Expresiile artistice esențiale ale mișcării înseamnă:

1. Sugerarea (simularea) ei, fie prin dispunerea alternativă a

formelor- semne, și a intervalelor sau spațiilor libere dintre ele
(golurilor), fie cu o întrerupere ritmică a structurii subiconice, mai
exact a sensului (vectorului) general al formei totale (compoziției),
spre interiorul acesteia (mișcare centripetă, centrică) sau spre
exterior (mișcare centrifugă, excentrică).
2. Evocarea, se referă la deplasare, la redarea ca atare a mișcării
fizice, fie prin repetarea discontinuă sau alternativă, dansantă, a
acelorași momente, poziții sau gesturi (esențiale, de regulă), fie
prin suprapunerea și sacrificarea parțială a principiilor secvențe de
deplasare repetate variabil ca apropiere- depărtare și compunerea
lor într-o imagine care să le cuprindă pe toate odată.

În toate variantele relevate spectacolul descoperă și interpretează

mișcarea, simte și ”trăiește” efectul ei de echilibru mai mult sau
mai puțin dinamic pe care îl degajă o imagine sau un ansamblu de
imagini, chiar și atunci când este ”provocat” să se deplaseze-
pentru a recepta interactiv, din aproape în aproape și neapărat
reluând ”traseul descifrării” unui demers sau eveniment artistic
care se repetă (expoziție, spectacol)revenind deci pentru a-i
înțelege treptat rosturile și înțelesurile:
ex: de-a lungul unei expoziții murale, în
jurul unei statui, al unei fântâni,
împrejurul sau în interiorul unui
monument de arhitectură, al unei
instalații, al unui spectacol participativ,
în care scena (în sensul ei clasic-
despărțitor- e desființată, uneori
labmodul fizic).

Marcel Duchamp: ”Nud coborând scara”- ulei pe pânză