Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Figura 1.2
sau negative care determină activitatea varia ția fenomenului economic analizat.
Metode de analiză calitativă:
Cele mai importante metode utilizate de analiza calitativă, sunt:
1. Metoda comparaţiei, bazată pe raţionamentul conform căruia, rezultatele economice obţinute
de o întreprindere se analizează nu ca o simplă mărime independentă, ci printr-o comparaţie care
are la bază criterii bine stabilite.
Când se aplică această metodă trebuie să se aibă în vedere comparabilitatea mărimilor
analizate.
Pot exista comparaţii care au la bază criterii diferite, precum:
- compararea în timp: analizează fenomenele economice/activită țile economice prin
compararea acestora la intervale egale de timp;
- compararea în spaţiu: stabileşte limitele organizatorice ale comparaţiei: secţii, fabrici de un
anumit profil, ramuri de activitate, regiuni si ramuri de activitate etc.;
- compararea mixtă: se au în vedere atât timpul, cât şi spaţiul;
- compararea cu caracter special: neglijează timpul şi spaţiul şi ia în consideraţie numai un
criteriu special (de exemplu optimizarea activităţii);
- comparaţii bazate pe criterii prestabilite (standarde, norme, normative etc.).
2. Descompunerea activită ților economice/ fenomenelor (diviziunea) este o metodă care
creează posibilitatea aprofundării studierii fenomenelor economice.
În funcţie de criteriul pe care îl are la bază, se distinge:
- diviziunea în timp: urmăreşte desfăşurarea fenomenului intervale de timp, pentru o
bună urmărire a activităţii economice; analizează ritmicitatea producţiei, eşalonări în
aprovizionare şi desfacere;
- diviziunea în spaţiu: urmăreşte stabilirea rezultatelor după locul unde se realizează
acestea (loc de muncă, atelier, secţie, fabrică etc.) în vederea determinării măsurilor care trebuie
luate pentru buna desfăşurare a activităţii;
- diviziunea în părţi componente.
3. Generalizarea rezultatelor şi evaluarea acestora este o metodă calitativă, de informare
managerială, pentru luarea unor decizii importante, utilizată în principal în rezolvarea unor
probleme legate de viitorul întreprinderilor (de exemplu în stabilirea fezabilităţii).
Metode de analiză cantitativă:
Cea mai utilizată metodă a analizei cantitative este metoda substituirilor în lanţ.
Metoda substituirilor în lanţ se aplică pentru determinarea influenţei factorilor asupra
varia ției fenomenului economic analizat. Modelul analizei factoriale se prezintă sub forma unei relaţii
matematice (produs sau raport) care leagă factorii care influenţează fenomenul analizat. Cel mai frecvent
este o func ție cu două sau mai multe variabile:
Y = f x1 , x2 ;
Y = f x1 , x2 , x3 , ... x n .
Metoda substituirilor în lanţ are la bază înlocuirea succesivă a valorii pe care o au factorii la
momentul de bază (P0) cu valoarea efectivă, pe care o au la momentul curent (P1).
Utilizarea acestei metode presupune respectarea următoarelor reguli:
a) substituirea factorilor se face încăpând de la factorii cu influenţă directă către cei cu influenţă
indirectă;
8
b) ordonarea factorilor afla ți pe același nivel, în vederea substituirii, este dată de condiţionarea
economică:
- factori cantitativi;
- factori de structură;
- factori calitativi.
c) respectarea succesiunii înlocuirii factorilor
d) menţinerea necondiţionată a valorii înlocuite a unui factor în operaţiile care urmează –
substitu țiile făcute se păstrează.
Varia ția rezultatul economic se exprimă în mărimi absolute şi în mărimi relative ( Δ / IR ).
Deoarece aplicaţiile folosesc analiza varia ției rezultatului exprimată în mărimi absolute, în
continuare se detalia această formă:
1. Rezultatul (R) este exprimat ca produs al factorilor de influenţă
Modelul matematic este o ecuaţie de forma: R = a b c .
Modificarea rezultatului economic ( ΔR ) se determină comparând valoarea de bază cu valoarea
efectivă:
ΔR = R1 R0 , în care:
R0 = a0 b0 c0 (perioada de bază)
R1 = a1 b1 c1 (perioada analizată/curentă)
Aplicarea metodei substitutiei:
Utilizând principiile enunţate, se determină influenţa varia ției fiecărui factor asupra variaţiei
rezultatului economic ( ΔR ):
a) Influenţa variatiei factorului a asupra variaţiei rezultatului R:
ΔRa = a1 b0 c0 a0 b0 c0 = a1 a0 b0 c0
b) Influenţa variatiei factorului b asupra variaţiei rezultatului R:
ΔRb = a1 b1 c0 a1 b0 c0 = a1 b1 b0 c0
c) Influenţa variatiei factorului c asupra variaţiei rezultatului R:
ΔRc = a1 b1 c1 a1 b1 c0 = a1 b1 c1 c0
În concluzie, suma influenţelor factorilor a, b, şi c asupra rezultatului economic analizat
este variatia indicatorului de rezultat: ΔR = ΔRa + ΔRb + ΔRc
a1 a0
- Influenţa factorului a asupra variaţiei rezultatului R: ΔRa =
b0 b0
a1 a1
- Influenţa factorului b asupra variaţiei rezultatului R: ΔRb =
b1 b0
b) Factorul b este cantitativ ș i factorul a este calitativ:
a0 a0
- Influenţa factorului b asupra variaţiei rezultatului R: ΔRb =
b1 b0
a1 a0
- Influenţa factorului a asupra variaţiei rezultatului R: ΔRa =
b1 b1
Suma influenţelor varia ției factorilor a şi b asupra varia ției rezultatului economic R este dată de
relaţia: ΔR = ΔRa + ΔRb
10
Capitolul 2
Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare (vânzarea produc ției ș i
prestarea serviciilor), pe baza indicatorilor valorici
2.1 Sistemul indicatorilor valorici ai activităţii de producţie şi comercializare
Formula de calcul:
Qf = Qfprodus finit si semifabricatelor destinate vanzarii + Qfservicii prestate
Acest indicator cuprinde valoarea produselor finite destinate vânzării şi valoarea serviciilor
prestate către terţi, precum şi valoarea semifabricatelor destinate vânzării pentru prelucrări ulterioare
în vederea obţinerii de produse finite.
Mod de calcul pornind de la Contul de profit si pierdere si Bilant (balanţa sintetică cumulata
la 31 decembrie, pe baza careia s-a intocmit bilantul): suma dintre rulajele debitoare ale conturilor
345, 341(produs finit si semifabricate destinate vanzarii) şi rulajele creditoare ale conturilor 704, 705,
706 şi 708 (servicii).
Prin semifabricat se înţelege un anumit produs care, în cadrul unei întreprinderi a ajuns la un
anumit nivel de prelucrare şi nu mai poate fi prelucrat decât într-o altă întreprindere pentru realizarea
unui produs finit.
Cifra de afaceri
Cifra de afaceri (CA) reprezintă valoarea totală a veniturilor unei întreprinderi realizate din:
vânzarea produselor finite și a semifabricatelor – când se vând în această stare, a mărfurilor şi
respectiv a serviciilor prestate, pe o anumită perioadă de timp.
În practică, se utilizează şi denumirea de producţie marfă vândută şi încasată, care ia în
considerare finalizarea actului de valorificare a produselor finite şi serviciilor, prin încasarea de la
clienţi a contravalorii acestora (rulajul creditor al contului 411).
Mod de calcul pornind de la Contul de profit şi pierdere (grupa 7 din balanta sintetica
cumulata la 31 decembrie, pe baza careia s-a incheiat bilantul si CC):
11
suma veniturilor dintre producţia vânduta (rulajul creditor al conturilor 701, 702, 703 (productie)
704, 705, 706, 708 (servicii)
si
vanzarea mărfurilor (rulajul creditor al contului 707)
10 UM 100 UM 20 UM
_____ ________________________________ __________
Vanzare: 90 UM , Sf > Si, s-a vandut mai putin decat s-a produs
CA = 100 – (20-10)= 90 UM
20 UM 100 UM 10 UM
____________ ________________________________ _____
Vanzare: 110 UM , Sf < Si, s- vandut mai mult decat s-a produs, prin diminuarea stocului initial
CA = 100 – (10-20)= 110 UM
Formula:
Cifra de afaceri se calculează pornind de la Producţia fabricată, luând în considerare stocurile
de produs finit de la începutul, respectiv sfârşitul perioadei analizate:
CA Qf s pf ,
s pf s Fpf s Ipf
în care:
s pf reprezintă variaţia stocurilor de produse finite;
12
Producţia exerciţiului
Producţia exerciţiului (Qe) este un indicator valoric care determină valoarea întregii activităţi a
unei intreprinderi, pe o perioadă determinată si ia in considerare aspecte legate de productia fabricata si
modul cum aceasta este valorificat, precum si alte elemente legate de activitatea de productie, respectiv
productia neterminata si imobilizarile produse in regie proprie.
Valoarea adăugată
Valoarea adăugată (Qa) exprimă nivelul valorii nou create de o întreprindere ca urmare a
desfăşurării procesului de producţie, adică reprezinta diferenţa dintre valoarea totală (globală) a
producţiei (activităţii) şi consumurile intermediare (cheltuielile pentru resurse materiale şi servicii
furnizate de către terţi), pe o anumită perioadă de timp.
Qatotal = Qe – M + Mc
Principalele elemente care compun valoarea adăugată sunt (valorile se găsesc în Contul de profit şi
pierdere):
fondul de salarii şi contribuţia la asigurările sociale, fondul de şomaj, fonduri speciale
(remunerarea forţei de muncă, rulaj debitor al contului 64);
amortizarea (valoarea mijloacelor fixe transmisă asupra producţiei realizate, rulaj debitor
al contului 681);
profitul (capacitatea unei întreprinderi de a obţine un rezultat pozitiv exprimat în unităţi
monetare, soldul creditor al contului 121);
cheltuieli cu impozitele şi taxele (factor extern, pe care unităţile economice nu îl pot
controla, rulajul debitor al contului 63).
2.2 Corela țiile dintre indicatorii valorici ai activită ții de produc ție ș i comercializare
2.2.1 Corela țiile statice dintre indicatorii valorici ai activită ții de produc ție ș i comercializare
Activitatea de producţie şi comercializare a unităţilor economice poate fi caracterizată prin analiza
următoarelor rapoarte statice dintre indicatorii valorici:
CA Qf Qa
; ;
Qf Qe Qe
raportul dintre cifra de afaceri (CA) şi producţia marfă (Qf) reflectă în principal evoluţia
stocurilor de produs finit;
Corelaţia optimă este:
CA Qf 1
raportul dintre producţia fabricată (Qf) şi producţia exerciţiului (Qe) reflectă în principal
evoluţia stocurilor de producţie neterminată;
Corelaţia optimă este:
Qf Qe 1
raportul dintre valoarea adăugată (Qa) şi producţia exerciţiului (Qe) reflectă modificarea
ponderii cheltuielilor cu materialele şi serviciile prestate de către terţi;
Corelaţia optimă este:
Qa Qe (0,1)
Nr.
crt Denumire indicator Ppr/P0 P1/P0 P1/Ppr
.
b) IQf >IQe
Îndeplinirea acestei corelaţii reflectă faptul că pe parcursul exerciţiului financiar, întreprinderea
a redus stocurile de producţie neterminată existente la începutul anului (fără a influenţa normalitatea
desfăşurării procesului de producţie) şi a redus producţia de imobilizări în regie proprie.
c) IQa >IQe
Îndeplinirea acestei corelaţii reflectă faptul că pe parcursul exerciţiului financiar întreprinderea
şi-a îmbunătăţit structura valorii adăugate prin reducerea ponderii consumurilor provenite de la terţi.
Analiza evoluţiei în timp a cifrei de afaceri/ vânzărilor se determină la nivel global, cât şi la nivelul
elementelor structurale ale acesteia, prin măsurarea varia ției în mărimi absolute ( ).
2.3.2 Analiza corelaţiilor statice şi dinamice dintre cifra de afaceri şi producţia fabricată
Corelaţia statică: Corelaţia considerată optimă dintre valorile pe care le iau cei doi indicatori
în acelaşi interval de timp (corelaţia statică) este dată de inegalitatea:
CA Qf 1
Raportul stabilit între cifra de afaceri (CA) şi producţia marfă (Qf) reflectă în principal evoluţia
stocurilor de produs finit. Un raport supraunitar arata ca activitatea de productie si comercializare se
desfăşoară in conditii normale şi deci producţia realizată se vinde întârzieri şi imobilizări. Situaţia
ideală este atunci când raportul CA Qf 1 , situaţie întâlnită când activitatea întreprinderii cuprinde
numai servicii fără alte activităţi şi/sau când stocurile de produs finit, la începutul şi sfârşitul perioadei,
raman constante.
Corelaţia dinamică: Corelaţia considerată optimă, dintre indicii de creştere a celor doi
indicatori (corelaţia dinamică) este dată de inegalitatea:
16
ICA >IQf
Îndeplinirea acestei corelaţii reflectă faptul că întreprinderea a vândut întreaga producţie marfă
fabricată în decursul exerciţiului financiar analizat şi o parte din stocurile de produs finit aflate în
depozit la începutul anului (destocaj).
Completarea analizei cifrei de afaceri se face prin determinarea factorilor care îi influenţează
evoluţia în timp. Analiza factorială a cifrei de afaceri începe prin determinarea modelului analizei
factoriale - ca relaţie matematică între factorii care influenţează variaţia cifrei de afaceri şi a schemei
sinoptice pentru sistemul de factori determinat.
Modelul prezentat în acest subcapitol este utilizat în întreprinderile cu activitate de producţie.
Sistemul de factori de influenţă se determină plecând de următorii indicatori: cifra de afaceri, producţia
fabricată, numărul de salariaţi, valoarea mijloacelor fixe şi valoarea mijloacelor fixe active.
N W Kv
I K R
17
N1 I t1 I t 0 K M0 R 0 K v0
2.2 Variaţia coeficientului mijloacelor fixe active:
K M N1 I t1 K M1 R 0 K v0 N1 I t1 K M0 R 0 K v0
Δ CA
N1 I t1 K M1 K M0 R 0 K v0
2.3 Variaţia randamentului mijloacelor fixe active:
R N1 I t1 K M1 R 1 K v0 N1 I t1 K M1 R 0 K v0
Δ CA
N1 I t1 K M1 R1 R 0 K v0
Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii indirecţi:
CA CA CA CA
W It KM R
Metode de calcul:
Metoda sintetica:
Qa Qe M
Metoda aditiva:
Qa = cheltuieli cu salariile + cheltuieli cu amortizarea + cheltuieli cu impozite si taxe + profit
Prin analiza diagnostic a valorii adăugate se obţin informaţii despre nivelul de performanţă
tehnico-productivă, economică şi financiară. La nivelul economiei naţionale, prin analiza valorii
adăugate, se poate determina contribuţia agenţilor economici la consolidarea financiară a bugetului
statului.
Analiza diagnostic a Valorii adăugate presupune parcurgerea următoarelor tipuri de analiză:
analiza statică a Valorii adăugate;
analiza dinamicii Valorii adăugate (în mărimi absolute și în mărimi relative);
analiza structurii Valorii adăugate (static şi a dinamicii acesteia);
analiza corelaţiilor statice şi dinamice dintre Valoarea adăugată şi Producţia
exerciţiului;
analiza factorială a Valorii adăugate.
Corelaţia dinamică: Corelaţia considerată optimă dintre indicii de creştere a celor doi
indicatori este dată de inegalitatea: IQa >IQe
Raportul stabilit între valoarea adăugată (Qa) şi producţia exerciţiului (Qe) reflectă
modificarea ponderii cheltuielilor cu materialele şi serviciile prestate de către terţi; din analiza
raportului Qa Qe putem stabili ponderea cheltuielilor materiale în volumul total al activităţilor
desfăşurate.
Qa Qe M (1)
se dă factor comun forţat Qe
şi se obţine:
M
Qa Qe 1 Qe y , în care:
Qe
Qe reprezintă valoarea producţiei exerciţiului;
M reprezintă cheltuieli externe (de la terti) aferente producţiei exerciţiului;
M
y 1
Qe reprezintă valoarea adăugată la 1 leu producţie a exerciţiului.
Modelul analizei factoriale a valorii adăugate pentru factorii direc ți : Qa Qe y
Pentru determinarea legăturii dintre factorii direcţi şi cei indirecţi, se va pleca de la unul
dintre modurile de scrierea a productivităţii muncii:
20
N
t N t = T (fondul de timp lucrat)
Qe
Wh Qe T Wh ,
T
Relaţia obţinută va fi înlocuită în formula: Qa Qe y , şi se va obţine Qa T Wh y , în
care:
Wh reprezintă productivitatea orară a muncii;
T reprezintă fondul total de timp muncit;
În schema sinoptică sunt prezentaţi factorii de influenţă ordonaţi după modul în care îşi
exercită influenţa (factori direcţi şi indirecţi), precum şi după natura lor (cantitativi şi calitativi), în
vederea aplicării metodei substituţiei:
Qa
Qe y
T Wh
N t
Capitolul 3
3.1 Analiza diagnostic a cheltuielilor
Activităţile economice implică consumul unor resurse materiale, umane şi financiare, în
vederea obţinerii veniturilor. Cheltuielile, conform Regulamentului de aplicare a Legii contabilităţii,
cheltuielile reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru consumurile, lucrările executate
şi serviciile prestate de terţi, remunerarea personalului, executarea de obligaţii legale sau
contractuale de către unitatea patrimonială, constituirea amortizării şi provizioanelor, consumuri
excepţionale. Cea mai mare parte a acestor consumuri sunt transpuse în costul produselor. Costurile
reprezintă totalitatea consumurilor exprimate în formă bănească pe care le efectuează întreprinderea
în vederea realizării unei anumite producţii sau a unui singur produs.
În continuare vom prezenta veniturile întreprinderii şi modul cum sunt grupate acestea:
a) venituri din activitatea de exploatare cuprind:
venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate şi serviciilor prestate;
venituri din producţia de imobilizări;
venituri din subvenţii de exploatare;
b) venituri financiare cuprind:
venituri din participaţii;
venituri din creanţe imobilizate;
venituri din titluri de plasament;
venituri din diferenţe de curs valutar;
venituri din dobânzi;
venituri din sconturi obţinute;
c) veniturile extraordinare sunt formate din două categorii de venituri: venituri din operaţii
de gestiune şi venituri din operaţii de capital:
venituri din despăgubiri şi penalităţi încasate;
valoarea bunurilor primite cu titlu gratuit;
23
Ch 1.000 CA
Ch
1.000
q c 1.000 ,
CA q p
c reprezintă costul unitar (cheltuiala unitara) al fiecarui produs;
p reprezintă preţul de vânzare la fiecarui produs (exclusiv TVA);
q reprezinta cantitatea vanduta din fiecare produs
25
Pornind de la prima relaţie, stabilesc factorii care au o influenţă importantă asupra cheltuielilor
(totale) la 1.000 lei cifra de afaceri:
structura producţiei vândute;
preţul mediu de vânzare al produselor;
costul unitar pe produs.
Ch 1,000 CA q c 1.000
q p
Varia ția cheltuielilor la 1.000 lei Cifră de afaceri:
Ch 1.000 CA
q c1 1
1.000
q 0 c0
1.000
q p
1 1 q 0 p0
1. influenţa modificării structurii producţiei vândute asupra variatiei Cheltuielilor la 1000 lei
Cifra de afaceri:
Chq
1.000 CA
q1 c0 1.000 q0 c0 1.000
q1 p0 q 0 p0
2. influenţa modificării preţului de producţie asupra variatiei Cheltuielilor la 1000 lei Cifra
de afaceri:
Ch p
1.000 CA
q1 c0 1.000 q1 c0 1.000
q1 p1 q1 p0
3. influenţa modificării costului de producţie asupra variatiei Cheltuielilor la 1000 lei Cifra
de afaceri:
Chc
1.000 CA
q1 c1 1.000 q1 c0 1.000
q1 p1 q1 p1
q c 1 1
1.000
q 0 c0
1.000
q p1 1 q 0 p0
Cele mai importante cheltuieli, din punct de vedere al ponderii în activitatea unei societăţi
întreprinderi sunt cheltuielile de exploatare. Acestea cuprind ansamblul cheltuielilor necesare
desfăşurării unui ciclu de exploatare, respectiv achiziţionării de resurse materiale, energetice, umane şi
celelalte cheltuieli necesare procesului de producţie, pentru obţinerea, stocarea şi livrarea produselor
finite, în vederea reluării ciclului de exploatare.
Elementele componente ale acestor cheltuielilor de exploatare sunt:
materiile prime, materialele auxiliare, energia, combustibilul, apa etc.;
lucrările şi serviciile prestate de către terţi, inclusiv cheltuielile pentru locaţii de
gestiune;
cheltuielile cu forţa de muncă (salarii, alte cheltuieli privind asigurările sociale şi
protecţia muncii);
cheltuielile cu impozite şi taxe;
alte cheltuieli de exploatare.
Cheltuielile de exploatare se înregistrează în evidenţa contabilă a fiecărei întreprinderi, potrivit
normelor legale, pe baza planului de conturi, pe grupe şi clase, care permite evidenţierea corectă şi
coerentă, astfel încât, pe baza înregistrărilor din contabilitate să se poată urmări alocarea resurselor.
Analiza cheltuielilor de exploatare se face prin raportarea la 1.000 lei venituri din exploatare
(modelul analizei factoriale a cheltuielilor din exploatare).
Dependenţa este proporţională în cazul cheltuielilor care sunt foarte strâns legate de
producţie, cum ar fi: materiile prime, energie, salarii directe (salariatii care contribie in mod direct
la realizarea productiei), cheltuielile cu prezentarea şi ambalarea produselor etc.
Chvq
1.000 CA
q1 cv0 1.000 q0 cv0 1.000
q1 p0 q0 p0
b) influenţa modificării preţului de vânzare:
Chv p
1.000 CA
q1 cv0 1.000 q1 cv0 1.000
q1 p1 q1 p0
c) influenţa cheltuielilor variabile pe unitatea de produs:
Chvc
1.000 CA
q1 cv1 1.000 q1 cv0 1.000
q1 p1 q1 p1
Cheltuielile fixe sunt acele cheltuieli care nu sunt legate de volumul producţiei în mod
strict, şi rămân la niveluri aproximativ constante, indiferent de variatia volumului producţiei.
În această categorie se includ: cheltuieli cu amortizarea, cheltuieli generale de conducere şi
administrare.
Modelul analizei factoriale a Cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri ( CF 1.000 CA ):
CF
CF 1.000 CA 1.000
CA
Factorii de influenta, in ordinea substituirii (directi):
- cheltuieli fixe
- cifra de afaceri
Capitolul 4
Analiza rentabilită ții întreprinderilor
Determinarea nivelului rentabilităţii unei activităţi economice presupune analiza a doi indicatori
sintetici, şi anume:
profitul; Profitul reflectă mărimea absolută a rentabilităţii, fiind indicatorul de volum
al rentabilităţii.
ratele rentabilităţii; Ratele rentabilităţii reflectă mărimea relativă rentabilităţii şi
măsoară gradul în care utilizarea resurselor aduce profit.
Contul de profit şi pierdere este unul dintre documentele contabile de sinteză prevăzute în
Legea contabilităţii, în care sunt reflectate veniturile şi cheltuielile unei întreprinderi pe o perioadă
determinată, precum şi modul de formare al rezultatelor.
Contul de profit şi pierdere cuprinde:
toate veniturile generate de activitatea întreprinderii pe parcursul perioadei analizate (1
an – exerci țiul financiar);
toate cheltuielile aferente veniturilor pe parcursul perioadei analizate (1 an – exerci țiul
financiar).
Calculul rezultatului global al întreprinderii se realizează prin compararea veniturilor cu
cheltuielile aferente:
Impozitul pe profit
Profitul net sau pierderea (RII-IP)
Tabel: Structura contului de profit şi pierdere conform bilanţului contabil
Analiza structurală urmăreşte evoluţia profitului în funcţie de tipul operaţiunii din se degajă,
evidenţiind modificările de structură care apar. Obiectivele analizei structurale sunt:
măsurarea contribuţiei fiecărui rezultat intermediar asupra formării rezultatului net;
prezentarea configuraţiei rezultatului exploatării.
Analiza structurală a profitului are la bază schema de formare a rezultatelor intermediare
prezentată în Figura nr. 1, in care veniturile şi cheltuielile sunt structurate pe domenii de activitate, şi
anume:
de exploatare (din activitatea industrială sau comercială);
financiare (diverse participaţii cu capital propriu la alte societăţi, folosirea unor
capitaluri străine, din diferenţe de curs valutar);
extrordinare (din operaţiuni de gestiune şi operaţiuni de capital).
2. Rezultatul financiar, care poate fi profit sau pierdere, se calculează ca diferenţă între
veniturile financiare şi cheltuielile financiare.
3. Rezultatul curent al exerciţiului, care poate fi profit sau pierdere, se obţine prin
însumarea rezultatului exploatării cu cel financiar.
4. Rezultatul extraordinar al exerciţiului, care poate fi profit sau pierdere, se obţine ca
diferenţă între veniturile extraordinare şi cheltuielile extraordinare.
5. Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării se obţine din însumarea rezultatului curent şi
rezultatului excepţional al exerciţiului
6. Rezultatul exerciţiului după impozitare poartă denumirea de rezultat net al exerciţiului
sau profit net.
7. Rezultatul impozabil al exerciţiului diferă de rezultatul exerciţiului înaintea impozitării;
rezultatul impozabil se calculează plecând de la profitul brut (rezultatul înaintea
impozitării), din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile
nedeductibile fiscal
Toţi aceşti indicatori caracterizează în mărime absolută rentabilitatea unei activităţi
economice.
În Figura nr. 1 este prezentat un alt model de analiză structurală care pune accentul pe
contribuţia aspectelor fiscale în procesul de determinare a rezultatelor nete ale exerciţiului.
2. Producţia exerciţiului
Producţia exerciţiului reflectă volumul total al activităţii unei întreprinderi pe o perioadă
determinată de timp.
3. Valoarea adăugată
Valoarea adăugată reprezintă plusul de valoare rezultat în urma activităţii de producţia şi
comercializare de către o întreprindere, pe o perioadă determinată de timp.
Rb Rb
Vt prb
Rb
O altă formă pe care o îmbracă rata rentabilităţii este Rata rentabilităţii comerciale (Rc):
Pb
Rc 100
CA
Rata rentabilităţii comerciale caracterizează eficienţa politicii comerciale (a procesului de
aprovizionare, stocare şi vânzare). Indicatorul de efect este profitul obţinut în urma comercializării
produselor, mărfurilor, respectiv serviciilor.
4.1 Rata rentabilităţii economice a activelor se determină, ca raport între profitul brut al
exerciţiului (Pb) şi capitalul investit în activele economice ale exploatării (At).
Pb
Re 100 .
At
4.2 Rata rentabilităţii economice a activelor se poate determina şi ca raport între profitul brut
(Pb) şi capitalul permanent (Kp):
Pb
Re 100
Kp
Capitalurile angajate de o intreprindere in cursul unui exercitiu financiar sunt reprezentate de
capitalurile proprii si capitalurile imprumutate. Remunerarea capitalurilor sub forma dividendelor sau a
dobanzilor se realizeaza dupa ce sunt acoperite investitiile strategice (active fixe), investitiile de
exploatare (nevoia de fond de rulment) si investitiile de echilibru (pentru asigurarea disponibilitatilor
banesti). Rentabilitatea economica a capitalurilor investite nu tine seama de modalitatea de procurare a
capitalurilor.
Cu cât capitalul împrumutat va avea o pondere mai mică în totalul capitalului permanent, cu
atât rata rentabilităţii financiare va fi mai bună şi invers, aceasta deoarece valoarea dobânzilor plătite
pentru capitalul împrumutat diminuează nivelul ratei rentabilităţii financiare, conducând la un profit
mai mic decât în situaţia în care nu se utilizează capital împrumutat.
Pn
R fp 100
Kp