UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

REFERAT

ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA GUVERNELOR

Conducător : ______________ Bostan Alexandru

semnătura

Autor: ______________ Țînțari Elena

semnătura

CHIȘINĂU-2021
 Cuprins

Introducere...............................................................................................................2
I.Organizarea şi funcționarea guvernului Republicii Moldova prin prisma
legislației în vigoare și a doctrinei de specialitate.................................................3
1.1.Noțiunea de guvern. Consideraţii generale......................................................3
1.2. Guvernul Republicii Moldova – organ central al puterii executive................4

II. Statele și guvernele lumii- aspecte comparative..............................................5

2.1. Organizarea şi funcţionarea guvernului în Germania.....................................5
2.2. Organizarea şi funcţionarea guvernului în Italia.............................................6
2. 3. Organizarea şi funcţionarea guvernului în Marea Britanie............................7
2. 4. Organizarea şi funcţionarea guvernului în Spania.........................................9
2.5. Aspecte privind organizarea şi funcţionarea Guvernului în România,
comparativ cu ţările Uniunii Europene................................................................11

Concluzii.................................................................................................................15
Bibliografie.............................................................................................................16

1
 Introducere
Caracter uşor diferenţiat, parlamentar al statelor comunitare determină o serie de
particularităţi ale fiecărui guvern mai semnificative fiind cele ce privesc formarea, longevitatea,
structura şi funcţionarea acestora.
Stabilitatea guvernamentală cu repercursiuni în planul acţiunii administrative (programul de
guvernare) este condiţionată de numeroşi factori, printre care se evidenţiază sistemul partidelor
politice şi obiceiurole care se practica la alcătuirea guvernelor.
Instabilitatea guvernamentală nu presupune schimbarea tuturor sau a majorităţii
deţinătorilor de portofolii ministeriale, odată cu schimbarea guvernelor. Aceasta, după părerea
noastră, ar dovedi un real exerciţiu democratic deoarece titularii portofoliilor ministeriale sunt
numiţi după criterii de competenţă şi nu după culoarea politică.
Practica a dovedit că longevitatea ministerială poate exista cu o instabilitate
guvernamentală cronica (ex. Franţei sub cea de-a III şi a IV-a Republică sau a Italiei din
domeniile 7-8 ale sec. XX). Această realitate impune prudenţă în aprecierea efectelor
instabilităţii guvernamentale asupra administraţiei.
În ce priveşte formarea şi funcţionarea guvernelor sunt de remarcat trei aspecte care
prezintă interes:
1. gradul de libertate privind modificarea structurii guvernamentale, cu efecte asupra stabilităţii
administraţiei şi capacităţii sale de adaptare;
2. poziţia şefului guvernului care poate fi primus inter pares sau adevaratul conducător al
politicii guvernamentale;
3. modul de funcţionare a echipei guvernamentale care condiţionează modalităţile de coordonare
interministerială şi rezultatele acţiunii guvernului.
Prezintă interes trecerea în revistă a structurii şi funcționarea guvernelor celor mai
importante ţări din Uniunea Europeană.

2
I. Organizarea şi funcționarea guvernului Republicii Moldova prin
prisma legislației în vigoare și a doctrinei de specialitate.

1.1.Noțiunea de guvern. Consideraţii generale.

Noţiunea de guvern, după cum scrie Tudor Drăganu, poate avea un triplu sens. Într-o
accepţiune foarte largă, acest termen desemnează totalitatea organelor politice ale statului,
inclusiv Parlamentul. Într-un sens mai puţin larg, acelaşi termen desemnează totalitatea organelor
care formează puterea executivă, adică pe şeful statului împreună cu consiliul de miniştri.
În sfîrşit, într-un sens restrîns, prin guvern se înţelege numai acea parte a puterii
executive care este formată din ansamblul miniştrilor (consiliul de miniştri), cu excluderea
şefului statului.1
În opinia doctrinarilor oportună şi acceptabilă este ultima variantă. Anume în acest sens este
interpretat şi utilizat termenul de „guvern" în Constituţia Republicii Moldova, de care şi ne
conducem la expunerea materialului compartimentului dat.2
Originea guvernului se află în ţările Europei continentale, în fostele consilii ale
regimului din perioada absolutismului monarhic. Aceste instituţii au căpătat însă rolul şi
semnificaţii mai apropiate de ceea ce înseamnă guvernul din epoca modernă pe măsură ce, la
nivelul administraţiei centrale, au început să se contureze departamentele, ca forme
organizatorice ale statului, responsabile pentru administrarea unor domenii de activitate pe întreg
teritoriul ţării.
Autorul român Bogdan Michael Ciubotaru3, susține că doctrina a evidențiat triplul
înțeles a noțiunii de guvern. Astfel, într-un sens foarte larg, Guvernul desemnează totalitatea
organelor politice ale statului, inclusiv parlamentul. Vorbim de guvernământul Statelor unite,
Franței, Angliei pentru a desemna ansamblul instituțiilor lor politice. Într-un sens mai larg,
Guvernul reprezintă totalitatea organelor care formează puterea executivă, adică pe șeful statului
plus cabinetul ministerial. 4

1
Tudor Drăganu ,,Drept Constituțional și instituții politice”.Tratat elementar. Vol. I, Cluj-Napoca, 2000.
2
Boris Negru, Alina Negru- Teoria Generală a Dreptului și Statului, Chișinău 2006, pag.168
3
Ciubotaru B.M. Rezumatul tezei de doctorat Organizarea și funcționarea Guvernului României prin prisma
legislației în vigoare și a practicii politice. București, 2009, pag. 7-8
4
Drăganu T. Drept constituțional și instituții politice. Tratat elementar vol 1. București: Lumina Lex, 1998.
P.308.Pag 308.
3
1.2. Guvernul Republicii Moldova – organ central al puterii executive.

Într-un stat de drept este important ca administraţia, care reprezintă puterea executivă, să
fie în acelaşi timp accesibilă, sensibilă privind drepturile omului şi să poată fi supusă unui
control. Guvernul Republicii Moldova este autoritatea publica executiva suprema responsabilă în
faţa Parlamentului.
Guvernul RM este o autoritate publică executivă supremă responsabila înfață
parlamentului, care este împuternicit să rezolve toate problemele administrării publice ce țin de
competență sa reglementată de constituția RM și Legea cu privire la guvern.5
Guvernul este împuternicit să rezolve toate problemele administrării publice, ce ţin de
competenţa lui, în conformitate cu Constituția Republicii Moldova și Legea nr.136/2017 cu
privire la Guvern.6
Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea
generala a administraţiei publice. În exercitarea atribuţiilor, Guvernul se conduce de programul
său de activitate, acceptat de Parlament.
În ceea ce privește structura guvernului putem remarca faptul că, Guvernul se formează în
următoarea componenţa: Prim-ministrul, prim-viceprim-ministrul, viceprim-miniştrii, miniştrii şi
alţi membri stabiliţi prin lege. Din componenta Guvernului face parte, de asemenea, ministrul
reintegrării Republicii Moldova. Membri ai Guvernului pot fi numai cetăţenii Republicii
Moldova.
Învestitura Guvernului. După consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii
Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru. Candidatul pentru funcţia de
Prim-ministru va cere, în termen de 15 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului
asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului. Programul de activitate şi lista se
dezbat în şedinţa Parlamentului. Acesta acorda încredere Guvernului cu votul majoritatii
deputaţilor aleşi. În baza votului de încredere acordat de Parlament, Preşedintele Republicii
Moldova numeşte Guvernul. Guvernului îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurământului
de către membrii lui în faţa Preşedintelui Republicii Moldova

5
Victor Rusu, Inna Pascalu. Note de curs. Dreptul constituțional, Chișinău 2013, pag. 124
6
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=119333&lang=ro
4
II. Statele și guvernele lumii- aspecte comparative.

2.1 Organizarea şi funcţionarea guvernului în Germania.

Formarea Guvernului federal depinde de alegerea Cancelarului. Cu câteva luni înaintea
alegerilor pentru Dieta federală, partidele sau coaliţiile de partide îşi desemnează candidatul la
funcţia de cancelar. După alegerea Dietei aceasta alege Cancelarul la propunerea Preşedintelui
federaţiei. Formarea Guvernului după alegerea Cancelarului, face obiectul negocierilor între
partide, care stabilesc atât programul politic cât şi compoziţia Guvernului.
Membrii se numesc şi se revocă de către de către Dietă la propunerea Cancelarului.
Nu există incompatibilitate între funcţia guvernamentală şi calitatea de parlamentar,
membrii Guvernului fiind de regulă şi membrii Dietei federale. Funcţia guvernamentală este însă
incompatibilă cu cea de membru în Guvernele sau Parlamentele landurilor, ceea ce implică şi
incompatibilitatea cu funcţia de membru al Consiliului federal.
Guvernele germane se menţin de regulă, pentru un întreg mandat de 4 ani, astfel încât
Germania este, de departe, ţara cu cea mai mare stabilitate guvernamentală în U.E.
Legea fundamentală prevede un mecanism perfecţionat de angajare a răspunderii
guvernamentale, şi anume -moţiunea de cenzură constructivă.
Acest mecanism permite Dietei eliberarea din funcţie a Cancelarului concomitent cu
alegerea cu alegerea unui nou cancelar.
La rândul său, cancelarul are posibilitatea să determine dezvoltarea Dietei de către
Preşedintele federaţiei, prin solicitarea unui vot de încredere. Ambele procedee intervin ca
urmare a modificării coaliţiilor politice şi au drept scop asigurarea unei majorităţi parlamentare
favorabile Cancelarului.
Constituţia federală precizează că Guvernul federal este compus din Cancelarul federal
şi miniştri federali, precizând totodată, şi competenţele şefului guvernului, competenţe care se
exercită prin emiterea de directive.
În baza acestor competenţe, Cancelarul determină liniile directoare ale programului de
guvernare, însă fiecare ministru beneficiază de autonomie în conducerea ministerului său.
Divergenţele dintre ministere se tranşează în Guvern.
Cancelarul coordonează acţiunea guvernamentală conform unui Regulament interior care
se adoptă de Guvern şi se aprobă de Preşedintele federaţiei. Cancelarul reprezintă Guvernul în
faţa Preşedintelui, a Parlamentului şi societăţii civile.

5
 S-a format obiceiul unui vice-cancelar dintre personalităţile proeminente al partidului
liberal, dacă acesta face parte din coaliţie, având rolul de a-l suplini pe cancelar în caz de
absenţă.
De regulă, şeful Guvernului nu conduce nici un minister chiar Cancelaria federală având
propriul său ministru.
Din 1967 se pot numi şi secetari de stat parlamentaridin rândul membrilor Dietei
federale, care au rang de adjuncţi de miniştri dar nu participă la şedinţele Guvernului.
Trebuie menţionat că potrivit tradiţiei germane, titlul de secretar de stat, fără altă
precizare desemnează pe cel mai înalt funcţionar administrativ din ministerul din care face parte.
Numărul miniştrilor federali variază foarte puţin de la un guvern la altul, întrucât este
fixat prin Regulamentul intern, care se modifică fosrte rar.
Sediul Guvernului a fost stabilit în 1949 (anul proclamării R.F.G.) la Bonn iar prin votul
din 20 iunie 1991Dieta a hotărât transferarea sa la Berlin.
Cancelarul şi miniştri federali se întrunesc săptămânal în sesiunea Cabinetului sub
preşedenţia Cancelarului,iar deciziile se iau, de regulă prin consens la propunerea şefului
guvernului, existând însă şi procedura votării.

2.2. Organizarea şi funcţionarea guvernului în Italia.

Şeful guvernului italian, denumit Preşedintele Consiliului de Miniştri este numit de
Preşedintele Republicii, al cărui rol în denumirea şefului de guvern este deosebit de important în
condiţiile divizării interne a partidelor politice şi pentru faptul că negocierile în vederea stabilirii
coaliţiei guvernamentale au loc după alegeri.
După consultări cu preşedinţii camerilor şi ai grupurilor parlamentare, Preşedintele
desemnează o personalitate, însărcinată pentru început cu o misiune exploratorie, care se
transformă într-o misiune de pre-formare a Guvernului. Îndată ce se întrevăd suficiente şanse de
succes, Preşedintele numeşte un responsabil cu formarea Guvernului, care trebuie să-şi asume
funcţia de Preşedinte al consiliului de Miniştri şi să propună lista cu membrii Guvernului său.
Înainte de a începe să funcţioneze, Guvernul nou format trebuie să obţină votul de
încredere al celor 2 camere ale Parlamentului.
Datorită fragilităţii coaliţiilor politice sunt frecvente cazurile când noul Guvern nu obţine
votul de investitură - fie din partea ambelor camere, fie din partea uneia singure fapt care
determina reluarea întregului proces de formare a Guvernului.
Între funcţia parlamentară şi cea guvernamentală nu există în incompatibilitate, membrii
guvernelor italiene fiind în totalitate senatori sau deputaţi.

6
 Mandatul Guvernului se sfârşeşte odată cu demisia Preşedintelui C.M. înaintată
Preşedintelui Republicii, care o poate refuza.
În schimb, demisia este obligatorie în cazul pierderii încrederii uneia dintre Camere. În
viaţa politică italiană, cele mai multe guverne demisionează din cauza crizelor interne ale
partidelor politice, fără a mai aştepta votul de neîncredere al Camerilor.
Sistemul politic italian, extrem de divizat, inclusiv în interiorul partidelor, precumşi
absenţa unor reguli constituţionale care să permită Preşedintelui C.M. tragerea la răspundere a
partenerilor responsabili de ruptura politică, fac instabilitatea guvernamentală italiană,
proverbială.
Aceasta poate totuşi coexista cu o anumită longevitate ministerială cum este cazul
portofoliului de miniştru de externe.
Durata procesului de schimbare, de circa 7 săptămâni, a început să se mărească după
1970, ptând ajunge chiar la câteva luni.
Potrivit Constituţiei italiene, Guvernul se compune din Preşedinte şi din miniştri.De
asemenea, prevede ca organizarea preşediţiei Consiliului de Miniştri, numărul, atribuţiile şi
organizarea ministerelor se stabilesc prin lege.
În realitate, dosr numărul şi atribuţiile ministerelor se stabilesc prin lege.
În practica guvernamentală italiană se întâlnesc numeroşi miniştri fără portofoliu care fac
parte din Guvern. Aceştia nu conduc ministere ci îndeplinesc anumite misiuni, bine determinate.
Există şi subsecretari de stat care, sunt adjuncţi de miniştri şi au rolul de a-i ajuta la conducerea
ministerului respectiv, fără însă a face parte din Consiliul de Miniştri.
Şedinţele Consiliului au loc periodic sub conducerea preşedintelui la sediul acestuia.
Deciziile se iau fie prin consens, fie prin vot.

2. 3. Organizarea şi funcţionarea guvernului în Marea Britanie.

Din punct de vedere formal – juridic atât Cabinetul cât şi Guvernul şi Primul –ministru se
numesc de Coroană. Totuşi, ca urmare a unei convenţii constituţionale formată în sec. XIX,
obligă regina să numească în funcţia de prim-ministru pe şeful partidului majoritar în Camera
Comunelor.
Există posibilitatea ca Regina să poată influienţa totuşi desemnarea Primului-ministru,
atunci când nici, un partid nu deţine majoritatea (cum a fost cazul epocii tri-partide interbelice)
sau când partidul majoritar nu are un şef (cazul succesiunii lui charchill). Cu aceste excepţii, se
consideră că Primul –ministru este ales prin sufragiu universal indirect, întrucât în mod normal,
fiecare partid abordează alegerile cu un şef desemnat pentru a fi Prim- ministru în caz de victorie
electorală.

7
 Alegerea celorlalţi membri ai Cabinetului şi ai Guvernului se face de către primul-
ministru din rândul partidului său, toţi membrii guvernului sunt şi membri ai Camerei
Comunelor sau, într-un număr restrâns, ai Camerei Lorzilor. Convenţiile Constituţionale obligă
pe primul-ministru să fie membru al Camerei Comunelor.
În afara cazurilor cexcepţionale: demisia, decesul sau moţiunea de cenzură contra
Guvernului, durata acestuia este egală cu cea a legislaturii. Durata legislaturii este la dispoziţia
primului- ministru dar mandatul Camerei Comunelor nu poate depăşi 5 ani.
Primul-ministru poate oricând să ceară dizolvarea Prlamentului, punând capăt legislaturii,
pentru a profita de o conjunctură pe care o consideră favorabilă din punct de vedere electoral.
Aşa se face că durata medie a legislaturilor este de 4 ani.
Primul-ministru poate modifica oricând componenţa guvernului sau, în mod obişnuit
remanierile făcându-se anual, după vacanţa de var.
Structura Guvernului face obiectul mai multor convenţii constituţionale. Organizarea
sa este prerogativă reală, chiar dacă, în acest domeniu convenţiile constituţionale sunt mai puţin
riguroase decât celelalte cutume constituţionale.
Termenul de guvern în Anglia are trei accepţiuni, respectiv:
 majoritate guvernamentală
 administraţia de stat
 ansamblul cuprins din cca. 100 de persoane, care sunt miniştri sau
secretari de stat
În această ultimă accepţiune Guvernul cuprinde:
* miniştri departamentali (cei care conduc un minister) care poartă denumirea
de Secretari de stat pentru ministerele cele mai vechi, şi miniştri în cazul ministerelor mai
recente.Miniştri departamentali sunt de regulă şi membri ai Cabinetului. ei îşi conduc ministerele
cu ajutorul miniştrilor de stat care le sunt adjuncţi, şi cu ajutorul subsecretarilor de stat
parlamentari, care asigură legătura cu Camerele Parlamentului;
* miniştri non-deparlamentari (fără portofoliu) care ocupă în mod tradiţional anumite funcţii,
adesea onorifice;
* membrii grupului de parlamentari însărcinaţi cu organizarea votului în Parlament;
*consilierii juridici ai Guvernului.
Miniştri care fac parte din Cabinet, miniştri de stat, consilierii juridici şi principalii
parlamentari însărcinaţi cu organizarea votului în Parlament, sunt de cu apelativul miniştri
seniori iar ceilalţi cu apelativul miniştri juniori. Numirea tuturor miniştrilor este decisă de Primul
–ministru care stabileşte, de asemenea, şi componenţa Cabinetulu, adevăratul organ de decizie
guvernamentală, şi care cuprinde miniştri cei mai importanţi. Anumiţi membrii ai Guvernului

8
intră din oficiu în componenţa Cabinetului: Lordul Cancelar, ministrul de finanţe, subsecretarii
de stat de la apărare, interne, afaceri externe .
Libertatea de alegere a Primului-ministru, în ce privesc membrii Guvernului,şi ai
Cabinetului, inclusiv remanierea acestora, nu este limitată decât de propriul partid. Primul-
ministru poate să-şi rezerve şi conducerea unui minister (ex. Chrchill – ministerul de război;
M.Thatcher – Ministerul FFuncţiei Publice ).
Cabinetul se întruneşte din iniţiativa primului-ministru care stabileşte şi ordinea de zi.
Deciziile se iau prin consens, care se obţine datorită ascendentului primului-ministru asupra
celorlalţi miniştri.
2. 4. Organizarea şi funcţionarea guvernului în Spania.
Potrivit Constituţiei celei de-a V-a Republici şeful guvernului francez- Primul-ministru,
este desemnat şi numit de Preşedintele Republicii fără nici o restricţie, fiind condiţionată doar de
existenţa sau inexistenţa unei majorităţi favorabile acestuia în Adunarea Naţională.
Angajarea răspunderii guvernului, cu ocazia constituirii sale în faţa Adunării Naţionale are
caracter facultativ întrucât, din punct de vedere constituţional, investirea sa este efectivă odată cu
numirea de către Preşedintele Republicii.
Singura posibilitate la îndemâna opoziţiei parlamntare este moţiunea de cenzură care
necesită majoritatea absolută. Rezultă că un Prim – ministru poate guverna atâta timp cât
majoritatea absolută din adunarea Naţională nu este împotriva sa.
Numirea membrilor guvernului se face de către Preşedintele Republicii, la propunerea
primului-ministru, ceea ce presupune un acord între ceilalţi factori de putere pentru
nominalizarea portofoliilor ministeriale
În Franţa funcţia guvernamentală este incompatibilă cu cea parlamentară.
În cazul unui parlamentar coiptat în Guvern, locul său în Parlament este luat de un
supleant ceea ce înseamnă că odată ce a ales funcţia guvernamentală,
revenirea în parlament nu este posibilă decât cu ocazia unor noi alegeri.
Durata de viaţă a guvernelor depinde în primul rând, de voinţa Preşedintelui Republicii.
Deşi în textul constituţiei nu este prevăzută responsabilitatea Guvernului faţă de şeful
statului, practica franceză este ca Primul-ministru să prezinte demisia guvernului sau imediat ce
Preşedintele i-o cere.
Dacă împotriva Primului –ministru a fost adoptată o moţiune de cenzură sau dacă
Parlamentul i-a respins un vot de încredere, el este obligat să prezinte demisia Guvernului său.
Preşedintele Republicii poat refuza această demisie, dar numai pe timpul necesar organizării de
noi alegeri. În acest interval de timp Guvernul nu poate adopta decizii decât pentru rezolvarea
problemelor curente.

9
 Deşi constituţia nu o impune, cutuma republicană cere ca Guvernul în exerciţiu să
demisioneze imediat ce alegerile pentru Adunarea Naţională s-au terminat.
Mecanismele constituţionale cu caracter prezidenţialist precum şi evoluţia sistemului de
partide politice au permis o stabilitate guvernamentală neîntâlnită în timpul celui de-a III –a şi a
IV-a Republici. Frecventele remanieri guvernamentale, făcute fie la iniţiativa Primului-ministru
fie de către Preşedinte, determină o instabilitate accentuată a anumitor portofolii ministeriale, aşa
încât stabilitatea guvernării este destul de dificil de apreciat, în ansamblul ei.
Constituţia prevede că primul-ministru conduce acţiunea Guvernului şi că actele sale
trebuie contrasemnate de către miniştri care urmează să le aducă la îndeplinir, după caz. Această
superioritate ierarhică faţă de membrii guvernului este subliniată şi de procdurile de arbitraj
internaţional. În realitate, superioritatea Primului-ministru este întărită sau contracarată de
relaţiile sale cu Preşedintele Republicii dar şi de relaţiile dintre acesta şi membrii Guvernului.
guvernul este format din miniştri şi secretari de stat, care nu participă la şedinţele Consiliului
decât în cazul dezbaterii unor probleme ce ţin de competenţa lor.
S-a stabilit ca obicei numirea unor miniştri delegaţi aflaţi ca şi secretarii de stat în
subordinea unui ministru, dar care au dreptul să participe la şedinţele Consiliului de Miniştri.
În practica guvernamentală franceză se utilizează şi titlul de ministru de stat, care are
dosr caracter onorific şi se acordă unora dintre miniştri la aprecierea primului-ministru sau a
Preşedintelui Republicii.
Suplinirea primului-ministru în caz de absenţă se face de către unul din miniştri, după o ordine
protocolară stabilită cu ocazia formării Guvernului sau a unei remanieri ministeriale, de Primul-
ministru împreună cu Preşedintele. Conform tradiţiei imediat după primul-ministru urmează
ministrul justiţiei, dar nimic nu împiedică derogarea de la această tradiţie.
Numărul ministerelor şi atribuţiile fiecărui membru al Guvernului variază frecvent chiar şi
cu ocazia remanierilor ministeriale. Stabilirea acestora intră în competenţa guvernului şi întrucât
sunt decizii luate în Consiliul de Miniştri prezidat de Preşedintele Republicii, este necesar
acordul şi semnătura acestuia.
Potrivit tradiţiei, Consiliul de Miniştri se reuneşte săptămânal, miercuri
dimineaţa, sub preşedinţia Preşedintelui Republicii, care stabileşte ordinea de zi împreună cu
Secretarul General al Guvernului, la reşedinţa preşedinţiei şi nu la sediul Primului-ministr. Toate
deciziile care se iau în Consiliu trebuie să poarte semnătura preşedintelui, ceea ce implică
acordul său.
Deciziile se iau prin consens, la propunerea Preşedintelui care, poate decide singur în
cazuri de gravitate excepţională, după ce a recut avizul membrilor Consiliului.

10
În mod cu totul excepţional, Guvernul se poate reuni în Consiliul Cabinetului, fără participarea
Preşedintelui, sub conducerea Primului –ministru.

2.5. Aspecte privind organizarea şi funcţionarea Guvernului în România,

comparativ cu ţările Uniunii Europene
Conform Constituţiei din 1991, investiţia Guvernului în România presupune un complex de
activităţi anterioare momentului, respectiv:
 desemnarea unui candidat pentru funcţia de Prim-ministru;
 alcătuirea listei membrilor guvernului şi întocmirea programului de guvernare;
 dezbaterea în Parlament a programului de guvernare şi a listei Guvernului;
 votul de încredere;
 numirea Guvernului.
Desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru se face de Preşedintele ţării în
urma consultării cu reprezentanţii partidului care deţine majoritatea absolută în Parlament ( în
raport cu numărul total al deputaţilor şi senatorilor) se face cu reprezentanţii tuturor partidelor
prezente în Parlament.
Alcătuirea listei Guvernului şi întocmirea programului de guvernare sunt în sarcina
candidatului la funcţia de Prim-ministru. Acesta nu are i libertate deplină fiind obligat să ţină
seama atât de programele partidelor pe care se va sprijini pentru obţinerea votului de încredere,
cât şi de negocierile cu acestea în privinţa candidaţilor ministeriabili.
Votul de încredere are în vedere concordanţa dintre program şi persoanele apte să-l pună
în practică. În România, nu există incompatibilitate între mandatul parlamentar şi funcţia
ministerială.
Candidatul la funcţia de Prim-ministru trebuie să solicite Parlamentului votul de
încredere în termen de 10 zile de la data la care a fost desemnat. Dezbaterea programului de
guvernare şi a listei guvernului se face în şedinţă comună a celor două camere ale Parlamentului
în termen de 15 zile de la depuner. Votul de încredere este secret şi necesită majoritatea absolută.
Neacordarea votului după două tentative eşuate şi după expirarea unui termen de 60 de zile, dă
dreptul Preşedintelui să dizolve Parlamentul, de altfel, unica modalitate de dizolvare a
Parlamentului prevăzută în Constituţia României.
Numirea Guvernului se face prin decret prezidenţial în urma votului de încredere acordat
de Parlament.

11
 Numirea Guvernului se face prin decret prezidenţial în urma votului de încredere acordat
de Parlament. Durata mandatului este de 4 ani, dar poate înceta, şi înainte de termen, prin
adoptarea unei moţiuni de cenzură sau dacă Primul-ministru îşi pierde calitatea de membru al
Guvernului se face prin decret prezidenţial în urma votului de încredere acordat de Parlament.
Durata mandatului este de 4 ani, dar poate înceta, şi înainte de termen, prin adoptarea unei
moţiuni de cenzură sau dacă Primul-ministru îşi pierde calitatea de membru al Guvernului
(demisie, pierderea drepturilor electorale, intervenţia unei stări de incompatibilitate,
imposibilitatea exercitării atribuţiilor mai mult de 45 de zile).
Având în vedere timpul relativ scurt care a trecut de când s-a instituit noul sistem
constituţional, este greu de apreciat stabilitatea guvernamentală în România. Totuşi, putem
remarca faptul că nici unul din cele 5 guverne care s-au succedat nu şi-a încheiat mandatul
înainte de termen ca urmare a adoptării unei moţiuni de cenzură (deşi ele au fost cerute), ceea ce
demonstrează că în România nu s-a destrămat nici o calitate guvernamentală. Rezolvarea
neinţelegerilor la care au ajuns cooaliţiile guvernamentale s-a realizat prin revocarea primilor
miniştri V. Ciorbea şi Radu Vasile.
Comparând formarea guvernului României cu formarea guvernelor statelor din Uniunea
Europeană constătăm că şi România se încadrează în regimul, mai mult sau mai puţin
parlamentar al acestor state.
În ce priveşte modul de numire al şefului guvernului (facem abstracţie de denumirile
diverse folosite în statele analizate), situaţia se prezintă astfel:
a) în 5 ţări, investirea Guvernului se face de Parlament, după numirea Primului-ministru de
către şeful statului (Belgia, Danemarca, Grecia, Italia, şi Portugalia). Opţiunea este
limitată;
b) în alte 5 state: Austria, Franţa, Luxemburg, Marea Britanie şi Olanda, Primul-ministru şi
Guvernul se numesc de şeful statului, fără a fi necesar votul de încredere al
Parlamentului. Libertatea de opţiune a şefului statului variază de la o ţară la alta (ex. în
Franţa libertatea este apreciabilă, în Marea Britanie este practic inexistentă);
c) în alte 5 ţări: Finlanda, Germania, Irlandaa, Spania şi Suedia există proceduri particulare
de investitură.
În Finlanda Primul-ministru este ales de Parlament şi numit de Preşedinte. În Irlanda
Primul- ministru este numit de Preşedintele Republicii la propunerea Camerei Deputaţilor, după
care acesta solicită votul de încredere pentru lista membrilor guvernului.
În Spania, caandidatul la funcţia de Prim-ministru desemnat prin acordul dintre Rege şi
preşedintele Congresului Deputaţilor, devine Prim-ministru după obţinerea votului de încredere
al Congresului Deputaţilor. Ceilalţi membri ai

12
guvernului sunt numiţi de rege la propunerea Primului-ministru.
În Suedia, preşedintele Parlamentului, după consultarea părţilor prezente în Parlament,
prezintă plenului candidatul la funcţiaa de prim-ministru care este
ales dacă întruneşte majoritatea voturilor parlamentarilor. După alegere prezintă
Parlamentului lista membrilor guvernului. Guvernul se întruneşte în şedinţă specială, în prezenţa
şefului statului (regele) şi Preşedintelui Parlamentului, care înmânează Primului-ministru actul
de investitură.
Comparând situaaţia ţărilor din UE cu situaţia României, vom observa că investitura
guvernului nostru este asemănătoare cu cea din primul grup de ţări comunitare. Este vorba de
asemănare şi nu de identitate întrucât Preşedintele României numeşte Primul-ministru abia după
ce acesta a primit votul de încredere al Parlamentului, şi nu înainte, ca în ţările respective.
Originalitatea regimului constituţional român constă în abilitatea Preşedintelui de
dizolvare a Parlamentului în cazul în care acesta nu acordă votul de încreder, după parcurgerea
unei anumite proceduri.
În ce priveşte responsabilitatea guvernului, în toate ţările studiate, acesta răspunde în faţa
Parlamentului (situaţie aplicabilă şi României) care îl poate înlătura printr-o moţiune de cenzură.
Specifică României este însă imposibilitatea de a dizolva Parlamentulpentru rezolvarea crizelor
politic, aşa cum se procedează în ţările UE (franţa Danemarca).
În ce priveşte compatibilitatea funcţiei guvernamentale cu cea parlamenmtară, situaţia se
prezintă astfel:
a) ţări în care calitatea de membru al guvernului este condiţionată de calitatea de
parlamentar: Marea Britanie, Irlanda;
b) ţări în care calitatea de membru al guvernului este incompatibilă cu cea de parlamentar:
Austria, Franţa, Luxemburg, Portugalia, Suedia;
c) ţări în care cele două calităţi nu sunt incompatibile: Finlanda, Belgia, Danemarca,
Olanda, Italia şi Spania.
Sub acest aspect, România se alătură acestui ultim grup de state comunitare. În ce priveşte
structura Guvernului, Constituţia cuprinde o singură reglementare ce face trimitere la lege
organică: Guvernul este alcătuit din mrim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege
organică. Această lege (L 90/2001) a apărut în aprilie 2001, până atunci fiind în vigoare Legea
37/1990, anterioară Constituţiei.
Conform vechii legi, Guvernul era alcătuit din Prim-ministru, miniştri şi Secretari de Stat.
Inexistenţa unor reglementări clare a făcut ca opiniile cu privire la structura Guvernului să difere,
în funcţie de poziţia Primului-ministru şi /sau a coaliţiei guvernamentale.

13
 După unele opinii (prof. I. Vida) Legea 37/1990 a fost abrogată parţial de Constituţia din
1991 în sensul că secretarii de stat nu pot face parte din guvern, nefiind prevăzuţi în Constituţie.
în realitate situaţia a fost alta, conform celor prezentate mai sus.
În ce priveşte funcţia de ministru de stat, acelaşi autor o considera conformă Constituţiei,
deoarece titulatura de ministru utilizată în textul constituţional, are caracter generic, fiind
posibile orice circumstanţieri. Astfel, se poate utiliza atât denumirea de miniştru de stat, cât şi
cea de ministru fără portofoliu (ceea ce de altfel se întâmplă în realitate – ex. minsitru pentru
relaţii cu Parlamentul, ministru delegat la Ministerul Integrarii europene), existenţa acestor
funcţii fiind dictată de imperative politice, şi nu juridice.
Trebuie precizat că funcţia de ministru de stat are caracter onorific, reprezentând o
evidenţiere a ministerelor pe care primul-ministru le consideră mai importante.
În actualul guvern (Adrian Năstase) există 26 de miniştri din care 4 fără portofoliu, funcţia
de ministru de stat fiind abandonată.
Potrivit Legii 90/2001, Guvernul se întruneşte în şedinţe săptămânal şi ori de câte ori este
nevoie, la sediul Guvernului. Cu toate că guvernul este o autoritate colegială, legea organică îi
conferă primuli-ministru o poziţie de adevărat şef al Guvernului.
De asemenea, mai multe prevederi constituţionale conferă primului-ministru o autoritate
de sine stătătoare.
Dacă primul-ministru îşi pierde calitatea de membru al Guvernului sau este în
imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele va desemna un alt membru al guvernului
ca prim-ministru interimar până la formarea noului guvern. Legată de această eventualitate există
un aspect de interes practic, pe care nici Constituţia şi nici legea organică nu le reglementează :
înlocuirea primului-ministru în caz de absenţă. Soluţia simplă şi logică ar fi desemnarea unui
înlocuitor dintre miniştri de către primul-ministru.
Analizând ţările comunitare comparativ cu România sub aspectul structurii guvernului, vom
remarca următoarele:
a) sunt ţări în care Constituţia prevede exact cine sunt membrii Guvernului: Germania, Grecia,
Irlanda, Italia şi Olanda;
b) ţări în care Constituţia reglementează în mod general structura Guvernului, lăsând pe seama
altor acte normative stabilirea precisă a membrilor acestuia: Belgia, Franţa, Luxemburg,
Spania
c) ţări cu situaţie aparte: Danemarca, unde structura guvernului nu are o reglementare
constituţională şi Marea Britanie, care nu are o constituţie scrisă,
În ce priveşte România, aceasta are o situaţie similatră ţărilor din cel de-al doilea grup. În
ce priveşte componenţa Guvernului, peste tot există Prim-ministru şi miniştri. Cât priveşte

14
miniştrifără portofolii aceştia se regăsesc în multe guverne europene, aşa încât nu constituie o
excepţie în Guvernul român.
În fine modul de funcţionare- şedinţe săptămânale cu hotărâri adoptate prin consens sau
de primul-ministru este comun ţărilor din UE în care figura politica centrală este – Marea
Britanie, Germania, România.

Concluzii.
În urma analizei temei date cu genericul ,,Organizarea și funcționarea guvernelor’’ am
ajuns la următoarele concluzii:
1. În RM Guvernul este un organ central al administrației publice care asigură exercitarea
politicii interne și externe a statului. El apare ca fiind un organ de conducere și
coordonare a organelor centrale și de specialitate.
2. Guvernul este un organ executiv deoarece ctivitatea sa ține de organizarea aplicării și
aplicarea concretă a legilor.
3. În ceea ce privește România, conform Constitutiei “Guvernul, potrivit programului sãu de
guvernare, acceptat de Parlament, asigurã realizarea politicii interne şi externe a ţãrii şi
exercitã conducerea generalã a administraţiei publice”. Aparatul de lucru al Guvernului
este alcătuit din aparatul de lucru al prim-ministrului, Secretariatul General al
Guvernului, departamente și alte asemenea structuri organizatorice cu atribuții specifice
stabilite prin hotărâre a Guvernului.
4. Structura şi modul de funcţionare a Guvernului român se înscriu în standardele europene,
iar modificările aduse Constituţiei prin Referendumul din 18-19 octombrie 2003 vor oferi
modalităţi de creştere a stabilităţii guvernamnetale, continuităţii, coerenţei şi eficacităţii
acţiunii guvernamentale.
5. În toate ţările rolul şi puterea primului-ministru variază de la caz la caz. Unii prim-
miniştri răspund numai în faţa Parlamentelor, alţii au o răspundere în plus şi faţă de şeful
statului, ceea ce le limitează puterea.
6. În România primul-ministru răspunde doar în faţa Parlamentului ceea ce îi conferă
poziţia de figură centrală a politicii naţionale.

7. Guvernul federal al Germaniei (Bundesregierung) constă din cancelar (prim-ministru) și

miniștri. Actualul cabinet, numit cabinetul Merkel III, a fost format în urma alegerilor
federale din 2013 și este format din politicieni ai partidelor marii coaliții
(CDU, CSU și SPD).
8. Italia are un sistem de guvernare parlamentar, bazat pe un sistem de vot cu reprezentare
proporțională. 

15
 Bibliografie

Monografie.
1. Boris Negru, Alina Negru- Teoria Generală a Dreptului și Statului, Chișinău 2006.
2. Ciubotaru B.M. Rezumatul tezei de doctorat Organizarea și funcționarea Guvernului
României prin prisma legislației în vigoare și a practicii politice. București, 2009.
3. Drăganu T. Drept constituțional și instituții politice. Tratat elementar vol 1. București:
Lumina Lex, 1998. P.308.
4. Victor Rusu, Inna Pascalu. Note de curs. Dreptul constituțional, Chișinău.

Surse Internet.
1. https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=119333&lang=ro

Alte surse.
1. Constituția Republicii Moldova din 29 iulie 1994. Publicat : 29.03.2016 în Monitorul
Oficial Nr. 78.
2. LEGE Nr. 136 din 07.07.2017 cu privire la Guvern
3. Hotărârea Nr. 610 din 03-07-2018 pentru aprobarea Regulamentului Guvernului

16