Liceul Teoretic Gataia

REFERAT
Viata cotidiana la Roma antica

Elev: Cojocaru Catalina-Maria

Clasa: a XI-a Filologie

Gataia
2021
 I.Cuprins

I. Cuprins…………………………………………..……….p.2
II. Educatia in Roma antica……………………….p.3
III. Distractii……………………………………………..p.4
IV. Familia in Roma antica………………………..p.5
V. Igiena in Roma antica……………………………p.7

II. Educatia in Roma antica

2
 Educaţia copiilor în Roma antică era orientată în sens practic şi în acela de a-i forma în
spiritul integră rii lor în viata colectivită ţii; deci, şi în sensul de a şti cum să -şi exercite şi
drepturile şi datoriile.
Exerciţiile fizice nu deţineau un loc de seamă în programul de educaţie. Echilibrul dintre
dezvoltarea fizică a tână rului prin sport şi formaţia sa morală nu era pentru romani – ca
pentru greci – un ideal de educaţie.
Analfabetismul era, la romani, un fenomen de proporţii relativ reduse. Aproape fiecare
cetă ţean ştia să scrie, să citească şi să socotească ; încât cetă ţeanul obişnuit era primul
dască l al copiilor să i, şi singurul, când n-avea posibilită ţi să -i dea la şcoală .
Şcoala primară – la care bă ieţii şi fetele învă ţau împreună – începea la vârsta de 7 ani. Din
secolul II î.Hr. şcoala era ţinută de un dască l de profesie (ludi magister), plă tit de pă rinţi. În
aer liber sau în localuri de ocazie, să ră că cioase, mizere chiar, în mijlocul zgomotului
asurzitor al stră zii, copiii învă ţau să scrie, să citească şi să socotească , să repete pe de rost şi
să recite texte literare. Sistemul pedagogic în uz urmă rea înmagazinarea mecanică a unor
date şi noţiuni considerate indispensabile. Pedepsele corporale se aplicau, până la abuz.
Familiile bogate nu îşi trimiteau copiii la şcoala populară a unui ludi magister, ci îi
încredinţau unui pedagog, de obicei unul din sclavii cei mai instruiţi ai casei.
Cu un bagaj minim de noţiuni practice elementare, un numă r restrâns de copii treceau – la
vârsta de 12 ani – la “şcoala de gramatică ”. În această şcoală – de grad gimnazial – elevii
studiau timp de patru ani limba latina şi mai ales limba greacă , precum şi autorii clasici
respectivi. Profesorul (gramaticus) prefera să -şi ţină lecţiile în limba greacă .
Elevii fă ceau exerciţii de lectură cu voce tare, recitau, li se dă deau lecţii de dicţie, învă ţau
figurile de stil; şi numai accidental, în legă tură cu textele literare analizate, că pă tau şi câteva
noţiuni vagi de istorie generală , de geografie şi mitologie, de matematică , astronomie şi
muzică . Spiritul practic execesiv al romanilor desconsidera aceste domenii care nu prezentau
un sens de utilitate imediată .
Împlinind vârsta de 17 ani, tinerii din familiile înstă rite puteau continua studiile la şcoala,
de grad superior, de retorică . Această şcoală era indispensabilă pentru o carieră politică .
Învă ţă mântul era predat cu precă dere în limba greacă . Consta din nesfârşite exerciţii literare
de retorică , convenţionale şi adeseori extravagante, cautând exclusiv artificiile verbale de
efect oratoric; exerciţii lipsite de un conţinut substanţial, vizând  exclusiv însuşirea unei
pedante virtuozită ţi oratorice pur formale. Ştiinţele naturale, matematica sau filosofia nu-şi
gă seau loc în şcoala de retorică .
Pe lângă aceste şcoli, mai existau şi altele care formau anumiţi specialişti – medici,
arhitecţi, jurişti. Studiul dreptului, în special, s-a bucurat de un înalt prestigiu.

3
III. Distractiile

Cursa carelor de luptă 

 A fost unul dintre cele mai populare sporturi din Grecia antică , Imperiul Roman și Imperiul
Bizantin. Cursele carelor de luptă se dovedeau adesea periculoase atât pentru conducă tor cât
și pentru cai, acestea încheindu-se frecvent cu ră ni grave sau chiar moartea participanților,
dar generând un puternic entuziasm printre spectatori. La Jocurile Olimpice antice precum în
alte Jocuri Panelenice, sportul reprezenta unul dintre cele mai importante evenimente
ecvestre.
În forma romană a curselor de care, echipele reprezentau diferite grupuri sau susțină tori
financiari și uneori concurau acerb pentru a beneficia de serviciile conducă torilor cu o
îndemânare deosebită . Aceste echipe au captat apoi un puternic sprijin din partea
spectatorilor, ceea ce a dus la tulbură ri ocazionale între membrii diverselor facțiuni.
Conflictele au devenit uneori politicizate, sportul începând să transceadă cursele în sine și să
afecteze societatea în ansamblul să u, explicandu-se astfel de ce împă rații romani, iar mai
apoi cei bizantini, au preluat controlul echipelor și au numit funcționari cu rolul de a le
superviza.

Jocurile Olimpice

    La Jocurile Olimpice antice precum și la alte Jocuri Panelenice, existau două tipuri de
curse, cea a carelor de luptă cu patru cai  și cea cu doi cai  care erau în esență asemă nă toare
exceptând diferența de numă r de cai. Competiția carelor de luptă a fost pentru prima dată
introdusă la Jocurile Olimpice din 680 î.e.n. odată cu extinderea duratei evenimentului de la
una la două zile pentru acomodarea cu noul sport (dar, în realitate, nu acesta a fost
evenimentul fondator). Noul sport nu a fost la fel de prestigios precum cursa de stadion , a
competiției de alergare în care atleții parcurgeau aproximativ 180 de metri, dar era mult mai
importantă decât celelalte curse ecverstre cum ar fi cea de că lă rie la care s-a și renunțat, la
Jocurile Olimpice antice, destul de timpuriu.

4
5
IV. Familia in Roma antica

În familia romană autoritatea tată lui era – cel puţin în perioada Republicii – nelimitată şi
absolută . Tată l avea drept de viaţă şi de moarte asupra soţiei şi copiilor să i, pe care îi putea
maltrata, ucide sau vinde ca sclavi. Treptat-treptat, aceste drepturi tiranice au dispă rut; dar
până în secolul I d. Hr. soţul mai avea încă dreptul, în anumite cazuri, să -şi ucidă soţia; iar
până în preajma anului 400 d. Hr. putea să -şi repudieze copiii nou-nă scuţi, expunându-i şi
pă ră sindu-i în stradă ; sau, mai târziu, să -i vândă (dar numai în afara Romei, ca sclavi).

Abia în secolul I î. Hr., soţia romană a ajuns să fie respectată mai mult decât era femeia în
societatea greacă . În Roma antică în şcolile elementare fetele învă ţau ală turi de bă ieţi; mai
târziu, fetele din familiile bogate învă ţau cu un preceptor literatura latină şi greacă , studiau
muzica şi dansul. După că să torie, femeia romana putea ieşi singură , la vizite sau după
cumpă ră turi, şi chiar să -şi însoţească soţul la ospeţe.

La opt sau nouă zile de la naşterea copilului, după ce tată l îl recunoscuse ca fiul să u, avea
loc ceremonia purificarii. Copilului i se dă dea un nume şi i se atârna de gât o amuletă spre a-
l pă zi de puterile ră ului, – şi pe care bă ieţii o purtau până la vârsta de 17 ani (iar fetele, până
când se că să toreau). Dacă tată l nu voia să -şi recunoască copilul, îl lepă da expunându-l pe
locul unde se adunau gunoaiele şi unde era lă sat să moară de foame sau de frig, – dacă nu-l
lua cineva care, apoi, după ce îl creştea îl putea vinde ca sclav.

Când împlinea şapte ani bă iatul îşi urma tată l (iar fetele, mama) în activită ţile zilnice ale
casei. Ajuns la vârsta de 17 ani, în cadrul unei ceremonii, tână rul era dus în For şi înscris în
listele cetă ţenilor; îmbră ca acum “toga virilă ”, semn că devenise un cetă ţean roman, şi i se
da numele complet; de acum avea drept de vot şi era apt pentru serviciul militar.

Că să toria – şi alegerea viitoarei soţii, respectiv alegerea viitorului soţ – o hotă rau pă rinţii.
Între cele două familii se încheia şi un contract, prin care era prevă zută data că să toriei, de
obicei cu o îndelungată anticipaţie; dar data că să toriei avea loc nu înainte ca tână rul să fi
împlinit 17 ani, deci să fi devenit cetă ţean roman. Că să toria se celebra în cadrul unor
numeroase rituri şi ceremonii tradiţionale, în centrul că rora erau momentele semnă rii
contractului şi cel al împreună rii rituale a mâinilor celor doi miri.

Divorţurile (înainte, numai soţul îşi putea repudia oricând soţia, după bunul să u plac) au
devenit mai frecvente începând cu secolul I î.Hr. când şi soţiile îşi puteau repudia soţii.
Bineînţeles că divorţurile aveau loc aproape exclusiv în familiile celor bogaţi şi ale celor
aparţinând clasei conducă toare. Pompeius, de pildă , s-a că să torit de patru ori, dictatorul
Sylla de 5 ori, iar Cicero a divorţat şi s-a recă să torit, cu o tână ră foarte bogată , când el avea
57 de ani! Octavianus Augustus a luat mă suri pentru a împiedica prea multele divorţuri; dar
în urmă toarele două secole, de obicei femeile bogate îşi repudiau soţii, ştiind că îşi puteau

6
apoi retrage zestrea.

O altă plagă a societă ţii romane era celibatul, – cu toate că din secolul V î.Hr. celibatarii
erau impuşi la un impozit special, iar trei secole mai târziu alte mă suri că utau să impună
că să toria ca o obligaţie generală . Totuşi, în epoca imperială , celibatul nu numai că s-a
ră spândit tot mai mult, ci era considerat chiar un fapt de prestigiu social!

7
V. Igiena in Roma antica
Igiena din Roma antică include cele mai renumite bă i publice romane, toalete, exfoliante de
cură țare, facilită ți publice și - burete de toaletă comună (antichitate Romană Charmin®), în
ciuda - în general, standardele înalte de cură țenie.
Atunci când încearcă să explice copiilor, studenților, cititorilor sau prietenilor ce viață a fost
odată , nimic nu ajunge mai departe în inima problemei decât detalii intime despre viața de zi
cu zi.

Spunând copiilor mici că nu există televizoare, filme sau radio, nu există  lumini electrice sau
de semafor , frigidere sau aparate de aer condiționat , nici mașini, trenuri sau avioane, nu
transmite condițiile "primitive" aproape așa de bine, explicând în loc să folosească hârtie
igienică , au folosit un burete comunal - clă tit în mod obișnuit după utilizare.

Citește despre practicile antice, este important să renunță m la noțiunile preconcepute.

Centrele urbane le-a fă cut ca piatra antică din Roma? Desigur, dar și orașele moderne, și
cine va spune dacă mirosul de evacuare a motorinei este mai puțin copleșitor decât mirosul
urnelor romane de colectare a urinei pentru fullers (cură ță torii chimici)? Să punul nu este
totul și sfârșitul cură țeniei. Bidetele nu sunt atât de frecvente în lumea modernă încât ne
putem permite să ne batem de practicile antice de igienă .

Firele de igienă antică au generat un interes enorm în Forumul Istoric Antic / Clasic.

Urmă toarele sunt câteva dintre punctele fă cute de cei interesați și de cunoștințele despre
Roma antică .

Acces la Toalete
" Potrivit lui RO Robinson, Roma antică : planificare și administrație urbană, în ultimul
imperiu au existat 144 de latrine publice în Roma, care se pare că sunt mai degrabă
concomitent cu băile publice, care au sens doar pentru că ar putea împărți apă și
canalizare. o plată simbolică dacă ar fi separată de băi, conjecturează ea, scrie, de
asemenea, că erau locuri confortabile, unde puteai să stai și să citești sau altfel "să te
distrezi în mod sociabil", sperând pentru invitații [cină]. Martial: [Taxa de urină ]
" Pisoarele publice erau alcătuite din găleți, dolia curta. Conținutul a fost colectat în mod
regulat și vândut viermilor pentru curățarea lânii și așa mai departe. contracte publice și ar
putea fi amendat dacă întârzie. "

Accesul la facilită țile de igienă pentru cei bogați

" Citirile din The Visible Past, de Michael Grant, indică faptul că igiena din Lumea Romană
era limitată la cei bogați și faimoși, cu excepția celor care și-au putut permite băile publice
sau termale, deoarece apa curgătoare nu a ajuns la locuințele sărace din apeducte acești
oameni mai mici s-au eliberat în vase sau comode care au fost golite în cuve situate sub
8
scări și care au fost golite în cisternă în tot orașul.O bogat și celebru, de la împărat în jos,
sa bucurat de apă curgătoare în palate și vile de la țevi de plumb conectat la în Pompeii, de
exemplu, toate casele, cu excepția celor mai sărace, aveau țevi de apă prevăzute cu
robinete, iar apele reziduale erau scoase în canalizare sau șanț "

Accesul la facilită țile de igienă pentru cei să raci

" Florența Dupont (Viața zilnică din Roma antică) scrie că din ritale râvnicii spălau
frecvent. Și ea adaugă că". . . chiar și în vremuri foarte străvechi și chiar în adâncul țării,
romani, inclusiv femei și sclavi, se spălau în fiecare zi și aveau o baie completă în fiecare
sărbătoare, dacă nu mai des. La Roma, baia a fost luată zilnic.
"Potrivit ei, taxa de admitere la băile publice era de un sfert de locuință. [Accesibil pentru
aproape toată lumea.]
"Joachim Marquardt (Privatleben der Römer) scrie că taxele sunt diferite, menționează un
sfert la unu ca și pentru bărbați, dar întotdeauna unul plin ca și pentru femei și că copiii s-
au eliberat și scrie că pot fi lăsate la lumină băile gratuite de-a lungul vieții în voințe, ceea
ce, în sine, pare să sublinieze importanța scăldării. " 

Calea romana de curatare a hainei

" Am citit că romanii au învățat despre săpun de la germani ceva timp în primul secol , și că
înainte de aceasta au folosit urină (amoniac) pentru haine. Folosirea celor două în
combinație, bineînțeles, ar fi și mai eficientă. Urina a fost aparent tratată într-un fel înainte
de utilizare, dar nu știu cum ar fi fost fie un procedeu chimic, fie o distilare. "

Îngrijirea pă rului în Roma antică

" Sfatul lui Ovidiu despre îngrijire include înlăturarea părului și nu doar barba bărbaților,
fie că este vorba de ras, ciberii sau alte practici de depilare, uneori greu de spus", a
afirmat Iulius Caesar pentru faptul că Suetonius a fost meticulos în îndepărtarea părului. el
nu a vrut părul nicăieri, cu excepția cazului în care nu a avut-o (coroana capului său, de
aici faimoasa pieptene).
"Nu că părul este în mod inerent murdar sau mirositor, dar a existat o estetică a curățeniei,
a rafinării suprafeței, am citit undeva că îndepărtarea părului a fost caracteristică preoților
egipteni, poate ca o formă de purificare; reduce susceptibilitatea la păduchi, de exemplu.

Instrumente pentru cură țare

" Așa cum a spus deja Romahost, este un instrument pentru răzuirea pielii. Țineți minte că
petrolul a fost folosit în vremuri clasice pentru a elimina murdăria și spre deosebire de
săpunul care formează o spumă cu apă și poate fi clătită, a trebuit să fie răzuit, după care,
într-o zonă bogată în apă (de exemplu, în Italia), ar putea fi luată o baie, iar în alte cazuri
uleiurile curate (parfumate) ar putea fi folosite pentru a termina treaba.
"Scânteia la prima vedere pare ca un cuțit, mânerul și lama sunt în jur de 8" (dacă memoria
este servită) în majoritatea cazurilor. Lama este ușor curbată pentru a acoperi curbele

9
corpului și mânerul este uneori dintr-un alt material, cum ar fi os sau fildeș.
"Am citit undeva că fața lui Augustus a avut leziuni cauzate de utilizarea excesivă a
strigilului.
"Muzeul de la Tesalonic din N. Grecia are o mulțime de ele, trebuie să aibă un site web, așa
că sunt sigur că veți putea obține toate informațiile de care aveți nevoie." 

Îndepă rtarea împotriva să punului în lumea antică

" Un respondent, ulterior, în acest schimb, a reamintit cititorilor folosirea uleiului de
măsline în romană, împreună cu strigatul de a exfolia. Sapunul este în mare parte doar
grăsime prelucrată. sapo) și am folosit șunca de oaie pentru a face acest lucru. Nu sunt
sigur că frecarea corpului cu un produs obținut din grăsimile animalelor sacrificate este în
mod inerent mai estetică sau mai curată decât utilizarea uleiului de măsline.

"Mi se pare că așezarea la marginea propriei căzi de baie este o frecare exfoliantă
pregătită comercial, obținută din ulei de măsline, sare grosieră și extract de salvie, care ar
fi fost destul de acasă într-o altă treabă a lui Ovidiu, Și la magazinul meu local de
hamburgerie globală sau pe piața internațională, pot cumpăra un sapun delicat, emolient,
fabricat din ulei de măsline, pentru a confunda diferența dintre ulei și săpun în continuare.

Mai multe despre să pun

" În urma discuției scriitorului despre săpun (și urină ca agent de curățare etc.), și după ce
am văzut un program despre Colosseum, unde sa făcut un comentariu cu privire la moartea
fiind un companion constant, morminte la intrarea în oraș și mirosul cadavrelor
arzatoare ... (Cum naiba au mâncat cu duhoarea?) cât de mult sentiment de igienă au făcut
romii? Știu că nu aveau înțelegerea modernă a germenilor etc. cum ar fi regulile religioase
evreiești, care, în mod implicit, au condus la o răspândire redusă a bolii? S-au
făcut campanii militare stricte pentru îmbunătățirea igienei? "

10
11
VI. Imbracamintea la romani

Îmbrăcămintea romanilor se caracteriza înainte de toate prin simplitate: nu necesita

nici croială aproape deloc şi nici cusă tură ; încât intervenţia croitorului de profesie era
minimă . Veşmântul oficial al romanilor (dar care era interzis ţă ranilor, muncitorilor simpli şi
sclavilor) era toga: o bucată de stofă groasă de lână albă , tă iată în formă de elipsă sau de
semicerc cu un diametru care putea ajunge până la şase metri.

În epoca imperială se purta tot mai mult toga colorată – potrivit anumitor norme: toga
împă ratului era roşie, a generalilor victorioşi era de purpură cu 

broderii aurite, iar a copiilor sub 17 ani (precum şi a înalţilor magistraţi sau a unor categorii
de sacerdoţi) era tivită cu o fâşie de purpură .

 În casă , bărbaţii purtau tunică – largă şi lungă până sub genunchi, strânsă la mijloc cu o
centură . Iarna, se îmbră cau chiar două sau trei tunici una peste alta. Confecţionată din două
bucă ţi de stofă , cusute împreună , dar lă sând loc pentru braţe şi cap, tunica n-avea mâneci

Se  purta peste tunică toga; dar oamenii să raci şi sclavii umblau numai în
tunică .Femeile purtau, direct pe piele, o că maşă de in (iar în jurul bustului o fâşie de pânză ,
drept sutien). În timpurile vechi îmbră cau toga şi ele, la fel ca bă rbaţii; dar încă din secolele
Republicii toga era rezervată numai femeilor de moravuri uşoare. În locul ei, peste că maşă
purtau o tunică lungă până la pă mânt (stola), cu mâneci scurte sau fă ră mâneci, încinsă cu
un cordon. Peste stola, un fel de şal de lână colorată (palla) acoperea şi înfă şura umerii; un
capă t al pallei se înfă şura pe un braţ, iar celă lalt capă t că dea până la pă mânt, iar cu un fald
al pallei femeia îşi acoperea capul (că ci o femeie romană nu ieşea niciodată în oraş cu capul
neacoperit). Aranjarea pallei pentru a forma un drapaj frumos şi elegant era o operaţie tot
atât de complicată ca cea pe care o cerea toga bă rbaţilor. În epoca Imperiului femeile au
adoptat o îmbră că minte de mare varietate.

12
Încălţămintea de rigoare a bă rbaţilor când purtau toga era un fel de ghete din piele subţire,
fă ră tocuri, fixate pe picior cu şase curele. Mult mai comode, însă , mai practice şi mai puţin
costisitoare erau sandalele. În casă , atât bă rbaţii cât şi femeile (ale că ror tipuri de
încă lţă minte nu se deosebeau de cele ale bă rbaţilor) îşi puneau papuci de stofă , în diferite
culori. Ţă ranii şi soldaţii purtau saboţi.

Romanii umblau cu capul descoperit. Când ploua îşi puneau o glugă ; iar vara, pentru a se
apă ra de soarele prea puternic, o pă lă rie cu boruri largi. Evantaiul şi umbrela de soare
(purtate de sclava însoţitoare) şi poşeta erau articole indispensabile femeii elegante.

Gama bijuteriilor romanelor bogate era de o infinită varietate. I

nele pe toate degetele, agrafe, colane, bră ţă ri – pe braţe, la încheietura mâinii şi la glezne; şi
apoi diademe de aur, eventual cu pietre preţioase, şi – bijuteria cea mai scumpă – cerceii,
pandantivi, câteva perechi deodată , spre a atrage atenţia prin clinchetul lor.

În schimb bă rbaţii aveau ca singură podoabă inelul. În perioada republicană nu era îngă duit
decât un singur inel; dar în epoca imperiului bogă taşii parveniţi îşi încă rcau degetele cu
inele de o valoare enormă . Inelul bă rbaţilor servea drept sigiliu, întipă rirea lui având
valoarea unei semnă turi autografe.

13
14
15
 Bibliografie

Surse online: www.forumulsoftpedia.com

ro.efferit.com

16