Principiul reducerii funcției de stare

Dacă rezultatul măsurării mărimii fizice {\displaystyle {\mathcal {A}}}

{\displaystyle {\mathcal {A}}} este valoarea proprie {\displaystyle \,a_{n},\,}
{\displaystyle \,a_{n},\,} funcția de stare după măsurare se află în subspațiul
invariant asociat acestei valori proprii.

Reducerea funcției de stare[11] reprezintă efectul cuantic, incontrolabil

experimental, care definește o măsurătoare ideală; funcția de stare după
măsurătoare se referă la un colectiv statistic în general diferit de cel dinaintea
măsurătorii. Dacă rezultatul măsurătorii este o valoare proprie degenerată, ea nu
va determina univoc funcția de stare și colectivul statistic asociat: în acest caz
măsurătoarea este incompletă. Pentru a caracteriza complet starea sistemului, este
necesară măsurarea simultană a unui sistem complet de observabile care comută
{\displaystyle {\mathcal {A}},{\mathcal {B}},{\mathcal {C}},...\,;}{\displaystyle
{\mathcal {A}},{\mathcal {B}},{\mathcal {C}},...\,;} funcția de stare va fi
vectorul propriu comun unic, corespunzător valorilor proprii măsurate
{\displaystyle a,b,c,...\,}{\displaystyle a,b,c,...\,} Sistemul atomic este astfel
„preparat” pentru o nouă măsurătoare (completă sau incompletă) a stării sale la un
moment ulterior.