1.

    Autoritatea jurisdicţională: noţiune, caracteristică generală

 
Autoritatea judecătorească, conform teoriei separării puterilor în stat, reprezintă
prin sine sistemul organelor judiciare ale statului, ce înfăptuiesc justiţia.
Autoritatea judecătorească îşi are organele sale proprii şi specifice, care, spre
deosebire de instituţiile de drept, nu reglează relaţii sociale, ci determină formele
organizării, structurii şi activităţii autorităţii judecătoreşti, formele realizării justiţiei ş.a.
În corespundere cu legislaţia în vigoare, în Republica Moldova autoritatea
judecătorească este reprezentată prin sistemul instanţelor judecătoreşti, Consiliul
Superior al Magistraturii şi procuratură.
Conform legislaţiei, autoritatea judecătorească este independentă, separată de
puterea legislativă şi puterea executivă şi are atribuţii proprii. Justiţia se înfăptuieşte în
numele legii[1].
Referindu-ne la funcţiile autorităţii judecătoreşti, menţionăm că funcţia de bază
este, evident, înfăptuirea justiţiei. Dar, pe lângă aceasta, autoritatea judecătorească
realizează o multitudine de alte funcţii, fapt ce se explică prin particularităţile sistemului
judecătoresc, a cărei structură constă din organe, diferite după statutul lor, ce îndeplinesc
diferite roluri social-juridice, soluţionând diverse cauze. Subiectele autorităţii
judecătoreşti (Curtea Supremă de Justiţie, judecătoriile ş.a.) realizează următoarele
funcţii: examinează şi soluţionează în limitele competenţei sale litigii civile, penale,
administrative ş.a., menţinerea ordinii de drept, protecţia diferitelor forme de proprietate,
asigurarea protecţiei judiciare a drepturilor politice, sociale, economice, civile ş.a.,
educaţia culturii juridice, respectul faţă de normele moralei sociale şi faţă de valorilor
umane.
Autoritatea judecătorească înfăptuieşte justiţia în scopul apărării şi realizării
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi ale asociaţiilor acestora, ale
întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor. Instanţele judecă toate cauzele privind
raporturile juridice civile, administrative şi penale, precum şi orice alte cauze pentru care
legea nu stabileşte o altă competenţă. Înfăptuind justiţia, instanţele judecătoreşti apără
orânduirea statală şi constituţională a Republicii Moldova de orice atentat.
O trăsătură distinctă a autorităţii judecătoreşti o reprezintă participarea
reprezentanţilor poporului la înfăptuirea justiţiei. Astfel, în Constituţia Republicii
Moldova e stipulat caracterul public al dezbaterilor judiciare: “În toate instanţele
judecătoreşti şedinţele de judecată sunt publice. Judecarea proceselor în şedinţă închisă
se admite numai în cazurile stabilite prin lege, cu respectarea tuturor regulilor de
procedură”[2].
Capitolul IX din Constituţie, consacrat pe deplin autorităţii judecătoreşti,
cuprinde principiile de bază ale sistemului judecătoresc, sistem care a început să
acţioneze în Republica Moldova de la 28 august 1996. În art.114 din Constitutie se
prevede că justiția se înfăptuiește în numele legii numai de instanțele judecătorești.
Justiţia în Republica Moldova se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie,
Curtea de Apel şi prin judecătoriile de circumscripție care își îndeplinesc atribuțiile în
conformitate cu Constituţia, Legea privind organizarea judecătorească, Legea cu privire
la statutul judecătorului.

O caracteristică obligatorie a autorităţii judecătoreşti o reprezintă caracterul

autoritar al împuternicirilor instanţelor de judecată. Aceasta se manifestă prin faptul că
ordinele şi dispoziţiile emise de instanţe la îndeplinirea împuternicirilor lor sunt
obligatorii fără excepţie pentru toate organele de stat, organizaţii, persoane juridice şi
fizice. Executarea ordinelor judecătoreşti şi realizarea hotărârilor lor este garantată prin
puterea de stat.

Independenţa autorităţii judecătoreşti presupune că instanţele de judecată activează

de sine stătător (fără vreun amestec din exterior şi fără a fi supuse), cu puterile sale,
dispunând spre înfăptuirea funcţiilor sale de toate împuternicirile necesare, atribuite prin
lege. Hotărârea instanţei de judecată nu necesită vreo confirmare. Sentinţa sau hotărârea
judecătorească concretă, ce capătă putere de lege, este obligatorie de executat.
Caracterul obligatoriu al sentinţelor şi ale altor hotărâri judecătoreşti definitiфve este
specificat în art. 120 al Constituţiei Republicii Moldova: “Este obligatorie respectarea
sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti, precum şi
colaborarea solicitată de acestea în timpul procesului, al executării sentinţelor şi a altor
hotărâri judecătoreşti definitive”.

Autoritatea judecătorească înfăptuieşte justiţia în scopul apărării şi realizării

drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

O trăsătură distinctă a autorităţii judecătoreşti o reprezintă caracterul public al

dezbaterilor judiciare: ,,În toate instanţele judecătoreşti şedinţele de judecată sunt
publice. Judecarea proceselor în şedinţă închisă se admite numai în cazurile stabilite prin
lege, cu respectarea tuturor regulilor de procedură”.

Autoritatea judecătorească înfăptuieşte justiţia în scopul apărării şi realizării

drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi ale asociaţiilor acestora, ale
întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor. Instanţele judecă toate cauzele privind
raporturile juridice civile, administrative şi penale, precum şi orice alte cauze pentru care
legea nu stabileşte o altă competenţă. Înfăptuind justiţia, instanţele judecătoreşti apără
orânduirea statală şi constituţională a Republicii Moldova de orice atentat.

O caracteristică obligatorie a autorităţii judecătoreşti o reprezintă caracterul

autoritar al împuternicirilor instanţelor de judecată. Aceasta se manifestă prin faptul că
ordinele şi dispoziţiile emise de instanţe la îndeplinirea împuternicirilor lor sunt
obligatorii fără excepţie pentru toate organele de stat, organizaţii, persoane juridice şi
fizice. Executarea ordinelor judecătoreşti şi realizarea hotărârilor lor este garantată prin
puterea de stat.
 Independenţa autorităţii judecătoreşti presupune că instanţele de judecată activează
de sine stătător (fără vreun amestec din exterior şi fără a fi supuse), cu puterile sale,
dispunând spre înfăptuirea funcţiilor sale de toate împuternicirile necesare, atribuite prin
lege. Hotărârea instanţei de judecată nu necesită vreo confirmare. Sentinţa sau hotărârea
judecătorească concretă, ce capătă putere de lege, este obligatorie de executat.
Caracterul obligatoriu al sentinţelor şi al altor hotărâri judecătoreşti definitive este
specificat în art.120 din Constituţia Republicii Moldova: ,,Este obligatorie respectarea
sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti, precum şi
colaborarea solicitată de acestea în timpul procesului, al executării sentinţelor şi a altor
hotărâri judecătoreşti definitive”.

2.     Organizarea instanțelor de judecată. Gradele de jurisdicţie

 

Conform art.15 din Legea privind organizarea judecătorească, justiţia se

înfăptuieşte prin intermediul următoarelor instanţe judecătoreşti:

a) Curtea Supremă de Justiţie;

b) curţi de apel;

c) judecătorii.

Înfiinţarea de instanţe extraordinare este interzisă.

Curtea Supremă de Justiţie este instanţa judecătorească supremă care asigură

aplicarea corectă şi uniformă a legislaţiei de către toate instanţele judecătoreşti,
soluţionează litigiile apărute în cadrul aplicării legilor, garantează responsabilitatea
statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.

Curtea Supremă de Justiţie este unica instanţă judecătorească supremă. În cadrul

Curţii Supreme de Justiţie funcţionează Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios
Administrativ, Colegiul Penal şi alte colegii constituite de către Plenul Curţii după
categoriile cauzelor.

Curtea Supremă de Justiţie este condusă de un preşedinte, 2 vicepreşedinţi, care

sunt concomitent preşedinţi ai Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios
Administrativ şi, respectiv, ai Colegiului Penal, şi din 30 judecători (dintre care doi
judecători exercită concomitent şi funcţia de vicepreşedinte al colegiului) care îşi
desfăşoară activitatea în colegii şi în cadrul Plenului Curţii. Judecătorii Curţii Supreme
de Justiţie sunt numiţi în funcţie de Parlament, la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii, până la atingerea plafonului de vârstă – 65 de ani.
 Pentru a fi numit în funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie judecătorul
trebuie să corespundă cerinţelor prevăzute de Legea cu privire la statutul judecătorului şi
să aibă o vechime în muncă în funcţia de judecător de cel puţin 10 ani. Fiecare judecător
al Curţii Supreme de Justiţie este asistat de 3 asistenţi judiciari.

Pe lângă Curtea Supremă de Justiţie activează Consiliul Ştiinţific Consultativ,

format din savanţi şi practicieni în domeniul jurisprudenţei.

Activitatea Curţii Supreme de Justiţie este asistată de către Secretariatul Curţii

Supreme de Justiţie, care este constituit din grefă şi din serviciul administrativ. Grefa
secretariatului Curţii Supreme de Justiţie asistă judecătorii la exercitarea funcţiilor lor.
Grefa include subdiviziuni ale asistenţilor judiciari, subdiviziuni pentru efectuarea
traducerilor, pentru analiza, sistematizarea şi unificarea practicii judiciare, subdiviziuni
pentru documentarea şi asigurarea desfăşurării procesului judiciar şi alte subdiviziuni
necesare activităţii judiciare a Curţii Supreme de Justiţie. Serviciul administrativ al
secretariatului Curţii Supreme de Justiţie asigură organizatoric funcţionarea Curţii.
Serviciul administrativ include subdiviziunile: financiar-economică, de tehnologii
informaţionale, arhiva, biblioteca, precum şi alte subdiviziuni necesare activităţii
extrajudiciare a Curţii Supreme de Justiţie.

Conform legii, în competența Curții Supremă de Justiţie, sunt atribuite spre

realizare următoarele atribuții:

-          judecă, ca instanţă de recurs, cauzele în materie civilă, de contencios

administrativ, penală sau în alte materii în condiţiile legii procesuale;

-          sesizează, din oficiu sau la propunerea instanţelor judecătoreşti, Curtea

Constituţională pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii actelor juridice;

-          generalizează practica judiciară şi analizează statistica judiciară proprie;

-          dă explicaţii din oficiu în chestiunile de practică judiciară ce nu ţin de

interpretarea legilor şi nu au caracter obligatoriu pentru judecători;

-          exercită, în limitele competenţei sale, atribuţii ce derivă din tratatele

internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Curţile de apel pot fi formate din mai multe colegii, după categoria cauzelor, sau
dintr-un singur colegiu mixt.

Colegiile se constituie din judecători ai curţilor de apel. Componenţa colegiilor se

aprobă de către preşedintele curţii, prin ordin, la începutul fiecărui an. Preşedintele curţii
de apel are dreptul să dispună, după caz, antrenarea judecătorilor dintr-un colegiu la
judecarea unor cauze în alt colegiu. Fiecare curte de apel îşi exercită competenţa într-o
circumscripţie care cuprinde mai multe judecătorii. 

Curţile de apel pot fi formate din mai multe colegii, după categoria cauzelor, sau
dintr-un singur colegiu mixt.

Colegiile se constituie din judecători ai curţilor de apel. Componenţa colegiilor se

aprobă de către preşedintele curţii, prin ordin, la începutul fiecărui an. Preşedintele curţii
de apel are dreptul să dispună, după caz, antrenarea judecătorilor dintr-un colegiu la
judecarea unor cauze în alt colegiu.

Judecătoriile

Din 1 ianuarie 2017, pe teritoriul Republicii Moldova, funcționează 15 judecătorii

de fond. Conform Legii privind reorganizarea sistemului instanțelor judecătorești, nr.76
din  21.04.2016, în vederea asigurării calității actului de justiție, a eficienței sistemului
judecătoresc, a distribuției echitabile a sarcinilor între instanțele judecătorești, sistemul
instanțelor judecătorești din Republica Moldova s-a reorganizat, după cum urmează:

b.      judecătoriile Centru, Buiucani, Rîșcani, Botanica și Ciocana din municipiul

Chișinău fuzionează prin contopire, formând Judecătoria Chișinău;

c.      judecătoriile Fălești și Sângerei fuzionează prin contopire cu Judecătoria Bălți,

formând Judecătoria Bălți;

d.     Judecătoria Bender fuzionează prin contopire cu Judecătoria Anenii Noi, formând

Judecătoria Anenii Noi;

e.      judecătoriile Basarabeasca și Leova fuzionează prin contopire cu Judecătoria

Cimișlia, formând Judecătoria Cimișlia;

f.       judecătoriile Briceni, Dondușeni și Ocnița fuzionează prin contopire cu

Judecătoria Edineț, formând Judecătoria Edineț;

g.      judecătoriile Cantemir și Taraclia fuzionează prin contopire cu Judecătoria Cahul,

formând Judecătoria Cahul;

h.      Judecătoria Călărași fuzionează prin contopire cu Judecătoria Strășeni, formând

Judecătoria Strășeni;

i.        Judecătoria Ștefan Vodă fuzionează prin contopire cu Judecătoria Căușeni,

formând Judecătoria Căușeni;
j.        judecătoriile Ceadâr-Lunga și Vulcănești fuzionează prin contopire cu Judecătoria
Comrat, formând Judecătoria Comrat;

k.      Judecătoria Dubăsari fuzionează prin contopire cu Judecătoria Criuleni, formând

Judecătoria Criuleni;

l.        judecătoriile Râșcani și Glodeni fuzionează prin contopire cu Judecătoria Drochia,

formând Judecătoria Drochia;

m.    Judecătoria Florești fuzionează prin contopire cu Judecătoria Soroca, formând

Judecătoria Soroca;

n.      Judecătoria Ialoveni fuzionează prin contopire cu Judecătoria Hâncești, formând

Judecătoria Hâncești;

o.      Judecătoria Nisporeni fuzionează prin contopire cu Judecătoria Ungheni, formând

Judecătoria Ungheni;

p.      judecătoriile Șoldănești, Rezina și Telenești fuzionează prin contopire cu

Judecătoria Orhei, formând Judecătoria Orhei.

Harta Judecătoriilor

Unificarea sediilor judecătoriilor se va efectua treptat, pînă în data de 31 decembrie

2027, pe măsura creării condițiilor pentru aceasta, conform planului aprobat de
Parlament la propunerea Guvernului.

3.Statutul judecătorului

Statutul judecătorului, drepturile și obligațiile acestuia, precum și modalitatea de

accedere în funcție este stabilită prin prevederile Legii cu privire la statutul
judecătorului nr. 544 din 20.07.1995.

Conform legii, judecătorul este persoana învestită constituţional cu atribuţii de

înfăptuire a justiţiei, pe care le execută în baza legii. 
 Conform art.6 din Legea cu privire la statutul judecătorului nr. 544 din 20.07.1995,
pentru funcţia de judecător poate candida persoana cu o reputaţie ireproşabilă, care
deţine cetăţenia Republicii Moldova, are domiciliul în ţară şi întruneşte următoarele
condiţii:

-          are capacitate de exerciţiu;

-          are diplomă de licenţiat în drept sau echivalentul acesteia;

-          a absolvit Institutul Naţional al Justiţiei sau are vechimea în muncă.

-          nu are antecedente penale;

-          cunoaşte limba de stat;

-          corespunde cerinţelor de ordin medical pentru exercitarea funcţiei;

Se consideră vechime în muncă care oferă persoanei dreptul de a candida la funcţia

de judecător activitatea acesteia pe parcursul ultimilor 5 ani în calitate de judecător sau
de judecător-asistent la Curtea Constituţională, judecător în instanţele internaţionale,
procuror, profesor de drept titular în instituţiile de învăţămînt superior acreditate, avocat,
asistent judiciar sau grefier.   

Conform art.8 din Legea nr.544, funcţia de judecător este incompatibilă cu:

-         orice altă funcţie sau activitate remunerată, cu excepţia activităţii didactice,

ştiinţifice și de creație;

-         mandatul de deputat în Parlament sau de consilier în autoritatea administraţiei

publice locale;

-         activitatea de întreprinzător, desfășurată personal sau prin intermediul unui terţ;

-         calitatea de membru al organului de conducere al unei organizaţii comerciale.

Judecătorului îi este interzis:

-                   să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase;

-                   să fie membru al unui partid politic sau să desfășoare orice activitate cu
caracter politic, inclusiv pe perioada detaşării din funcţie.

Funcţiile de judecător, de vicepreşedinte şi de preşedinte al instanţei judecătoreşti

sunt ocupate în bază de concurs. Concursul pentru suplinirea funcţiilor de judecător, de
vicepreşedinte şi de preşedinte al instanţei judecătoreşti  este organizat de către Consiliul
Superior al Magistraturii în baza regulamentului aprobat de acesta. 

Conform art.11 din Legea cu privire la statutul judecătorului nr.544 din

20.07.1995,  judecătorii judecătoriilor şi judecătorii curţilor de apel se numesc în funcţie,
din numărul candidaţilor selectaţi prin concurs, de către Preşedintele Republicii
Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Candidaţii selectaţi, care
întrunesc condiţiile specificate la art.6, se numesc în funcţia de judecător iniţial pe un
termen de 5 ani. După expirarea termenului de 5 ani, judecătorii sunt numiţi în funcţie
până la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani.

 Judecătorii Curţii Supreme de Justiţie sunt numiţi de către Parlament, la

propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

Preşedintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă

de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea în funcţia de judecător pe 5
ani sau până la atingerea plafonului de vârstă şi numai în cazul depistării unor probe
incontestabile de incompatibilitate a candidatului cu funcţia respectivă, de încălcare de
către acesta a legislaţiei sau de încălcare a procedurilor legale de selectare şi promovare
a lui.

Refuzul de numire în funcţie sau de reconfirmare în funcţie trebuie să fie motivat şi

se face în termen de 30 de zile de la data parvenirii propunerii. În cazul apariţiei unor
circumstanţe care necesită o examinare suplimentară, Preşedintele Republicii Moldova
anunţă Consiliul Superior al Magistraturii despre prelungirea termenului indicat cu 15
zile.

La propunerea repetată a Consiliului Superior al Magistraturii, Preşedintele

Republicii Moldova emite un decret privind numirea în funcţia de judecător pe 5 ani sau
pînă la atingerea plafonului de vîrstă în termen de 30 de zile de la data parvenirii
propunerii repetate.

Cariera judecătorilor presupune promovarea în funcţia de judecător la o instanţă

superioară, numirea în funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte de instanţă şi
transferarea judecătorului la o instanţă de acelaşi nivel sau la o instanţă inferioară.

Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali  şi inamovibili şi

se supun numai legii.

Principiul independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii are o importanţă

decisivă pentru asigurarea funcţionării adecvate a unui stat democratic bazat pe drept   şi
decurge din mai mai multe instrumente internaţionale, în special:

-  Principiile de bază asupra judiciarului, adoptate de ONU ;

 -  Recomandarea nr.R (94) 12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei
adresată statelor membre privind indepenenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor .

Un organ nu este considerat ca independent într-o societate democratică, dacă este

susceptibil de a fi supus presiunii de orice natură. Legea care impune o anumită
jurisdicţie trebuie să garanteze această independenţă. Astfel, în exercitarea atribuțiilor,
judecătorii trebuie să se bucure atît de independență profesională cît și personal.

Judecătorii trebuie să ia decizii în deplină independenţă şi să acţioneze fără

restricţie şi fără a fi obiectul unor influenţe, incitări, presiuni, ameninţări sau intervenţii
nelegale, directe sau indirecte, indiferent din partea cărei persoane vin şi sub ce motiv.
Judecătorul, în calitate de deţinător al autorităţii judecătoreşti, trebuie să-şi poată
exercita funcţia sa în deplină independenţă în raport cu toate constrângerile/forţele de
natură socială, economică şi politică, în raport cu alţi judecători şi în raport cu
administraţia judecătorească.

Legea cu privire la organizarea judecătorească prevede că imixtiunea în înfăptuirea

justiţiei este interzisă. Art.17 al Legii cu privire la organizarea judecătorească prevede
că  „Independenţa judecătorului este asigurată prin:

-  procedura de înfăptuire a justiţiei;

-  procedeul de numire, suspendare, demisie şi eliberare din funcţie;

-  declararea inviolabilităţii lui;

-  secretul deliberărilor şi interzicerea de a cere divulgarea lui;

-  stabilirea răspunderii pentru lipsa de stimă faţă de judecată, judecători şi pentru

imixtiune în judecarea cauzei;

-  alocarea resurselor adecvate pentru funcţionarea sistemului judiciar, crearea de

condiţii organizatorice şi tehnice favorabile activităţii instanţelor judecătoreşti;

-  asigurarea materială şi socială a judecătorului;

-  alte măsuri, prevăzute de lege.

Imparţialitatea a fost apreciată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca

noţiune autonomă, independent de noţiunea de independenţă. Astfel, acest principiu
interzice unui magistrat al unei jurisdicţii de judecată să ia cunoştinţă în prealabil, într-o
calitate sau alta, de elemente din dosar, şi aceasta pentru ca el să nu se simtă legat de
prima apreciere pe care ar fi putut-o da dosarului. Efectiv, are importanţă ca judecătorul
să nu poată fi bănuit că ar avea deja o opinie asupra dosarului înainte de a decide pe
fondul acestuia. Suspiciunea în privinţa unui judecător este de fapt o negare a
judecătorului, deoarece ea îl atinge atât pe judecător, cât şi decizia pronunţată de el
(Cauza Piersack contra Belgia). Imparţialitatea unui judecător este într-atât de
fundamentală, încât ea se prezumă.

Dacă independenţa judecătorului este consacrată prin statutul acestuia,

imparţialitatea este o chestiune lăuntrică, este o virtute, prima înseamnă absenţa oricărei
subordonări, pe când cealaltă absenţa oricărei prejudecăţi, pasiuni, slăbiciuni sau
sentiment personal; prima se analizează în raport cu un terţ, cea de-a doua în raport de
însuşi magistratul[3].

Imparţialitatea judecătorului s-ar defini prin absenţa prejudecăţilor sau a părerilor

preconcepute.

Imparţialitatea judecătorilor este garantată prin instituirea sistemului de

incompatibilităţi, interdicţii şi incapacităţi, care indică expres că judecătorul nu poate
deţine nici o altă funcţie, nu poate fi implicat în activităţi de comerţ şi în conducerea ori
administrarea societăţilor comerciale, nu poate acorda consultaţii juridice, nu poate fi
membru al vreunui partid politic sau să desfăşoare activităţi politice, nu are dreptul la
grevă.

Inamovibilitatea este o noţiune esenţială a statului de drept. Prin ea se garantează

de fapt principiuL independenţei judecătorului. Aceasta înseamnă că nici un organ –
indiferent dacă este al puterii legislative sau executive ori chiar un organ de conducere
judiciară – nu poate influenţa judecătorii în desfăşurarea activităţii lor, nimeni deci nu-i
poate obliga ori să le dea sugestii pentru a-i determina astfel să pronunţe o hotărâre
împotriva convingerilor lor intime.

Inamovibilitatea este garanție acordată judecatorului, ce-l poate determina să nu

aibă frică pentru deciziile emise și să aibă încredere că nu va fi demis pentru
convingerea sa.  Inamovibilitatea constă în aceea că judecătorii nu pot fi mutaţi prin
transfer, delegare, detaşare sau promovare fără acordul lor şi că pot fi suspendaţi sau
eliberaţi din funcţie numai în condiţiile prevăzute de legea care le reglementează
statutul.

1.        Autoadministrarea judecătorească

Independenţa instanţelor judecătoreşti reprezintă independenţa organizaţională şi

funcţională a acestora, care este realizată prin autoadministrare judecătorească.
 Autoadministrarea judecătorească este dreptul şi capacitatea reală a instanţelor
judecătoreşti şi a judecătorilor de a soluţiona problemele funcţionării sistemului
judecătoresc în mod autonom şi responsabil.

Autoadministrarea judecătorească se realizează în baza principiilor

reprezentativităţii şi eligibilităţii organelor autorităţii judecătoreşti, precum şi în baza
angajării răspunderii organelor autoadministrării judecătoreşti pentru exercitarea în mod
corespunzător a funcţiilor delegate.

Organele autoadministrării judecătoreşti sînt Adunarea Generală a

Judecătorilor şi Consiliul Superior al Magistraturii, cu organele din subordine.

Adunarea Generală a Judecătorilor este constituită din judecătorii tuturor

instanţelor judecătoreşti din Republica Moldova.

Adunarea Generală a Judecătorilor se convoacă anual în şedinţă ordinară în prima

jumătate a lunii februarie. Adunarea poate fi convocată şi în cazuri excepţionale, la
iniţiativa Consiliului Superior al Magistraturii sau a cel puţin 50 de judecători, în cel
mult 10 zile lucrătoare de la data înregistrării solicitării. Hotărîrile Adunării Generale a
Judecătorilor se adoptă cu votul majorităţii simple a judecătorilor prezenţi şi se
semnează de către preşedintele şi secretarul şedinţei. Hotărîrile Adunării Generale a
Judecătorilor cu privire la alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii,
colegiului pentru selecţia şi cariera judecătorilor sau colegiului de evaluare a
performanţelor judecătorilor  se adoptă prin vot secret. La decizia Adunării Generale a
Judecătorilor pot fi adoptate prin vot secret şi alte hotărîri. Hotărîrile Adunării Generale
a Judecătorilor se execută de către organele autoadministrării judecătoreşti şi de către
judecători şi se publică pe pagina web a Consiliului Superior al Magistraturii.

Consiliul Superior al Magistraturii este un organ independent, format în vederea

constituirii şi funcţionării sistemului judecătoresc, este garantul independenţei autorităţii
judecătoreşti şi asigură autoadministrarea judecătorească.

În componenţa Consiliului Superior al Magistraturii intră judecători şi profesori de

drept titulari, precum şi Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiţiei şi
Procurorul General care sunt membri de drept.

Trei membri ai Consiliului Superior al Magistraturii se aleg de către Parlament din

rândul profesorilor de drept titulari, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, la propunerea a
cel puţin 20 de deputaţi în Parlament, ţinând cont şi de opinia reprezentanţilor opoziţiei
parlamentare. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii din rândul profesorilor de
drept titulari nu pot fi aleşi pentru 2 mandate consecutive.
 Şase membri din rândul judecătorilor, inclusiv 2 membri supleanţi, sunt aleşi în
Consiliul Superior al Magistraturii prin vot secret de către Adunarea Generală a
Judecătorilor, aceştia reprezentând toate nivelurile instanţelor judecătoreşti. Se consideră
aleşi membri şi membri supleanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii care
au acumulat mai mult de jumătate din voturile celor prezenţi la adunare, conform ordinii
descrescătoare a voturilor obţinute.

Pentru asigurarea activităţii Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii aleşi

de Adunarea Generală a Judecătorilor sunt detaşaţi pe durata exercitării mandatului de
membru al Consiliului.

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepţia membrilor de drept, nu

pot exercita o altă activitate remunerată decît cea didactică şi ştiinţifică.

La alegerea în calitate de membru al Consiliului Superior al Magistraturii,

persoanele care ocupă funcţii administrative, în termen de 30 de zile de la data alegerii,
depun cerere de suspendare a activităţii administrative pe perioada exercitării
mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.[4]

În subordinea Consiliului Superior al Magistraturii funcţionează:

a)      colegiul pentru selecţia şi cariera judecătorilor;

b)      colegiul de evaluare a performanţelor judecătorilor;

c)      colegiul disciplinar;

d)     inspecţia judiciară;

e)      comisia de etică

Colegiul pentru selecţia şi cariera judecătorilor activează în subordinea

Consiliului Superior al Magistraturii în calitate de organ responsabil de asigurarea
selecţiei candidaţilor pentru funcţia de judecător, promovării judecătorilor la instanţe
judecătoreşti superioare, numirii judecătorilor în funcţia de preşedinte sau de
vicepreşedinte de instanţă judecătorească şi transferului judecătorilor la instanţe
judecătoreşti de acelaşi nivel sau la instanţe judecătoreşti inferioare.

Conform art. 5 din Legea privind selecţia, evaluarea, performanţelor şi cariera

judecătorilor,  nr. 154 din 05.07.2012, Colegiul pentru Selecţia şi Cariera Judecătorilor
are următoarea competenţă:

-          examinează dosarele candidaţilor la funcţia de judecător, actele prezentate de

către candidaţi şi cele referitoare la candidaţi;
-          examinează dosarele şi actele prezentate de către judecătorii care solicită
promovarea la instanţe judecătoreşti superioare, numirea în funcţia de preşedinte ori de
vicepreşedinte de instanţă judecătorească, transferul la o instanţă judecătorească de
acelaşi nivel sau la o instanţă judecătorească inferioară, cît şi actele referitoare la
judecătorii în cauză;

-          organizează şi desfăşoară interviuri cu candidaţii la funcţia de judecător, cu

judecătorii care solicită promovarea la o instanţă judecătorească superioară, cu cei care
solicită numirea în funcţia de preşedinte ori de vicepreşedinte de instanţă judecătorească,
precum şi cu cei care solicită transferul la o instanţă judecătorească de acelaşi nivel sau
la o instanţă judecătorească inferioară;

-          oferă punctaj candidaţilor la funcţia de judecător potrivit criteriilor de selecţie;

-          oferă punctaj judecătorilor care solicită promovarea la o instanţă judecătorească

superioară, potrivit criteriilor de promovare corespunzătoare;

-          oferă punctaj judecătorilor care solicită numirea în funcţia de preşedinte sau de

vicepreşedinte de instanţă judecătorească, conform criteriilor de numire în funcţiile
respective;

-          oferă punctaj judecătorilor care solicită transferul la o instanţă judecătorească de

acelaşi nivel sau la o instanţă judecătorească inferioară, conform criteriilor de transfer
corespunzătoare;

-          adoptă hotărîri motivate privind acceptarea sau respingerea candidaţilor pentru

ocuparea funcţiei de judecător, privind promovarea judecătorilor la o instanţă
judecătorească superioară, privind numirea judecătorilor în funcţia de preşedinte sau de
vicepreşedinte de instanţă judecătorească şi privind transferul judecătorilor la o instanţă
judecătorească de acelaşi nivel sau la o instanţă judecătorească inferioară şi le prezintă
Consiliului Superior al Magistraturii spre examinare a doua zi după expirarea termenului
de contestare a hotărîrilor.

Colegiul de evaluare a performanţelor judecătorilor activează în subordinea

Consiliului Superior al Magistraturii în calitate de organ responsabil de evaluarea
judecătorilor avînd ca scop stabilirea nivelului de cunoştinţe şi aptitudini profesionale
ale acestora, cît şi a capacităţii de a aplica cunoştinţele teoretice şi aptitudinile necesare
în practica profesiei de judecător, stabilirea aspectelor slabe şi aspectelor forte din
activitatea judecătorilor, stimularea tendinţei de perfecţionare a abilităţilor profesionale
şi sporirea eficienţei activităţii judecătorilor la nivel individual şi la nivel de instanţe
judecătoreşti.
 Conform art. 17 din Legea privind selecţia, evaluarea, performanţelor şi cariera
judecătorilor, nr. 154 din 05.07.2012, Colegiul de Evaluare a Performanţelor
Judecătorilor are următoarea competenţă:

-          examinează dosarele judecătorilor supuşi evaluării, actele prezentate de către

aceştia şi actele referitoare la aceştia;

-          organizează şi desfăşoară interviuri cu judecătorii supuşi evaluării;

-          adoptă hotărîri cu privire la judecătorii supuşi evaluării;

-          desemnează membrii colegiului responsabili de observarea activităţii desfăşurate

de judecătorii evaluaţi în cadrul şedinţelor de judecată.

Colegiul disciplinar este un organ independent, care examinează cauzele disciplinare

în privinţa judecătorilor în funcție și judecătorilor demisionați, pentru faptele comise în
timpul exercitării funcției de judecător, şi aplică sancţiuni disciplinare.

Colegiul disciplinar este format din 5 judecători şi 4 persoane din societatea civilă.

Inspecţia judiciară este un organ format pe lîngă Consiliul Superior al Magistraturii

care asigură verificarea activităţii organizatorice a instanţelor judecătoreşti la înfăptuirea
justiţiei (atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate). În
exercitarea acestor atribuţii, Inspecţia judiciară acţionează potrivit principiului
independenţei operaţionale.

Conform art.71 din Legea nr. 947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul
Superior al Magistraturii şi prevederilor Regulamentului cu privire la organizarea,
competenţa şi modul de funcţionare a Inspecţiei judiciare, Inspecţia judiciară are
următoarea competenţă:

-          efectuează verificări la instanţele de judecată privind activitatea organizatorică a

instanţelor la primirea cererilor cetăţenilor, repartizarea aleatorie a dosarelor, respectarea
termenilor de redactare, dare în cancelarie şi comunicare a hotărîrilor, înaintarea
dosarelor în instanţele competente, punerea în executare a hotărîrilor şi sentinţelor, alte
activităţi ce ţin de organizarea procesului de înfăptuire a justiţiei;

-          verifică sesizările şi petiţiile adresate Consiliului Superior al Magistraturii în

legătură cu activitatea sau conduita (etica) judecătorilor (încălcări ale prevederilor
Codului de etică al judecătorului) şi încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu
justiţiabilii. Consiliul Superior al Magistraturii va informa judecătorul despre petiţia
primită, iar petiţionarul - despre măsurile întreprinse pe marginea acesteia;
-          efectuează verificări în vederea deciderii Consiliului Superior al Magistraturii de
a-şi da acordul la pornirea urmăririi penale, percheziţionarea, reţinerea, supunerea
aducerii silite, arestarea ca măsură preventivă, tragerea la răspundere penală sau
contravenţională a judecătorilor;

-          efectuează verificări pe marginea temeiurilor de respingere de către Preşedintele

Republicii Moldova sau, după caz, de către Parlamentul Republicii Moldova, a
candidaturilor pentru numirea în funcţie de judecător, pentru promovare în funcţia de
preşedinte sau vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti sau promovare în instanţele
ierarhic superioare;

-          verifică eficienţa managerială şi modul de îndeplinire de către preşedinţii şi

vicepreşedinţii instanţelor judecătoreşti a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente
pentru asigurarea bunei funcţionări a instanţelor, a calităţii corespunzătoare a serviciilor,
semnalează deficienţe constatate şi formulează propuneri ce se impun pentru înlăturarea
acestora.

Comisia de etică activează în subordinea Consiliului Superior al Magistraturii în

calitate de organ responsabil de prevenirea încălcările de etică profesională, promovarea
standardelor auto regulatorii de conduită profesională a judecătorilor prin consultanță și
consiliere pe probleme de conduită profesională a judecătorilor.

Conform pct. 2.1 din Regulamentul cu privire la activitatea Comisiei de etică şi

conduită profesională a judecătorilor, aprobată prin Hotărârea CSM nr. 229/12 din 08
mai 2018,Comisia de etică exercită următoarele competențe:

-          emite, la solicitare sau din oficiu opinii/recomandări pentru judecători cu referire

la dilemele sau problemele ce țin de interpretarea și aplicarea prevederilor Codului de
etică și conduită profesională a judecătorilor, acestea reprezentând soluții directoare
pentru o conduită corespunzătoare;

-          asigură sistematizarea anuală a practicii sale;

-          propune, după caz, Adunării Generale a Judecătorilor modificări și completări la

Codul de etică și conduită profesională a judecătorului;

-          avizează propunerile parvenite în adresa Adunării Generale a Judecătorilor

privind modificarea sau completarea Codului de etică și conduită profesională a
judecătorului;

-          prezintă Raportul său anual de activitate Consiliului Superior al Magistraturii.

Raportul anual de activitate, opiniile/recomandările și alte informații de interes social
despre Comisie sunt publicate pe pagina web a Consiliului Superior al Magistraturii.