Curs 1 GB (16.02.

2021)

Managementul bancar(MB) constă în coordonarea sau activităților diferite desfășurate

respectând anumite echilibre menite să asigure perenitatea instituției(dezvoltarea instituției).
(Vasile Dedu)

MB este esențial în administrarea și conducerea unei bănci în asigurarea solidității și

reducerea riscului a încrederii clienților în banca respectivă.

Tipuri de activități bancare :

Dintre tipurile de activități bancare ale unei instituții care acceptă depozite asupra cărora
proprietarul își menține dreptul legal de a-l retrage la cerere și care este implicat în acordarea
creditelor sunt : Retail Banking, Wholesale Banking, Retail cu Wholesale.

1. Operațiuni curente cu clienții (Retail Banking ) – Aceste operațiuni se

referă la serviciile oferite persoanelor fizice și firmelor mici proces în care
instituțiile financiare lucrează cu un număr mare de tranzacții de volum redus
.Acest tip de activitate este caracterizat printr-o rețea mare, largă de filiale care au
o interacțiune strânsă cu clienții. Retail Banking, este adesea combinată cu
Wholesale banking și Corporate banking ,
Pasivele băncilor Retail sunt caracterizate prin :
 Multe depozite mici,
 Multe tipuri de depozite
 Câteva depozite mari ale firmelor și ale altor bănci
 Grad mare de îndatorare
 Capital propriu redus ,debit mare
 Pasive în principal pentru finanțarea activelor financiare

Activele băncilor Retail sunt caracterizate prin :

 Multe credite mici

 Credite care diferă prin rata dobânzii și scadență
 Credite cu scadență mai mari decât cele ale depozitelor și de valoare mare
 Numerar în plus față de necesar și titluri de valoare ca lichiditate
 Active reale(corporale mari ), dar mai puține decât cele financiare.
 În ce privește profitul și cheltuielile, o bancă de Retail se caracterizează prin :
 Comisioane și taxe mici în raport cu dobânzile mici
 Comisioane și taxe care nu acoperă cheltuielile nelegate de dobândă
 Cost mare al forței de muncă
 Marja dobânzii mai mare decât la operațiunile Wholesale
 Serviciile de plată reprezintă o cheltuială majoră

2. Operațiuni cu mari clienți (Wholesale Banking ) – Aceste operațiuni cu

mari clienți privește oferta serviciilor financiare către bănci , firme, stat, de către
centre financiare și oficii centrale , pentru societăți comerciale iar instituțiile
lucrează cu tranzacții de valoare mare de regulă în volume reduse.Activitatea de
finanțare este concentrată pe piața financiară interbancară din centrele
financiare.Există relații străine cu băncile de același nivel pe piețe de depozit .
Principalele aspecte în operațiunile cu marii clienți sunt următoarele :
 Piețe interbancare pentru debozite care implică tranzacții multi-monedă
 Depozitele pot fi certificate de depozit sau depuneri la termen
convenționale
 Creditarea se realizează prin intermediul creditelor la termen la diferite
rate ale dobânzii revizuite adesea
 Creditarea se bazează pe ideea finanțării prin rularea depozitelor

3. Operațiuni combinate (Retail cu Wholesale banking ) – Dezvoltarea

operațiunilor bancare și a sistemului bancar în ansamblu face să nu mai existe un
sistem bancar cu operațiuni pentru marii clienți complet separat și nici un sistem
bancar Retail separat . Cele mai multe bănci mari cel puțin legate de operațiuni
globale au un bilanț ce combină un sistem retail cu un sistem Wholesale
Banking.Din combinarea celor 2 operațiuni în cadrul unei bănci există beneficii și
anume :
- Din combinarea riscului de creditare de diferite tipuri
- Din compensarea riscului de retragere a depozitelor Wholesale
- Prin depozite Retail
- Din orientarea intermedierilor între piețele Retail și piețele cu operațiunile
Wholesale .
Dezvoltarea unui nou tip de activitate. Asigurarea Bancară.

Acest tip de activitate face parte din verificarea serviciilor bancare din a 2-a jumătate a secolului
20 . Asigurarea bancară este un serviciu aflat în zona de graniță cu alți operatori financiari.

Produse de asigurări bancare și concurența.

După ce o bancă își evaluează clientela și se decide asupra unui segment de piață distribuția
rezultată poate fi de diferite tipuri , cum ar fi :

 La ghișeu
 Prin intermediul agenților bancari care se deplasează pe teren
 Prin consultanții din sucursale
 Prin corespondență direct
 O combinație a celorlalte alte tipuri

Independența de organizare , există 2 categorii de produse

1. Produsele oferite de formă de o societate de asigurare în acest caz banca

acționează ca intermediar în numele societății tradiționale de asigurare
2. Produsele create și oferite chiar de bancă

Avantajul competitiv al băncilor față de societățile de asigurare în vînzarea produselor de

asigurare constă în eficiența canalelor bancare de distribuție adică în faptul că ele dețin o rețea
gata de funcționare în plus față de existența sucursalelor trebuie luat în considerare și faptul că
potențialii clienți tind să vină la bancă mult mai frecvent decât la societățile de asigurare cee ace
duce la creșterea oportunităților de vânzare a asigurărilor .

Obiectivele managementului bancar . Administrarea băncilor se face în toate cazurile în

funcție de obiectivele de maximizare a profiturilor și de minimizare a riscurilor , bineînțeles cu
respectarea strictă a restricțiilor .

Profitul bancar . Fiecare bancă prin serviciile și activitățile pe care le desfășoară pentru
clienții săi urmărește ca toate cheltuielile efectuate pentru dobânzile plătite la resursele financiare
atrase să fie mai mici decât produsele bancare constituite din dobânzile , taxele și comisioanele
percepute pentru clasamentele efectuate îndeosebi credite .
 Diferența dintre acestea (produsul bancar net) trebuie să fie mai mare decât cheltuielile
cu personalul și asimilate acestora (impozite, chirii, amortismente), astfel să rezulte un profit .

Produsul bancar (PB)- Cheltuieli bancare (CB) = Produsul bancar net (PBN)

PBN – CE(cheltuieli de exploatare)= P (profit)

Profitul reprezintă scopul inițial al unei bănci pe care aceasta îl urmărește pe întreaga
activitate de management acționând prudențial pe linia procurării de fonduri financiare și a
utilizării acestora prin acordarea de credite sau alte plasamente dar cu luarea în considerare a
tuturor riscurilor posibile .

Nivelul profitului bancar este diferit de la o bancă la alta de tipurile de servicii și activități
desfășurate în atractivitatea acestor servicii pentru clientelă în funcție de transparența asigurată
de bancă și în funcție de alte caracteristici depinzând de Managementul Bancar de mărimea
fiecărei bănci , de segmentul de piață în distribuirea creditelor precum și de strategia riscurilor
aferente .

Aceste caracteristici determină volumul afacerilor unei bănci și implicit al nivelului

profitului în funcție de rata beneficiului .

Rata beneficiului este dată de diferența dintre dobânzile medii la creditele acordate de
bancă pe o perioadă dată și cele ale depunerilor de fonduri colectate . Varietatea ratelor de
beneficii este determinată și de tipul de activitate desfășurat de fiecare bancă cum ar fi Bănci de
Economii, Bănci de Credit , Bănci de Afaceri.

Băncile de Economii au o rată a beneficiului mai mare care se obține în deosebi pe baza
depunerilor de economii slab remunerate cu mult sub nivelul pieței monetare sau chiar
neremunerate . În timp ce băncile de credit își retrag resursele financiare în special de pe piața
monetară , la costul acesteia (dobânzi), în schimb au cheltuieli de exploatare mai mici față de
băncile de economii datorită unei logistici din teritoriu mai restrâns ca urmare , rata beneficiului
depinde de nivelul general al dobânzilor practicate pe piața monetară față de dobânda de bază
stabilită de fiecare bancă.

În concepția bancară resursele ce constituie obiect al intermedierii bancare cât și creanțele

reprezentând creditele acordate, sunt identificate cu precizie . În tot timpul activității se
manifestă o grijă deosebită pentru păstrarea identității resurselor de proviniență a fondurilor
(respectiv a creditelor ) și bineînțeles a deținătorilor și utilizatorilor acestuia ( respectiv a
debitelor).
 Ca urmare , resursele care fac obiectul intermedierii bancare și veniturile ce reprezintă
efectele utilizării lor sunt considerate la bănci inclusiv la contabilitatea bancară ca fluxuri
distincte.

De aici și faptul că dimensiunile veniturilor sunt mult mai mici decât în alte ramuri de
activitate .

Curs 2 GB (23.02.2021)

Sursa efectivă de creștere a creditului bancar o reprezinta raportul dintre venituri si

costuri. Creșterea ponderii serviciilor bancare în produsul intern brut a fost determinată și de
creșterea sferei serviciilor bancare și a gradului de satisfacere a lor , de sporirea aportului
entităților economice implicate în activitatea bancară , de creșterea rolului băncii în economie și
în relațiile internaționale . Structura costurilor bancare în principal este următoarea :

a. Costurile resurselor financiarei a trasei, rezultă din evoluția dobânzii determinată în

condițiile de piață . Dobânda de piață ca o dobândă medie are niveluri distincte
pornind de la taxa scontului sau de la dobânda de valorificare a diferitor
disponibilități.Nivelul general al dobânzii depinde de evoluția puterii de cumpărare și
de gradul de eroziune a capitalului .
b. Costurile de funcționare care sunt formate din :
1. Cheltuieli cu personalul inclus în salarizarea personalului, și sarcinile personalului
aferente , reprezintă cea mai importantă component a costurilor de funcționare.

2. Cheltuieli generale și amortismentul. Acestea cresc pe măsura creșterii rețelei de

unități bancare a tipurilor de servicii bancare implementate și a cheltuielilor cu
întărirea securității casieriilor .Cheltuieli importante sunt legate și de realizarea
investiții , și de amortizare de extinderea și perfecționarea rețelei informatice de
prelucrare a datelor de gestiune inclusive pentru automate bancare , terminale de
plăți și rețele aferente

c. Rezervele și provizioane. Sunt elemente importante ale costurilor bancare și constau

în resursele financiare pentru acoperirea riscului ce decurg din operațiuni de credit și
a creanțelor irecuperabile . Rezervele și provizioanele se constituie pe baza
profitului brut sau prin includerea lor direct pe cheltuieli și sunt determinate de
plasamentele neperformante ale fiecărei bănci .
Managementul riscului bancar.

Conceptul de risc și evoluție.

Riscul este probabilitatea ca într-o tranzacție să nu se obțină profitul așteptat și chiar să

apară o pierdere . Riscul bancar mai poate fi definit ca fiind probabilitatea de producere a unui
eveniment , cu consecințe adverse pentru subiect. Sintetizând riscul bancar, este un complex de
evenimente cu consecințe adverse pentru bancă , eveniment incert , posibil și în viitor , care
poate afecta întreaga activitate a unei societăți bancare . Rezultă că managementul riscului
bancar trebuie să urmărească :

1. Minimizarea cheltuielilor și a pierderilor

2. Modificarea comportamentului salariaților
3. Modificarea imaginii publice a băncii

Riscul bancar poate să apară pe parcursul derulării operațiunilor bancare , fenomen ce

provoacă efecte negative asupra activității acesteia , ducând la deteriorarea calității afacerilor , la
diminuarea profitului și în final la funcționarea băncii.

Băncile ca intermediari financiari au o aversiune față de risc și caută să-și minimizeze

expunerea plasamentelor la pierderi .

Riscul bancar este provocat în general de către clienții băncii care contractează unele
împrumuturi pe care nu le rambursează la termen și nici nu sunt acoperite de garanții
corespunzătoare , ceea ce provoacă pierderi băncii . Riscul mai poate fi cauzat și de mediul
concurențial extern societății bancare în care aceasta își desfășoară activitatea .

Evaluarea conjuncturii economice financiare , scocial – politice , pe o anumită

perioadă de timp și surprinderea tendințelor acesteia, trebuie privită sub dublu aspect .

1. Este necesar ca întreprinzătorii să recepționeze corect eventualele pericole care pot să

apară , precum și probabilitatea de apariție a fenomenelor agregate cu nivelul
pagubelor posibile .
 2. Beneficiarii de servicii bancare trebuie să cunoască ofertele de consum pentru fiecare
din serviciile oferite cât și costurile necesare pentru satisfacerea nevoilor umane .

În aprecierea corectă a efectelor nefavorabile a unui anumit risc , este necesară -----
practice cu cele teoretice pentru a asigura posibilitatea fundamentării a deciziilor.

Luarea deciziei este dependentă și de divizibilitatea riscului pe sectoarele de activitate

cât și pe verigi ale lanțului de acțiuni.

Când un risc de importanță deosebită poate fi divizat precum mărirea nr. de activități sau
pe baza creșterii volumului de activități cu elemente care nu sunt condiționate între ele ,
restricționarea acesteia este posibilă , iar obținerea rezultatelor finale este mai certă .

Băncile sunt obligate să asigure un echilibru între criteriile legate de profitabilitate ,

lichiditate și risc . Necesitatea de a avea lichiditate și de a asigura în același timp câștiguri sigure
, obligă băncile să obțină o parte din fondurile lor sub forma unor plasamente care ăndeplinesc
condițiile referitoare la lichiditate și securitate , chiar dacă rata dobânzii aferente a acesteia este
mai mică .Necesitatea băncilor de a acționa cu prudență, impune anumite limite privind nivelu
profitului care poate fi realizat .

Implementarea unui management al riscului eficient.

Având în vedere atât funcțiile băncii cât și caracteristicile de extremă valabilitate a

majorității serviciilor și produselor bancare , legătura dintre profit și risc este obligatorie , iar
managementul riscului este un domeniu de importanță majoră al conducerii activității bancare .

Obiectivul principal al conducerii unei bănci este maximizarea profitului în condițiile de

minimizare a riscului.

Într-o economie modernă, o bancă trebuie să îndeplinească următoarele funcții principale

:

1. Funcția de protejare a resurselor financiare în excedent al entităților economice și

persoanelor fizice , prin păstrarea acestora în depozite bancare
2. Funcția de intermediere între firmele care dispun de resurse în excedent și le plasează
în depozite bancare în calitate de împrumutători .
3. Funcția de transfer a fonsurilor economice .

Aceste funcții identifică atât rolul băncii cât și particularitățile activității bancare
comparative cu alte tipuri de activități . În același timp , o bancă face parte dintr-un
sistem care funcționează organic , și se află în interdependență cu alte bănci . Acest
 system este necesar și este coordonat și supervizat de banca centrală . Fiecare bancă este
considerate ca un agent social care participă prin funcțiile sale la dezvoltarea economiei
din zona care activează și este un instrument de bază prin care banca central își
realizează politicile macro—--

În domeniul bancar, mai mult decât în alte domenii de activitate este o legătură
strictă de proporționalitate între rolul profitului și nivelul riscului.

Riscul de pierdere este unul din factorii importanți avuți în vedere la elaborarea
strategiilor și politicilor manageriale. Creșterea ponderii creditelor în totalul plasamentelor băncii
va conduce evident la o creștere a resurselor de pierderi , cee ace presupune o creștere a
creditelor neperformante . În acest caz , se va realiza un nivel redus a veniturilor din dobânzi și
din comisioane , cee ace va influența negative volumul profitului .În același timp o bancă poate
decide realizarea unei strategii de dezvoltare porniind de la obiectivul minimizării riscului,
asumânduși efectuarea plasamentelor neriscante în direcții cu grad sporit de siguranța , dar mai
puțin profitabile cum ar fi investițiile în titluri publice sau plasamentele interbancare .

În acest fel , banca va îngrădi accesul la credite prin practicarea unei dobânzi mai
drastice în ce privește obiectul creditului, calitatea garanțiilor și a împrumutului.Totodată banc
ava stimula creșterea depozitelor la termen , mai scumpe dar mai puțin volatile , astfel întărindu-
și lichiditatea.

Necesitatea realizării unui management eficient și mai active al riscului bancar impune
elaborarea și aplicarea strategiilor și politicilor băncii în domeniul creditelor , investițiilor de
titlu , plasamentelor bancare , structura și prețul resurselor monetare atrase de bancă , precum și
scadența acestora .

Principala funcție a riscului este aceea de a urmări prin mijloace de analiză și control
nivelurile la un moment dat , ale tuturor categoriilor de risc și a monitoriza aceste nivele astfel
încât banca să poată realiza obiectivul stabilit prin politici și strategii determinate nivelul
proiectat al profitului .

Pentru realizarea acestei funcții, managerii au la dispoziție și își pot crea organisme și
instrumente specifice , iar pentru a fi eficiente trebuie să dispună permanent de o strategie bine
determinată și de informații obiective și actualizate care să permit ae pot determina modificări
ale nivelurilor de risc pe categorii si clasamente cee ace presupune :

- un sistem contabil flexibil și adaptat unor standarde și principii general acceptate

 - Un sistem informatic intern care să asigure transmiterea cât mai rapidă a datelor la
factorii de decizie .

- un cadru de relații ale băncii cu sistemul bancar și cu sistemul informațional din

economie care să asigure circulația informației în ambele sens.

- un sistem de analiză unitar care să aibă la bază metode și tehnici care să poată asigura
comensurarea realistă și emancipativă a tuturor categoriilor de riscuri , astfel încât să furnizeze
managerii băncii, concluziile și recomandările necesare în vederea luării unei decizii întemeiate
bine fundamendate , în ce privește nivelurile de risc evaluate precum și nivelul general de risc pe
care banca și acționarii să îl poată accepta la un anumit moment .

Curs 3 GB (02.03.2021)

Managementul riscului nu se poate realiza eficient decât împreună cu celelalte domenii

ale conducerii băncii . Din punct de vedere organizatoric băncile realizează funcția de
management al riscului prin reglementări și norme :

- norme proprii de contabilitate analitică prin care să se urmărească mișcările din conturile
clienților, astfel încât să se realizeze nivelul estimate al profitului

-…. Precum și proiecte de viitor

- un model propriu de urmărire a profitabilității la nivel de unitate cât și pe fiecare produs sau
serviciu oferit de bancă .

- elaborarea unui model propriu de determinare a diferitelor categorii de risc în conformitate cu

normativele în vigoare și cu standardele internaționale

- crearea în cadrul băncii a unui mechanism specializat de analiză și control al riscului care să
furnizeze managerilor estimările sale privind nivelul riscurilor pe diferite domenii de activitate ,
acest organism are rolul consultativ informat din reprezentanții tuturor departamentelor băncii cu
rol de atragere a resurselor și de plasare a acestora , trezorierul băncii , ofițerii de credit , ofițerii
de cont reprezentantul casierii , reprezentatul departamentului informatics și de statistică,
departamentul valutar , juristul băncii .

Managementul riscului de piață după anii 90 .

 Pentru băncile românești este nevoie ca la stabilirea orizonturilor, previziunilor de
dezvoltare proprie să aibă în vedere atât situația reală a economiei românești din momentul
elaborării strategiei , cât și politicile și tendințele ce se manifestă la nivel macroeconomic pentru
a putea determina cadrul general în care banca își poate fixa obiectivele . La sfârșitul secolului
20, economia românească se afla într-o stare de tranziție de la structurile centralizate pe baza
sistemului unic și preponderența proprietății de stat……. , la structurile economice de piață
bazate pe sistemul concurențial având ca support proprietatea privată .În această perioadă de
tranziție în cadrul sistemului bancar să restructurează fundame…….

….aflat în tranziție de la structurile monolitice ce caracterizează activitatea bancară înainte de

anul 1990, la nr mare de bănci

În România organizarea băncii din punct de vedere al analizei pe grupuri nu este utilă
din următoarele considerente :

1. Prezența cvasei universale a băncilor comerciale cu caracter universal care oferă sau
prestează toată gama de produse și servicii bancare de tip Retail pentru populație până
la investiții de titluri financiar .
2. Nivelul redus de bănci ce activează în România
3. Relativa omogenitatea a zonelor economice în care activează aceste bănci
4. Stadiul efficient al organizării și restructurării sistemului bancar precum și lipsa de
acuratețe a sistemului informational în plin process de implementare la standardele
internaționale , care să furnizeze informații generale cu privire la determinarea unor
eventuale particularități care ar impune gruparea băncilor și a elementelor de analiză
comparativă .
Se impune ca băncile românești să pornească de la evaluarea corectă a cel puțin 3
aspecte de bază
a. În ce măsură variațiile nivelului riscurilor asumate afectează profitul băncii în
perspectivă
b. Calitatea managementului băncii precum și caracteristicile positive și negative ale
mediului economic în care banca își desfășoară activitatea
c. Determinarea corectă a obiectivelor în cee ace privește nivelul riscului în
contextual proximității unor reglementări centrale în process continuu de adaptare
la normele și normativele uniunii europene privind nivelurile admisibile pentru
aceste riscuri.

Riscuri bancare :
Având în vedere o multitudine de variabile care determină riscul bancar există mai multe
clasificări cum ar fi :

1. În funcție de caracteristica bancară

- Riscuri financiare unde include riscul de capital,
- Riscuri de prestare ( riscul operațional, riscul tehnologic , riscul introducerii de noi
produse
- Riscuri ambientale ( riscul de fraudă riscul economic, r. legal )

2. În funcție de geneză
- R. de exploatare
- R financiar
- R de faliment

3. În funcție de natura lor :

- Riscuri comerciale
- Riscuri provocate de cause de forță majoră
- Riscuri politice

4. În funcție de expunerea la risc

- Riscuri pure(riscuri a căror expunere este generate de activități și de procese bancare
cu un potential ridicat de a produce evenimente care să se finalizeze cu pierderi cum
ar fi :
a. Riscuri fizice (avarii, accidente, destrugeri)
b. Riscuri financiare generate de operațiuni bancare tradiționale
c. Riscuri criminale și frauduloase generate de fraudă, furturi sau deturnări de
fonduri
d. Riscuri cu răspundere generate de nerespectarea normelor bancare
- Riscuri lucrative sau speculative în acest caz, expunerea la risc este generată de
încercarea de a obține un profit maxim , acestea sunt :
a. Riscuri de piață generate de variația condițiilor de piață
b. Riscuri de afaceri
c. Riscuri de lichiditate generate de incapacitatea de a finansa operațiunile bancare
curente
Riscuri financiare generate de operațiuni bancare tradiționale cum ar fi

- Riscul de creditare generat de probabilitatea neîncasării creditelor acordate

- Riscul de lichiditate
- Riscul de piață generat de variația ratei dobânzilor și a riscului valutar
În conformitate cu prevederile băncii reglementaărilor internaționale de la basel
clasificarea riscurilor este făcută în
1. Riscuri financiare (riscul ratei dobânzii, riscul cursului de schimb , riscul de
lichiditate , riscul titlurilor de venit variabil
2. Riscul legate de parteneri generat de riscul clientelei
3. Riscul apărut pe piața interbancară
4. Riscul de țară
5. Riscul de credit
6. Riscul generat de furnizor și de piață

- Riscul commercial generat de riscul de produse ,de riscul serviciilor , de riscul de

piață și de riscul de imagine
- Riscuri legate de forța de muncă
- Riscuri operaționale și tehnice legate de calitatea operațiunilor și de nivelul de
informatizare și telecomunicații
- Riscul gestiunii interne generat de riscul de reglementare , de riscul de deontologie ,
de riscul de strategie, de riscul de insuficiență instituțională, Riscul resurselor umane,
Riscul de comunicare, riscul controlului intern total și financiar , gestionarea tuturor
riscurilor bancare trebuie organizată în așa fel încât să se realizeze pe fiecare tip de
risc în parte dar și la nivel global .