Poezii pentru copii de peste 4 ani

Gândăcelul de Elena Farago (fragment)

De ce m-ai prins în pumnul tău,

Copil frumos, tu nu ştii oare
Că-s mic şi eu şi că mă doare?
De ce mă strângi aşa de rău?

Copil ca tine sunt şi eu,

Şi-mi place să mă joc şi mie,
Şi milă trebuie să-ţi fie
De spaima şi de plânsul meu!

Şi-ar plânge tata mult de tot,

Căci am trăit abia trei zile,
Îndură-te de ei, copile,
Şi lasă-mă că nu mai pot!

Căţeluşul şciop de Elena Farago (fragment)

Eu am numai trei picioare,

Şi de-abia mă mişc: ţop-ţop,
Râd, când mă-ntâlnesc copiii
Şi mă cheamă „cuţu şchiop”.

Fraţii mei ceilalţi se joacă

Cu copiii toţi, dar eu
Nu pot alerga cu dânşii,
Că sunt şchiop şi cad mereu. (…)

Şi când mă gândesc ce bine

M-aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă
La copiii de pe drum!…

De ziua mamei de Elena Farago

Eu nu sunt destul de mare
Ca să pot să-nvăţ măcar
De pe carte o urare,
Şi nu sunt destul de mare
Ca să-ţi dau un dar.

Dar îţi dau o sărutare

Ici, pe obrăjori,
Şi pe mâna asta care
Mă-ngrijeşte-n fiecare
Zi, de-atâtea ori.

Zile lungi şi voie bună

Îţi doresc eu mult,
Şi mă rog de flori să-ţi spună
Să mă ierţi, măicuţă bună,
Că nu ştiu mai mult.

Crăciunul copiilor de Octavian Goga

Dragi copii din ţara asta,

Vă miraţi voi cum se poate,
Moş Crăciun din cer, de-acolo,
Să le ştie toate, toate?

Uite cum – vă spune Badea…

Iarna-n noapte, pe zăpadă,
El trimite câte-un înger
La fereastră, să vă vadă.

Îngerii se uită-n casă,

Văd şi spun – iar Moşul are
Colo-n cer, la el în tindă,
Pe genunchi, o carte mare.

Cu condei de-argint el scrie

Ce copil şi ce purtare…
Şi de-acolo ştie Moşul,
Că-i şiret, nevoie mare!
Balada unui greier mic de George Topârceanu (fragment)

Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fiindcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut… (…)

Cri-cri-cri
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit.

Primăvara de George Topârceanu (fragment)

După-atâta frig şi ceaţă

Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheaţă
Nasul şi picioarele!

Cu narcişi, cu crini, cu lotuşi,

Timpul cald s-apropie.
Primăvara asta totuşi
Nu-i decât o copie.

Acceleratul de George Topârceanu (fragment)

Peste fagi cu vârfuri sure

A căzut amurgul rece
Înserarea multă trece
Furişată prin pădure.
Spre apus abia s-arată,
Printre crengi, întunecată,
O văpaie de rubin…
Din frunzişurile grele
De-nnoptare tot mai vin
Glasuri mici de păsărele…

Reci şi palide-n senin

Se ivesc deasupra stele.

Un volum de poezii frumoase pentru copii care conţine o parte a poeziilor

selectate şi de noi, cu ilustraţii care-i vor încânta pe cei mici, a apărut la
Editura Cartea Copiilor, Poezii din copilărie.

Rapsodii de toamnă de George Topârceanu (fragment)

A trecut întâi o boare

Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de liră

I-au răspuns fâneţele.
Toate florile şoptiră,
Întorcându-şi feţele.

Povestea gâştelor de George Coşbuc (fragment)

Un gâscan cu pene lucii

Cum trecea pe pod prin sat
Şi-ntr-o mân-avea papucii,
Nu ştiu cum i s-a-ntâmplat
Că papucii lui căzură,
Ce păcat, o, ce păcat!
Căci erau cu-alesătură,
Fără leac de tivitură –
Ce păcat!
Gâştele-auzind cum zbiară:
„Aoleo! Papucii mei!”
Într-un suflet alergară
Şi-ntrebară mirate, ce-i?
-„Am rămas, plângea gâscanul,
Păgubaş de patru lei!
Iată-mă desculţ, sărmanul!
Ce mă fac acum, golanul,
Fără ei!“

Iarna pe uliţă de George Coşbuc (fragment)

A-nceput de ieri să cadă

Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,

Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,

de pe coastă vin ţipând,
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii
Vrând-nevrând.

La oglindă de George Coşbuc (fragment)

Azi am să-ncrestez în grindă

Jos din cui acum, oglindă!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
Cu zăvorul.
Iată-mă! Tot eu cea veche!
Ochii! hai ce mai pereche!
Şi ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui? Şi la ureche
Uite-o floare.

Asta-s eu şi sunt voinică!

Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite zău, acum iau seama,
Că-mi stă bine-n cap năframa,
Şi ce fată frumuşică
Are mama!

Iarna de Vasile Alecsandri (fragment)

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;
Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.

Somnoroase păsărele de Mihai Eminescu

Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele-
Noapte bună!

Doar izvoarele suspină,

Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină-
Dormi în pace!
Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce-
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!

Peste-a nopţii feerie

Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie-
Noapte bună!

Ce te legeni de Mihai Eminescu (fragment)

– Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
– De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noapte creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă-
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte-
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândunele
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.

Revedere de Mihai Eminescu (fragment)

-Codrule, codruţule,
Ce mai faci, drăguţule,
Că de când nu ne-am văzut
Multă vreme a trecut
Şi de când m-am depărtat,
Multă lume am îmblat.
-Ia eu fac ce fac de mult,
Iarna viscolu-l ascult,
Crengile-mi rupându-le,
Apele-astupându-le,
Troienind cărările,
Şi gonind cântările;
Şi mai fac ce fac de mult,
Vara doina mi-o ascult
Pe cărarea spre izvor
Ce le-am dat-o tuturor,
Împlându-şi cofeile,
Mi-o cântă femeile.

Face oricine ce vrea de Ana Blandiana (fragment)

În grădina mea, şirete,

Piersicile-s violete,

Iar prunele, şi mai şi,

S-au făcut portocalii;

Căţăraţi cu mult dichis,

Strugurii cresc în cais;

Castraveţii cum să spun,

Au pornit să urce-n prun,

Pe-o tulpină de mărar,

Se roşeşte-un gogoşar;

Sub o frunză de măcriş,

Creşte-o floare pe furiş;

Sub o tufă de urzici,

Ziua doarme-un licurici;

Sub un fir de caprifoi,

Stă şi toarce un pisoi.
Motoşel şi Botoşel de Ana Blandiana (fragment)

Motoşel şi Botoşel
Erau doi pisoi la fel.

Nu-i recunoşteai decât

Dup-o dungă de la gât,

Iar alteori, mai degrabă,

Dup-o pată de la labă.

Botoşel avea în plus

Pata jos şi dunga sus.

Când voia să se prezinte,

Scotea laba înainte,

Iar când ieşea la raport,

Dădea laba paşaport.

Numai când făceau vreun rău

Era leit frate-său.

Arpagic de Ana Blandiana

Într-o zi pe când lucram

În grădină, pe sub geam,
Îngrijind un trandafir,
Văd că intră un musafir.

Era mic c-abia-l vedeai,

Dar cu mustăţi ditamai;
Încăpea printre uluci,
Dar avea blăniţa-n dungi;

Şi-ntr-un capăt, dintr-o dungă,

îi creştea o coadă lungă;
Era numai cât o floare,
Dar avea patru picioare.
Ochii-albaştri îi clipeau
Şi ştia să zică „miau!”
Ba să vezi şi să te bucuri
Sărea-n aer după fluturi.

Şi ştia chiar să se joace

Cu câteva ghemotoace.
Oare, ce-aţi fi făcut voi
Cu-acest musafir de soi?

Eu, oaspetele important

L-am tratat cu lapte cald,
Ca să-l conving să rămână,
I-am dat şi-un pic de smântână
Şi, pentru că era mic,
L-am botezat Arpagic.