fost neasteptat sau a reprezentat o
favoare din partea comisiei.; Ori este tarziu, ori se circula greu, deci ori o sa ne grabim, ori o sa luam un taxi.
Dintre conectorii coordonatori, conjunctiile concluzive deci, carevasazica, precum si locutiunile
conjunctionale concluzive ca atare, de aceea, in concluzie, in consecinta, prin urmare pot fi precedate de conjunctia
copulativa si: A nins si deci se merge greu.
Conjunctiile si locutiunile conjunctionale proprii relatiei de coordonare au o topica relativ fixa, fiind situate
intre termenii pe care ii leaga, in imediata vecinatate a celui de-al doilea termen. Topica libera au conjunctia
adversativa insa, precum si conectorii concluzivi deci, carevasazica, ca atare, de aceea, in concluzie, in consecinta
prin urmare: Mi-a spus pe ce strada sa merg, insa nu am inteles exact/ nu am inteles insa exact/ nu am inteles
exactinsa.; A repetat intrebarea, deci i-am inteles mirarea/ i-am inteles deci mirarea/ i-am inteles mirarea deci.
Relatia de coordonare se poate exprima si prin juxtapunere (parataxa).
In absenta conectorilor specifici, al doilea termen este precedat, in cele mai multe cazuri, de o pauza,
marcata grafic prin virgula. Juxtapunerea reprezinta o modalitate de exprimare comuna pentru toate tipurile semanice
de coordonare:
-coordonarea copulativa: Ei confectioneaza rochii, fuste, mantouri.; Ei confectioneaza rochii de seara,
fuste lungi pana la glezne, mantouri din stofa fina. (coordonare intre grupuri nominale reprezentand aceeasi
pozitie sintactica); Toate perechile se imbulzesc in jurul lautarilor, se ciocnesc, se izbesc cu coatele
goale. (L.Rebreanu, Ion; coordonare intre propozitii);
-coordonare disjunctiva: Vorbeste, atunci, cu mama, cu tata, cu cine vrei (coordonare intre grupuri cu
aceeasi pozitie sintactica); Si eu am, n-am infatisare la douasprezece trecute fix ma duc la tribunal. (I.L.Caragiale,
O scrisoare pierduta; coordonare intre propozitii);
-coordonare adversativa: S-a dus la facultate, nu acasa. (coordonare intre grupuri cu aceeasi pozitie
sintactica); El a scris, nu a dat telefon. (coordonare intre propozitii);
-coordonarea concluziva: Am cumparat de toate, am ce sa le dau musafirilor. (coordonare intre
propozitii).
In ciuda unei anumite specializari, nu exista o relatie stricta de corespondenta intre conectori si diversele
tipuri semantice de coordonare.
Tipuri de coordonare
In cadrul raporturilor prototipice, in functie de semantica termenilor asociati se pot realiza diverse variatii.
Coordonarea copulativa, corespunzand unei relatii de asociere, marcheaza o continuitate care se
diferentiaza in raport cu sensurile termenilor corelati: astfel, indica simultaneitatea unor actiuni (El tine materialul si ea
il taie.), simultaneitatea lor contrastanta (El munceste si ea doarme.), succesiunea temporala sau temporal-cauzala a
unor actiuni (Scoate portofelul si plateste.; A muncit mult si a reusit la examen.) etc.
O situatie speciala de coordonare copulativa o reprezinta constructiile prin care se asociaza propozitiile
subordonate de tip diferit (de exemplu:Din moment ce ne-am terminat fiecare treaba si daca toti suntem de
acord, putem lua o scurta pauza.; De vreme ce am cumparat alte carti si cu toate ca este destul de ieftina, nu o sa

cumparam antologia de texte., in care prima dintre propozitii este cauzala, iar cea de-a doua, conditionala sau
concesiva).
Relatia de coordonare copulativa este frecvent inregistrata in textele cu caracter narativ,
conjunctia si contribuind la realizarea continuitatii tematice (inclusiv cu functie de conector transfrastic, chiar marcand
introducerea unei replici: Fata a inceput a plange. Si mama,da cum sa ma duc acolo asa departe?; acest tip de
constructie are ca punct de plecare un si narativ, urmat de un verb de declaratie, suprimat din motive de economie a
limbajului).
In enunturi de factura orala, onjunctia este asociata frecvent cu relatia semantica de scop (Du-te si cumpara
paine.).In acelasi registru, conjunctiasi apare si in calitate de conector cu valoare consecutiva (Lupu s-o dus acolo sa
citeasca pe potcoava s-atunci i-a dat iapa o potcoava si s-o-mburdat lupu si-o pierit.,apud Teius 1980). Tiparul
semantic se regaseste si in limbajul standard (N-am terminat bine de scris lucrarea, si a venit sa mi-o creara pentru
tipar.; L-a certat tare, si el s-a suparat.).
Coordonarea disjunctiva presupune posibilitatea unei alegeri, a unei selectari care poate implica excluderea
sau alternanta termenilor. Termenii corelati prin coordonare disjunctiva au in comun o serie de trasaturi semantice la
care se adauga altele care se exclud reciproc in toate situatiile (Urca saucoboara scara?) sau care doar
circumstantial se exclud (Toarna-mi un pahar de vin sau tuica!).
Constructia disjunctiva poate exprima un raport inclusiv (Citeste cursul sau notitele, poate chiar pe
amandoua.) sau exclusiv, marcat neambiguu de prezenta conjunctiilor inaintea fiecarui termen (Invata sau dupa
curs, sau dupa notite.), cu diverse nuante semantice, cum ar fi aproximarea (Cumpara o paine sau doua.) sau
explicarea, parafrazarea unui termen prin celalalt (Acolo creste multa matraguna sau doamna-mare, cum ii spuneti
voi.).
Coordonarea disjunctiva, ca si cea copulativa, poate asocia un numar variabil de termeni: Stai, pleci sau te
mai gandesti., Vorbeste in toate limbile fara sa le fi invatat si sporovaieste si-i turuie mereu gura si spune fel de fel de
taine si pare (): ba ca sacul cu lire de la paharnicul Iordache din Dudesti () se afla acum pus bine, ba ca adiata lui
Agap () nu-i scrisa de raposatul (); ba cafratele ala tinerelul () este fata a mai micsoara a lui Ristache Muscalagiul de
la Ploiesti. (I.L.Caragiale, Kir Ianulea), Acum se supara, acum ii trece, acum nu reactioneaza in niciun fel.
Semantic, coordonarea disjunctiva, desi marcata prin conectori specifici, exprima o relatie de asociere
proprie coordonarii copulative in constructii de tipul: Cartea este utila lingvistilor, literatilor sau sociologilor.; Fie ca-i
spui adevarul, fie ca il minti, el tot nu te crede. Conjunctiile sau si fie ca din exemplele mentionate pot fi chiar inlocuite
cu si, respectiv si daca: Cartea este utila lingvistilor, literatilor si sociologilor.; Si daca spui adevarul, si daca il minti,
el tot nu te crede.
Coordonarea adversativa indica, din punct de vedere semantico-pragmatic, o opozitie, cu diverse tipuri de
manifestare. Opozitia poate reprezenta o contrazicere a asteptarilor pe care vorbitorul emitator le are in raport cu
sensul primului termen coordonat (S-a dus la biblioteca, dar/ insa nu a citit nimic.), o corectare a primului termen care
apare negat explicit (Artistul nu ia atitudine, ci traieste raul si binele, eliberandu-se de amandoua, ramanand cu o
intacta curiozitate., G.Calinescu,Istoria) sau un simplu contrast tematic intre cei doi termeni (El scrie, iar ea se uita
la TV.).
In coordonarea adversativa de corectare a primului termen (Mananca nu fructe, ci legume.; Se duce nu la
facultate, ci la prietena ei.; Este o studenta nu buna, ci eminenta.) relatia se stabileste intre o prima propozitie: Nu
mananca fructe.; Nu se duce la facultate.; Nu este o studenta buna. si o a doua propozitie eliptica ci (mananca)
legume, ci (se duce) la prietena ei, ci (e o studenta) eminenta. Corectarea primului termen poate reprezenta, in unele

constructii, o negatie metalingvistica. Prin acest procedeu se contesta adecvarea unui enunt la realitate, ca in : Tinuta
ei nu este super, ci foarte eleganta.
Tipul de coordonare adversativa care exprima o contrazicere a asteptarilor este echivalent cu un raport
rasturnat de subordonare concesiva (Avea bani, dar nu a cumparat cartea./ Desi avea bani, nu a cumparat
cartea.), iar tipul care exprima un contrast tematic exprima un raport apropiat de cel copulativ (Nu avea
slujba, iar singurele locuri pe unde il puteai gasi in mod sigur erau cateva carciumi de duzina, unde de altfel cred ca si
dormea., M.Cartarescu, Orbitor).
Coordonarea concluziva asociaza termeni (propozitii, fraze sau secvente de fraze) a caror ordine de
succesiune nu se poate modifica si se caracterizeaza, din punct de vedere semantico-pragmatic, prin urmatoarele
valori ale celui de-al doilea termen: urmare factuala (Este frig, deci lacul ingheata.), concluzie (A redactat tot capitolul,
s-a ingrijit de computerizare si a facut corecturile deci a terminat tot ce avea de facut.), deductie (Usa era
fortata, deci a intrat un hot.). Realizarea acestor valori este determinata de raporturile dintre semnificatiile celor doi
termeni.
Din punct de vedere pragmatic, conectorul concluziv poate corela acte diferite de limbaj, cum ar fi o
asertiune si o interogatie (Ai invatat cursul,deci vei merge la examen?), o asertiune si un ordin sau o invitatie (Este
tarziu, deci nu mai lungi vorba!).
Semnificatia anumitor constructii concluzive exceptie fac cele in care coordonarea exprima o deductie sau
o explicatie este foarte apropiata de cea exprimata printr-un enunt cu subordonata consecutiva: A muncit
mult, deci a reusit./ A muncit mult, asa incat a reusit.
Relatia de coordonare si subordonare
Din punctul de vedere al informatiei pe care o transmit, nu se pot stabili intotdeauna limite transante intre
constructiile realizate prin coordonare si cele realizate prin subordonare. Astfel, valoarea semantica de asociere, de
repetare, poate fi exprimata atat prin coordonare adversativa, cat si prin diversele tipare ale circumstantialului
opozitional: A fost atunci foarte nervoasa, pentru ca la lectia urmatoare sa le explice tuturor motivele ei de
ingrijorare.; Daca la prima problema a mai rezolvat ceva, la a doua s-a incurcat de tot.; Imi spui mereu minciuni, in
timp ce eu vreau sa aflu adevarul.Raportul exprimat de o structura adversativa A plecat la timp, dar tot a pierdut
trenul.-este apropiat de cel al constructiei cu concesiva Desi a plecat la timp, tot a pierdut trenul.
3.Relatia de echivalenta sau apozitiva
Relatia de echivalenta sau apozitiva se stabileste intre cel putin doi termeni, oricare dintre ei fiind, in general,
omisibil. Numarul termenilor implicati intr-o asemenea relatie este teoretic nelimitat, dar in utilizarea curenta se
reduce, de obicei, la doi termeni.
Prin numarul de termeni implicati si prin posibilitatea lor de a fi omisi (oricare dintre ei) relatia de echivalenta
se aseamana cu relatia de nondependenta sau coordonare. Specifica pentru relatia de echivalenta relatie de
nondependenta apozitiva - este identitatea referentiala a termenilor sai. Astfel, in enuntul Constantinopolul, capitala
Bizantului,
a
cazut
sub
dominatie
otomana
in
anul
1453., numele
propriu Constantinopolul si
secventacapitala Bizantului se afla intr-o relatie de echivalenta, avand acelasi referent.
Termenii implicati in relatia de echivalenta pot fi foarte diferiti ca organizare lingvistica: Au terminat azi, 18
noiembrie.; La tara, unde s-a nascut, n-a mai ajuns.; Cocorii au disparut, adica si-au luat zborul; Atunci s-au
auzit zgomote ciudate, cu totul neobisnuite, ceea ce el n-o sa poata explica niciodata.

Alaturarea a doua unitati coreferentiale poate corespunde unei relatii de echivalenta (Capitala, Bucuresti,
este un oras aglomerat.) sau de dependenta (Orasul Bucuresti este capitala tarii.). Relatia de dependenta
presupune utilizarea celui de-al doilea termen pentru a introduce o specificare.
In constructiile de tipul cartea Mariei, prietena mea, desi relatia este de echivalenta in plan semanticoreferential, nu poate fi omis decat termenul nemarcat sintactic: cartea Mariei vs* cartea prietena mea.