Seful oficiului consular

1. Dati notiunea de oficiu consular

2. Stabiliti clasele consulare
3. Evaluati procesul de investire in functie a efului misiunii diplomatice permanente.

1. Potrivit Conventiei din 1963, prin oficiu consular , se intelege orice consulat general,
consulat, viceconsulat sau agentie consulara. Acestea sunt organe permanente ale statului,
create pentru mentinerea si derularea relatiilor consulare, cu organizare si atributii
proprii, carora dreptul international public si legislatia interna a statelor le confera un
statut special.
2. Oficiile consulare sunt de mai multe categorii, in functie de natura si de rangul acestora:
Dupa natural or intilnim:
 Consulate de cariera, conduse de functionari de cariera;
 Consulate onorifice, conduse de functionari onorifici;
Dupa rangul lor intilnim:
 Consulate generale;
 Consulate
 Viceconsulate;
 Agentii consulare.
3. Numirea unei persoane ca sef de misiune diplomatica este conditionata, dupa cum
precizeaza Conventia de la Viena din 1961, de agrementul dat acestei numiri de catre
statul acreditar (art.4, pct.1). Statul acreditar unde urmeaza sa fie numit un sef de misiune
diplomatica are deplina libertate sa-si dea agrementul pentru numirea lui sau sa-l refuse,
fara a fi obligat sa-si motiveze raspunsul (art.4, pct.2). Statul acreditant cere agrementul
statului acreditar pentru numirea sefului misiunii sale diplomatice printr-o “cerere de
agrementare”. Dupa primirea agrementului din partea statului acreditar, statul acreditant
al sefului de misiune diplomatica numeste acea persoana ca sef al misiunii sale
diplomatice. Pentru intrarea in functie a sefukui unei misiuni diplomatice permanente
dintre state este necesara prezentarea “scrisorilor de acreditare”, sefului statului
acreditar, sau depunerea lor la Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditar (art.93).
Conventia de la Viena din 1961, a adus un nou element in dreptul diplomatic acela al
“acreditarii multiple”. Ea permite unui stat acreditant sa acrediteze un sef de misiune
diplomatica in mai multe state, in acelasi timp, dupa primirea agrementului din partea
statelor unde urmeaza sa fie acreditat acel sef de misiune diplomatica, Statul acreditant
poate stabili cite o misiune diplomatica in fiecare dintre statele unde este acreditat seful
de misiune. In lipsa acestuia de la postul dintr-unul din statele respective, el va fi inlocuit
de un insarcinat cu afaceri ad-interim. Un alt aspect al acreditarii multiple este cazul cind
mai multe state acrediteaza aceeasi persoana ca sef de misiune diplomatica intr-un stat,
daca statul acreditar este deacord (art.6)

Tratatele international ale RM

1. Expuneti categoriile de tratate incheiate de RM
2. Indentificati categoriile de tratate internationale pe care le ratifica Parlamentul RM
3. Formulati lista tratatelor in forma simplificata
1. Categoriile de tratate incheiate de RM sunt:
- Tratate interstatale- se incheie in numele RM;
- Tratate interguvernamentale- se incheie in numele Guvernului RM,
- Tratate interinstitutionale- se incheie in numele ministerelor, altor autoritati
administrative centrale, sau altor institutii abilitate ale RM.
2. Categoriile de tratate internationale pe care le ratifica Parlamentul RM sunt:
- Tratate de pace;
- Tratate politice sau care implica un angajament politic;
- Tratate cu caracter militar;
- Tratate cu privire la teritoriu
- Tratate care fac necesara adoptarea unor legi noi sau revizuirea legilor in vigoare;
- Tratate care vizeaza participarea RM in organizatiile international;
- Tratate care implica un angajament financiar;
- Tratate care vizeaza statutul persoanelor drepturile si libertatile fundamentale ale omului.
3. Lista tratatelor in forma simplificata:
- Tratate a caror realizare revine Ministerului Afecerilor Externe si Integrarii Europene
- Tratate incheiate in vederea realizarii unor tratate deja intrate in vigoare
- Tratate incheiate pe un termen de pina la un an si care nu implica un angajament
financiar
- Tratate privind acordarea asistentei externe nerambursabile.

Valabilitatea tratatelor international

1. Definiti elementele obligatorii ale tratatului international
2. Constatati viciile de consimtamint posibile la incheierea tratatului international
3. Formulati efectele nulitatii tratatelor internationale

1. Elementele obligatorii ale tratatului international sunt:

 Obiectul- acesta reprezinta drepturile si obligatiile partilor create prin normele
stabilite de tratat, el trebuie sa fie licit din punct de vedere a dreptului international si
realizabil.
 Parrtile- entitati carora le este caracteristica calitatea de subiect de drept international
(state si organizatii international).
 Consimtamintul- trebuie sa fie rezultatul vointei lor libere exprimate, neafectat prin
vicii de consimtamint.
2. Viciile de consimtamint sunt:
- Eroarea
- Dolul
- Coruperea
- Constringerea asupra reprezentantului
- Constringerea asupra statuluI
3. Art.69 din Conventia de la Viena din 1986
1.Este nul tratatul a carui nulitate este stabilita in virtutea prezentei Conventii. Dispozitiile
unui tratat nul nu au forta juridica.
2.Daca unele acte au fost totusi indeplinite in baza unui asemenea tratat:
a. oricare parte poate cere oricarei alte parti sa stabileasca pe cit se va putea in relatiilor lor
reciproce situatia care ar fi existat daca aceste acte nu ar fi fost indeplinite
 b. actele indeplinite cu buna credinta inainte de invocarea nulitatii nu devin ilicite prin
singurul fapt al nulitatii tratatului.
3. In cazurile de la art 49, 50, 51, 52 paragraful 2 nu se aplica partii careia ii este imputabil
dolul, actu de corupere sau constringere
4. In cazurile in care consimtamintul unui stat anumit de a fi legat printr-un tratat multilateral
este viciat, regulile precedente se aplica in relatiile dintre zisul stat si partile la tratat.

Tratatul international ca izvor principal al DIP

1. Definiti izvorul dreptului international
2. Analizati tratatul international- ca izvor de DIP
3. Argumentati formele si elementele tratatelor

1. Prin izvor al dreptului international se inteleg formele (mijloacele) juridice prin care sunt
exprimate normele acestui drept, create prin aordul de vointa dintre subiectele sale.
2. In present, tratatul international este principalul izvor al dreptului international public.
Importanta tratatului internatiola ca izvor de drept a fost afirmata si in Preambulul Convetiei
cu privier la dreptul tratatelor, din 1969, care prevede : “Recunoscind importanta tot mai
mare a tratatelor ca izvoar al dreptului international…” (al.2) Importanta acestui izvor rezulta
si din numarul mare de tratate internationale incheiate de catre state si celelalte subiecte ale
sale. Tratatul international, ca izvor al dreptului international public are urmatoarele
caracteristici:
a. Exprima in mod clar acordul de vointa al partilor contractante cu privier la normele
conscrate de el;
b. Stbileste precis depturile si obligatiile partilor contractante, in cadrul relatiilor
reglementate prin tratat
c. Permite adoptarea mai rapida a normelor dreptului international si adoptarea acestui drept
la noile realitati din Comunitatea internationala.
d. Tratatul international are rolul principal bin codificarea dreptului international public si,
in cadrul acestui proces, de dezvoltare progresiva a dreptului international prin adoptarea
de norme noi.
Pentru ca un tratat international sa poata indeplini functia de izvor de drept se cer
intrunite urmatoarele 2 conditii: tratatul sa fie adoptat legal, tratatul sa fie in vigoare.
3. Dupa cum stim cele mai intilnite tratate sunt in forma scrisa, deoarece ele sunt mai sigure
insa se admite ca exceptie de la aceasta regula, si forma orala a tratatului international,
denumita “gentlemen’s agreement”.
Tratatul international ere elementele sale, care se impart in doua categorii: obligatorii si
accesorii. Dintre elementele obligatorii fac parte: obiectul, partile si consimtamintul, iar din
elementele accesorii: termenul si conditia.

Incheierea tratatelor international

1. Definiti deplinele puteri pentru incheierea tratatelor internationale
2. Analizati fazele incheierii tratatelor internationale
3. Formulati modalitatile de exprimare a consimtamintului de a fi legat prin tratat

1. Prin expresia “depline puteri” se intelege un document emanind de la autoritatea

competenta a unui stat si desemnind una sau mai multe persoane imputernicite sa
 reprezinte statul pentru negocierea, adoptarea sau autentificarea textului unui tratat,
pentru a exprima consimtamintul statului de a fi legat printr-un tratat sau pentru a
indeplini oricare alt act cu privier la tratat.
2. Fazele incheierii tratatelor internationale sunt:
- Nogecierea- este prima faza in procesul elaborarii tratatului si poate fi scurta sau
dimpotriva. Nogocierile pot avea loc: pe cai diplomatice obisnuite, respective prin
ministerele de externe si misiunile diplomatice; prin persoane sau delegatii special
imputernicite sa negocieze tratatul; la conferinte si in cadrul organizatiilor internationale.
- Adoptarea- se face prin consimtamintul tuturor statelor participante la elaborarea textului
tratatului, cu exceptia cazurillor prevazute la paragraful 2; Adoptarea textului unui tratat
la o conferinta internationala se face cu majoritatea de doua treimi a statelor prezente si
votante afara numai daca aceste state nu decid, cu aceeasi majoritate, sa aplice o regula
diferita;
- Autentifiicarea textului- procedeu tehnic de certiificare a textului tratatului adoptat pentru
a nu mai putea fi schimbat, prin: semnare, semnare ad- referendum, parafare
- Exprimarea consimtamintului are loc prin: semnare, schiimbul instrumentelor, ratificare,
acceptare sau aprobare, aderare.
3. Eprimarea consimtamintului unui stat de a fi legat de un tratat international se face prin
semnarea lui definitive, sau prin schimbul instrumenteloor care constituie tratatul. In
aceste cazuri, consimtamintul partilor contractante de a fi legate de acel tratat se exprima
imediat, fara sa se recurga la alte procedure (ratificare, aprobare sau aceptare). O alta
modalitate, folosita in multe cazuri, este ratificarea tratatului international. Ea este un act
intern al statului respective si presupune semnarea definitive a tratatului de catre stat, in
prealabi ratificarii. Consimtamintul unui stat de a fi legat de un tratat international se
exprima si pe calea aprobarii sau acceptarii acestuia. Aprobarea si acceptarea tratatului
international sunt procedure echivalente cu ratificarea, insa imbraca o forma mai
simplificata. Un stat isi exprima consimtamintul sau de a fi legat de un tratat international
si prin aderarea la el, dupa intrarea lui in vigoare sau incheierea lui.

Viciile de consimtamint
1. Definiti viciile de consimtamint la incheierea tratatului international
2. Enumeratii viciile de consimtamint
3. Evaluati efectele lor asupra valabilitatii tratatului international

1. Viciu de consimtamint- situatie de fapt care altereaza vointa juridical a partii la

incheierea unui act juridic care afecteaza fie libertatea exprimarii vointei, fie
caracterul ei constient si care indreptateste anularea actului respectiv.
2. Viciile de consimtamint sunt:
- Eroarea
- Dolul
- Coruperea
- Constringerea asupra reprezentantului
- Constringerea asupra statuluI
3. In cazul in care acordul de vointa al partilor este afectat de vici de consimtamint,
statul al carui consimtamint a fost viciat este in drept sa invoce nulitatea relativa a
tratatului international.
Efectele tratatului international
1. Definiti tratatul international
2. Analizati efectele tratatulii in timp, spatiu si asupra cercurilor de subiecti
3. Evaluati temeiurile lor asupra valabiliatii tratatului international

1. Tratatul international- un acord international incheiat in scris intre state si guvernat de

dreptul international, fie ca este consemnat intr-un instrument unic, fie in doua sau mai multe
instrumente conexe si oricare ar fi denumirea sa particulara.
2. Un tratat îşi produce efectele sale faţă de părţile acestuia în conformitate cu principiul de
origine latină pacta sunt servanda,
care, potrivit art. 26 din Convenţia de la Viena (1969), este
formulat în felul următor: “Orice tratat în vigoare leagă părţile şi trebuie executat de ele cu b
ună-credinţă”.
Regula pacta sunt servanda
este un principiu bine încetăţenit în practica internaţională. În virtutea acesteia, fiecare stat partici
pant la un tratat este obligat:
- să respecte şi să execute întocmai obligaţiile sale decurgând din tratat;
- să nu încheie tratate ce- ar contraveni obiectului şi scopului tratatelor sale încheiate anterior;
- să nu facă abuz de drepturile născute pentru el din tratatul încheiat, adică să nu folosească
aceste drepturi în dauna drepturilor şi intereselor legitime ale altor state părţi;
- renunţarea la tratat poate avea loc numai în conformitate cu prevederile dreptului internaţional;
-
neexecutarea unui tratat nu poate fi justificată prin invocarea dispoziţiilor de drept internal statel
or parti.
În ce priveşte înseşi efectele tratatelor, doctrina diferenţiază în general efectele tratatelor faţă
de statele părţi şi efectele tratatelor faţă de statele terţe
 Efectele tratatelor faţă de statele părţi comportă următoarele două situaţii juridice:
1) efectele tratatelor faţă de guvernanţi;
2) efectele tratatelor faţă de cei guvernaţ.
Efectele tratatelor faţă de guvernanţi implică trei categorii de situaţii:
a) efectele tratatelor faţă de puterea executive
b) efectele tratatelor fata de puterea legislative
c) efectele tratatelor fata de puterea juridical
Aplicarea fata de terti- un tratat nu creaza nici obligatii, nici drepturi pentru un stat tert fara
consimtamintul sau; o obligatie ia nastere pentru un stat tert din dispozitia unui tratat, daca
partile la acest tratat inteleg sa creeze obligatia si daca statul tert accepta in mod expres si in scris
aceasta obligatie; un drept ia nastere pentru un stat tert din dispozitia unui tratat, daca partile la
acest tratat inteleg, prin aceasta dispozitie, sa confere acest drept, consimtamintul este prezumat
in lipsa vreunei indicatii contrare, afara numai daca contractual nu dispune altfel.
Tratatele internationale se aplica in spatiu si in timp. Regula generala care actioneaza la aplicarea
tratatelor in spatiu consta in rasfringerea efecteloor acestora asupra ansamblului teritoriului
statelor parti. De regula, intre sfera de aplicare in spatiu a unui tratat si intinderea teritotiala a
statelor parti la acesta exista o coincidenta perfecta. Conventia de la Viena(1969) in art.29
stabileste: “Daca din cuprinsul tratatului nu reiese o intentie diferita sau daca aceasta nu este
stabiilita pe alta cale, un tratat leaga fiecare din parti cu privier la intregul sau teritoriu”.
3. ?

Incetarea efectelor tratatului international

1. Indentificati temeiurile de incetare a efectelor tratatului international
2. Comparati efectele nulitatii tratatului cu cele ale incetarii efectelor
3. Formulati regulile aplicarii reguli REBUS SIC STANDIBUS
1. Încetarea unui tratat având ca premisă voinţa comună a părţilor poate să intervină ca efect al
următoarelor cauze: 
a.      dacă a survenit evenimentul precizat în tratat; 
b.      dacă a expirat perioada stabilită pentru executarea tratatului; 
c.      prin operarea unei condiţii rezolutorii; 
d.      prin denunţare sau retragere, dacă aceste modalităţi sunt expres  prevăzute în textul
tratatului sau sunt acceptate de către toate celelalte state-părţi; 
e.      în cazul acordului expres al părţilor cu privire la încetarea tratatului; 
f.       în cazul unui acord tacit; 
g.      în cazul revizuirii; 
h.      ca urmare a executării tratatului; 
i.       ca urmare a scăderii numărului de părţi sub limita prevăzută de  tratat.
În anumite cazuri tratatul îşi încetează sau suspendă efectele: 
j.       în absenţa unei voinţe manifestate de părţile la tratat în acest sens; 
k.      ca urmare a încălcării substanţiale a tratatului de către una din părţi; 
l.       ca urmare a intervenirii unor schimbări de circumstanţe; 
m.    survenirea imposibilităţii de executare; 
n.      dispariţia uneia dintre părţi; 
o.      războiul.
2. ?
3. ?

Misiunile diplomatice
1. Definiti notiunea misiunii diplomatice
2. Formulati structura si competenta misiunilor diplomatice
3. Evaluati functiile misiunii diplomatice permanente
1. Misiunile diplomatice sunt organe ale statului care asigura desfasurarea adecvata a relatiilor
diplomaticw si care aduc la indeplinire in tara unde sunt acreditate, scopurile politice externe
a statului trimitator.
2. Structura
 Ministrul Afacerilor Externe( Secretarul de Stat, Secretarul de Stat pentru Afacerile
Externe, Ministrul de Stat, Ministrul de Stat al Afacerilor Externe, Cancelar de Stat)
 Ministrul are ca de obicei un adjunct (Viceministru, Vicesecretar de Stat sau
Vicecancelar) si citiva adjuncti ai Vice-ministrului. Funtiile adjunctilor sunt
repartizate conform prioritatilor politicii externe insa, de regula, unul din adjuncti
este responsabil pentru problemele politice si economice, iar alt adjunct este
responsabil pentru problemele de administrare.
 Aparatul central al ministerelor afacerilor externe este divizat in departamente,
directii, sectii, grupe.
 Departamentele sunt divizate in departamente opertiv- teritoriale, departamente
functionale si departamente administrative-tehnice.
Competenta misiunilor diplomatice:
- protejarea intereselor statului trimiţător şi ale conaţionalilor săi, persoane fizice sau
juridice, în statul de reşedinţă, în limitele admise de dreptul internaţional; 
-      favorizarea dezvoltării relaţiilor comerciale, economice, culturale şi ştiinţifice între
cele două state şi promovarea relaţiilor amicale între ele; 
-      informarea prin mijloace licite despre condiţiile şi evoluţia vieţii comerciale,
economice, culturale şi ştiinţifice din statul de reşedinţă, prin rapoarte către guvernul
statului trimiţător şi prin oferirea de informaţii persoanelor interesate;
-      eliberarea paşapoartelor şi a documentelor de călătorie cetăţenilor statului trimiţător,
vize şi alte documente corespunzătoare persoanelor care doresc să se deplaseze în statul
trimiţător; 
-      acordarea de ajutor şi asistenţă, cetăţenilor, persoane fizice şi juridice, conaţionali; 
-      să acţioneze în calitate de notar, de ofiţer de stare civilă şi în alte funcţii similare,
precum şi în funcţii administrative, în măsura în care legile statului de reşedinţă nu se
opun; 
-      apărarea intereselor succesorale ale cetăţe nilor statului trimiţător, persoane fizice şi
juridice, de pe teritoriul statului de reşedinţă, în conformitate cu legile statului de
reşedinţă; 
-      apărarea intereselor minorilor şi incapabililor conaţionali, în mod deosebit în ceea ce
priveşte instituirea tutelei sau curatelei, în conformitate cu legile statului de reşedinţă; 
-      reprezentarea conaţionalilor sau luarea măsurilor de asigurare a reprezentării lor în
faţa instanţelor judecătoreşti sau a altor autorităţi ale statului de reşedinţă, în
conformitate cu legile acestuia, inclusiv adoptarea de măsuri provizorii pentru apărarea
drepturilor şi intereselor propriilor cetăţeni cînd, datorită absenţei lor sau din altă cauză,
nu-şi pot apăra în timp util drepturile şi interesele; 
-      acordarea de asistenţă navelor şi aeronavelor arătate mai sus, precum şi echipajelor
acestora.
 1.3 Misiunea diplomatică permanentă are următoarele functii: 
-      reprezintă statul acreditant pe lângă statul acreditar; 
-      ocroteşte în statul acreditar interesele statului acreditant şi ale cetăţenilor săi în
limitele admise de dreptul internaţional; 
-      poartă tratative cu guvernul statului acreditar; 
-      se informează prin toate mijloacele legale, de condiţiile şi evenimentele din statul
acreditar şi comunică cele aflate statului acreditant; 
-      promovează relaţii de prietenie şi dezvoltă cooperarea economică, culturală şi
ştiinţifică între statul acreditant şi statul acreditar; 
-      poate îndeplini şi funcţii consulare; 

Imunitatile diplomatice
1. Definiti institutia imunitatilor diplomatice
2. Stabiliti tipurile de imunitati diplomatice
3. Formulati exceptiile autorizate de la imunitatile diplomatice
1. Imunitatea diplomatică este inviolabilitatea juridică de care se bucură reprezentanții
diplomatici şi familiile lor.

Pe plan internaţional, imunitatea diplomatică este reglementată de articolele 29-39 din

Convenţia de la Viena. Conform acesteia, un agent diplomatic se bucură de imunitate faţă de
jurisdicţia penală, civilă şi administrativă a statului acreditar (ţara în care a fost trimis la
post).

2. Tipurile de imunitatile diplomatice sunt: imunitate de jurisdictie penala a statului

acreditar; imunitate de jurisdictie civila; imunitate de jurisdictie administrativa; imunitate
de jurisdictie fiscala;
3. Exceptiile de la imunitatile diplomatie sunt: Exceptie de la jurisdictia penala (art31) —  o
acțiune reală privind un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar, afară numai
dacă agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea
scopurilor misiunii;

—  o acțiune privind o succesiune, în care agentul diplomatic figurează ca executor testamentar,

administrator, moștenitor sau legatar nu în numele statului acreditant, ci cu titlu particular;

—  o acțiune privind o activitate profesională sau comercială, oricare ar fi ea, exercitată de

agentul diplomatic în statul acreditar în afara funcțiilor sale oficiale.
EXCEPȚII DE IMUNITATE FISCALĂ
—  impozitelor indirecte care prin natura lor sunt în mod normal încorporate în prețurile
mărfurilor sau ale serviciilor;

—  impozitelor și taxelor asupra bunurilor imobile particulare situate pe teritoriul statului

acreditar, afară numai dacă agentul diplomatic le posedă în contul statului acreditant, pentru
realizarea scopurilor misiunii;

—  taxelor de succesiune percepute de statul acreditar;

—  impozitelor și taxelor pe veniturile particulare care-și au sursa în statul acreditar și a
impozitelor pe capital prelevate asupra investițiilor efectuate în întreprinderi comerciale situate
în statul acreditar;

—  impozitelor și taxelor percepute ca remunerație pentru servicii particulare prestate;

—  taxelor de înregistrare, grefă, ipotecă și de timbru în ce privete bunurile imobiliare.

Seful misiunii diplomatice permanente

1. Definiti institutia sefului misiunii diplomatice permanente

2. Stabiliti clasele diplomatice

3. Evaluati procesul de investire in functie a sefului misiunii diploatice permanente

1. Şeful misiunii diplomatice este persoana însărcinată de statul acreditant să acţioneze în

această calitate, respectiv să conducă misiunea diplomatică, fiind superior ierarhic întregului
personal al misiunii. Acesta, poate avea calitatea de ambasador, înalt comisar, înalt
reprezentant, ministru sau trimis, nunţiu, pro-nunţiu, internunţiu, însărcinat cu afaceri en
pied sau ad interim.

2. Clasele diplomatice sunt: ambasadori extraordinari si plenipotentiari; trimisii extraordinari

sau ministrii plenipotentiari; insarcinatii cu afaceri.
3. Numirea unei persoane ca sef de misiune diplomatica este conditionata, dupa cum
precizeaza Conventia de la Viena din 1961, de agrementul dat acestei numiri de catre statul
acreditar (art.4, pct.1). Statul acreditar unde urmeaza sa fie numit un sef de misiune
diplomatica are deplina libertate sa-si dea agrementul pentru numirea lui sau sa-l refuse, fara
a fi obligat sa-si motiveze raspunsul (art.4, pct.2). Statul acreditant cere agrementul statului
acreditar pentru numirea sefului misiunii sale diplomatice printr-o “cerere de agrementare”.
Dupa primirea agrementului din partea statului acreditar, statul acreditant al sefului de
misiune diplomatica numeste acea persoana ca sef al misiunii sale diplomatice. Pentru
intrarea in functie a sefukui unei misiuni diplomatice permanente dintre state este necesara
prezentarea “scrisorilor de acreditare”, sefului statului acreditar, sau depunerea lor la
Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditar (art.93). Conventia de la Viena din 1961,
a adus un nou element in dreptul diplomatic acela al “acreditarii multiple”. Ea permite unui
stat acreditant sa acrediteze un sef de misiune diplomatica in mai multe state, in acelasi timp,
dupa primirea agrementului din partea statelor unde urmeaza sa fie acreditat acel sef de
misiune diplomatica, Statul acreditant poate stabili cite o misiune diplomatica in fiecare
dintre statele unde este acreditat seful de misiune. In lipsa acestuia de la postul dintr-unul
din statele respective, el va fi inlocuit de un insarcinat cu afaceri ad-interim. Un alt aspect al
acreditarii multiple este cazul cind mai multe state acrediteaza aceeasi persoana ca sef de
misiune diplomatica intr-un stat, daca statul acreditar este deacord (art.6)

Dreptul international penal

1. Definiti dreptul international penal

2. Stabiliti principiile dreptului international

3. Evaluati procesul de instituire a jurisdictiei internationale penale

1. Drept international penal- ansamblul de norme cu forta obligatorie, stabilite si acceptate

de catre stat, prin care se definesc principiile si modalitatile raspunderii penale si
reprimarii infractiunilor internationale savirsite cu incalcarea dreptului international
contemporan.

2. Prrincipiile dreptului international public sunt:

- Principiul legalitatii incriminarii si al legalitatii pedepsei;

- Principiul represiunii universale;

- Principiul raspunderii penale individuale;

- Principiul imprescriptibilitatii crimelor contra umanitatii si a crimelor de razboi;

3. In evolutia preocuparilor pentru instituirea unor instante penale internationale s-au

conturat doua tendinte: una de infiintare a unor instante penale internationale cu caracter
temporar (ad-hoc), ceea ce sa realizat, si a doua de a crea o instanta penala internationala
permanenta, proces inceput prin adoptarea Statutului Curtii Penale Internationale, la 17
iulie 1998. Pentru judecarea principalilor criminali de razboi din Europa a fost instituit
Tribunalul Militar International de la Nurenberg, pe baza „Acordului de la Londra
privind urmarirea si pedepsirea principalilor criminali de razboi”. O instanta penala
internationala mai recenta este „Tribunalul International pentru reprimarea crimelor de
drept umanitar din fosta Iugoslavie” cu caracter ad-hoc. El a fost infiintat prin doua
rezolutii ale Consiliului de Securitate al ONU. Ultima dintre rezolutii prevede hotarirea
Consiliului de Securitate de a infiinta un tribunal international „cu scopul unic de a
pedepsi persoanele responsabile de violari grave ale dreptului umanitar, comise pe
teritoriul fostei Iugoslavii”. In anul 199, Consiliul de Securitate al ONU a hotarit
infiintarea „Tribunalului international penal pentru pedepsirea persoanelor responsabile
de genocid si alte violari grave ale dreptului international umanitar comise pe teritoriul
Ruandei si a cetatenilor ruandezi responsabili de genocid si alte asemenea violaripe
teritoriul statelor vecine. Curtea Internationala Penala este prima instanta judecatoreasca
internationala cu caracter permanent, in materie penala.

Infractiunle internationale

1. Definiti institutia infractiunilor internationale

2. Clasificati infractiunile internationale

3. Calificati crima de genocid

1. Infractiunea internationala este fapta contrara principiilor si normelor dreptului

international public, savirsite de catre state(organe centrale sau locale), de organizatii
internationale, sau de persoane particulare.

2. Infractiunele internationale pot fi clasificate dupa mai multe criterii. O prima clasificare
a lor se poate face in crime internationale si delicte internationale. Dupa subiectul lor,
 infractiunele internationale se clasifica in infractiuni care sunt comise de catre state, de
organizatii internationale si de catre persoanele fizice oficiale. Un alt criteriu de
clasificare a infractiunilor internationale este timpul care a fost ea comisa: in timp de
pace sau in timp de razboi

3. Din crimele impotriva umanitatii, cea mai grava este crima de genocid. Ca urmare a
gravitatii pe care o prezinta aceasta infractiune internationala pentru pacea si
colaborarea dintre state si popoare, Adunarea Generala a ONU a adoptat „Conventia
pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid” la 9 decembrie 1948. In primul ei
articol, Conventia precizeaza ca genocidul, in timp de pace sau de razboi, este o crima
internationala. Conform conventiei aceasta crima consta din actiunile savirsite cu
intentia de a distruge total sau partial, un grup national, etnic, rasial sau religios, cum
sunt omorirea membrilor grupului, vatamarea grava a integritatii lor fizice sau mintale,
supunerea intentionata a grupului respectiv unor conditii de existenta care duc la
distrugerea lui fizica, totala sau partiala, masuri prin care se impiedica nasterile in sinul
grupului, transferul fortat al copiilor grupului respectiv la un alt grup social. La fel,
conventia precizeaza ca persoanele care au comis genocidul vor fi pedepsite, fie ca sunt
guvernanti, functionari sau particulari. Crima de genocid nu este o crima politica si ca
atare cei vinovati de savirsirea ei pot fi extradati.

Tribunalul international penal de la Nurenberg

1. Expuneti premisele si fundamentul constituirii TIPN

2. Enumerati crimele examinate de TIPN

3. Evaluati impactul TIPN in dezvoltarea DIP penal

1. Pentru judecarea principalilor criminali de razboi din Europa a fost instituit Tribunalul
Militar International de la Nurenberg, pe baza „Acordului de la Londra privind
urmarirea si pedepsirea principalilor criminali de razboi”, din 8 august 1945. Acordul
de la Londra a fost semnat de Anglia, Franta, SUA si URSS. Acordul de la Londra
stipula ca Tribunalul Militar International este competent sa judece criminali de razboi
a caror crime sunt fara localizare geografica precisa, dar a caror efecte distrugatoare s-
au extins pe teritoriul maii multor state. Acordul de la Londra a stabilit obligatia partilor
contractante de a preda tribunalului pe principalii criminali de razboi.
2. Crimele examinate de TIPN sunt: -Participarea la un plan comun sau a
unei conspirații pentru comiterea de crime împotriva păcii;
-Plănuirea, inițierea și susținerea de războaie de agresiune și alte crime împotriva păcii;
-Crime de război;
-Crime împotriva umanității.
1.3 Procesele de la Nürnberg au avut o mare influență asupra dezvoltării legislației penale
internaționale. Comisia Juridică Internațională, acționând la cererea Adunării Generale a
Națiunilor Unite, a publicat în 1950 raportul Principii ale legii internaționale recunoscute în
Carta Tribunalului de la Nürnberg și în judecata tribunalului [29]. Influența tribunalului reiese și
din propunerile de înființare a unei instanțe penale internaționale și în elaborarea codurilor
penale internaționale, pregătite ulterior de Comisia Juridică Internațională.
O parte din argumentele apărării au fost că unele tratate nu fuseseră semnate de puterile Axei și
că, în consecință, nu erau obligate să le respecte. Această problemă a fost tratată în judecarea
crimelor de război și a crimelor împotriva umanității[30], care conține o extindere a cutumelor:
"Convenția de la Haga din 1907 stipula explicit că intenționează 'să revizuiască legile generale
și cutumele războiului,' cărora astfel le recunoștea existența, dar până în 1939 aceste reguli
trecute în Convenție erau recunoscute de toate națiunile civilizate, și erau privite ca fiind o
declarație a legilor și cutumelor războiului referite în Articolul 6 (b) al Chartei de la
Londra."[31]. Pe planul legislației internaționale, consecința este că, dacă este semnat de un număr
suficient de țări și este în vigoare de suficient de mult timp, atunci tratatul poate fi interpretat ca
obligatoriu pentru toate statele, nu numai de statele care l-au semnat la început. Acesta este un
aspect juridic foarte controversat în dreptul internațional și încă viu dezbătut în publicațiile de
specialitate.
Procesele de la Nürnberg au inițiat o mișcare pentru stabilirea imediată a unei instanțe penale
internaționale, conducând în cele din urmă după peste cincizeci de ani la adoptarea
Statutului Tribunalului Penal Internațional.

 Concluziile proceselor de la Nürnberg au servit la elaborarea următoarelor acte:

o Convenția privind genocidul, 1948.
o Declarația Universală a Drepturilor Omului, 1948.
o Convenția privind Abolirea Prescrierii Crimelor de Război și Crimelor Împotriva
Umanității, 1968.
o Convenția de la Geneva asupra Legilor și Cutumelor de Război, 1949 cu
protocoalele sale adiționale din 1977

Curtea Internationala Penala

1. Definiti jurisdictia de represiune universala

2. Stabiliti competenta CIP
3. Evaluati modalitatea de constituire si functionare a CIP

1. ?

2. Prin   statutul   ei,   Curtea   Penală   Internațională   are   două   competențe: materială și
personală. Competența materială presupune posibilitatea Curții de a judeca  și  pedepsi 
persoanele  fizice  vinovate  de  comiterea    unor  infracțiuni deosebit  de  grave,  care  aduc 
atingere  intereselor  de  ansamblu  ale  comunității internaționale, respectiv: Crima  de 
genocid, Crime contra umanității, Crimele de război.
Competența personală se referă la posibilitatea Curții de a judeca și pedepsi persoanele fizice
vinovate de comiterea infracțiunilor precizate mai sus, dacă au împlinit vârsta de 18 ani
3. Curtea Internationala Penala este compusa din patru organe principale:
- Presedentia;
- Sectia de Apeluri, Sectia de judecata, sectia pentru faza dinaintea judecatii;
- procuror;
- grefier;
Curtea are 18 judecatori. Sectia pentru faza dinaintea judecatii are rolul de a stabili competenta
Curtii intr-o anumita cauza- fara caracter definitiv- si mai are si functia de a controla decizia
procurorului de a porni sau nu urmarirea penala impotriva persoanelor suspectate de comiterea
unor crime. Sectia de judecata are ca principale scopuri acela de a hotari cu privire la vinovatia
sau nevinovatia celor acuzati, de a stabili pedeapsa aplicata si de a decide cu privire la
despagubirile cuvenite victimelor. Sectia de apeluri judeca recursurioe contra deciziilor Sectiei
de judecata formulate de acuzat sau procuror. Acesta din urma are ca principal rol acela de a
primi sesizari venite din partea statelor ori a particularilor sau de a se sesiza din oficiu, urmind
ca mai apoi sa desfasoare investigatii cu privire la temeinicia sesizarilor si, daca este cazul, sa
inceapa urmarirea penala. Activitatea Biroului procurorului se realizeaza in mod independent.
Presedintele Curtii, ajutat de doi vice- presedinti, are functia de a coordona activitatile institutiei,
este ales de statele parti si are un rol de reprezentare a Curtii in relatia cu alte state sau
organizatii.

Dreptul international al mediului

1 Definiti dreptul international al mediului
2 Stabiliti obiectele protectiei mediului
3 Evaluati procesul de codificare a dreptului international al mediului

1. Dreptul international al mediului reglemteaza acele relatii sociale care iau nastere in procesul
de protectie, conservare si dezvoltare a calitatilor naturale ale mediului.
2. Obiectele protectiei mediului sunt: Obligaţii de colaborare cu caracter general şi de
permanenţă cu privire la schimbul de informaţii, evaluarea situaţiei şi consultarea prealabilă
asupra măsurilor ce trebuie luate.
Protecţia cursurilor de apă.
Protecţia unor ecosisteme.
Protecţia unor resurse naturale ale mediului.
Protecţia mediulu marin.

3. Primul tratat internaţional multilateral in materie de mediu este considerată o convenţie din
1900 pentru prezervarea animalelor sălbatice, pasărilor şi peştelui în Africa. Adoptarea
documentului a fost impusă şi motivată, în preambulul său, de dorinţa de a pune capăt
masacrării diverselor specii de animale utile ori inofensive pentru om, dar nu descurajează
distrugerea animalelor considerate păgubitoare pentru interesele umane precum: leii,
leoparzii, crocodilii ori şerpii veninoşi.
Au urmat Convenţia pentru protecţia pasărilor utile agriculturii, semnata la Paris la 19 martie
1902 şi Convenţia relativa la prezervarea şi la protecţia focilor pentru blana, semnată la
Washington la 7 iulie 1911. Ele au fost determinate, în special, de necesitatea acceptării de
practici comune, pentru a nu epuiza resursele vii din atmosfera şi mare. După cel de-al II-lea
război mondial s-a intensificat activitatea privitor la protecţia apelor continentale. Apariţia şi
dezvoltarea utilizării energiei atomice au determinat stabilirea unor reglementări pertinente în
materie, începând cu Tratatul de la Moscova, din 5 august 1963, privind interzicerea
experienţelor cu arme nucleare în atmosferă, spaţiul cosmic şi sub apă.
În plan internaţional necesitatea cooperării şi a dezvoltării dreptului internaţional în acest
domeniu a fost subliniată în lucrările conferinţei ONU asupra mediului uman din 1972 de la
Stockholm. Conferinţa s-a constituit ca un prim semnal de alarmă pentru politica naţională a
statelor în ceia ce priveşte mediul înconjurător. Conferinţa O.N.U. din 1992 de la Rio de Janeiro
se înscrie ca un eveniment major la care a participat peste 160 de state din categoria: ţărilor
industrializate, ţările în curs de dezvoltare, ţările aflate în perioada de tranziţie. În cadru acestei
conferinţe a fost adoptate două categorii de documente: instrumente juridice - convenţia asupra
diversităţii biologice, convenţia asupra schimbărilor climatice şi documente programatice -
declaraţia de la Rio asupra mediului înconjurător, principiile cu privire la fondul forestier.

Mijloacele diplomatice de solutionare pasnica a diferendelor internationale

1. Definiti mijloacele diplomatice de solutionare pasnica
2. Categorisiti mijloacele diplomatice de solutionare pasnica
3. Evaluati eficienta concilierii internationale
1. ?
2. Mijloacele pasnice de drept international pot fi clasificate in doua categorii: mijloace
diplomatice si mijloace jurisdictionale. Din categoria mijloacelor pasnice diplomatice fac parte
negocierile directe intre statele aflate in diferend, bunele oficii, mediatiunea, ancheta
internationala(comisia internationala de ancheta) si concilierea internationala (comisia de
conciliere internationala). Iar din miijloacele jurisdictionale fac parte: jurisdictia ad-hoc
(arbitrajul, CPAI), jurisdictia permanenta (CIJ, TIM, CEDO).
3. Conciliera internationala este destul de eficienta, deoarece ea consta din examinarea unui
diferend de catre un organ prestabilit sau instituit dupa ivirea diferendului cu scopul solutionarii
punctelor litigioase dintre partile in diferend si impacarea lor. Comisia de conciliere cerceteaza
nu numai faptele care au generat diferendul respectiv, dar face si recomandari asupra modului de
solutionare a lui, toate acestea fiind cuprinse in raportul pe care il intocmeste comisia
internationala de conciliere.

Curtea Internationala de Justitie

1 Definiti jurisdictia internationala permanenta
2 Stabiliti competenta CIJ
3 Evaluati modalitatea de constituire si functionare a CIJ

1. ?
2. Principalele sale funcții legale sunt soluționarea litigiilor prezentate de către statele membre
și de a da avizele consultative cu privire la întrebările adresate de către organele autorizate în
mod corespunzător.
3. CIJ este compusă din cincisprezece judecători aleși pentru nouă ani de către Adunarea
Generală a ONU și Consiliul de Securitate al ONU de pe o listă de persoane nominalizate de
către grupuri naționale în Curtea Permanentă de Arbitraj. CIJ este asistat de Grefă, organ
administrativ. Limbile oficiale ale CIJ sunt engleza și franceza. CIJ poate judeca numai
diferendele intre state. Ea nu poate fi sesizata de persoane fizice sau
juridice şi nici de organizaţii  internaţionale. Jurisdicţia C.LJ. este  facultativă,exceptând
unele  cazuri.  Competenţa Curţii are un dublu  aspect: jurisdicţională (contencioasă) şi
consultativă (emite avize).
Ratione materie. Competenţa Curţii 
priveşte cauzele cu care este sesizată de state. Potrivit art36 (2) din Statut, statele pot recunoaşte 
competenţa obligatorie a Curţii pentru diferende cu caracter juridic, şi anume: 
a)interpretarea unui tratat;  b) orice problemă de drept
internaţional; c)existenţa oricărui fapt care, dacă ar fi stabilit, ar constitui încălcarea unei obligaţi
i internaţionale; d) natura sau întinderea reparaţiei  datorate pentru încălcarea unei obligatii
internaționale

Dreptul international cosmic

1 Definiti dreptul international cosmic
2 Identificati principiile dreptului international cosmic
3 Formulati regimul juridic aplicabil obiectelor lansate in spatiul cosmic
1. Dreptul internaţional cosmic poate fi definit ca ramură a dreptului  internaţional public
alcătuită din totalitatea normelor juridice internaţionale, convenţionale şi cutumiare,
care au ca obiect relaţiile dintre state, dintre acestea şi unele organizaţii internaţionale,
în domeniul explorării şi utilizării spaţiului cosmic în scopuri paşnice şi spre binele şi
folosul întregii omeniri.
2. Principiile dreptului cosmic:
—  Principiul folosirii spaţiului extraatmosferic în scopuri paşnice
— Principiul utilizării spaţiului extraatmosferic în interesul întregii omeniri
—  Principiul libertăţii de folosire şi exploatare a spaţiului extraatmosferic
—  Principiul neapropriaţiunii spaţiului extraatmosferic,
—  Principiul cooperării internaţionale
—  Principiul răspunderii internaţionale pentru activităţile desfăşurate în spaţiul
extraterestru
 —  Principiul păstrării jurisdicţiei şi al controlului statelor asupra obiectelor lansate în
spaţiul extraterestru
—  Principiul interzicerii contaminării spaţiului extraatmosferic şi de a produce
schimbări nocive în mediul terestru
—  Principiul considerării astronauţilor ca trimişi ai umanităţii.
3. ?

Statutul juridic al astronautilor

1. Definit persoana astronautului din punct de vedere al DIP
2. Constatati obligatiile statelor fata de astronauti
3. Formulati drepturile si obligatiile astronautilor
1. Astronaut-este o persoană cu pregătire specială care participă la zborul unei nave
spațiale în calitate de pilot sau membru al echipajului acesteia. 
2. Acordul cu privire la salvarea astronauţilor din 1968 stabileşte obligaţiile care revin
statelor părţi referitoare la salvarea astronauţilor, reîntoarcerea lor şi restituirea obiectelor
cosmice. Referitor la salvarea astronauţilor şi reîntoarcerea lor la statul de lansare,
acordul stabileşte trei categorii de obligaţii. Prima o constituie obligaţia de informare a
statului de lansare şi a Secretariatului general al O.N.U. despre echipajul aflat în pericol.
A doua obligaţie este cea de salvare a astronauţilor. Îndeplinirea ei depinde de situaţia
dacă ei au ajuns pe teritoriul unui stat sau într-un spaţiu nesupus jurisdicţiei vreunui stat.
Dacă astronauţii au ajuns pe teritoriul unui stat, altul decât cel de lansare a lor, statul
respectiv trebuie să le acorde tot ajutorul posibil şi să informeze statul de lansare
(autoritatea de lansare) şi pe Secretarul general al O.N.U. despre măsurile luate (art. 2).
La acţiunea de salvare a astronauţilor poate participa şi statul de lansare, sub conducerea
statului pe a cărui teritoriu au ajuns astronauţii. In cazul când astronauţii au ajuns într-un
loc nesupus jurisdicţiei vreunui stat, toate statele, care pot să le acorde ajutor, trebuie să
acţioneze şi să informeze despre acţiunile lor statul de lansare a astronauţilor şi pe
Secretarul general al O.N.U. A treia obligaţie care revine statelor părţi la acord este să
asigure reîntoarcerea astronauţilor la statul de lansare. Acordul precizează că
reîntoarcerea astronauţilor trebuie făcută imediat şi în condiţii de securitate pentru ei (art.
4).
3. ?

Teledetectia prin satelit

1. Definiti teledetectia prin satelit
2. Stabliti scopul si importanta teledetectiei
3. Formulati principiile teledetectiei prin satelit

1. Teledetecţia este o metodă prin care se poate determina natura şi starea resurselor
naturale, elementelor naturale şi elementelor mediului înconjurător al pământului prin
observaţii şi măsurători executate de pe obiecte lansate în spaţiul cosmic.
2. Principalele scopuri ale teledetectiei sunt: imbunatatirea folosirii resurselor naturale,
utilizarii paminturilor si protectiei mediului.
3. Principiile I. NOȚIUNI: Teledetecția, date primare, date prelucrate, informații
analizate, activități de teledetecție.
II. Sunt realizate pentru binele și în interesul tuturor statelor
III. Sunt realizate conform DIP, inclusiv Cartei ONU, Tratatului spațial din 1967 și
instrumentelor UIT
IV. Sunt realizate potrivit art.1 din Tratatul spațial, în IV. condiții de egalitate
V.Sunt realizate potrivit principiului cooperării internaționale ale statelor care le
practică
VI.Statele sunt încurajate să creeze stații de recepție și arhivare și instalații de
prelucrare și interpretare de date
VII. Statele participante sunt obligate să ofere asistență tehnică altor state interesate în
condiții agreate în comun
VIII.ONU trebuie să promoveze cooperarea internațională în domeniul teletedecției
IX. Statele trebuie să informeze Secretarul General al ONU asupra programelor de
teledetectie.
X. Sunt realizate potrivit principiului promovării protecției mediului natural al Terrei
XI.Sunt realizate potrivit principiului promovării protecției Umanității contra
catastrofelor naturale
XII.Dreptul de acces al unui Stat vizat la datele obținute prin teledetecție fără
discriminare și în condițiile unui preț rezonabil
XIII. Statul care conduce un program de teledetecție va iniția consultări cu orice Stat
al cărui teritoriu este observat pentru ai permite participarea
XIV.Statele poartă răspundere asupra activităților lor de teledetecție
XV. Rezolvarea oricărui diferend apărut în legătură cu activitățile de teletetecție
trebuie soluționat doar prin mijloace pașnice

Raspunderea internationala
1. Dati notiunea raspunderii internationale
2. Stabiliti fundamentul raspunderii internationale
3. Evaluati procesul de angajare a raspunderii penale
1. Raspunderea penala- „instituţie a dreptului internaţional public în temeiul căreia
statul sau alt subiect al dreptului internaţional, care săvârşeşte fapte internaţionale
ilicite, este răspunzător faţă de statul lezat prin aceste fapte sau faţă de toate
statele lumii, în cazul crimelor internaţionale” (răspunderea internaţională a
statelor).
2. Fundamentul  răspunderii internaţionale îl constituie comiterea unui act ilicit
internaţional, acţiune sau inacţiune, de o anumită gravitate, ce încalcă principiile
şi normele de drept internaţional sau într-o infracţiune internaţională, faptă de o
gravitate deosebită ce lezează nu numai interesele unui stat, ci în acelaşi timp, şi
interesele de ansamblu ale comunităţii internaţionale şi care, prin natura sa,
amplifică în mod considerabil sfera răspunderii internaţionale.
3. Trebuiesc întrunite anumite condiţii pentru angajarea răspunderii internaţionale,
iar acestea sunt: 
a) Săvârşirea unei fapte internaţionale ilicite, în mod liber, cu intenţie sau din
neglijenţă. Aşadar, ca acte componente ale faptei internaţionale pot fi acţiuni (delicta
commissiva) cât şi inacţiuni (delicta omissiva), adică neluarea de măsuri pentru
prevenirea săvârşirii faptei sau pentru a nu încuraja săvârşirea ei. Inacţiunea
(omisiunea) a fost expres subliniată ca fiind generatoare de răspundere
internaţională. 
b) Cea de a doua condiţie este de ordin obiectiv şi constă în   . Natura obligaţiei
internaţionale violate este determinată în calificarea faptei ca delict internaţional sau
crimă internaţională, deci a gradului diferit de gravitate. Astfel, dacă violarea unei
obligaţii cu efecte limitate la statele în cauză restrânge efectele răspunderii la acestea,
în schimb, violarea unei obligaţii erga omnes extinde efectele răspunderii statului sau
statelor autoare în faţa întregii comunităţi internaţionale. Această diferenţiere este
consecinţa apariţiei în dreptul internaţional, alături de delictul internaţional, a noţiunii
de crimă internaţională.

Sanctiunile in dreptul international

1. Definiti sanctiunile in dreptul international
2. Identificati sanctiunile politice
3. Formulati tipurile sanctiunilor materiale la care pot fi supune subiectele DIP

1. Sancţiunile reprezintă măsuri de constrângere aplicabile în raport cu statul

culpabil. Ele pot fi aplicate fie de către organizaţiile internaţionale universale şi
regionale, fie de către state.
2. Sanctiunile politice sunt: Retorsiile, represaliile(embargou, boicot), satisfactia,
restaurarea, ruperea relatiilor diplomatice
3. Tipurile de sanctiuni materiale la care pot fi supuse subiectele DIP sunt: reparatia,
restitutia, compensatia, substitutia.