Vdocuments - MX Guta-Final

8/14/2019 Guta Final
MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI

SCOALA POSTLICEALA SANITARA „SF. VASILE CEL MARE”
FILIALA PLOIESTI
PROIECT DE CERCETARE A
CALIFICARII PROFESIONALE
DOMENIU – SANATATE SI ASISTENTA PEDAGOGICA CALIFICAREA

PROFESIONALA – ASISTENT MEDICAL GENERALIST
INDRUMATOR:
AS. BATU GABRIELA
ABSOLVENT:
ANGHEL CARMEN
2012
http://slidepdf.com/reader/full/guta-ﬁnal 1/78
TEMA PROIECTULUI
INGRIJIRI SPECIFICE ASISTENTEI MEDICALE ACORDATE
PACIENTULUI CU GUTA
CUPRINS
ARGUMENT
CAPITOLUL I – ANATOMIA

I.1 ANATOMIA SI FIZIOLOGIA
APARATULUI SISTEMULUI OSOS
LOCOMOTOR
I.2 FIZIOLOGIA APARATULUI LOCOMOTOR
CAPITOLUL II- NOTIUNI DESPRE GUTA
CAPITOLUL III – PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA ACTE DE

INVESTIGATII SI INTERVENTII AUTONOME SI DELEGATE
III.1 PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA ACTE DE
INVESTIGATII
III.2 PARTICIPAREA
AUTONOME ASISTENTEI MEDICALE LA INTERVENTII
SI DELEGATE
CAPITOLUL IV – PLAN DE INGRIJIRE AL PACIENTULUI CU GUTA

IV.1 PLAN DE INGRIJIRE
IV.2 EVALUARE FINALA
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
“Un organism sanatos este camera de oaspeti

a sufletului, un organism bolnav o inchisoare”
Francis Bacon
ARGUMENT
Una dintre caracteristicile ultimelor decenii este cresterea alarmanta si in ritm continuu a
bolilor de nutritie. Se stie ca acestea sunt cauzate in principal de tulburarile metabolismului
factorilor nutritivi. Aceste dereglari recunosc cauze exogene, endogene si mixte. Cauzele
exogene isi au fara discutie importanta lor. Cauzele endogene sunt mult mai importante. Anumiti
factori ereditari, constitutionali, ca si o serie de disfunctii endocrine (hipofiza, tiroida,
suprarenale, gonade), au rasunet asupra metabolismului nutritiv al organismului. In ceea ce
priveste factorii micsti, acestia rezulta din coparticiparea factorilor exogeni si endogeni. Se pare
totusi ca dereglarile nutritive produse de factorii exogeni sunt foarte importante. Se stie ca mai
mult de jumatate din factorii de mortalitate sunt cauzati de bolile cardiovasculare (la noi 46 %
dintre cazuri). Alaturi de alti factori de risc: sedentarismul, fumatul, stress-ul si, in stransa
corelatie cu acestia, alimentatia nerationala si corolarul acesteia – bolile de nutritie (obezitate,
diabet, dislipidemii – contribuie la aceasta mortalitate crescuta.
Printre cele mai frecvente boli de nutritie si metabolism se numara si guta
, boala
metabolica in care se produce in exces acid uric. Acesta nu se elimina prin urina, asa cum este
normal, ci se depune, sub forma de urati, in articulatii sau in alte parti ale corpului.
Deoarece se cunosc cauzele gutei, este posibila prevenirea ei, in primul rand prin masuri
igienico-dietetice, printr-o viata rationala.
A avea o alimentatie sanatoasa inseamna a fi rational si a obtine beneficii maxime de pe
urma alimentelor care te hranesc. Atentie deci: trebuie sa te hranesti, nu sa mananci, deoarece
daca incerci sa iti pacalesti organismul nu faci decat sa iti pacalesti sanatatea. Deviza fiecaruia ar
trebui sa fie „Vreau sa traiesc sanatos!” pentru ca in felul acesta ne dam importanta noua insine
dar si celor la a caror sanatate tinem.
CAPITOLUL I. ANATOMIA SI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS
ANATOMIA SISTEMULUI OSOS
Aparatul locomotor este un ansamblu functional continand oase unite intre ele prin
articulatii si puse in miscare prin muschi. Aparatul locomotor este alcatuit din sistemul osos si
sistemul muscular.
Sistemul osos este alcatuit din totalitatea oaselor organismului uman si a articulatiilor dintre
ele. Articulatiile leaga oasele, integrandu-se intr-un sistem care poarta numele de schelet.
Numarul total al oaselor care alcatuiesc scheletul omului este de 223, dintre care 95 sunt oase
perechi, iar 33 oase neperechi.
CARACTERISTICILE OASELOR :
- forma
- structura
- dezvoltarea
- cresterea
Forma oaselor
Dupa raportul dintre dimensiune, exista trei categorii de oase:
- lungi;
- late;
- scurte
Oasele lu ngi sunt acelea la care lungimea depaseste mult latimea si grosimea si formeaza in cea
mai mare parte, scheletul membrelor.

Fiecare os lung este alcatuit din:
- corp (diafiza)- este formata din tesut osos a carui cavitate centrala este alcatuita din maduva
care formeaza celule sangvine la copilul mic. Ex.: femurul, tibia, peroneul, humerusul, clavicula.
- extremitati (epifize)- sunt doua excrescente osoase acoperite de cartilagii.
- metafizele – situate intre diafiza si epifiza.

sunt acelea la care latimea si lungimea sunt mai mari decât grosimea. Astfel de
Oasele late
oase sunt oasele cutiei craniene, sternul, coxalul. Ele prezinta doua fete si mai multe margini
variabile ca numar, de la un os la altul. Ex.: oasele craniului, oasele omoplatului, oasele
sternului, oasele coxalului.
Oasele scurte au cele trei dimensiuni aproape egale. Se gasesc in regiuni cu miscari variate, dar
mai putin ample, unde este necesara o mai mare soliditate. Astfel de oase sunt: oasele tarsiene,
carpiene si vertebrele.
Atat oasele lungi, cat si cele scurte si late pot prezenta:
- suprafete articulare – servesc pentru articularea cu alte oase;

- apofize – proeminente care se gasesc la suprafata oaselor;
- spine – proeminente lamelare sau margini mai latite;
- tubercule – proeminente neregulate la suprafata unor oase;
- creste – marginea mai ascutita a unui os;
- incizuri – scobituri de forma cilindrica;
- santuri – scobituri de forma alungita.
Structura oaselor
Indiferent de forma lor, oasele sunt alcatuite in principal din tesut osos, compact si
spongios, in care se mai adauga si alte varietati de tesut conjunctiv. Oasele sunt vascularizate de
artere. Numeroase mici orificii situate la suprafata osului dau acces canalelor nutritive.
Periostul este o membrana fibroelastica care acopera toate oasele cu exceptia suprafetelor
articulare. Este format din doua straturi:
- periost fibros;
- periost osteogen.
Cresterea oaselor
Procesul de crestere a osului are loc in lungime si in grosime.Cresterea in lungime se face la

nivelul cartilajelor de crestere (metafiza) prin osificarea endocondrala.
Cresterea osului este influentata de factori endocrini si vitamine, astfel intervin hormonul de
crestere hipofizar, hormonii paratiroidieni si tiroidieni precum si hormonii sexuali. Alaturi de
hormoni intervin si vitaminele A, B si in special vitamina D ,ce favorizeaza depunerea calciului
in oase.
Metabolismul oaselor
Metabolismul este cu atat mai activ cu cat organismul executa mai multe miscari prin
acesta,oasele angajate direct in actiune sunt mai dezvoltate ,iar in lipsa de activitate duce la
subtierea lor,metabolismul sarurilor minerale este strans legat de asa numitul echilibru
fosfocalcic.
Fosorul si calciul sunt elemente indispensabile organismului si se gasesc in organism sub forma
de saruri insolubile, depuse in mare cantitate in oase si dinti si in mica masura dizolvate in
lichidele mediului intern (sange, lichid interstitial, limfa).
Concentratia in saruri de calciu din sange poarta denumirea de calcemie (normal 9-11mg %) iar
cea de fosfor- fosfatemie .Echilibrul dintre cantitatea de fosfor si calciu in organism (echilibrul
fosfocalcic) este pastrat printr-un auto-control exercitat pe cale umorala. Atunci cand prin
ingestie nu sunt asigurate cantitati necesare de calciu si fosfor, sau acestea sunt eliminate prin
urina in cantitati mari are loc o intensificare a proceselor de demineralizare a oaselor,
completandu-se astfel concentratia din lichidele organismului si invers.Hormonii care regleaza
echilibrul fosfocalcic sunt parathormonul , secretat de glandele paratiroide si calcitonina
secretata de glanda tiroida.
Parathormonul mobilizeaza calciul din oase si face totodata sa creasca eliminarea sarurilor de
fosfor prin urina, iar calcitonina are actiune inversa ,coboara nivelul calciului sangvin si
micsoreaza eliminarea fosfatilor prin urina.Exista si alti hormoni ce influenteza intr-un sens sau
altul mineralizarea osului:actiunea mineralizanta a hormonilor sexuali, somatotropul ,hormonii
timici si epifizari,iar actiune demineralizanta o au ACTH-ul si glucocorticoizii.
Vitamina D determina crestrea concentratiei plasmatice a calciului.Ea actioneaza direct pe os:
creste moblizarea calciului si fosfatului din os, activeaza proteina de legare a calciului din os, are
efect antirahitic, actioneaza sinergic cu parathormonul pentru a determina demineralizarea
osoasa prin proliferarea osteoclastelor.Cresterea activitatilor osteoclastelor de catre parathormon

necesita prezenta vitaminei D3.
Calciul de schimb:osul ca si alte tesuturi ale organismului contine un tip de calciu de schimb
care este intotdeauna in echilibru cu ionii de calciu din lichidul extracelulelor.Calciul de schimb
de la nivelul osului reprezinta pana la 1% din calciul osos total,fiind reprezentat de saruri usor
mobilizabile .Acest tip de calciu realizeaza un mecanism rapid de tampon care impiedica
concentratia calciului din lichidul celular sa varieze foarte mult .
ALCATUIREA SCHELETULUI
Totalitatea oaselor din corp sunt legate i ntre ele prin articulații, formeaza scheletul corpului.
Forma, structura si modul de legatura a oaselor pentru a forma scheletul corpului uman
reprezinta expresia adaptarii la conditiile statiunii si locomotiei bipede.
Scheletul capului. Craniul
Totalitatea oaselor capului formeaza craniul. Acesta este alcatuit dintr-un etaj superior, denumit
neurocranian care adaposteste encefalul si altul inferior viscerocranian care adaposteste
segemtele initiale ale aparatului de import al materiei cum sunt cavitatea bucala si cavitatile
nazale, precum si segmetele periferice ale analizatorilor corticali sau organele de simt.
Craniul uman contine 22 de oase:

- craniul cerebral sau neurocraniul -oasele neurocranianului formeaza cavitatea in care este
adapostit encefalul denumita cutia craniana. Aceasta este impartita din punct de vedere
topografic in doua portiuni: bolta craniana care corespunde calvariei si baza craniului. Calota
craniana este formata anterior de scuama osului frontal, posterior, de scuama occipitalului, iar
in partile laterale de oasele parietale si scuama oaselor temporale. Oasele boltii craniene sunt
oase late. Baza craniului este formata dinainte de partea orizontala a frontalului si etmoid, dupa
care urmeaza sfenoidul. Oasele bazei craniului s-au dezvoltat in cea mai mare parte prin osificare
encondrala.
Contine 8 oase:
- un os frontal
- un os etmoid
- un os sfenoid
- un os occipital
- doua oase temporale

- doua oase parietale
- craniul facial sau viscerocraniul este alcatuit dintr-un masiv osos, centrat de osul maxilar si
fixat de baza craniului si dintr-un os mobil, mandibula si contine 14 oase:
- doua oase maxilare
- doua oase palatine
- doua oase zigomatice
- doua oase lacrimale
- doua oase nazale
- doua cornete nazale
- vomerul
- mandibula
Scheletul trunchiului
Este alcatuit posterior de coloana vertebrala toracala, anterior de stern, iar intre acestea de coaste
si cartilajele costale.

Coloana vertebrala- este segmentul axial al scheletului trunchiului, este alcatuita la om din 33
– 34 de vertebre: - sapte vertebre cervicale
- douasprezece vertebre toracale
- cinci vertebre lombare
- cinci vertebre sacrale
- patru-cinci vertebre coccifiare
Vertebrele sunt dispuse metameric, una deasupra alteia si sunt impartite dupa regiunile carora le
apartin in: vertebre cervicale, toracale, lombare, sacrale si coccigiene. O vertebra este alcatuita
dintr-o masa osoasa anterioara denumita corpul vertebrei si un arc posterior sudat de corp,
denumit arcul vertebrei. Intre corpul si acul vertebrei se gaseste gaura vertebrala.
Sternul- este un os lat, situat pe linia mediana anterioara a toracelui. El este alcatuit din trei
parti: manubriul sterna, corpul sternului si apendicele xifoid.
Coaste- constituie 12 perechi de arcuri osoase intinse intre coloana vertebrala si stern.
Scheletul membrelor
Scheletul membrelor superioare

Datorita articulatiei membrelor superioare cu toracele, ele se mai numesc si membre toracice,
denumirea folosita mai mult in anatomia comparata. Scheletul membrelor superioare este alcatuit
din oasele centurii scapulare si oasele extremitatii libere a membrelor superioare. Oasele centurii
scapulare sunt clavicula si scapula. Oasele extremitatii libere a membrelor superioare sunt: osul
humerus, care formeaza scheletul bratului, radius si ulna formand scheletul antebratului si oasele
carpiene, metacarpiene si falangele care formeaza scheletul mainii.

Scheletul membranelor inferioare
Membrele inferioare se mai numesc si membre pelviene din cauza participarii oaselor coxale la
formarea bazinului sau a pelvisului. Scheletul membrelor inferioare este alcatuit din oasele
centurii pelviene si din oasele extremitatii libere a membrelor inferioare.
Centura pelviana este formata de cele doua coxale.
Oasele extremitatii libere a membrelor inferioare sunt: osul femur care formeaza scheletul
coapsei, tibia si fibula care alcatuiesc scheletul gambei, oasele tarsiene, metatarsiene si falangele
care formeaza scheletul piciorului. Prin functia de sustinere a greutatii corpului si deplasare in
conditiile statiunii bipede, oasele membrelor inferioare sunt mult mai voluminoase si au o
arhitectonica mult mai complexa decat oasele membrelor superioare.
ARTICULATIILE
Articulatiile sunt organele de legatura dintre oase. Ele asigura oaselor diferite grade de
mobilitate, permitand acestora sa – si indeplineasca functia fundamentala de parghie in cursul
efectuarii miscarilor imprimate de muschi. In acelasi timp, articulatiile permit oaselor sa formeze
cavitati (cutia creniana, cusca toracica, bazinul) in care sunt adapostite organe de importanta
vitala.
Dupa gradul lor de mobilitate, ele se impart in doua mari categorii:
- articulatii fixe sau sinartroze;
- articulatii mobile sau diartroze;
Dupa situatia lor topografica, articulatiile se impart in:

- articulatiile craniului;
- articulatiile trunchiului;
- articulatiile membrelor inferioare;
- articulatiile membrelor superioare;
SINARTROZELE - sunt articulatiile fixe, in care oasele articulate nu efectueaza miscari sau
miscari foarte reduse. Ele nu au cavitate articulara, iar oasele care le compun sunt unite prin tesut
fibros, cartilaginos sau osos.

Dupa natura acestui tesut, sinartrozele se impart in:
a- sindesmoze;
b- sincondroze;
c- sinostoze;
a- Sindesmozele sunt articulatii fixe in care oasele se leaga intre ele prin testut conjuctiv fibros.
Dupa felul tesutului conjuctiv fibros care uneste oasele intr-o sindesmoza, acestea se subimpart
in:
- sinfibroze- sunt articulatii fixe cu legatura dintre oase facuta prin - un tesut conjuctiv
fibros in care predomina fibrele colagene.
- sinelastoze- sunt articulatii fixe cu legatura dintre oase facuta prin tesut conjuctiv fibros
in care predomina fibrele elastice. Exemplu: articulatiile dintre arcurile vertebrale.

- suturi - articulatii fixe la care legatura dintre oase este asigurata prin membranele foarte
puternice, alcatuite din fibre scurte si dese. Dupa aspectul marginilor oaselor care intra in
componenta suturii se deosebesc:

- suturi netede- sau plane se caracterizeaza prin marginile netede,
drepte fara dinti ale oaselor care vin in contact ( exemplu: sutura
internazala, sutura osului lacrimal cu oasele vecine).
-suturi dintate- se caracterizeaza prin zimturile pe care le prezinta
oasele ce vin in contact si care se interpatrund (exemplu: sutura
sagitala dintre oasele parietale;sutura coronara dintre osul frontal si
oasele parietale; sutura lambdoida dintre osul occipital si oasele
parietale ).
-suturi scuamoase- sau solzoase sunt articulatii la care marginile
oaselor care vin in contact sunt taiate piezis, astfel incat ele se
suprapun (exemplu: sutura temporoparietala).
- gonfoza- este o articulatie fixa intre radacinile dintilor si alveolele
dentare. Aceasta sindesmoza se realizeaza prin intermediul
ligamentelor alveolodentare.
b-Sincondrozele sunt articulatii fixe in care oasele se leaga intre ele prin tesut cartilaginos.
Datorita elasticitatii tesutului cartilaginos, acest tip de articulatie permite oaselor un oarecare
grad de mobilitate. Este important sa retinem ca periostatul de pe un os se continua fara
intrerupere cu periostul de pe celalalt os, acoperind cartilajul interosos, ca si in cazul articulatiilor
sternocostale. La varsta copilariei, sincondrozele sunt mai frecvente decat la adult (exemplu:
articulatiile celor trei piese ale sternului: manubriul sternal,corpul si apendicele xifoid,
articulatiile celor trei piese ale coxalului: ilion, ischion si pubis, articulatiile celor cinci vertebre
sacrale, articulatiile celor patru – cinci vertebre coccigiene si epifizele tuturor oaselor lungi cu
diafizele lor sunt legate prin intermediul unui cartilaj. La maturitate, acest cartilaj se osifica
adica se sudeaza sau formeaza o sinostoza.
c-Sinostozele sunt articulatii fixe in care oasele se leaga intre ele prin tesut osos. Ele iau nastere
prin osificarea tesutului conjuctiv fibros si cartilaginos al sindesmozelor respectiv sincondrozelor
la adult si la batrani.
DIARTROZELE sunt articulatii mobile in care oasele articulate efectueaza miscari de diferite

amplitudini.
Diartrozele – au o mare mobilitate si contin un lichid numit lichid sinovial.
- sunt constituite din extremitati osoase acoperite cu un cartilaj articular, neted
si lucios.
Capsula articulara, intarita prin ligamente puternice, mentine in contact cele doua oase.
Membrana sinoviala acopera interiorul capului, delimitand o cavitate umpluta cu lichid.
Muschii si tendoanele care se insereaza in vecinatatea articulatiei raman separate prin burse
seroase, niste membrane care delimiteaza o cavitate inchisa; rolul lor este de a facilita alunecarea
muschilor si tendoanelor.
Dupa gradul de mobilitate al oaselor articulate, ele se impart in doua categorii:
- artrodii (arti culatii mobil e)
si
- amfi artr oze (arti culati i semimobi le).
ARTRODIILE
Elementeloe component ale artrodiilor
Elemente caracteristice oricarei diartroze:
- fetele arti cular e-
sunt zone netede de pe suprafata oaselor prin care se face articularea.
Forma acestor fete variaza de la un os la altul: sferica, ovoida, scripete (trohlee), plane,
elipsoidale.
- cartilajul articular
- este reprezentat de tesutul cartilaginos hialin care acopera fata
articulara a unui os. El este lipsit de vase si nervi, protejeaza fetele articulare ale oaselor.
- capsul a articul ara-
formeaza o invelitoare in jurul articulatiilor. Este alcatuita din
fascicule de fibre colagene asezate paralel intre ele, care sar de pe un os pe celalalt
reprezentând periostul oaselor care se articuleaza. Orientarea grupelor de fascicule din
capsula este determinata de directia fortelor mecanice ce se exercita asupra articulatiei
respective.
- li gamentele articul are

- sunt componente principale ale diartrozelor alcatuite din tesut
conjuctiv fibros in care predomina fibrele colagene.Unele ligamente se afla in interiorul
articulatiei (ex.: ligamentul rotund al femurului care leaga capul femural de fosa
acetabulara)- ligamente interosoase. Alte ligamente articulare se leaga la exteriorul
articulatiei – ligamente capsulare. Acestea au rolul de a frana unele miscari si a inlesni
altele.
- membran a sin oviala- este o foita conjuctiva subtire care captuseste fata interna a
capsulei articulare.Patura externa a sinovialei este formata din tesut conjuctiv dens, cu
numeroase fibre colagene si rare fibre elastice. Patura interna a sinovialei este formata din
tesut conjuctiv lax cu fibre mai putine, cu substanta fundamentala mai multa si cu celule
mai abundente.
Elemente specifice anumitor diartroze:

- cadru l glenoidal
- este o formatie fibrocartilaginoasa de forma unui colac prismatic
dispus in jurul anumitor cavitati articulare. Se gasesc la articulatia scapulohumerala si
coxofemurala.
- discuri le in terar ticular e- sunt formate din tesut fibrocartilaginos, au rol de a face
adaptabile suprafetele celor doua oase din diartroza. Se gasesc in articulatia
temperomandibulara si sternoclaviculara.
- meniscurile
- se aseamana cu discurile, dar prezinta in plus un orificiu central, prin care
se stabileste o comunicare intre cele doua cavitati articulare ce iau nastere ca rezultat al
prezentei meniscului. Meniscurile sunt formate din tesut cartilaginos si se intalnesc in
articulatiile genunchilor.
- li gamentele intr aarticulare
;
Axe si tipurile miscarilor in artrodii

Axul miscarii – este o linie imaginara care trece prin articulatie si in jurul careia se face
miscarea de rotatie.
Se deosebesc urmatoarele tipuri de miscare:
- flexia - cand segmentele articulare se apropie unul de altul;
- extensia – cand segmentele articulare se departeaza unul de altul;
- adductia – cand segmentele articulare se apropie de planul mediosagital al trunchiului;

- abductia – cand segmentele articulare se departeaza de planul mediosagital al trunchiului;
- rotatia – cand segmentele articulare, membrele sau trunchiul se rotesc in jurul unui ax
vertical, in afara sau inauntru;
- circumductia – miscarea de rotatie combinata cu flexia, extensia, adductia si abductia.
Flexia si extensia se produc in jurul axului transversal, adductia si abductia se produc in
jurul axului anteroposterior, rotatia interna si externa, in jurul axului vertical, iar circumductia, in
jurul unor axe variabile.
Clasificarea artrodiilor
 Dupa n umarul oaselor care in tra in componenta arti culatiei
:
- articulatii simple – participa doua oase ( in articulatiile coxofemurala, scapulohumerala,

interfalangiana);
- articulatii compuse – iau parte mai multe oase (in articulatia cotului, a genuchiului, a
gleznei, a mainii);
 Du pa gradul de mobil itate si dupa for ma supr afetelor arti cular e:
- articulatii uniaxiale
– nu ingaduie miscari decat in jurul unui singur ax de rotatie, de
obicei transversal. Fac parte: articulatia cotului, articulatiile degetelor, articulatia
tibiofibulotalara.
- articulatii biaxale
– ingaduie miscari in jurul a doua axe perpendiculare una pe cealalta.
Fac parte: articulatia radiocarpiana, articulatia genunchiului, articulatia
sternoclaviculara.
- articulatii triaxiale
– ingaduie miscari in jurul a trei axe perpendiculare intre ele. Fac
parte: articulatia coxofemurala, articulatia scapulohumerala.
 Dupa for ma supraf etelor articul are
:
- articul atii trohl eare (articulatie in balama sau ginglim) - suprafata articulara a unui os
are forma de scripete sau mosor (trohlee), iar suprafata articulara a celuilalt os este
prevazuta cu o creasta osoasa care intra in santul trohleei. Fac parte: articulatia dintre
trohleea humerala si incizura trohleara a ulnei (articulatia humeroulnara) din cadrul
articulatiei complexe a cotului, articulatia dintre trohleea talusului si epifizele inferioare
ale tibiei si fibulei extensie in jurul axului transversal (articulatia tibiofibulotalara sau
articulatia gleznei). Sunt uniaxiale si permit miscari de flexie si de extensie in jurul

axului transversal.
- articulatii trohoide
, suprafata articulara a unui os are forma de cilindru gol, iar suprafata
articulara a celuilalt os are forma de cilindru plin, care intra in cel gol (segmentul gol il
cuprinde pe cel plin). Fac parte: articulatia dintre circumferinta articulara a capului radial
si incizura radiala a ulnei; articulatia dintre circumferinta articulara a capului ulnar si
incizura ulnara a extremitatii inferioare a radiusului; articulatia dintre dintele axisului si
arcul anterior al atlasului. Aceste articulatii sunt uniaxiale.
- articul atii eli psoidale
, suprafata articulara a unui os de forma elipsoidala este convexa,
iar suprafata articulara a celuilalt os, tot de forma elipsoidala, este concava (cavitate
glenoida). Sunt articulatii biaxiale ( flexie – extensie, adductie – abductie).
- articulatii
selare
, o suprafata articulara este convexa transversal si concava
anteroposterior, realizand aspect de sa.
- articul atii sferoidale
, suprafata articulara a unui os de forma sferoidala este convexa, iar
suprafata articulara a celuilalt os, tot de forma sferoidala, este concava. Astfel de
articulatii sunt: articulatia scapulohumerala, articulatia coxofemurala. Aceste articulatii
sunt triaxiale, ele permitând miscari de flexie – extensie, adductie – abductie, rotatie
interna si externa, precum si miscari de circumductie.
AMFIARTROZELE
Sunt diartroze care au o mobilitate redusa, purtand numele si de articulatii semimobile. In
amfiartroze, suprafetele articulare sunt aproape plane, ele fiind lipsite de incizuri si de cavitati
articulare, precum si de capete articulare, elemente caracteristice artrodiilor. Cele mai
reprezentative sunt: articulatiile dintre corpurile vertebrale, articulatiile tarsometatarsiene si
simfizele (pubiana si sacrococcigiana).
FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS

Sistemul osos are cinci mari functii principale:
 functia de sustinere
 functia de locomotie
 functia de protectie (de ex. pentru creier, inima, plamani etc.)
 functia de hematopoeza (formarea elementelor figurate din sange)

 functia de depozit de saruri minerale
Sistemul osos reprezinta componenta principala a aparatului de sustinere a tesuturilor moi
existente in organismul nostru. Impreuna cu sistemul muscular, sistemul osos imprima corpului
omenesc forma lui specifica. Desi rolul oaselor in organism este pasiv, servind ca parghii pe care
actioneaza muschii, ele sunt indispensabile miscarilor pe care le efectueaza corpul.
Rolurile functionale ale oaselor

Prin duritatea si rezistenta lor, oasele contribuie la determinarea formei corpului si
reprezinta suportul partilor moi. Ele formeaza cavitatile de protectie,in care sunt adapostite
organele, de exemplu: cutia craniana, canalul vertebral,cutia toracica si bazinul osos. Sunt organe
ale miscarii ,pentru ca iau parte la formarea articulatiilor si dau insertii muschilor.
Prin componenta lor minerala ,oasele constituie un depozit de substante fosfocalcice pe care
organismul le poate mobiliza la nevoie.
CAPITOLUL II. NOTIUNI DESPRE GUTA

Guta este o boala metabolica caracterizata biologic prin hiperuricemie, iar clinic prin
manifestari articulare (acute sau cronice) si prin leziuni viscerale (in special renale) in trecut
numita podagra.
Varsta debutului unui atac de guta este cuprinsa intre 50- 60 ani; este considerata o „boala
a regilor”.
Clasificarea gutei
Guta pot fi clasificata astfel:
a- primara,
b- secundara
c- idiopatica.
a- Guta primara prin definitie include cazurile la care guta se datoreaza unor anomalii
metabolice genetice mostenite ce poate fi uneori chiar identificata; ce nu se datoreaza unor
conditii dobândite si nici unei anomalii genetice ce poate duce la o boala posibil predispozanta
secundar la guta (ex. Talasemia). Din punct de vedere fiziopatologic exista 2 forme de guta
primara:
- cu supraproductie de acid uric (10% din cazuri) Aceasta forma de guta se datoreaza la
rândul ei fie cresterii aportului alimentar de purine, fie cresterii sintezei purinice de novo
in urma unei anomalii metabolice.
- cu insuficienta eliminari de acid uric (90% din cazuri)
b- Guta secundara are in vedere acele cazuri in care boala se dezvolta in cadrul unei ale boli
sau ca o consecinta a administrarii unor medicamente. Din punct de vedere fiziopatologic trebuie
avute in vedere in cadrul gutei secundare atât mecanismul renal de excretie a AU ce poate fi
deficitar din cauza a diverse tulburari cât si cazurile de guta secundara aparute ca urmare a
supraproductiei de AU. Numeroase cazuri de guta secundara pot fi atribuite scaderii excretiei
renale de AU in urma scaderii ratei filtrarii glomerulare; multi pacienti cu boala renala putând
prezenta la un moment dat hiperuricemie. Exista si alte medicamente ale caror administrare poate
duce la hiperuricemie prin mecanism renal, medicamente printre care se numara dozele scazuta
de aspirina; administrate cronic, pirazinamida, acidul nicotinic; etambutolul si ciclosporina.
c- Guta idiopatica include acele cazuri de boala ce nu pot fi incluse in cele doua categorii de
mai sus.
CAUZE
Anomalia caracteristica a bolnavilor de guta este cresterea concentratiei de acid uric in singe
(hiperuricemie). Aceasta apare fie din cauza unei productii crescute de acid uric in organism, fie
a unei eliminari scazute prin rinichi. Acidul uric este un produs rezultat din metabolismul
proteinelor, excesul putindu-se explica printr-un aport exagerat de carne si viscere (bogate in
nucleoproteine). La producerea acestei stari poate contribui dereglarea unor verigi metabolice,
care explica de ce in conditii alimentare similare numai unii dintre bolnavi pot prezenta acid uric
in exces in singe.
Guta are un puternic caracter familial, observata cu precadere la barbatii tineri, caracterizata
clinic prin episoade caracteristice de artrita acuta si mai tarziu prin afectiuni cronice ale
articulatiilor si ale altor tesuturi ale organismului, toate acestea evoluand pe fondul unei
hiperuricemii persistente.
Termenul de guta primara se foloseste atunci cand hiperuricemia este cauzata in principal
de unele anomalii metabolice conditionate genetic fiind prin urmare mostenita, anomalie
survenita evident la nivelul metabolismului purinic, iar termenul de guta secundara este folosit
atunci cand hiperuricemia este rezultatul unei boli dobandite.
Guta cuprinde un grup eterogen de boli care apar singure sau in combinatie si includ
hiperuricemia, atacuri de artrite inflamatorii monoarticulare tipice, depozite tofice de cristale de
urat, in si in jurul articulatiilor, depozite interstitiale de urat in parenchimul renal si urolitiaza.
SIMPTOME
Criza acuta de guta - Prima criza de guta poate sa apara in plina sanatate: bolnavul se culca in
conditii normale, este trezit brusc din somn, in timpul noptii, de dureri de mare intensitate
(violente) aparute in articulatia degetului mare de la picior. In scurt timp, aceasta articulatie se
umfla (tumefiaza) si se inroseste, pielea devine intinsa, stralucitoare, iar durerea este
insuportabila. Inflamatia articulatiei si a tesuturilor din jur este atit de pronuntata, incit unii
bolnavi cred ca au o infectie si incep sa ia antibiotice din proprie initiativa. Brusc, spre dimineata
durerile scad putin, dar se intensifica in cursul noptii urmatoare. In citeva zile, fenomenele
articulare dispar complet cu o senzatie de mincarime si descuamare a regiunii. In lipsa unui
tratament, o asemenea criza poate dura 8-10 zile sau mai mult. Rareori, criza dureaza 2-3
saptamini. Recidivele pot apare dupa luni sau ani. Cu trecerea anilor, crizele acute de guta devin
tot mai frecvente si afecteaza si alte articulatii. Pot fi afectate gleznele, genunchii, articulatiile
mici ale degetelor miinii, coatelor. Criza poate fi insotita de febra, astenie, lipsa poftei de
mincare. In cazul multor bolnavi, se pot deosebi unii factori ce intervin in declansarea crizelor
acute de guta: cel mai des este vorba de un exces alimentar, de o masa copioasa, la care se
consuma mult vin, sau alt alcool. Uneori, poate interveni un efort fizic, un traumatisam, o emotie
puternica.
Manifestarile cronice de guta - Acestea apar dupa mai multi ani de evolutie, dupa repetarea mai
multor criza acute. Sint determinate de depunerea uratilor in piele, articulatii si rinichi. Apar
niste proeminente linga articulatii (tofi gutosi), care pot fi observate in regiunea pavilionului
urechii, sub forma unor noduli proeminenti, alb galbui. Noduli asemanatori pot aparea si la
nivelul degetelor miinii, coatelor, tendoanelor Achile. In stadiul cronic, articulatiile sint
inflamate, deformate si dureroase. Sint afectate, in special, articulatiile degetelor miinii. De
asemenea, tot in stadiul cronic, prin eliminarea unei cantitati mari de urati prin rinichi, are loc o
incrustare a acestuia (nefropatia gutoasa) si o depunere sub forma de pietre (calculi) in bazinet si
in caile urinare. In general, evolutia bolii renale este spre insuficienta renala, iar pietrele renale
migreaza, producind dureri intense, cunoscute sub numele de colici renale
ETIOLOGIA GUTEI:
- scaderea eliminarii renale;
- hiperproductia de acid uric;
- supraalimentatia, in special proteica.
Guta primara este mai frecventa; un rol important il prezinta alimentatia abundenta,
foarte saraca in carne sau grasimi si alcoolul in exces sau bauturile acidulate.
Guta secundara este mai rara si are ca mecanisme de producere:
- degradarea excesiva a celulelor in cursul unei boli a sangelui (leucemie) sau in timpul
tratamentelor anticanceroase;
- diminuarea eliminarii urinare a acidului uric prin boli renale (insuficienta renala cronica) sau
sub influenta unor medicamente (diuretice).
Semnele clinice ale crizei de guta sunt declansate de erori in alimentatie, surmenaj psihic,
traumatism, interventie chirurgicala, tratament. Semnele premergatoare preced uneori cu cateva
ore accesul de guta acuta; jena dureroasa vaga articulara la palpare, senzatie de greutate intr-un
membru inferior, nervozitate, insomnie, tulburari digestive.
Criza de guta propriu-zisa are sediul tipic la degetul mare al piciorului – haluce, si anume
la articulatia metatarsofalangiana unde apare o artrita. Durerea are debut foarte brutal, de obicei
apare nocturn, creste rapid in intensitate pentru a deveni atroce la cateva ore de la inceputul ei.
Local exista semne inflamatorii foarte netede, degetul mare este tumefiat, rosu, lucios cald,
dureros la cea mai mica atingere. In absenta tratamentului, criza dureroasa persista cateva zile (5-
10), reapare nocturn, semnele inflamatorii locale dispar; functia articulatiei nu este alterata. Criza
dispare uneori fara tratament. Cu timpul crizele devin mai frecvente, mai putin dureroase, desi
boala progrezeaza.
ANATOMIE PATOLOGICA
Leziunea caracteristica consta in formarea unor noduli de marime variabila (de la
dimensiunea unei alune, la cea a unei caise), localizat la nivelul articulatiilor sau periarticular (la
degete), ori la pavilionul urechii, numiti tofi gutosi. Toful gutos contine: acid uric, calciu si
colesterol.
Leziunile duc la distructii osoase cu formare de geode.
DIAGNOSTIC
Bolnavul cu crize acute de guta solicita de regula ajutorul medical. In urma consultului, medicul
poate solicita si unele analize de laborator, din care una este esentiala, si anume dozarea acidului
uric in singe, cind se constata o importanta cresterea a acestuia. De asemenea, are importanta si
examenul radiologic, care pune in evidenta chisturi osoase, precum si nodulii ososi (tofii gutosi).
TRASATURI CLINICE ALE GUTEI
In cursul evolutiei sale, la majoritatea pacientilor, guta urmeaza patru etape clinice:
1- Hiperuricemia asimptomatica
2- Artrita acuta gutoasa
3- Guta intercritica
4- Guta cronica tofacee
1- HIPERURICEMIA ASIMPTOMATICA

HIPERURICEMIA
Hiperuricemia poate fi definita ca o concentratie de urat in plasma mai mare de
420 μmol/l. Aceasta definitie se bazeaza pe criterii fizico -chimice, epidemiologice si pe cele in
relatie cu boala. Din punct de vedere fizico-chimic, hiperuricemia este concentratia de urat din
sange ce depaseste limitele solubilitatii uratului monosodic in plasma, 415 μmol/l. In sfarsit,
hiperuricemia poate fi definita in raport cu riscul de a dezvolta boala. Riscul de a dezvolta guta
sau urolitiaza creste odata cu cresterea concentratiei de urat peste 420 μmol/l si se intensifica
proportional cu gradul acestei cresteri. Hiperuricemia are o prevalenta intre 2 si 13,2 % la adultii
in ambulatoriu si uneori mai mare la indivizii spitalizati.
CAUZELE HIPERURICEMIEI
Este util sa clasificam hiperuricemia in raport cu fundamentele fiziologiei – de exemplu,
daca hiperuricemia rezulta din cresterea productiei, scaderea excretiei sau din combinatia celor
doua.
 Cresterea productiei de urat
Alimentatia reprezinta o sursa exogena de purine si, in acest sens, contribuie la
concentratia de purine din ser, proportional cu continutul sau in purine. Restrictia stricta in
consumul de purine reduce concentratia medie a uratului seric cu cel putin 60 μmol/l si excretia
urinara de acid uric cu aproximativ 1,2 mmol/zi. Deoarece aproximativ 50 procente de purine
ARN ingerate si 25 procente de purine ADN ingerate apar in urina ca acid uric, hrana cu continut
bogat in acizi nucleici are un efect semnificativ asupra nivelului uratului seric. Astfel de alimente
includ ficatul, momitele, rinichi si ansoa.
 Scaderea excretiei de acid uric
Un procent de 98 % din indivizii cu hiperuricemie primara si guta au o deficienta in
circuitul renal al acidului uric. Aceasta este evidentiata ca un raport mai mic decat normalul al
clearence-ului uratului fata de rata filtrarii glomerulare fata de o gama larga de incarcaturi
filtrate. Ca rezultat, indivizii cu guta excreta aproximativ cu 40 % mai putin acid uric decat cei
fara guta pentru orice concentratie plasmatica de urat data. Excretia de acid uric creste la
indivizii cu guta dar si la cei fara guta atunci cand nivelurile de urat plasmatic sunt crescute de
ingestia sau infuzia de purina; totusi, la subiectii cu guta concentratia plasmatica de urat trebuie
sa fie cu 60 pana la 120 μmol/l mai mare decat normalul pentru a obtine ratele echivalente ale
excretiei de acid uric. Excretia alterata de acid uric poate rezulta, teoretic, dintr-o filtrare
glomerulara scazuta, o secretie tubulara scazuta sau dintr-o intensificare a reabsorbtiei tubulare.
Filtrarea de urat scazuta nu cauzeaza hiperuricemia primara, dar contribuie la hiperuricemia din
insuficienta renala. Cu toate ca hiperuricemia este invariabila in bolile renale cronice, corelatia
dintre creatinina serica, azotul ureic si concentratia de urat este mica deoarece, desi excretia de
acid uric pe unitate a ratei de filtrare glomerulara creste progresiv cu insuficienta renala cronica,
capacitatea secretorie tubulara tinde sa se conserve, capacitatea de reabsorbtie tubulara este
redusa si clearance-ul extrarenal al acidului uric creste cu cat distrugerea renala devine mai
severa. Secretia tubulara proximala de urat scazuta poate cauza hiperuricemia la indivizi cu guta,
dar fara evidente de supraproductie de urat. Secretia tubulara de urat poate cauza, de asemenea,
hiperuricemia secundara a cidozei. La unii subiecti cu guta, hiperuricemia poate fi cauzata de
reabsorbtia sporita de acid uric distal de locul secretiei, mecanism cunoscut a fi responsabil
pentru hiperuricemia din depletia volumului extracelular, cum ar fi la cei cu diabet insipid sau
terapie diuretica.
De asemenea, alcoolul favorizeaza hiperuricemia prin ambele mecanisme. Consumul
excesiv de alcool cauzeaza degradarea hepatica accelerata a ATP-ului si creste productia de urat
si de asemenea poate produce hiperlacticacidemia ce blocheaza secretia de acid uric. Continutul
ridicat in purine al unor bauturi alcoolice cum ar fi berea poate fi un factor.
EVALUAREA HIPERURICEMIEI
Hiperuricemia nu reprezinta neaparat o boala, nici nu este o indicatie specifica pentru
terapie. Mai degraba constatarea hiperuricemiei este indicatie de determinare a cauzei sale.
Decizia de a o trata depinde de cauza si de consecintele potentiale ale hiperuricemiei la fiecare
individ. Cuantificarea excretiei de acid uric poate fi utilizata pentru a determina daca
hiperuricemia este cauzata de supraproductie sau de scaderea excretiei. Cu o alimentatie libera in
purine, barbatii cu functie renala normala excreta mai putin de 3,6 mmol/zi.
COMPLICATIILE HIPERURICEMIEI
Desi manifestarile gutei pot apare in aproape orice combinatie, succesiunea tipica implica
progresiunea prin hiperuricemia asimptomatica, artrita acuta si guta cronica sau tofacee.
Nefrolitiaza poate aparea inainte sau dupa primul atac de artrita gutoasa, cel mai probabil
individ care sa dezvolte guta este cel cu cea mai inalta concentratie de urat seric. Intr-un studiu
amplu, incidenta gutei a fost de 4,9 % pentru indivizii cu concentratiile serice de urat de
540 μmol/l si mai mult, in comparatie cu 0,5 % pentru aceia cu valori intre 415 s i 535 μmol/l. In
mod similar, complicatiile gutei se coreleaza cu durata si severitatea hiperuricemiei. Cele mai
multe din primele atacuri de artrita gutoasa urmeaza dupa 20 pana la 40 de ani de hiperuricemie
sustinuta cu un varf al varstei de debut intre 40 si 60 de ani la barbati si dupa menopauza la

femei.
Persoanele cu hiperuricemie asimptomatica sunt de regula persoane de vârsta mijlocie ce nu

s-au stiut suferinde de aceasta boala, ce prezinta insa un nivel plasmatic crescut al acidului uric
(hiperuricemie asimptomatica) stare ce evolueaza pâna când eventual cristalele de urat de Na+
precipita intr-o articulatie provocând o reactie brutala a tesuturilor, ceea ce duce la aparitia unui
prim atac de artrita acuta gutoasa. Aceste atacuri acute dureaza un timp relativ scurt, fiind urmate
apoi de perioade variabile asimptomatice (guta intercritica) in care persista insa starea de
hiperuricemie. Unele persoane pot dezvolta numai 1 – 2 atacuri gutoase in toata viata lor in timp
ce altele pot suferi atacuri repetate cu durata din ce in ce mai mare, din ce in ce mai severe si mai
dureroase, implicând mai multe articulatii.
In timp, anumite articulatii nu mai revin complet la normal in urma acestor atacuri acute datorita
tofilor gutosi formati in jurul lor, pacientul intrând astfel in stadiul de guta cronica tofacee.
In concluzie, hiperuricemia asimptomatica se caracterizeaza prin niveluri serice crescute ale
acidului uric fara a se insoti de simptome de artrita acuta, tofi sau litiaza renala uratica.
La barbatii la care exista un risc mare de dezvoltare a gutei primare, stadiul de hiperuricemie
asimptomatica debuteaza la pubertate, in timp ce la femeile cu risc de guta, acesta este de regula
intârziat si debuteaza la menopauza.
In mod deosebit se produc fenomenele in cazul hiperuricemiilor secundare datorate unor defecte
enzimatice, care debuteaza de obicei la nastere sau imediat dupa nastere.
Hiperuricemia asimptomatica este o stare ce poate evolua de-a lungul intregii vieti a unui individ
fara sa determine nici o consecinta clinica; tendinta de a dezvolta manifestari clinice, in special
atacuri acute de guta creste insa proportional cu cresterea valorilor serice ale uratului si cu
amploarea excretiei sale zilnice.
Aceasta stare de hiperuricemie asimptomatica inceteaza odata cu aparitia primului atac de guta
sau a litiazei uratice. In mod obisnuit, totusi, primul atac de guta survine dupa o stare de
hiperuricemie ce a durat 20 – 30 ani, aceasta fiind cea mai frecventa forma de debut clinic al
gutei desi intre 10 – 40% dintre pacientii cu guta au avut un debut atipic, caracterizat prin crize
de colica renala prin calculi uratici, ce au aparut chiar cu 10 ani inaintea primei afectari
articulare.
In ceea ce priveste diagnosticul de guta el trebuie rezervat pentru cazurile de boala in care exista
depozite cristaline de urat si nu pentru simpla hiperuricemie sau pentru calculii renali uratici.
Atitudinea terapeutica si investigatiile necesare unui pacient cu hiperuricemie vor fi discutate in
capitolele „Diagnostic pozitiv” si „Terapia gutei”.
2- ARTRITA ACUTA GUTOASA
ARTRITA GUTOASA
Trasatura esentiala a gutei este atacul acut de artrita monoarticulara. Primul atac
debuteaza exploziv si este unul dintre cele mai dureroase evenimente experimentate. Durerea
agonizanta a gutei acute este acompaniata de semne de intensa inflamatie: edem, eritem, caldura
si sensibilitate exagerata. Inflamatia poate fi acompaniata de febra scazuta. Daca nu este tratat,
atacul dureaza in mod obisnuit de la 24 la 48 h dupa primele simptome si descreste in sapte si
zece zile. Pielea de pe suprafata implicata se poate descuama dupa ce episodul se rezolva. In mod
tipic, atacul initial afecteaza o singura articulatie, desi debuturile poliarticulare apar si pot fi mai
frecvente la femei. Artrita gutoasa afecteaza intai articulatiile periferice, in mod particular pe
cele ale extremitatilor inferioare. In plus, partile periarticulare cum ar fi fascia plantara, insertia
tendonului lui Ahile sau alte tenosinoviale pot fi afectate. Prima articulatie metatarsofalangiana
este implicata in peste 50 % in primul atac si la 90 % din indivizi in alte ocazii. Implicarea
sacroiliacului, manubriului sternal si coloanei apar rar. Orice factor ce cauzeaza fie o crestere
abrupta, fie o scadere abrupta in concentratia de urat seric poate provoca un atac acut, cea mai
buna corelatie fiind cu factorii ce cauzeaza o cadere rapida. Alti factori declansatori includ:
stresul, trauma, infectia, spitalizarea, operatiile chirurgicale, foametea, scaderea in greutate,
hiperalimentatia – consumul excesiv de alimente, alcoolul si medicamentele. Atacurile acute de
guta apar la 20 pana la 86 % din indivizii cu un istoric de guta cand acestia sunt spitalizati pentru
motive medicale sau chirurgicale. Stresul unei boli severe, modificari in medicatie, schimbari in
statusul fluidelor si electrolitilor si anestezia generala contribuie, probabil, la exacerbari.
Atacurile pot urma abuzului de diuretice, tiazidice ce cauzeaza hiperuricemia sau dupa
allopurinol sau alte terapii pentru scaderea uratului seric.
Atacurile acute de artrita gutoasa apar ocazional in absenta hiperuricemiei. Probabil
multe din aceste atacuri pot fi explicate prin factori ce micsoreaza concentratia serica, alternand
temporar starea hiperuricemica obisnuita. Ocazional, hiperuricemia nu poate fi documentata in

ciuda incercarilor repetate. Teoretic, guta se poate dezvolta cand lichidul sinovial este
suprasaturat cu urat. Apa libera este evacuata din spatiul articular mai rapid decat uratul, iar daca
volumul de lichid sinovial care contine o concentratie normala de urat creste din cauza
traumatismelor sau edemului, atunci concentratia de urat din articulatie va creste temporar pe
masura ce problema se rezolva si apa va fi evacuata mai rapid. Unii indivizi au un singur atac de
guta in timpul vietii, altii prezinta recurente. Desi intervalul dintre primul si al doilea atac poate
fi de peste 40 de ani, trei patrimi din indivizi au un al doilea atac in doi ani. Termenii de interval
gutos sau guta intercritica descriu perioadele dintre atacurile de artrita acuta cand individul nu
prezinta acuze articulare. In cazurile severe, fara interventie terapeutica artrita gutoasa cronica se
dezvolta in timp. Perioadele intercritice, fara dureri se scurteaza si atacurile acute apar cu
frecventa crescuta, cu durata mai indelungata si implica mai multe articulatii. Intensitatea
atacurilor se reduce intrucatva si implicarea devine poliarticulara. Guta cronica se caracterizeaza
prin dureri persistente poliarticulare de grad redus , cu inflamatie acuta sau subacuta, suprapusa.
In timpul acestui stadiu, tofii devin evidenti la examinarea fizica. Desi exista o variabilitate
individuala, rata depunerii de urat in tesuturile articulare si cea a distrugerilor articulare se
coreleaza cu durata si severitatea hiperuricemiei. In general, trec aproximativ 10 ani intre primul
atac de artrita gutoasa si aparitia de tofii. In timpul acestui interval, totusi apar distrugeri in
cartilaje si oase, evidentiate de modificarile radiografice.
BOALA RENALA
In ciuda hiperuricemiei invariabile in insuficienta renala, artrita gutoasa apare la mai

putin de 1 % din pacientii cu insuficienta renala cronica. In timp ce cele mai multe artrite gutoase
urmeaza dupa 20 pana la 40 de ani de hiperuricemie sustinuta, cei mai multi pacienti cu
insuficienta renala nu sunt probabil destul de hiperuricemici pentru a acumula incarcatura de urat
necesara. In plus, indivizii cu insuficienta renala cronica prezinta un raspuns inflamator diminuat
la injectarea subcutanata de cristale de urat. Boala polichistica a rinichiului este o exceptie cu o
prevalenta intre 24 si 36 %. Pacientii cu insuficienta renala cronica cu hemodializa pe termen
lung pot avea artrite acute sau periartrite. Unele dintre aceste atacuri sunt guta cauzata de
depunerile de cristale de urat si altele sunt cauzate de cristale de fosfat de calciu sau oxalat de
calciu. Guta este o importanta cauza a morbiditatii la unii primitori de grefe renale. In afara
asocierii cu insuficienta renala, hiperuricemia determina si alte cateva probleme renale:
nefrolitiaza, nefropatie urica, o cauza rara de insuficienta renala atribuita depozitelor de urat
monosodic in interstitiul renal si nefropatia cu acid uric, o cauza a insuficientei renale acute
reversibile reprezentata de depunerea unor cantitati mari de cristale de acid uric in canalele
colectoare renale, pelvis si uretere.
Principala trasatura clinica a gutei este reprezentata de atacul de artrita acuta ce debuteaza
aproape intotdeauna prin afectarea unei singure articulatii (este deci cel mai frecvent
monoarticular) la nivelul careia apare mai intâi o senzatie de disconfort evoluând pe o perioada
variabila (ore pâna la zile) insotita rapid de durere ce poate fi extrem de severa; este una dintre
cele mai chinuitoare dureri intâlnite in practica medicala desi apare destul de frecvent forma mai
putin dramatica, iar datorita medicatiei, paroxismele extrem de violente sunt intâlnite mult mai
rar in ziua de azi.
Cel mai frecvent aceste atacuri de guta debuteaza noaptea, trezind pacientul din somn sau, in
unele cazuri, simptomele apar imediat dupa trezire, la primii pasi ai bolnavului.
In câteva ore articulatia afectata devine rosie (eritematoasa), lucioasa, usor edematiata,
prezentând deci toate caracteristicile unei articulatii supuse unui proces inflamator: rugor, calor,
dolor (edem, eritem, durere) putându-se observa si o distensie a retelei venoase superficiale si
ocazional aceste modificari se pot insoti si de limfangita; toate aceste semne mimând foarte bine
o celulita bacteriana.
Trebuie mentionat, de asemenea, ca datorita unei sensibilitati extreme, bolnavul nu mai poate
tolera nici macar imbracamintea sau palparea usoara a zonei afectate.
Eritemul este o trasatura de baza, mai ales in ceea ce priveste articulatiile mici; la genunchi, spre
exemplu, aceasta poate fi mai putin evident putând fi observata insa o acumulare de lichid ce da
posibilitatea efectuarii punctiei si detectarii la acest nivel al cristalelor de urat de Na+. Daca nu
se administreaza colchicina sau un alt tratament specific, durata unui atac de guta poate fi de zile
pâna la saptamâni, iar dupa atac articulatia afectata poate reveni sau nu la normal, putând lasa in
urma o articulatie cu artrita cronica evoluând catre un oarecare grad de invaliditate.
De asemenea, in cursul unui atac de guta apare la nivelul articulatiei afectate o descuamare cu
caracter iritativ a pielii ce poate fi observata pe masura ce atacul cedeaza, iar la nivelul sistemic
semnele de inflamatie sunt prezente, ele incluzând leucocitoza, febra, o crestere ridicata a VSH-
ului. Examenul radiologic nu evidentiaza in stadiile incipiente decât un edem al tesuturilor moi
periarticulare, dar poate fi folositoare pentru a diferentia un atac de guta de alte artrite.
Trebuie citata o clasificare a formelor acute de guta atipice dintre care unele au fost deja
mentionate:
- Forma pseudoflegmonoasa
- Forma atenuata
- Forma poliarticulara
- Forma pseudoreumatoida
- Forma cronica
- Guta cortizonica
- Guta abarticulara
Atacul acut de guta survine cel mai frecvent, mai ales la inceputul bolii, monoarticular, mai
târziu insa putând deveni poliarticular; astfel, primul atac este in proportie de 85 – 90%
monoarticular din care la mai mult de 50% dintre acesti pacienti apare afectarea primei articulatii
metatarsofalangiene (MTF), la un picior sau chiar la ambele. Proportia de pacienti ce prezinta o
forma poliarticulara a primului atac este numai de 3 – 14%.
Vârsta debutului unui atac de guta este cuprinsa in general intre 50 – 60 ani existând o mare
predilectie pentru sexul masculin, un debut survenit inainte de 30 de ani ridicând problema
existentei unui defect enzimatic specific ce duce fie la supraproductie purinica fie, mai rar, la o
boala renala cu insuficienta eliminarii de acid uric.
Din punct de vedere al articulatiei afectate 90% dintre atacuri survin la nivelul articulatiilor
MTF, halucelui iar urmatoarele articulatii, in ordinea descrescatoare a frecventei sunt: glezna si
alte articulatii ale piciorului, genunchi, degete, cot, incheietura mâinii, regula in general
observata fiind ca sunt afectate in primul rând articulatiile situate distal apoi cele situate
proximal, in timp ce articulatiile apartinând scheletului axial sunt afectate doar in mod
exceptional; guta poliarticulara fiind de asemenea rara la fel ca si afectarea articulatiei soldului,
umarului, articulatia sacro-iliaca, sterno-claviculara sau temporo-mandibulara putând insa aparea
bursite la nivel prepatelar sau la nivelul olecranului, sau afectarea tendonului lui Achile.
Desi atacul de guta survine de obicei brusc, in plina stare de sanatate, el poate fi totusi, in unele
cazuri, precedat de un oarecare prodrom manifestat prin modificari ale apetitului, greata sau
balonari, crampe, insomnie, oboseala, iar anamnestic pacientul poate relata existenta in
antecedente a unor dureri la nivelul calcâiului, luxatii sau junghiuri la nivelul halucelui. Se poate
de altfel intâmpla ca un traumatism la nivelul unei articulatii sa fie urmat in decurs de câteva ore
de aparitia unui atac de guta la nivelul articulatiei afectate; de altfel se pare ca halucele este cel
mai frecvent implicat, deoarece el este supus unor stresuri repetate in timpul mersului.
S-a dovedit faptul ca guta si depozitele de urat survin cu o frecventa mai mare la nivelul
articulatiilor afectate deja; au fost intâlnite astfel de depozite si la nivelul nodulilor Heberdeen de
la femeile in vârsta.
In plus guta are tendinta sa evolueze in cursul altor boli sistemice, cum ar fi pneumonia,
endocarditele sau in urma unui stres emotional important.
Anumite medicamente pot precipita un atac de guta; printre ele se numara chiar cele
antihiperuricemice, care au acest efect la inceputul tratamentului; diureticele fac de asemenea sa
creasca nivelul seric de urat la fel ca si Ciclosporina si Heparina.
Alti factori predispozanti sunt cei alimentari, cei legati de interventiile chirurgicale, traumatisme,
ingestia de alcool, hemoragiile, infectiile, radioterapia.
Diagnosticul pozitiv in atacul de artrita gutoasa se pune pe baza tabloului clinic descris,
diagnosticul definitiv putând fi stabilit cel mai precis prin analiza lichidului sinovial de la nivelul
articulatiei afectate. Intrucât trebuie spus ca desi cel mai frecvent un atac de guta survine pe un
fond de hiperuricemie bazala preexistenta, la care are loc la un moment dat o crestere a nivelului
seric de urat, exista totusi situatii in care acesta este in limite normale.
Lichidul sinovial va demonstra prin examinarea la microscop in lumina polarizata existenta unor
structuri caracteristice in forma aciculara de cristale de urat desi exista si alte tipuri de cristale.
Este foarte important pentru stabilirea diagnosticului pozitiv si raspunsul primit la administrarea
de colchicina.
3- GUTA INTERCRITICA

Perioadele intre doua atacuri succesive de artrita gutoasa sunt denumite perioade intercritice.
Uneori aceste perioade sunt nelimitate intrucât unii pacienti nu mai fac un al doilea episod acut
de guta, iar in alte cazuri aceasta perioada poate dura 5 – 10 ani.
La majoritatea pacientilor totusi durata medie a perioadei intercritice este cuprinsa intre 6 luni si
2 ani.
Frecventa atacurilor de guta creste de obicei in timp la pacientii netratati, atacurile devenind cu
timpul poliarticulare, mai severe si prelungite, uneori febrile. Pot, de asemenea apare cu timpul
modificari radiologice articulare desi este inca posibila o revenire la normal a articulatiei,
pacientul intrând eventual intr-un stadiu de guta cronica poliarticulara in care nu mai exista
perioade nedureroase si care poate fi usor confundata cu PAR sau artrite degenerative.
Tabloul clinic prin care pacientul descrie aparitia si disparitia brusca a unor atacuri de artrita
acuta urmate de perioade asimptomatice este un factor foarte important pentru stabilirea
diagnosticului pozitiv desi boala poate avea uneori aspectul unei boli febrile sau urmarea unui
atac acut poate fi intrarea intr-o faza de boala cronica, cu dureri permanente, fara remisiuni
urmata de dezvoltarea de tofi gutosi si aparitia incapacitatii.
Diagnosticul pozitiv al gutei la pacientii aflati in perioade intercritice poate fi destul de greu de
stabilit putând fi astfel folositoare analiza lichidului sinovial din articulatii de data aceasta
asimptomatice.
4- GUTA CRONICA TOFACEE (ARTROPATIA GUTOASA)

PROPRIETATILE FIZICO-CHIMICE ALE ACIDULUI URIC
Acidul uric are doua surse: exogena si endogena. El se gaseste liber in plasma, iar cand ajunge la
o anumita limita de concentratie, precipita.
Principalele proprietati fizico-chimice:
- ionizarea si formarea de saruri;
- sobubilitate foarte scazuta in apa;

- solubilitatea in plasma;
- solubilitatea in urina, la un pH urinar egal cu 5 are o semnificatie deosebita pentru pacientii cu
guta;
- formeaza cristale.
Acidul uric cristalizeaza in solutii pure sub forma rombica. Cristalele formate la nivel urinar
incorporeaza si pigmenti diversi si au forme variate. Depozitele tisulare sunt compuse din urat
monosodic monohidrat, iar calculii renali sunt in mare parte compusi din acid uric. Nivelurile
crescute de acid uric, atat plasmatice cat si tisulare, capabile sa produca depozite cristaline, sunt
o conditie esentiala in patogenia gutei, toate trasaturile bolii fiind asociate cu prezenta acestor
depozite la diferite niveluri.
Astfel, s-a sugerat ca atacul de guta este declansat de precipitarea cristalelor de urat Na + la
nivelul articulatiilor sau structurilor invecinate.
Valentele normale ale acidului uric sunt:
F: 1000-1200 ml;
B: 1200-1500 ml
Cresterea valorilor acidului uric peste 70 mg/l B si 60 mg/l F se numeste hiperuricemie.
Artrita conica gutoasa se datoreaza depozitelor de cristale de urat sub forma de tofi gutosi la
nivelul diferitelor structuri articulare, ceea ce duce la o artropatie distructiva cu afectare
degenerativa secundara. Este o manifestare a bolii gutoase ce apare preponderent in urma mai
multor episoade acute dar poate avea o evolutie insidioasa afectând o articulatie indemna
anterior. Atacurile acute se pot localiza in continuare la aceeasi articulatie dar au tendinta de a
disparea mai târziu, odata cu evolutia bolii.
Depozitele articulare caracteristice gutei cronice pot fi intâlnite mai ales la nivelul articulatiilor
interfalangiene proximale si distale unde tofii periarticulari duc la formarea unor umflaturi
asimetrice. De asemenea, pielea supraiacenta tofilor are un aspect subtiat si stralucitor si prin
transparenta se poate observa o masa albicioasa de urat de Na care in timp, daca pielea se rupe si
se ulcereaza se poate elimina la exterior. Ulceratii recurente de acest fel pot fi foarte suparatoare
pentru pacient dar infectiile sunt o complicatie rara.
Tofii sunt infiltratii de urat de sodiu vizibile sub piele, nedurerosi, caracteristici gutei desi
inconstanti. Ei au consistenta dura si volum variabil intre 0,8 mm – 2 cm, aparând tardiv la 10 –
20 ani dupa primul atac acut si cresc in dimensiuni in cursul evolutiei bolii.
Distributia artropatiei gutoase este similara cu cea a episoadelor acute, totusi deformarile la
nivelul mâinilor sunt insa importante decât cele inregistrate la nivelul membrelor inferioare.
Artrita gutoasa localizata la nivelul articulatiilor radiale (radiocarpiene) poate ocazional cauza
instalarea unui sindrom de tunel carpian.
Atingerea articulatiilor proximale (ale trunchiului) este mai putin comuna dar au fost descrise
modificari survenite la nivelul articulatiilor sacro-iliace, la nivel vertebrat, unele dintre aceste
modificari producând la anumiti pacienti chiar paraplegie.
Aproximativ 1/5 din pacientii cu guta dezvolta si tofi asociati unor leziuni distructive permanente
articulare; aceasta cifra era fara indoiala mai mare in trecut si a scazut simtitor azi, având in
vedere noile metode de tratament, in speta de control al nivelului seric de acid uric.
In anumite situatii tofii pot fi intâlniti la nivelul tesuturilor subcutanate periarticulare, ei având
predilectie pentru cartilaje rezultând din acest punct de vedere ca sunt destul de obisnuite afectari
ale cartilajului auricular unde tofii formeaza mici excrescente albe cu diametre cuprinse intre 1 –
4 mm. Alte localizari includ olecranul si bursa prepatelara, tibia, tendoane si tendonul lui Achile
si, mai putin obisnuit, pleoapele sau antebratul.
Au fost semnalate si rare cazuri de extensie viscerala a depozitelor de urati la nivel intestinal,
laringian, tesutul excitoconductor al inimii, valve si miocard. Vertebre si discuri intravenoase, de
asemenea la nivelul ochilor, penisului, limbii, bronhiilor, laringelui si seroaselor s-au mai decelat
depozitele de urati. Tofii situati subdural (peridural) pot cauza compresii pe nervii spinali ducând
la spondilite.
Un caz deosebit este cel al afectarii renale ce va fi discutat separat.
Tofii sunt in mod caracteristic absenti in muschiul scheletic, striat, splina, ficat, plamân si tesut
nervos. Depuneri de amiloid au fost ocazional observate asociate gutei, dar foarte rar.
Mai trebuie mentionat faptul ca durata de timp scursa intre aparitia primelor simptome cronice
sau a tofilor vizibili si primul atac acut de guta este extrem de variabila, ea incadrându-se dupa
anumite studii intre 3 si 42 de ani. Astfel, la 10 ani dupa primul atac acut 50% dintre pacienti nu
prezinta semne de guta tofacee cronica, in timp ce dupa 20 de ani de evolutie a bolii doar 28%
dintre pacienti sunt inca lipsiti de o afectare cronica articulara.
Principalul factor determinant al ratei depozitarii acidului uric in articulatii este chiar nivelul sau
seric.
Astfel, rata formarii tofilor in guta I se coreleaza bine cu severitatea bolii renale, care la rândul ei
este legata de durata hiperuricemiei.
Posibilitatile terapeutice de astazi, de a controla hiperuricemia au dus la o scadere dramatica a
frecventei dezvoltarii tofilor la persoanele gutoase; scaderea incidentei acestora fiind ilustrata in
tabelul 76-2.
Desi a avut loc o scadere a incidentei tofilor de pâna la 3% in anumite studii s-a descoperit totusi
o incidenta de 35% la unii pacienti la care debutul clinic al bolii a survenit mai devreme (in jurul
vârstei de 40 de ani) sau la care boala a evoluat pe o perioada foarte lunga (aproximativ 18 ani)
cu aproximativ 4 atacuri acute pe an si cu un nivel seric al acidului uric de aproximativ 9,2 mg/dl
sau cu o frecventa mare (71%) de episoade periarticulare, rareori aparând tofi fara ca bolnavul sa
fi manifestat anterior alte forme clinice de guta (artrita acuta) – de asemenea situatii aparând in
cazul pacientilor cu functie renala alterata ce primesc medicatie antiinflamatorie si cu efect
secundar de retentie de urat.
Guta cronica tofacee apare practic atunci când organismul nu mai poate elimina cantitatile
excesive de acid uric pe masura producerii sale, având loc deci o depunere a sa in forma
cristalina la nivelul cartilajelor, membranelor sinoviale, tendoanelor si tesuturilor moi, uneori
atacurile de guta putând aparea chiar pe fondul unei gute cronice tofacee la debut; totusi,
caracteristica este o rarire si o scadere in intensitate a atacurilor gutoase pe masura avansarii
afectarii renale si dezvoltarii tofilor, dializa reducând de asemenea frecventa atacurilor acute.
Procesul de formare a tofilor este un proces lent insidios, tofii sunt mai ales nedurerosi existând
totusi o redoare la nivelul articulatiilor afectate. Eventualele distructii mari articulare sau tofii
subcutanati mari si numerosi pot duce ocazional la deformitati mai ales la nivelul mâinilor si
picioarelor si la infirmitati, anchilozele osoase fiind insa rare, desi tofii pot produce o limitare a
miscarilor articulare prin afectarea tendoanelor.
Inaintea descoperirii agentilor antihiperuricemici aproximativ 50 – 70% dintre pacientii cu guta
prezentau atât tofi vizibili cât si modificari articulare permanente asociate cu simptomatologie
cronica caracterizate din punct de vedere radiologic prin eroziuni cu margini ascutite datorate
dezvoltarii tofilor, aspecte ce pot fi uneori greu de diferentiat de cele din PAR; tofii se pot de
asemenea calcifica.

GUTA SI AFECTIUNILE ASOCIATE ACESTEIA
Exista o serie de afectiuni care apar mai frecvent la persoanele diagnosticate cu guta,
decat la restul populatiei sanatoase, cu toate ca nu exista studii medicale concludente care sa fi
dovedit clar acest lucru. Se crede ca guta are factori de risc comuni cu alte afectiuni. Acesti
factori sunt de asemenea factori de risc pentru anumite afectiuni, precum:
- diabetul zaharat;
- bolile renale;
- arterioscleroza;
- boala cardiaca.
Simptome:
Boala propriu-zisa apare dupa ani de zile in care cristalele de acid uric se depun la nivelul
articulatiilor si tesuturilor invecinate. Guta prezinta urmatoarele simptome:
- cresterea temperaturii locale, durere, edem si sensibilitate crescuta la nivelul articulatiei (de
obicei articulatia degetului mare de la picior, denumit si haluce);
- durerea nocturna intensa; uneori pacientul nu suporta nici atingerea articulatiei cu cearsaful;
- disconfort care se intensifica pe parcursul noptii, ca apoi sa cedeze in intensitate pe parcursul
urmatoarelor 2-7 zile;
- prurit tegumentar (mancarime a pielii) si exfolierea pielii, aparuta dupa remiterea atacului de
guta.
Tratamentul:
Obiectivele terapeutice in guta sunt:
- oprirea evolutiei atacului acut cat mai rapid posibil;
- prevenirea aparitiei unor noi atacuri;
- prevenirea aparitiei complicatiilor;
- prevenirea aparitiei asociatiilor cum ar fi: obezitatea, tensiunea arteriala.
In cazul unui atac acut de guta trebuie instituit repausul imediat al articulatiei afectate si
inceput tratamentul cu antiinflamatoare nesteroidiene: Colchicina, Indometacin, mai rar cu
Fenilbutazona. In atacurile severe se administreaza Prednison 20-40 mg in 24 h.
Colchicina: - se administreaza o tableta 0,5 mg sau 0,6 mg la interval de o ora, doza
maxima fiind de 6 mg – 12 tablete;
- reprezinta principalul medicament folosit pentru tratarea atacului acut de

guta;
- efectul sau se manifesta prin deprimarea raspunsului inflamator, scaderea
activitatii leucocitare a jagocitozei si a productiei de acid lactic;
- efectele secundare: greata, varsaturi, diaree, crampe, dureri abdominale.
Indometacinul : - a fost primul antiinflamator cu efect in tratamentul artritei gutoase acute;
- este eficient in doze cuprinse intre 25-50 mg de patru ori pe zi;
- doza initiala administrata poate fi de 50-75 mg, urmata de doze cu 50
mg la fiecare 6 h, cu un maxim de 200 mg in primele 24 h.
Fenoprofenul : in doze de 800 mg la fiecare 6 h.
Naproxenul : 250 mg de trei ori pe zi.
Fenilbutazona: 600 mg pe zi.

Ketoprofenul : 100 mg pe zi.
Contraindicatiile antiinflamatoarelor: - ulcerul gastro-intestinal;
- enterite;
- colite ulcerative;
- infectii severe.
Uricozuricele scad uricemia prin cresterea eliminarii urinare de acid uric.
Alopurinol (Zyloric sau Milurit) si Tiopurinol .
Regimul va fi:
- hipocaloric;
- hipolipidic.
Se interzic viscerele, ficat, creier, icre, rinichi, extracte de carne, mezeluri, alimentele
excitante, alcoolul, condimentele, cafeaua.
Sunt permise zilnic pana la 200 g purine, se recomanda ingestia de 2-3 l lichide in 24 h.
TRATAMENTUL
Acesta se face atit in formele acute, cit si in cele cronice. Pentru ca, in timpul crizelor acute,
durerile sint violente si insuportabile, trebuie instituit cu promptitudine un tratament eficace.
Exista medicamente care amelioreaza suferinta bolnavului in 24-48 de ore. Aceste medicamente
combat doar inflamatia, in timp ce fondul metabolic nu este influentat. Medicamentele care
influenteaza fondul metabolic favorizeaza eliminarea urinara a acidului uric, scazind implicit
concentratia sa sanguina sau impiedica sinteza acidului uric. Medicamentele de acest gen se
administreaza timp indelungat. Se recomanda consumul de lichide multe (2 litri in 24 de ore).
Dieta impune evitarea cafelei, ciocolatei, carnii de animal tinar. Bolnavii trebuie sa evite
bauturile alcoolice si nu trebuie sa slabeasca brusc, desi lupta impotriva obezitatii este necesara.
Denumirea Forma de Actiunea Doza Doza
medicament administrare zilnica unica
ALGOCALMIN Injectie i.m. Analgezic, antipiretic cu actiune 1 fiola/zi in 1 fiola/zi
intensa, slab antiinflamator, injectie
antispastic
INDOMETACIN Comprimate Antiinflamator, antipiretic, 2 cp/zi 1 cp/zi
Capsule analgezic
METROTREXAT Comprimate Antineoplazic, citostatic, 1 cp/zi 1 cp/zi
actionand ca antimetabolic al
acidului folic
DIAZEPAM Comprimate Miorelaxant si anticonvulsivant, 1 cp/zi 1 cp/zi
antispastic uterin (seara)
DICARBOCALM Comprimate Antiacid cu actiune antiacida, 1 cp 4 cp/zi
preparatul nu actioneaza catartic /dimineata
sau constipant, nu determina o 2 cp/ pranz
hiperaciditate de „rebound” 1 cp/seara
VITAMINA E Capsule Antioxidand biologic pentru o
gelatinoase serie de elemente nutritive, 1 cp/zi 1 cp/zi
metabolit ivit. A, hormoni si
enzime. Implica un rol
functional in sistemul muscular,
nervos si glandular, precum si in
procesul de imbatranire
CAPITOLUL III - PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA ACTE
DE INVESTIGATII SI INTERVENTII AUTONOME SI DELEGATE
III.1 PARTICIPAREA ASISTENTEI LA ACTE DE INVESTIGATII
Asistenta medicala, prin natura activitatii sale, are posibilitatea de a supraveghea

bolnavul in mod continuu.
Ea va urmari in mod deosebit la bolnav:
- comportamentul;
- functiile vitale si vegetative;
- aparitia unor manifestari patologice.
In cadrul comportamentului bolnavului, asistenta va urmari:
- pozitia bolnavului in pat;
- expresia fetei;
- apetitul;
- starea psihica;
- somnul;
- durerile;
- contractiile si convulsiile;
- parezele si paraliziile.
Urmarirea functiilor vitale si vegetative ale organismului este una dintre cele mai
insemnate indatoriri ale asistentei medicale. Asistenta medicala va masura temperatura, pulsul,
respiratia, tensiunea arteriala, iar valorile acestora vor fi notate imediat in foaia de temperatura.
Temperatura
o
Temperatura normala a corpului omenesc in stare fiziologica este intre 36-37 C.
Temperatuta va fi masurata in cavitati semiinchise (axila, plica inghinala, cavitatea bucala) si in
cavitati inchise (rect, vagin) pentru a se obtine o temperatura apropiata de temperatura centrala.
Masurarea temperaturii in axila este metoda cea mai simpla si des aplicata.
Inainte de masurarea temperaturii:
- se verifica coloana de mercur care trebuie sa fie la nivelul gradatiei minime. In caz contrar
termometrul se scutura, fiind prins cu policele, aratatorul si mediusul sprijinit de palma, cu
rezervorul in jos si in afara;
- pacientul isi face toaleta la nivelul axilei si va fi sters bine prin tamponare;
- se introduce rezervorul termometrului in varful axilei, bratul si antebratul flectat sunt apropiate
de trunchiul bolnavului pentru a inchide cat mai bine cavitatea axilara.
Termometrul se mentine in axila 10 minute, iar temperatura obtinuta este cu 4-5 zecimi
de grad mai joasa decat temperatura centrala. Valoarea obtinuta se noteaza imediat in foaia de
temperatura.
Pulsul
Frecventa pulsului in conditii fiziologice variaza dupa sex, varsta, inaltime, pozitia
corpului, efort, emotii, stari fiziologice.

Pulsul femeilor: 70-80 pulsatii / minut;
Pulsul barbatilor: 67-70 pulsatii / minut.
Bolnavul este intins pe pat si mentinut in repaus fizic si psihic 5-10 minute. Pulsul se
palpeaza in santul radial la extremitatea distala a antebratului, in continuarea policelui, bratul
bolnavului fiind in usoara flexie, cu muschii antebratului relaxati.
Palparea se face cu varful indexului, al mediusului si al inelarului. Pentru ca pulsatiile sa
fie bine percepute, presiunea pe care o exercita varful degetelor trebuie sa fie moderata.
Numararea pulsatiilor se face zilnic, dimineata si seara, timp de un minut, cu ajutorul
unui cronometru.
Dupa luarea pulsului, se noteaza frecventa in foaia de temperatura.
Pulsul poate fi urmarit la oricare artera care poate fi comprimata pe un plan rezistent.
Tensiunea arteriala
Inregistrarea arteriala prezinta o maxima ce corespunde fortei cu care sangele este impins
in timpul sistolei si o minima ce corespunde fortei cu care circula sangele in timpul diastolei.
Tensiunea arteriala se masoara la artera humerala dupa ce bolnavul a fost asezat in
decubit dorsalsau stand intr-un fotoliu.
Manseta de panza a aparatului se aplica pe bratul bolnavului si se umfla cu ajutorul unei
pere de cauciuc pentru a comprima artera. Apoi, cu ajutorul unui ventil, se evacueaza treptat
aerul din manseta, pentru ca, la un moment dat, sa se auda prin stetoscopul aplicat la nivelul
arterei humerale la plica cotului, zgomotul pulsului. Aceasta este tensiunea maxima dupa care
zgomotele pulsului se asculta in continuare pana la diaparitia lor, cand se inregistreaza tensiunea
minima.
Valorile obtinute sunt notate in foaia de temperatura:
Tensiune maxima Tensiune minima
Copii 90-110 mmHg 60-65 mmHg
Adulti 115-140 mmHg 75-90 mmHg
Peste 50 de ani 150 mmHg 90 mmHg
Respiratia
Asistenta medicala urmareste si noteaza in foaia de temperatura faza pulmonara a
respiratiei care se desfasoara in doi timpi: inspiratia si expiratia. Bolnavului i se urmareste
frecventa respiratiei, timpul respirator, simetria miscarilor respiratorii, amplitudinea si ritmul.
Frecventa respiratiei in functie de sex, in conditii de repaus:
Barbati 16 respiratii/minut
Femei 18 respiratii/minut
Copii mici 20-22 respiratii/minut
Nou-nascuti 40 respiratii/minut
In mod normal, intre frecventa respiratiei si a pulsului, exista un raport de 1:4.

Diureza
Reprezinta procesul de formare si eliminare a urinei din organism.
Volumul normal de urina la un adult: 1200-1500 ml la barbati;
1000-1200 ml la femei.
Volumul normal de urina este modificat in mod fiziologic de ingestia de lichide sau de
alimente ce contin multa apa, de transpiratia si perspiratia pulmonara.
Pentru o corecta determinare a cantitatii de urina din 24 de ore, bolnavul va fi invatat sa
urineze numai in urinar, iar urina sa fie colectata in vase cilindrice, gradate si acoperite, pastrate
in locuri speciale, la rece.
Scaunul
Un organism sanatos, supus unui regim alimentar mixt, elimina zilnic intre 80-200 g de
materii fecale, iar scaunul este spontan si de culoare bruna.
Inainte de orice explorare, asistenta medicala are rolul de a-si pregati fizic si psihic
pacientul.
Probe de sange in afectiunile renale
- hemoleucograma cu formula leucocitara;
- hematocrit;
- VSH;
- uree;
- creatinina;
- acid uric;
- ionograma sangvina;
- grup sanguin, Rh;
- tipul de protrombina – T. Quick;

- T. Hawell
Recoltarea sangelui capilar pentru examene hematologice si biochimice:
Hemoleucograma, timp de sangerare, timp de coagulare, grup sanguin, uree, creatinina,
acid uric ionograma sangvina.
Pregatirea: - materiale – de protectie – manusi de cauciuc
- sterile – ace
- tampoane de vata
- seruri test
- lame uscate, curate, degresate, slefuite, pipete Potain
- nesterile – tava metalica curata, camera umeda, pernita, garou
o
- solutii dezinfectante – alcool 90
- pacient – pregatire psihica – este anuntat sa nu manance
- i se explica necesitatea efectuarii probei tehnice
- pregatirea fizica – este asezat in pozitia sezand cu mana sprijinita
Executia: - se aseptizeaza pielea degetului inelar sau mediu cu un tampon cu alcool 90 o
- se evita congestionarea printr-o frecare puternica si prelungita
- se asteapta evaporarea alcoolului
- cu o miscare brusca se inteapa pielea pulpei degetului in partea laterala a extremitatii,
perpendicular pe straturile cutanate
- se sterge cu un tampon uscat prima picatura, se lasa sa se formeze o alta picatura de

sange din care se recolteaza cu pipeta sau lama
- se sterge cu un tampon cu alcool
Pregatirea produsului pentru laborator – executarea frotiului:
- la extremitatea unei lame se pune o picatura de 3-4 mm diametru;
o
- se aseaza o lamela cu marginile slefuite in unghi de 45 cu lama (picatura se intinde prin
capilaritate);
- lamela se trage catre partea libera a lamei, pastrand aceeasi inclinatie si antrenand toata picatura
fara sa o fragmenteze;
- se agita lama pentru uscare;
- se eticheteaza si se trimite la laborator.
Hemoleucograma se poate recolta si prin punctie venoasa odata cu hematocritul.

Hemoleucograma – vacumtainer – eprubete cu dop lila.
3
Interpretarea rezultatelor – eritrocite 4,5 – 5,5 mil/mm la barbati
3
4,2 – 4,8 mil/mm la femei
- reticulocite 10-15 ‰
- hemoglobina 15 ± 2 g/100 ml barbati
13 ± 2 g/100 ml femei
3
- leucocite 4200-8000 / mm din care:
- polinucleare neutrofile nesegmentate: 0,5 %
- polinucleare neutrofile segmentate: 45-70%
- eozinofile 1-3 %
- bazofile 0-1 %
- limfocite 20-40 %
- monocite 4-8 %
3
- trombocite 1500-400.000 mm
Hematocrit: 46 ± 6 % barbati; 41 ± 5 % femei.
Recoltarea clasica – se recolteaza 2 ml de sange si sangele se pune in sticlute cu E.D.T.A.
Recoltarea cu vacumtainer – se folosesc eprubete cu dop rosu: 5-6 ml sange.
Valori normale:
Ureea: 15-45 mg/dl
Creatinina: 0,50-1,30 mg/dl

Acid uric: 2,6-7,2 mg/dl
Ionograma sangvina: 35-165 μg/dl
Timpul de protrombina:
Recoltarea clasica 4,5 ml sange + 0,5 oxalat de K in seringa de 5 ml.
Continutul seringii se rastoarna in recipient, se astupa cu dopul, se rastoarna de 8-9 ori.
Recoltarea cu vacumtainer – se folosesc eprubete cu dop bleu si eticheta alba.
T. Quick 12ˮ - 14ˮ
T. Hawell 1’30ˮ - 2’30ˮ
VSH – viteza de sedimentare a hematiilor
Pregatirea – materialelor – sterile – seringa de 2 ml uscata
- solutie de citrat de Na 3,8 %
- ace pentru punctia venoasa
- eprubete
- nesterile – stativ si pipete Westergreen
- pernuta, musama
- tavita renala si vata
o
- solutii dezinfectante – alcool 70
- pacient - pregatire psihica – i se explica, cu 24 de ore inainte
necesitatea efectuarii probei
- pregatirea fizica – este anuntat sa nu manance
- se pastreaza repaus fizic
Executia – asistenta se spala pe maini cu apa si sapun
- imbraca manusi de cauciuc sterile
- aspira in seringa 0,4 citrat de sodiu 3,8 %
- punctioneaza vena fara garou si aspira sange pana la 2 ml (1,6)
- retrage acul si aplica tampon cu alcool
- scurge amestecul sange-citrat in eprubeta si omogenizeaza lent
- aseaza eprubeta in stativ
- ingrijeste pacientul
Recoltarea cu vacumtainer – se monteaza acul pe holder, se punctioneaza vena si se introduce

in holder eprubeta cu dop negru.
Pregatirea produsului pentru laborator:
- se completeaza buletinul
- se eticheteaza produsul
- se aspira cu pipeta Westergreen pana la gradatia 200 si se aseaza in stativ pe dopul de cauciuc
in pozitie strict verticala (cand examenul se face la patul bolnavului).
- VSH: Barbati 1-10 mm/1h
12-17 mm/2h
Femei 2-13 mm/1h
7-15 mm/1h
Recoltarea sangelui prin punctia venoasa:

Se recolteaza 2 ml sange prin punctia clasica venoasa, apoi cu seringa direct sau cu o
pipeta, se pune cate o picatura de sange in fiecare godeu cu ser si se amesteca prin omogenizare.
Daca nu avem aglutinare in nici un godeu – grupa 01.
Daca avem aglutinare in primul si al treilea godeu – grupa A II.
Daca avem aglutinare in primul si al doilea godeu – grupa AB III.
Daca avem aglutinare in toate cele trei godeuri – grupa AB IV.
Determinarea Rh:
Materialele necesare – lame de sticla curate, degresate, uscate
- ser anti Rh
- ace pentru punctie capilara
- sticluta cu pipeta in dop
- cutii Petri cu hartie filtru umezita si o bagheta de sticla in forma de U
- termostat
- ser fiziologic
Pregatirea pacientului: - i se explica pacientului necesitatea recoltarii, in ce consta tehnica si
pozitia in care va sta (sezand) sau decubit dorsal
Executia tehnicii:
- spalarea mainilor asistentei
- imbracarea manusilor
- verificarea valabilitatii serului (aspectului, culorii)
Pe lama de sticla se aseaza 3 picaturi de ser anti Rh astfel: in coltul din stanga sus, la mijloc
si in coltul din dreapta sus. Prima si a treia picatura vor fi folosite ca martori, picatura din mijloc
va primi sangele de la bolnav.
In picatura din coltul stang se pune sange cunoscut cu Rh(+), in coltul din dreapta sus cu
Rh(-) cunoscut.
Dupa recoltarea si omogenizarea picaturilor punem lama de sticla in cutia Petri pe bagheta
o
in forma de U, se acopera cutia cu capacul si se introduce la termostat la temperatura de 37 C
timp de 30’.
Interpretarea rezultatelor :
- daca obtinem aglutinare in godeul din stanga si in cel din mijloc, sangele cercetat are Rh(+);
- daca nu apare aglutinare in godeul din mijloc si nici in cel din dreapta sus, inseamna ca
persoana cercetata are Rh(-).
INJECTIA INTRAMUSCULARA
Locul injectiei il constituie muschii voluminosi, lipsiti de trunchiuri importante de vase si
nervi, a caror lezare ar putea provoca accidente. In muschii fesieri se evita lezarea nervului
sciatic:
- cadranul superoextern fesier – rezulta din intretaierea unei linii orizontale, care trece prin
marginea superioara a marelui trohanter, pana deasupra santului interfesier, cu alta verticala
perpendiculara pe mijlocul celei orizontale;
- cand pacientul e culcat, se cauta ca repere punctele Smirnov si Barthelmy (punctul Smirnov
este situat la un lat de deget deasupra si inapoia marelui trohanter; punctul Barthelmy e situat la
unirea treimii externe cu cele doua treimi interne a unei linii care uneste splina iliaca
anterosuperioara cu extremitatea santului interfesier;
- cand pacientul este in pozitie sezand, injectia se poate face in toata regiunea fesiera, deasupra
liniei de sprijin.
Pregatirea injectiei:
- materiale: - se incarca seringa
- pacientul: - este informat
- se recomanda sa relaxeze musculatura
- este ajutat sa se aseze comod in pozitie decubit ventral, decubit lateral, ortostatism,
sezand (pacientii dispneici)
- se dezbraca regiunea
Executarea:
- asistenta isi spala mainile
- dezinfecteaza locul injectiei
- se intinde pielea intre indexul si policele mainii stangi si se inteapa perpendicular pielea cu
rapiditate si siguranta, cu acul montat la seringa

- se verifica pozitia acului prin aspirare
- se injecteaza lent solutia
- se retrage brusc acul cu seringa si se dezinfecteaza locul
- se maseaza usor locul injectiei pentru a activa circulatia, favorizand resorbtia
Ingrijirea ulterioara a pacientului:
- se aseaza in pozitie comoda, ramanand in repaus fizic 5-10 minute.

Incidente, accidente si interventii in cazul acestora:
- durere vie, prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale; se intervine prin retragerea
acului si efectuarea injectiei in alta zona;
- paralizia prin lezarea nervului sciatic; se evita prin respectarea zonelor de electie a injectiei;
- hematom prin lezarea unui vas;
- ruperea acului; se intervine prin extragerea manuala sau chirurgicala;
- supuratie aseptica; se previne prin folosirea unor ace suficient de lungi pentru a patrunde in
masa musculara;
- embolie, prin injectarea accidentala intr-un vas a solutiilor uleioase; se previne prin verificarea
pozitiei acului.
De stiut:
- injectia se poate executa si cu acul detasat de seringa, respectandu-se masurile de asepsie;
- pozitia acului se controleaza, in cazul solutiilor colorate, prin detasarea seringii de la ac, dupa
introducerea acului in masa musculara;
- infiltrarea dureroasa a muschilor se previne prin alternarea locurilor injectiilor.
INJECTIA INTRAVENOASA
Executarea injectiei:
- asistenta isi spala mainile;
- se alege locul punctiei;
- se dezinfecreaza locul punctiei;
- se executa punctia venoasa;
- se controleaza daca acul este in vena;
- se indeparteaza staza venoasa prin desfacerea garoului;

- se injecteaza lent, tinand seringa in mana stanga, iar cu policele mainii drepte se apasa pe
piston;
- se verifica periodic daca acul este in vena;
- se retrage brusc acul, cand injectarea s-a terminat; la locul punctiei se aplica tamponul imbibat
in alcool, compresiv.
Ingrijirea ulterioara a pacientului:
- se mentine compresiunea la locul injectiei cateva minute;
- se supravegheaza in continuare starea generala.
Incidente, accidente si interventii in cazul acestora:
- injectarea solutiei in tesutul perivenos, manifestata prin tumefierea tesuturilor, durere; caz in
care se incearca patrunderea acului in lumenul vasului, continuandu-se injectia sau se incearca in
alt loc;
- flebalgia produsa prin injectarea rapida a solutiei sau a unor substante iritante; caz in care se
intervine prin injectarea lenta;
- valuri de caldura, senzatia de uscaciune in faringe; injectare lenta;
- hematom prin strapungerea venei; se intrerupe injectia;
- ameteli, lipotimie, colaps; se anunta medicul.
De stiut:
- in timpul injectarii se va supraveghea locul punctiei si starea generala (respiratia, culoarea
faciesului);
- vena are nevoie pentru refacere de cel putin 24 de ore; de aceea nu se vor repeta injectiile in
aceeasi vena la intervale scurte;
- daca pacientul are o singura vena accesibila si injectiile trebuie sa se repete, punctiile se vor
face totdeauna mai central fata de cele anterioare;
- daca s-au revarsat in tesutul perivenos, solutiile hipertone (calciu colorat, calciu bromat) va fi
instiintat medicul pentru a interveni, spre a se evita necrozarea tesuturilor.
De evitat:
- incercarile de a patrunde in vena dupa formarea hematomului, pentru ca acesta, prin volumul
sau deplaseaza traiectul obisnuit al venei.
III.2 PARTICIPAREA ASISTENTEI LA INTERVENTII AUTONOME SI DELEGATE
Asigur conditii de microclimat (salon cu temperatura optima, umiditate scazuta, ventilatie

permanenta si confortul necesar: - pat cu somiera rigida pentru a-i favoriza pozitia corecta a
coloanei lombare).
Discut cu pacientul asupra repausului total sau relativ la pat, in functie de afectarea
articulatiilor importante si asigur aceasta.
Pozitia pacientei in pat este decubit dorsal, adaptata localizarii durerilor.
Observ comportamentul pacientului (durerile, caracterul lor, locul de iradiere, reactia la
tratamentul administrat).
Informez pacientul si il pregatesc in vederea recoltarii sangelui si urinei pentru examenul
de laborator, sange pentru determinarea VSH-ului, reactia Latex, Hb, PCR, Fibrinogen, Glicemie
si urina pentru sumar de urina.
Administrez: Algocalmin 1 f/zi i.m.
Diclofenac unguent 2 ori/zi
Explorez si identific gradul de mobilitate al pacientului, capacitatea si limitele fizice.
Planific un program de exercitii specific unor anumite grupe musculare in functie de
grupele musculare afectate si de capacitatea pacientului.
Efectuez miscari pasive cu membrele inferioare la interval de doua ore.
Explic pacientului pozitiile mai avantajoase tinand cont de contractura musculara pe care
o prezinta.
Insotesc pacientul la serviciul de fizioterapie.
Masor si notez functiile vitale.
Administrez: Metotrexat 1 cp/12 h
Indometacin 2 cp/zi
Dicarbocalm 2 cp/zi
Asigur un climat optim si linistit pentru ca pacientul sa se poata odihni.
Invat pacientul sa practice tehnici de relaxare inainte de culcare, lecturi placute, exercitii
respiratorii, sa aeriseasca salonul cateva minute.
Creez un climat de incredere, incurajez si linistesc pacientul pentru a-si recapata
echilibrul psihic.
Observ calitatea somnului, daca celelalte nevoi sunt satisfacute, intocmesc un program de
odihna in functie de preferintele pacientului.
Explic pacientului importanta regimului alimentar prescris de medic.
Il informez asupra alimentelor pe care trebuie sa le consume.
Explorez preferintele pacientului asupra alimentaeor permise si interzise.
Servesc pacientul cu alimente la temperatura moderata, la ore regulate si prezentate
atragator.
Calculez numarul de calorii in functie de varsta si activitatea pacientului, fiind in repaus
(25 cal/24 h; 25 cal/kg = 1500 cal/kgcorp/24 h).
Las pacientul sa aleaga alimente dupa gusturile sale, respectand contraindicatiile
regimului.
Incurajez pacientul si ii explic rolul interventiilor.

Regimul prescris de medic este hiposodat, impus de medicatia cu corticoizi si
antiinflamatoare.
Regim bogat in lapte, branzeturi, oua si alimente care au un continut bogat in calciu.
In urma interviului purtat cu pacientul, creez conditiile necesare sa-si exprime nelinistea,
temerile in legatura cu evolutia si prognosticul bolii.
Asigur un climat de intelegere, de calm si securitate.
Incerc sa conving pacientul ca in mare masura depinde de el modul in care va evolua
boala si ca varsta lui il va ajuta sa infrunte boala.
Ajut pacientul sa inteleaga exact ce depinde de el pentru ameliorarea bolii, redandu-i
optimismul.
Informez pacientul cu privire la importanta mentinerii curate a tegumentelor pentru
prevenirea infectiilor.
Observ obiceiurile si deprinderile igienice ale pacientului.
Ajut pacientul, in functie de starea lui generala, sa isi faca dus sau baie.
Ii pregatesc materialele necesare.
o
Asigur temperatura optima in incapere: 20-22 C.
Ajut pacientul sa se pieptene, sa-si taie unghiile.
Explorez nivelul de cunostinte al pacientului privind boala sa.
Stimulez dorinta de cunoastere.
Motivez importanta unor noi cunostinte.

Constientizez pacientul asupra propriei responsabilitati privind sanatatea.
Verific daca bolnavul a inteles mesajul transmis si daca si-a insusit noi cunostinte.
Identific obiceiurile si deprinderile gresite ale pacientului.
Corectez deprinderile daunatoare sanatatii.
Invat pacientul categoriile de alimente si echivalente cantitativ si calitativ ale principiilor
alimentare in vederea inlocuirii unui aliment cu altul.
CAPITOLUL IV PLAN DE INGRIJIRE AL PACIENTULUI CU GUTA
IV.1 PLAN DE INGRIJIRE AL PACIENTULUI
CULEGEREA DATELOR
Sursa de informare: - pacientul
- sotia
DATE RELATIV STABILE

Nume: P
Prenume: C
Domiciliu: Ploiesti
Varsta: 54 ani
Sex: masculin
Ocupatie: vanzator
Nationalitate: romana
Religie: ortodoxa
DATA INTERNARII: 15.02.2012
DATA EXTERNARII: 25.02.2012
DATE VARIABILE
a) Elemente biografice legate de sanatate:
AHC – mama glomerulonefrita
APP – amigdalectomie la 10 ani
G = 70 kg
Inaltime: 1,70 m
Pacientul are efectuate toate vaccinarile corespunzatoare in copilarie
b) Stare de nutritie – buna
Obiceiuri alimentare – fructe, legume, mezeluri multe, carne de pui
c) Obiceiuri igienice – baie generala o data pe saptamana, mai frecvent vara
- toaleta locala zilnic

d) Conditii de viata – locuieste intr-o casa cu 4 camere impreuna cu sotia si un copil; locuinta
este bine incalzita; grup sanitar in curte.
o
T = 39 C; P = 80 pulsatii/minut; TA = 160/70 mmHg; R = 17 respiratii/minut; scaun = 1 scaun la
3 zile
e) Reteaua de sustinere a familiei – salariul
DIAGNOSTICUL MEDICAL: guta

MOTIVUL INTERNARII:
Pacientul acuza insomnie, cefalee si dureri la nivelul articulatiei metatarsofalangiana a
degetului mare drept – haluce.
ISTORICUL BOLII
Pacient in varsta de 54 ani, a fost internat de urgenta in data de 15.02.2012 ora 9, la
serviciul interne, acuzand urmatoarele simptome: - insomnie;
- cefalee;
- dureri la nivelul articulatiei metatarsofa-
langiana a degetului mare drept – haluce
Medicul examinator are urmatoarele analize de laborator: - HLG
- VSH
- Glicemie
- Uree sangvina
- Creatinina
- Acid uric
- Examen de urina
- Ecografie abdominala
- Radiografie articulatia
metatarsofalangiana dreapta –
haluce
EXAMEN CLINIC PE APARATE
Stare generala alterata
Tegumente, mucoase – integre, tumefactie dureroasa la nivelul articulatiei metatarsofalangiana
Fanere – normale
Tesutul musculo-adipos – normal reprezentat
Sistemul osteo-articular integru; articulatii mobile
Sistem ganglionar – nepalpabil
Aparat respirator: - torace normal conformat
- murmur vezicular prezent bilateral
- excursii toracice libere; R = 17 respiratii/minut
Aparat cardio-vascular: - matitate cardiaca in limite normale
- soc apexian in spatiul V intercostal stang
- zgomote cardiace ritmice
- P = 80 pulsatii/minut, TA = 160/70 mmHg
Aparat digestiv si anexe: cavitatea bucala normal conformata

Ficat, cai biliare, splina in limite normale
Tranzit intestinal: 1 scaun la trei zile
Aparat genital – organe genitale externe cu aspect si conformatie normale, loje renale libere
nedureroase, semnul Giordano – negativ bilateral, mictiuni fiziologice
Sistemul nervos – OTS
- instabil emotional
- ROT normal bilateral
ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR

Nevoi afectate:
1. nevoia de a dormi, de a se odihni;
2. nevoia de a-si pastra temperatura corpului in limite normale;
3. nevoia de a se alimenta si hidrata;
4. nevoia de a evita pericolele;
5. nevoia de a elimina;
6. nevoia de a avea tegumentele curate, integre, mobile.
Probleme de dependenta actuale:
1. Durere intensa pulsabila la nivelul articulatiei metatarsofalangiene drepte – haluce,
predominant nocturna;
2. Hipertermie;
3. Eliminare digestiva inadecvata; eliminare cutanata inadecvata;
4. Insomnie;
5. Disconfort general si local;
6. Vulnerabilitate fata de pericole.
Probleme de dependenta potentiala:
1. Risc de invaliditate;
2. Risc de complicatii;
3. Risc de deshidratare.
Diagnostic nursing:
Durere la nivelul articulatiei metatarsofalangiene drepte din cauza tofilor gutosi formati
la acest nivel, manifestata prin durere intensa pulsatila, predominant nocturna cu iradiere in
membrul inferior drept.
o
Hipertermie din cauza infectiei, manifestata prin febra 39 C.
Eliminare digestiva si cutanata inadecvata din cauza bolii, manifestata prin varsaturi,
diaree.
Insomnie din cauza bolii, manifestata prin insomnie predominant nocturna, stare
permanenta de agitatie.
Disconfort general si local din cauza bolii.
Vulnerabilitate fata de pericole din cauza bolii manifestata prin predispozitie la
suprainfectie, la complicatii.
Deficit de cunostinte medicale din cauza varstei, manifestat prin lipsa de interes de a
capata cunostinte despre boala, evolutie si tratament.
ANALIZA SI SATISFACEREA NEVOILOR FUNDAMENTALE
NEVOIA MANIFESTARI DE MANIFESTARI DE SURSA DE DIFICULTATE NOTA

FUNDMENTALA INDEPENDENTA DEPENDENTA
1. Nevoia de a respira si - cai respiratorii integre
de a avea o buna - respiratie de tip costal
circulatie - respirator FR=17 r/min
- zgomote cardiace 0
ritmice
puls ritmic; TA=160/70
mmHg
2. Nevoia de a bea si de - hidratare insuficienta - neputinta de adaptare la
a manca - dificultate de a respira regim din cauza obiceiurilor
- regim alimentar alimentare gresite 3
- tendinta de a consuma alimente - lipsa de cunoastere a
bogate in glucide peste nevoile valorilor nutritionale ale

organismului alimentelor si nevoilor
organismului
3. Nevoia de a elimina - mictiuni fiziologice
- diureza normala 1200 2
ml/24 h
- scaun normal prezent
4. Nevoia de a se misca - diminuarea gradului de - dureri intense la nivelul

mobilizare articulatiilor
- deficit de locomotie - proces inflamator
- redoare lombara 3
- tumefierea gleznelor,
genunchilor
- crisparea fetei, gemete
5. Nevoia de a dormi si - somn intrerupt - stres
de a se odihni - treziri frecvente - anxietate
- stare de neliniste - tensiune psihica 2
- nervozitate
6. Nevoia de a se - neindemanarea de a se imbraca - dureri articulare care
imbraca si dexbraca si dezbraca limiteaza anumite miscari
- neindemanarea de a se incalta - diminuarea motricitatii 2
si descalta membrelor superioare
7. Nevoia de a mentine - temperatura corpului in

o
temperatura corpului in limite fiziologice 36,5 C
limite normale - transpiratii minime 2
- temperatura mediului
o
ambiant 18-20 C
8. Nevoia de a fi curat - neputinta de a se spala, - deficit de mobilitate 3
si de a proteja pieptana, de a-si taia unghiile - dureri articulare
tegumentele
9. Nevoia de a evita - agitatie - imobilitate
pericolele - surmenaj - proces inflamator 2
- oboseala - tumefactia genunchilor,
- neliniste, nervozitate gleznelor
10. Nevoia de a - lipsa de liniste - necunoasterea
comunica - stare depresiva prognosticului diagnosticului
- diminuarea interactiunii cu alti - lipsa de incredere in sine 2
pacienti, apatie
11. Nevoia de actiona - imposibilitatea de a participa: - dificultatea de locomotie
conform propriilor la activitati zilnice; - durerea 2
convingeri si valori si la activitati religioase.
de a practica religia
12. Nevoia de a se - dificultatea de a indeplini - durere 2
recrea activitati recreative - stare depresiva
13. Nevoia de a se - descurajare - spitalizare

realiza - incapacitatea de alua decizii - pierderea imaginii de sine 3
- sentimentul de inutilitate
14. Nevoia de a invata - cunostinte insuficiente despre - anxietate 2
boala - lipsa de cunoastere Total
- teama de necunoscut 24
- iritabilitate puncte
PROBLEME DE DEPENDENTA
1. Disconfort cauzat de durerile articulare

2. Imobilitate moderata
3. Dificultatea de a dormi si de a se odihni
4. Alimentatie si hidratare inadecvata in deficit
5. Anxietate
6. Dificultatea de a-si asigura ingrijirile igienice
7. Dificultatea de a participa la activitati recreative
8. Cunostinte insuficiente
STABILIREA GRADULUI DE DEPENDENTA
Pacientul este temporar dependent de o persoana din cauza scaderii rezistentei

organismului, a necunoasterii regimului alimentar si a tratamentului, dar participa la tehnicile
medicale prescrise.
Nivel II de dependenta majora 24 puncte.
DIAGNOSTICUL NURSING
1. Disconfort fizic din cauza durerii poliarticulare si redorii matinale, manifestat prin gemete,
crisparea fetei, evitarea miscarilor.
2. Imobilitate moderata din cauza procesului inflamator articular, manifestata prin diminuarea
miscarilor, a mobilitatii articulare.
3. Dificultatea de a dormi si de a se odihni din cauza durerilor articulare, manifestata prin treziri
frecvente.
4. Alimentatie si hidratare inadecvate in deficit din cauza pierderii obisnuintei alimentare,
manifestate prin dificultatea de a respecta regimul alimentar.
5. Anxietate din cauza necunoasterii prognosticului bolii, manifestata prin stare depresiva, apatie.
6. Dificultatea de a indeplini activitati recreative din cauza starii depresive si durerii, manifestata
prin dificultatea de a participa la diferite activitati.
7. Dificultatea de a se imbraca si dezbraca, de a-si asigura ingrijirile igienice din cauza
motricitatii membrelor superioare, manifestata prin neindemanare.
8. Cunostinte insuficiente despre boala sa, evolutie si tratament din cauza lipsei de informatii,
manifestata prin frica, iritabilitate.
PLANIFICAREA INGRIJIRILOR
Obiective
1. Pacientul sa inregistreze o ameliorare a starii generale, durerile articulare si redoarea sa
dispara treptat in 8 zile.
2. Pacientul sa prezinte o diminuare a procesului inflamator la articulatii, in 7 zile.
3. Pacientul sa-si imbunatateasca treptat gradul de mobilizare pana la dobandirea totala a
independentei in satisfacerea nevoilor fundamentale, in circa 10 zile.
4. Pacientul sa prezinte un somn linistit, odihnitor, corespunzator varstei, in circa 4 zile.
5. Pacientul sa respecte regimul alimentar restrictiv si sa inteleaga importanta lui in cadrul bolii
in decurs de 6 zile.
6. Pacientul sa beneficieze de confort psihic in decurs de 6 zile.

7. Pacientul sa-si poata efectua ingrijirile igienice fara dificultate in circa 7 zile.
8. Pacientul sa coopereze cu echipa de ingrijire, sa aiba incredere in el pe perioada spitalizarii.
9. Pacientul sa acumuleze cat mai multe cunostinte despre boala sa (evolutie, tratament,
alimentatie) pe perioada de spitalizare.
10. Pacientul sa nu mai verse, sa nu mai aiba durere la nivelul articulatiei metatarsofalangiene in
urmatoarele 4-5 ore.
11. Sotia pacientului sa capete cunostinte despre boala, evolutie, tratament si complicatii in
urmatoarele 2 zile.
INTERVENTII
 Asigur conditii de microclimat (salon cu temperatura optima, umiditate scazuta, cu
aerisire si confort necesar, pat cu somiera rigida pentru a favoriza pozitia corecta a
coloanei lombare).
 Ajut pacientul pentru satisfacerea nevoii de a fi curat, de a se imbraca si dezbraca.
 Supraveghez tensiunea arteriala, pulsul si temperatura.
 Recoltez sange pentru VSH, Proteina C reactiva, determinarea Waller-Rose.
 Administrez tratamentul prescris: antialgic (Algocalmin), antiinflamator A.I.N.S.
(antiinflamatoare nesteroidiene): Indometacin; corticoterapie cu Prednison, Metotrexat.
 Asigur alimentatia adaptata problemelor pe care le prezinta pacientul, un regim hiposodat

si hipocaloric.
 Invat pacientul sa execute exercitii respiratorii.
APLICAREA INGRIJIRILOR
DATA PROBLEMA OBIECTIVE INTERVENTII AUTONOME SI EVALUARE

DELEGATE
15.02.2012- 1. Disconfort fizic Pacientul sa afirme - Asigur conditii de microclimat (salon - In urma repausului la
25.02.2012 cauzat de durerile diminuarea durerii in cu temperatura optima, umiditate pat si a tratamentului
articulare si decurs de 6 zile scazuta, ventilatie permanenta si administrat, durerile
redoarea matinala confortul necesar: - pat cu somiera rigida articulare s-au
pentru a-i favoriza pozitia corecta a ameliorat treptat
coloanei lombare). mentinandu-se la un
- Discut cu pacientul asupra repausului grad acceptabil, cu
total sau relativ la pat, in functie de usurinta de mobilizare
afectarea articulatiilor importante si la pacient.
asigur aceasta. - Pacientul a inteles
- Pozitia pacientei in pat este decubit cauza durerilor,
dorsal adaptata localizarii durerilor. importanta repausului

- Observ comportamentul pacientului si a tratamentului
(durerile, caracterul lor, locul de iradiere, continuu si sustinut
reactia la tratamentul administrat). pentru calmarea
- Informez pacientul si il pregatesc in procesului inflamator.
vederea recoltarii sangelui si urinei - Redoarea matinala
pentru examenul de laborator, sange s-a diminuat
pentru determinarea VSH-ului, reactia considerabil

Latex, Hb, PCR, Fibrinogen, Glicemie si - Ex. de laborator au
urina pentru sumar de urina. evidentiat: VSH-ul
- Administrez: usor crescut, usoara
- Algocalmin 1 f/zi i.m. anemie, PCR intens
- Diclofenac unguent 2 ori/zi pozitiva.
- Pacientul prezinta o
stare de bine fizic,
durerile au disparut.
15.02.2012- 2. Imobilitate Pacientul sa prezinte - Explorez si identific gradul de - Incepand cu a 4-a zi,
25.02.2012 moderata o diminuare a mobilitate al pacientului, capacitatea si pacientul incepe sa se
procesului limitele fizice. mobilizeze, dar cu
inflamator la - Planific un program de exercitii oarecare dificultate.
articulatii, in 10 zile specific unor anumite grupe musculare in - Din ziua a 7-a de
functie de grupele musculare afectate si spitalizare se observa o
capacitatea pacientului. ameliorare majora a

- Efectuez miscari pasive cu membrele deficitului de
inferioare la interval de doua ore. mobilizare, poate
- Explic pacientului pozitiile mai efectua miscari active
avantajoase tinand cont de contractura cu usurinta, se
musculara pe care o prezinta. deplaseaza la sala de
- Insotesc pacientul la serviciul de mese, se imbraca si se
fizioterapie. dezbrac afara

- Masor si notez functiile vitale. dificultate
- Administrez: Metotrexat 1 cp/12 h TA=160/70 mmHg
Indometacin 2 cp/zi FR = 17 r/min
Dicarbocalm 2 cp/zi
15.02.2012 – 3. Dificultatea de Pacientul sa prezinte - Asigur un climat optim si linistit pentru - Pacientul este
25.02.2012 a dormi si de a se un somn linistit, ca pacientul sa se poata odihni. nelinistit, se trezeste in
odihni odihnitor, sa - Invat pacientul sa practice tehnici de timpul noptii si nu
beneficieze de un relaxare inainte de culcare, lecturi poate readormi.
numar de ore de placute, exercitii respiratorii, sa - In urma interventiilor
somn corespunzator aeriseasca salonul cateva minute. autonome si delegate,
varstei in decurs de - Creez un climat de incredere, incurajez pacientul prezinta un
4 zile si linistesc pacientul pentru a-si recapata somn linistit, odihnitor.
echilibrul psihic.
- Observ calitatea somnului, daca
celelalte nevoi sunt satisfacute,

intocmesc un program de odihna in
functie de preferintele pacientului.
15.02.2012 – 4. Alimentatia si Pacientul sa - Explic pacientului importanta - G=70 kg
25.02.2012 hidratarea beneficieze de o regimului alimentar prescris de medic. - In primele zile
inadecvata in alimentatie - Il informez asupra alimentelor pe care pacientul nu prezinta
deficit corespunzatoare din trebuie sa le consume. apetit alimentar si este
punct de vedere - Explorez preferintele pacientului nelinistit.

calitativ si cantitativ, asupra alimentelor permise si interzise. - Pacientul accepta
sa urmeze regimul - Servesc pacientul cu alimente la regimul impus de
alimentar restrictiv temperatura moderata, la ore regulate si medic si se adapteaza
si sa inteleaga prezentate atragator. la restrictii.
importanta lui in - Calculez numarul de calorii in functie - Urmarind indicatiile
cadrul bolii in decurs de varsta si activitatea pacientului, fiind si intelegand
de 5 zile in repaus (25 cal/24 h; 25 cal/kg=1500 importanta acestora
cal/kgcorp/24 h). pentru obtinerea unei
- Las pacientul sa aleaga alimente dupa stari de bine, pacientul
gusturile sale, respectand prezinta apetit aimentar
contraindicatiile regimului. si o crestere in greutate
- Incurajez pacientul si ii explic rolul de 8 kg.
interventiilor.
- Regimul prescris de medic este
hiposodat, impus de medicatia cu

corticoizi si antiinflamatoare.
- Regim bogat in lapte, branzeturi, oua si
alimente care au continut bogat in calciu.
15.02.2012 – 5. Anxietate Pacientul sa - In urma interviului purtat cu pacientul, - In urma discutiilor
25.02.2012 beneficieze de creez conditiile necesare sa-si exprime purtate cu pacientul,
confort psihic in 6 nelinistea, temerile in legatura cu acesta a devenit
zile evolutia si prognosticul bolii cooperant, a acumulat

- Asigur un climat de intelegere, de calm noi cunostinte despre
si securitate. boala sa.
- Incerc sa conving pacientul ca in mare - Pacientul a acceptat
masura depinde de el modul in care va statutul de bolnav
evolua boala si ca varsta lui il va ajuta sa cronic si a inteles rolul
infrunte boala. pe care il are in
- Ajut pacientul sa inteleaga exact ce ameliorarea bolii,
depinde de el pentru ameliorarea bolii, continuarea
redandu-i optimismul. tratamentului si a
metodelor de
recuperare.
15.02.2012 – 6. Dificultatea de Pacientul sa-si poata - Informez pacientul cu privire la - In primele zile nu-si
25.02.2012 a-si asigura efectua ingrijirile importanta mentinerii curate a poate efectua ingrijirile
ingrijirile igienice igienice fara ajutor, tegumentelor pentru prevenirea igienice; prezinta
in circa 6 zile infectiilor. durere la nivelul

- Observ obiceiurile si deprinderile articulatiilor.
igienice ale pacientului. - Pacientul este ajutat
- Ajut pacientul, in functie de starea lui sa-si efectueze
generala, sa isi faca dus sau baie. ingriirile igienice.
- Ii pregatesc materialele necesare. - In urma interventiilor
-Asigur temperatura optima in incapere autonome si delegate,
o
(20-22 C). durerile s-au mai
- Ajut pacientul sa se pieptene, sa-si taie diminuat si pacientul
unghiile. se poate descurca
singur.
15.02.2012 – 7. Cunostinte Pacientul sa - Explorez nivelul de cunostinte al - Pacientul nu are
25.02.2012 insuficiente acumuleze cat mai pacientului privind boala sa. informatii legate de
despre pastrarea multe cunostinte - Stimulez dorinta de cunoastere. boala, dar este receptiv
sanatatii despre boala sa in - Motivez importanta de noi cunostinte. la tot ce i se spune.
circa 10 zile - Constientizez pacientul asupra propriei - Pacientul prezinta
(evolutie, tratament, responsabilitati privind sanatatea. capacitate de
alimentatie necesara) - Verific daca bolnavul a inteles mesajul acumulare a
transmis si daca si-a insusit noi cunostintelor.
cunostinte. - Evaluez cantitatea de
- Identific obiceiurile si deprinderile cunostinte acumulate si
gresite ale pacientului. observ ca inca mai
- Corectez deprinderile daunatoare prezinta lacune in ceea

sanatatii. ce priveste felul in care
- Invat pacientul categoriile de alimente trebuie sa-si
si echivalente cantitativ si calitativ ale administreze
principiilor alimentare in vederea medicamentele.
inlocuirii unui aliment cu altul
TRATAMENTUL
DENUMIREA FORMA DE ACTIUNEA DOZA DOZA

MEDICAMENT ADMINISTRARE ZILNICA UNICA
ALGOCALMIN Injectie i.m. Analgezic, antipiretic cu actiune intensa la 1 fiola/zi in 1 fiola/zi
administrarea slab antiinflamator, antispastic injectie
INDOMETACIN Comprimate Antiinflamator, antipiretic, analgezic 2 cp/zi 1 cp/zi
Capsule
METROTREXAT Comprimate Antineoplazic un citostatic actionand ca 1 cp/zi 1 cp/zi
antimetabolic al acidului folic
DIAZEPAM Comprimate Miorelaxant si anticonvulsivant, antispastic 1 cp/zi 1 cp/zi
uterin (seara)
DICARBOCALM Comprimate Antiacid cu actiune antiacida, preparatul nu 1 cp/dimineata 4 cp/zi
actioneaza catartic sau constipant, nu 2 cp/pranz
determina o hiperaciditate de „rebound” 1 cp/seara
VITAMINA E Capsule gelatinoase Antioxidant biologic pentru o serie de

elemente nutritive, metaboliti vit. A, hormoni 1 cp/zi 1 cp/zi
si enzime. Implica un rol functional in sistemul
muscular, nervos si glandular, precum si in
procesul de imbatranire
EXAMENE PARACLINICE
ANALIZA CERUTA MOD DE RECOLTARE VALORI NORMALE VALORI OBTINUTE

VSH - bolnava a jeune
- recoltarea se face dimineata 2-13 mm/1 h 23 mm/1 h
- fara staza venoasa 12-17 mm/2 h 44 mm/2 h
- punctie venoasa
FIBRINOGEN - bolnava a jeune
- recoltarea se face dimineata 200-400 mg % 487 mg %
- punctie venoasa
ASLO - bolnava a jeune
- recoltarea se face dimineata 250 U.I. 300 U.I.
- punctie venoasa
REACTIA LATEX - bolnava a jeune
- recoltarea se face dimineata negativ negativ
- punctie venoasa
P.C.R. - bolnava a jeune
- recoltarea se face dimineata negativ prezenta (++)
- punctie venoasa
TGP - bolnava a jeune
TGO - recoltarea se face dimineata 2-16 U.I. 16 U.I.
- punctie venoasa 2-20 U.I. 23 U.I.
CREATININA - bolnava a jeune

- recoltarea se face dimineata 0,6-1,2 mg % 0,9 mg %
- punctie venoasa
EXAMEN DE URINA - se recolteaza urina de dimineata, inainte de Sumar de urina:
inceperea tratamentului cu antibiotice, dupa toaleta - Densitate = 1010-1025 - Densitate = 1015
organelor genitale; - pH = 5,2 - pH = 6 acid
- pentru examen sumar: din urina obtinuta se - Aspect limpede - Albumina, glucoza
trimite 100-150 ml; - Albumina, glucoza, absente
- pentru urocultura: prima cantitate de urina emisa, pigmentii biliari, corpi
aproximativ 50 ml, se elimina la toaleta sau cetonici absenti
bazine, apoi fara sa se intrerupa jetul urinar, se Sediment urinar :
recolteaza aproximativ 5 ml urina intr-o eprubeta - rare epitelii si leucocite
sterila - foarte rar hematii
- rare cristale urinare

IV.2 EVALUARE FINALA
EXTERNAREA PACIENTULUI
Data externarii: 25.02.2012
Diagnosticul medical la externare: GUTA
Starea la externare: ameliorat
Bilantul autonomiei:
1. Pacientul are o respiratie normala, ampla cu frecventa de 16 respiratii / minut, circulatie relativ
normala cu puls si tensiune arteriala in limite normale.
2. Pacientul se alimenteaza singur, conform regimului impus.

3. Pacientul prezinta eliminari fiziologice normale.
4. Pacientul se misca activ, cu efort fizic dozat si capacitate de efort fizic. Dimineata, mobilitatea
articulara s-a restabilit.
5. Pacientul prezinta un somn odihnitor.
6. Pacientul se poate imbraca si dezbraca singur, dar intr-un interval de timp mai mare.
7. Pacientul prezinta temperatura corporala in limite normale.
8. Pacientul prezinta tegumente integre, normal colorate.
9. Pacientul nu se poate impotrivi agresiunilor.
10. Pacientul comunica cu cei din jur, a invatat sa-si exprime nevoile, emotiile si sentimentele.
11. Pacientul poate actiona conform propriilor credinte si valori.
12. Pacientul nu se poate antrena in toate activitatile sale preferate.
13. Pacientul se poate recrea.
14. Pacientul invata cum sa-si pastreze sanatatea si sa acumuleze lucruri noi despre tratament.
RECOMANDARI LA EXTERNARE
 Sa evite frigul si umezeala, eforturile fizice mari, ortostatismul prelungit, mersul pe teren
accidentat, dar si sedentarismul.
 Va continua tratamentul la domiciliu cu Prednison 5 mg 2 cp/zi timp de 10 zile,

Indometacin 1 cp/zi timp de 10 zile.
 Va mentine un regim hiposodat si hipocaloric impus de tratamentul cu Prednison.
 Va consuma un regim format din lapte, branza si alte alimente bogate in calciu.
 Va respecta normele de igiena personala.
 Se va prezenta la dispensarul teritorial pentru controlul periodic.
 Va fi informat asupra riscurilor la care se expune in cazul nerespectarii tratamentului.
BIBLIOGRAFIE
COMPENDIU DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE – Sub redactia Gheorghe Mogos,

Alexandru Ianculescu, Editura Stiintifica
GHID DE NURSING – Sub redactia Lucretia Titirca, Editura „Viata Medicala Romaneasca” –
1999, Editia a IV-a
MANUAL DE MEDICINA INTERNA PENTRU CADRE MEDII – Sub redactia Corneliu
Borundel, Editura BIC ALL – 2000
TEHNICA INGRIJIRII BOLNAVULUI – Sub redactia Carol Mozes, Editura medicala 2003
TEHNICI DE EVALUARE SI INGRIJIRI ACORDATE DE ASISTENTII MEDICALI –

Sub redactia Lucretia Titirca, Editura „Viata Medicala Romaneasca” – 2000
VADEMECUM TERAPEUTIC – Sub redactia dr. George Ionescu Amza
ANEXE
EDUCATIA PENTRU SANATATE SI PREVENIREA BOLILOR DE NUTRITIE SI

METABOLISM
Masuri de profilaxie primara:

 Educarea intregii populatii pentru a evita supraalimentatia si sedentarismul, factori de risc
ai obezitatii.
 Dispensarizarea persoanelor (tinerilor) cu risc constitutional.
 Asigurarea unei alimentatii echilibrate, fara excese de proteine, glucide sau lipide.
Masuri de profilaxie secundara:

 Pacientii cu obezitate vor fi educati sa respecte regimul alimentar hipocaloric, sa
foloseasca miscarea ca mijloc in pastrarea greutatii normale a corpului.
 Pacientii subnutriti vor fi educati sa consume o cantitate suficienta de alimente pentru a
preveni complicatiile bolii.
 Evitarea excesului de proteine (carne) de catre pacientii cu guta.
 Dispensarizarea pacientilor cu boli de nutritie si metabolism, controlul clinic si biologic
pentru a sesiza aparitia complicatiilor.
Masuri de profilaxie tertiara:

Se adreseaza:
 Obezilor cu complicatii cardiace, respiratorii pentru a preveni agravarea acestor stari.
 Pacientilor cu guta si/sau complicatii renale pentru a preveni instalarea insuficientei
renale cronice.
EVALUAREA METABOLISMULUI
Examene de laborator:
 Ale sangelui: - Acid uric
- Creatinina
- Glicemia
- Testul tolerantei la glucoza pe cale orala TTGO

- Colesterolemie
- Lipemie, trigliceride
- VSH
 Ale urinei: - examenul urinei pentru determinarea acidului uric
- uree urinara / 24 h
- glicozurie / 24 h
 Ale lichidului sinovial: - examenul biochimic, in caz de guta, pune in evidenta
prezenta cristalelor de urat de sodiu
Determinarea metabolismului bazal:
 Indicat in caz de subnutritie si obezitate
Examenul radiologic:
 al sistemului osos in guta, evidentiaza osteoporoza si depunerile periarticulare de
urati (geode)
Electrocardiograma:
 evidentiaza probleme cardiace care apar in caz de obezitate sau in slabire
(bradicardie sinuzala)
Masurarea greutatii corporale:

pentru stabilirea gradului obezitatii, se utilizeaza diferite formule de calcul al
greutatii ideale: - Broca G = T-100
- Lorentz G = T-(T-50)/4
G= greutatea in kg
T = talia in centimetri

Vdocuments - MX Guta-Final

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vdocuments - MX Guta-Final

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

8/14/2019 Guta Final

MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI

DOMENIU – SANATATE SI ASISTENTA PEDAGOGICA CALIFICAREA

CAPITOLUL I – ANATOMIA

CAPITOLUL II- NOTIUNI DESPRE GUTA

CAPITOLUL III – PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA ACTE DE

CAPITOLUL IV – PLAN DE INGRIJIRE AL PACIENTULUI CU GUTA

“Un organism sanatos este camera de oaspeti

CAPITOLUL I. ANATOMIA SI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS

ANATOMIA SISTEMULUI OSOS

mai mare parte, scheletul membrelor.

Atat oasele lungi, cat si cele scurte si late pot prezenta:

- suprafete articulare – servesc pentru articularea cu alte oase;

Procesul de crestere a osului are loc in lungime si in grosime.Cresterea in lungime se face la

osoasa prin proliferarea osteoclastelor.Cresterea activitatilor osteoclastelor de catre parathormon

Craniul uman contine 22 de oase:

- doua oase temporale

Coaste- constituie 12 perechi de arcuri osoase intinse intre coloana vertebrala si stern.

Scheletul membrelor superioare

carpiene, metacarpiene si falangele care formeaza scheletul mainii.

Dupa situatia lor topografica, articulatiile se impart in:

fibros, cartilaginos sau osos.

DIARTROZELE sunt articulatii mobile in care oasele articulate efectueaza miscari de diferite

- li gamentele articul are

Elemente specifice anumitor diartroze:

Axe si tipurile miscarilor in artrodii

- adductia – cand segmentele articulare se apropie de planul mediosagital al trunchiului;

- articulatii simple – participa doua oase ( in articulatiile coxofemurala, scapulohumerala,

articulatia gleznei). Sunt uniaxiale si permit miscari de flexie si de extensie in jurul

FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS

 functia de hematopoeza (formarea elementelor figurate din sange)

Rolurile functionale ale oaselor

CAPITOLUL II. NOTIUNI DESPRE GUTA

TRASATURI CLINICE ALE GUTEI

1- HIPERURICEMIA ASIMPTOMATICA

sustinuta cu un varf al varstei de debut intre 40 si 60 de ani la barbati si dupa menopauza la

Persoanele cu hiperuricemie asimptomatica sunt de regula persoane de vârsta mijlocie ce nu

2- ARTRITA ACUTA GUTOASA

temporar starea hiperuricemica obisnuita. Ocazional, hiperuricemia nu poate fi documentata in

In ciuda hiperuricemiei invariabile in insuficienta renala, artrita gutoasa apare la mai

3- GUTA INTERCRITICA

4- GUTA CRONICA TOFACEE (ARTROPATIA GUTOASA)

- sobubilitate foarte scazuta in apa;

- reprezinta principalul medicament folosit pentru tratarea atacului acut de

Fenilbutazona: 600 mg pe zi.

CAPITOLUL III - PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA ACTE

DE INVESTIGATII SI INTERVENTII AUTONOME SI DELEGATE

III.1 PARTICIPAREA ASISTENTEI LA ACTE DE INVESTIGATII

Asistenta medicala, prin natura activitatii sale, are posibilitatea de a supraveghea

corpului, efort, emotii, stari fiziologice.

In mod normal, intre frecventa respiratiei si a pulsului, exista un raport de 1:4.

- tipul de protrombina – T. Quick;

- se sterge cu un tampon uscat prima picatura, se lasa sa se formeze o alta picatura de

Hemoleucograma se poate recolta si prin punctie venoasa odata cu hematocritul.

Creatinina: 0,50-1,30 mg/dl

Recoltarea cu vacumtainer – se monteaza acul pe holder, se punctioneaza vena si se introduce

Femei 2-13 mm/1h

Recoltarea sangelui prin punctia venoasa:

rapiditate si siguranta, cu acul montat la seringa

- se indeparteaza staza venoasa prin desfacerea garoului;

sau deplaseaza traiectul obisnuit al venei.

III.2 PARTICIPAREA ASISTENTEI LA INTERVENTII AUTONOME SI DELEGATE

Asigur conditii de microclimat (salon cu temperatura optima, umiditate scazuta, ventilatie