Politicile UE în domeniul migraţiei şi azilului

Gestionarea eficientă la nivelul Uniunii a domeniului migraţiei şi azilului este un obiectiv prioritar pentru actualul
executiv european (2014-2019). La preluarea mandatului de Preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker
a anunţat migraţia şi problematica refugiaţilor ca fiind una din cele 10 priorităţi ale programului politic al Comisiei
Europene şi intenţia de a elabora o nouă politică a UE în aceste domenii.

La 13 mai 2015, Comisia Europeană a adoptat o nouă Agendă Europeană pentru Migraţie. Prin această nouă
agendă, UE a propus măsuri imediate necesare pentru a răspunde provocărilor actuale din domeniul migraţiei,
precum şi iniţiative pe termen mediu şi lung care trebuie luate pentru a furniza soluţii structurale în scopul unei mai
bune gestionări a migraţiei, sub toate aspectele sale. Gestionarea migraţiei include o dimensiune internă, care derivă
din responsabilitatea comună a statelor membre, dar şi o dimensiune externă, gestionată în cooperare cu ţările din
afara UE, ţări de tranzit şi de origine a imigranţilor. Combinând atât politici interne, cât şi politici externe, agenda
propune o abordare globală, bazată pe încredere şi solidaritate între statele şi instituţiile UE. Agenda UE pentru
migraţie subliniază necesitatea unei noi abordări, cuprinzătoare, care să folosească toate politicile şi instrumentele pe
care UE le are la dispoziţie, combinând în mod optim politici interne şi externe.

Priorităţile pe termen scurt ale Agendei UE sunt legate de necesitatea de a adopta măsuri care să prevină pierderi
umane în contextul presiunii migratorii asupra Europei, prin alocarea de fonduri suplimentare pentru operaţiunile de
căutare şi salvare, pentru relocarea legală şi în siguranţă a imigranţilor în Europa, asistenţă suplimentară pentru
statele UE cele mai afectate de la graniţele externe ale UE. Migraţia este în acelaşi timp o provocare şi o
oportunitate. Priorităţile pe termen mediu şi lung constau în dezvoltarea unor acţiuni structurale care să privească
dincolo de crize şi urgenţe, ajutând statele membre să gestioneze mai bine toate aspectele migraţiei.

Agenda propune patru direcţii majore de acţiune: reducerea factorilor care încurajează migraţia ilegală, cu accent pe
abordarea cauzelor fundamentale ale migraţiei ilegale din ţările terţe şi o mai bună aplicare a politicilor de returnare;
salvarea vieţilor şi securizarea graniţelor externe printr-o mai bună gestionare a graniţei externe şi îmbunătăţirea
eficienţei procedurilor la frontieră; consolidarea politicii comune de migraţie şi azil; dezvoltarea unei noi politici de
migraţie legală, având în vedere viitoarele provocări demografice cu care se va confrunta UE.

Implementarea Agendei UE pentru migraţie a demarat prin adoptarea, la 27 mai 2015, de către Comisia Europeană a
unui prim pachet de măsuri care se axează pe trei direcţii de acţiune: migraţia legală, măsuri provizorii în domeniul
relocării de persoane care au nevoie de protecţie internaţională şi consolidarea capacităţii operaţionale (căutare şi
salvare). Un al doilea pachet de măsuri a fost adoptat la 9 septembrie 2015 şi include măsuri referitoare la politica de
returnare, lista ţărilor de origine sigure, fondul fiduciar de urgenţă al UE pentru Africa, sistemul de relocare al
refugiaţilor, finanţarea pentru migraţie şi securitate, echilibrul între responsabilitate şi solidaritate în problema
migraţiei.

Gestionarea migrației este corelată cu necesitatea de a avea frontiere externe ale UE mai sigure. La 15 decembrie
2015, Comisia Europeană a prezentat un pachet de măsuri pentru consolidarea frontierelor externe, în vederea
securizării frontierelor UE, realizării unui management eficient al migraţiei şi îmbunătăţirii securităţii interne a UE,
inclusiv prin înființarea unei Agenţii pentru Paza Europeană de Frontieră şi de Coastă (prin consolidarea agenției
FRONTEX). Agenția a fost lansată la 6 octombrie 2016.

În cadrul strategiei actuale a UE de gestionare a migrației, se acordă o atenție deosebită cooperării UE-Turcia în
domeniul migrației. Această cooperare se derulează în baza Planului comun de acțiuni adoptat în noiembrie 2015 și
a Declarației comune UE-Turcia andosată cu ocazia CE din 17-18 martie 2016. Obiectivele majore ale cooperării cu
Turcia sunt: limitarea migrației ilegale pe ruta Mediteranei de Est/Balcanii de Vest, combaterea rețelelor de trafic cu
 migranți și acordarea de sprijin umanitar pentru găzduirea refugiaților sirieni de către Turcia. Acordul UE-Turcia,
agreat în martie 2016, a demarat la 20 martie 2016, iar rezultatele acestuia sunt constant monitorizate de Comisia
Europeană. În planul asistenței financiare, UE a adoptat o Facilitate pentru refugiații sirieni din Turcia în valoare de 3
miliarde de euro (2016-2017), cu contribuția bugetului comunitar și a bugetelor naționale ale statelor membre.
Facilitatea este în prezent în curs de operaționalizare prin intermediul de proiecte concrete în beneficiul celor 2,5
milioane refugiați sirieni găzduiți de Turcia.

În iulie 2018, statele membre au aprobat a doua tranșă a Facilității pentru refugiații din Turcia II (FRIT II), pentru
perioada 2019 – 2023, cu o valoare totală de 3 miliarde euro, dintre care 1 miliard euro va fi acoperit prin contribuțiile
statelor membre, în timp ce 2 miliarde euro vor proveni din bugetul UE.

UE acordă o atenție particulară dimensiunii externe a migrației ca modalitate de abordare a cauzelor profunde ale
fenomenului. Consiliul European din iunie 2016 a confirmat importanța măsurilor menite să consolideze cooperarea
în domeniul migrației cu statele terțe de origine și de tranzit, în baza Cadrului de Parteneriat propus de Comisia
Europeană la 7 iunie 2016. Obiectivele majore ale acestei cooperări sunt combaterea migrației ilegale și a traficului
cu migranți, eficientizarea returnării migranților aflați în situație neregulamentară pe teritoriul UE, dezvoltarea
capacității statelor terțe de a gestiona mai bine migrația, o mai bună utilizare a instrumentelor externe ale UE. Înaltul
Reprezentant al UE pentru Politică Externă și de Securitate coordonează punerea în aplicare a acestei noi abordări
împreună cu instituțiile europene și statele membre UE, în vederea încheierii de parteneriate personalizate cu un
număr de state terțe de origine (compactele de migrație/ migration compacts). Acestea vor contribui la punerea în
aplicare a Planului de acțiune de la Valletta (noiembrie 2015).

Concluziile Consiliului European din 28-29 iunie 2018 în domeniul migrației au urmărit punerea în aplicare a unei
abordări cuprinzătoare, care să răspundă nevoii Uniunii de a controla migrația ilegală și de a identifica soluții de
compromis pentru pozițiile statelor membre în gestionarea acestei problematici în interiorul Uniunii. Principalele
direcții adoptate de liderii europeni au fost: o atenție specială acordată dimensiunii externe a migrației, prin
intensificarea cooperării cu statele terțe de origine și de tranzit în cadrul unor parteneriate personalizate; întărirea
protecției frontierelor externe ale Uniunii prin extinderea mandatului Agenției Europene pentru Paza Frontierelor și
Garda de Coastă; în ceea ce privește dimensiunea internă, avansarea discuțiilor pentru adoptarea Pachetului privind
Sistemul European Comun pentru Azil (SECA), format din cele șapte propuneri legislative lansate de Comisia
Europeană în 2016 și 2017 (Regulamentul Dublin de stabilire a criteriilor și mecanismelor pentru determinarea
statului membru responsabil pentru examinarea unei cereri de protecție internațională; Regulamentul
privind înființarea Agenției Uniunii Europene pentru Azil; Regulamentul privind stabilirea EURODAC (baza de
date biometrice); Regulament de stabilire a unei proceduri comune pentru protecție internațională în UE (de
înlocuire a Directivei Proceduri de Azil); Regulament cu privire la calificarea cetățenilor terți sau persoanelor
fără cetățenie ca beneficiari ai protecției internaționale (de înlocuire a Directivei Calificări);  revizuirea Directivei
Condiții de recepție a solicitanților de protecție internațională; Regulament de stabilire a cadrului legal la nivel
european în materie de relocare externă).

Cu ocazia prezentării Stării Uniunii în 2018 (12 septembrie), Președintele Comisiei Europene, Jean – Claude
Juncker, a anunțat rezultatele implementării Agendei Europene pentru Migrație după patru ani de la adoptarea
acesteia, și anume:
 reducerea cu 97% a numărului de migranți sosiți pe ruta Est-mediteraneană;
 reducerea cu 80% a numărului de migranți de pe ruta Central-mediteraneană;
 salvarea a 690 000 de vieți pe mare.
România promovează un răspuns european comun la gestionarea migrației. O abordare cuprinzătoare a fenomenului
migrației este esențială pentru a identifica soluții imediate la actuala criză, în paralel cu gestionarea cauzelor
profunde ale fenomenului migrației. România manifestă solidaritate cu eforturile europene de gestionare a migrației
prin participarea la procesul de relocare a migranților din Italia și Grecia, gestionarea cu succes a unui larg segment
al frontierei externe, contribuții semnificative la activitatea agențiilor UE de profil - Agenţia pentru Paza Europeană de
Frontieră şi de Coastă și Biroul European de Sprijin în domeniul Azilului - precum și la implementarea Acordului UE -
Turcia. De asemenea, România susține avansarea cooperării cu statele de origine și de tranzit în contextul
implementării compactelor de migrație.

Migrația reprezintă, alături de securitatea internă și de lupta împotriva terorismului, al II-lea Pilon de priorități -
„Europa Siguranței”, al Programului țării noastre în calitate de stat care exercită Președinția rotativă la Consiliul
Uniunii Europene. În primul semestru al anului 2019, PRES RO va conlucra cu toți factorii relevanți în direcția
formulării de soluții care să garanteze o gestiune eficientă și durabilă a acestui fenomen prioritar de pe Agenda
europeană, cu accent pe consolidarea frontierelor externe ale UE, gestionarea eficientă a acestora, cât și prin
promovarea cooperării cu statele de origine și de tranzit.

Migraţia şi migrantul

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) consideră migraţia drept o mişcare a unei persoane
sau a unui grup de persoane, fie peste o frontieră internaţională, fie în interiorul unui stat. Migraţia este
o formă de mobilitate a populaţiei şi include orice fel de deplasare a populaţiei, indiferent de durata,
scopul sau forma acesteia. În această categorie sunt incluse: migraţia refugiaţilor, migraţia economică,
precum şi migraţia persoanelor care se deplasează pentru alte scopuri sau sub influenţa altor factori,
cum ar fi reîntregirea familiei.

Organizația Națiunilor Unite (ONU) definește migrantul ca fiind o persoană care a domiciliat într-o țară
străină pe o perioadă de mai mult de un an, indiferent de cauzele care au stat la baza schimbării
domiciliului și de mijloacele folosite pentru a migra. Sub o astfel de definiție, cei care călătoresc pentru
perioade mai scurte, ca turişti sau oameni de afaceri, nu sunt consideraţi migranți. Cu toate acestea, în
utilizarea curentă, termenul de migrant include anumite categorii de persoane care-şi schimbă domiciliul
pe termen scurt, precum lucrătorii sezonieri din agricultură, care călătoresc pentru perioade scurte de
timp pentru a lucra la însămânţarea sau recoltarea de produse agricole.

Tipuri de migraţie

În funcţie de anumite criterii, se disting următoarele tipuri de migraţie:

• după aspectul teritorial: migraţie internă, atunci când deplasarea se face în interiorul graniţelor, sau
migraţie internaţională, care presupune trecerea frontierei;

• după factorul de timp: migraţie permanentă sau migraţie temporară;

• după motivaţie: migraţie voluntară, pentru muncă sau din motive economice, sau migraţie forţată de
calamităţi naturale, de persecuţii politice, religioase, sau de războaie;

• după mijloacele folosite: migraţie reglementată sau ilegală.

Politica UE în domeniul migraţiei

Migraţia internaţională are impact asupra UE şi a statelor membre. Fenomenul de globalizare precum şi
diferitele evenimente de pe scena internaţională au contribuit la creşterea fluxurilor migratorii,
îndeosebi în ultimii ani. Astfel, spaţiul european îşi dezvoltă caracterul multi-etnic şi diversitatea
culturală. În acest context, UE propune o politică europeană globală menită să facă faţă provocărilor
migraţiei. Politica europeană se construieşte pe tradiţiile europene privind azilul şi migraţia, având în
vedere atât respectarea drepturilor omului şi aspectele umanitare, cât şi beneficiile Uniunii Europene,
ale migranţilor şi ţărilor de origine ale acestora. Integrarea migranţilor în societatea europeană vizează
un echilibru între drepturile acestora şi cultura ţării de provenienţă. Acest lucru aduce beneficii atât
pentru ţara de origine a migrantului, cât şi pentru societatea în care acesta trăieşte şi munceşte.
Migraţia este un factor important al evoluţiei societăţii europene contemporane. Printre numeroasele
sale beneficii, menţionăm:

• facilitarea integrării economice şi a dialogului inter-cultural la nivel global şi regional;

• asigurarea necesarului de forţă de muncă în statele dezvoltate şi mai buna utilizare a forţei de muncă
din statele de provenienţă;

• generarea unor transferuri de fluxuri băneşti către statele mai puţin dezvoltate;

• facilitarea transferurilor de cunoştinţe şi tehnologie către ţările de provenienţă ale migranţilor, după
repatrierea acestora.

Migraţia are însă şi un cost. Uniunea Europeană depune eforturi considerabile pentru:

i) integrarea migranţilor;
ii) ii) combaterea şi prevenirea imigraţiei ilegale;
iii) iii) controlul frontierelor externe. România, ca toate statele membre, beneficiază de roadele
politicii de migraţie.

Între principalele câştiguri sunt transferurile financiare realizate de emigranţi, precum şi transferul de
know-how şi tehnologie, facilitat de accesul românilor la mediul cultural şi profesional al ţărilor
dezvoltate.

De ce avem nevoie de migraţie?

Fenomenul migraţiei face parte din coexistenţa numeroaselor societăţi pe glob. În ultimii ani, pe
teritoriul UE, fluxurile migratorii au crescut atât sub aspectul numărului cât şi a intensităţii. Pentru o
gestionare eficientă a acestui fenomen, Uniunea Europeană urmăreşte elaborarea unei politici comune
în domeniul migraţiei. UE are în vedere elaborarea unor politici comune pentru:

• reglementarea şi controlul fluxurilor migratorii;

• combaterea migraţiei ilegale;

• integrarea imigranţilor;

• cooperare internaţională în domeniul migraţiei;

• realizarea unui sistem european pentru azil.

Programele de măsuri europene urmăresc asigurarea unui cadru favorabil atragerii de forţă de muncă.
Din perspectiva UE, migraţia forţei de muncă contribuie la:

• completarea deficitului de forţă de muncă din ţările dezvoltate;

 • atenuarea efectelor îmbătrânirii demografice, în condiţiile în care migranţii sunt de regulă persoane
cu vârste cuprinse între 18 - 40 de ani;

• o creştere economică durabilă şi echilibrată pentru ţara gazdă;

• acumularea de experienţe şi cunoştinţe noi în domeniul profesional.

Factorii care influenţează sau determină migraţia forţei de muncă

Motivaţia principală care stă la baza deciziei de a părăsi ţara de origine este, de regulă, fundamentată
pe motive de ordin economic. La acestea, se mai adaugă şi alţi factori precum:

• lipsa unor perspective viabile pentru tineri după terminarea ciclului educaţional;

• declinul unor sectoare industriale;

• dorinţa de afirmare profesională;

• dorinţa generală de îmbunătăţire a nivelului de trai şi de asigurare a unui viitor mai bun pentru
familie sau copii.

Avantajele şi dezavantajele migraţiei forţei de muncă

Pentru ţara gazdă, efectele migraţiei sunt favorabile pe piaţa muncii prin reducerea deficitului de forţă
de muncă şi creşterea competiţiei pe piaţa muncii. Pentru ţara de origine, implicaţiile pot fi deopotrivă
pozitive şi negative. Între beneficii, sunt recunoscute următoarele:

• câştiguri în planul profesional şi în cel al culturii muncii;

• obţinerea unor venituri substanţiale, din care o parte sunt repatriate;

• sporirea capacităţii de investiţii, prin lansarea unor afaceri, achiziţionarea de maşini, electrocasnice
sau construirea de case.

Între aspectele negative sau dezavantajele migraţiei forţei de muncă pentru ţara de origine, cercetătorii
evidenţiază pierderea de investiţii în capital uman, prin migraţia forţei de muncă înalt calificate,
formarea unui deficit de forţă de muncă în unele domenii şi posibila stagnare a economiei.

Dreptul la liberă circulaţie

Libera circulaţie în spaţiul european este una dintre libertăţile fundamentale ale cetăţenilor europeni,
ce se află la baza construcţiei proiectului european. Directiva 2004/38/CE1 reuneşte într-un singur
instrument întreaga legislaţie privind dreptul de intrare şi şedere pentru cetăţenii Uniunii. Scopul ei este
de a simplifica şi reduce formalităţile pe care trebuie să le îndeplinească cetăţenii UE şi membrii familiei
acestora pentru a-şi exercita dreptul de circulaţie şi şedere:

“Orice cetăţean al Uniunii are dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, sub
rezerva limitărilor şi condiţiilor stabilite în tratate şi a măsurilor adoptate pentru punerea în aplicare a
acestora.”

Beneficiarii dreptului la libera circulaţie şi şedere

Cetăţenii europeni care lucrează sau se află în căutarea unui loc de muncă beneficiază de dreptul de
şedere în ţara respectivă. În cazul în care un cetăţean european se află într-un stat, altul decât cel al
cărui resortisant este, atunci membrii familiei sale au dreptul să-l însoţească sau să i se alăture.

Conform prevederilor europene sunt consideraţi membri ai familiei următoarele persoane: • soţul sau
soţia, indiferent de momentul sau locul în care a fost oficiată căsătoria; • partenerii de viaţă înregistraţi;
• descendenţii direcţi (copii, nepoţi) cu vârsta de cel mult 21 de ani sau care se află în întreţinere; •
ascendenţii direcţi care se află în întreţinere (părinţi, bunici).

UE facilitează intrarea şi şederea şi altor membri ai familiei, între care: parteneri de viaţă cu care
persoanele au o relaţie durabilă, persoane cu probleme grave de sănătate, ce necesită îngrijiri, sau care
se află în întreţinere ori fac parte din gospodărie. Prin facilitare se înţelege că aceste persoane nu se
bucură în mod automat de dreptul de intrare şi şedere în statul gazdă. Situaţia acestora trebuie să fie
examinată de statul membru gazdă potrivit legislaţiei sale interne. Având în vedere relaţia lor cu
cetăţeanul Uniunii, se va decide dacă se poate sau nu acorda intrarea şi şederea unor asemenea
persoane.

Dreptul la libera circulaţie şi şedere până la trei luni

Potrivit Directivei 2004/38/CE:

Cetăţenii Uniunii beneficiază de dreptul de şedere în statul membru gazdă pentru o perioadă de cel
mult trei luni, fără a face obiectul nici unei condiţii sau formalităţi, alta decât cerinţa de a deţine o carte
de identitate valabilă sau un paşaport valabil.Acest lucru înseamnă că toţi cetăţenii europeni au dreptul
de a intra în orice stat membru, în baza unui act de identitate sau a unui paşaport valabil.

Membrii familiei care sunt cetăţeni europeni beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi cetăţeanul pe care îl
însoţesc. În cazul membrilor familiei care nu sunt cetăţeni europeni, acestora li se poate impune
condiţia de a deţine fie o viză de şedere pe termen scurt, fie un permis de şedere pe termen scurt.

Statul gazdă poate solicita cetăţeanului şi/sau membrilor familiei sale să-şi raporteze prezenţa pe
teritoriul statului într-un termen rezonabil şi nediscriminatoriu. În caz de nerespectare a acestei cerinţe,
persoanele respective pot fi pasibile de sancţiuni administrative proporţionale.

Dreptul la şedere pentru o perioadă mai lungă de trei luni

În situaţia în care perioada de şedere depăşeşte trei luni, dreptul de şedere pentru cetăţenii Uniunii şi
membrii familiilor acestora este supus anumitor condiţii. Îşi menţin dreptul de şedere cei care:

• sunt angajaţi într-o activitate economică (la un angajator sau ca liber-profesionist);

• dispun de resurse suficiente, pentru ei şi pentru membrii familiilor lor, astfel încât să nu necesite
intervenţia sistemului de asistenţă socială al statului membru gazdă;

• sunt înscrişi într-o instituţie de educaţie, acreditată sau finanţată de către statul membru gazdă ori
urmează cursuri de formare şi au suficiente resurse şi o asigurare de sănătate;

• sunt membri de familie ai unei persoane, cetăţean al Uniunii, care se înscrie într-una dintre
categoriile menţionate anterior.

Pentru membrii familiei care nu sunt cetăţeni ai Uniunii, se eliberează certificate de înregistrare , care
au luat locul permiselor de şedere.

Dreptul de şedere permanentă

Dreptul de şedere permanentă este acordat cetăţenilor Uniunii şi membrilor familiilor acestora care au
locuit în statul membru gazdă o perioadă neîntreruptă de cinci ani, cu condiţia să nu fi fost aplicată o
decizie de expulzare împotriva lor. Această regulă este valabilă şi pentru membrii familiei care nu sunt
cetăţeni ai unui stat membru şi care au locuit timp de cinci ani cu un cetăţean al Uniunii.

Documentul de şedere permanentă pentru cetăţenii Uniunii se eliberează în baza unei solicitări din
partea cetăţeanului şi este emis în cel mai scurt timp posibil de la data depunerii acestei solicitări.

Spaţiul Schengen - Un spaţiu fără frontier

Spaţiul Schengen este o zonă de liberă circulaţie a persoanelor ce se întemeiază pe Acordul Schengen.
Acesta a fost semnat la 14 iunie 1985 şi viza eliminarea controalelor la frontierele comune. Primele
state semnatare au fost Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg şi Olanda. Cinci ani mai târziu a fost
elaborată şi semnată Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen. Aceasta a eliminat
controalele la frontierele interne ale Spaţiului Schengen şi a creat o singură frontieră externă, unde
controalele de imigrare pentru spaţiul Schengen se efectuează potrivit normelor comune ale statelor
membre.

Obiectivele Acordului Schengen vizează:

• libera circulaţie a persoanelor;

• eliminarea controalelor persoanelor la frontierele interne;

• elaborarea unor reguli comune care se aplică persoanelor care trec frontierele externe ale statelor
membre UE;

• armonizarea condiţiilor de intrare şi a normelor privind vizele;

• o mai bună cooperarea poliţienească;

• instituirea unui sistem european comun de azil (SECA)3 ;

• cooperare judiciară prin intermediul unui sistem rapid de extrădare şi transfer ale executării
hotărârilor penale;

• dezvoltarea unui Sistem de Informaţii Schengen (SIS).

În prezent, Acordul Schengen numără 26 state europene cu drepturi depline. Dintre acestea, 22 de
state sunt membre ale UE, iar celelalte patru sunt: Elveţia, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein. Marea
Britanie şi Irlanda au ales să nu aplice în totalitate acquis-ul Schengen, dar colaborează cu statele
semnatare în anumite domenii. România, Bulgaria şi Cipru se află în curs de negociere şi efectuează
pregătiri pentru aderarea la Spaţiul Schengen.

Printre principalele facilităţi se numără:

• reducerea aglomeraţiei în aeroporturi, la frontierele maritime sau la cele terestre;

• libera circulaţie a persoanelor în spaţiul Schengen;

• efectuarea unor controale minime pentru cetăţenii Uniunii care trec frontierele externe.

Prin eliminarea controalelor interne, cetăţenii UE, membrii familiilor acestora şi resortisanţii se bucură
de dreptul la libera circulaţie a persoanelor în interiorul spaţiului Schengen. Cetăţenii străini rezidenţi în
spaţiul Schengen pot circula liber, fără a avea nevoie de viză, pe perioada de valabilitate a permisului lor
de şedere.
Programul de la Stockholm (2010-2014)

Programul de la Stockholm stabileşte priorităţile Uniunii Europene pentru spaţiul de justiţie, libertate şi
securitate pentru perioada 2010-2014. Pe baza realizărilor anterioare ale programelor de la Tampere
(1999) şi Haga (2005), acest program vizează abordarea provocărilor viitoare şi continuarea consolidării
spaţiului de justiţie, a libertăţii şi a securităţii, prin acţiuni axate pe interesele şi nevoile cetăţenilor.

Politicile proactive pentru migranți și pentru drepturile acestora au ca scop asigurarea, până în 2014, a
unor drepturi și obligații comparabile cu cele ale cetățenilor Uniunii pentru resortisanții țărilor terțe cu
ședere legală pe teritoriul statelor membre.

Consiliul European a stabilit ca prioritate concentrarea asupra intereselor cetăţenilor. Se urmăreşte

astfel respectarea libertăţilor fundamentale şi a integrităţii, garantându-se totodată securitatea în
spaţiul european. Pentru îndeplinirea acestor obiective, programul de la Stockholm se concentrează
asupra următoarelor priorităţi:

Promovarea cetăţeniei şi a drepturilor fundamentale

Cetăţenia europeană trebuie să ofere resortisanţilor UE drepturile şi libertăţile fundamentale definite în

Carta Drepturilor Fundamentale ale UE. Cetăţenii UE trebuie să îşi poată exercita aceste drepturi atât pe
teritoriul UE, cât şi în afara acestuia, ştiind că le este respectată viaţa privată şi asigurată protecţia
datelor cu caracter personal.

Europa justiţiei

Teritoriul UE trebuie să devină un spaţiu european al justiţiei. Trebuie facilitat accesul cetăţenilor la
justiţie pentru ca aceştia să îşi exercite drepturile pe întregul teritoriu al Uniunii. De asemenea, se cere
dezvoltarea cooperării dintre autorităţile judiciare şi recunoaşterea reciprocă a deciziilor instanţelor în
cadrul UE, atât în materie civilă, cât şi în materie penală.

O Europă care protejează

Programul de la Stockholm impune dezvoltarea unei strategii de securitate internă pentru UE, pentru a
proteja viaţa şi integritatea cetăţenilor şi pentru a lupta împotriva crimei organizate şi a terorismului.
Strategia are în vedere consolidare a cooperării în domeniul aplicării legii, al gestionării frontierelor, al
protecţiei civile şi al gestionării dezastrelor.

Accesul la Europa

Programul de la Stockholm precizează că UE trebuie să-şi dezvolte gestionarea integrată a frontierelor

şi politicile de acordare a vizelor, pentru a eficientiza accesul resortisanţilor ţărilor terţe în Europa,
asigurând totodată securitatea propriilor cetăţeni. Sunt necesare controale stricte la frontieră pentru a
combate imigraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră. În acelaşi timp, trebuie să se garanteze
accesul celor care necesită protecţie internaţională şi grupurilor de persoane vulnerabile, cum ar fi
minorii neînsoţiţi5.

O Europă a solidarităţii

UE trebuie să dezvolte o politică europeană cuprinzătoare în domeniul migraţiei. Această politică

trebuie să se axeze pe solidaritate şi responsabilitate şi să ţină cont atât de nevoile ţărilor UE, cât şi de
cele ale migranţilor. Pactul european privind imigraţia şi azilul constituie o etapă importantă în
dezvoltarea unei politici comune. Pentru a se asigura o gestionare eficientă a implicaţiilor migraţiei,
Europa are nevoie de o politică flexibilă, capabilă să răspundă priorităţilor şi necesităţilor statelor
membre şi care să permită migranţilor să îşi valorifice potenţialul la maxim.

Facilități pentru migranți

Dreptul la libera circulație a persoanelor este un drept fundamental al Uniunii Europene consacrat prin
Tratatele UE. Acesta este asigurat prin intermediul spațiului de libertate, securitate și justiție6 fără
granițe interne. Astfel, din dreptul la libera circulație a persoanelor pe care îl au cetățenii Uniunii
Europene decurge o serie de alte drepturi:

• să își caute un loc de muncă într-o altă țară din UE;

• să lucreze în țara respectivă, fără a avea nevoie de un permis de muncă;

• să locuiască în țara respectivă;

• să rămână acolo după expirarea perioadei de angajare;

• să beneficieze de același tratament ca și cetățenii țării respective în ceea ce privește accesul pe piața
muncii, condițiile de muncă şi toate celelalte avantaje sociale și fiscale.

Dreptul de a locui într-o altă țară membră a Uniunii Europene permite cetățenilor români să rămână pe
teritoriul oricărui dintre aceste state, bucurându-se în același timp de egalitate de tratament față de
cetățenii statului gazdă.

Dacă durata de ședere pe teritoriul unui stat anume este până în 3 luni, nu este nevoie de un act de
identitate local. Dacă intenționați să rămâneți pe teritoriul unui stat european mai mult de 3 luni,
trebuie să vă înregistrați pe lângă autoritățile locale, adică să obțineți un document oficial care să
confirme că aveți dreptul de a locui în țara respectivă. Certificatul de înregistrare trebuie emis imediat și
nu trebuie să coste mai mult decât cartea de identitate eliberată cetățenilor statului gazdă. Informațiile
aferente le puteți obține de la autoritățile locale, atât din țara gazdă cât și din statul de proveniență,
precum și de pe site-ul oficial al Uniunii Europene, www.europa.eu.

Numărul persoanelor sprijinite în domeniul ocupării forței de muncă7 a crescut în fiecare an, până în
2013, de la cifra anuală de aproximativ 10 milioane, înregistrată înainte de 2010 la circa 15 milioane de
cetăţeni. Din 2010 până în 2013 s-au creat 400 000 de noi locuri de muncă prin sprijinul acordat de UE
întreprinderilor mici și mijlocii. În anul 2012, în Uniune lucrau mai mult de 15 milioane de cetățeni
străini, reprezentând 7% din totalul forței de muncă. Dintre aceștia, mai mult de 6 milioane erau
cetățeni ai unui alt stat membru UE, iar aproximativ 9 milioane erau cetățeni ai unor țări din afara UE.

În cazul cetățenilor unui stat non-membru al UE8 situația este diferită. Aceștia pot beneficia de dreptul
de a lucra într-un stat membru sau de a avea aceleași condiții de muncă oferite cetățenilor țării
respective dacă sunt membri de familie ai unui cetățean UE.

Cetățenii statelor care nu fac parte din UE au posibilitatea de a munci şi ca urmare a unor acorduri
bilaterale semnate între statele terțe și UE. În această situaţie sunt cetățenii din Algeria, Maroc, Tunisia,
Federaţia Rusă, Albania, Croaţia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, Andorra, San
Marino şi alte 79 de țări din Africa, Caraibe și Pacific, care pot beneficia de aceleași condiții de muncă ca
şi cetățenii țării gazdă.

În cazul cetățenilor statelor care nu sunt membre UE şi care nici nu au încheiat un acord cu UE, aceştia
au posibilitatea de a munci pe teritoriul Uniunii, potrivit legislației statului membru vizat.