BAZELE CONTABILITĂȚII

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „contabilitate” provine din limba latină, de la
computare (a număra), adoptat în limba română pe filiera franceză , de la verbul compter , cu
acelaşi înţeles.
Evoluția contabilității de-a lungul timpului este strâns legată de aspectele vieții economico-
sociale și de relațiile interumane , prezentând aceleași aspecte definitorii ale evoluției acestora ,
respectiv traversarea unui itinerar ascendent de la un aspect simplu la unul complex , de la forme
arhaice (rudimentare) la forme complexe.
Contabilitatea reprezintă o formă de evidență sau de consemnare a unor procese și fenomene cu
conținut economic care au loc în cadrul societății între indivizi sau grupuri de indivizi cu interese
comune.
Evoluția schimburilor comerciale a impulsionat dezvoltarea tehnicilor contabile : de la simple
însemnări s-a trecut la contabilitatea memorială , contabilitatea în partidă simplă și contabilitatea
în partidă dublă :
Contabilitatea memorială – cea mai veche formă era ținută de bancherii din Florența din anul
1211 – se foloseau termenii “dare” , “avere” care ulterior erau denumiți “debit” și “credit. Plățile
și încasările se efectuau în numerar iar casierul dădea socoteală de unde au venit și unde au mers
banii , care era “soldul”.
Contabilitatea în partidă simplă – mai întâi se înregistrau raporturile cu „terțe” persoane –
„conturi” de persoane. Ulterior , prin introducerea creditului comercial , se utilizează conturi de
„terți” (furnizori , clienți) dar și conturi de „valori” – de stocuri (materiale , mărfuri).
Contabilitatea în partidă dublă (CPD) – atestată în 1494 când Luca Paciolo , călugăr franciscan ,
a publicat la Veneția un capitol intitulat „Tratat de conturi și înscrisuri” , unde prezenta
principiile fundamentale ale contabilității în partidă dublă. Între secolele XVI – XVIII , CPD se
generalizează în Europa.
Contabilitatea cunoaște o amplă dezvoltare în cea de a doua jumătate a secolului XX întrucât în
teoria și doctrina contabilă se fundamentează termenii și conceptele cu care se operează , pornind
de la sistemul contabil anglo-saxon și sistemul contabil continental.

Abordări privind contabilitatea

Definiția contabilității
Luca Paciolo – prima definiție : Tot ceea ce , după părerea negustorului îi aparține pe lume ,
precum și toate afacerile mari și mărunte , în ordinea în care au avut loc.
Perspectivă doctrinară – teoria economică actuală : Domeniu și instrument de cunoaștere a
realității economice.
Perspectivă normativă – Este definită prin scopul , respectiv prin produsul său adică , situațiile
financiare ale întreprinderii.
Principalii utilizatori ai informaţiei financiar-contabile
 Investitorii
 Angajații
 Creditorii
 Clienții
 Guvernele și instituțiile acestora
 Publicul
 Managerii entităților economice
 Instanțele judecătorești
Principalele caracteristici calitative ale informaţiei financiar-contabile
Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB) precizează cele patru
caracteristici principale care determină utilitatea informaţiilor furnizate de situaţiile financiare:
1. inteligibilitatea
2. relevanţa
3. credibilitatea
4. comparabilitatea
INTELIGIBILITATEA
O calitate esenţială a informaţiilor furnizate de situaţiile financiare este aceea că ele pot fi
înţelese ușor de utilizatori, în acest scop, utilizatorii trebuie să posede cunoștinţe suficiente
privind desfășurarea activităţilor economice și a afacerilor, precum și noţiuni de contabilitate.
Din situaţiile financiare nu trebuie să lipsească informaţiile asupra unor probleme complexe
necesare în procesul decizional, chiar dacă ele sunt mai puţin inteligibile pentru unii utilizatori.
RELEVANŢA (PERTINENŢA)
Informaţiile contabile sunt relevante atunci când influenţează deciziile economice ale
utilizatorilor, facilitând evaluarea evenimentelor trecute, prezente sau viitoare, confirmând sau
corectând evaluările trecute. Pentru a fi pertinentă, o informaţie trebuie să sosească la momentul
oportun, nici mai devreme, nici mai târziu.
CREDIBILITATEA
Informaţia este credibilă atunci când nu conţine erori semnificative sau elemente care să conducă
la interpretări eronate, nu este părtinitoare iar utilizatorii pot avea încredere în ea, în vederea
reprezentării fidele a tranzacţiilor sau a altor activităţi.
Informaţia contabilă poate fi pertinentă (relevantă) dar puţin fiabilă (sigură) sub aspectul naturii
sau modului de prezentare astfel încât recunoașterea acesteia să poată conduce la erori.
COMPARABILITATEA
Informaţia contabilă trebuie să fie comparabilă în timp, astfel încât pe baza ei să se poată
identifica tendinţele și performanţele entităţii economice.
Utilizatorii trebuie să poată compara informaţiile cuprinse în situaţiile financiare ale diverselor
întreprinderi pentru a le evalua poziţia lor financiară, performanţele și evoluţia situaţiei
financiare.

Funcțiile contabilității
1. Funcţia de înregistrare și prelucrare a datelor
2. Funcţia de observare și informare atât pe plan intern (contabilitatea de gestiune), cât
și pentru terţi (contabilitatea financiară).
3. Funcţia de control gestionar
4. Funcţia juridică
5. Funcţia previzională

2. OBIECTUL CONTABILITĂȚII
Concepţia juridică cu privire la obiectul contabilităţii
Obiectivul contabilităţii se referă la scopul urmărit de actorii de pe piaţa informaţiei contabile:
producătorii, utilizatorii, normalizatorii și auditorii de informaţii contabile. În esenţă, obiectivul
contabilităţii este de a furniza informaţii utile.
Contabilitatea a apărut din nevoia de a răspunde în plan informaţional și decizional la
problematica gestiunii mișcărilor de valori economice autonomizate pe persoane fizice sau
juridice. Structurile calitative folosite pentru a personifica această separare au fost, după caz, cele
de avere, fonduri, patrimoniu și mai recent cele de resurse economice controlate de entitate.
Reprezentarea obiectului contabilității conform concepției juridice

PATRIMONIUL
A.Ce posedă titularul de B.Ce datorează titularul
patrimoniu de patrimoniu

-bunuri -obligații ale titularilor de

economice(drepturi de patrimoniu față de
proprietate) proprietarii
capitalului(cap.proprii,pa
-creanțe(drepturi de
sive interne
creanță)
-obligații față de
terți(pasive externe)
ACTIVE PATRIMONIALE
PASIVE PATRIMONIALE
Concepţia economică cu privire la obiectul contabilităţii
1. Din punctul de vedere al modului în care bunurile economice se investesc se împart în capital
fix sau active imobilizate și capital circulant sau active circulante.
Capitalul fix sau activele imobilizate sunt formate din bunurile investite care participă la mai
multe cicluri de exploatare și care se înlocuiesc după un număr de ani de utilizare (mașini,
utilaje, mobilier etc.). Activele imobilizate se consumă treptat, iar recuperarea valorii acestora se
face pe baza procesului de amortizare.
Capitalul circulant sau activele circulante sunt formate din bunurile economice care se consumă
sau își schimbă forma de existenţă și funcţională după fiecare ciclu de exploatare finalizat.
2. După modul în care se dobândesc, se procură, se aproprie sau se finanţează aceste bunuri
deosebim capitalul propriu și capitalul străin.
Capitalul propriu este dobândit de către o unitate patrimonială prin efortul proprietarilor
(acţionari sau asociaţi), prin autofinanţare (capitalizarea profitului, a amortizărilor și a
provizioanelor) și prin subvenţiile primite, inclusiv finanţările nerambursbile prin programele
U.E.. Capitalul propriu corespunde drepturilor pe care le au proprietarii asupra entităţii
economice.
Capitalul străin, denumit și capital împrumutat și atras, cuprinde datoriile pe termen scurt și lung
faţă de bănci, furnizori, creditori, salariaţi, bugetul statului etc.
Concepţia financiară cu privire la obiectul contabilităţii
Potrivit acestei concepţii obiectul de studiu al contabilităţii îl constituie elaborarea și aplicarea
procedeelor de evidenţă, calcul, analiză și control în expresie valorică a existenţei și stării
precum și a mișcării și transformării resurselor economice.
Conţinutul obiectului contabilităţii
Ca știinţă a evidenţei, contabilitatea asigură înregistrarea într-o anumită ordine și pe baza unor
principii normative a circuitului economic al patrimoniului.
Ca știinţă a calculului economic, contabilitatea măsoară și determină veniturile și cheltuielile
ocazionate de activităţile economice și sociale desfășurate și determină rezultatele obţinute.
Dimensiunea analiză, atribuită contabilităţii constă în faptul că aceasta descompune circuitul
elementelor patrimoniale în părţile componente în vederea caracterizării și determinării influenţei
asupra rezultatelor obţinute.
Conţinutul obiectului contabilităţii îl constituie:
1. Mărimea și starea elementelor patrimoniale
2. Mișcarea și transformarea elementelor patrimoniale
3. Contabilitatea evidenţiază performanţele activităţii desfășurate înregistrând cheltuielile și
veniturile unităţilor patrimoniale
Definirea şi caracterizarea elementelor situaţiilor financiare
Situaţiile financiare
Elementele prin care o entitate patrimonială participă la procesul comunicării dintre ea și
utilizatorii informaţiilor contabile – existenţi și potenţiali – sunt reprezentate de situaţiile
financiare.