Proiectarea curriculum-ului pentru educaţia ecologică

Sistemul de învăţământ românesc nu tratează cu suficientă seriozitate problematica lumii

contemporane. Deşi se depun eforturi serioase pentru luarea în consideraţie a dimensiunii
ecologice a acestei problematici, totuşi, bibliografia în acest sens este foarte sărăcăcioasă în spaţiul
românesc. Astfel, se impune cu stringenţă constituirea unui curriculum ce tratează mediul în
întreaga sa complexitate.
Un astfel de curriculum trebuie să urmărească nu numai transmiterea unor informaţii
legate de educaţia ecologică, ci, mai ales, sensibilizarea faţă de natură, cât şi formarea de
comportamente care să reflecte valori morale, precum: respectul faţă de natură, grija faţă de
comunitatea locală şi naţională, cooperarea cu ceilalţi pentru soluţionarea problemelor de natură
ecologică, responsabilitatea faţă de ceilalţi şi faţă de natură, etc.
Pornind de la aceste premise, în construirea curriculum-ului trebuie să se ţină cont atât de
dimensiunea teoretică, cât şi de cea practic-aplicativă a activităţilor cuprinse deoarece contribuie la
înţelegerea problematicii mediului în întreaga sa complexitate şi, astfel, la găsirea de alternative.
Curriculum-ul pentru educaţia ecologică trebuie să aibă un caracter atractiv, interactiv,
contribuind într-un mod pozitiv la responsabilizarea educaţilor în faţa dezastrelor create de om.

Curriculum-ul trebuie să vizeze în special:

1. Finalităţile educaţionale propuse de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

Cunoaşterea scopurilor educaţiei raportate la mediu este foarte importantă atunci când
intenţionăm să proiectăm un curriculum deoarece ele orientează cadrul didactic în alegerea
conţinuturilor, a metodelor, cât şi a contextului educaţional în care se vor implementa.
Finalităţile educaţiei ecologice sunt:
- dezvoltarea conştiinţei ecologice, a simţului responsabilităţii, a solidarităţii dintre
indivizi pentru păstrarea şi ameliorarea mediului;
- dezvoltarea capacităţii de a lua decizii, de a identifica şi a pune în practică soluţii pentru
prevenirea şi rezolvarea problemelor concrete legate de relaţia individului cu mediul său de viaţă;
- pregătirea cetăţeanului actual şi viitor pentru a influenţa pozitiv deciziile politice,
economice şi sociale cu privire la mediu.
Pentru atingerea scopului educaţiei raportate la mediu, este necesar să se respecte
următoarele obiective:
 - conştientizarea necesităţii educaţiei raportate la mediu care are la bază integrarea
problemelor ecologice în anumite contexte, ţinând cont de aspectele sociale şi culturale pe care le
implică;
- dobândirea de informaţii specifice educaţiei raportate la mediu;
- formarea de priceperi şi deprinderi care să ajute la oferirea de soluţii viabile la unele
probleme vitale;
- dezvoltarea respectului faţă de mediu;
- înţelegerea adecvată a relaţiei dintre om şi mediul înconjurător;
- încurajarea educaţilor să coopereze pentru protejarea mediului;
- utilizarea adecvată a materialelor existente despre educaţia relativ la mediu;
Finalităţile intermediare variază în funcţie de ciclurile şcolare cărora li se adresează.

2. Resursele informaţionale, spaţio-temporale care trebuie puse la dispoziţia educatului în

activitatea de învăţare;

Conţinuturile vizează cunoştinţe, valori educaţionale, abilităţi, priceperi şi deprinderi

transmise şi formate în cadrul orelor de educaţie ecologică, care trebuie atinse prin intermediul
programelor de învăţământ şi a manualelor şcolare.
În selectarea conţinuturilor educaţiei ecologie trebuie să se ţină cont de următorii
indicatori:
- deschiderea faţă de achiziţiile şi progresele ştiinţei şi ale tehnologiei, ţinând cont de
finalităţile educaţiei;
- respectarea problematicii globale şi a trebuinţelor specifice ale comunităţii locale şi
naţionale în activitatea de elaborare a conţinuturilor educaţiei ecologice;
- realizarea unui echilibru între cerinţele impuse la nivel central (programe, manuale, etc.)
şi cerinţele impuse la nivel instituţional în conceperea conţinuturilor;
- asigurarea coerenţei conţinuturilor specific educaţiei ecologice astfel încât să nu existe
contradicţii între termeni, informaţii, capitole, etc.;

Pe lângă aceşti indicatori, trebuie respectate şi anumite criterii:

Criteriul psihopedagogic care vizează centrarea conţinuturilor pe educaţi, respectarea
particularităţilor de vârstă şi individuale ale acestora, elaborarea conţinuturilor astfel încât să
permită educaţilor să fie creativi şi originali şi să permită participarea activă în activitatea de
predare-învăţare.
În concordanţă cu aceste criterii, exemplificativ, enumerăm următoarele teme ţinând
seama de programele şcolare existente în România pe nivelul de şcolarizare gimnazial:
 Conţinutul unei programe şcolare ce ţine seama de educația ecologică, trebuie să ia în
considerare vârsta educaţilor, necesităţile lor spirituale şi fiziologice, matricea culturală de care
aparţine această categorie a populaţiei etc.(uzual, vârsta acestei categorii de educaţi este cuprinsă
în intervalul 7 - 15 ani, aceasta fiind tipul de educaţie obligatorie în aproape toate ţările lumii;
ulterior caracterul ascendent al cunoaşterii se asigură prin nivelurile facultative ale educaţiei,
respectiv liceu, universitate etc.).
Modelarea unui anumit tip de personalitate, orientarea/inducerea unui comportament dorit
în relaţia cu mediul a viitorului adult rămâne direct dependentă de educaţia primită până la 16 ani;
această structură a personalităţii îi va condiţiona apoi comportamentul în societate, inclusiv
atitudinea faţă de mediu.
Atitudinea faţă de mediu a unei persoane adulte, comportamentul său zilnic în oraş, la
serviciu sau în alte contexte (aruncă sau nu deşeuri pe spaţiile verzi, acceptă sau nu poluarea
aerului de către companiile producătoare, respectă sau nu regulile impuse de stat cu privire la
protecţia mediului, se implică sau nu ca voluntar în diverse ONG-uri pe linie de mediu etc.) vor
rămâne determinate în bună măsură de educaţia primită în ciclul primar și gimnazial; prin urmare,
şcoala rămâne un vector esenţial pentru modelarea comportamentului cetăţeanului în relaţia cu
mediul.
Amintim, cu titlu de exemplu teme de predare şi instrumente sugerate pentru a conecta
educaţia generală cu educația ecologică:

TEME INSTRUMENTE SUGERATE

Importanţa mediului înconjurător Manuale, jocuri pe calculator, fotografii/ filme, vizite în
în viaţa zilnică a elevilor week-end în parcurile din oraş etc.
Gradul de poluare a râurilor din Manuale, hărţi, planşe, vizitarea staţiunii de epurare a apelor
localitate uzate din localitate, vizitarea unui obiectiv ce are un sistem
individual de aducţiune a apei şi eliminare a apei menajere
Parcurile şi grădinile oraşului Jocuri pe calculator, fotografii/ filme, deplasări în week-end
în parcul oraşului, planşe topografice, concursuri de tip
„Primarul copiilor” etc.
Animale sălbatice în pădurile din Manuale, hărţi, fotografii/filme, excursii şi drumeţii în
vecinătatea localității proximitatea localității, vizită la Muzeul de Ştiinţe ale
Naturii din localitate etc.
Specii de plante rezistente la Manuale, cataloage, atlasuri botanice, filme preluate de pe
temperaturi scăzute, în pădurile Animal Planet etc.
din vecinătatea localității
Rezervaţii şi parcuri naturale de Manuale, cataloage, atlasuri botanice, filme preluate de pe
pe mapamond Animal Planet , National Geographic , hărţi etc.

Criteriul interdisciplinarităţii-constă într-o integrare a teoriei şi metodologiei specifice

mai multor domenii/ discipline de studiu care oferă o imagine unitară asupra unor fenomene/
procese studiate în cadrul activităţii de predare-învăţare. Pe lângă faptul că permite studierea
fenomenelor în integritatea lor, conduce şi la o aplicare facilă a informaţiilor obţinute în diferite
situaţii experimentale sau din viaţa reală.
Criteriul logicităţii - transpunerea logicii ştiinţei la nivelul disciplinei de învăţământ astfel
încât să se poată face apel la raţionamente inductivo-deductive când se operează cu informaţii;
Criteriul aplicativităţii-pentru responsabilizarea educaţilor nu este suficientă doar
transmiterea unor informaţii teoretice, ci propunerea de activităţi practice care să-i mobilizeze în
„misiunea” de salvare a mediului.

3. Metodologia implicată în activitatea de predare şi de învăţare;

Modele de organizare a unei lecţii dedicate educaţiei de mediu:

1. Învăţării directe şi explicite-axat pe dobândirea şi exersarea strategiilor de
acumulare şi testare a cunoştinţelor;
2. “Ştiu-Vreau să ştiu-Am învăţat”-stabileşte relaţia dintre vechile şi noile
informaţii centrându-se pe nevoile elevilor;
3. “Învăţării prin explorare şi descoperire”–care îi antrenează pe elevi în
experimentarea unor fenomene şi în găsirea şi explicarea cauzelor care le produc;
4. Tradiţional-orientat către verificarea cunoştinţelor elevilor, pe predarea
realizată de profesor, pe fixarea şi evaluarea noilor cunoştinţe;

Cele mai potrivite metode pentru realizarea educaţiei de mediu sunt cele inter(active) în
care elevul se implică efectiv în achiziţionarea noilor informaţii, în deprinderea, exersarea şi
dezvoltarea unor abilităţi, competente specifice. Desigur, opţiunea pentru unul sau altul dintre
modelele prezentate se realizează prin raportare la finalităţile urmărite în demersul educaţiei de
mediu, la particularităţile individuale şi de vârstă a celor cu care urmează să se lucreze.

Prin intermediul experimentelor, a simulărilor (în special jocul de rol), dezbateri şi

rezolvări de probleme, educaţii descoperă concepe, realităţi legate de mediu singuri, reuşind, astfel,
să înglobeze cunoştinţele într-un timp relativ scurt şi, mai mult decât atât, conduc la stimularea
interesului şi curiozităţii acestora pentru nou, dar şi pentru a găsi soluţii la probleme de natură
ecologică.
Experimentele realizate în aer liber, în mediul înconjurător în mod regulat sunt o parte
importantă a unui program de educaţie relativă la mediu. Nici o tehnică, nici o metodă nu aduce
atâtea informaţii, „învăţături,”, priceperi şi deprinderi, precum propriile experienţe care îi ajută pe
educaţi să-şi înţeleagă propria comunitate, sistemele ecologice şi problemele mediului.
 Aducerea educaţilor în comunităţile locale pentru a interacţiona cu mediul natural şi cel
construit poate face programele de educaţie a mediului semnificative pentru vieţile acestora.
Deoarece un rol foarte important îl au acţiunile reale, elevii vor face ei înşişi experienţe care
adesea lipsesc din programele educaţionale. Aceste experienţe „reale” nu numai că diversifică
programele şcolare şi, implicit, activităţile şcolare, dar pot, de asemenea, să ajute la întărirea
legăturilor educaţi şi comunitate.
De asemenea, este important să fim sensibili la problemele de mediu cu care se confruntă
comunitatea. Mulţi dintre educaţi şi familiile lor pot fi direct sau indirect responsabili pentru
problemele de mediu pe care aceştia le investighează.

Concluzii:
1. Toate modelele, mai puţin cel tradiţional, asigură învăţarea intr-un context practic, aplicativ,
interactiv, fapt important pentru atingerea obiectivelor EE;
2. Aceste modele permit folosirea strategiilor de învăţare bazate pe cooperare şi descoperire
care ajută la dezvoltare unor abilităţi practice, de analiză, descoperire, interpretare, gândire
critică, de exprimare liberă a ideilor;
3. Ajută la dezvoltarea sentimentelor de autoeficienţă şi încredere în capacităţile proprii de
gândire ale elevilor.
4. Ele trebuiesc selectate în funcţie de obiectivele urmărite de profesor.

4. Metodologia asociată activităţii de evaluare.

Criteriile pe baza cărora evaluăm sunt:

Obiectivele-cadru
Obiectivele de referinţă
Competenţele generale
Competenţele specifice
Evaluăm:
Cunoştinţele şi capacitatea de a opera cu ele - exemplu: ştie care sunt cei 5 R ai
reciclării, înţelege relaţia care există între poluarea aerului şi fenomenele meteorologice etc.
Atitudini şi valori - exemplu: este dispus să participe la o campanie pentru promovarea
curăţeniei oraşului, are atitudine negativă faţă de cei care nu respectă mediul, este interesat de
echilibrul mediului înconjurător etc.
Comportamente – exemplu: se implică în acţiuni de protecţie a mediului, în plantarea de
arbori, în campanii de promovare a educației ecologice etc.
Educatorii trebuie să evalueze la educaţi 3 tipuri de competenţe:
 1. Competenţe cognitive şi metacognitive:
- conştientizarea problemelor de mediu;
- claritatea conceptelor educaţiei raportate la mediu;
- conştientizarea complexităţii problemelor ecologice;
- capacitatea de a prevedea anumite consecinţe negative ale soluţiilor propuse;
- capacitatea de aplicare a cunoştinţelor;
- gândirea sistematică, etc.
2. Competenţe acţionale şi comportamentale:
- manevrarea datelor cantitative;
- comunicarea;
- mânuirea echipamentului;
- luarea deciziilor adecvate ţinând cont de datele problemei;
- schimbarea stilului de viaţă atunci când realitatea demonstrează această necesitate;
- deplasarea în mediul natural;
- împlinirea/satisfacţia atunci când soluţiile propuse se dovedesc a fi eficiente.
3. competenţe sociale şi cetăţeneşti:
- conştientizarea valorilor;
- participarea la acţiunile de salvare a mediului;
- consecvenţă în activităţile întreprinse;
- respectul pentru opiniile diferite ale altora referitoare la aceeaşi problemă;
- capacitatea de a lucra în echipă pentru a soluţiona problemele legate de mediu .
Formele de evaluare cele mai folosite sunt:
Evaluare iniţială (test docimologic care să aibă în vedere cunoştinţe legate de mediu,
chestionar care să vizeze atitudinile şi comportamentele elevilor faţă de mediu)
Evaluare continuă (întrebări, concursuri, etc.)
Evaluare finală (test, portofoliu, proiect etc.)

2. Andrasanu, A., Palcu, D. V., Balcanuta, O., Suciu, R., Munteanu, C., Rusti D., Carte pentru
Natura. Ghid de prezentare a politicilor de conservare a naturii, Bucuresti, Universitatea din
Bucuresti, Editura Ars Docendi, 2003b.
3. Andrasanu, A., Palcu, D. V., Litoiu, N., Rusti D., Munteanu, C., Descoperirea Naturii,
Ghidul profesorului, Bucuresti, Universitatea din Bucuresti, Editura Ars Docendi, 2003c..
Hac, Paul, Educatie ecologica, Tipografia Trinom, Arad, 2010.
3. Nedelcu, G. si Nedelcu, M., (2003), Educatia ecologica si voluntariatul în protectia
mediului, Ed. Treira, Oradea