1. N.

Manolescu observa ca „in genere, romanul traditional, social sau psihologic, este respins pentru
vina de a se restrange la anumite aspecte ale vietii, careia i-ar da si un inteles prea burghez.”

2. Criticul constata ca „sunt incriminate tocmai acele teme-cliseu care au facut din roman un gen
popular”, in locul acestora propunandu-se, ca obiect al romanului, anularea limitarii psihologiei „la
sufletul comun si interior” si sondarea unor zone esentiale ale constiintei”.

3. Criticul aduce in discutie dubla perspectiva asupra evenimentelor, pe care o detine personajul-
narator: cea contemporana si cea ulterioara. Astfel, „in epoca iubirii pentru Maitreyi, el tine un jurnal
intim pe care il completeaza si corecteaza mai tarziu, cand istoria acestei iubiri s-a consumat; cand
scrie in jurnal intamplarile fiecarei zile, nu stie cum se va sfarsi totul, dar cand rescrie jurnalul, sub
forma unui roman, cunoaste acest sfarsit.”

4. Nicolae Manolescu discuta despre un narator dramatizat (Allan, care consemneaza evenimentele
in jurnal) si despre un autor implicat (Allan, ce rescrie jurnalul sub forma unui roman). Rolul celui din
urma consta „intr-o luminare diferita, mai buna, a faptelor pe care naratorul jurnalului le-a
consemnat cum s-a priceput: luminare care-i permite sa reintroduca in aceste fapte o ierarhie de
semnificatie.”

5. Nicolae Manolescu analizeaza aspecte ale iubirii celor doi protagonisti. Astfel, acesta observa ca
„notiunea de iubire este mult mai cuprinzatoare pentru Maitreyi sau pentru sora ei Chabu decat
pentru Allan”.

6. „Jocurile Maitreyiei sunt expresia uneia dintre cele mai serioase intelegeri a iubirii din cate am
intalnit in romanul romanesc”, constata N. Manolescu. „Jocurile Maitreyiei sunt jocurile pasiunii.”

7. in Maitreyi „iubirea are puterea de a converti si a initia” barbatul.

8. Mircea Eliade se intoarce cu jumatate de pas spre romanul doric: „cand scrie romanul, Allan stie
mai mult decat stia cand tinea jurnalul: dar e departe de a sti totul.”

9. Nicolae Manolescu intrevede in Maitreyi structura dramatica din Padurea spanzuratilor. Astfel,
romanul-jurnal al lui Eliade se deosebeste de cele ale lui Anton Holban si Camil Petrescu, in sensul in
care, daca acestia din urma fac eforturi de a elimina o astfel de structura, „reducand romanul la
forma pura a unui jurnal inconstient de articulatiile sale”

10. . Manolescu incearca sa surprinda punctele comune, dar si diferentele dintre Eliade, pe de o
parte, si Camil Petrescu si Anton Holban, pe de alta parte, toti trei autori de romane psihologice, din
perioada interbelica. Demersul sau este determinat de atitudinea de refuz al psihologismului,
manifestata de Mircea Eliade.