Mecanică cuantică

Mecanica cuantică este teoria mișcării particulelor materiale la scară atomică. Ea

a apărut, în primele decenii ale secolului XX, ca rezultat al unui efort colectiv
de a înțelege fenomene care în fizica clasică nu-și găseau explicația: structura
atomilor și interacția acestora cu radiația electromagnetică. Mecanica cuantică
nerelativistă a rezolvat problema structurii atomice; extinsă apoi pentru a ține
seama de principiile teoriei relativității, ea a deschis drumul către teoria
cuantică relativistă a radiației, numită electrodinamică cuantică. Denumirea de
mecanică cuantică a fost păstrată pentru a indica teoria fenomenelor atomice din
domeniul energiilor nerelativiste, în care numărul de particule rămâne constant;
dezvoltările ulterioare, care studiază procese de creare și anihilare de particule,
se încadrează în teoria cuantică a câmpurilor și are legătură cu ramuri
experimentale precum cea a fizicii nucleare și a particulelor elementare.

Descrierea dată de mecanica cuantică realității la scară atomică este de natură

statistică: ea nu se referă la un exemplar izolat al sistemului studiat, ci la un
colectiv statistic alcătuit dintr-un număr mare de exemplare, aranjate în ansamblul
statistic după anumite modele. Rezultatele ei nu sunt exprimate prin valori bine
determinate ale mărimilor fizice, ci prin probabilități, valori medii și
împrăștieri statistice. Două aspecte ale acestei descrieri, de o relevanță care le-
a conferit rang de principiu, sunt noțiunile de incertitudine și complementaritate.
Relațiile de incertitudine pun în evidență existența unor perechi de mărimi fizice
(cum sunt poziția și impulsul, sau componente diferite ale momentului cinetic) care
nu pot fi determinate simultan oricât de precis, limita de precizie fiind impusă de
existența unei mărimi fizice fundamentale: constanta Planck și fundamentat teoretic
de principiul incertitudinii al lui Heisenberg. Descrierea fenomenelor la scară
atomică are un caracter complementar, în sensul că ea constă din elemente care se
completează reciproc într-o imagine unitară, din punctul de vedere macroscopic al
fizicii clasice, numai dacă ele rezultă din situații experimentale care se exclud
reciproc.

Interpretarea statistică a mecanicii cuantice este în acord cu datele

experimentale, însă persistă opinii divergente asupra caracterului fundamental al
acestei descrieri. Pe când în interpretarea de la Copenhaga descrierea statistică
este postulată ca fiind completă, reflectând o caracteristică fundamentală a
fenomenelor la scară atomică, teorii alternative susțin că statistica rezultă
dintr-o cunoaștere incompletă a realității, provenind din ignorarea unor variabile
ascunse(en). Aceste vederi contradictorii pot fi testate experimental; rezultate
parțiale par să favorizeze interpretarea de la Copenhaga.