Casa

Nu era de mirare ca nu reuseai s-o gasesti din prima, poate chiar nici

dintr-a doua; cocosata si ponosita, se ascundea rusinata- poarta aceea masiva din
fier bolnav de rugina. Se deschidea greu, gemand scrasnit si cerand , deseori, un
contact violent cu umarul sau genunchiul cutezatorului .Cred ca nimeni nu s-ar fi
mirat daca s-ar fi aprins deasupra , undeva, o reclama luminoasa purtand celebra
avertizare "Lasciati ogni speranta..."

De sub talpile scalciate ale sarmanei usi, pornea un coridor ingust printre ziduri gri
si oarbe, care se strangeau in jurul tau cu fiecare pas pe care indrazneai sa-l
adaugi , fiind absorbit , la un moment dat, de o pata dreptunghiulara, intunecata ,
zvarlita pe un perete din dreapta. Acolo urma alta napasta- o scara in spirala,
abrupta, coborand din negru in mai negru pana in "strafundurile iadului"
materializat intr-o pivnita neingrijita,cu pereti coscoviti,intrerupti ,ici si colo,de usi
cetluite de lanturi si lacate la fel de bolnave ca si poarta de afara,cu podeaua
colcaind de bucati de moloz si alte chestii pe care era mai bine sa nu te straduiesti
sa le identifici.Itit de nicaieri ,un alt vartej de trepte,incepea sa te traga in sus...In
sus?Nu stiu sigur...In locul acela rupt de realitate,deplasarea in spatiul
tridimensional isi pierdea,la propriu,sensul.Invartitoarea scarii se oprea la fel de
brusc,aruncandu-te in pragul unei usi care,odata deschisa ,dezvaluia ochilor,sub
aparenta holului unui apartament mult prea ordonat si curat,nici mai mult nici mai
putin decat intrarea in labirintul minotaurul