Relația dintre două personaje

Ștefan Gheorghidiu și Ela

Opera literară ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’’, aparținând lui Camil Petrescu,
apărută în anul 1930, este un roman subiectiv, deoarece construcția subiectului și discursul narativ nu
respectă cronologia evenimentelor, iar reacțiile personajului principal sunt imprevizibile, nu mai
apare naratorul omniscient și, de aceea, narațiunea se face la persoana I, naratorul fiind unul dintre
personaje. Așa se explică faptul că și viziunea este una subiectivă, autorul apelând la memoria
involuntară, la jurnal și la tehnica detaliului sufletesc.
În ceea ce privește personajele unui roman subiectiv, acestea sunt individualități foarte bine
conturate, originale, nu de puține ori ciudate, înclinate spre analiză, contemplație și introspecție, și își
exprimă direct trăirile prin folosirea monologului interior și a stilului indirect liber. Ele aparțin
anumitor categorii umane, sunt, de obicei, intelectuali însetați de absolut, dornici de perfecțiune sau
aparțin mediului citadin. Firi dilematice, suspicioase, personajele romanelor subiective își analizează
faptele, gesturile, vorbele până la obsesie, făcând același lucru și cu celelalte personaje cu care intră,
într-un fel sau altul, în contact.
Personajele se definesc în funcție de conflictele acțiunii, predominante fiind cele interioare, provenite
din conștientizarea conflictelor exterioare care provoacă anumite mutații de ordin sufletesc. De
asemenea, profilul protagonistului se conturează în relație direct cu celelalte personaje, dar si printr-o
confruntare cu sine însuși. De aceea, într-un astfel de roman personajul prinde contur din ceea ce
face, ce gândește, îl preocupă și-l frământă până la obsesie, totul desprinzându-se din relațiile sale cu
celelalte personaje și cu sine însuși.
O relație aparte, în acest roman, este cea dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela, soția sa, prin trăirile
ambelor personaje, prin sinuozitatea ei, prin evoluția ei tensionată și prin implicarea afectivă
covârșitoare a personajului principal. Relația dintre cele două personaje ale cuplului-Ștefan
Gheorghidiu și Ela-se desprinde din întreaga desfășurare a acțiunii, din conflictele existente la nivelul
narațiunii sau din perspectiva narativă adoptată de scriitor.
Statutul social, psihologic și moral
Din conținutul romanului, se desprinde mai întâi statutul social al personajelor. Ștefan era student la
Filosofie, un tip inteligent, preocupat de studiu, dar sărac. Statutul lui se schimbă însă atunci când
intră în posesia unei moșteniri neașteptate și începe o viață mondenă. Ela este și ea tot o fată săracă,
rămasă orfană și crescută de o mătusă. Studentă la Litere, fată deosebit de frumoasă, ea este admirată
de cei din jur. Din punct de vedere psihologic, reprezintă intelectualul însetat de absolut, pentru el
chiar iubirea însemnând dăruire totală, sacrificiu, căci, spunea el ,,cei care se iubesc au drept de viață
și de moarte unul asupra celuilalt’’. Totodată, el este un inadaptat care duce o existență dramatică,
dar trăiește o experiență morală superioară, căci trece prin drama războiului. Din punct de vedere
moral, este o fire conflictuală și polemică, este măcinat de gelozie și are o înclinație aproape
maladivă spre introspecție, conștiința lui fiind obsedată de amănunte chinuitoare. La rândul ei, Ela
este o fire înclinată spre mondenitate, sociabilă, încât comportarea ei creează impresia frivolității.
Din calcul, dintr-o interpretare greșită a realității, din ipocrizie sau din cauza existenței unor principii
opuse celor ale lui Ștefan, Ela nu-i înțelege frământările, ceea ce îl derutează și mai mult pe acesta.
Evidențierea prin două episoade/citate/secvențe comentate a modului în care evaluează relația dintre
cele două personaje.
Ştefan este cel care disecă şi analizează cu luciditate fiecare vorbă, fiecare gest, dorind să aibă
certitudinea iubirii Elei, care flirta evident cu domnul G.: ,,trăgeam cu urechea, nervos, să prind
crâmpeie din convorbirile pe care nevastă-mea le avea cu domnul elegant de alături de ea.’’
În plimbarea la Odobeşti, Ela se comportă ca o cochetă, devenind din ce în ce mai superficială.
Fidelitatea Elei este pusă sub semnul întrebării, Ştefan observând mimica şi gesturile femeii care
gustă cu familiaritate din farfuria lui G. , are o expresie deznădăjduită atunci când aceasta stă de
vorbă cu altă femeie. Între cei doi soţi intervine o tensiune stânjenitoare, care se amplifică, Ela
acceptând să divorţeze deşi se consideră nevinovată şi jignită de bănuielile lui. Chiar dacă unitatea
cuplului este zdruncinată, iar Ştefan îşi pierde treptat încrederea în iubirea absolută şi în femeia cu
ajutorul căreia speră să-şi realizeze idealul, împăcarea survine şi de această dată, după ce
Gheorghidiu descoperă un bilet rătăcit printre lucrurile Elei, bilet pe care verişoara lui, Anişoara, o
invita pe Ela să petreacă noaptea la ea, tocmai la data la care el nu o găsise acasă ( capitolul ,,Între
oglinzi paralele’’). Concentrat pe Valea Prahovei, unde aştepta intrarea României în război,
Gheorghidiu primeşte o scrisoare de la Ela prin care aceasta îl chemă urgent la Câmpulung, unde se
mutase pentru a fi mai aproape de el. Femeia vrea să-l convingă să treacă o sumă de bani pe numele
ei pentru a fi asigurată din punctul de vedere financiar în cazul morţii lui pe front. Aflând ce-şi
doreşte, Gheorghidiu e convins că ea plănuieşte divorţul pentru a rămâne cu domnul G., pe care
Ştefan îl întâlneşte în oraş. Protagonistul crede că domnul G. nu se află întâmplător la Câmpulung şi
că a venit acolo pentru a fi alături de Ela. Din cauza izbucnirii războiului, Ştefan nu mai are ocazia să
se convingă dacă soţia îl înşală sau nu.
Ştefan vede în Ela idealul de femeie, în care el poate găsi iubirea reciprocă perfectă. În susţinerea
acestei concepţii sugestiv este şi faptul că el îi spune pe nume o singură dată, prilej cu care cititorul şi
află numele femeii, în restul romanului, o numeşte: ,,femeia mea’’, ,,nevastă-mea’’, ,,fata asta’’,
,,ea’’. În conştiinţa lui Gheorghidiu, Ela se transformă dintr-un ideal de femeie într-o femeie
oarecare, semănând cu oricare alta.
Rănit şi spitalizat, soţul se simte detaşat de tot ce îl legase de Ela, de aceea, hotărăşte să se despartă
definitiv, dăruindu-i casele de la Constanţa, bani, ,,absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la
cărţi...de la lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul’’.
Un prim element al textului narativ, semnificativ pentru realizarea personajului Ştefan Gheorghidiu
este incipitul. Chiar dacă este vorba de un roman modern, în incipit sunt fixate cu precizie realistă
coordonatele spaţio-temporale. ,,În primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată
concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitală, la fortificarea Văii Prahovei, între
Buşteni şi Predeal.” Protagonistul şi, în acelaşi timp, naratorul întâmplărilor din roman, Ştefan
Gheorghidiu, este concentrat pe Valea Prahovei şi aflat în aşteptarea intrării României în Primul
Război Mondial.
Spre deosebire de romanele tradiţionale, în care conflictul este, de regulă, exterior, iar cel interior
apare ca efect al unei intenţii moralizatoare a textului, în romanul lui Camil Petrescu, apare conflictul
interior, din conştiinţa personajului-narator, care trăieşte stări şi sentimente contradictorii faţă de
soţia sa, Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile pe care protagonistul le are cu
realitatea înconjurătoare. Principalul motiv al rupturii dintre Ştefan şi soţia sa este suspiciunea
adulterului, dar şi implicarea Elei în lumea mondenă, pe care eroul o dispreţuieşte. Aşadar, conflictul
interior se produce din cauza diferenţei dintre aspiraţiile lui Gheorghidiu şi realitatea lumii
înconjurătoare.
În ceea ce priveşte perspectiva narativă, romanul este scris la persoana I, dintr-o perspectivă narativă
de tip “avec”, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ştefan Gheorghidiu, care trăieşte
două experienţe fundamentale: iubirea şi războiul. Relatarea la persoana I conferă autenticitate şi
caracter subiectiv textului.
Cele două teme ale romanului, războiul şi iubirea, constitue două experienţe decisive pentru
devenirea personajului-narator. Suferinţa lui Ştefan este lucidă în detaliile analizei, iar orgoliul este
profund. Astfel, în final, după traversarea dramei colective a războiului, pasiunea devoratoare şi
iubirea pentru Ela sunt înlocuite cu indiferenţă rece. Se produce astfel drama constatării distanţei
dintre iluzie şi realitate, dintre ideal şi banalitate.
Cele două personaje sunt caracterizate atât în mod direct, cât și în mod indirect.
Caracterizarea personajului Ştefan se realizează subiectiv, sub o singură viziune, cea a personajului-
narator. Astfel, portretul lui Gheorghidiu este realizat mai ales prin caracterizare indirectă, prin fapte,
gânduri, limbaj, gesturi, atitudini şi prin relaţiile cu celelalte personaje. Caracterizarea directă se
realizează rar, prin intermediul replicilor scurte ale altor personaje, precum cea pe care i-o adresează
Ela lui Ştefan când acesta îi reproşează comportamentul ei din timpul excursiei de la Odobeşti: ,,Eşti
de o sensibilitate imposibilă.” În acest roman subiectiv, de analiză, este folosită adesea
autocaracterizarea, pentru portretul fizic, moral sau psihologic: ,,Eram alb ca un om fără globule
roşii”, ,,Eram înalt şi elegant”, ,,Lipsit de orice talent, în lumea asta muritoare, fără să cred în
Dumnezeu, nu m-aş fi putut realiza – şi am încercat-o – decat într-o dragoste absolută”. Ela este
caracterizată direct de către soțul ei și o numeşte: ,,femeia mea’’, ,,nevastă-mea’’, ,,fata asta’’, ,,ea’’.
Caracterizarea indirectă reiese din comportamentul personajelor. Ela devine o fire pragmatică,
întreprinzătoare și, totodată, ea este preocupată de viața mondenă, găsind prilejul de a-și manifesta
farmecul și cochetăria. Ștefan descoperă o altă față a Elei, care este capabilă să se implice în afaceri
legate de moștenire, apelând chiar la seducție. Deruta lui Ștefan Gheorghidiu este cu atât mai mare,
cu cât el rămâne adeptul superiorității bărbatului, care trebuie să-și manifeste puterea protectoare,
consoarta rămânând în limitele feminității, dincolo de orice vulgaritate. Gelozia eroului se
declanșează după ce Ela îl cunoaște pe Grigoriade. Prima criză de gelozie din viața cuplului este cea
determinată de petrecerea de la Odobești, și de acum încolo relația se manifestă prin despărțiri și
împăcări, prin reproșuri și acceptări sau chiar prin răzbunări, ajungându-se până la amenințări cu
evacuarea și cu divorțul. Astfel, Gheorghidiu aduce în casă o prostituată, apoi îi cere Elei să
părăsească locuința și îi propune un divorț amiabil, atunci când sosit pe neașteptate nu o găsește
acasă. Totul reintră însă în normal când Gheorghidiu găsește scrisoarea verișoarei sale Anișoara, prin
care aceasta o invitase pe Ela să petreacă noaptea la ea. Tortura geloziei se accentuează însă în
momentul în care Ștefan este concentrat pentru executarea unor lucrări militare. Frământările
determinate de gelozie sunt accentuate de discuția de la popotă dintre ofițeri referitoare la fidelitatea
dintre soți. Adept al ideii că ,,cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt’’,
obsedat că soția l-ar putea înșela, Stefan cere o permisiune pentru a se convinge de fidelitatea
acesteia. Reîntâlnirea cu Ela nu-l vindecă de gelozie, ci i-o accentuează, căci îl întâlnește pe stradă pe
Grigoriade. Doar experiența războiului se va dovedi purificatoare, deoarece sentimentul morții îl
vindecă de gelozie, iar la întoarcerea acasă renunță la trecutul său și divorțează.
Concluzie
De-a lungul relației lor, cele două personaje se aseamănă în prima fază a evoluției lor: amândoi sunt
frumoși, fermecători, dar săraci, devotați unul altuia, pasionali. Apoi, firea reflexivă, înclinația spre
autoanaliză, spiritul său polemic, obsesia ideii de absolut caracteristice lui Ștefan Gheorghidiu vin în
contradicție cu pragmatismul, superficialitatea și înclinația spre viața mondenă și frivolă manifestate
de Ela. Această opoziție va genera în final și ruptura din viața cuplului. Deosebirea dintre cei doi soți
se explică și prin faptul că Ștefan este un intelectual însetat de absolut, un inadaptat, un personaj cu o
personalitate aparte, puternică, dar contradictorie, pe când Ela este o ființă comună.
Relația din cuplu este privită doar din perspectiva subiectivă a personajului-narator-Ștefan
Gheorghidiu, iar datorită acestei perspective unice, relația dintre cele două personaje nu se încadrează
unui tipar, fiind una atipică și dobândind pecetea personalității protagonistului.

Particularități de construcţie a unui personaj, Camil Petrescu-Ștefan Gheorghidiu

Opera literară ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’’, aparținând lui Camil Petrescu,
apărută în anul 1930, este un roman subiectiv, deoarece construcția subiectului și discursul narativ nu
respectă cronologia evenimentelor, iar reacțiile personajului principal sunt imprevizibile, nu mai
apare naratorul omniscient și, de aceea, narațiunea se face la persoana I, naratorul fiind unul dintre
personaje. Așa se explică faptul că și viziunea este una subiectivă, autorul apelând la memoria
involuntară, la jurnal și la tehnica detaliului sufletesc.
În ceea ce privește personajele unui roman subiectiv, acestea sunt individualități foarte bine
conturate, originale, nu de puține ori ciudate, înclinate spre analiză, contemplație și introspecție, și își
exprimă direct trăirile prin folosirea monologului interior și a stilului indirect liber. Ele aparțin
anumitor categorii umane, sunt, de obicei, intelectuali însetați de absolut, dornici de perfecțiune sau
aparțin mediului citadin. Firi dilematice, suspicioase, personajele romanelor subiective își analizează
faptele, gesturile, vorbele până la obsesie, făcând același lucru și cu celelalte personaje cu care vin,
într-un fel sau altul, în contact.
Un astfel de personaj este și Ștefan Gheorghidiu, iar însușirile sale se desprind din tema și din
conținutul romanului, din conflictele existente dintre personaje și din manifestările personajului, din
gândurile și din atitudinea acestuia.
Statutul social, psihologic şi moral al personajului
Din conținutul romanului, se desprinde mai întâi statutul social al personajului, despre care aflăm că
era student la Filosofie, un tip inteligent, preocupat de studiu, dar sărac. Statutul lui se schimbă însă
atunci când intră în posesia unei moșteniri neașteptate și începe o viață mondenă. Din punct de
vedere psihologic, reprezintă intelectualul însetat de absolut, pentru el chiar iubirea însemnând
dăruire totală, sacrificiu, căci, spunea el ,,cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra
celuilalt’’. Totodată, el este un inadaptat care duce o existență dramatică, dar trăiește o experiență
morală superioară, căci trece prin drama războiului. Din punct de vedere moral, este o fire
conflictuală și polemică, este măcinat de gelozie și are o înclinație aproape maladivă spre
introspecție, conștiința lui fiind obsedată de amănunte chinuitoare.
Trăsătura dominantă şi două secvenţe
Principala trăsătură de caracter a protagonistului este orgoliul. Ilustrativă în acest sens este
mărturisirea lui Gheorghidiu referitoare la felul în care ia naştere iubirea lui pentru Ela: ,,Începusem
totuşi să fiu măgulit de admiraţia pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de
pătimaş iubit de una dintre cele mai frumoase studente, şi cred că acest orgoliu a constituit baza
viitoarei mele iubiri.”, ,,Iubeşti întâi din milă, din îndatorire, din duioşenie, iubeşti pentru că ştii că
asta o face fericită”. De asemenea, o altă secvenţă narativă semnificativă pentru a ilustra orgoliul
personajului este aceea a mesei în familie din casa unchiului său Tache. Nae Gheorghidiu, celălalt
unchi al protagonistului, ironizează căsătoria din dragoste cu o fată săracă, pe care i-o reproşează atât
lui Ştefan, cât şi tatălui său mort, Corneliu, pe care în plus îl acuză că nu a lăsat vreo moştenire fiului,
sub pretextul de a fi foarte risipitor. În încercarea de a-şi apăra părintele, Ştefan izbucneşte: ,,De cele
mai multe ori, părintele, care lasă avere copiilor, le transmite şi calităţile prin care a făcut averea: un
obraz mai gros, un stomac în stare să digereze şi ouă clocite, ceva din sluţenia nevestei luate pentru
averea ei, neapărat o şiră a spinării flexibilă ca nuiaua (dacă nu cumva rahitismul nevestei milionare
n-a înzestrat-o cu o cocoaşă rigidă ca o buturugă). Orice moştenire e, s-ar putea zice, un bloc.”
Astfel, orgoliul personajului-narator, al intelectualului, este unul dintre principalii factori de noutate
în discursul românesc interbelic din spaţiul literaturii române, producând cititorilor din epocă o nouă
înţelegere a modului în care romanul, ca specie literară, participă la reliefarea profunzimilor spiritului
uman.
Elementele de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului care pun în evidenţă însuşirile
personajului
Caracterizarea personajului Ştefan se realizează subiectiv, sub o singură viziune, cea a personajului-
narator. Astfel, portretul lui Gheorghidiu este realizat mai ales prin caracterizarea indirectă, prin
fapte, gânduri, limbaj, gesturi, atitudini şi prin relaţiile cu celelalte personaje. Caracterizarea directă
se realizează rar, prin intermediul replicilor scurte ale altor personaje, precum cea pe care i-o
adresează Ela lui Ştefan când acesta îi reproşează comportamentul ei din timpul excursiei de la
Odobeşti: ,,Eşti de o sensibilitate imposibilă.” În acest roman subiectiv, de analiză, este folosită
adesea autocaracterizarea, pentru portretul fizic, moral sau psihologic: ,,Eram alb ca un om fără
globule roşii”, ,,Eram înalt şi elegant”, ,,Lipsit de orice talent, în lumea asta muritoare, fără să cred în
Dumnezeu, nu m-aş fi putut realiza – şi am încercat-o – decat într-o dragoste absolută”.
Un alt element al textului narativ, semnificativ pentru realizarea personajului Ştefan Gheorghidiu este
incipitul. Chiar dacă este vorba de un roman modern, în incipit sunt fixate cu precizie realistă
coordonatele spaţio-temporale. ,,În primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată
concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitală, la fortificarea Văii Prahovei, între
Buşteni şi Predeal.” Protagonistul şi, în acelaşi timp, naratorul întâmplărilor din roman, Ştefan
Gheorghidiu, este concentrat pe Valea Prahovei şi aflat în aşteptarea intrării României în Primul
Război Mondial.
Spre deosebire de romanele tradiţionale, în care conflictul este, de regulă, exterior, iar cel interior
apare ca efect al unei intenţii moralizatoare a textului, în romanul lui Camil Petrescu, apare conflictul
interior, din conştiinţa personajului-narator, care trăieşte stări şi sentimente contradictorii faţă de
soţia sa, Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile pe care protagonistul le are cu
realitatea înconjurătoare. Principalul motiv al rupturii dintre Ştefan şi soţia sa este suspiciunea
adulterului, dar şi implicarea Elei în lumea mondenă, pe care eroul o dispreţuieşte. Aşadar, conflictul
interior se produce din cauza diferenţei dintre aspiraţiile lui Gheorghidiu şi realitatea lumii
înconjurătoare.
În ceea ce priveşte perspectiva narativă, romanul este scris la persoana I, dintr-o perspectivă narativă
de tip ,,avec”, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ştefan Gheorghidiu, care trăieşte
două experienţe fundamentale: iubirea şi războiul. Relatarea la persoana I conferă autenticitate şi
caracter subiectiv textului.
Cele două teme ale romanului, războiul şi iubirea, constituie două experienţe decisive pentru
devenirea personajului-narator. Suferinţa lui Ştefan este lucidă în detaliile analizei, iar orgoliul este
profund. Astfel, în final, după traversarea dramei colective a războiului, pasiunea devoratoare şi
iubirea pentru Ela sunt înlocuite cu indiferenţă rece. Se produce astfel drama constatării distanţei
dintre iluzie şi realitate, dintre ideal şi banalitate.
Concluzia
Eroul trăiește, așadar, două drame, cea a iubirii și cea a războiului, cea de-a doua fiind mult mai
puternică, mai devastatoare decât prima și aceea are, din acest punct de vedere, un ascendent asupra
celorlalte personaje, deoarece războiul îl purifică, îl vindecă de gelozia chinuitoare și îi dă tăria de a
se distanța de propriul destin, de propriul trecut. Prin toate aspectele reliefate de autor, Gheorghidiu
apare ca un personaj complex, tipic romanului subiectiv, el fiind cel care filtrează totul prin propria
conștiință, fie că este vorba de faptele sale, fie de ale celorlalți.