Tema 1 .

Aspecte generale privind asigurarea și societățile de asigurări

1.1. Asigurarea – concept, esență economică, rol, funcții și clasificare
Asigurarea reprezintă una dintre cele mai vechi categorii ale relaţiilor publice de producţie.
Sensul inițial al asigurării este legat de cuvântul „frică”. Expresia „asigurare” uneori se folosește cu sensul de
susținere într-o afacere, garanția succesului într-un anumit domeniu etc. La momentul actual, acest termen tot mai des se
folosește în calitate de instrument de protecție a intereselor patrimoniale ale persoanelor fizice şi juridice.
Formele inițiale ale asigurării au apărut în antichitate. Încă din epoca orânduirii sclavagiste proprietarii de avere și
robi foloseau asigurarea ca metodă de protecție împotriva forțelor naturii, a pierderilor în urma unor evenimente
neprevăzute.
Cele mai vechi reguli ale asigurării sunt descrise în una din cărţile lui Talmud. Dacă unul dintre ciobani îşi pierdea
animalul, Talmud ordona altor ciobani să-i dea în schimb alt măgar, dar în nici un caz bani. Astfel, încă de atunci a fost
elaborat principiul de bază: asigurarea este doar o protecţie contra riscului şi în nici un caz nu poate servi drept bază
pentru îmbogăţire.
La baza primelor forme ale asigurării a fost ajutorul reciproc colectiv, care era garantat prin obligaţii reciproce.     
O dată cu dezvoltarea oraşelor şi apariţia localităţilor mari sporea şi pericolul de moarte sau deteriorare a averii în
urma incendiilor sau altor dezastre şi astfel, este foarte clară tendinţa oamenilor de a se uni pentru a preveni pericolul, a
lichida consecinţele acestuia, inclusiv prin metode economice. Astfel, în anul 1310 în oraşul Brugge (Germania) a fost
înfiinţată „Camera de asigurare”, care se ocupa de protecţia intereselor patrimoniale ale negustorimii şi breslelor
meşteşugăreşti.
În epoca descoperirilor geografice se observă o dezvoltare vertiginoasă a transportului maritim şi comerţului
internaţional. Apariţia noilor pieţe pentru comerţ sporeşte pericolul, totodată crescând necesitatea de protecţie a
intereselor patrimoniale. Apar primele forme ale organizaţiilor de asigurare, la care participă diferiţi proprietari de avere.
Aceste organizaţii au fost create în baza asigurării patrimoniale reciproce de către grupuri separate ale negustorimii sau
proprietarilor de nave maritime. În cazul unei caravane de comerţ terestru sau a transportării pe cale maritimă,
construcţiei sau producerii în comun oamenii se înţelegeau ca în caz de distrugere sau deteriorare a patrimoniului unuia
dintre participanţii la această întreprindere comună, prejudiciul acestuia se împarte proporţional între toţi participanţii.
Acesta era principiul asigurării reciproce.
Pe lângă asigurarea imobilului ca obiect al activităţii de antreprenoriat se dezvolta şi asigurarea contra incendiului.
Cea mai simplă formă a acestui tip de asigurare consta în crearea unui fond special pentru a-i ajuta pe cei, ai căror avere a
ars sau a fost deteriorată. Astfel, după incendiul de la Londra din 1666, când acesta a distrus aproape tot centrul ora şului,
a fost creată „Poliţa de asigurare contra incendiului” pentru asigurarea caselor şi altor edificii. În 1667 în oraşul Cristiania
(Oslo) a fot creată „Brand-casa” norvegiană. În decurs de câţiva ani în toată Europa au apărut o serie de organizaţii de
asigurare.     
Trebuie de menţionat, că în cazul asigurării reciproce scopul participanţilor la astfel de comuniuni nu era obţinerea
profitului din acest tip de activitate. Aceştia se ocupau doar de minimizarea daunelor, care ar putea apărea. Astăzi, un
astfel de sistem există în domeniul asigurării maritime.
Cu timpul, primele comuniuni de asigurare reciprocă au început să fie transformate în companii de asigurare
comerciale profesioniste, care se dezvoltau pe principiile antreprenoriatului şi obţinerii de venit din acest tip de activităţi.
Profitul acestora era compus dintr-un procent din prima de asigurare şi posibilitatea că evenimentele asigurate nu vor
surveni.
Pe măsura dezvoltării economice, creşterii intereselor patrimoniale sporea şi numărul de companii de asigurare,
capitalul circulant al acestora şi investiţiile în alte ramuri ale economiei. La începutul anilor 60 secolul XVIII în Occident
existau circa 100 de tipuri de asigurare a averii şi asigurare de persoane. Ideea asigurării satisfăcea complet necesităţile
economiei care se dezvolta şi asigurarea s-a răspândit rapid în toate sferele de activitate. Formele şi metodele asigurării
se modificau periodic în dependenţă de necesităţi. Spre exemplu, în 1706 a fost creată prima companie de asigurare de
viaţă, iar în sec. XVIII-XIX a început apariţia unor noi tipuri de asigurare, cum sunt asigurarea animalelor, asigurarea contra
furtului, asigurarea pierderilor financiare, asigurarea de accidente şi alte tipuri de asigurare.
Experienţa acumulată de-a lungul anilor demonstrează că cu toate că calamităţile neprevăzute poartă un caracter
întâmplător şi neuniform, numărul persoanelor afectate întotdeauna este mai mic decât numărul persoanelor sau
entităților asigurate. În aceste condiţii distribuirea solidară a daunelor posibile între proprietarii de avere interesaţi
aplanează semnificativ consecinţele calamităţilor. Cu cât numărul persoanelor participante în distribuirea daunelor este
mai mare, cu atât mai mică este cota resurselor pentru fiecare participant. Astfel a apărut asigurarea, esenţa căreia
constă în distribuirea închisă a daunelor între persoanele interesate.
O formă mai primitivă a asigurării a fost asigurarea naturală. Odată cu creşterea relaţiilor monetare şi comerciale,
asigurarea naturală a cedat locul asigurării în formă bănească.
Distribuirea daunelor în formă bănească a lărgit şi a simplificat semnificativ posibilităţile de asigurare. Asigurarea s-
a transformat într-o metodă universală de protecţie a bunurilor persoanelor fizice şi juridice în cazul unor anumite
evenimente (cazuri de asigurare) din contul fondurilor monetare formate din contribuţiile pentru asigurare (prime, plăţi).
Adică, esenţa economică a asigurării constă în formarea de către asigurator a fondului de asigurare din contul primelor de
asigurare ale persoanelor asigurate, destinat pentru efectuarea plăţilor de asigurare în beneficiul asiguraţilor în cazul
apariţiei cazurilor de asigurare, stipulate în contract.
Din punct de vedere al perioadei actuale este necesar de a sublinia importanţa asigurării ca categorie economică
independentă.
Asigurarea reprezintă îmbinarea subiectivului şi obiectivului. Ea reflectă sfera necesară şi existentă a relaţiilor
economice. Aceasta este o relaţie dintre stat, întreprinderi, entitățile de toate formele de proprietate, populaţie,
companii de asigurări. Caracterul obiectiv al asigurării s-a format în situaţia contradicţiilor existente dintre om şi natură,
precum şi a contradicţiilor care apar în procesul de producţie şi diferite tipuri de fenomene şi evenimente. Aceasta este o
contradicţie dintre posibilităţile dezvoltării societăţii şi dezvoltarea ca atare, diferite riscuri apărute în cazul încălcării
procesului dezvoltării tehnice. Activitatea publică a omului, viaţa şi experienţa acestuia permanent sunt însoţite de
posibilitatea apariţiei calamităţilor, accidentelor, riscul apariţiei cărora se majorează o dată cu dezvoltarea ştiinţei,
tehnicii, producţiei.
Rolul asigurării poate fi perceput corect în cazul analizei cadrului economic monetar al republicii, care include
finanţele (bugetul de stat şi finanţele întreprinderilor), creditul şi asigurarea. Fiecare dintre aceste categorii economice
are trăsături, esenţă, forme de manifestare și funcţii proprii. Categoria economică a asigurării se manifestă prin diferite
ramuri, tipuri şi subtipuri ale asigurării.
După conţinut şi provenienţă asigurarea diferă de finanţe şi credit. Asigurarea reprezintă o categorie economică
independentă. Aceasta constituie un sistem de relaţii economice, care în primul rând, include formarea din contul
aporturilor persoanelor fizice şi juridice a unui fond special de resurse şi, în al doilea rând, utilizarea acestuia pentru
compensarea daunelor aduse averii în urma calamităţilor naturale şi accidentelor, precum şi pentru acordarea ajutorului
cetăţenilor în cazul unor evenimente din viaţa acestora.
Veriga iniţială de studiere a esenţei asigurării – distribuirea închisă a daunelor între persoanele interesate.
Asigurarea reciprocă este un exemplu clasic de distribuire închisă a daunelor.
În afară de aceasta, asigurarea întotdeauna este legată de posibilitatea de apariţie a unui caz de asigurare, adică
caracteristica obligatorie a asigurării este caracterul probabil al relaţiilor. Utilizarea mijloacelor fondului de asigurare este
legată de apariţia şi consecinţele cazurilor de asigurare.
În calitate de categorie economică asigurarea reprezintă un sistem de relaţii economice, care include totalitatea
formelor şi metodelor de formare a fondurilor de asigurare şi utilizarea acestora pentru compensarea daunelor în caz de
apariţie a unor evenimente neprevăzute, precum şi pentru acordarea ajutorului în cazul unor evenimente apărute pe
parcursul vieţii.
Totodată, asigurarea presupune redistribuirea închisă a daunelor prin intermediul fondului specific de asigurare,
format din primele de asigurare. În cadrul asigurării apar relaţii de redistribuire, legate de crearea şi utilizarea acestui
fond, fapt care pe de o parte apropie asigurarea de finanţe, iar, pe de altă parte, scoate în evidenţă trăsăturile acesteia.
Mişcarea costului în formă monetară în asigurare depinde de probabilitatea de cauzare a daunelor în rezultatul apariţiei
cazurilor de risc.
Funcţiile asigurării şi conţinutul acesteia în calitate de categorie economică sunt corelate din punct de vedere
organic.
În calitate de funcţii de categorie economică  ale asigurării pot fi numite următoarele:
-        formarea fondului specific de asigurare în formă bănească (rezervelor tehnice de asigurare);
-        compensarea pagubelor şi indemnizațiilor de asigurare;
-        prevenirea şi minimizarea daunelor.
Prima funcţie – formarea fondului specific de asigurare în formă bănească ca plăţi pentru riscul, pe care şi-l asumă
societatea de asigurare.
Funcţia de formare a fondului de asigurare în formă bănească este îndeplinită prin formarea rezervelor tehnice de
asigurare, care asigură stabilitatea asigurării, garantarea plăţilor şi compensărilor. Dacă în cadrul băncilor comerciale
acumularea fondurilor de la populaţie cu scopul, spre exemplu, acumulării mijloacelor băneşti are doar un caracter de
economisire, atunci asigurarea prin intermediul funcţiei de formare a fondului de asigurare poartă un caracter de
economisire şi de risc. În plan moral, fiecare participant la procesul de asigurare, spre exemplu asigurarea vieţii, este sigur
de obţinerea asigurării materiale în caz de accident şi expirarea termenului contractului.
Tot prin intermediul acestei funcţii se rezolvă problema investirii mijloacelor temporar disponibile în structurile
bancare sau alte structuri comerciale, a investirii mijloacelor băneşti în imobil, achiziţionării hârtiilor de valoare etc. O
dată cu dezvoltarea pieţii asigurărilor, se va perfecţiona şi extinde mecanismul de utilizare a resurselor temporar
disponibile. Va spori semnificaţia funcţiei de formare a rezervelor tehnice de asigurare.
A doua funcţie a asigurării este compensarea pagubelor şi indemnizațiilor de asigurare persoanelor asigurate. Doar
persoanele fizice şi juridice care au participat la formarea fondului de asigurare au dreptul la plata pagubelor şi
indemnizațiilor de asigurare . Compensarea pagubelor prin intermediul acestei funcţii persoanelor fizice şi juridice este
efectuată doar în limitele contractelor de asigurare. Ordinea de compensare a pagubelor și a indemnizațiilor de asigurare
este determinată de societatea de asigurări, reieşind din condiţiile contractelor de asigurare şi este reglementată de
Autoritatea de supraceghere.
A treia funcţie a asigurării – prevenirea cazului de asigurare şi minimizare a daunelor – presupune un set de măsuri
preventive, inclusiv finanţarea evenimentelor pentru împiedicarea sau minimizarea consecinţelor negative ale
accidentelor, calamităţilor naturale etc. Tot aici este inclusă şi impactul legal asupra asigurătorului, prevăzut de contractul
de asigurare, încheiat şi orientat spre gestiunea bunului asigurat. Măsurile asigurătorului de prevenire a cazului asigurat şi
minimizare a pagubelor poartă denumirea de măsuri de preventive.
Este în interesul asigurătorului să transmită o anumită sumă din mijloacele băneşti pentru măsurile de prevenire a
pagubelor (spre exemplu, finanţarea măsurilor de prevenire a incendiilor: procurarea echipamentului de stingere a
incendiului, instalarea dispozitivelor de control a emanărilor de căldură etc.), care vor contribui la păstrarea bunului
asigurat. Cheltuielile asigurătorului pentru măsurile preventive sunt utile, deoarece permit economisirea semnificativă a
mijloacelor băneşti la momentul achitării plăţii de asigurare, prevenind un incendiu sau orice altă situaţie de risc.
Conform Legii 407-XVI din 21.12.2006 „cu privire la asigurări” Societățile de asigurări practică asigurări de viață și
asigurări generale. Clasele de asigurări de viață și asigurări generale conform Anexei nr.1 a Legii cu privire la asigurări
includ următoarele tipuri de asigurări:
Clasele de asigurări
 A. Asigurările de viaţă
Tipurile de asigurări care au o bază contractuală:
a) asigurările de viaţă, care includ: asigurarea la termen de supravieţuire, asigurarea de deces, asigurarea la termen
de supravieţuire şi de deces (mixtă de viaţă), asigurarea de viaţă cu rambursarea primelor, asigurarea de căsătorie,
asigurarea de naştere;
b) anuităţile;
c) asigurările de viaţă suplimentare: asigurările de deces din accident, asigurările de vătămări corporale, asigurările
de incapacitate permanentă de muncă din boală, asigurările de incapacitate permanentă de muncă din accident,
asigurările de incapacitate temporară de muncă din boală, asigurările de incapacitate temporară de muncă din accident,
asigurările de spitalizare, asigurările de cheltuieli medicale, asigurările de boli grave, asigurările de şomaj, cînd acestea
sînt subscrise suplimentar unui contract de asigurare de viaţă;
d) asigurările permanente de sănătate.
Clasele de asigurări de viaţă (inclusiv transmiterea şi primirea în reasigurare):
1. Asigurările de viaţă, anuităţile şi asigurările de viaţă suplimentare prevăzute în prezentul compartiment la lit.a)-
d), cu excepţia celor prevăzute la pct.2 şi 3.
2. Asigurările de căsătorie, asigurările de naştere.
3. Asigurările de viaţă şi anuităţile care sînt legate de fondurile de investiţii, prevăzute în prezentul compartiment la
lit.a) şi b).
 B. Asigurările generale
Clasele de asigurări generale:
1. Asigurările de accidente (inclusiv accidentele de muncă şi bolile profesionale), pentru care se acordă:
- despăgubiri financiare;
- despăgubiri în natură;
- despăgubiri mixte (financiare şi în natură);
- despăgubiri pentru vătămări corporale suferite în timpul transportului.
2. Asigurările de sănătate, pentru care se acordă:
- despăgubiri financiare;
- despăgubiri în natură;
- despăgubiri mixte (financiare şi în natură).
3. Asigurările de vehicule terestre (altele decît cele feroviare), care acoperă:
- daunele survenite la vehiculele terestre cu motor;
- daunele survenite la vehiculele terestre altele decît cele cu motor.
4. Asigurările de vehicule de cale ferată, care acoperă:
- daunele survenite la vehiculele de cale ferată care se deplasează sau transportă mărfuri ori persoane.
5. Asigurările de nave aeriene, care acoperă:
- daunele survenite la navele aeriene.
6. Asigurările de nave maritime, lacustre şi fluviale, care acoperă:
- daune survenite la navele fluviale;
- daune survenite la navele lacustre;
 - daune survenite la navele maritime.
7. Asigurările de bunuri în tranzit, care acoperă:
- daunele suferite de mărfuri, bagaje şi de alte bunuri transportate.
8. Asigurările de incendiu şi de alte calamităţi naturale, care acoperă:
- daunele suferite de proprietăţi şi de bunuri (altele decît din clasele 3, 4, 5, 6 şi 7) cauzate de:
- incendiu;
- explozie;
- furtună;
- alte fenomene naturale, în afara de furtună;
- energie nucleară;
- alunecări de teren.
9. Alte asigurări de bunuri, care acoperă:
- daunele suferite de proprietăţi şi bunuri (altele decît bunurile cuprinse în clasele 3, 4, 5, 6 şi 7), în cazul în care
aceste daune sînt cauzate de furt, grindină sau îngheţ altele decît cele prevăzute la pct.8.
10. Asigurările de răspundere civilă auto, care acoperă:
- daunele ce rezultă din folosirea autovehiculelor (inclusiv răspunderea transportatorului).
11. Asigurările de răspundere civilă avia, care acoperă:
- daunele care rezultă din folosirea navelor aeriene (inclusiv răspunderea transportatorului).
12. Asigurările de răspundere civilă maritimă, lacustră şi fluvială, care acoperă:
- daunele care rezultă din folosirea navelor maritime, lacustre şi fluviale (inclusiv răspunderea transportatorului).
13. Asigurările de răspundere civilă generală, care acoperă:
- daunele din prejudiciul produs terţilor altele decît cele menţionate la pct.10, 11 şi 12.
14. Asigurările de credite, care acoperă următoarele riscuri:
- insolvabilitatea;
- creditul de export;
- vînzarea în rate;
- creditul ipotecar;
- creditul agricol.
15. Asigurările de garanţii pentru:
- garanţiile directe;
- garanţiile indirecte.
16. Asigurările de pierderi financiare, care acoperă:
- riscurile de şomaj;
- insuficienţa veniturilor;
- pierderile datorate condiţiilor meteorologice nefavorabile;
- nerealizarea beneficiilor;
- riscurile aferente cheltuielilor curente;
- cheltuielile comerciale neprevăzute;
- deprecierea valorii de piaţă;
- pierderile de rentă sau alte venituri similare;
- pierderile comerciale indirecte, altele decît cele menţionate anterior;
- pierderile financiare necomerciale;
- alte pierderi financiare, conform clauzelor contractului de asigurare.
17. Asigurările de protecţie juridică, ce acoperă:
- cheltuielile aferente procedurii judiciare şi alte cheltuieli cum ar fi: recuperarea pagubei suferite de asigurat într-o
procedură civilă sau penală, apărarea ori reprezentarea asiguratului într-o procedură penală, administrativă sau împotriva
unei reclamaţii îndreptate împotriva lui.
18. Asigurările de asistenţă ale persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu
ori de la locul de reşedinţă permanentă.
Notă: Riscurile cuprinse într-o clasă nu pot fi incluse într-o altă clasă, cu excepţia riscurilor auxiliare.
 
C. Riscurile auxiliare
Asigurătorul autorizat să subscrie un risc principal dintr-o clasă poate să subscrie riscuri cuprinse într-o altă clasă,
fără ca licenţa să prevadă aceste riscuri, dacă ele:
- sînt legate de riscul principal;
- privesc obiectul care se află sub incidenţa riscului principal;
- sînt garantate prin contractul care reglementează riscul principal.
 Riscurile cuprinse în compartimentul B în clasele nr.14 “Asigurările de credite”, nr.15 “Asigurările de garanţii” şi
nr.17 “Asigurările de protecţie juridică” nu pot fi considerate riscuri auxiliare pentru alte clase.
Riscurile cuprinse în compartimentul B în clasa nr.17 “Asigurările de protecţie juridică” pot fi considerate riscuri
auxiliare clasei nr.18 “Asigurările de asistenţă” în cazul în care sînt legate de riscul principal şi în care riscul principal se
referă numai la asistenţa furnizată persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu ori
de la locul de reşedinţă permanentă.
Asigurările de protecţie juridică pot fi considerate riscuri auxiliare cu respectarea prevederilor primului alineat al
prezentului compartiment dacă litigiile sau riscurile care decurg din acestea sînt aferente utilizării navelor maritime. 

1.2. Organizarea și supravegherea activității societăților de asigurări.

Cadrul juridic privind activitatea în domeniul asigurărilor, dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor dintre asigurători,
asiguraţi şi terţe persoane este format din Constituţia Republicii Moldova, Codul civil al Republicii Moldova, Legea
Republicii Moldova nr.407-XVI din 21 decembrie 2006 „Cu privire la asigurări”, alte acte legislative, acte normative ale
Autorităţii de supraveghere a asigurărilor, acordurile internaţionale în domeniu la care Republica Moldova este parte.
Piaţa de asigurări, ca o parte componentă a pieţei financiare, este obiect de supraveghere şi control de către stat
prin intermediul Autorităţii de supraveghere cu scopul de a garanta o funcţionare stabilă.
În procesul asigurării participă două subiecte esenţiale: asigurătorul şi asiguratul.
Asigurătorul este  persoană juridică înregistrată în Republica Moldova, care deţine dreptul de a desfăşura activităţi
de asigurare conform legislaţiei în vigoare.
Asigurat  este declarată persoana, care are încheiat un contract de asigurare cu asigurătorul şi a achitat sau va
achita prima de asigurare conform condiţiilor prevăzute de acesta.
Procesul de asigurare cuprinde transferarea riscului eventual, inclusiv al riscului unei pierderi financiare sau al unei
pagube materiale, de la asigurat la asigurător, în conformitate cu contractul de asigurare.
Obiectul asigurării îl constituie interesele patrimoniale ce nu contravin legislaţiei Republicii Moldova, corelate cu:
-        persoana asiguratului sau a beneficiarului asigurării, cu viaţa, sănătatea şi capacitatea lor de muncă
(asigurarea de persoane);
-        bunuri, credite şi garanţii, pierderi financiare ale persoanelor fizice şi ale persoanelor juridice (asigurarea de
bunuri);
-        răspunderea pe care asiguratul o poartă faţă de persoanele fizice sau persoanele juridice pentru prejudiciile
cauzate lor (asigurarea de răspundere civilă).
Obiectul asigurării serveşte drept criteriu de clasificare a asigurărilor.
După modul de efectuare, există două forme de asigurare: obligatorie şi benevolă (facultativă).
În asigurarea obligatorie, raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi, condiţiile şi
modul lor de implementare se stabilesc prin lege.
În asigurarea benevolă, raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc
prin contract de asigurare. Condiţiile asigurărilor benevole sînt stabilite de asigurător, în conformitate cu legislaţia şi cu
actele normative ale Autorităţii de supraveghere în vigoare.
Activitatea de asigurare poate fi desfăşurată exclusiv de către asigurători, sub formă de societate pe acţiuni, inclusiv
cu investiţii străine, care deţin licenţă de activitate eliberată în condiţiile prevăzute de legislaţie.
Asigurătorul (reasigurătorul) nu poate fi înregistrat la Camera Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării
Informaţionale fără avizul Autorităţii de supraveghere a asigurărilor.
Acţionari ai asigurătorului (reasigurătorului) pot fi persoane fizice şi persoane juridice rezidenţi şi nerezidenţi ai
Republicii Moldova, în condiţiile prevăzute de legea cu privire la asigurări şi ale altor acte legislative în vigoare.
Capitalul social minim al asigurătorului (reasigurătorului) conform legislaţiei în vigoare este stabilit de 15 milioane
lei, la care se aplică:
-        coeficientul 1 - pentru activitate de asigurări generale;
-        coeficientul 1,5 - pentru activitate de asigurări de viaţă;
-        coeficientul 2 - pentru activitate de reasigurare exclusivă.
Conform prevederilor legii cu privire la asigurări, la momentul înregistrării de stat, capitalul statutar al
asigurătorului (reasigurătorului) trebuie să fie depus integral de către acţionarii săi.
Aporturile la capitalul statutar minim se depun integral în formă bănească atât la constituire, cât şi la majorare.
Activitatea de asigurare se desfăşoară în cadrul a două categorii: „asigurări de viaţă” şi „asigurări generale”.
Activitatea asigurătorului se desfăşoară în bază de licenţă, eliberată exclusiv pentru activitate în categoria „asigurări
de viaţă” sau pentru activitate în categoria „asigurări generale”.
Persoanele fizice şi persoanele juridice străine, apatrizii (fără cetăţenie), care desfăşoară activitate pe teritoriul
Republicii Moldova au aceleaşi drepturi şi obligaţii în ceea ce priveşte negocierea, încheierea şi executarea contractelor
de asigurare ca şi persoanele fizice şi persoanele juridice ale Republicii Moldova.
 În baza legii cu privire la asigurări, activitatea asigurătorului (reasigurătorului) se limitează la asigurare, reasigurare
şi la operaţiunile ce rezultă direct din aceste acţiuni, exclusă fiind orice altă activitate comercială.
Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul să efectueze următoarele acţiuni ce rezultă din activitatea de asigurare sau
reasigurare:
-        investirea şi fructificarea fondurilor şi rezervelor proprii şi celor atrase, a rezervelor tehnice în modul stabilit
de actele normative ale Autorităţii de supraveghere;
-        acordarea de împrumuturi cu dobândă propriilor asiguraţi persoane fizice în limitele sumei de răscumpărare
prevăzute în contractul de asigurare de viaţă, cu acumulare a capitalului respectiv.
Legea cu privire la asigurări prevede obligaţia asigurătorului (reasigurătorului) în cazurile modificărilor participaţiilor
în capitalul social să informeze despre aceasta Autoritatea de supraveghere.
În cazul dobândirii de către o persoană fizică sau juridică, direct sau indirect, individual sau în comun cu persoanele
sale afiliate, a dreptului de proprietate sau în cazul dobândirii de către o persoană juridică a dreptului de administrare
asupra participaţiilor calificate la capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului), asigurătorul (reasigurătorul) este
obligat să informeze despre aceasta Autoritatea de supraveghere în termen de 7 zile de la data efectuării tranzacţiei.
Asigurătorii (reasigurătorii) prezintă anual Autorităţii de supraveghere informaţie detaliată despre identitatea
acţionarilor semnificativi, numărul şi valoarea totală a acţiunilor deţinute, în modul şi în termenele stabilite prin actele
normative ale Autorităţii de supraveghere.
Majorarea participaţiei calificate în capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului) peste 20%, 33% sau 50% din
acţiunile cu drept de vot ale acestuia şi, respectiv, reducerea sub aceste niveluri a participaţiei calificate se efectuează cu
avizul prealabil al Autorităţii de supraveghere, în modul stabilit prin actele sale normative.
Autoritatea de supraveghere este în drept să solicite, în limitele competenţei sale, prezentarea actelor de
constituire şi a rapoartelor financiare de la fondatori, acţionari şi de la alte persoane juridice care intenţionează să obţină
participaţii calificate în capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului), precum şi să solicite informaţii autorităţilor
administraţiei publice privitor la stabilitatea financiară şi buna-credinţă a persoanelor menţionate.
Asigurătorul (reasigurătorul) în scopul dirijării activităţii sale conform cadrului legislativ în acest domeniu este
obligat să respecte următoarele norme specifice de prudenţă: 
-        organizarea şi desfăşurarea cu prudenţă şi profesionalism a activităţii, în concordanţă cu specificul şi
amploarea ei;
-        încadrarea în activitate a unui număr suficient de persoane care să corespundă criteriilor de pregătire şi de
competenţă profesională.
Pentru asigurările benevole practicate, asigurătorul este obligat să elaboreze:
-        propriile condiţii de asigurare, cu respectarea prevederilor legale referitoare la contractul de asigurare;
-        propriile clauze de asigurare, care pot modifica condiţiile de asigurare, în funcţie de opţiunea proprie sau de
cea a asiguratului;
-        propriile criterii de stabilire a primelor de asigurare;
-        propriile reglementări şi instrucţiuni de constatare şi lichidare a daunelor, în strictă concordanţă cu
prevederile cuprinse în condiţiile şi în clauzele de asigurare;
-        reglementări interne privind constituirea şi menţinerea rezervelor tehnice, în funcţie de propriul sistem de
evidenţă operativă, cu respectarea actelor normative emise de Autoritatea de supraveghere;
-        reglementări privind respectarea principiilor guvernării corporative.
Asigurătorul are următoarele obligaţii:
1. Să ţină evidenţa contabilă şi operativă care să permită:
-        întocmirea rapoartelor solicitate de Autoritatea de supraveghere;
-        analiza rezultatelor tehnice pe clase de asigurări pentru a stabili dacă activitatea sa în ansamblu este rentabilă.
2. Să supravegheze activitatea unităţilor din subordine şi a agenţilor săi de asigurare astfel încât activitatea de
asigurare pe care o desfăşoară să nu fie periclitată (depistate încălcări).
3. Să-şi organizeze procedurile de control intern astfel încât să îndeplinească prevederile legale şi să prezinte
Autorităţii de supraveghere toate documentele, situaţiile şi informaţiile solicitate de ea.
4. Să întocmească situaţii financiare consolidate, în conformitate cu actele normative emise de către Autoritatea de
supraveghere.
5.  Să prezinte orice alte raportări financiare, în conformitate cu actele normative emise întru aplicarea legii cu
privire la asigurări.
6.  Să ţină un registru special al activelor, în conformitate cu prevederile legii cu privire la asigurări.
7.  Să asigure auditarea situaţiilor financiare anuale de către o organizaţie de audit.
În scopul menţinerii situaţiei financiare adecvate, legea cu privire la asigurări limitează răspunderea asigurătorului
la preluarea riscurilor.
 Limita maximă a răspunderii asigurătorului (reasigurătorului) pentru un risc asigurat sau preluat în reasigurare nu
poate depăşi 25% din valoarea capitalului propriu şi a rezervelor tehnice.
Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul să preia obligaţiile aferente riscului de asigurare (reasigurare) depăşind
limita stabilită de actele normative în vigoare, cu condiţia ca partea excedentă a riscurilor legate de executarea obligaţiilor
preluate să fie reasigurată.
În cazul efectuării reasigurării la asigurătorul (reasigurătorul) nerezident al Republicii Moldova, reţinerea proprie a
asigurătorului (reasigurătorului) rezident al Republicii Moldova trebuie să constituie cel puţin 20% din volumul total al
obligaţiilor, cu condiţia respectării cerinţelor legii cu privire la asigurări la efectuarea acestor operaţii.
Autoritatea de supraveghere are dreptul să stabilească cerinţe referitor la dezvăluirea informaţiilor privind
existenţa de instrumente financiare derivate neincluse în raportul financiar al asigurătorului (reasigurătorului).
Asigurătorul (reasigurătorul) şi brokerul de asigurare şi de reasigurare conform actelor normative în vigoare sunt
obligaţi să elaboreze regulamente interne, care prevăd cerinţe minime privind respectarea următoarelor principii
obligatorii ale guvernării corporative:
1. Acţionarii semnificativi şi persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) şi ale
brokerului de asigurare şi de reasigurare vor corespunde cerinţelor stabilite prin actele normative ale Autorităţii de
supraveghere.
2.  Persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) şi ale brokerului de asigurare şi de
reasigurare vor evita în activitatea lor relaţiile cu acţionarii sau cu persoanele cu funcţie de răspundere ale altor
asigurători (reasigurători) şi brokeri de asigurare şi reasigurare care pot afecta în orice mod exercitarea obligaţiilor lor
fiduciare faţă de asiguraţi.
3.  Persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) şi ale brokerului de asigurare şi de
reasigurare nu vor deţine mai mult decât o funcţie în cadrul societăţii în cazul în care cumulul de funcţii ar putea conduce
la apariţia unor conflicte de interese.
4.  Persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) îşi vor exercita obligaţiile cu scopul de a
asigura: suficienţa rezervelor tehnice şi matematice, menţinerea marjei minime a solvabilităţii şi îndeplinirea cerinţelor
privind rezervele tehnice şi matematice, suficienţa în orice moment a lichidităţilor şi respectarea de către asigurător
(reasigurător) a prevederilor actelor normative ale Autorităţii de supraveghere.
5. Asigurătorul (reasigurătorul) şi brokerul de asigurare sau de reasigurare vor evita încheierea de tranzacţii cu
persoane terţe (sau în beneficiul lor), care se află în relaţie de afiliere cu asigurătorul sau cu brokerul de asigurare şi
reasigurare, în condiţii mai favorabile decât cele existente în mod general pentru celelalte persoane care nu se află cu
aceştia în asemenea relaţii.
 Legea cu privire la asigurări prevede unele restricţii privind efectuarea tranzacţiilor de către asigurător
(reasigurător):
1. Asigurătorul (reasigurătorul) nu poate investi mai mult de 15% din capitalul propriu în capitalul social al unei
societăţi comerciale fără avizul prealabil al Autorităţii de supraveghere.
2. Tranzacţiile de proporţii cu activele asigurătorului (reasigurătorului) se efectuează cu avizul scris al Autorităţii de
supraveghere.
3.  Asigurătorului (reasigurătorului) i se interzice:
-        să participe la capitalul social al persoanelor juridice cu una din formele juridice de organizare de societate în
nume colectiv sau de societate în comandită;
-        să contracteze împrumuturi în cuantum ce depăşesc 10% din valoarea capitalului social fără avizul scris al
Autorităţii de supraveghere.
4. Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat ca, în decursul a 5 zile, să informeze Autoritatea de supraveghere
despre gajarea bunurilor sale, acordarea de garanţii sau preluarea unei alte obligaţii nereflectate în bilanţul contabil.
Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul la constituirea filialelor (reprezentanţelor) ce se efectuează în modul
prevăzut de legislaţie.
Filiala (reprezentanţa) asigurătorului (reasigurătorului) îşi desfăşoară activitatea sub denumirea asigurătorului
(reasigurătorului).
Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să aducă la cunoştinţă Autorităţii de supraveghere, în termen de 5 zile de
la data adoptării, hotărârii adunării generale privind constituirea filialei sau reprezentanţei.
Cum a fost menţionat, asigurătorul desfăşoară activitate în categoria ce a obţinut licenţă de activitate.
 La desfăşurarea de către asigurător a activităţii de asigurare de viaţă, legea cu privire la asigurări prevede
următoarele obligaţii:
1. Să efectueze, la finele anului, examinarea activităţii de asigurare de viaţă, inclusiv calcularea, conform principiilor
fundamentale şi general acceptate ale calculului actuarial, a obligaţiilor aferente asigurărilor de viaţă şi a rezervelor
matematice necesare, precum şi estimarea concordanţei dintre rezervele tehnice, matematice şi activele aferente.
 2. Să efectueze examinarea activităţii de asigurare de viaţă pentru orice perioadă, la cererea Autorităţii de
supraveghere, conform condiţiilor stabilite de legea cu privire la asigurări.
3.  Să furnizeze informaţii, documente şi detalii suplimentare, în forma pe care Autoritatea de supraveghere o
consideră necesară, pentru evaluarea activelor şi a situaţiei sale financiare, după depunerea la Autoritatea de
supraveghere a raportului privind asigurările de viaţă.
Activele admise să acopere rezervele tehnice şi matematice în cazul asigurărilor de viaţă vor fi folosite doar în
raport cu obligaţiile aferente acestor asigurări. Este interzisă grevarea unor astfel de active cu gaj sau ipotecă.
Legea cu privire la asigurări permite desfăşurarea activităţii simultană în categoriile „asigurări de viaţă” şi „asigurări
generale” numai în condiţiile separării acestor două activităţi, în conformitate cu prevederile legii şi cu actele normative
ale Autorităţii de supraveghere.
Activitatea de asigurare de viaţă şi activitatea de asigurare generală sunt gestionate separat pentru ca:
-        interesele deţinătorilor de poliţe de asigurare de viaţă şi, respectiv, de poliţe de asigurare generală să nu fie în
nici un fel prejudiciate şi, în special, profitul înregistrat în una dintre cele două activităţi să nu fie folosit în beneficiul
celeilalte activităţi decât în cazuri excepţionale şi cu aprobarea prealabilă a Autorităţii de supraveghere;
-        marjele de solvabilitate, stabilite în conformitate cu prevederile legii cu privire la asigurări  şi cu actele
normative ale Autorităţii de supraveghere, pentru fiecare dintre cele două activităţi să fie calculate în mod independent,
fără transfer de active de la o activitate la alta.
În cazul în care prin respectarea acestor condiţii rezultă că mai există active disponibile la una dintre cele două
activităţi evidenţiate în mod distinct, aceste active pot fi folosite pentru cealaltă activitate, dar numai cu aprobarea
prealabilă a Autorităţii de supraveghere.
Contabilitatea asigurătorilor cu activitate simultană trebuie organizată astfel încât din înregistrări să derive sursele
rezultatelor pentru fiecare dintre cele două activităţi. În acest scop, toate veniturile (în special primele încasate, plăţile de
la reasigurători şi veniturile din investirea activelor) şi toate cheltuielile (în special cele de plată a daunelor, sumele
suplimentare pentru rezervele tehnice şi rezervele matematice, primele de reasigurare, cheltuielile operaţionale pentru
activitatea respectivă) trebuie să fie reflectate potrivit originii lor.
Cheltuielile comune ale celor două activităţi se înregistrează separat, pentru fiecare activitate, în conformitate cu o
metodă de repartizare aprobată de către Autoritatea de supraveghere.
În cazul în care una dintre cele două marje de solvabilitate disponibile este insuficientă, Autoritatea de
supraveghere aplică, cu referinţă la activitatea la care se înregistrează deficienţe, măsuri de redresare.
Asigurătorii care desfăşoară activitate simultană sunt obligaţi:
1. Să ţină pentru fiecare dintre cele două activităţi câte un registru special al activelor, în conformitate cu
prevederile legii cu privire la asigurări.
2. Să transmită Autorităţii de supraveghere toate informaţiile, documentele şi raportările, a căror formă, al
căror conţinut, ale căror detalii şi certificări sînt stabilite pentru fiecare activitate.
3. Să depună la Autoritatea de supraveghere, în termen de 3 luni de la încheierea anului financiar, separat
pentru fiecare dintre cele două activităţi, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, la care să anexeze rapoartele de
audiere, precum şi rapoartele financiare stabilite de Autoritatea de supraveghere.
Condiţiile constituirii asigurătorului, licenţierii şi încetării activităţii lui, prevăzute de legislaţia în vigoare în domeniul
asigurărilor, sunt aplicabile reasigurătorului care efectuează reasigurarea ca gen de activitate.
Cedarea de către asigurătorul (reasigurătorul) rezident al Republicii Moldova a riscurilor în reasigurare în afara
teritoriului ei poate fi efectuată nemijlocit către un reasigurător nerezident al Republicii Moldova dacă acesta este un
reasigurător autorizat şi supravegheat în ţara sa de reşedinţă. Cedarea de către asigurătorul (reasigurătorul) rezident al
Republicii Moldova a riscurilor în reasigurare către reasigurătorul menţionat nerezident al Republicii Moldova poate fi
efectuată prin intermediul brokerului de reasigurare nerezident sau rezident al Republicii Moldova.
Legea cu privire la asigurări reglementează procesul de efectuare a supravegherii pieţei de asigurări:
1. Supravegherea participanţilor profesionişti la piaţa asigurărilor se efectuează prin:
-        control al documentelor;
-        analize din oficiu şi inspecţii în teren;
-        intervenţii în limita împuternicirilor atribuite prin prezenta legea cu privire la asigurări.
2. În cadrul supravegherii, Autoritatea de supraveghere solicită participanţilor profesionişti la piaţa asigurărilor orice
informaţie şi document pentru îndeplinirea eficientă a sarcinilor încredinţate sub acest aspect.
3. În vederea exercitării funcţiilor de control şi asigurării unei supravegheri eficiente, participanţii profesionişti la
piaţa asigurărilor, autorităţile publice, organizaţiile şi întreprinderile sînt obligate să prezinte Autorităţii de supraveghere
orice informaţie sau document solicitat pentru executarea prevederilor legii cu privire la asigurări.
4. Inspecţiile în teren se efectuează de către Autoritatea de supraveghere, în conformitate cu procedura stabilită
prin actele sale normative.
 5. Participanţii profesionişti la piaţa asigurărilor sînt obligaţi să colaboreze cu Autoritatea de supraveghere la
atingerea obiectivelor controlului, să facă posibilă chestionarea oricărui angajat, să asigure accesul la toate documentele
şi la alte surse de informaţie necesare controlului.
6. Persoana care efectuează controlul activităţii asigurătorului (reasigurătorului), brokerului de asigurare şi de
reasigurare poartă răspundere, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru divulgarea informaţiilor, obţinute pe
parcursul controlului, ce constituie secret al asigurării sau secret comercial.
7. Autorităţile publice care exercită controlul asigurătorilor (reasigurătorilor) şi brokerilor de asigurare sau de
reasigurare, în limitele împuternicirilor prevăzute de actele legislative, vor comunica Autorităţii de supraveghere
încălcările legislaţiei în domeniul asigurărilor.
8. Autoritatea de supraveghere, personalul ei poartă răspundere disciplinară, administrativă, civilă şi penală pentru
deciziile şi acţiunile lor care au periclitat neîntemeiat activitatea asigurătorilor sau le-au cauzat prejudicii.
Asigurătorul (reasigurătorul), intermediarul în asigurări sau în reasigurări care încalcă prevederile legii cu privire la
asigurări şi ale altor acte normative ce reglementează activitatea de asigurare poartă răspundere în conformitate cu
legislaţia civilă, administrativă şi penală.
Încălcarea cu intenţie sau din culpă, prin acţiune sau inacţiune, a prevederilor legii cu privire la asigurări şi ale
actelor normative ale Autorităţii de supraveghere se sancţionează cu:
-        limitarea operaţiunilor, prin aplicarea măsurilor prevăzute de legislaţie;
-        amendă aplicabilă persoanelor cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) şi brokerului de
asigurare;
-        amendă de până la 0,3 la sută din capitalul social, aplicabilă asigurătorului (reasigurătorului) şi brokerului de
asigurare;
-        suspendarea sau retragerea licenţei.
Amenzile se aplică prin decizia Autorităţii de supraveghere şi constituie venit la bugetul de stat.
Decizia de sancţionare produce efecte din data comunicării persoanei sancţionate.
Prejudiciile cauzate prin încălcarea legislaţiei ce reglementează activitatea de asigurare se repară în modul stabilit
de legislaţia civilă.
Reorganizarea asigurătorului (reasigurătorului) se efectuează cu avizul scris al Autorităţii de supraveghere.
Asigurătorul (reasigurătorul) constituit prin reorganizare începe activitatea numai după obţinerea licenţei în condiţiile
prevăzute de legislaţia în vigoare.
Prin reorganizarea asigurătorului poate fi creată doar societate de asigurare.
Asigurătorul intră în lichidare prin hotărârea adunării generale a acţionarilor sau prin hotărâre judecătorească,
adoptate conform legislaţiei cu privire la insolvabilitate, precum şi în cazul prevăzut de legea cu privire la asigurări.
Activitatea asigurătorului (reasigurătorului) conform legii cu privire la asigurări se supune unui audit anual extern
efectuat de către o organizaţie de audit sau de către un auditor întreprinzător individual care deţine licenţă pentru
activitate de audit în domeniul asigurărilor.
Organizaţia de audit sau auditorul întreprinzător individual verifică situaţiile financiare anuale ale asigurătorului
(reasigurătorului) în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu standardele de audit, armonizate la standardele
internaţionale de audit, şi înaintează asigurătorului (reasigurătorului) actul de control privind situaţiile financiare anuale,
însoţit de raportul de expertiză contabilă.
Raportul de expertiză contabilă al organizaţiei de audit sau al auditorului întreprinzător individual este anexată la
raportul anual al asigurătorului (reasigurătorului) şi se publică împreună cu acesta în conformitate cu prevederile legii cu
privire la asigurări.
1.3. Terminologia utilizată în asigurări.
L E G EA  cu privire la asigurări  nr. 407-XVI  din  21.12.2006  (Monitorul Oficial nr.47-49/213 din 06.04.2007)
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Noţiuni principale
În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:
activitate de asigurare – activitate care constă, în principal, din: oferirea, negocierea şi încheierea de contracte de
asigurare şi reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, efectuarea de acţiuni de regres şi de recuperare;
activitate de intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări – activitate care constă din prezentarea sau propunerea
contractelor de asigurare şi/sau de reasigurare, din alte acţiuni de pregătire a încheierii unor astfel de contracte, din
încheierea lor, sau de contribuţie la gestionarea contractelor, în special în cazul solicitării de daune.
Aceste activităţi nu se consideră de intermediere în asigurare şi/sau în reasigurare în cazul în care sînt îndeplinite de
un asigurător sau de un angajat al lui care acţionează sub responsabilitatea asigurătorului. Nu se consideră activităţi de
intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări nici următoarele: furnizarea ocazională de informaţii, în contextul unor alte
activităţi profesionale al căror scop nu rezidă în oferirea de asistenţă clienţilor în vederea încheierii sau administrării unui
contract de asigurare şi/sau reasigurare, administrarea daunelor unui asigurător (reasigurător) la nivel profesional şi nici
compensarea daunelor şi evaluarea de către un expert a solicitărilor de daune;
actuar – persoană fizică specializată în evaluarea riscurilor financiare prin metode actuariale (statistice, matematice
şi economice) titulară a unui certificat de calificare eliberat de autoritatea de supraveghere;
acţionar semnificativ – persoană fizică sau persoană juridică ce exercită nemijlocit şi de una singură ori prin
intermediul altor persoane fizice sau juridice, ori în colaborare cu ele, acţionînd în mod coordonat, drepturi aferente unor
acţiuni de cel puţin 10% din acţiunile cu drept de vot ale asigurătorului (reasigurătorului);
agent bancassurance – bancă comercială, asociaţie de economii şi împrumut sau organizaţie de microfinanţare,
care în baza mandatului acordat de asigurător este în drept să încheie, în numele şi din contul asigurătorului, contracte de
asigurare cu terţii conform condiţiilor stipulate în contractul de mandat;
agent de asigurare – persoană fizică sau persoană juridică ce desfăşoară activitate profesională în baza mandatului
acordat de asigurător, avînd dreptul să încheie, în numele şi din contul asigurătorului, contracte de asigurare cu terţii,
conform condiţiilor stipulate în contractul de mandat, fără să aibă calitatea de asigurător, reasigurător, agent
bancassurance sau de broker de asigurare şi/sau de reasigurare;
asigurare – transfer al unui risc eventual, inclusiv al riscului unei pierderi financiare şi/sau al unei pagube materiale,
de la asigurat la asigurător, în conformitate cu contractul de asigurare;
asigurat – persoană care are încheiat sau pentru care s-a încheiat un contract de asigurare cu asigurătorul;
asigurător (reasigurător) – persoană juridică înregistrată în Republica Moldova care, în condiţiile prezentei legi,
deţine licenţă pentru desfăşurarea activităţii de asigurare (reasigurare);
asistent în brokeraj – persoană fizică sau persoană juridică împuternicită printr-o procură, în baza unui contract cu
un broker de asigurare şi/sau de reasigurare şi sub acoperirea contractului de răspundere civilă profesională a brokerului
în cauză, să desfăşoare anumite activităţi necesare pentru îndeplinirea mandatului de brokeraj;
asistenţă (assistance) – acordare de către asigurător (reasigurător) sau alte persoane juridice, în cadrul asigurărilor
de persoane, a asistenţei asiguratului (beneficiarului) în caz de producere a riscului asigurat, care constă în organizarea
prestării către asigurat (beneficiar) a serviciilor tehnice, medicale, financiare, juridice;
autoritate de supraveghere – Comisia Naţională a Pieţei Financiare;
broker de asigurare şi/sau de reasigurare – persoană juridică înregistrată în Republica Moldova care, în condiţiile
prezentei legi, negociază pentru clienţii săi persoane fizice sau persoane juridice, asiguraţi (reasiguraţi) sau potenţiali
asiguraţi (reasiguraţi), încheierea de contracte de asigurare (reasigurare) şi care prestează servicii de consultanţă şi
inspecţie de risc şi acordă asistenţă pe durata derulării contractelor sau în legătură cu regularizarea daunelor, după caz;
caz asigurat – risc asigurat, prevăzut în contractul de asigurare, a cărui producere conferă asiguratului dreptul de a
fi indemnizat sau despăgubit de către asigurător;
cheltuieli de achiziţie – cheltuieli ocazionate de încheierea contractelor de asigurare. Ele cuprind atît cheltuielile
direct imputabile, precum comisioanele de achiziţie şi cheltuielile de deschidere de dosar sau de acceptare a contractelor
de asigurare în portofoliu, cît şi cheltuielile indirect imputabile, precum cheltuielile de publicitate sau cheltuielile
administrative legate de prelucrarea cererilor şi de eliberarea poliţelor de asigurare;
coasigurare – operaţiune prin care doi sau mai mulţi asigurători subscriu acelaşi risc, fiecare asumîndu-şi o cotă-
parte din el;
contractant al asigurării – persoană care încheie contractul de asigurare pentru asigurarea unui risc privind o altă
persoană şi se obligă faţă de asigurător să plătească prima de asigurare, fără a obţine calitatea de asigurat;
corespondent – orice asigurător sau altă persoană juridică desemnată de către unul sau mai mulţi asigurători
nerezidenţi ai Republicii Moldova, cu aprobarea prealabilă a Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule, în scopul
regularizării şi soluţionării cererilor de despăgubire rezultate din accidente de autovehicule produse pe teritoriul
Republicii Moldova pentru care asigurătorul sau asigurătorii nerezidenţi au emis o poliţă de asigurare valabilă pe teritoriul
Republicii Moldova;
franşiză – parte din prejudiciu suportată de asigurat, care este stabilită în calitate de sumă fixă sau de procent din
despăgubirea de asigurare ori din suma asigurată şi care este prevăzută în contractul de asigurare;
intermediar în asigurări – persoană fizică sau persoană juridică ce desfăşoară activitate de intermediere în asigurări
în schimbul unei remuneraţii şi are calitatea de broker de asigurare , agent de asigurare sau agent bancassurance;
intermediar în reasigurări – broker de reasigurare care intermediază, în schimbul unei remuneraţii, în principal
activitatea de reasigurare;
mandat de brokeraj – contract de mandat încheiat între asigurat (reasigurat) sau potenţial asigurat (reasigurat), în
calitate de client, şi brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare prin care se încredinţează acestuia din urmă negocierea
încheierii contractelor de asigurare sau de reasigurare, acordarea de asistenţă înainte şi pe durata derulării contractelor
sau în legătură cu regularizarea daunelor, după caz;
participaţie calificată – deţinere directă sau indirectă a cel puţin 10% din acţiunile cu drept de vot în capitalul social
al unui asigurător (reasigurător);
 participanţi profesionişti la piaţa asigurărilor – asigurător (reasigurător), intermediar în asigurări şi/sau în
reasigurări şi actuarul care desfăşoară activitate în temeiul prezentei legi;
persoană cu funcţie de răspundere – persoană care, fiind învestită prin lege, statut sau act administrativ, îşi asumă
obligaţii şi exercită de sine stătător sau în comun cu alte persoane atribuţii de dispoziţie în numele şi în contul
asigurătorului, reasigurătorului sau brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare, şi anume: membru al consiliului
societăţii, al organului executiv, al comisiei de cenzori, contabil-şef, conducător al filialei etc.;
primă brută subscrisă – primă calculată de asigurător (reasigurător) conform unui contract de asigurare
(reasigurare), înainte de deducerea oricăror sume din aceasta;
primă netă subscrisă – primă brută calculată de asigurător (reasigurător) conform unui contract de asigurare
(reasigurare) după deducerea părţii din prima transmisă în reasigurare;
risc – eveniment inconvenient, posibil şi viitor care ar putea afecta bunurile, capacitatea de muncă, viaţa ori
sănătatea persoanei;
risc asigurat – fenomen, eveniment sau grup de fenomene sau evenimente prevăzute în contractul de asigurare
care, odată produse, pot genera prejudicii bunurilor sau persoanei asigurate. (În asigurările de viaţă, fenomenul de
supravieţuire şi fenomenul de deces se încadrează în noţiunea de risc asigurat);
reasigurare – cedare parţială sau integrală a unor riscuri subscrise de un asigurător, denumit reasigurat (cedent),
unui alt asigurător, denumit reasigurător (cesionar), care, la rîndul său, îşi asumă angajamentul să recupereze o parte
corespunzătoare din despăgubirea de asigurare acordată;
reasigurare proporţională – divizarea, proporţional repartizării riscului între părţile contractului de reasigurare, a
sumei asigurate;
reasigurare neproporţională – reasigurare prin care reasigurătorul (cesionarul) îşi asumă obligaţia de a efectua
despăgubirea de asigurare, la producerea evenimentelor prevăzute în contractul de asigurare, în mărime ce depăşeşte
reţinerea proprie a reasiguratului (cedentului);
reţinere proprie – partea din risc care rămîne în răspunderea asigurătorului după cedarea riscului în reasigurare;
subagent – persoană fizică, alta decît conducătorul agentului de asigurare persoană juridică, avînd calitatea de
angajat cu contract de muncă încheiat cu un agent de asigurare, care acţionează în numele acestuia şi sub acoperirea
contractului de răspundere civilă a agentului de asigurare persoană juridică.

1.4. Rolul asigurărilor în economie şi formarea pieţei de asigurări în Republica Moldova.

Dezvoltarea sistemului național de asigurări depinde de gradul de perfecționare a legislației, de eficiența politicilor
statului din domeniul financiar, de  calitatea supravegherii activității de asigurări şi de stabilitatea funcționării entităților
din industria de asigurări. Realizarea proceselor date necesită elaborarea şi implementarea pe etape a unor măsuri
orientate spre sporirea calității serviciilor de asigurări acordate, ceea ce presupune și necesitatea implicării potențialului
intern al statului, inclusiv a posibilităților investiționale proprii a asigurătorilor.
Deoarece, sistemul de asigurări contribuie la dezvoltarea stabilă a economiei la nivel național și mondial, acesta
cuprinde toate aspectele vieții, activității de antreprenoriat şi social-economice, îndeplinind funcțiile de compensare,
acumulare şi de economii. O importanță deosebită, în condițiile economiei de piață, revin determinării unui șir de factori
ce influențează obiectivele stabilite în dezvoltarea și modernizarea industriei de asigurări.
În primul rând, asigurarea oferă o protecție suplimentară diverselor interese ale persoanelor fizice şi juridice,
indiferent de caracterul şi volumul măsurilor întreprinse de stat, însă în continuu cea mai mare cotă parte a cheltuielilor
legate de lichidarea consecințelor cataclismelor naturale şi  catastrofelor tehnologice o poartă bugetul de stat,
posibilitățile căruia sânt limitate, ce actualmente necesită reorientarea acoperii acestora din surse private.
În al doilea rând, folosirea mecanismului asigurărilor în condițiile economiei de piață asigură dezvoltarea rapidă a
activității de antreprenoriat și perfecționarea continuă a tehnologiilor în producere, care dă posibilitate antreprenorului și
în situațiile când intervin cazurile mai puțin avantajoase pentru activitatea acestuia – cazul de asigurare. Ținând  cont de
scopul activității de întreprinzător – obținerea profitului maxim cu cheltuieli minime de capital în lupta de concurență și
de faptul, că în condițiile economiei de piață entitatea economică de sinestătător soluționează probleme de bază ale
activității sale (organizarea afacerii, alegerea partenerilor, asigurarea păstrării resurselor materiale și financiare), în
scopul  atingerii scopului dat este necesară compararea capitalului investit cu rezultatele financiare obținute, deoarece în
condițiile reformei economice radicale cea mai mare parte a profitului se obține din afacerile cu riscuri sporite.
Cele mai tipice riscuri în afaceri sunt pierderea sau deteriorarea mijloacelor economice a entității; apariția
răspunderii civile a entității pe obligațiile asumate în rezultatul prejudiciilor cauzate vieții, sănătății sau bunurilor
persoanelor terțe, sau  mediului înconjurător; posibile pierderi sau pierderea beneficiilor așteptate; încălcarea obligațiilor
asumate de către contragenții și partenerii acesteia, etc.
Mediul economic introduce în afaceri diferite incertitudini, extinde zonele situațiilor de risc, majorează nivelul
riscului în afaceri, în legătură cu aceasta asigurătorul este permanent condiționat să perfecționeze și să implementeze noi
tipuri de asigurări, care pot fi actuale și corespund activității de antreprenoriat în condițiile economiei concurențiale ale
țării.
La prima etapă de dezvoltare a pieței naționale de asigurări, la începutul anilor  90, când s-a marcat începutul
demonopolizării pieței de asigurări și crearea societăților de asigurări pe principii de concurență, asigurarea riscurilor în
afaceri a avut o dezvoltare insuficientă datorită faptului că, societățile de asigurări nu dispuneau de situația financiară
precară, nici de practică de activitate în domeniul dat și mai mult se acordau servicii de asigurare a bunurilor persoanelor
fizice și juridice. La etapa dată lipsea cadrul de reglementare a activității de asigurări, iar societățile de asigurări nou
formate aveau lipsa aproape completă de surse proprii și capital social insuficient. Specificul acestei etape în general a
fost determinată de situația economică a epocii de „acumulare a capitalului”. Numărul societăților de asigurări, care
practic acordau clienților săi acoperire de asigurare clasică, era extrem de insuficient, iar gama serviciilor acordate de
acestea era limitată.
În urma dezvoltării continue a economiei naționale s-a îmbunătățit și situația financiară a entităților ce practică
activitatea de asigurări, treptat s-a dezvoltat și gama serviciilor propuse pe piața de asigurări. Riscurile ce prezintă
încălcarea obligațiilor asumate de către contragenții și partenerii antreprenorului, solicitate în afaceri, o perioadă
îndelungată numai au fost declarate de către asigurători, însă dezvoltarea lor presupune și investiții din partea statului.
Deci, în condițiile maxime posibile a pieței de asigurări din țară, necesitățile economiei naționale și populației în servicii de
asigurări calitative nu sunt satisfăcute în totalmente și în continuare principalele cheltuieli de lichidare a consecințelor
catastrofelor naturale sunt lăsate pe seama bugetului de stat. Riscurile la care sunt supuse entitățile ce practică activitate
de antreprenoriat  sunt acoperite de asigurare la circa 10%, iar a producătorilor agricoli numai 3%. Faptul dat se confirmă
și prin nivelul gradului de penetrare al asigurărilor în produsul intern brut (PIB), care prezintă raportul dintre primele de
asigurare subscrise la PIB (diagrama 1.1 și 1.2).
Diagrama 1.1. Gradul de penetrare al asigurărilor în PIB, Europa de Est și Centrală,  Europa de Sud-Est, CSI, %
Sursa: elaborate de autor în baza datelor, Media XPRIMM, INSURANCE Report [7]
Indicatorul primei brute subscrise în PIB este un indicator calitativ a nivelului de trai al populației. Din analiza
prezentată în diagrama 1.1 și 1.2 este vizibil, că din toate țările vecine Republicii Moldova, total țările Europei de Est și
Centrală, Europei de Sud-Est și CSI, indicatorul dat în țara noastră este cel mai jos, necătând la schimbările semnificative în
industria națională de asigurări în ultimii ani.
Diagrama 1.2. Grad de penetrare al asigurărilor în PIB, Moldova, România, Rusia, Ucraina, %
Sursa: elaborate de autor în baza datelor, Media XPRIMM, INSURANCE Report [7]
Provocarea schimbărilor în dezvoltarea asigurărilor a fost influențată de condițiile interne și externe din asigurări.
Numărul participanților profesioniști ce activează pe piața de asigurări s-a redus considerabil, iar concurența a crescut
semnificativ. Societățile de asigurări au început să dezvolte afacerea în alte direcții. Concurența între asigurători s-a
transferat pe segmentul de asigurări a riscurilor persoanelor fizice și juridice legate de răspunderea civilă față de
persoanele terțe, asigurarea de persoane și sănătate a acestora. Aceasta a fost facilitată și de punerea în aplicare a
Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 484 „cu privire la limitele cheltuielilor de asigurare ale agenților economici şi
persoanelor fizice care practică activitatea de antreprenoriat, permise ca deduceri de cheltuieli aferente activităţii de
întreprinzător pentru scopuri fiscale” din 04 mai 1998 cu completările și modificările ulterioare, care a exclus din baza de
impozitare cheltuielile întreprinderii cu privire la toate asigurările obligatorii și asigurările facultative de bunuri, mărfuri și
răspundere; asigurarea angajaților contra accidente.
Formarea unui sistem național de asigurări durabil și eficient, necesită elaborarea și implementarea unor măsuri de
îmbunătățire a calității serviciilor de asigurări. Pentru realizarea scopului dat, este necesară accelerarea dezvoltării unor
asigurări sociale. Dezvoltarea asigurărilor de viață pe termen lung ocupă un loc important în soluționarea cu succes a
problemelor sociale. Unul din acestea este asigurarea de pensii, care dă posibilitate de a facilita de pensie suplimentară la
cea din partea statului, și nu numai a pensiei pentru limită de vârstă, dar și a pensiei de invaliditate, care micșorează
partea de cheltuieli a bugetului de stat, deoarece reduce cheltuielile bugetului social.
În scopul formării unei piețe naționale de asigurări capabile să devină un instrument real în protejarea intereselor
cetățenilor, agenților economici şi statului, la 13 septembrie 2004 prin Hotărârea Guvernului nr. 1012 a fost aprobată
Concepția şi obiectivele dezvoltării şi consolidării pieței asigurărilor în Moldova pe termen mediu și Planul de acțiuni
pentru realizarea acestora. În rezultatul realizării obiectivelor stabilite, piața de asigurări din Republica Moldova, statul și
inclusiv consumatorii serviciilor de asigurări, au beneficiat de cadrul legal la nivel european în domeniul de asigurări,
deoarece la momentul aprobării acestuia baza legislativă nu reglementa totalmente activitatea de asigurări. Inspectoratul
de Stat pentru supravegherea asigurărilor și fondurilor nestatale de pensii, de asemenea nu avea suficientă autoritate și
din aceste considerente, una din cele mai importante sarcini a Planului de acțiuni a fost și stabilirea formării unui organ de
stat independent, împuternicit de funcții și drepturi similare Băncii Naționale din Moldova.
În urma măsurilor realizate, având în vedere, intenția Republicii Moldova de integrare economică prin adoptarea și
punerea în aplicare a normelor economice și comerciale, ce operează în spațiul economic european, în scopul
implementării pe piața financiară a unui cadrul de reglementare prudentă și sistem de supraveghere echivalent cu cel din
Uniunea Europeană, la 26 decembrie 2006 a fost semnată de către Parlamentul Republicii Moldova legea „cu privire la
asigurări” nr. 407 – XVI, in vigoare din 06 aprilie 2007. Legea asigură conformitatea maximă a cerințelor legislației din țară
cu standardele europene, axate pe dezvoltarea unei piețe eficiente, stabile și prudente, precum și orientarea acesteia
spre cooperarea în viitor cu autoritățile de supraveghere din alte state. Prin legea dată de asemenea a fost stabilită și
autoritatea de supraveghere de stat, și anume Comisia Națională a Pieței Financiare din Republica Moldova. Principalele
obiective în reglementarea activității de asigurări din țară au fost stabilite: sporirea eficienții activității de supraveghere în
scopul protejării intereselor asiguraților, menținerea unui mediu concurențial favorabil pe piața de asigurări și dezvoltarea
infrastructurii acesteia în conformitate cu practica internațională în organizarea activității de asigurări.
Aprobarea legii 407-XVI a asigurat pieței naționale de asigurări o infrastructură stabilă și un nivel înalt a cerințelor
de pregătire profesională a cadrelor în sfera de asigurări; a fost realizat un nivel înalt de protecție a agenților economici și
a cetățenilor de diferite grupuri de riscuri, s-a îmbunătățit calitatea și a sporit spectrul serviciilor de asigurări acordate; s-a
obținut îmbunătățirea calitativă a competivității pieței naționale de asigurări și creșterea oportunităților investiționale;
consolidarea procesului de integrare a pieței naționale de asigurări în sistemul internațional.
Concomitent la 22 decembrie 2006 a fost aprobată și legea 414-XVI „cu privire la asigurarea obligatorie de
răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule”, care a permis acumularea volumului de prime subscrise și
majorarea acestora în produsul intern brut; implementarea sistemului unic automatizat a informației cu privire la
asigurarea obligatorie a răspunderii civile auto prin formarea unei baze de date unice, care asigură o supraveghere
eficientă a conformității cu legislația în vigoare.
La 03 martie 2011, Parlamentului Republicii Moldova prin legea nr.35 a aprobat Strategia de dezvoltare a pieței
financiare nebancare pe anii 2011–2014 şi Planul de acțiuni pentru implementarea acesteia. În scopul consolidării pieței
de asigurări din țară, principalul obiectiv în domeniului asigurărilor a fost stabilit formarea unei piețe stabile şi
transparente, bazate pe tehnologii moderne de asigurare.
Implementarea strategiilor de modernizare a pieței naționale de asigurări este imposibilă în condiții naționale de
auto-izolare, fără  utilizarea experienței internaționale. Unele modele practicate în domeniul asigurărilor de țările
dezvoltate au fost implementate și în Republica Moldova. De exemplu, ce țin de licențierea activității de asigurări;
stabilirea clasificării tipurilor de asigurări după riscurile asigurate și obiectul asigurării; cerințele diferențiate cu privire la
mărimea capitalului statutar al asigurătorilor, în funcție de tipul de activitate în domeniul asigurărilor; și de asemenea:
cerințele față de formarea și menținerea rezervelor tehnice de asigurare; respectarea marjei minime de solvabilitate a
asigurătorului; cerințele față de activele ce se admit pentru acoperirea rezervelor tehnice și marjei minime de
solvabilitate. Toate acestea stau la baza elaborării actelor normative ce funcționează recent în industria asigurărilor din
Moldova.
În urma influenței schimbărilor intense din ultimii ani a crescut cererea serviciilor de asigurări, fără îndoială și prin
prisma îmbunătățirii calității acestora și implementării noilor tipuri de asigurări,  dar asigurătorii din țară trebuie să
reorienteze obiectivele stabilite în dezvoltarea activității sale și în direcția de contribuire la schimbarea atitudinii societății
față de asigurări în scopul devenirii acestora o necesitate vitală, deoarece nivelul cheltuielilor cu privire la asigurări pe cap
de locuitor rămâne scăzut în țară ce ne demonstrează nivelul indicatorului dat din ultimii 7 ani prezentat în diagrama 1.3
de mai jos.
 
Diagrama 1.3. Densitatea asigurărilor, Europa de Est și Centrală, Europa de Sud-Est și CSI, inclusiv Moldova,
România, Rusia, Ucraina (EUR/locuitor)
Sursa: elaborate de autor în baza datelor, Media XPRIMM, INSURANCE Report [7]
Integrarea Republicii Moldova în economia mondială necesită luarea în considerație a multiplelor probleme
existente în economia națională şi realizarea politicii economice externe întemeiate pe interesul național. Procesul dat
prezintă o largă cooperare interstatală, care dispune de structura sa organizațională. Între participanții procesului de
integrare se realizează intensiv schimbul de mărfuri, servicii, capital şi forțe de muncă.
Multiplele probleme ce apar în procesul integrării piețelor de asigurări sunt: perfecționarea legislației în domeniul
asigurărilor și dinamica gradului de asprime a supravegherii asigurărilor; sporirea exigențelor referitor la stabilitatea
financiară şi solvabilitatea societăților de asigurări şi reasigurări; organizarea unui sistem de instruire, perfecționare şi
avansare a cadrelor ce activează în domeniul asigurărilor. Problemele date sunt caracteristice şi pentru țara noastră, care
treptat se soluționează și pe piața de asigurări  în urma modernizării industriei de asigurări.
Procesul integrării piețelor de asigurări în economia mondială va aduce plus valoare piețelor naționale de asigurări
și va contribui la soluționarea problemelor menționate. La 09 octombrie 2012 pentru prima dată în practica mondială a
fost înființată federația asociațiilor de asigurări din întreaga lume – Federația Mondială a Asociațiilor de Asigurări (Global
Federation of Insurance Associations – GFIA). Federația dată a fost formată de 31 de asociații ale asigurătorilor din diferite
țări, ce reprezintă 87% din primele subscrise din activitatea de asigurări la nivel mondial și s-a  stabilit la o reuniune a
asociațiilor de asigurări la Washington. Actualmente în Federația Mondială a Asociațiilor de Asigurări sunt membri 38 de
asociații naționale și regionale ce au interese comune în dezvoltarea și reglementarea domeniilor de asigurări de viață,
asigurări generale și reasigurări.
Scopul principal al acesteia este de a reprezenta asociațiile naționale și regionale de asigurări  și reasigurări la nivel
mondial, de a spori eficiența reglementării în industria de asigurări în colaborare cu organizațiile internaționale și de a
contribui la dialogul internațional în interesul  comun pentru toate asociațiile de asigurări din întreaga lume.
Reformele economice din țară au influențat și dezvoltarea industriei de asigurări. În ultimii ani considerabil s-a
majorat gama serviciilor de asigurări prestate, sau modernizat mecanismele de acordare a acestora, au fost dezvoltate
asigurările ce susțin activitatea de antreprenoriat din Republica Moldova.  A fost implementată legislația în ramura de
asigurări ce operează în spațiul economic european și continuă să se modernizeze.

Tema 2 .Principiile generale ale organizării contabilității societăților de asigurări

2.1. Sistemul de reglementare a contabilităţii în societăţile de asigurări
În contextul armonizării legislației Republicii Moldova la cerințele Directivelor Uniunii Europene și susținerii
integrării economice a statului în UE au fost determinate prioritățile de dezvoltare a sistemului contabil în Republica
Moldova şi au fost stabilite măsurile şi acțiunile necesare pentru realizarea acestora. Ca rezultat în cadrul elaborării
reglementărilor contabile naționale au fost implementate Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) și
puse în aplicare noile Standarde Naționale de Contabilitate (SNC) ce semnificativ a îmbunătățit calitatea raportării
financiare în țară.
Concomitent cu SNC a fost aprobat și implimentat Planul general de conturi contabile, care stabilește
nomenclatorul claselor și grupelor de conturi contabile și metodologia de utilizare  a acestora. Planul general de conturi a
fost aprobat de către Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și recomandat pentru entitățile ce aplică SNC și sistemul
contabil complet și simplificat în partidă dublă. În baza acestuia entitățile pot elabora planuri de conturi de lucru care vor
cuprinde nomenclatorul conturilor sintetice și subconturile necesare pentru determinarea indicatorilor din rapoartele
financiare.
Cadrului juridic, a cerinţelor unice şi a mecanismului de reglementare a contabilităţii şi raportării financiare în
Republica Moldova este stabilit de Legea contabilității. Persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de
întreprinzător, organizaţiilor necomerciale, precum şi reprezentanţelor şi filialelor întreprinderilor (organizaţiilor)
nerezidente, înregistrate în Republica Moldova, indiferent de domeniul de activitate, tipul de proprietate şi forma juridică
de organizare aplică prevederile legii contabilității în organizarea și ținerea contabilității operațiilor economico-financiare.
Conform Legii contabilităţii, entitatea de interes public, inclusiv și societățile de asigurări ţin contabilitatea şi
întocmeşte situaţiile financiare conform IFRS.
Entităţile care aplică sistemul contabil în partidă dublă, altele decît instituţiile publice, ţin contabilitatea şi
întocmesc situaţiile financiare în baza IFRS sau SNC, conform politicilor contabile. Entităţile care aplică sistemul contabil în
partidă simplă ţin contabilitatea conform normelor aprobate de Ministerul Finanţelor.
Instituţiile publice aplică sistemul contabil în partidă dublă, ţin contabilitatea şi întocmesc rapoartele financiare în
baza Standardele Naţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public (SNCSP) sau a normelor metodologice aprobate de
Ministerul Finanţelor pentru sectorul bugetar.
Contabilitatea se ţine conform următoarelor principii de bază:
-        continuitatea activităţii; -        separarea patrimoniului şi datoriilor;
-        contabilitatea de angajamente; -        necompensarea;
-        permanenţa metodelor; -        consecvenţa prezentării.
Informaţia din situaţiile financiare trebuie să corespundă următoarelor caracteristici calitative:
-        inteligibilitatea; -        credibilitatea;
-        relevanţa; -        comparabilitatea.
Abateri de la principiile de bază şi/sau de la caracteristicile calitative pot fi admise în cazuri excepţionale. Orice
astfel de abateri, precum şi motivele care le-au determinat, trebuie prezentate în notele explicative împreună cu o
evaluare a efectului acestora asupra activelor, datoriilor, situaţiei financiare şi a profitului sau pierderii.
Reglementarea contabilităţii cuprinde:
-        asigurarea normativă şi aplicarea cerinţelor unice ale contabilităţii şi raportării financiare pentru entităţi,
indiferent de tipul activităţii economice;
-        corespunderea prevederilor SNC, SNCSP sau normelor metodologice aprobate de Ministerul Finanţelor pentru
sectorul bugetar nivelului de dezvoltare economică a ţării şi cerinţelor utilizatorilor situaţiilor financiare;
-        asigurarea condiţiilor necesare pentru aplicarea unică a standardelor de contabilitate, inclusiv a IFRS, sau a
normelor metodologice aprobate de Ministerul Finanţelor pentru sectorul bugetar;
-        stabilirea normelor contabile şi de raportare financiară pentru entităţile micului business;
-        stabilirea cerinţelor privind respectarea normelor contabile şi de raportare a situațiilor  financiare.
 Conform Legii contabilităţii organele de reglementare a contabilităţii sunt: Guvernul, Ministerul Finanţelor, Banca
Naţională a Moldovei, Comisia Naţională a Pieții Financiare, organele centrale de specialitate ale administraţiei publice,
autorităţile administraţiei publice locale, Serviciul situațiilor financiare de pe lângă Biroul Naţional de Statistică şi
asociaţiile profesionale care au drept scop perfecţionarea şi dezvoltarea contabilităţii.
Guvernul Republicii  asigură aplicarea unei politici unice în domeniul contabilităţii şi raportării financiare; este
responsabil de publicarea oportună a IFRS şi actualizărilor aferente în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi de
plasarea acestora pe pagina web oficială a Ministerului Finanţelor. IFRS şi actualizările aferente se publică în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova periodic, în dependenţă de volumul actualizărilor efectuate. IFRS şi actualizările aferente se
plasează pe pagina web oficială a Ministerului Finanţelor în termen de o lună de la data recepţionării actualizărilor; este
responsabil de aducerea prevederilor SNC în concordanţă cu prevederile directivelor Uniunii Europene şi cu IFRS valabile
în termen de 6 ani de la intrarea în vigoare a legii contabilității;
Ministerul Finanţelor elaborează, examinează, aprobă şi publică: Standardele Naţionale de Contabilitate;
Standardele Naţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public şi norme metodologice pentru sectorul bugetar;
regulamente, instrucţiuni, indicaţii metodice, reguli şi comentarii; Planul general de conturi contabile; formulare de
documente primare, registre contabile şi norme metodologice de întocmire şi utilizare a acestora; reprezintă interesele
Republicii Moldova în organizaţiile internaţionale în domeniul contabilităţii şi raportării financiare; creează grupe de lucru
pentru elaborarea actelor normative în domeniul contabilității și raportării financiare; acordă entităţilor ajutor
metodologic în aspectele problematice ale contabilităţii şi raportării financiare.
Serviciul situaţiilor financiare colectează, verifică şi generalizează situațiile financiare; asigură prezentarea
informaţiilor din situațiile financiare tuturor categoriilor de utilizatori, inclusiv publicului; supraveghează respectarea de
către entităţi a actelor normative contabile aferente formei situaţiilor financiare şi rapoartelor anuale, a termenelor şi
modului de întocmire şi prezentare a acestora; acordă consultaţii şi organizează seminare cu entităţi în vederea aplicării
actelor legislative şi altor acte normative privind întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare; publică situaţiile
financiare în ediţie specială oficială sau pe pagina sa oficială în reţeaua Internet.
Comisia Naţională a Pieţei Financiare, organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, autorităţile
administraţiei publice locale, precum şi alte organe împuternicite de lege pot solicita, suplimentar cerinţelor prevăzute de
standardele de contabilitate, rapoarte specifice pentru anumite scopuri. Formularul, modul de întocmire şi de prezentare
a acestor rapoarte se elaborează de către autorităţile menţionate la prezentul alineat şi se aprobă în comun cu Min. Fin.
Banca Naţională a Moldovei poate solicita rapoarte specifice pentru anumite scopuri cu condiţia respectării actelor
normative în vigoare, cu aprobarea formularului, modului de întocmire şi de prezentare.
Organele centrale de specialitate ale administraţiei publice şi autorităţile administraţiei publice locale pot să
elaboreze, în conformitate cu standardele de contabilitate şi cu alte acte normative, norme contabile specifice anumitor
ramuri, domenii şi sectoare de activitate, cu excepţia normelor contabile aferente situaţiilor financiare, cu coordonarea
acestora cu Ministerul Finanţelor.
Asociaţiile contabililor sunt în drept să elaboreze şi să propună spre aprobare organelor competente proiecte de
acte normative în domeniul contabilităţii, programe de instruire profesională continuă a contabililor; să elaboreze şi să
implementeze reguli profesionale proprii în conformitate cu cerinţele legislaţiei naţionale şi ale Federaţiei Internaţ. a
Cont.
Articolul 15 al legii contabilității stabilește sistemele de ţinere a contabilităţii şi de prezentare a situaţiilor financiare
pentru entitățile ce activează în Repulica Moldova.
Contabilitatea în baza Sistemului contabil în partidă simplă, fără prezentarea situaţiilor financiare, se organizează şi
se ţine de către gospodăriile ţărăneşti, întreprinzătorii individuali, pînă la înregistrarea acestora ca contribuabili ai T.V.A. şi
persoanele fizice care prestează servicii profesionale, conform indicaţiilor metodice aprobate de Ministerul Finanţelor.
Contabilitatea în baza  Sistemului contabil în partidă dublă, cu prezentarea situaţiilor financiare simplificate, se
organizează şi se ţine de către entităţile care corespund următoarelor criterii pentru perioada de gestiune precedentă:
-       numărul mediu scriptic al salariaţilor nu depăşeşte 9 persoane;
-       veniturile din vînzări nu depăşesc 3 milioane lei; şi
-       valoarea contabilă totală (de bilanţ) a activelor la data raportării nu depăşeşte 3 milioane lei.
Contabilitatea în baza Sistemului contabil în partidă dublă, cu prezentarea situaţiilor financiare complete, se organizează
şi se ţine de alte entităţi decît cele menţionate mai sus, inclusiv:
-        entităţile în al căror capital social cota proprietarului (asociatului, participantului, acţionarului) persoană juridică,
care nu este subiect al sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, depăşeşte 35%;
-        companiile fiduciare;
-        entităţile importatoare de mărfuri supuse accizelor;
-        organizaţiile de microfinanţare, asociaţiile de economii şi împrumut şi alţi participanţi la piaţa financiară
nebancară;
-        casele de schimb valutar şi lombardurile;
 -        entităţile din domeniul jocurilor de noroc.
Instituţiile publice şi entităţile de interes public,inclusiv și societățile de asigurări organizează şi ţin contabilitatea în baza
sistemului contabil în partidă dublă.
Organizaţiile necomerciale, cu excepţia asociaţiilor de economii şi împrumut şi a fondurilor nestatale de pensii,
organizează şi ţin contabilitatea în baza sistemului contabil în partidă dublă, cu prezentarea situaţiilor financiare conform
indicaţiilor metodice aprobate de Ministerul Finanţelor.
Rapoartele financiare ale instituţiilor publice cuprind formele stabilite de Ministerul Finanţelor.
Structura situaţiilor financiare, modul de evaluare şi de recunoaştere a elementelor acestora se stabilesc în
standardele de contabilitate.
Entitatea care are dreptul să utilizeze sistemul contabil în partidă simplă poate aplica sistemul contabil în partidă
dublă. Entitatea care are dreptul să prezinte situaţii financiare simplificate poate prezenta situaţii financiare complete. 
2.2. Principii, politici și tratamente contabile
Entitățile economice, cu excepţia instituţiilor publice, pot să elaboreze politicile contabile de sine stătător, conform
cerințelor stabilite de legea contabilității şi a standardelor de contabilitate.
Elaborarea politicilor contabile constă în alegerea unui procedeu din cele propuse în fiecare standard de
contabilitate, în fundamentarea procedeului ales, ţinându-se cont de particularităţile activităţii entităţii, şi în acceptarea
acestuia în calitate de bază pentru ţinerea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare.
Entitatea nou-creată aplică unul dintre sistemele de ţinere a contabilităţii în conformitate cu datele din planul de
afaceri şi cu politica de contabilitate aprobată.
Răspunderea pentru ţinerea contabilităţii şi raportării situațiilor financiare conform Legii contabilităţii revine conducerii
entităţii, care pot fi:
-        proprietar – în cazul întreprinzătorilor individuali;
-        parteneri – în cazul unui parteneriat;
-        membri ai organului executiv sau, ca alternativă, preşedintele consiliului executiv, în numele consiliului executiv, şi
preşedintele consiliului de supraveghere, în numele consiliului de supraveghere – la întreprinderile cu răspundere limitată
şi în organizaţiile necomerciale;
-        director al filialei – în cazul unei companii străine;
-        conducătorul şi contabilul-şef (şeful serviciului contabil) – în cazul instituţiei publice;
-        directorul executiv şi membrii consiliului – în cazul altor entităţi nespecificate mai sus.
Persoanele cărora le revine răspunderea pentru ţinerea contabilităţii şi raportării financiare sunt obligate:
-        să organizeze şi să asigure ţinerea contabilităţii în mod continuu din momentul înregistrării pînă la lichidarea
entităţii;
-        să asigure elaborarea şi respectarea politicilor contabile în conformitate cu cerinţele legii contabilității, ale IFRS şi
ale SNC;
-        să asigure elaborarea şi aprobarea:
-       planului de conturi contabile de lucru al entităţii;
-       procedeelor interne privind contabilitatea de gestiune;
-       formularelor documentelor primare şi registrelor contabile, în cazul lipsei formularelor tipizate sau dacă acestea nu
satisfac necesităţile entităţii;
-       regulilor circulaţiei documentelor şi tehnologiei de prelucrare a informaţiei contabile;
-        să asigure întocmirea şi prezentarea oportună, completă şi corectă a documentelor primare, a registrelor contabile
conform regulilor stabilite de Ministerul Finanţelor, precum şi integritatea şi păstrarea acestora conform cerinţelor
Organului de Stat pentru Supravegherea şi Administrarea Fondului Arhivistic al Republicii Moldova;
-        să organizeze sistemul de control intern, inclusiv efectuarea inventarierii;
-        să asigure documentarea faptelor economice ale entităţii şi reflectarea acestora în contabilitate;
-        să asigure respectarea actelor normative în vigoare elaborate de autorităţile statale privind reglementarea
contabilităţii prevăzute de legea contabilității;
-        să asigure întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare în conformitate cu legea contabilității şi cu standardele de
contabilitate.
Regulile generale privind contabilitatea elementelor patrimoniale conform legii contabilității interzic deţinerea de
către entitate a activelor cu orice titlu, înregistrarea surselor de provenienţă a acestora şi a faptelor economice fără
documentarea şi reflectarea acestora în contabilitate. 
Conform legii contabilității, entitățile de interes public, inclusiv și societățile de asigurări  sunt obligate să țină
contabilitatea și raportarea situațiilor financiare conform prevederilor SIRF. SIRF pot fi aplicate şi de entităţile care
utilizează sistemul contabil complet în partidă dublă, conform politicii de contabilitate aprobate.
Ameliorarea cadrului normativ de raportare financiară în conformitate cu cerințele UE și IFRS, elaborarea
mecanismului de implementare și actualizare a IFRS constituie un cadrul normativ de raportare financiară modern.
 Standardele Contabile constituie baza ţinerii contabilităţii şi raportării financiare de către entităţi şi sunt parte
componentă a cadrului juridic al Republicii Moldova.
Aplicarea IFRS de către entităţile de interes public a fost implimentată obligatoriu pentru rapoartele financiare
întocmite pentru anul 2012, cu excepţia IFRS 1 „Adoptarea pentru prima dată a Standardelor Internaţionale de Raportare
Financiară”, care a fost aplicată începând cu 1 ianuarie 2011. În legătură cu realizarea măsurilor date Ministerul Finanțelor
a publicat și a plasat pe site-ul său modificările operate în IFRS de către Consiliului pentru Standardele Internaționale de
Contabilitate (IASB), a oferit asistență din partea experților străini cu privire la implimentarea IFRS și a asigurat asistența
consultativă entităților în procesul de implimentare a IFRS ce a contribuit la pregătirea raportării situațiilor financiare ale
entităților autohtone conform IFRS și la creșterea credibilității acestora.
Reforma sistemului contabil din țară a influențat și contabilitatea societăților de asigurări, care începând cu 01
ianuarie 2012 sunt obligate, în calitate de entități de interes public, să țină contabilitatea și să raporteze situațiile
financiare în baza IFRS.
Societăţile de asigurări sunt societăţi comerciale specializate, care îndeplinesc rolul de asigurători şi ocupă un
segment specific în economia ţării.
Activitatea de bază a societăților de asigurări este prestarea serviciilor de asigurări în baza condiţiilor de asigurare,
care sunt elaborate conform legislaţiei în vigoare de către asigurători şi coordonate cu Autoritatea de supraveghere a
asigurărilor pe tipurile de asigurări facultative (benevole) şi conform legii pe tipurile de asigurări obligatorii.
Conform condiţiilor de asigurare pe tipurile de asigurări facultative şi conform legii pe tipurile de asigurări
obligatorii, cu acordul părţilor, se întocmeşte contractul de asigurare, care servește baza juridică în tranzacțiile legate de
operațiile de asigurări.
Tratamentul contabil al contractelor de asigurare actualmente este prevăzut în IFRS 4 „Contracte de asigurare”.
Standardul dat nu se limitează la societăţile de asigurări, ci se aplică tuturor emitenţilor de contracte de asigurare şi, prin
urmare, poate avea impact şi asupra altor entităţi care emit contracte ce întrunesc definiţia contractelor de asigurări.
Trebuie menționat faptul, că IFRS 4 „Contracte de asigurare” este un standard provizoriu, în aşteptarea finalizării
etapei a II-a a proiectului Consiliului pentru Standardele Internaționale de Contabilitate privind contractele de asigurări.
IFRS 4 a fost elaborat în scopul reducerii schimbărilor de sisteme pe termen scurt. În acest sens, acesta permite entităţilor
să continue să-şi utilizeze politicile contabile existente pentru datoriile ce decurg din contractele de asigurări în perioada
cât politicile existente îndeplinesc anumite cerinţe prevăzute în IFRS 4 și în actele normative în vigoare.
Alte elemente semnificative din situaţiile financiare ale unei societăţi de asigurări, în afară de activele şi pasivele
aferente asigurării, pot fi reprezentate de investiţii (de exemplu: instrumente financiare, investiţii imobiliare),
împrumuturi, creanţe comerciale etc.
Standardul consideră orice entitate emitentă a unui contract de asigurări drept „asigurător“, indiferent dacă
entitatea este sau nu privită ca o societate de asigurări în scopuri legale şi de reglementare. De asemenea, acoperă
instrumentele financiare emise de orice entitate şi care au o caracteristică de participare discreţionară. Nu se aplică
activelor şi pasivelor unei entităţi ce nu decurg din contractele de asigurări sau instrumentele financiare cu caracteristici
de participare discreţionară. Prevederile standardului dat nu se aplică contabilizării contractelor de asigurări de către
deţinătorii poliţelor de asigurare.
Articolul 14 din IFRS 4 „Contracte de asigurare” prevede cerinţele minime ce trebuie îndeplinite de societăţile de
asigurări cu privire la impactul articolelor 10-12 din IAS 8 „Segmente de activitate” conform cărora entitatea trebuie să
determine ce set de componente constituie segmentele de activitate, în funcţie de principiul de bază și anume:
a)      nu vor recunoaşte ca datorie nici un provizion pentru posibilele cereri de despăgubiri viitoare dacă acestea
decurg din contracte de asigurări ce nu sunt în vigoare la sfîrşitul perioadei de raportare;
b)      vor efectua testul privind adecvarea datoriilor;
c)      vor elimina o datorie asociată contractelor de asigurare (sau o parte din aceasta) din situaţia financiară numai
atunci când aceasta este stinsă (adică atunci când obligaţia specificată în contract este plătită, anulată sau expiră);
d)     nu vor compensa: active de reasigurare cu datoriile aferente asigurării; sau venituri, sau cheltuieli din
contracte de reasigurare cu cheltuieli sau venituri din contractele de asigurare directă aferente; vor lua în calcul dacă
activele de reasigurare sunt depreciate.
Conform legii contabilității, contabilitatea activelor pe termen lung se ţine pe fiecare obiect de evidenţă, în expresie
cantitativă şi valorică, iar contabilitatea stocurilor se ţine în expresie cantitativă şi valorică sau numai în expresie valorică,
în conformitate cu standardele de contabilitate.
Înregistrarea iniţială în contabilitate a elementelor de activ se face la valoarea de intrare.
Recunoașterea veniturilor.  Înțelegerea IFRS a activității de asigurări nu este dependentă de forma juridică a
contractului, dar de conținutul economic al acestuia. În IFRS 4 „Contracte de asigurare” sau în IAS 18 „Venituri” nu există
nici un model de recunoaștere a veniturilor din contractele de asigurare.
IFRS 4 „Contracte de asigurare” include în domeniul sau de aplicare numai contractele de asigurare (inclusiv și
contractele de reasigurare) pe care le emite și contractele de reasigurare pe care le acceptă societatea de asigurări.
 Primele brute subscrise aferente contractelor de asigurare și reasigurare sunt calculate și recunoscute lunar pe baza
primelor brute încasate și care urmează să fie încasate (prime subscrise).
Legea contabilității reglementează înregistrarea veniturilor pe feluri de venituri, potrivit naturii sau sursei de
provenienţă a acestora.
IFRS 4 „Contracte de asigurare” defineşte contractul de asigurare ca fiind un contract conform căruia o parte
(asigurătorul) acceptă un risc de asigurare semnificativ din partea celeilalte părţi (asiguratului - titularul poliţei) prin faptul
că este de acord să îl despăgubească pe cel din urmă în cazul în care acesta este afectat de un viitor eveniment incert
(evenimentul asigurat).
Principiul fundamental al definiţiei contractului de asigurare este acela că ar trebui să existe un risc de asigurare
semnificativ decurgând dintr-un eveniment viitor incert care îl afectează pe asigurat – deţinătorul poliţei de
asigurare. Pentru a respecta acest principiu este necesar ca:
-        să existe un eveniment viitor incert specificat care îl afectează pe deţinătorul poliţei de asigurare;
-        evenimentul rezultă dintr-o situaţie cu conţinut comercial şi dintr-un risc preexistent; şi
-        beneficiile suplimentare datorate în cazul producerii evenimentului asigurat sunt semnificative comparativ cu
toate celelalte situaţii.
Riscul constituie esenţa unui contract de asigurare. Cel puţin unul dintre următoarele aspecte este incert la
începutul unui contract de asigurare: dacă evenimentul asigurat se va produce sau nu; când se va produce; sau cât de
mult va trebui să plătească asigurătorul dacă evenimentul se produce.
Pentru a corespunde definiţiei prezentate mai sus, un contract trebuie să acopere un risc de asigurare. Riscul de
asigurare este definit de IFRS 4 „Contracte de asigurare” ca fiind orice alt risc decât cel financiar. Riscul financiar se
defineşte ca fiind riscul unei posibile viitoare schimbări a uneia sau mai multor rate de dobândă, preţuri de instrumente
financiare, indici de preţuri sau rate, rating al creditului sau indici ai creditului sau a altor variabile non financiare numai
atâta timp, cât aceasta nu se referă uneia din părţi a contractului.
Conform definiţiilor prezentate, un contract este necesar să prevadă plata către deţinătorul poliţei de asigurare
(asigurat), dacă se produce un eveniment incert specificat de condițiile acestuia. Cu toate acestea, contractul nu este unul
de asigurare, decât dacă evenimentul specificat decurge dintr-o variabilă non financiară şi dacă respectivul eveniment îl
afectează în mod negativ pe deţinătorul poliţei de asigurare. Un exemplu de astfel de eveniment este decesul sau
accidentul rutier.
Contractele ce conţin atât riscuri financiare cât şi de asigurare nu sunt excluse din definiţia contractelor de asigurări
atât timp până riscul de asigurare este semnificativ. Contractele cu primă unică ce conţin un element de asigurare de viaţă
şi o sumă acumulată pe un anumit termen, inclusiv cota de profit, sunt un exemplu de astfel de caz care trebuie analizat
cu atenţie. IFRS 4 face distincţia între contractele emise de societăţile de asigurări care nu conţin un risc de asigurare
semnificativ şi se referă la ele ca fiind „contracte de investiţii“.
Contractele de investiţii sunt contabilizate în baza IAS 39, „Instrumente financiare: Recunoaştere şi evaluare”, şi IAS
18, „Venituri“, și nu în baza IFRS 4 „Contracte de asigurare”, chiar dacă din punct de vedere juridic sau în scopuri de
reglementare, ele sunt numite contracte de asigurări.
Veniturile din investiții cuprind venituri din titluri şi obligaţiuni de stat, venituri din dividende, venituri din dobânzi,
câştiguri nete din valoarea justă a activelor financiare la valoare justă prin contul de profit sau pierdere şi venituri din
vânzarea activelor financiare. Veniturile date sunt recunoscute în contabilitate în funcție de metodele de recunoaștere și
evaluare a instrumentelor financiare la care se referă.
Creanțe și datorii. Legea contabilității prevede înregistrarea în contabilitate a creanţelor şi datoriilor pe termen
scurt la valoarea nominală, iar creanţele şi datoriile pe termen lung – la valoarea scontată, în conformitate cu cerinţele
standardelor de contabilitate. Contabilitatea creanţelor şi datoriilor se ţine pe categorii, clienţi, furnizori, alţi debitori şi
creditori. Valoarea acţiunilor sau a altor titluri de valoare, emise şi subscrise, se reflectă distinct în contabilitate.
Creanțe clienți. Creanţele din prime constau, în principiu, în soldurile scadente ale primelor care sunt datorate de
deţinătorii poliţelor de asigurare.
SIRF 4 şi IAS 39 nu reglementează în mod specific contabilizarea creanţelor clienţilor față de societatea de asigurări.
Precizări asupra recunoaşterii iniţiale şi ulterioare se regăsesc în IAS 39. Creanţele clienţilor aferente primelor de asigurare
trebuie încadrate în categoria împrumuturi şi creanţe şi ulterior trebuie evaluate la cost amortizat minus deprecieri.
Deprecierea creanțelor clienți. Dacă există probe obiective că aceste creanţe sunt depreciate, entitatea trebuie să
reducă în consecinţă valoarea contabilă a creanţelor din asigurare şi să recunoască respectiva pierdere din depreciere în
contul de profit şi pierdere. O posibilă abordare ce poate fi utilizată în colectarea probelor obiective conform cărora o
creanţă din asigurare este depreciată ar fi utilizarea aceluiaşi proces adoptat în cazul împrumuturilor şi al creanţelor
(adică în conformitate cu IAS 39). Într-o astfel de situaţie, pierderea din depreciere se poate calcula cu aceeaşi metodă
folosită în cazul instrumentelor financiare. IFRS recomandă să se facă o analiză pe vechime a soldurilor conturilor de
creanţe cel puţin trimestrial, pe baza datei scadente a creanţelor.
 În practică, provizioanele sunt constituite pentru creanţele cu o restanţă mai mare de un anumit număr de zile de la
data scadentă, cum este specificat în contractul de asigurare. Cea mai bună estimare a provizioanelor pentru prime
trebuie să se bazeze pe proiecţiile tuturor fluxurilor de trezorerie relevante. Metodele statistice pot fi, de asemenea,
utilizate pe baza informaţiilor istorice. O dată ce este considerat neincasabil, soldul creanţei din prime va fi trecut la
cheltuială, sub forma cheltuielilor cu clienţi incerţi, presupunând că încă nu a fost constituit un provizion. Dacă a fost
constituit un provizion, cheltuiala suplimentară va fi egală cu diferenţa dintre creanţă şi suma provizioanelor.
Datorii în asigurări. Testul de adecvare a datoriilor presupune ca asigurătorul să evalueze la sfârşitul fiecărei
perioade de raportare, dacă datoriile sale aferente asigurării şi recunoscute sunt adecvate, folosind estimările curente ale
fluxurilor de trezorerie aferente contractelor sale de asigurare. Dacă acea evaluare indică faptul că valoarea contabilă a
datoriilor sale aferente asigurării (minus costurile de achiziţie amânate şi activele necorporale aferente cum ar fi cele
înregistrate în cazul unui transfer de portofoliu) este inadecvată din perspectiva viitoarelor fluxuri de numerar estimate,
întregul deficit va fi recunoscut în profit sau pierdere (prevederile IFRS 4, art.15).
Testul privind adecvarea datoriilor presupune următoarele două etape:
În prima etapă, se stabileşte dacă entităţile au deja în practicile lor contabile un test de adecvare similar care să
satisfacă următoarele cerinţe minime:
-        testul ia în considerare estimările curente ale tuturor fluxurilor de trezorerie contractuale şi ale fluxurilor de
trezorerie aferente, cum ar fi costurile de instrumentare a cererilor de despăgubire, precum şi cele rezultate din opţiunile
şi garanţiile încorporate;
-        dacă testul relevă faptul că datoria nu este adecvată, întregul deficit este recunoscut în profit sau pierdere.
Cea de-a doua etapă se aplică atunci cînd nu sunt îndeplinite cerinţele minime menționate mai sus. Aceasta
necesită recunoaşterea unei pierderi pentru contractele de asigurare în conformitate cu IAS 37 – „Provizioane, datorii
contingente şi active contingente“. În anumite situaţii, testul descris în IAS 37 include marje de risc şi incertitudine,
precum şi luarea în calcul a valorii-timp a banilor (adică actualizare) care, în anumite situaţii, ar putea conduce la o
pierdere recunoscută conform IAS 37 mai mare decât cifra ce ar fi fost acceptabilă în conformitate cu IFRS 4  „Contracte
de asigurare”.
Rezerve tehnice. Testele privind adecvarea datoriilor (rezervelor) se efectuiază la finalul fiecărei perioade de
raportare pentru a asigura caracterul adecvat al pasivelor contractuale nete de activele aferente cheltutielilor de achiziţie
reportate. În realizarea testelor date sunt utilizate cele mai bune estimări curente ale fluxurilor de numerar contractuale
şi ale cheltuielilor de înregistrare şi administrare a cererilor de despăgubiri, precum şi venitul din investiţii din activele ce
stau la baza acestor pasive. Orice deficienţă este imediat înregistrată in contul de profit sau pierdere iniţial prin anularea
cheltutielilor de achiziţie reportate şi prin constituirea ulterioară a unui provizion pentru pierderile ce decurg din testele
privind adecvarea datoriilor (provizion pentru risc neexpirat).  Când testul privind adecvarea datoriilor necesită adoptarea
celor mai bune noi ipoteze, aceste ipoteze (fără marjele pentru abaterile negative) sunt utilizate pentru evaluarea
ulterioară a acestor datorii.
IFRS 4 nu prescrie, care rezerve tehnice ar trebui să fie recunoscute în situaţiile financiare ale asigurătorilor. IFRS 4
permite unui asigurător să continue cu practicile curente, să formeze și să mențină rezervele tehnice conform
reglementărilor aprobate de autoritatea de supraveghere a asigurărilor.
Operațiuni de reasigurare. Activitatea de reasigurare completează activitatea de asigurare prin cedarea și primirea
unor riscuri pe piața internă și externă de asigurări. Predarea riscurilor de un asigurător, denumit reasigurat (cedent)
poate fi parţială sau integrală, aceste riscuri sunt preluate de un alt asigurător, denumit reasigurător (cesionar), care la
rândul său, îşi asumă angajamentul să recupereze o parte corespunzătoare din despăgubirea de asigurare acordată de
către cedent pe contractul de asigurare directă.
Tranzacţiile şi soldurile aferente contractelor de reasigurare sunt evidenţiate în informaţiile financiare în
conformitate cu prevederile contractelor de reasigurare.
Primele cedate în reasigurare şi sumele aferente daunelor plătite pe riscurile cedate în reasigurare, precum şi
rezervele de prime pe riscurile cedate, şi rezervele de daune ce se referă la riscurile cedate se înregistrează distinct pe
baza contabilităţii de angajament.
Primele cedate in reasigurare înregistrate in contabilitate sunt calculate conform contractelor de reasigurare având
ca baza primele colectate.
Sumele estimate a fi recuperabile de la reasiguratori aferente daunelor neplătite sunt înregistrate separat de
sumele estimate de a fi plătite asiguraţilor.
În mod specific, conform IFRS 4, alin. 14 (d), un asigurător nu trebuie să compenseze activele de reasigurare cu
datoriile asociate contractelor de asigurare directă; sau venitul din, sau cheltuiala cu contractele de reasigurare cu venitul
din, sau cheltuiala cu contractele de asigurare directă aferente.
Comisioanele aferente primelor pe riscurile cedate în reasigurare reprezintă venituri și trebuie înregistrate distinct
conform condițiilor prevăzute în contractele de reasigurare şi reglementărilor contabile în vigoare.
 Depozitele de prime, primite de la reasigurători reprezintă sumele depuse sau reţinute de la aceştia, în virtutea
contractelor de reasigurare. Acestea pot fi formate în cazurile când situaţia financiară a cedentului nu permite acestuia
achitarea daunelor pe contractele de asigurare directă, pe care riscul parțial sau integral este cedat în reasigurare, de sine
stătător până la efectuarea plăţilor de către reasigurător în limita răspunderii asumate.
Dacă un activ de reasigurare este depreciat, pierderea din depreciere trebuie să fie recunoscută în profit şi pierdere
conform IFRS 4, alin. 20. Activele pot fi depreciate numai în cazul în care există indicatori obiectivi pentru a fi depreciate
(dovezi).
Cheltuieli operaționale.  Conform legii contabilității, contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli,
potrivit naturii sau destinaţiei acestora.
În componența cheltuielilor operaționale ale societății de asigurări  se includ cheltuielile aferente desfăşurării
activității de bază (de asigurări) a societății, și pot fi divizate în dependență de funcție: în cheltuieli de gestiune și cheltuieli
aferente despăgubirilor și îndemnizațiilor de asigurare.
Cheltuielile de gestiune includ cheltuielile operaționale aferente achiziționării și gestiunii portofoliului contractelor
de asigurare (reasigurare), cât și cheltuielile administrative și generale, cheltuieli legate de regularizarea daunelor și alte
cheltuieli aferente desfășurării activității de asigurări. Mărimea normativă a cheltuielilor de gestiune se aprobă în
cuantumul procentual la calculul structurii taxei tarifare.
Parte componentă a cheltuielilor de gestiune generate în cadrul procesului de încheiere a contractelor de asigurare
sunt și cheltuielile de achiziţie, care cuprind atât cheltuielile direct atribuite, precum comisioanele de achiziţie şi
cheltuielile de acceptare a contractelor de asigurare, cât şi cheltuielile indirect atribuite, precum cheltuielile de publicitate
sau cheltuielile administrative legate de prelucrarea cererilor şi de eliberarea poliţelor de asigurare.
Conform politicilor contabile aprobate de societatea de asigurări, costurile de achiziție pot fi integral sau parțial
capitalizate și amortizate printr-o metodă similară cu cea folosită pentru amortizarea primei necâștigate.
Cheltuielile de achiziție normative se stabilesc în structura taxei tarifare separat de celelalte cheltuieli de gestiune
ale societății de asigurări, și pot fi actualizate în dependență de rezultatul tehnic efectiv obținut pe produs de asigurare cu
informarea autorității de supraveghere.
Cheltuielile de achiziție care sunt efectuate în cursul exercițiului financiar, dar care sunt aferente unui exercițiu
financiar ulterior, și care sunt legate în mod direct de subscrierea sau reînnoirea cu succes a unui contract de asigurare, și
care, rezultă direct din tranzacțiile contractuale prezintă cheltuieli de achiziție reportate și sunt ocazionate de încheierea
contractelor de asigurare.
Suma cheltuielilor de achiziție reportate se calculează pe o bază care este compatibilă cu cea utilizată pentru
calculul rezervei primei necâștigate, pentru fiecare produs de asigurare și pentru fiecare contract de asigurare în parte și
sunt amortizate în timp proporțional cu veniturile obținute aferente fiecărui produs de asigurare, în măsura în care
societatea de asigurări suportă aceste cheltuieli. Alte costuri de achiziţie sunt înregistrate ca și cheltuieli ale perioadei de
gestiune în care au fost suportate.
La finalul fiecărei perioade de raportare, sunt efectuate teste privind adecvarea cheltuielilor de achiziție amânate
pentru a asigura caracterul adecvat al acestora.
Daune şi alte beneficii aferente contractelor de asigurare. Cheltuielile cu daunele plătite şi alte beneficii cuprind
sumele plătite aferente exercițiului financiar in baza contractelor de asigurare, si cuprind despăgubiri, indemnizații de
asigurare etc.
La încheierea contractului de asigurare asigurătorul selectează circumstanţele riscurilor în baza cărora are
posibilitate de a evalua probabilitatea apariţiei evenimentului asigurat.
Cheltuielile legate de despăgubiri constituie unul dintre principalele articole de cheltuieli din asigurarea directă și se
achită de către asigurător în conformitate cu contractul de asigurare sau conform legii, în baza cererii asiguratului şi
conform deciziei societăţii de asigurări, după cercetările proprii privind cauzele şi circumstanţele producerii cazului
asigurat.
La încheierea contractelor de răspundere civilă, asigurătorul plăteşte despăgubirea de asigurare nemijlocit celui
păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat. Despăgubirea se plăteşte asiguratului în cazul în care
acesta dovedeşte că l-a despăgubit pe cel păgubit, dacă asigurătorul nu are dreptul la acţiune de regres faţă de asigurat.
Plata sumelor de asigurare la survenirea  cazului asigurat se achită de către asigurător în limita răspunderii asumate
sub formă bănească prin suma asigurată.
Profit sau pierdere. Conform prevederilor legii contabilității, în contabilitate, profitul sau pierderea se determină cu
total cumulativ de la începutul perioadei de gestiune. Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli se efectuează, de
regulă, la finele perioadei de gestiune.
Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinaţii, conform deciziei adunării generale a
acţionarilor societății de asigurări privind repartizarea profitului anual, după aprobarea situaţiilor financiare anuale.
 Pierderea contabilă reportată conform statutului societății de asigurări se acoperă din profitul net al perioadelor de
gestiune curentă şi precedentă, din rezerve şi din capitalul social, din contribuţiile suplimentare ale acţionarilor, potrivit
hotărârii adunării generale a acestora.
Societățile de asigurări sunt obligate să ţină evidenţa activelor, capitalului propriu, datoriilor, consumurilor,
cheltuielilor şi veniturilor în baza conturilor contabile. Să efectueze inventarierea generală a elementelor de activ şi pasiv,
cel puţin o dată pe an pe parcursul desfăşurării activităţii sale, în cazul reorganizării sau încetării activităţii, precum şi în
cazurile prevăzute de Regulamentul privind inventarierea, aprobat de Ministerul Finanţelor.
Societățile de asigurări, în calitate de entități de interes public aplică IFRS și elaborează planul de conturi propriu, ce
corespunde cerinţelor IFRS.
Politicile contabile elaborate de către societățile de asigurări conform cerințelor IFRS pot fi modificate numai în
cazurile dacă acestea conduc la prezentarea unor informaţii care sunt mai relevante şi nu mai puţin viabile sau mai viabile
şi nu mai puţin relevante decât anterior.
2.3. Sarcinile de bază ale contabilităţii în activitatea de asigurări.
Funcția principală a contabilității societăților de asigurări este de a oferi managementului acesteia informații
complete şi veridice, cu privire la situaţia financiară a entităţii; la situaţiile critice în sfera îndeplinirii obligațiilor
contractuale sau la deficitul de mijloace băneşti; tranzacțiilor financiare și rapoartelor aferente acestora, pentru luarea
deciziilor economice eficiente necesare în mediul de afaceri în scopul gestionării adecvate a resurselor societății de
asigurări și obținerii celor mai bune performanțe economice.
Conform art. 18 al legii contabilității ciclul contabil al entităţii cuprinde:
-       întocmirea documentelor primare şi centralizatoare;
-       evaluarea şi recunoaşterea elementelor contabile;
-       reflectarea informaţiilor în conturile contabile;
-       întocmirea registrelor contabile;
-       inventarierea elementelor contabile;
-       întocmirea balanţei de verificare, a Cărţii mari şi a situaţiilor financiare.
Serviciul contabil este obligat să asigure următoarele cerinţe la prelucrarea informaţiei cu privire la activitatea
entității:

1. Operativitatea contabilităţii,  care constă în prezentarea informaţiei contabile în scopuri de management

şi întocmirea situațiilor financiare în termenii stabiliţi;

2. Integritatea contabilizării operaţiilor economice, ce presupune prezentarea completă a informaţiei

contabile în scopuri de management al afacerii. Este important să se excludă cazurile de prezentare a informaţiei duble şi
neesenţiale.

3. Veridicitatea informaţiei contabile, care asigură documentarea tuturor operaţiilor economice, respectarea
regulilor cu privire la inventariere, evaluare şi contabilizarea cheltuielilor perioadei.

4. Comparabilitatea indicatorilor planificaţi cu cei contabili  - necesară pentru controlul respectării normelor
de cheltuieli a materiei prime şi controlul asupra îndeplinirii planurilor, prognozei, comenzilor, contractelor etc.

5. Eficacitatea serviciului de contabilitate  – se caracterizează prin nivelul de cheltuieli pentru întreţinerea

angajaţilor serviciului (numărul de angajaţi la un specialist din secţia de contabilitate, nivelul de computerizare a lucrului
specialiştilor serviciului de contabilitate).
Sarcini de bază ale serviciul contabil  pot fi atribuite următoarele:
-       prezentarea informaţiei complete şi veridice conducerii cu privire: la situaţia financiară a entităţii; la situaţiile
critice în sfera îndeplinirii contractelor încheiate, în aprovizionarea cu materie primă sau la deficitul de mijloace băneşti
etc.;
-       efectuarea decontărilor cu debitorii şi creditorii şi reglarea relaţiilor cu aceştia şi cu angajaţii entităţii cu privire
la remunerarea muncii şi mijloacelor virate sub răspundere titularilor de avans;
-       controlul activităţii persoanelor cu răspundere materială;
-       răspunderea pentru achitările în termen a datoriilor entităţii faţă de buget, fondurile sociale şi asigurările
obligatorii medicale;
-       răspunderea integrală la efectuarea operaţiilor cu mijloacele băneşti în numerar şi prin virament;
-       prezentarea situațiilor financiare, rapoartelor statistice şi fiscale în termenii stabiliţi organelor fiscale şi de
asigurări sociale şi medicale obligatorii, organelor statistice şi de control.
 Particularităţile specifice ale activităţii de asigurări condiţionează sarcinile principale ale contabilităţii acestor
operaţiuni, care cuprind:
-        înregistrarea corectă şi prelucrarea calitativă a datelor evidenţei contractelor aferente asigurării directe,
coasigurare și reasigurare după următoarele nivele analitice: pe asiguraţi, termeni de apariţie şi stingere a creanţelor
acestora faţă de asigurător;
-        înregistrarea în conturile contabile a operaţiilor economice aferente asigurării directe, coasigurării și
reasigurării în corespundere cu legislaţia în vigoare, reglementărilor IFRS, altor acte din domeniul contabil și politicilor
contabile elaborate de asigurător;
-        calcularea rezervelor tehnice de asigurare în corespundere cu actele normative stabilite de Autoritatea de
supraveghere a asigurărilor;
-        controlul asupra îndeplinirii obligaţiilor faţă de asiguraţi în corespundere cu condițiile prevăzute de
contractele încheiate la preluarea riscurilor în asigurare.
-        întocmirea veridică, deplină şi în termenii stabiliţi a informaţiei aferente operaţiilor din  asigurarea directă,
coasigurare şi reasigurare, precum şi cu privire la achiziţionarea şi utilizarea proprietăţii societății de asigurări şi a
obligaţiilor acesteia.
-        punerea la dispoziţie a informaţiei necesare tuturor utilizatorilor: proprietarilor şi angajaţilor societății,
investitorilor şi creditorilor, organelor fiscale şi alte organe de stat despre toate domeniile de activitate a societății de
asigurări în corespundere cu cerinţele legislaţiei în vigoare, reglementărilor IFRS, altor acte din domeniul contabil și
politicilor contabile elaborate de asigurător.
-        prezentarea calitativă şi deplină a informației la raportarea situațiilor financiare, pentru utilizatorii interni şi
externi privind rezultatele financiare a activităţii societății de asigurări, privind capacitatea de îndeplinire la termen a
obligaţiilor față de asigurați cu privire la achitarea despăgubirilor și indemnizațiilor de asigurare, la achitarea altor sume
asiguraţilor pe contractele de asigurare directă, coasigurare şi reasigurare, precum şi informaţiei referitor la situaţia pieţei
de  asigurări în întregime.
-        preîntâmpinarea şi neutralizarea pierderilor neproductive la toate etapele de circulaţie a mijloacelor
economice indiferent de cauza apariţiei lor.
Organizarea și ținerea calitativă a contabilității operațiilor de asigurări servește o bază eficientă în luarea deciziilor
manageriale şi nu conduce la pierderi suplimentare în activitatea de asigurări, exclude posibilele încălcări sau eșecuri în
activitatea societății de asigurări şi ca urmare în activitatea totalmentă a acesteia.
2.4. Documentarea operaţiilor de asigurări
Conform prevederilor legii contabilităţii faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare şi
centralizatoare. Documentele primare se întocmesc în timpul efectuării operaţiunii, iar dacă aceasta este imposibil,
nemijlocit după efectuarea operaţiunii sau după producerea evenimentului.
Serviciile de asigurări sunt prestate în baza condiţiilor de asigurare, care sunt elaborate conform legislaţiei în
vigoare de către asigurători şi coordonate cu Autoritatea de supraveghere a asigurărilor pe tipurile de asigurări facultative
şi conform legii pe tipurile de asigurări obligatorii. 
Conform condiţiilor de asigurare pe tipurile de asigurări facultative şi conform legii pe tipurile de asigurări
obligatorii, cu acordul părţilor, se întocmeşte contractul de asigurare. Încheierea contractului de asigurare este
confirmată prin remiterea de către asigurător, în termenul stabilit, a unui certificat, numit  poliţă de asigurare. Poliţa de
asigurare în toate cazurile prezintă dovada intrării contractului de asigurare în vigoare.
Actele legislative principale ce reglementează documentarea operațiilor economice sunt:
-        Codul civil;
-        Codul fiscl;
-        Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017;
-        Hotărârea Guvernului nr. 294 din 17.03.1998 cu privire la executarea Decretului Preşedintelui Republicii
Moldova nr.406-II din 23 decembrie 1997;               
-        Ordinile Ministerului Finanțelor și Biroul Național de Statistică cu privire la aprobarea formularelor și
instrucțiunilor de completarea ale acestora.
Conform art. 19 al legii contabilității entitatea utilizează formulare tipizate de documente primare, aprobate de
Ministerul Finanţelor. În lipsa formularelor tipizate sau dacă acestea nu satisfac necesităţile entităţii, entitatea elaborează
şi utilizează formulare de documente, aprobate de conducerea ei, cu respectarea cerinţelor de menținere a elementelor
obligatorii reglementate de acest articol.
Documentele primare întocmite pe suport de hîrtie sau în formă electronică au aceeaşi putere juridică. În cazul
întocmirii documentului primar în formă electronică, entitatea, la solicitarea utilizatorului, este obligată să imprime copia
documentului pe suport de hârtie din cont propriu.
Documentele primare întocmite conform prevederilor art.19 alin (6) al legii contabilităţii conţin următoarele
elemente obligatorii: denumirea şi numărul documentului; data întocmirii documentului; denumirea, adresa, IDNO (codul
fiscal) al entităţii în numele căreia este întocmit documentul; denumirea, adresa, IDNO (codul fiscal) al destinatarului
documentului, iar pentru persoanele fizice - codul personal; conţinutul faptelor economice; etaloanele cantitative şi
valorice în care sînt exprimate faptele economice; funcţia, numele, prenumele şi semnătura, inclusiv digitală, a
persoanelor responsabile de efectuarea şi înregistrarea faptelor economice.
La întocmirea documentelor primare, pentru persoanele neînregistrate ca subiecţi ai activităţii de întreprinzător și
pentru necesităţile interne ale entităţii, respectarea prevederilor date nu este obligatorie.
Documentele de casă, bancare şi de decontare, datoriile financiare, comerciale şi calculate pot fi semnate
unipersonal de conducătorul entităţii ori de două persoane cu drept de semnătură: prima semnătură aparţine
conducătorului sau altei persoane împuternicite, a doua – contabilului-şef sau altei persoane împuternicite. Semnăturile
pe documentele menţionate, după caz, se confirmă prin aplicarea ştampilei entităţii respective. În lipsa funcţiei de
contabil-şef, semnătura pe documentele menţionate se aplică de conducătorul entităţii respective sau de altă persoană
împuternicită. Persoanele care întocmesc şi/sau semnează documentele primare răspund în conformitate cu legea
contabilității.
Bonurile maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală sînt recunoscute drept documente primare ce confirmă
procurarea activelor şi prestarea serviciilor, cu condiţia respectării cerinţelor enumerate mai sus conform art.19 alin.(6) al
legii contabilităţii.
Emiterea mai multor documente primare pentru unele şi aceleaşi operaţiuni se interzice.
Corectări în documentele primare care justifică operaţiunile de casă, bancare, de livrare şi achiziţie a bunurilor
economice şi a serviciilor nu se admit.
Contabilului-şef (şefului serviciului contabil) i se interzice să primească spre executare documente privind faptele
economice ce contravin actelor legislative şi normative, informînd despre aceasta în scris conducătorul entităţii. Astfel de
documente se primesc spre executare numai cu indicaţiile suplimentare în scris ale conducătorului entităţii căruia,
ulterior, îi revine răspunderea pentru aceasta.
Documentele  primare ce justifică înregistrarea veniturilor din operațiile de asigurări în contabilitatea asigurătorului
sunt contractul de asigurare, poliţa de asigurare, documentele ce confirmă plata primei de asigurare și factura.
Asigurătorul este obligat să remită asiguratului un exemplar, semnat de el, al poliţei de asigurare. În poliţa de
asigurare se va indica: numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractante; obiectul asigurării: bun,
persoană şi răspundere civilă; riscurile ce se asigură; începutul şi durata asigurării; suma asigurată; prima de asigurare,
locul şi termenele de plată; alte date, conform legii sau acordului dintre părţi.
Contractul de asigurare se încheie în forma şi în modul stabilit de legislaţia civilă în vigoare. Prin contract de
asigurare, asiguratul se obligă să plătească asigurătorului prima de asigurare, iar acesta se obligă să plătească, la
producerea riscului asigurat, asiguratului sau unui terţ (beneficiarului asigurării) suma asigurată ori despăgubirea de
asigurare, în limitele şi în termenele stipulate în contractul de asigurare.
Pentru încheierea contractului de asigurare, asiguratul prezintă asigurătorului propunere (cerere) scrisă, în care
indică interesul propriu şi cel al beneficiarului asigurării sau declară verbal că doreşte să încheie contract de asigurare.
Contractul de asigurare poate fi încheiat în favoarea mai multor beneficiari.
Conform legislaţiei civile, în contractul de asigurare se stipulează obligatoriu: numele sau denumirea, domiciliul sau
sediul părţilor contractante; obiectul asigurării: bun, persoană şi răspundere civilă; riscurile ce se asigură; începutul şi
durata asigurării; sumele asigurate; primele de asigurare, locul şi termenele de plată; alte date, conform legii sau
contractului.
Valoarea veniturilor din asigurări se stabileşte în contractul de asigurare şi în poliţa de asigurare sub formă de primă
de asigurare.
Începând cu 01 ianuarie 2008, după intrarea în vigoare a noii legi a contabilităţii, societăţile de asigurări conform
prevederilor articolului 20 „Documente primare cu regim special” sunt obligate la suma serviciilor de asigurare prestate să
elibereze asiguraţilor facturi  cu excepţia serviciilor de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse
de autovehicule. Certificatele eliberate asiguraţilor la asigurarea obligatorie de răspundere civilă internă şi externă în
baza certificatelor internaționale „Carte Verde” sunt incluse în lista formularelor documentelor primare cu regim special.
Facturile fiscale la suma serviciilor de asigurare acordate, nu se eliberează de către societăţile de asigurări,
deoarece serviciile date sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată conform titlului III, capitolul 4, articolul 103, p.12 g) al
Codului Fiscal al Republicii Moldova.
La încheierea contractelor de asigurare fără participarea intermediarilor în asigurări asigurătorul
eliberează facrtură la suma primei brute supscrise pe contractul de asigurare directă sau coasigurare.
Acceptarea riscurilor în asigurare cu participarea intermediarului în asigurări implică mai multe operații și atunci
asigurătorul la suma primei de asigurare supscrise pe contract eliberează factură, iar brokerul/agentul de asigurare/
agentul bancassurance eliberează factură asigurătorului la suma comisionului calculat pentru serviciile de intermediere
acordate societății de asigurări.
 La plasarea riscurilor în reasigurare fără participarea intermediarilor în asigurări, asigurătorul eliberează  factură la
suma primei de reasigurare brute subscrise pe contractul de reasigurare, iar reasigurătorul eliberează factură la suma
comisionului calculat asigurătorului  pentru gestiunea riscului cedat în reasigurare (în caz, când contractul de reasigurare
prevede calcularea comisionului).
La plasarea riscurilor în reasigurare cu participarea intermediarilor în asigurări, asigurătorul eliberează factură la
suma primei de reasigurare brute subscrise pe contractul de reasigurare, iar reasigurătorul eliberează factură la suma
comisionului calculat asigurătorului  și  factură la suma comisionului calculat brokerului  pentru serviciile de intermediere
la plasarea riscului în reasigurare.
Conform art. 20 al legii contabilității „Documente primare cu regim special”, formularele tipizate cu regim special se
utilizează în cazurile:
-        înstrăinării activelor cu transmiterea dreptului de proprietate, cu excepţia valorilor mobiliare;
-        prestării serviciilor, cu excepţia serviciilor financiare prestate de către instituţiile financiare, organizaţiile de
microfinanţare, asociaţiile de economii şi împrumut;
-        transportării activelor în cadrul entităţii dezintegrate din punct de vedere teritorial şi în afara entităţii fără
transmiterea dreptului de proprietate;
-        achiziţionării activelor şi serviciilor de locaţiune de la furnizori – cetăţeni;
-        transmiterii activelor în leasing, arendă, locaţiune.
Entitatea care desfăşoară activitate de întreprinzător şi dispune de un sistem de imprimare automatizat imprimă
formulare tipizate cu regim special de sine stătător, cu acordul Ministerului Finanţelor, conform cerinţelor prevăzute de
Guvern.
Pentru operaţiunile de export-import al activelor şi serviciilor, drept documente primare pot fi utilizate
documentele aplicate în practica internaţională sau cele prevăzute de contract.
Societatea de asigurări este obligată să păstreze pe suport de hîrtie sau în formă electronică documentele contabile
care includ: documentele primare, registrele contabile, situaţiile financiare şi alte documente aferente organizării şi ţinerii
contabilităţi.
Documentele contabile trebuie sa fie sistematizate şi păstrate în termenele şi conform regulilor prevăzute de
Organul de Stat pentru Supravegherea şi Administrarea Fondului Arhivistic al Republicii Moldova.
Răspunderea pentru organizarea păstrării şi integritatea documentelor contabile o poartă conducătorul organului
de administrare a societții de asigurări.
2.5. Planul de conturi al societăților de asigurări
Planul de conturi are caracter de recomandare în scopul predării cursului „Contabilitatea societăților de asigurări” și
în organizarea contabilității de către societățile de asigurări licențiate în Republica Moldova.
Planul de conturi este elaborat în baza Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) și reglementează
modul de înregistrare a faptelor economice în conturile contabile ale societăților de asigurări conform prevederilor
acestora, altor reglementări contabile și acte normative din domeniul de asigurări la nivel național. Faptele economice se
înregistrează în conturi în funcție de conținutul economic al acestora, în partidă dublă, cu respectarea normelor și
politicelor contabile interne a societății de asigurări.
Planul - Model de conturi contabile recomandat de autori pentru organizarea contabilității în sistemul de asigurări
din țară cuprinde următoarele capitole:

1. Dispoziţii generale

2. Nomenclatorul conturilor contabile

III. Caracteristica şi modul de aplicare a claselor și grupelor de conturi contabile
În capitolul I sunt prezentate modul general de clasificare şi simbolizare a conturilor contabile.
Capitolul II cuprinde nomenclatorul claselor de conturi, grupelor de conturi, conturilor de gradul I (conturile
sintetice) şi conturilor de gradul II (subconturile).
În capitolul III sunt caracterizate clasele și grupele de conturi contabile.
Planul - Model de conturi contabile ale societății de asigurări cuprinde 9 clase:
1. Active imobilizate
2. Active circulante
3. Capital propriu
4. Datorii pe termen lung
5. Datorii curente
6. Venituri
7. Cheltuieli
8. Conturi de gestiune
 9. Conturi extrabilanţiere
Similar Planului general de conturi contabile, clasele 1-5 cuprind conturile de bilanț, clasele 6 – 7  includ conturile
de rezultate, clasa 8 include conturile de gestiune şi clasa 9 include conturile extrabilanţiere.
Conturile de bilanț sunt destinate generalizării informației privind activele, capitalului propriu şi datoriilor societății
de asigurări. La data raportării soldurile debitoare sau creditoare ale acestor conturi se includ în bilanțul contabil.
Conturile de rezultate sunt destinate generalizării informației privind veniturile şi cheltuielile societății de asigurări.
La data raportării soldurile acestor conturi se iau în calcul la determinarea indicatorilor din situația de profit şi pierdere a
societății de asigurări.
Conturile de gestiune sunt destinate generalizării informației privind costurile serviciilor de asigurări, încasărilor din
vânzarea bunurilor, costurile refacturate şi alte elemente contabile cu caracter tranzitoriu. Soldurile conturilor de
gestiune la data raportării se închid cu conturile de bilanț şi/sau de rezultate.
Conturile din clasele 1-8 funcționează în partidă dublă, conform căreia înregistrările se efectuează concomitent în
debitul unui cont şi creditul altui cont contabil.
Conturile extrabilanţiere funcționează în partidă simplă și sunt destinate generalizării informației privind bunurile
neînregistrate în bilanțul societății de asigurări, dar aflate în gestiunea acesteia, creanțele şi datoriile contingente,
garanțiile acordate şi primite, pierderile fiscale şi alte elemente similare.
Simbolizarea conturilor în Planul de conturi contabile recomandat de autori pentru organizarea contabilității
societății de asigurări, similar simbolizării conturilor conform Planului general de conturi contabile are la bază sistemul
zecimal potrivit căruia:
-       clasele de conturi sunt simbolizate cu o singură cifră de la 1 la 9;
-       grupele de conturi sunt simbolizate cu două cifre, din care: prima indică codul (simbolul) clasei în care este
inclusă grupa respectivă, iar a doua – numărul grupei;
-       conturile de gradul I sunt simbolizate cu trei cifre, din care: primele două formează codul grupei, la care se
referă contul respectiv, iar a treia cifră – numărul contului de gradul I;
-       conturile de gradul II sunt simbolizate cu patru cifre, din care: primele trei cifre indică codul contului de gradul
I, iar a patra cifră – numărul contului de gradul II al contului sintetic respectiv.
Capitolul II, cum a fost menționat mai sus cuprinde nomenclatorul claselor de conturi, grupelor de conturi,
conturilor de gradul I (conturile sintetice) şi conturilor de gradul II (subconturile). Nomenclatorul este prezentat în anexă
la suportul de curs.
În capitolul III „Caracteristica şi modul de aplicare a claselor și grupelor de conturi contabile”, autorii prezentă
caracteristica claselor și grupelor de conturi contabile propuse pentru organizarea contabilității în societățile de asigurări.
Clasa 1 „Active imobilizate” include conturile ce sunt destinate generalizării informaţiei privind existenţa şi mişcarea
activelor imobilizate și este formată din următoarele grupe de conturi: imobilizări necorporale, imobilizări corporale,
investiții imobiliare, investiții în entitățile asociate și asocieri în participație contabilizate prin metoda punerii în
echivalență, investiții financiare imobilizate, active amînate privind impozitul pe venit, creanțe și avansuri acordate
aferente plasamentelor în imobilizări financiare, active de reasigurare imobilizate și alte active imobilizate.
Grupa 18 „Active de reasigurare imobilizate”, clasă ce include conturi legate de specificul activității de asigurări,
include conturile de gradul 1 și gradul 2, care generalizează informația cu privire la existența și miscarea sumelor ce
prezintă cota reasigurătorului (active de reasigurare pe termen lung) în rezervele formate de asigurător pe riscurile cedate
în reasigurare.
Clasa 2 „Active circulante” include conturile ce sunt destinate generalizării informaţiei privind existenţa şi mişcarea
activelor circulante și cuprinde următoarele grupe de conturi: stocuri, creanțe curente aferente contractelor de asigurare
și reasigurare, alte creanțe curente, numerar și echivalent de numerar, investiții financiare curente, active de reasigurare
pe termen scurt, cheltuieli anticipate curente, active imobilizate și grupuri destinate cedării deținute în vederea vânzării și
alte active curente.
Conturi aferente activității operaționale a societății de asigurări în clasa 2 sunt conturile din grupul de conturi 22
„Creanțe curente aferente contractelor de asigurare și reasigurare” care include conturile de gradul 1 și gradul 2 ce
generalizeaza informația privind formarea și stingerea creanței asiguraților față de asigurător pe contractele de asigurare
directă și coasigurare, creanțele aferente operațiilor de subrogare și regres, creanțe aferente deservirii contractelor de
asigurare directă și alte creanțe aferente operațiilor date. Grupa 26 „Active de reasigurare pe termen scurt” include
conturile ce generalizează informația cu privire la cota reasigurătorului în rezervele formate de asigurător pe termen
scurt.
Clasa 3 „Capital propriu” include conturile ce sunt destinate generalizării informaţiei privind existenţa şi
modificarea capitalului social şi suplimentar al societății de asigurări, rezervelor prevăzute de legislația în vigoare, altele
decât cele de asigurare, profitului nerepartizat (pierderii neacoperite) şi altor elemente de capital propriu al societății de
asigurări.
 Clasa 4 „Datorii pe termen lung”  include conturile ce sunt destinate generalizării informaţiei privind existenţa şi
modificarea datoriilor pe termen lung ale societății de asigurări și include următoarele grupuri de conturi: datorii
financiare pe termen lung, alte datorii pe termen lung și datorii asociate contractelor de asigurare pe termen lung, ce
includ generalizarea informației privind constituirea și utilizarea rezervelor tehnice de asigurare aferente asigurării de
viață și pe tipurile de asigurări generale.
Clasa 5 „Datorii curente” include conturile ce sunt destinate generalizării informaţiei privind existenţa şi
modificarea datoriilor curente și include următoarele grupe de conturi: datorii financiare curente, datorii curente aferente
contractelor de asigurare, altele decât cererile de despăgubiri, datorii calculate curente, datorii aferente cererilor de
despăgubiri şi alte datorii curente.
Grupa 52 „Datorii curente aferente contractelor de asigurare, altele decât cererile de despăgubiri” include conturile
de gradul 1 și gradul 2 ce generalizează informația cu privire la avansurile primite de către societatea de asigurări pe
contractele de asigurare directă și reasigurare, și veniturile anticipate pe acestea, informația cu privire la datoriile
asigurătorului aferente operațiilor de asigurare, reasigurare și față de intermediarii în asigurări. De asemenea grupa dată
include conturile ce generalizează informația cu privire la constituirea și utilizarea rezervei de prime necâștigate și
rezervei riscurilor neexpirate.
Grupa 54 „Datorii aferente cererilor de despăgubiri” include conturile de gradul 1 și de gradul 2 ce generalizează
informația cu privire la datoriile asigurătorului aferente cererilor de despăgubiri îndreptate spre plată, datoriilor legate de
instrumentarea dosarelor de daune de către persoanele terțe, datoriilor aferente pretențiilor de regres și datoriilor pe
contractele de asigurare anulate. În grupa dată de conturi se includ și conturile ce țin de constituirea și utilizarea rezervei
de daune declarate, dar nesoluționate și rezervei de daune neavizate.
Clasa 6 „Venituri” include următoarele conturi de gradul 1:  venituri din primele de asigurare, venituri din
comisioane, venituri din subrogare și regres, venituri din investiții, cîștiguri din finanțare, alte venituri din exploatare.
Conturile date au funcții de conturi de activ și de conturi de pasiv. În creditul conturilor pe parcursul perioadei de gestiune
se înregistrează cu total cumulativ de la începutul perioadei veniturile recunoscute în conformitate cu standardele de
contabilitate, care se decontează în debitul acestor conturi la finele perioadei de gestiune la rezultatul financiar total.
Conform politicilor contabile în debitul contului de venituri din primele de asigurare în perioada de gestiune se
înregistrează primele de asigurare pe riscurile cedate în reasigurare, primele pe contractele anulate, sumele din
constituirea rezervelor de asigurare și altele. Evidența analitică a veniturilor se ține în conturile de gradul 2.
Clasa 7 „Cheltuieli” include conturile cheltuielilor de exploatare ce sunt destinate generalizării informaţiei privind
cheltuielile cu cereri de despăgubire, cheltuielile de achiziție aferente contractelor de asigurare, cheltuielile de marketing
și distribuire, cheltuielile de administrare, alte cheltuieli de exploatare, cheltuieli din investiții și cheltuieli cu costuri de
finanțare. În debitul acestor conturi pe parcursul perioadei de gestiune se înregistrează cu total cumulativ de la începutul
perioadei cheltuielile de exploatare recunoscute în conformitate cu standardele de contabilitate, iar la finele perioadei de
gestiune în creditul acestora se decontează la rezultatul financiar total. Conform politicilor contabile ale societății de
asigurări conturile date pot avea funcții nu numai de conturi de activ, dar și de conturi de pasiv.
Clasa 8 „Conturi de gestiune” include conturile ce sunt destinate generalizării informaţiei privind costurile,
încasările din vînzarea bunurilor în numerar, costurile refacturate și altele costuri, care cuprind conturi de calculaţie şi alte
conturi de gestiune. Conturile din clasa dată la data raportării se închid cu conturile de bilanţ şi/sau de rezultate.
Clasa 9 „Conturi extrabilanţiere” include conturile ce sunt destinate generalizării informaţiei privind bunurile
neînregistrate în bilanţul societății de asigurări, dar aflate în gestiunea acesteia; creanţele şi datoriile contingente;
garanţiile acordate şi primite; pierderile şi facilităţile fiscale şi alte elemente similare.
Societățile de asigurări elaborează planul de conturi de sinestătător conform cerințelor IFRS și altor acte normative
și legislative în vigoare, care conține nomenclatorul integral al conturilor de gradul I şi II necesare pentru ținerea
contabilității Societății și întocmirii situațiilor financiare ale acesteia.
temă 3 Înregistrări contabile aferente asigurărilor directe și coasigurării
3.1. Contabilitatea primelor de asigurare, coasigurare și decontările interne
Activitatea de bază a societăților de asigurări este prestarea serviciilor în domeniul de asigurări conform condiţiilor
de asigurare, care sunt elaborate de asigurător şi coordonate cu Autoritatea de supraveghere a asigurărilor pe tipurile de
asigurări facultative (benevole) şi conform legii pe tipurile de asigurări obligatorii.
Condițiile de asigurare și legislația în vigoare pe tipurile de asigurări obligatorii servesc baza juridică la acceptarea
riscurilor în asigurare și la incheierea contractului de asigurare, cu acordul părților contractuale. După achitarea primei de
asigurare de către asigurat, conform condițiilor asigurării, asigurătorul emite polița de asigurare, care este dovada intrării
în vigoare a contractului de asigurare.
Sarcinile contabilității la acceptarea riscurilor în asigurare sunt înregistrarea primelor subscrise pe contractele de
asigurare directă și coasigurare; decontărilor cu asigurații și intermediarii în asigurări, în caz cînd aceștea participă la
evaluarea și acceptarea riscurilor în asigurare.
 La încheierea contractelor de asigurare fără participarea intermediarilor în asigurări asigurătorul
eliberează facrtură la suma primei brute supscrise pe contractul de asigurare directă sau coasigurare, iar la acceptarea
riscurilor în asigurare cu participarea intermediarului în asigurări, suplimentar la factura  eliberată asiguratului,
brokerul/agentul de asigurare/ agentul bancassurance eliberează  asigurătorului factură la suma comisionului
calculat pentru serviciile de intermediere acordate societății de asigurări.
Contracte de asigurare directă.
Operațiile de bază cu privire la primele subscrise și decontările pe contractele de asigurare directă sunt
următoarele:

1. Contabilizarea primelor de asigurare subscrise de către asigurător pe contractele de asigurare directă:

  Debit 221  „Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211 ”Creanţe ale asiguraților pe
                                    prime subscrise”
Credit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6111 ”Prime brute subscrise”
2.Contabilizarea primelor de asigurare subscrise pe contractele de asigurare directă  prin intermediarii în asigurări:
Debit 222 „Creanțe curente ale intermediarilor în asigurări”, subcont 2221 ”Creanţe ale
                                  intermediarilor pe prime subscrise”
  Credit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6111 ”Prime brute subscrise”
3. Înregistrarea rezervei de prme necâștigate la suma primelor de asigurare subscrise pe contractele de asigurare
directă:
  Debit  611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6117”Modificarea rezervei de
                                      prime necâștigate”
Credit 525 ”Rezerva de prime necâștigate” (operația 1+ operația 2)
4. Încasarea primei de asigurare de către asigurător de la asigurați:
Debet 241 „Casa”, subcont 2411 ”Casa în monedă națională”,  sau
Debet 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat”, sau
Debet 243 „Conturi curente în valută străină”, subcont 2431 ”Numerar la
                                      conturi în țară”
Credit 221 „Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211 ”Creanţe ale asiguraților pe
                                      prime subscrise”
5. Încasarea primei de asigurare de către asigurător de la intermediari, în caz când prima de asigurare la încheierea
contractului a fost achitată acestuia de către asigurat: 
Debet 241 „Casa”, subcont 2411 ”Casa în monedă națională”,  sau
Debet 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat”, sau
Debet 243 „Conturi curente în valută străină”, subcont 2431 ”Numerar la
                                      conturi în țară”
Credit 222 „Creanțe curente ale intermediarilor în asigurări”, subcont 2221 ”Creanţe ale
                                                    intermediarilor pe prime subscrise”
6. Înregistrarea cheltuielilor asigurătorului la suma comisioanelor și onorărilor calculate intermediarilor în asigurări:
  Debit 712 „Cheltuieli de achiziție aferente contractelor de asigurare”, subcont
                                                              7121 ”Cheltuieli privind comisioanele și onorările intermediarilor în
                                                                asigurări”
  Credit 524 „Datorii față de intermediari”, subcont 5241 ”Datorii privind comisioanele și
                                                                                                        onorările”
7. Înregistrarea cheltuielilor asigurătorului privind remunerările calculate angajaților secțiilor de vînzări:
Debit 712 „Cheltuieli de achiziție aferente contractelor de asigurare”, subcont
                                        7122 ”Cheltuieli privind remunerarea angajaților aferente vânzărilor”
Credit 531 „ Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”, subcont 5311”Datorii
                                                salariale”
8. Achitarea comisioanelor și onorărilor intermediarilor în asigurări pe primele de asigurare achitate asigurătorului
conform condițiilor contractului de mandat:
  Debit 524 „Datorii față de intermediari”, subcont 5241 ”Datorii privind comisioanele și
                                                                                                        onorările”
Credit 241 „Casa”, subcont 2411 ”Casa în monedă națională”,  sau
Credit 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat”, sau
 Credit 243 „Conturi curente în valută străină”, subcont 2431 ”Numerar la
                                      conturi în țară”
9. Înregistrarea cheltuielilor asigurătorului privind asigurările sociale și asigurările obligatorii de asistenţă medicală
la suma remunerărilor calculate angajaților secțiilor de vînzări
Debit 712 „Cheltuieli de achiziție aferente contractelor de asigurare”, subcont 7123
                                    „Cheltuieli privind asigurările sociale și medicale din remunerările
                                      angajaților aferente vânzărilor”
Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”, subcont 5331 ”Datorii faţă
                                      de bugetul asigurărilor sociale de stat”
Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”, subcont 5332”Datorii
                                        faţă de fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală”
10. Contabilizarea reținerilor obligatorii din remunerările calculate angajaților asigurătorului
Debit 531 „ Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”, subcont 5311”Datorii
                                  salariale”
Credit 534 „ Datorii faţă de buget”, subcont 5342 ”Datorii privind impozitul pe venit din
                                          salariu”,
Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”, subcont 5331 ”Datorii faţă
                                          de bugetul asigurărilor sociale de stat”
Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”, subcont 5332”Datorii faţă
                                    de fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală”
11.  Achitarea datoriilor față de personal privind retribuirea muncii de către asigurător
Debit 531 „ Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”, subcont 5311”Datorii
                                      salariale”
Credit 241 „Casa”, subcont 2411 ”Casa în monedă națională”,  sau
Credit 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat”
Contabilizarea primelor subscrise și decontărilor pe contractele de asigurare directă, sunt prezintate de autori în
baza unui studiu de caz.
Studiu de caz. Asigurătorul „X” în luna august 2020 a subscris prime de asigurare a bunurilor în mărime de 167  045
lei pe contractele încheiate de angajații secției vânzări, inclusiv: Marin M. – 45 723 lei; Ivanov E. – 78 327 lei și Cojocaru O.
– 42 995 lei. În baza rapoartelor prezentate de intermediarii în asigurări pentru luna august 2020, asigurătorul a subscris
pe tipul dat de asigurări 785 720 lei prime.
Primele de asigurare au fos încasate de către asigurător de la asigurați în luna august 2020:

1. în casieria asigurătorului:
-       pe contractele încheiate de către angajați: Marin M – 20723 lei; Ivanov E. – 27051 lei și Cojocaru O. – 20116 lei.
-          pe contractele încheiate de către intermediarii în asigurări – 59950 lei.
2. la contul curent în valută națională:
-          pe contractele încheiate de către angajați: Marin M – 25000 lei; Ivanov E.-51276 lei și Cojocaru O. – 12379 lei.
-          pe contractele încheiate de către intermediarii în asigurări – 250275 lei.
Primele încasate la contul curent în valută națională de la intermediarii în asigurări pe contractele achitate acestora
de către asigurați în luna august 2020 au constituit 307590 lei.
Conform condițiilor contractului de mandat comisionul intermediarilor în asigurări pe asigurarea bunurilor
constituie 12% din prima subscrisă și se achită de către asigurător din prima încasată de acesta. Retribuirea muncii pentru
angajați conform contractelor individuale de muncă constituie 5% din prima brută subscrisă pe tipul dat de asigurări. Spre
plată, conform prevederilor contractelor de muncă, sunt îndreptate datoriile salariale calculate din primele de asigurare
achitate asigurătorului de către asigurați. Conform situației la 31 iulie 2020 salariul calculat și îndreptat spre plată a
angajaților constituie: Marin M. – 38 560 lei; Ivanov E. – 27 450 lei și Cojocaru O. – 18 390 lei.
Asigurătorul a achitat comisionul intermediarilor în asigurări de la contul curent în valută națională, iar salariul
angajaților diminuat la suma impozitelor, asigurărilor sociale și asigurărilor obligatorii medicale din casierie.
Contabilizarea primelor subscrise pe contractele încheiate de către angajați și intermediarii în asigurări, achitarea
datoriilor salariale și decontările pe contractele de asigurare directă, au fost înregistrate de către asigurătorul „X” în
modul următor:

1. Contabilizarea primelor de asigurare subscrise pe asigurarea de bunuri de către asigurător pe contractele

de asigurare directă încheiate de către angajați și intermediari în august 2020, achitate asigurătorului:
  Debit 221  „Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211 ”Creanţe ale asiguraților pe
                                     prime subscrise”
Credit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6111 ”Prime brute subscrise”
   (167045+250275+59950) – 477 270 lei.
2. Contabilizarea primelor de asigurare subscrise în luna august 2020 pe contractele de asigurare directă încheiate
prin intermediarii în asigurări și achitate acestora:
Debit 222 „Creanțe curente ale intermediarilor în asigurări”, subcont 2221 ”Creanţe ale
                                  intermediarilor pe prime subscrise”
  Credit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6111 ”Prime brute subscrise”
       (785 720-250275-59950) – 475 495 lei.
3. Înregistrarea rezervei de prime necâștigate pe asigurarea bunurilor la suma primelor de asigurare subscrise pe
contractele de asigurare directă încheiate în luna august 2020 de către asigurător:
  Debit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6117 ”Modificarea rezervei de
              prime necâștigate”
Credit 525 ”Rezerva de prime necâștigate” (167 045 +785 720) – 952 765 lei.
4. Încasarea primei de asigurare de către asigurător pe asigurarea de bunuri în august 2020 de la asigurați:
a)      în casieria asigurătorului:
Debet 241 „Casa”, subcont 2411 ”Casa în monedă națională”
Credit 221 „Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211 ”Creanţe ale asiguraților pe
                                      prime subscrise”  (20723+27051+20116+59950) – 127840 lei.
b)      la contul curent în valută națională a asigurătorului:
Debet 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat”
Credit 221 „Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211 ”Creanţe ale asiguraților pe
                                      prime subscrise” (25000+51276+12379+250275) – 338930 lei.
5. Încasarea primei de asigurare de către asigurător de la intermediari la contul curent în valută națională în luna
august 2020:
Debet 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat”
Credit 222 „Creanțe curente ale intermediarilor în asigurări”, subcont 2221 ”Creanţe ale
                                                    intermediarilor pe prime subscrise” – 307590 lei.
6. Înregistrarea cheltuielilor asigurătorului la suma comisioanelor  calculate intermediarilor în asigurări pe
asigurarea de bunuri în august 2020:
  Debit 712 „Cheltuieli de achiziție aferente contractelor de asigurare”, subcont    7121 ”Cheltuieli privind
comisioanele și onorările intermediarilor în  asigurări”
  Credit 524 „Datorii față de intermediari”, subcont 5241 ”Datorii privind comisioanele și
                                                                                                        onorările” (785720*12%) – 94286,40 lei
7. Înregistrarea cheltuielilor asigurătorului privind remunerările calculate angajaților secțiilor de vînzări pentru luna
august 2020 pe asigurarea bunurilor:
Debit 712 „Cheltuieli de achiziție aferente contractelor de asigurare”, subcont
                                  7122  „Cheltuieli privind remunerarea angajaților aferente vânzîrilor ”
Credit 531 „ Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”, subcont 5311”Datorii
                                                salariale” [(45723+78327+42995)* 5%] – 8352,25 lei
8. Achitarea comisioanelor intermediarilor în asigurări pe primele de asigurare încasate de către asigurător direct
de la asigurați și prin intermediarii în asigurări:
  Debit 524 „Datorii față de intermediari”, subcont 5241 ”Datorii privind comisioanele și  onorările”
Credit 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat” – [(250275+59950+307590)*12%] – 74137,80 lei.
9. Înregistrarea cheltuielilor asigurătorului privind asigurările sociale și asigurările obligatorii de asistenţă medicală
la suma remunerărilor calculate angajaților secțiilor de vînzări:
Debit 712 „Cheltuieli de achiziție aferente contractelor de asigurare”, subcont
                                  7123 „Cheltuieli privind asigurările sociale și medicale din remunerările
                                angajaților aferente vânzărilor”  – 1879,25 lei;
Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”, subcont 5331 ”Datorii faţă
                                      de bugetul asigurărilor sociale de stat”   – 1503,40 lei;
Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”, subcont 5332”Datorii
                                    faţă de fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală”   – 375,85 lei
 10. Contabilizarea reținerilor obligatorii din remunerările îndreptate spre plată angajaților asigurătorului în luna
august 2020: Marin M. – (45723*5%); Ivanov E. – (78327*5%) și Cojocaru O. – numai din suma primei achitate
asigurătorului (32495*5%)]. Angajatului Cojocaru O. remunerarea din suma 10500 lei (42995-32495)  – creanța
asiguraților pe prima de asigurare subscrisă, care nu s-a achitat asigurătorului în luna august 2020 va fi îndreptată spre
plata conform condițiilor contractului de muncă la încasarea acesteia de către asigurător.
Debit 531 „ Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”, subcont 5311”Datorii
                                  salariale”- 1662,46 lei.
Credit 534 „ Datorii faţă de buget”, subcont 5342 ”Datorii privind impozitul pe venit din
                                          salariu”  - 840,6 lei (calculate conform normelor fiscale);
Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”, subcont 5331 ”Datorii faţă
                                          de bugetul asigurărilor sociale de stat”  – 469,64 lei;
Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”, subcont 5332”Datorii faţă
                                    de fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală”   – 352,22 lei.
11.  Achitarea datoriilor față de personal privind retribuirea muncii de către asigurător din casierie pentru luna
august 2020:
Debit 531 „ Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”, subcont 5311”Datorii
                                      salariale”
Credit 241 „Casa”, subcont 2411 ”Casa în monedă națională”
                   (7 827,25 -840,6 - 469,64 - 352,22 ) – 5342,93 .
 Contracte de coasigurare.
Obiectul asigurării poate fi asigurat în comun de câţiva asigurători, aceasta constituind o acţiune de coasigurare.
În cazul coasigurării, drepturile şi obligaţiile sânt repartizate între asigurători potrivind unor corelări acceptate
unanim.
O dată cu încheierea acordului între coasigurători, unul dintre ei îi poate reprezenta pe ceilalţi în relaţii cu
asiguratul, purtând răspundere proporţională părţii asumate.
În baza acordului încheiat între coasigurători, unul dintre coasigurători este reprezentant sau partea ce
administrează riscul din numele coasigurătorilor. Deci, coasigurătorul ce administrează riscul reprezintă interesele
celorlalţi coasigurători pe toată perioada de acţiune a contractului de coasigurare.
Evidenţa operaţiilor pe contractele de coasigurare, cum a fost menţionat mai sus se ţine în acelaşi mod ca şi
operaţiile pe contractele de asigurare directă cu excepţia încasării primei de asigurare.
Prima de asigurare pe contractele de coasigurare se încasează de către reprezentantul coasigurătorilor în mărime
totală şi se repartizează între coasigurători conform răspunderii asumate pe contractul dat de coasigurare.
Operaţiile de bază reflectate în contabilitatea reprezentantului coasigurătorilor şi în contabilitatea celorlalţi
coasigurători, participanţi la contractul de coasigurare sunt următoarele:

1. Contabilizarea primei de asigurare la momentul intrării în vigoare a contractului de coasigurare în

contabilitatea reprezentantului coasigurătorilor:
Debit 221  „Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211 ”Creanţe ale asiguraților pe prime subscrise”– la suma
totală a primei de asigurare pe contractul de coasigurare;
Credit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6111 ”Prime brute subscrise” – la suma primei de asigurare
calculată proporţional răspunderii asumate de către coasigurătorul reprezentant pe contractul dat de coasigurare;
Credit 612 „Venituri din comisioane”, subcont 6122 ” Comisioane din deservirea contractelor de asigurare” – la
suma comisionului calculat coasigurătorului reprezentant conform condițiilor contractului de coasigurare;
Credit 522 „Datorii curente aferente contractelor de coasigurare”, subcont 5221„Datorii pe primele subscrise
aferente contractelor de coasigurare” –  la suma cotei primei de asigurare ce aparţine celorlalţi coasigurători, participanţi
la coasigurarea riscului dat, proporţional răspunderii asumate.
2. Înregistrarea rezervei de prme necâștigate pe contractul de coasigurare, la suma primei de asigurare ce îi revine
coasigurătorului reprezentant conform răspunderii asumate:
Debet 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6117 ”Modificarea rezervei de
                                    prime necâștigate”
Credit 525 ”Rezerva de prime necâștigate”
3. Încasarea primei de asigurare de către reprezentant pe contractul de coasigurare de la asigurat:
Debet 241 „Casa”, subcont 2411 ”Casa în monedă națională”,  sau
Debet 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat”, sau
Debet 243 „Conturi curente în valută străină”, subcont 2431 ”Numerar la
                                      conturi în țară”
 Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211„Creanţe ale asiguraților pe
                                          prime subscrise”– la suma achitată.
 
4. Plata primei de asigurare de către reprezentant celorlalţi coasigurători, participanţi la contractul de coasigurare:
Debit 522 „Datorii curente aferente contractelor de coasigurare”, subcont 5221„Datorii
                                                        pe primele subscrise aferente contractelor de coasigurare”
Credit 241 „Casa”, subcont 2411 ”Casa în monedă națională”,  sau
Credit 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat”, sau
Credit 243 „Conturi curente în valută străină”, subcont 2431 ”Numerar la
conturi în țară”- la suma primei de asigurare calculate proporţional cotei părţi a răspunderii asumate pe contractul
dat de coasigurare.
Contabilizarea primelor de asigurare subscrise la momentul intrării în vigoare a contractului de coasigurare în
contabilitatea celorlalţi coasigurători, participanţi la contractul de coasigurare se înregistrează prin următoarele operații:

1. Contabilizarea primelor de asigurare subscrise pe contractul de coasigurare de către participanți:

Debet 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2214 ”Alte creanțe aferente
                                contractelor de asigurare și coasigurare”
Credit 611„ Venituri din primele de asigurare”, subcont 6111 ”Prime brute subscrise”- la suma primei de asigurare
calculată proporţional răspunderii asumate de către coasigurătorii ce participă la contractul dat de coasigurare.
 
2. Înregistrarea rezervei de prme necâștigate pe contractul de coasigurare, la suma primei de asigurare ce îi revine
participantului proporțional răspunderii asumate:
  Debit  611„ Venituri din primele de asigurare”, subcont 6117„Modificarea rezervei de
            prime necîștigate”
Credit 525    ”Rezerva de prime necâștigate”
3. Încasarea primei de asigurare de către coasigurători, participanţi la contractul de coasigurare de la reprezentant
se înregistrează prin următoarea formulă contabilă:
Debet 241 „Casa”, subcont 2411 ”Casa în monedă națională”,  sau
Debet 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat”, sau
Debet 243 „Conturi curente în valută străină”, subcont 2431 ”Numerar la
                                    conturi în țară
  Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2214 ”Alte creanțe aferente
                                contractelor de asigurare și coasigurare”
Contabilitatea primelor subscrise și decontărilor pe contractele de coasigurare se prezintă în baza următorului
studiu de caz:
Conform acordului semnat între părţi – Coasigurătorul „A”  şi Coasigurătorul „B” efectuează operaţiile de
coasigurare facultativă a riscurilor financiare. Reprezentant pe riscurile asumate este coasigurătorul „A”.
Răspunderea pe riscurile asumate este repartizată între părţi în modul următor: Coasigurătorul „A” reprezentant –
60%, Coasigurătorul „B” participant –40%. 
Decontările pe riscul preluat se efectuează de la conturile curente în valută naţională a participanților.
Conform dării de seamă pe luna curentă, prezentată de către coasigurătorul „A”, reprezentant, prima de asigurare
pe riscul coasigurat constituie 52 490 lei. Pentru administrarea riscului, coasigurătorul reprezentant, beneficiază de un
comision în mărime de 10% de la prima subscrisă pe contract.
Operaţiile reflectate în contabilitatea Coasigurătorul „A”, reprezentant:

1. Înregistrarea primei de asigurare subscrise la momentul intrării în vigoare a contractului de coasigurare în

contabilitatea reprezentantului – Coasigurătorul „A”:
Debit 221  „Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211 ”Creanţe ale asiguraților pe
            prime subscrise”–  52 490 lei.
Credit 612 „Venituri din comisioane”, subcont 6122 ”Comisioane din deservirea
          contractelor de asigurare”  (52490*10%) –  5 249 lei;
Credit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6111 ”Prime brute subscrise”
      [(52490-5249)*60% -cota reprezentantului] – 28 344,60 lei;
 
Credit 522 „Datorii curente aferente contractelor de coasigurare”, subcont 5221„Datorii
                                     pe primele subscrise aferente contractelor de coasigurare”
                   [(52490-5249)*40% -cota participantului] – 18 896,40 lei.
2. Înregistrarea rezervei de prme necâștigate pe contractul de coasigurare, la suma primei de asigurare ce îi revine
coasigurătorului reprezentant conform răspunderii asumate:
Debet 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6117 ”Modificarea rezervei de
                                    prime necâștigate”-
Credit 525 ”Rezerva de prime necâștigate” – 28 344,60 lei
3. Încasarea primei de asigurare de către reprezentant pe contractul de coasigurare de la asigurat:
Debet 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat”
Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211„Creanţe ale asiguraților pe
                                          prime subscrise”–  52 490 lei.
4. Achitarea primei de asigurare de către reprezentant coasigurătorului „B”, participant la suma primei de asigurare
calculate proporţional cotei părţi a răspunderii asumate pe contractul dat de coasigurare:
Debit 522 „Datorii curente aferente contractelor de coasigurare”, subcont 5221„Datorii
                                                        pe primele subscrise aferente contractelor de coasigurare”
Credit 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat” – 18 896,40 lei.
Contabilizarea primei de asigurare subscrise la momentul intrării în vigoare a contractului de coasigurare în
contabilitatea coasigurătorului „B”, participant se înregistrează:

1. Contabilizarea primei de asigurare subscrise pe contractul de coasigurare de către participant la suma

calculată proporţional răspunderii asumate:
Debet 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2214 ”Alte creanțe aferente
                                contractelor de asigurare și coasigurare”
Credit 611„ Venituri din primele de asigurare”, subcont 6111 ”Prime brute subscrise”
                      - 18 896,40 lei.
 
2. Înregistrarea rezervei de prme necâștigate pe contractul de coasigurare, la suma primei de asigurare ce îi revine
participantului proporțional răspunderii asumate:
  Debit  611„ Venituri din primele de asigurare”, subcont 6117„Modificarea rezervei de
            prime necîștigate”
Credit 525    ”Rezerva de prime necâștigate” – 18 896,40 lei.
 
3. Încasarea primei de asigurare de către coasigurătorul „B”, participant la contractul de coasigurare de la
reprezentant se înregistrează prin următoarea formulă contabilă:
Debet 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat”
Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2214 ”Alte creanțe aferente
                                contractelor de asigurare și coasigurare” – 18 896,40 lei.
3.2.Contabilitatea daunelor și îndemnizațiilor de asigurare.
Documentul juridic ce reglementează baza normativă între asigurător şi asigurat este contractul de asigurare.
Conform SIRF 4 „Contracte de asigurare”, un contract de asigurare este un contract conform căruia o parte (asigurătorul)
accepta un risc de asigurare semnificativ de la cealaltă parte (asiguratul), convenind să despăgubească deţinătorul poliţei
de asigurare dacă un eveniment viitor incert specificat (evenimentul asigurat) are un efect nefavorabil asupra
deţinătorului poliţei de asigurare. Înţelegerea SIRF cu privire la activitatea de asigurare nu este dependentă de forma
juridică a contractului, ci mai degrabă de conţinutul acestuia.
De aici apar urmatoarele condiţii necesare:
-  un anumit eveniment viitor incert care afectează în mod negativ asiguratul;
- evenimentul viitor apare dintr-o situație cu conţinut comercial şi dintr-un risc inevitabil, precum şi
- beneficiile suplimentare datorate cazului în care evenimentul asigurat se va produce sunt semnificative în
comparaţie cu toate celelalte evenimente.
Nu toate contractele considerate contracte de asigurare fac parte din aria de aplicare conform SIRF 4. De exemplu,
contractele de investiţii care au forma legală a unui contract de asigurare, dar nu transferă un risc semnificativ sau
contractele care au forma legală a unui contract de asigurare, dar transferă toate riscurile semnificative înapoi
asiguratului, și nu îndeplinesc condiţiile enunţate în definiţia SIRF.
 Conform prevederilor SIRF 4 „Contracte de asigurare”, nu există nici o orientare cantitativă pentru a facilita această
distincţie, cu excepţia unui prag de semnificaţie de 10%, care este utilizat în US GAAP în baza concluziilor.
În cazul în care un contract este reclasificat ca o investiţie, atunci acesta necesită a fi evaluat în conformitate cu IAS
39„Instrumente financiare: Recunoaştere şi evaluare” .
O atenţie deosebită în cadrul SIRF 4 este acordată aplicării standardului în cazul contractelor de asigurare cu o
componenta investiţională semnificativă şi instrumentelor financiare pe care entitatea le emite cu o caracteristică de
participare discreţionară (paragraful 35, SIRF 4).
La încheierea contractului de asigurare asigurătorul selectează circumstanţele riscurilor în baza cărora are
posibilitate de a evalua probabilitatea apariţiei evenimentului asigurat.
Cheltuielile legate de despăgubiri constituie unul dintre principalele articole de cheltuieli din asigurarea directă.
Plățile de asigurare se achită de către asigurător în conformitate cu contractul de asigurare sau conform legii, în
baza cererii asiguratului şi conform deciziei societăţii de asigurări, după cercetările proprii privind cauzele şi
circumstanţele producerii cazului asigurat.
Despăgubirea de asigurare se stabileşte prin acordul comun al asigurătorului şi asiguratului şi nu poate depăşi
valoarea bunurilor la data producerii evenimentului asigurat şi nici cuantumul prejudiciului real suportat.
La încheierea contractelor de răspundere civilă, asigurătorul plăteşte despăgubirea de asigurare nemijlocit celui
păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat. Despăgubirea se plăteşte asiguratului în cazul în care
acesta dovedeşte că l-a despăgubit pe cel păgubit, dacă asigurătorul nu are dreptul la acţiune de regres faţă de asigurat.
Consecinţele cazului asigurat se exprimă în distrugerea integrală sau parţială a obiectului asigurării. La survenirea
cazului asigurat cu bunurile asigurate, plata de asigurare (paguba) se achită sub formă de despăgubire de asigurare, iar la
survenirea cazului asigurat cu persoanele asigurate plata de asigurare se achită sub formă de indemnizaţie de asigurare.
Plata sumelor de asigurare la survenirea  cazului asigurat se achită de către asigurător în limita răspunderii asumate
sub formă bănească prin suma asigurată. 
Sistemul de răspundere în asigurări prezintă principii de acoperire a daunelor, ce condiţionează corelaţia dintre
suma de asigurare a bunurilor asigurate şi paguba reală, adică nivelul despăgubirii pagubei apărute.
Suma asigurată este limita maximă a răspunderii asigurătorului în cazul producerii evenimentului pentru care s-a
încheiat contractul de asigurare.
Plățile de asigurare se achită de către asigurător în conformitate cu contractul de asigurare sau conform legii, în
baza cererii asiguratului şi conform deciziei societăţii de asigurări, după cercetările proprii privind cauzele şi
circumstanţele producerii cazului asigurat.
Contabilitatea cheltuielilor privind plăţile de asigurare, formarea rezervei de daune și decontările interne a
acestor operațiuni se înregistrează în contabilitatea asigurătorului prin următoarele formule contabile:

1. Formarea rezervei de daune nesoluționate de către asigurător la înregistrarea cererii asiguratului referitor
la producerea evenimentului asigurat:
Debit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7114 ”Modificarea rezervei de
      daune nesoluționate”
Credit 542 „Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate”
2. Înregistrarea cheltuielilor la suma despăgubirii de asigurare spre plată după finisarea examinării dosarului de
daune de către asigurător (emiterea ordinului de plată):
Debit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7111„Daune achitate pe
                            asigurarea directă și coasigurare”
Credit 541 „Datorii spre plată aferente cererilor de despăgubiri”, subcont 5411 ”Datorii
                                    față de asigurați aferente cererilor de despăgubiri spre plată”
3. Înregistrarea modificării (micșorării) rezervei de daune nesoluționate la suma despăgubirii de asigurare spre
plată:
Debet 542” Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate”
Credit 711„Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7114 ”Modificarea rezervei
          de daune nesoluționate”
La finele fiecărei perioade de raportare asigurătorul verifică rezerva de daune nesoluționate și sumele ce vor fi
achitate într-o perioadă mai mare de 12 luni se trec la datorii asociate contractelor de asigurare pe termen lung.
4. Înregistrarea datoriei pe termen lung aferente rezervei de daune declarate, dar nesoluționate:
Debet 542 ” Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate”
Credit 433„Rezerva de daune nesoluționate pe termen lung”, subcont 4331 ” Rezerva
                          de daune declarate, dar nesoluționate pe termen lung”
5. Achitarea plăţilor de asigurare asiguraţilor de către asigurător:  
Debet 541„Datorii spre plată aferente cererilor de despăgubiri”, subcont 5411„Datorii
         față de asigurați aferente cererilor de despăgubiri spre plată”
Credit 241 „Casa”, subcont 2411 ”Casa în monedă națională”,  sau
Credit 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat”, sau
Credit 243 ”Conturi curente în valută străină”
Contabilitatea cheltuielilor privind plăţile de asigurare, formarea rezervei de daune nesoluționate, modificarea
rezervei de daune declarate, dar nesoluționate și achitarea despăgubirii de asigurare, autorul le prezintă în baza unui
studiu de caz.
Studiu de caz. Societatea de asigurări a înregistrat cererea asiguratului referitor la producerea evenimentului
asigurat. Conform condiţiilor de asigurare a contractului dat, asiguratul achită prima de asigurare în rate. Rata a doua în
sumă de 800 lei a primei de asigurare la momentul survenirii cazului asigurat n-a fost achitată de către asigurat, deoarece
termenul de plată n-a expirat.
În urma cercetărilor efectuate, asigurătorul a primit hotărârea de a achita asiguratului despăgubirea de asigurare în
mărimea anunțată la depunerea cererii de 16800 lei din casierie. Franșiza necondiționată pe contract constituie 5% din
suma despăgubirii de asigurare. Asiguratul a prezentat asigurătorului acordul referitor la reţinerea ratei a doua a primei
de asigurare ce n-a fost achitată din suma despăgubirii de asigurare.
Operaţiile date în contabilitatea societăţii de asigurări se înregistrează:

1. Formarea rezervei de daune nesoluționate de către asigurător la suma cererii înaintate de asigurat:
Debit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7114 ”Modificarea rezervei de
      daune nesoluționate”
Credit 542 ” Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate” – 15 960lei
        [16 800 - (16 800 *5%)]
2. Înregistrarea cheltuielilor la suma despăgubirii de asigurare spre plată după finisarea examinării dosarului de
daune de către asigurător (emiterea ordinului de plată):
Debit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7111„Daune achitate pe
                          asigurarea directă și coasigurare”
Credit 541„Datorii spre plată aferente cererilor de despăgubiri”, subcont 5411„Datorii
        față de asigurați aferente cererilor de despăgubiri spre plată” –  15 960 lei
3. Micșorarea rezervei de daune declarate, dar nesoluționatene la suma despăgubirii de asigurare spre plată:
Debet 542„ Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate”
Credit 711„Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7114 ”Modificarea rezervei
            de daune nesoluționate”-  15 960 lei
4. Stingerea creanţei asiguratului la suma primei de asigurare (rata a doua) reţinută din suma despăgubirii de
asigurare:
  Debet 541„Datorii spre plată aferente cererilor de despăgubiri”, subcont
  5411 ”Datorii față de asigurați aferente cererilor de despăgubire spre plată”
Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211 ”Creanţe ale asiguraților pe
        prime subscrise” –  800 lei
5. Plata despăgubirii de asigurare din casieria asigurătorului diminuată la suma primei de asigurare reţinută:
Debet 541„Datorii spre plată aferente cererilor de despăgubiri”, subcont 5411 ”Datorii
                                  față de asigurați aferente cererilor de despăgubiri spre plată”
Credit 241„Casa”, subcont 2411 ”Casa în monedă națională” –  15 160 lei
                                      (15 960 – 800)
Principiile de acoperire a daunelor sunt prevăzute de condiţiile speciale de asigurare (la asigurarea obligatorie de
lege) şi pot fi specificate în contractele de asigurare.
3.3. Contabilitatea operaţiilor privind pretenţiile de regres în asigurări și contractelor încetate
Operațiile aferente pretențiilor de regres
Conform prevederilor Codului civil al Republicii Moldova, articolul 1329, asigurătorul, care a plătit despăgubirea de
asigurare preia, în limitele acestei sume, dreptul la creanţă pe care asiguratul sau o altă persoană care a încasat
despăgubirea de asigurare îl deţine în raport cu terţul responsabil de producerea pagubei, dacă legea sau contractul nu
prevede altfel.
Legea nr. 414-XVI din 22.12.2006 „Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse
de autovehicule”, art. 29, prevede cazurile cînd asigurătorul are dreptul să înainteze acţiune de regres persoanei
răspunzătoare de producerea pagubelor și anume:
a) accidentul a fost produs cu intenţie;
 b) în momentul producerii accidentului, autovehiculul era condus în stare de ebrietate sau sub influenţa
stupefiantelor;
c) persoana răspunzătoare de producerea accidentului care conducea autovehiculul fără permis de conducere sau
cu încălcarea regulilor privind permisul de conducere;
d) persoana răspunzătoare de producerea accidentului nu este inclusă în contractul de asigurare încheiat între
posesorul autovehiculului şi asigurătorul de răspundere civilă auto, cu excepţia situaţiei prevăzute la art.8 alin.(2) lit.b) a
legii date, care prevede încheierea contractului fără indicarea persoanelor admise să utilizeze autovehiculul pentru care
se încheie contractul (număr nelimitat de utilizatori);
e) contrar prevederilor legale care reglementează circulaţia rutieră pe drumurile naţionale şi cele locale, persoana
răspunzătoare de producerea accidentului a părăsit locul lui;
f) utilizatorul autovehiculului nu dispune de certificat de revizie tehnică la momentul producerii accidentului;
g) accidentul a avut loc din vina autorului unei infracţiuni, care încearcă să fugă de urmărire.
Acestea sunt cazurile cînd asigurătorul are dreptul la înaintarea pretenției de regres la persoana vinovată în cadrul
asigurării obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule. În practică pot fi întâlnite diferite
situații și pe alte tipuri de asigurări.
Operaţiile de circulaţie a sumelor privind pretenţiile de regres în contabilitatea societății de asigurări se
înregistrează în modul  următor:

1. Înregistrarea sumelor pe pretenţiile de regres înaintate de către societăţile de asigurări persoanelor

vinovate ce au dat acord la restituire sau în caz când, instanța de judecată primește hotărîre cu privire la restituirea
sumelor de daune achitate persoanelor păgubite de către persoana vinovată asigurătorului:
Debit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2212  „Creanțe aferente
                                operațiilor de subrogare și regres”
Credit 613„Venituri din subrogare și regresuri”, subcont 6131 „Venituri din pretențiile
              de regres înaintate”
2. Încasarea sumelor privind pretenţiile de regres de către asigurător:
Debet 241 „Casa”, subcont 2411 ”Casa în monedă națională”,  sau
Debet 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                conturi nelegat”, sau
Debet 243 „Conturi curente în valută străină”, subcont 2431 ”Numerar la
                                conturi în țară”
Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2212  „Creanțe aferente
        operațiilor de subrogare și regres”
Asigurătorul verifică (reclasifică) sumele pe pritențiile de regres înaintate la data de raportare și cele ce vor fi
achitate într-o perioadă mai mare de 12 luni conform graficelor stabilite sau hotărârii de judecată se trec la alte creanțe
pe termen lung aferente contractelor de asigurare.
3. Înregistrarea creanței pe termen lung aferente contractelor de asigurare conform reclasificării creanțelor
aferente operațiilor de subrogare și regres la data de raportare:
Debet 171„Creanțe pe termen lung”, subcont 1712 „Alte creanțe pe termen lung 
              aferente  contractelor de asigurare”
  Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2212  „Creanțe aferente
              operațiilor de subrogare și regres”
Contabilitatea operaţiilor privind pretenţiile de regres în asigurări se examinează în baza următorului studiu de caz.
Studiu de caz. Societatea de asigurări „A” a înaintat cererea în instanţa de judecată cu privire la recuperarea daunei
plătite păgubitului (asiguratului) ce deţine Poliţa de asigurare benevolă a mijlocului de transport auto în suma de 180 000
lei către asigurătorul „B”, ale cărui asigurat deţine Poliţă de asigurare obligatorie a răspunderii civilă auto şi este partea
vinovată în accidentul rutier ce a avut loc.
Asigurătorul „B” a refuzat restituirea benevolă a despăgubirii de asigurare cât integral atât și parțial. Instanța de
judecată în urma examinării cazului dat, a obligat asigurătorul ”B” să restituie asigurătorului ”A” suma de 120 000 lei, care
constituie suma reală spre achitare persoanei păgubite în rezultatul deteriorării mijlocului de transport din vina persoanei
asigurate de către asigurătorul ”B”.
Suma înaintată de către asigurătorul ”A” n-a fost acceptată integral spre restituire de către instanța de judecată,
deoarece unele piese de schimb și asamblare conform actului de examinare a unității de transport nu se prevedea de a fi
schimbate, dar reparate.
 După hotărârea definitivă a instanţei de judecată în favoarea societăţii de asigurări „A”, asigurătorul „B” a restituit
suma despăgubirii de asigurare integral la contul curent a societăţii de asigurări „A” .
Aceste operaţii în contabilitatea societăţii de asigurări „A” au fost înregistrate în modul următor:
 1. Înregistrarea venitului asigurătorului recuperat din pretențiile de regres conform Hotărârii instanței de
judecată:
Debit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2212  „Creanțe aferente
                                  operațiilor de subrogare și regres”
Credit 613„Venituri din subrogare și regres”, subcont 6131 „Venituri din pretențiile de
                              regres înaintate”- 120 000 lei.
2. Încasarea sumei achitate la contul curent de către asigurătorul „A”:
Debit 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                conturi nelegat”
Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2212 „Creanțe aferente operațiilor
                                    de subrogare și regres”- 120 000lei
Presupunem altă situaţie. Asigurătorul „B” a dat acord să restituie benevol suma despăgubirii de asigurare la contul
curent a societăţii de asigurări „A” până la înaintarea cererii de către aceasta în instanţa de judecată.
Atunci, societatea de asigurări „A” înregistrează următoarele formule contabile:

1. Înregistrarea venitului asigurătorului ”A” recuperat în baza pretenției de regres înaintată asigurătorului
”B”:
Debit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2212  „Creanțe aferente
          operațiilor de subrogare și regres”
Credit 613„Venituri din subrogare și regres”, subcont 6131 „Venituri din pretențiile de
              regres înaintate”- 180 000 lei.
2. Încasarea creanței aferente pretenției de regres înaintate de către asigurătorul ”A” la contul curent:
Debit 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                conturi nelegat”
Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2212 „Creanțe aferente
              operațiilor de subrogare și regres”- 180 000lei
Dar, presupunem şi a treia situaţie, când instanţa de judecată a motivat asigurătorul „B” şi a primit hotărârea în
favoarea acestuia, deci suma despăgubirii de asigurare nu va fi restituită societăţii de asigurări „A”.
În acest caz, societatea de asigurări „A” nu înregistrează venituri din pretențiile de regres înaintate, deoarece
conform hotărârii instanței de judecată asigurătorul n-a reușit să realizeze dreptul de regres către persoana vinovată și
dauna achitată persoanei păgubite a rămas pe seama acestuia. Conform SIRF sumele creanțelor înaintate nu pot fi
recunoscute în contabilitate fără acordul debitorului, deoarece nu corespund criteriilor de recunoaștere a activului
financiar. 
Contracte de asigurare încetate
Conform prevederilor Legii nr. 407-XVI din 21.12.2006 „cu privire la asigurări”, art.18, contractul de asigurare poate
fi reziliat, la cererea asigurătorului sau asiguratului, doar în cazul în care partea opusă nu îşi onorează obligaţiile prevăzute
de contract sau încalcă legislaţia, cu excepţia cazului înstrăinării bunurilor asigurate (art.15, alin.9 al legii), conform căruia,
dobînditorul are opţiunea de a menţine valabilitatea contractului de asigurare sau de a-l rezilia.
La rezilierea contractului de asigurare de bunuri sau a contractului de asigurare de răspundere civilă din culpa
asigurătorului, asiguratului i se restituie integral prima de asigurare. În alte cazuri, asigurătorul restituie asiguratului ori
succesorilor lui primele de asigurare pentru lunile complete pînă la expirarea contractului, reţinînd suma cheltuielilor
efective de gestiune în funcţie de clasele de asigurare.
După înregistrarea cererii de reziliere a contractului de asigurare, asigurătorul efectuiază calculele necesare
conform prevederilor legale și restituie asiguratului, reasiguratului sau altei persoane ce s-a adresat prima de asigurare
rămasă.
Decontările pe contractele de asigurare reziliate până la expirarea termenului de valabilitate se înregistrează în
contabilitatea asigurătorului prin următoarele formule contabile:

1. Înregistrarea primelor de asigurare anulate pe contractele încetate:

Debit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6114„Prime subscrise anulate”
Credit 551„Datorii pe prime anulate” – subcontul este selectat în dependență de persoana ce are dreptul la
solicitatea primei rămase după rezilierea contractului de asigurare.
2. Stingerea creanței asiguratului față de asigurător pe etapele neachitate, în caz dacă prima de asigurare conform
condițiilor contractului de asigurare se achită în rate:
Debet 551„Datorii pe prime anulate”
Credit 221„Creanțe curente ale asiguraților”, subcontul 2211„Creanțe ale asiguraților pe prime subscrise”
 3. Înregistrarea veniturilor din comisioane aferente deservirii contractelor de asigurare, când asigurătorul prevede
aceste plăți suplimentare în condițiile contractului în caz de rezeliere a acestuia.
Debet 221„Creanțe curente ale asiguraților”, subcontul 2213„Creanțe aferente deservirii contractelor de asigurare”
Credit 612„Venituri din comisioane”, subcontul 6122„Comisioane din deservirea contractelor de asigurare”
4. Achitarea primei anulate de către asigurător asiguratului:
Debet 551„Datorii pe prime anulate”
Credit 241„Casa”, subcont 2411”Casa în monedă națională”,  sau
Credit 242 „Conturi curente în valută națională”, subcont 2421„Numerar la conturi
                                        nelegat”,sau
Credit 243 ”Conturi curente în valută străină”
Restituirea primelor de asigurare prevăzute de lege se efectuează numai în cazurile în care nu s-au plătit sau nu se
datorează despăgubiri de asigurare pe contract.
Înregistrările contabile pe contractele de asigurare încetate sunt prezentate în baza următorului studiu de caz.
Asigurătorul „X” în luna de raportare (septembrie 2020) a înregistrat următoarele cereri cu privire la rezilierea 
contractelor de asigurare:

1. La 01 septembrie 2020 a înregistrat cererea cu privire la rezilierea contractului de asigurare obligatorie a

răspunderii civile auto în legătură cu vinderea unității de transport. Prima achitată de asigurat constituie 567 lei, perioada
de valabilitate a contractului este 03.06.2020 – 02.06.2021. Cheltuielile de gestiune a asigurătorului conform
metodologiei de calcul a tarifului constituie 20% de la prima subscrisă. Prima anulată pe contractul reziliat a fost restituită
din casieria asigurătorului.

2. În luna septembrie 2020 au fost înregistrate 5 cereri de rezeliere a contractelor de asigurare a cheltuielilor
medicale a persoanelor ce pleacă temporar peste hotare, dintre care, la 10 septembrie 2020 pentru 3 contracte în
legătură cu refuzul de a fi deschisă viza de către ambasada Germană, prima subscrisă pe acestea a constituit: 108 lei, 216
lei și 387 lei corespunzător. Termenul de valabilitate 01.10.2020-31.10.2021. Costul unei polite de asigurare, achitat de
către asigurător la confecționarea blanchetelor, constituie 12 lei, care conform condițiilor de asigurare la rezilierea
contractului se achită de către asigurat, în cazurile cînd nu se rețin cheltuielile de gestiune, care conform structurii taxelor
tarifare ale asigurătorului constituie 25% din primele subscrise. La 17 și 24 septembrie 2020 au fost înregistrate 2 cereri cu
privire la rezilierea contractelor pe acelasi tip de asigurare. Prima cerere pe contractul de asigurare cu valabilitatea
15.05.2020-14.11.2020 din motivul întoarcerii de peste hotare înainte de termen, pe care asiguratul a achitat 1620 lei. A
doua cerere în legătură cu rezilierea contractului de muncă peste hotare și intoarcerea în țară a asiguratului, perioada de
valabilitate 05.08.2020-04.08.2021, prima subscrisă a constituit 2950 lei. Decontările pe contractele reziliate au fost
efectuate din caseria asigurătorului.

3. La 26 septembrie 2020 a încetat acțiunea unui contract de asigurare facultativă a autovehiculelor,

echipamentului suplimentar, conducătorului auto  şi pasagerilor de accidente (CASCO) a asiguratului-persoană juridică din
motivul neachitării ratei a doua a primei de asigurare de către asigurat. Termenul de valabilitate a contractului constituie
11.06-2020-10.06.2021. Prima de asigurare subscrisă constituie 4680 lei, care trebuia să fie achitată în 2 rate căte 50 %
fiecare, prima la încheierea contractului, iar a doua rată peste 3 luni. Conform condițiilor contractului de mandat a
intermediarului ce a intermediat contractul dat, în caz de reziliere a contractului asigurătorul nu reține cheltuielile de
gestiune și stornează comisionul la suma neachitată pe contract. Asigurătorul pe acest contract bineficiază de un comision
în mărime de 10% pentru deservirea acestuia. Prima anulată pe contractul reziliat a fost restituită de la contul curent în
valută națională a asigurătorului.
 
Ce cere: De efectuat calculele necesare conform prevederilor legale și condițiilor asigurării; de înregistrat în
contabilitatea asigurătorului decontările pe contractele reziliate până la expirarea termenului de valabilitate.
Situația 1.

1. Înregistrarea primelor de asigurare anulate pe contractele încetate:

Debit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6114„Prime subscrise anulate”
Credit 551„Datorii pe prime anulate” – 341,75 lei.
[567 :365*275 (perioada neexpirată a contractului)]- [427,19 – 85,44 (427,19*20%)]
2. Achitarea primei anulate de către asigurător asiguratului din casierie:
Debet 551„Datorii pe prime anulate”
Credit 241„Casa”, subcont 2411”Casa în monedă națională”-  341,75 lei.
Situația 2.
 1. Înregistrarea primelor de asigurare anulate pe contractele încetate:
Debit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6114„Prime subscrise anulate”
Credit 551„Datorii pe prime anulate”  – 2969,50 lei.
Calculul:   
Primele 3 contracte reziliate se reține numai costul confecționării poliței de asigurare 12 lei, deoarece termenul de
valabilitate a polițelor n-a început pînă la momentul refuzului de deschidere a vizei de plecare peste hotare. (108 -12)
+(216-12)+(387-12) =675 lei.
Contractul reziliat la 17 septembrie 2020  în legătură cu întoarcerea de peste hotare înainte de expirarea
termenului de valabilitate a contractului: (1620:183*58)-(513,44*25%)=385,08lei.
Contractul reziliat la 24 septembrie 2020  în legătură cu rezilierea contractului de muncă peste hotarele țării:
(2950:365*315)-(2545,89*25%) =1909,42 lei
Total spre plată prima anulată constituie: 675 + 385,08 +1909,42 = 2969,50 lei.
2. Achitarea primei anulate de către asigurător asiguraților pe contractele reziliate:
Debet 551„Datorii pe prime anulate”
Credit 241„Casa”, subcont 2411”Casa în monedă națională” – 2969,50 lei.
Situația 3.

1. Înregistrarea primelor de asigurare anulate pe contractele încetate:

Debit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6114„Prime subscrise anulate”
Credit 551„Datorii pe prime anulate” (4680:365*258) – 3308,06 lei.
2. Stingerea creanței asiguratului față de asigurător pe etapa neachitată:
Debet 551„Datorii pe prime anulate”
Credit 221„Creanțe curente ale asiguraților”, subcontul 2211„Creanțe ale asiguraților pe prime
subscrise” (4680*50%) – 2340 lei.
3. Înregistrarea venitului asigurătorului din comisioane aferente deservirii contractelor de asigurare:
Debet 221„Creanțe curente ale asiguraților”, subcontul 2213„Creanțe aferente deservirii contractelor de asigurare”
Credit 612„Venituri din comisioane”, subcontul 6122„Comisioane din deservirea contractelor de asigurare”   (3308,06
*10% ) – 330,81 lei.
4. Stingerea creanței asiguratului la suma comisionului calculat asigurătorului pentru deservirea contractului:
Debet 551„Datorii pe prime anulate”
Credit 221„Creanțe curente ale asiguraților”, subcontul 2213„Creanțe aferente deservirii contractelor de asigurare”-
330,81 lei.
5. Achitarea primei anulate de către asigurător asiguratului:
Debet 551„Datorii pe prime anulate”
Credit 242 „Conturi curente în valută națională”, subcont 2421„Numerar la conturi
nelegat”  (3308,06 – 2340– 330,81) – 637,25 lei

temă 4 Contabilitatea operaţiilor de reasigurare

4.1. Reasigurarea – concept, necesitate, rol
 
Societățile de asigurări, care nu-şi acoperă obligaţiile asumate conform contractelor de asigurare în vigoare din
propriile mijloace şi rezervele tehnice de asigurare formate, sunt obligate să garanteze îndeplinirea acestora pe calea
reasigurării lor conform legislaţiei în vigoare.
Asigurătorul este obligat să adopte un program privind necesităţile de reasigurare pentru fiecare an financiar, în
conformitate cu cerinţele faţă de programul de reasigurare şi cu regulile de contractare a reasigurărilor stabilite prin
actele normative ale autorităţii de supraveghere.
 În majoritatea cazurilor, societățile de asigurări, care nu acoperă obligațiile asumate nu dispun de mijloace
financiare proprii suficiente pentru instrumentarea de sine stătător a dosarelor de daune (achitarea despăgubirelor și
indemnizațiilor de asigurare). Prin transmiterea unei părţi din răspunderea sa reasigurătorului, societatea de asigurări
poate garanta îndeplinirea obligaţiilor față de asigurat, chiar şi în cazul producerii câtorva cazuri de asigurare majore.
Acest fapt reprezintă o garanţie suplimentară pentru asigurat în ceea ce priveşte soluționarea și achitarea acestuia a
despăgubirii de asigurare în mărimea prejudiciului suferit, garantând în acelaşi timp asigurătorului să-şi menţină
stabilitatea financiară.   
Reasigurarea este o condiţie necesară pentru asigurarea stabilităţii financiare a operaţiunilor de asigurare şi a
funcţionării eficiente a societății de asigurări. 
Activitatea de reasigurare completează activitatea de asigurare prin cedarea şi primirea unor riscuri pe piaţa internă
şi externă de asigurări. Procesul, ce ţine de transmiterea riscului, complet sau parţial, se numeşte risc de reasigurare,
sau cesiune de reasigurare. În acest caz, reasiguratul, care transmite riscul, se numeşte cedent, iar reasigurătorul, care
primeşte riscul – cesionar. În operaţiunile de reasigurare, raporturile dintre asigurător (cedent) şi reasigurător (cesionar),
drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de reasigurare.
Riscul, primit de către reasigurător de la reasigurat (de către cesionar de la cedent), deseori este transmis complet
sau parţial altui asigurător sau reasigurător. O astfel de transmitere ulterioară a riscului reasigurat se
numeşte retrocesiune. Reasiguratul (societatea cedentă) ce transmite riscul unei persoane terţe, se
numeşte retrocedent, iar reasigurătorul, care primeşte riscul în cauză – retrocesioner.
Scopul retrocesiunei este redistribuirea ulterioară a riscului, care se desfăşoară în acelaşi mod, ca şi cedarea riscului
în reasigurare.
Asigurătorul care transmite riscul în reasigurare (cedentul) este responsabil integral faţă de asigurat de obligiunele
asumate în baza contractului de asigurare, condițiilor de asigurare și legislației în vigoare pe toată perioada de valabilitate
a contractului.
Asigurătorul (cedentul) este obligat să comunice reasigurătorului (cesionarului) toate modificările intervenite în
contractul de asigurare încheiat cu asiguratul.
Reasigurarea se clasifică în reasigurare proporţională şi reasigurare neproporţională.
Reasigurarea proporţională prezintă divizarea răspunerii asumate față de asigurat proporţional repartizării riscului
între părţile contractului de reasigurare, iar reasigurarea neproporţională este reasigurare prin care reasigurătorul
(cesionarul) îşi asumă obligaţia de a plăti despăgubirea de asigurare, la producerea evenimentelor prevăzute în contractul
de asigurare, în mărime ce depăşeşte reţinerea proprie a reasiguratului (cedentului).
Persoana juridică, care  doreşte să efectueze reasigurarea ca gen de activitate este obligată să îndeplinească
condiţiile de constituire, licenţiere şi încetare a activităţii sale conform prevederilor legislaţiei în vigoare pentru activitatea
de asigurări.
Reasigurătorul care deţine licenţă pentru reasigurare poate desfăşura atât activitate de reasigurare proporţională,
cât şi activitate de reasigurare neproporţională, conform categoriilor „asigurare generală” sau „asigurare de viaţă”.
Asigurătorul care deţine licenţă pentru categoria „asigurare generală” sau categoria „asigurare de viaţă” are
dreptul, fără a dispune de licenţă pentru reasigurare, să desfăşoare activitate de reasigurare proporţională şi
neproporţională numai în limitele claselor pentru care a obţinut licenţă.
Cedarea de către asigurătorul (reasigurătorul) rezident al Republicii Moldova a riscurilor în reasigurare în afara
teritoriului ei poate fi efectuată nemijlocit către un reasigurător nerezident al Republicii Moldova dacă acesta este un
reasigurător autorizat şi supravegheat în ţara sa de reşedinţă. Cedarea de către asigurătorul (reasigurătorul) rezident al
Republicii Moldova a riscurilor în reasigurare către reasigurătorul menţionat nerezident al Republicii Moldova poate fi
efectuată prin intermediul brokerului de reasigurare nerezident sau rezident al Republicii Moldova.
Formele de transmitere, primire a riscurilor în reasigurare şi încheiere a relaţiilor juridice între părţi pot fi
facultativă şi obligatorie.
Conform formei facultative de reasigurare societatea de asigurări transmiţătoare (cedentul) poate transmite
riscurile primite în reasigurare altei societăți de asigurări (reasigurătorului), şi în orice caz să fie liberă în luarea deciziei de
cesiune. Această chestiune se precaută şi să decide pe fiecare risc aparte.
La rândul său, reasigurătorul nu are obligaţii faţă de societatea de asigurări transmiţătoare de a primi în reasigurare
riscurile propuse: el poate să respingă riscurile propuse în reasigurare, să primească parţial sau să elaboreze condiţii de
întâmpinare conform cărora riscul poate fi primit în reasigurare.
Conform formei obligatorii de reasigurare relaţiile dintre reasigurat şi reasigurător poartă un caracter obligatoriu.
Baza juridică a relaţiilor dintre reasigurat (cedent) şi reasigurător (cesionar) este contractul de reasigurare. El
reprezintă un document de bază în cazul dezbaterilor juridice, litigiilor între reasigurat şi reasigurător.
După tipul de participare a reasigurătorului la risc în fiecare caz aparte şi îndeplinire a relaţiilor legale între părţi
(asigurătorului şi reasigurătorului) relaţiile contractuale de reasigurare se împart în proporţionale şi neproporţionale.
Principalele forme ale contractelor reasigurării proporţionale sânt:
 -     cotă-parte;
-     excedentare;
-     mixte (cotă şi excedent).
După condiţiile contractului de reasigurare cotă-parte societatea de asigurări  transmite  în  reasigurare cota 
procentuală, coordonată cu reasigurătorul, a tuturor riscurilor primite în asigurare pe un tip anumit de asigurare sau o
grupă de asigurări adiacente.
În aceeaşi cotă-parte  reasigurătorului i se transferă prima ce i se cuvine  şi  el despăgubeşte reasiguratului această
cotă-parte a tuturor daunelor plătite, în conformitate cu condiţiile de asigurare.
Transmiţând riscurile în reasigurare, reasiguratul are dreptul la comision în favoarea sa, precum şi la participarea
anumită în beneficiul posibil al reasigurătorului, obţinut de la riscurile primite în reasigurare, adică reasiguratul are
dreptul la tantiemă.
După condiţiile contractului de reasigurare excedent un factor determinativ în mecanismul reasigurării este aşa
numita reţinere proprie a societății de asigurări care reprezintă în majoritatea cazurilor nivelul economic argumentat al
sumei în limita căreia societatea de asigurări ia („reţine”) asupra sa o parte determinată a riscurilor asigurate, transmiţând
în reasigurare sumele ce o depăşesc.
Limitele răspunderii proprii sau reţinerii proprii societatea transmiţătoare, de regulă, le stabileşte într-o sumă
determinată ce se referă la toate riscurile de asigurare pe un tip de asigurare: încărcături, obiecte industriale etc.
Principalele forme ale contractelor reasigurării neproporţionale sunt următoarele:
-        excedent de daună;
-        oprire de daună (Stop loss).
După condiţiile contractului excedent de daună, procesul reasigurării intră în vigoare numai atunci, când suma
determinată a daunei pe riscul asigurat în rezultatul cazului de asigurare sau unui şir de cazuri de asigurare, ca urmare a
acţiunii unuia şi aceluiaşi incident, va depăşi suma determinată.
Prima, care se  cuvine reasigurătorilor - participanţilor la încheierea contractelor, excedentul de daună, de regulă,
se stabileşte în anumite procente faţă de prima brută anuală, pentru portofoliul de asigurări deţinut.
După condiţiile contractului orice daună a societății de asigurări apără rezultatele generale ale gestiunii pe un tip
determinat de asigurare în cazul, dacă nerentabilitatea va depăşi procentul determinat în contract sau mărimea ei.
Mărimea nerentabilităţii asupra căreia contractul este în vigoare se determină în aşa mod, încât societatea
transmiţătoare să nu aibă posibilitatea de a avea rentabilitate financiară din partea răspunderii ce-i revine, adică
contractul are scopul nu de a garanta societății transmiţătoare beneficiu, dar numai de a apăra de la pierderi
suplimentare sau neaşteptate.
Caracteristica amănunţită a riscului transmis în reasigurare se expune în slip (document-ofertă, care se expediază
de către  reasigurat reasigurătorului şi conţine principalele caracteristici ale riscului propus).
Pe contractele de reasigurare excedente, în cazul asigurării vieţii şi pe celelalte tipuri de reasigurare pentru riscurile
ce depăşesc un anumit nivel al sumei de asigurare minimă, cedentul periodic prezintă reasigurătorului borderoul de
prime.
Daunele achitate reflectate separat pe anii de apariţie se aduc la cunoştinţa reasigurătorului periodic (trimestrial,
lunar) sub formă de borderou de daune.
Reasigurătorul duce împreună cu cedentul evidenţa contabilă curentă. Cedentul, periodic, prezintă reasigurătorului
notele contabile ce includ datele privind comisionul şi tantiema plătite efectuate de către asigurător, soldul debitor şi/sau
creditor pe depozitul de prime, dobânzile calculate la suma depozitului de prime.
          Plăţile de reasigurare, conform contractelor de reasigurare se determină individual conform acordului dintre
părţi.
          Conform condiţiilor contractului de reasigurare, reasigurătorul este obligat să restituie cheltuielile
reasiguratului, pe care ultimul le-a suportat în rezultatul producerii cazului asigurat conform contractului de asigurare
directă în limita răspunderii primită în reasigurare.
Reasigurătorul este obligat să restituie reasiguratului cota parte a despăgubirii de asigurare, achitată de către
acesta la survenirea cazului asigurat pe contractul de asigurare directă în perioada de acţiune a contractului de asigurare,
chiar şi în cazul când achitarea despăgubirii de asigurare se efectuează după expirarea termenului de acţiune a
contractului de reasigurare.
4.2. Contabilitatea operațiilor la societatea ce cedează în reasigurare (cedent)
În urma cedării riscurilor în reasigurare, cedentul are dreptul la anumite venituri în formă de: recompensă de
comision; recuperări din reasigurare; tantiemă.
Cheltuielile cedentului din operaţiile de transmitere a riscurilor în reasigurare constituie suma primei cedate pe
riscurile transmise în reasigurare, pe care acesta este obligat să o achite reasigurătorului.
Mărimea recompensei de comision, plăţilor de reasigurare, modul şi termenii aplicării tantiemei ca şi alte condiţii
ale procesului de reasigurare se stabilesc de contractul de reasigurare.
 Venitul cedentului sub formă de comision obținut din transmiterea riscului în reasigurare este destinat pentru
acoperirea  cheltuielilor de achiziție, cheltuielilor legate de distribuire și altor cheltuieli de administrare a contractelor de
asigurare și de exploatare.
Evidenţa analitică a creanțelor pe riscurile cedate în reasigurare se ţine pe reasigurători şi pe fiecare risc transmis în
reasigurare.
În cazurile când contractele de reasigurare prevăd formarea depozitelor de prime, societatea cedentă poate forma
acest depozit numai pentru perioada de valabilitate a acestui contract. Depozitele de prime de obicei se formează în
cazurile când situaţia financiară a cedentului nui permite îndeplinirea obligațiilor asumate pe contractele de asigurare
directă de sinestătător și pe care riscul parțial sau integral este cedat în reasigurare. 
Evidenţa analitică a depozitelor de prime pe riscurile cedate în reasigurare se ţine pe reasigurători şi tipuri de
contracte de reasigurare.
Operaţiile de bază ce  ţin de riscurile cedate în reasigurare în contabilitatea societății de asigurări cedentă se
înregistrează prin următoarele formule contabile:

1. Înregistrarea primelor cedate pe riscurile transmise în reasigurare:

Debet 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6113„Prime cedate pe riscurile
                                  transmise în reasigurare și retrocesie”
Credit 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5231„Datorii
                                      pe prime cedate în reasigurare”
2. Înregistrarea depozitului de prime pe riscurile cedate în reasigurare conform condiţiilor reasigurării:
Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5231„Datorii
                                pe prime cedate în reasigurare”
Credit 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”
3. Înregistrarea venitului cedentului la suma comisionului calculat pe riscurile cedate în reasigurare conform
condiţiilor reasigurării:
Debet 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2241„Creanțe aferente
                                comisioanelor pe riscurile cedate”
Credit 612 „Venituri din comisioane”, subcont 6121„Comisioane primite de la
                                  reasigurători”
4. Micșorarea datoriei cedentului pe primele cedate în reasigurare la suma comisionului calculat ce îi revine pe
riscul cedat, în caz cînd contractul de reasigurare prevede expres compensarea creanţei reasigurătorului din contul
datoriei cedentului pe un risc anumit:
Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5231„Datorii
                                pe prime cedate în reasigurare”
Credit 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2241„Creanțe aferente
                                comisioanelor pe riscurile cedate”
5. Achitarea primei de asigurare pe riscurile cedate în reasigurare de către cedent reasigurătorului:
Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5231„Datorii
                                pe prime cedate în reasigurare”
Credit 241 „Casa”, subcont 2411 ”Casa în monedă națională”,  sau
Credit 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat”, sau
Credit 243 „Conturi curente în valută străină”, subcont 2431 ”Numerar la
                                      conturi în țară”
După cum a fost menționat sistemul de răspundere în asigurări prezintă principii de acoperire a daunelor, adică
despăgubire a persoanei păgubite la survenirea cazului asigurat. În caz, când pe riscul cedat a avut loc cazul de asigurare,
reasigurătorul este obligat, conform condițiilor contractului de reasigurare, să restituie cedentului o parte din dauna
achitată către păgubit pe contractul de asigurare directă conform răspunderii asumate. La survenirea cazului asigurat,
cedentul este obligat să anunțe reasigurătorul cu privire la survenirea cazului asigurat. Acesta la rândul sau poate să
participe în procesul de regularizare a daunei sau să încredințeze instrumentarea dosarului de daune cedentului, după
caz. Cedentul poate să înregistreze în contabilitate recuperările calculate din riscurile transmise în reasigurare, conform
condițiilor contractului de reasigurare, numai după ce reasigurătorul acceptă participarea la acoperirea daunei date.
6. Înregistrarea sumelor spre recuperare pe riscurile transmise în reasigurare în contabilitatea cedentului:
Debet 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2242„Creanțe aferente
                                    recuperărilor din reasigurare”
Credit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7113„Recompense de pagube
             încasate pe riscurile transmise în reasigurare”
 Creanța reasigurătorului aferentă recompensei de pagube pe riscul preluat poate fi stinsă din suma depozitului de
prime format de cedent la momentul transmiterii riscului în reasigurare, în caz când contractul prevede aceste condiții. În
caz contrar reasigurătorul este obligat să achite cedentului cota parte a daunei conform răspunderii asumate pe riscul
primit în reasigurare și condițiilor prevăzute în contract.   
7. Stingerea creanței reasigurătorului aferentă recompensei de pagube din suma depozitului de prime format la
intrarea în vigoare a contractului de reasigurare, dacă condițiile acestuia prevede efectuarea operației date:
Debet 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”
Credit 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2242„Creanțe aferente
                                    recuperărilor din reasigurare”
8. Încasarea de către cedent a recompensei de pagube achitate de reasigurător, în caz când contractul de
reasigurare nu prevede stingerea creanței reasigurătorului din suma depozitului de prime (operația 7):
Debet 241 „Casa”, subcont 2411 ”Casa în monedă națională”,  sau
Debet 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                conturi nelegat”, sau
Debet 243 „Conturi curente în valută străină”, subcont 2431 ”Numerar la
                                conturi în țară”
Credit 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2242„Creanțe aferente
                                    recuperărilor din reasigurare”
9. Reflectarea lunară a cheltuielilor cu costuri de finanțare de către societatea cedentă la suma dobânzii calculate
pe depozitul de prime format:
Debet 717„Cheltuieli cu costuri de finanțare”
Credit 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5234 „Datorii
                                    privind alte operații aferente contractelor de reasigurare”
 
La expirarea termenului de valabilitate a contractului de reasigurare societatea de asigurări cedentă restituie
reasigurătorului depozitul de prime şi datoria pe dobânda calculată conform condiţiilor reasigurării.
10. Achitarea de către cedent reasigurătorului:
a) sumei depozitului de prime sau soldului acestuia (dacă au fost efectuate plăți de daune din suma depozitului):
Debet 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”
Credit 241 „Casa”, subcont 2411 ”Casa în monedă națională”,  sau
Credit 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat”, sau
Credit 243 „Conturi curente în valută străină”, subcont 2431 ”Numerar la
                                      conturi în țară”
b) datoria la suma dobânzilor calculate:
Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5234 „Datorii
                                    privind alte operații aferente contractelor de reasigurare”
Credit 241 „Casa”, subcont 2411 ”Casa în monedă națională”,  sau
Credit 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat”, sau
Credit 243 „Conturi curente în valută străină”, subcont 2431 ”Numerar la
                                      conturi în țară”
Operaţiile ce ţin de transmiterea riscurilor în reasigurare la cedent se examinează în baza următorului studiu de caz.
Studiu de caz. Societatea de Asigurări „X” la 03 septembrie 2012 a semnat contractul de reasigurare cu privire la
cedarea riscului de asigurare a bunurilor reasigurătorului „Polish Re”. Răspunderea reasigurătorului pe riscul cedat
constituie 60%. Termenul de acţiune a contractului este de un an (03.09.2012 – 02.09.2013). Prima de asigurare subscrisă
pe contractul de asigurare directă constituie 520 670 lei.
Conform condițiilor reasigurării riscului dat, cedentul formează pe perioada de valabilitate a contractului de
reasigurare un depozit de prime în scopul îndeplinirii obligațiilor cu privire la achitarea plăților de asigurare în momentul
survenirii cazului asigurat pe contractul de asigurare directă. Depozitul de prime se formează în mărime de 50% din suma
primei calculate pe riscul cedat la intrarea în vigoare a contractului de reasigurare. Rata dobînzii aferentă depozitului
format de către cedent constituie 5% anual.
Reasigurătorul, conform condițiilor contractului de reasigurare achită cedentului un comision din suma calculată pe
riscul cedat în mărime de 7% în scopul acoperii unei părți din cheltuielile cedentului legate de achiziție, administrarea
riscului cedat și altor cheltuieli de exploatare.
  La 01 martie 2013, cedentul a achitat despăgubirea spre plată pe contractul de asigurare directă în mărime de
180 520 lei. Creanța reasigurătorului aferentă recompensei pagubei date în limita răspunderii asumate, a fost stinsă de
către cedent din suma depozitul de primă format.
Decontările ce ţin de operaţiile de transmitere a riscului în reasigurare s-au efectuat de la contul curent în valută
națională.
Depozitul de primă şi comisionul, conform condiţiilor reasigurării s-au reţinut de către cedent din prima de
asigurare calculată pe riscul cedat.
La 03 septembrie 2013, data expirării termenului de acţiune a contractului de reasigurare, cedentul a restituit  
reasigurătorului soldul depozitului de primă format la întrarea în vigoare a contractului şi dobînda calculată.
Contabilizarea operaţiilor ce ţin de transmiterea riscului în reasigurare la societatea de asigurare cedentă se
înregistrează prin următoarele formule contabile:

1. Înregistrarea primelor cedate pe riscurile transmise în reasigurare:

Debet 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6113„Prime cedate pe riscurile
                                  transmise în reasigurare și retrocesie”
Credit 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5231„Datorii
                                      pe prime cedate în reasigurare” (520670 * 60%) – 312 402 lei.
2. Înregistrarea depozitului de prime pe riscurile cedate în reasigurare conform condiţiilor reasigurării:
Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5231„Datorii
                                pe prime cedate în reasigurare”
Credit 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”
                                      (312000*50%)  - 156 201 lei
2. Înregistrarea venitului cedentului la suma comisionului calculat pe riscurile cedate în reasigurare conform
condiţiilor reasigurării:
Debet 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2241„Creanțe aferente
                                comisioanelor pe riscurile cedate”
Credit 612 „Venituri din comisioane”, subcont 6121„Comisioane primite de la
                                  reasigurători” (312402*7%) – 21 868,14 lei.
3. Micșorarea datoriei cedentului pe primele cedate în reasigurare la suma comisionului calculat ce îi revine pe
riscul cedat conform prevederilor contractului de reasigurare:
Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5231„Datorii
                                pe prime cedate în reasigurare”
Credit 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2241„Creanțe aferente
                                comisioanelor pe riscurile cedate” – 21 868,14 lei.
4. Plata primei de asigurare reasigurătorului, pe riscurile cedate în reasigurare de către cedent:
Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5231„Datorii
                                pe prime cedate în reasigurare”
Credit 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat” (312402-156201-21868,14) – 134 332,86 lei.
5. Înregistrarea sumelor spre recuperare pe riscurile transmise în reasigurare în contabilitatea cedentului după ce
reasigurătorul a acceptat participarea la acoperirea daunei date:
Debet 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2242„Creanțe aferente
                                    recuperărilor din reasigurare”
Credit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7113„Recompense de pagube
            încasate pe riscurile transmise în reasigurare” (180520*60%) – 108 312 lei.
6. Stingerea creanței reasigurătorului aferente recompensei de pagube din suma depozitului de prime format la
intrarea în vigoare a contractului de reasigurare conform condițiilor acestuia:
Debet 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”
Credit 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2242„Creanțe aferente
                                    recuperărilor din reasigurare” – 108312 lei.
7. Reflectarea lunară a cheltuielilor cu costuri de finanțare de către societatea de asigurări cedentă la suma
dobânzii calculate pe depozitul de prime format:
Debet 717„Cheltuieli cu costuri de finanțare”
Credit 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5234 „Datorii
                                    privind alte operații aferente contractelor de reasigurare”
                            [(156201*5%/365*179) + (47889*5%/365*186)] – 5050,33 lei.
8. Achitarea la 03 septembrie 2013 de către cedent reasigurătorului:
 a)      sumei soldului depozitului de prime:
Debet 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”
Credit 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat” (156201-108312) – 47 889 lei.
b) datoriei la suma dobânzii calculate:
Debet  523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5234 „Datorii
                                    privind alte operații aferente contractelor de reasigurare”
Credit 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat” – 5050,33 lei.
 
Operaţiile retrocedentului ce ţin de transmiterea riscurilor în retrocesiune se contabilizează în acelaşi mod ca şi
operaţiile la cedent ce ţin de riscurile transmise în reasigurare.
4.3. Contabilitatea operațiilor la societatea ce acceptă în reasigurare (cesionar)
Reasigurătorul la realizarea operaţiilor ce ţin de primirea riscurilor în reasigurare de asemenea ca și cedentul obţine
venituri şi suportă anumite cheltuieli.
Veniturile din operaţiile de reasigurare la reasigurător cuprind sumele rezultate din primele de reasigurare pe
riscurile primite şi sumele dobânzilor calculate pentru depozitul de prime acordat cedentului conform condiţiilor
reasigurării la intrarea în vigoare a contractului.
Cheltuielile suportate de către reasigurător ce ţin de primirea riscurilor în reasigurare constituie suma comisionului
cedentului şi sumele pagubelor achitate pe riscurile primite în reasigurare în limita răspunderii asumate de către
reasigurător.
Evidenţa analitică a creanţelor reasiguraților privind riscurile primite în reasigurare se ţine pe fiecare cedent, pe
termenele de formare şi achitare a creanţei pe fiecare contract de reasigurare.
Evidenţa analitică a depozitului de prime pe riscurile primite în reasigurare (în caz când contractul de reasigurare
prevede acordarea acestuia cedentului) se ţine pe cedenţi şi tipuri de contracte de reasigurare.
Operaţiile de bază ce  ţin de riscurile primite în reasigurare în contabilitatea societății de asigurare cesionar
(reasigurător) se înregistrează prin următoarele formule contabile:

1. Înregistrarea primelor de asigurare pe riscurile primite în reasigurare:

Debet 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2231„Creanțe ale reasiguraților
                                        pe prime subscrise”
Credit 611 „Venituri din primele de asigurare”, subcont 6112 „Prime subscrise pe
          riscurile primite în reasigurare și retrocesiune”    
2. Înregistrarea creanței cedentului la suma depozitului de prime format pe riscurile primite în reasigurare conform
condiţiilor reasigurării:
Debit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2232 „Depozite de prime pe
                                    riscurile primite în reasigurare”
Credit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2231„Creanțe ale reasiguraților
                                        pe prime subscrise”
3. Înregistrarea cheltuielilor reasigurătorului la suma comisionului calculat cedentului pe riscurile primite în
reasigurare conform condiţiilor reasigurării:
Debet 712 „Cheltuieli de achiziție aferente contractelor de asigurare”, subcont
                                        7124„Cheltuieli legate de comisioane pe riscurile acceptate în reasigurare”
Credit 523 „Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5232 „Datorii
                                      aferente comisioanelor pe riscurile primite în reasigurare”
4. Stingerea datoriei reasigurătorului faţă de cedent la suma comisionului calculat acestuia în caz, cînd contractul de
reasigurare prevede acestă condiție concret pe un risc anumit:
Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5232 „Datorii
                                      aferente comisioanelor pe riscurile primite în reasigurare”
Credit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2231 „Creanțe ale
            reasiguraților pe prime subscrise”
5. Încasarea primei de asigurare de către reasigurător pe riscurile primite în reasigurare:
Debet 241 „Casa”, subcont 2411 ”Casa în monedă națională”,  sau
Debet 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                      conturi nelegat”, sau
Debet 243 „Conturi curente în valută străină”, subcont 2431 ”Numerar la
                                      conturi în țară”
 Credit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2231 „Creanțe ale
            reasiguraților pe prime subscrise”
6. Înregistrarea cheltuielilor reasigurătorului la suma recompensei de pagube calculate cedentului pe riscurile
primite în reasigurare conform răspunderii asumate:
Debet 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7112 „Recompense de pagube
        achitate pe riscurile primite în reasigurare”
Credit 523 „Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5233„Datorii
        aferente recuperărilor din reasigurare”
7. Stingerea datoriei reasigurătorului din suma depozitului acordat cedentului la suma recompensei de pagube spre
plată acestuia pe riscurile primite în reasigurare în caz, cînd contractul de reasigurare prevede efectuarea operației date:
Debet 523 „Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5233„Datorii
        aferente recuperărilor din reasigurare”
Credit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2232 „Depozite de prime pe
                                        riscurile primite în reasigurare”
8. Achitarea datoriei la suma recompensei de pagube pe riscurile primite în reasigurare spre plată de către
reasigurător cedentului (când contractul de reasigurare nu prevede condițiile din operația 7):
Debet 523 „Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5233„Datorii
                                aferente recuperărilor din reasigurare”
Credit 241 „Casa”, subcont 2411 ”Casa în monedă națională”,  sau
Credit 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                          conturi nelegat”, sau
Credit 243 „Conturi curente în valută străină”, subcont 2431 ”Numerar la
                                      conturi în țară”
9. Înregistrarea lunară a venitului reasigurătorului la suma dobânzii calculate pe depozitul de prime acordat
cedentului:
Debet 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2233 „Alte creanțe aferente
                                          contractelor de reasigurare”
  Credit 614 „Venituri din investiții”
10. Încasarea de către reasigurător la expirarea termenului de valabilitate a contractului de reasigurare:
a)      sumei depozitului de prime acordat cedentului pe perioada de acțiune a contractului de reasigurare sau
soldului acesteia dacă au fost acoperite daune pe riscurile primite în reasigurare:
Debet 241 „Casa”, subcont 2411 ”Casa în monedă națională”,  sau
Debet 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                                        conturi nelegat”, sau
Debet 243 „Conturi curente în valută străină”, subcont 2431 ”Numerar la
                              conturi în țară”
Credit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2232 „Depozite de prime pe
                                        riscurile primite în reasigurare”
 
b)      dobânzei calculate pe depozitul de prime acordat cedentului:
Debet 241 „Casa”, subcont 2411 ”Casa în monedă națională”,  sau
Debet 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                                        conturi nelegat”, sau
Debet 243 „Conturi curente în valută străină”, subcont 2431 ”Numerar la
                              conturi în țară”
Credit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2233 „Alte creanțe aferente
                                          contractelor de reasigurare”
 
Contabilizarea operaţiilor ce ţin de primirea riscului în reasigurare la reasigurător se examinează în baza aceluiași
studiu de caz ce a fost examinate operațiile de cedare a riscurilor în reasigurare în contabilitatea cedentului:

1. Înregistrarea primei de asigurare pe riscul primit în reasigurare:

                  Debet 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2231„Creanțe ale reasiguraților
                                            pe prime subscrise”
Credit 611 „Venituri din primele de asigurare”, subcont 6112 „Prime subscrise pe
          riscurile primite în reasigurare și retrocesiune”  (520670 * 60%) – 312 402 lei.
2. Înregistrarea depozitului de prime format de cedent conform condiţiilor reasigurării:
                   Debit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2232 „Depozite de prime pe
                                    riscurile primite în reasigurare”
Credit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2231„Creanțe ale reasiguraților
                                        pe prime subscrise”    (312000*50%) - 156 201 lei.
3. Înregistrarea cheltuielilor reasigurătorului la suma comisionului calculat cedentului pe riscul primit în reasigurare:
Debet 712 „Cheltuieli de achiziție aferente contractelor de asigurare”, subcont
                                                            7124„Cheltuieli legate de comisioane pe riscuri acceptate în reasigurare”
Credit 523 „Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5232 „Datorii
                                      aferente comisioanelor pe riscurile primite în reasigurare”(312402*7%)
-        21 868,14 lei.
4. Stingerea datoriei reasigurătorului faţă de cedent la suma comisionului calculat acestuia:
Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5232 „Datorii
                                      aferente comisioanelor pe riscurile primite în reasigurare”
Credit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2231 „Creanțe ale
            reasiguraților pe prime subscrise” – 21868,14 lei.
5. Încasarea primei de asigurare de către reasigurător pe riscurile primite în reasigurare:
Debet 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la conturi
                                        nelegat”
Credit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2231 „Creanțe ale
          reasiguraților pe prime subscrise”(312402-156201-21868,14)–134 332,86 lei.
6. Înregistrarea cheltuielilor reasigurătorului la suma recompensei de pagube calculare cedentului pe riscul primit în
reasigurare conform răspunderii asumate:
Debet 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7112 „Recompense de pagube
        achitate pe riscurile primite în reasigurare”
Credit 523 „Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5233„Datorii
        aferente recuperărilor din reasigurare”(180520*60%) – 108 312 lei.
7. Stingerea datoriei reasigurătorului din suma depozitului acordat cedentului la suma recompensei de pagube spre
plată acestuia pe riscurile primite în reasigurare conform condițiilor contractului de reasigurare:
Debet 523 „Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5233„Datorii
        aferente recuperărilor din reasigurare”
                  Credit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2232 „Depozite de prime pe
                                    riscurile primite în reasigurare” -  108 312 lei.
8. Reflectarea lunară a venitului reasigurătorului la suma dobânzii calculate pe depozitul de prime acordat
cedentului:
Debet 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2233 „Alte creanțe aferente
                                          contractelor de reasigurare”
Credit 614 „Venituri din investiții” [(156201*5%/365*179) + (47889*5%/365*186)]
                                           – 5050,33 lei.
9. Încasarea de către reasigurător la expirarea termenului de valabilitate a contractului de reasigurare:
a)      soldului depozitului de prime:
Debet 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                    conturi nelegat”
Credit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2232 „Depozite de prime pe
                                        riscurile primite în reasigurare”   (156201-108312) – 47 889 lei.
b)      dobânzei calculate pe depozitul de prime acordat cedentului:
Debet 242 „Conturi curente în valută naţională”, subcont 2421 ”Numerar la
                                                      conturi nelegat”
Credit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2233 „Alte creanțe aferente
                                          contractelor de reasigurare”  –  5050,33 lei.
Cedând o parte din răspunderea asumată pe contractele de asigurare încheiate altor asigurători (reasigurători) în
baza condiţiilor coordonate cu ei, asigurătorul creează un portofoliu de asigurare echilibrat şi asigură stabilitatea
financiară proprie. 
 temă 5 Rezervele tehnice de asigurare

5.1. Conţinutul economic şi componenţa rezervelor de asigurare

Conform prevederilor art. 34. al legii nr. 407-XVI  din  21.12.2006 cu privire la asigurări „Rezervele tehnice”,
asigurătorul formează şi menţine, potrivit activităţii pe care o desfăşoară, suficiente rezerve tehnice, necesare îndeplinirii
obligaţiilor ce rezultă din contractele de asigurare şi reasigurare. Asigurătorul este obligat să colecteze şi să păstreze la un
nivel adecvat informaţia necesară creării de rezerve.
Asigurătorul care desfăşoară activitate în categoria “asigurare generală” are obligaţia să formeze şi să menţină
următoarele rezerve tehnice:   
1. Rezerva de prime necîştigate;
2. Rezerva de daune nesoluţionate, care include:
        a) Rezerva de daune declarate, dar nesoluţionate;
        b) Rezerva de daune neavizate;
3. Rezerva riscurilor neexpirate.
1). rezerva de prime necîştigate care se calculează prin însumarea cotelor-părţi din primele brute subscrise aferente
perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare, astfel încît diferenţa dintre volumul primelor brute subscrise şi
această rezervă să reflecte primele brute alocate părţii din riscurile expirate la data calculării;
2 a). rezerva de daune declarate, dar nesoluţionate, care se creează şi se actualizează în baza estimărilor pentru
avizările de daune primite de asigurător, astfel încît fondul creat să fie suficient pentru acoperirea acestor daune;
2 b). rezerva de daune neavizate care se creează şi se ajustează cel puţin la încheierea anului financiar în baza
estimărilor asigurătorului, a datelor statistice sau a calculelor actuariale, pentru daunele întîmplate, dar neavizate, dacă
reglementările autorităţii de supraveghere nu prevăd altfel;
3). rezerva riscurilor neexpirate – care se calculează în baza estimării daunelor ce vor apărea după încheierea anului
financiar aferente contractelor de asigurare încheiate înainte de acea dată – în mărimea în care valoarea lor estimată
depăşeşte rezerva de prime necîştigate.
Asigurătorul care desfăşoară activitate în categoria “asigurare de viaţă” are obligaţia să constituie şi se menţină
următoarele rezerve tehnice:
1. Rezerva matematică;
2. Rezerva matematică adiţională;
3. Rezerva pentru beneficii suplimentare;
4. Rezervele specificate în categoria “asigurare generală”, după caz.
  
Rezerva matematică se calculează în baza evaluării actuariale necesare, luîndu-se în considerare viitoarele obligaţii
ale asigurătorului rezultate din contractele de asigurare individuale.
Asigurătorul este obligat să prezinte autorităţii de supraveghere explicaţii, în anexele la rapoartele financiare
anuale, privind baza şi metodele aplicate la calcularea rezervei matematice.
Mărimea rezervelor tehnice şi a celor matematice, constituite şi menţinute conform art. 34 al legii cu privire la
asigurări, nu poate fi mai mică decît mărimea obţinută prin calculul acestor rezerve potrivit metodologiei stabilite prin
actul normativ al autorităţii de supraveghere.
În cazurile în care contractul de asigurare prevede încasarea primelor şi plata despăgubirilor în valută străină,
rezervele tehnice aferente se pot forma şi menţine în această valută.
Modul de formare a rezervelor tehnice şi a rezervelor matematice se stabileşte prin actele normative ale autorităţii
de supraveghere.
Înformația cu privire la rezervele de asigurare se prezintă în situațiile financiare ale asigurătorului și în rapoartele
specializate. Calculul acestora se efectuiază la sfârşitul fiecărei perioade de raportare dar, în principiu, acestea pot fi
determinate la orice dată. Rezervele de asigurare reflectă mărimea obligaţiilor asigurătorului, neîndeplinite la un moment
dat conform contractelor de asigurare în vigoare la data anumită.  
Rezervele de asigurare, în esenţă, reprezintă datorii şi in majoritatea cazurilor sunt obligaţiuni de plată existente la
data întocmirii situațiilor financiare ale asigurătorului. Mai mult ca atât informația cu privire la rezervele de asigurare se
prezintă în bilanţul contabil al asigurătorului în calitate de datorie ce nu este specificată şi nu are termeni de rambursare.
La stabilitatea financiară a asigurătorului în mare măsură influenţează eficiența utilizării flucsurilor de numerar obținute în
urma formării rezervelor în calitate de sursă.
Soldul rezervelor de asigurare la sfârşitul perioadei de raportare prezintă datoria asigurătorului pe obligaţiile
neîndeplinite faţă de asiguraţi în baza contractelor de asigurare în vigoare la momentul dat.
5.2. Modul de formare a rezervelor de asigurare.
Conform REGULAMENTULUI privind rezervele tehnice de asigurare
(aprobat prin  H O T Ă R Î R EA CNPF nr. 1/5  din  11.01.2011 - Monitorul Oficial nr.37-38/205 din 11.03.2011).
 Capitolul II
METODE DE CALCULARE A REZERVELOR TEHNICE
 Calculul Rezervei de prime necîştigate
  13. Rezerva de prime necîştigate se calculează separat pentru fiecare contract de asigurare, prin însumarea cotei-
părţi din prima brută subscrisă, aferentă perioadei neexpirate a contractului de asigurare.
14. Pentru calcularea valorii Rezervei de prime necîştigate, aferentă unui contract de asigurare, se aplică metoda
“pro rata temporis”, exprimată prin formula:
 
Ci

RPNi  = –––
PBSi  ×
Di

în care:
RPNi – rezerva de prime necîştigate;
PBSi – prima brută subscrisă;
Ci – numărul de zile corespunzătoare perioadei neexpirate a contractului de asigurare, pentru care a fost subscrisă
prima (PBSi) de asigurare şi care se determină ca diferenţa dintre numărul total de zile (Di) corespunzătoare perioadei de
valabilitate a contractului de asigurare şi numărul de zile expirate de la data începutului valabilităţii acestuia;
Di – numărul de zile corespunzătoare perioadei de valabilitate a contractului de asigurare, pentru care a fost
subscrisă prima (PBSi) de asigurare;
i – contractul de asigurare pentru care se calculează rezerva de prime necîştigate.
15. Rezerva de prime necîştigate totală reprezintă suma rezervelor de prime necîştigate calculate pe fiecare
contract de asigurare (RPNi) pentru care prima de asigurare a fost subscrisă la data evaluării şi este exprimată prin
formula:
 
n

RPNt  ∑
= RPNi
   i=1
în care:
RPNt – Rezerva de prime necîştigate totală la data t  ;
n – numărul de contracte pentru care se calculează Rezerva primei necîştigate.
16. Prima brută subscrisă de asigurare include atît prima subscrisă prin asigurarea directă, cît şi prima subscrisă
aferentă riscurilor primite în reasigurare, în cazul în care asigurătorul dispune de dreptul contractual de a înregistra prima
subscrisă, iar prima a fost încasată efectiv sau recunoscută şi înregistrată ca primă de încasat la data evaluării Rezervei
primei necîştigate.
17. Pentru contractele de asigurare, la care data intrării în vigoare a contractului de asigurare începe după data
înregistrării în venituri a primei subscrise, iar calculul Rezervei primei necîştigate se efectuează la o dată intermediară
între data încheierii contractului şi data intrării în vigoare a contractului, Rezerva primei necîştigate este egală cu prima
subscrisă.
 Secţiunea 3
Calculul Rezervei de daune nesoluţionate
18. Rezerva de daune nesoluţionate se referă la daunele declarate sau nu pînă la data evaluării şi reprezintă suma
rezervelor tehnice descrise la pct.11 subpct.2).
19. Asigurătorul este obligat să calculeze cu prudenţă costurile finale aferente daunelor nesoluţionate, estimate
astfel încît să soluţioneze toate daunele şi/sau beneficiile apărute în perioada de pînă la data calculării Rezervei de daune
nesoluţionate şi care erau nesoluţionate la acea dată.
20. Costurile finale stabilite pentru soluţionarea daunelor şi/sau beneficiilor includ valoarea calculată sau estimată a
despăgubirii cuvenite pentru compensarea daunelor, îndemnizaţiilor sau beneficiilor persoanei asigurate/păgubite sau
beneficiarului, plus valoarea efectivă şi/sau estimată a cheltuielilor de administrare legate cu constatarea, evaluarea şi
soluţionarea daunelor şi beneficiilor aferente contractelor de asigurare pentru care se calculează Rezerva de daune
declarate, dar nesoluţionate şi Rezerva de daune neavizate.
21. Rezerva de daune declarate, dar nesoluţionate se creează şi se actualizează separat pentru fiecare contract de
asigurare la care s-a notificat producerea cazului asigurat, pornindu-se de la cheltuielile previzibile care vor fi efectuate în
viitor cu soluţionarea daunelor şi/sau beneficiilor, determinate în baza rapoartelor de daune şi/sau avizelor recepţionate
de către asigurător pe parcursul perioadei de gestiune, în orice formă (scrisă, telefonică, fax, poştă electronică/e-mail
etc.), indiferent dacă este sau nu determinată valoarea finală a daunelor şi/sau beneficiilor, dar care nu au fost plătite sau
au fost plătite parţial la data calculării Rezervei de daune declarate dar nesoluţionate, astfel încît fondul creat aferent
Rezervei de daune declarate dar nesoluţionate să fie suficient pentru acoperirea acestor daune şi/sau beneficii.
22. Mărimea totală a Rezervei de daune declarate, dar nesoluţionate, reprezintă valoarea estimată a costurilor
finale pentru soluţionarea tuturor daunelor şi/sau beneficiilor apărute şi declarate pe parcursul perioadei de gestiune,
pînă la data calculării. Valoarea estimată a costurilor finale se calculează prin următoarea relaţie:
 CR = (A + B – C + D),
în care: CR – rezerva de daune declarate, dar nesoluţionate, calculată pentru fiecare contract de asigurare;
A – valoarea daunelor şi/sau beneficiilor nesoluţionate din perioadele anterioare celei de gestiune;
B – valoarea daunelor apărute şi declarate şi/sau a beneficiilor care decurg din evenimentele care au avut loc în
perioada de gestiune şi care trebuie să fie înregistrate, pentru “asigurările generale”, în Registrul daunelor şi pentru
“asigurările de viaţă”, în Registrul daunelor şi beneficiilor;
C – valoarea daunelor şi/sau beneficiilor soluţionate din perioada de gestiune;
D – cheltuielile de administrare şi estimare a daunelor, care includ, după caz, următoarele:
a) valoarea de 3% din suma daunelor nesoluţionate constatate la sfîrşitul perioadei de gestiune;
b) valoarea efectivă şi estimată a cheltuielilor de constatare, evaluare şi soluţionare a daunei, aferente serviciilor
prestate de terţe persoane (experţi independenţi), constatate la sf. perioadei de gestiune, după caz.
23. În cazul în care valoarea nesoluţionată a daunei declarate sau beneficiului este cunoscută la data calculării,
această valoare trebuie să fie recunoscută şi înregistrată ca Rezerva de daune declarate, dar nesoluţionate. În cazurile în
care dauna a apărut şi a fost declarată, dar nesoluţionată şi beneficiul a fost recunoscut ca obligaţie, dar nesoluţionat la
data calculării Rezervei de daune declarate, dar nesoluţionate, iar suma despăgubirii sau beneficiului   încă nu a fost
estimată sau calculată, valoarea care va fi înregistrată ca Rezervă de daune declarate dar nesoluţionate este suma maximă
a despăgubirii sau beneficiului de asigurare pe riscuri similare, care însă nu poate depăşi suma asigurată pentru acest
contract, plus 3% (trei procente) din această valoare sau plus valoarea cea mai bună estimată a cheltuielilor de
administrare şi ajustare a daunelor, dacă înregistrarea şi investigarea daunelor sînt executate prin intermediul serviciilor
prestate de terţe persoane (experţi independenţi).
24. În cazul daunelor care sînt obiectele unor acţiuni în instanţă de judecată, Rezerva de daune declarate, dar
nesoluţionate reprezintă valoarea daunelor nesoluţionate conform pretenţiilor reclamantului, înaintate în baza actelor de
evaluare a prejudiciilor întocmite sub răspunderea persoanelor îndreptăţite să emită astfel de acte, şi care nu poate fi mai
mare decît suma asigurată. În cazul în care reclamantul nu prezintă un act de evaluare, asigurătorul calculează Rezerva de
daună declarată, dar nesoluţionată în baza estimărilor dispuse de el. Valoarea Rezervei de daune declarate, dar
nesoluţionate astfel constituită se menţine pînă la pronunţarea hotărîrii definitive şi irevocabile a instanţei. O valoare
adiţională rezervei se creează imediat şi atunci cînd asigurătorul posedă informaţii precum că sînt necesare cheltuieli
suplimentare pentru soluţionarea daunelor finale.
 241. În cazul în care asigurătorul emite decizie de refuz în achitarea despăgubirii de asigurare şi aceasta face sau
devine obiectul unei acţiuni în instanţa de judecată, Rezerva de daune declarate dar nesoluţionate se va constitui şi se va
menţine, pînă la pronunţarea hotărîrii definitive şi irevocabile, la nivelul pretenţiilor înaintate în instanţă conform
evaluării pagubelor prevăzute la pct.24.
 25. La determinarea mărimii Rezervei de daune declarate, dar nesoluţionate, aferente daunelor survenite la
asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto externă Carte Verde, se ia în consideraţie valoarea daunelor apărute şi
declarate, precum şi cheltuielile de soluţionare a daunelor, indicate în cererile, notificările, debit-notele sau alte
documente similare prezentate de persoane îndreptăţite precum şi de Birourile Naţionale din ţările-membre ale
Sistemului Carte Verde.
26. Asigurătorul are obligaţia de a menţine registrele de daune prevăzute la pct.67, astfel încît toate înregistrările
aferente daunelor apărute şi declarate, inclusiv datele calendaristice de soluţionare a daunelor, să se efectueze zilnic.
27. Rezerva de daune neavizate se calculează pe fiecare clasă de asigurări, în baza celor mai bune estimări ale
asigurătorului, prin metode actuariale, folosind date statistice rezonabile. Această rezervă se creează şi se menţine pentru
daunele întîmplate, dar neavizate pînă la sfîrşitul perioadei de gestiune (data calculării rezervei).
28. La determinarea rezervei de daune neavizate se va aplica metoda triunghiulară de dezvoltare a daunelor
(metoda Chain Ladder). Această metodă trebuie să se bazeze pe metodologiile şi ipotezele actuariale, care trebuie să
îndeplinească, cel puţin, următoarele cerinţe:
a) să utilizeze informaţie statistică trimestrială, pentru cel puţin ultimele douăsprezece trimestre anterioare
perioadei de gestiune, aferentă daunelor plătite şi rezervelor de daune declarate, dar nesoluţionate (daune apărute),
înregistrate în cel puţin ultimele douăsprezece trimestre anterioare datei de calculare a acestei rezerve;
b) din informaţia statistică utilizată la calculul rezervei de daune neavizate se exclud, dacă există, valoarea
regreselor şi recuperărilor, precum şi a daunelor pentru care asigurătorul a prezentat dovada legală de respingere a
acestora la plată;
c) cheltuielile de administrare şi alte cheltuieli de soluţionare a daunelor trebuie să fie incluse în valoarea finală a
Rezervei de daune neavizate. Aceste cheltuieli vor include valoarea calculată de 3% (trei procente) din valoarea Rezervei
de daune neavizate care rezultă din calculele actuariale şi, după caz, valoarea estimată preventiv a cheltuielilor de
constatare, evaluare şi soluţionare a daunei, aferente serviciilor prestate de terţe persoane (experţi independenţi);
d) daunele cu valori foarte mari pot fi excluse în condiţiile în care actuarul consideră că o abordare prudenţială a
estimărilor ar impune neincluderea acestora în informaţia statistică folosită la calculul Rezervelor de daune neavizate. În
acest caz, actuarul este obligat să prezinte într-o notă separată, motivele excluderii acestor date din calcul.
Secţiunea 4
Calculul Rezervei riscurilor neexpirate
 29. Rezerva riscurilor neexpirate se calculează în baza estimării daunelor ce vor apărea după încheierea perioadei
de gestiune aferente contractelor de asigurare în vigoare la data calculării, în mărimea în care valoarea estimată a acestor
daune viitoare depăşeşte rezerva de prime necîştigate.
30. Rezerva riscurilor neexpirate se calculează şi se menţine separat pentru fiecare clasă de asigurări.
31. Rezerva riscurilor neexpirate, pentru fiecare clasă de asigurări, se calculează prin relaţie:
 RRNi  = DEi  – RPNi
în care: RRNi  – rezerva riscurilor neexpirate;
DEi  –  valoarea daunelor estimate care vor apărea în perioadele viitoare;
RPNi – rezerva de prime necîştigate la data calculării RRNi  ;
i –  clasa de asigurări
32. Valoarea totală a Rezervei riscurilor neexpirate reprezintă suma rezervei riscurilor neexpirate (RRN i) calculate
pentru fiecare clasă de asigurări.
 Secţiunea 5
Metode de calcul a Rezervei matematice, Rezervei matematice adiţionale şi Rezervei pentru beneficii
suplimentare
33. Rezerva matematică se calculează separat pentru fiecare contract de asigurare de viaţă, folosind metoda primei
brute bazată pe o evaluare actuarială prospectivă – rezerva Zillmer (în continuare – Metoda prospectivă brută).
34. Asigurătorul poate aplica alte metode decît Metoda prospectivă brută dacă actuarul confirmă şi certifică că
rezervele matematice calculate conform metodelor alternative (metoda primei brute bazată pe o evaluare actuarială
retrospectivă, metoda primei nete bazată pe o evaluare actuarială retrospectivă sau prospectivă etc.) nu sînt mai mici
decît mărimea rezervelor calculate folosind Metoda prospectivă brută.
35. Metoda prospectivă brută va fi aplicată ţinînd cont de:
a) toate evenimentele viitoare pentru care sînt plătibile prime sau beneficii conform termenelor şi condiţiilor care
stau la baza contractelor sau poliţelor de asigurare;
b) aşteptările rezonabile ale deţinătorilor de poliţe privind valorile de răscumpărare sau rezerva acumulată,
bonusurile, participaţia la profit sau altele asemenea stabilite conform practicilor asigurătorului şi aferente
indemnizaţiilor;
c) costul opţiunilor, inclusiv comisioanele, după caz, oferite deţinătorilor de poliţe în conformitate cu termenele şi
condiţiile contractelor de asigurare de viaţă.
36. Determinarea valorii obligaţiilor pentru fiecare contract de asigurare de viaţă se va efectua în baza unor
premise corecte şi prudente, bazate pe datele ce rezultă din experienţa asigurătorului sau alte statistici privind parametrii
relevanţi şi va include o valoare adecvată a marjei pentru variaţii adverse ale parametrilor cu influenţă relevantă, care
poate necesita majorarea valorii rezervelor matematice.
37. Metoda de calcul a rezervelor matematice şi parametrilor de evaluare a lor nu se vor modifica de la un an la
altul pe durata contractului de asigurare, din cauza modificărilor arbitrare aduse metodei de calcul sau parametrilor de
evaluare şi trebuie să fie de aşa natură, încît să permită recunoaşterea distribuţiei beneficiilor în mod adecvat.
38. Rezervele matematice calculate la o dată intermediară, care nu corespunde cu data de aniversare a
contractului, se calculează printr-o metodă de interpolare a rezervei.
39. Orice rezervă matematică negativă va fi raportată şi evidenţiată ca fiind egală cu zero.
40. În cazul în care valoarea de răscumpărare a unui contract de asigurare este garantată, valoarea rezervelor
matematice pentru acel contract de asigurare în orice moment trebuie să fie cel puţin egală cu valoarea de răscumpărare
garantată.
41. La determinarea rezervelor matematice se va ţine cont de natura, tipul şi starea activelor care reprezintă
răspunderea aferentă rezervelor, în scopul creării unor rezerve prudente care să prevină eventualele modificări ale valorii
acelor active ce ar influenţa capacitatea asigurătorului de a-şi onora obligaţiile contractuale.
42. Rezervele matematice adiţionale se calculează în cazul în care randamentul prezent sau previzibil al activelor
asigurătorului care practică asigurări de viaţă devine insuficient pentru a-şi îndeplini angajamentele faţă de asiguraţi în
ceea ce priveşte rata dobînzii utilizată în calcule.
43. Rezerva pentru beneficii suplimentare (bonusuri de asigurare) se formează şi se menţine în scopul evaluării
obligaţiilor asigurătorului datorate pentru plata bonusurilor aferente contractelor de asigurări de viaţă la care se prevede
dreptul asiguratului de a participa la beneficiile suplimentare (venitul investiţional) obţinute din fructificarea rezervei
matematice. Rezerva pentru beneficii suplimentare (bonusuri de asigurare) se calculează prin metoda retrospectivă,
separat pe fiecare contract de asigurare.
Secţiunea 9
Cota reasigurătorului în rezervele tehnice brute (contul reasigurătorului)
53. Cota reasigurătorului în rezervele tehnice brute se determină conform modului stabilit la pct.57-61, în
dependenţă de tipul reasigurării (proporţională sau neproporţională, facultativă sau obligatorie etc.), de condiţiile şi
termenele contractului de reasigurare.
54. Asigurătorul calculează cota reasigurătorului în rezervele tehnice concomitent cu determinarea valorii brute a
rezervelor tehnice. Cota reasigurătorului trebuie calculată şi raportată separat pentru fiecare tip de rezervă tehnică.
55. La determinarea cotei reasigurătorului în rezervele tehnice aferente contractelor sau poliţelor transmise în
reasigurare, se va ţine cont de capacitatea asigurătorului de a plăti indemnizaţiile de asigurare pentru daunele reasigurate
şi oportunitatea primirii plăţilor respective de la reasigurator. Această formă de risc de piaţă se ia în consideraţie la
evaluarea rezervelor tehnice. În acest caz, actuarul trebuie să dezvăluie şi să informeze despre existenţa unui astfel de
risc, potenţialul impact al acestuia asupra rezervelor tehnice ale asigurătorului şi modul în care actuarul a gestionat riscul
respectiv la determinarea acestor rezerve.
56. Între asigurătorul care cedează şi reasigurător sau între reasigurătorul care retrocedează şi reasigurător sau
retrocesionar transferul de valori trebuie să fie real şi complet.
57. Cota reasigurătorului în rezerva de prime necîştigate brută aferentă contractelor cedate în reasigurare se
calculează conform metodelor pentru calculul rezervelor de prime necîştigate, prevăzute în prezentul Regulament, iar în
cazul în care aceste metode nu pot fi aplicate – în conformitate cu clauzele contractului de reasigurare, la data intrării în
vigoare a contractului de reasigurare.
58. Cota reasigurătorului în rezerva de daune declarate, dar nesoluţionate brută, aferentă contractelor cedate în
reasigurare, se calculează separat pe fiecare contract de asigurare la care s-a notificat producerea evenimentului asigurat
şi care a fost transmis în reasigurare, şi este egală cu valoarea recuperabilă de la reasigurători, în conformitate cu
condiţiile contractelor de reasigurare.
 59. Cota reasigurătorului în rezerva de daune neavizate brută aferentă contractelor cedate în reasigurare se
calculează pe fiecare clasă de asigurare în baza datelor statistice acumulate privind despăgubirile plătite pe contracte de
asigurare, transmise în reasigurare, pe clasa de asigurare dată, aplicînd următoarea formulă:
DRE
 
RDNARE  = ––––
RDNABRUT  ×
D

în care:
RDNARE  – cota reasigurătorului în Rezerva de daune neavizate brută pentru o anumită clasă de asigurări;
RDNABRUT  – Rezerva de daune neavizate brută pentru o anumită clasă de asigurări, care dispune de contracte
cedate în reasigurare;
DRE  –  valoarea daunelor şi/sau îndemnizaţiilor şi beneficiilor recuperate efectiv din reasigurare în perioada de
gestiune, aferente aceleiaşi clase de asigurări;
D  –  valoarea totală a daunelor şi/sau îndemnizaţiilor şi beneficiilor plătite pe parcursul perioadei de gestiune
aferente aceleiaşi clase de asigurări.
În calitate de valori DRE  şi D pot fi folosite, prin argumentarea actuarului, şi valorile corespunzătoare aferente
Rezervelor de daune declarate, dar nesoluţionate stabilite la data calculării. Suma totală a Rezervei de daune neavizate
(RDNARE)  corespunzătoare fiecărei clase de asigurări reprezintă cota totală a reasigurătorului în Rezerva de daune
neavizate.
60. Cota reasigurătorului în rezerva riscurilor neexpirate brută aferentă contractelor cedate în reasigurare se
calculează conform metodei prevăzute pentru calculul rezervelor riscurilor neexpirate sau conform clauzelor contractului
de reasigurare, la data intrării în vigoare a contractului de reasigurare.
61. Cota reasigurătorului în rezerva matematică se calculează separat pentru fiecare contract sau poliţă de
asigurare (grupe de contracte sau poliţe) în conformitate cu prevederile contractului de reasigurare şi/sau programului de
reasigurare.
5.3. Contabilitatea modificărilor rezervelor tehnice de asigurare
Rezerva de prime necâștigate
1. Înregistrarea rezervei de prime necâștigate la suma primelor de asigurare subscrise pe contractele de asigurare
directă
 Debit  611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6117”Modificarea rezervei de  prime necâștigate”
Credit 525 ”Rezerva de prime necâștigate”
2. La finele fiecărei luni se actualizează rezerva de prime necâștigate de către asigurător și se înregistrează în
contabilitate sumele eliberate din rezervă:
Debet 525 ”Rezerva de prime necâștigate”
Credit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6117”Modificarea rezervei de  prime necâștigate”
 
3. Înregistrarea cotei reasigurătorului în momentul încheierii contractului de reasigurare conform condițiilor
reasigurării:
Debet 261 „Cota reasigurătorului în rezervele tehnice pe termen scurt”, subcont
                  2611 „Cota reasigurătorului în rezerva de prime necâștigate”
Credit 611 „Venituri din primele de asigurare”, subcont 6118„Modificarea cotei
                  reasigurătorului în rezerva de prime necâștigate”
  4.  Eliberarea sumelor din cota reasigurătorului în rezerva de prime necâștigate, actualizarea la finere lunii curente:
Debit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6118„Modificarea cotei
                  reasigurătorului în rezerva de prime necâștigate”
Credit  261 „Cota reasigurătorului în rezervele tehnice pe termen scurt”, subcont
                  2611 „Cota reasigurătorului în rezerva de prime necâștigate”
 
Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate
5.  Formarea rezervei de daune declarate, dar nesoluționate de către asigurător la înregistrarea cererii asiguratului
referitor la producerea evenimentului asigurat:
Debit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7114 „Modificarea
                                rezervei de daune nesoluționate”
Credit 542 „Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate”
 6. Actualizația lunară a rezervei:
-   În caz când dauna evaluată curentă este mai mare decît dauna anunțată se înregistrează diferența prin aceiași
formulă contabilă:
Debit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7114 „Modificarea
                                rezervei de daune nesoluționate”
Credit 542 „Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate”
-          În caz când dauna evaluată curentă este mai mică ca cea precedentă se înregistrează eliberarea sumelor din
rezervă:
Debet 542 „Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate”
Credit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7114 „Modificarea
                                rezervei de daune nesoluționate”
 
7. Cota reasigurătorului în rezerva de daune declarate, dar nesoluționate se înregistrează conform condițiilor
reasigurării:
Debet 261„Cota reasigurătorului în rezervele tehnice pe termen scurt”, subcont
                                    2612  „Cota reasigurătorului în rezerva de daune declarate, dar
                                      nesoluționate”
Credit 711„Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7115 „Modificarea cotei
                                        reasigurătorului în rezerva de daune nesoluționate”
 
8. Actualizația lunară a rezervei:
-   În caz când dauna evaluată curentă este mai mare decît dauna anunțată se înregistrează diferența în cota
reasigurătorului:
Debet 261„Cota reasigurătorului în rezervele tehnice pe termen scurt”, subcont
                                    2612  „Cota reasigurătorului în rezerva de daune declarate, dar
                                      nesoluționate”
Credit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7115„Modificarea cotei
                                        reasigurătorului în rezerva de daune nesoluționate”
 -          În caz când dauna evaluată curentă este mai mică ca cea precedentă se înregistrează eliberarea sumelor din
cota reasigurătorului în rezervă:
Debit  711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7115„Modificarea cotei
                                        reasigurătorului în rezerva de daune nesoluționate”
Credit 261„Cota reasigurătorului în rezervele tehnice pe termen scurt”, subcont
                                    2612  „Cota reasigurătorului în rezerva de daune declarate, dar
                                      nesoluționate”
9. După achitatea daunei pe contractul de asigurare directă se anuleză activul – cota reasigurătorului în rezerva de
daune declarate, dar nesoluționate și se recunoaște creanța reasigurătorului spre achitare cedentului:
-          Anularea activului la cota reasigurătorului în suma daunei:
Debit  711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7115„Modificarea cotei
                                        reasigurătorului în rezerva de daune nesoluționate”
Credit 261„Cota reasigurătorului în rezervele tehnice pe termen scurt”, subcont
                                    2612  „Cota reasigurătorului în rezerva de daune declarate, dar
                                    nesoluționate”
-          Recunoaște creanța reasigurătorului la cota acestuia în suma daunei:
Debet 224„Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcontul 2242 „Creanțe aferente
                                    recuperărilor din reasigurare”
Credit  711  „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7113 „Recompense de
                                          pagube încasate pe riscurile transmise în reasigurare”

TEMA 6: Indicatori financiari specifici activității de asigurări: Solvabilitatea; Lichiditatea conformate la Directivele
Europene
 6.1.  Solvabilitate – noțiune, condiții de garantare

Solvabilitatea asigurătorului/reasigurătorului reprezintă capacitatea lui financiară de a-şi onora la momentul

oportun şi în totalitate obligaţiile de plată asumate.

Conform legii cu privire la asigurări art. 30, asigurătorul/reasigurătorul trebuie să deţină, pe durata activităţii sale,
în orice moment, o marjă de solvabilitate disponibilă corespunzătoare activităţii desfăşurate.

Marja de solvabilitate disponibilă conform cerințelor legale în vigoare este constituită din patrimoniul
asigurătorului/reasigurătorului liber de orice angajament previzibil, cu excepţia activelor nemateriale.

În funcţie de clasele de asigurări practicate, asigurătorului/reasigurătorului este obligat să-şi determine marja de
solvabilitate minimă, ale cărei modalităţi de calcul şi de raportare este stabilită de Regulamentul privind marjele de
solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale asigurătorului (reasigurătorului) aprobat prin Hotărârea CNPF RM nr. 2/1 din
21 ianuarie 2011.  

Stabilitatea financiară a asigurătorului/reasigurătorului reprezintă capacitatea acestuia de a respecta marja de

solvabilitate pe întreaga durată a obligaţiilor certe, asumate conform contractelor de asigurare (reasigurare), precum şi a
obligaţiilor viitoare.

Stabilitatea financiară a asigurătorului/reasigurătorului este garantată prin:

-        nivelul capitalului propriu;

-        totalitatea activelor şi gradul lor de diversificare şi lichiditate;

-        rezervele tehnice şi matematice;

-        coraportul dintre obligaţiile din asigurare şi obligaţiile cedate în reasigurare;

-        eficienţa politicii investiţionale.

Cerinţele faţă de modalitatea de calculare şi raportare, structura şi componentele marjei de solvabilitate minime
(MSM) şi marjei de solvabilitate disponibile (MSD), categoriile de active admise să reprezinte rezervele tehnice şi marja de
solvabilitate minimă, regulile de dispersare a plasamentelor şi coeficientul de lichiditate ale asigurătorului
(reasigurătorului) sunt stabilite în Regulamentul privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale
asigurătorului (reasigurătorului), (în continuare Regulament) aprobat de către autoritatea de supraveghere.

Termenii şi expresiile din Regulament au următoarele semnificaţii:

active lichide – mijloacele băneşti în casierie, conturi de decontare, conturi de depozit la vedere sau de depozit la
termen, care pot fi retrase necondiţionat şi valorile mobiliare care pot fi uşor convertite în mijloace băneşti fără a atrage
penalităţi;

daune apărute – daunele plătite plus modificarea rezervelor de daune nesoluţionate pentru o anumită perioadă de
raportare;

daune brute apărute – daunele apărute, înainte de deducerea cotei reasigurătorului aferentă lor;

daune nete apărute – daunele brute apărute minus cota reasigurătorului din daunele brute apărute;

fondurile asiguraţilor – totalitatea activelor admise de Regulament să acopere obligaţiile contractuale ale
asigurătorului (reasigurătorului) şi o treime din mărimea marjei de solvabilitate minime, în cuantumurile prevăzute de
regulile de dispersare;
 fondurile asigurătorului (reasigurătorului) – totalitatea activelor admise şi prevăzute de Regulament, altele decât
cele care reprezintă fondurile asiguraţilor;

marja de solvabilitate disponibilă – suma cu care valoarea activelor depăşeşte valoarea obligaţiilor şi constituie
nivelul capitalului propriu al asigurătorului (reasigurătorului);

marja de solvabilitate minimă – nivelul capitalului propriu pe care asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să-l
deţină şi să-l menţină în permanenţă, nivel sub care asigurătorul (reasigurătorul) nu are stabilitate financiară garantată,
punându-se în pericol onorarea obligaţiilor asumate faţă de asiguraţi (reasiguraţi). Mărimea marjei de solvabilitate
minime nu poate fi mai mică decât mărimea capitalului social minim stabilit prin lege;

obligaţii contractuale (obligaţii asumate prin poliţa de asigurare) – valoarea totală a rezervelor tehnice de
asigurare;

rata de solvabilitate – raportul dintre valoarea marjei de solvabilitate disponibile şi valoarea marjei de solvabilitate
minime;

suma la risc – diferenţa dintre indemnizaţia de asigurare şi rezerva matematică, calculată pentru contractele de
asigurare care acoperă riscul de deces.

Rata de solvabilitate a asigurătorului (reasigurătorului) trebuie să fie egală cu cel puţin 100%, care trebuie
menținută în permanență. Rata de solvabilitate la un nivel nu mai mic decât cel de 100% este nivelul sub care
asigurătorul/reasigurătorul este considerat incapabil de a-şi onora obligaţiile pe măsura ce acestea devin eligibile.

Fiecare asigurător (reasigurător) este obligat să-şi calculeze şi să monitorizeze lunar în mod continuu, marja de
solvabilitate minimă şi marja de solvabilitate disponibilă.

Asigurătorul (reasigurătorul) raportează informaţia privind marja de solvabilitate minimă şi marja de solvabilitate
disponibilă la data la care se întocmesc situațiile financiare sau la oricare altă dată de raportare stabilită de autoritatea de
supraveghere.

În cazul în care se constată că oricare dintre marjele sale de solvabilitate, minimă sau disponibilă, coboară sub
nivelul de 100% (nivel minim aprobat), asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să informeze autoritatea de supraveghere
într-un termen de 10 zile din ziua în care a aflat despre această încălcare.

6.1.1. Determinarea valorii activelor admise în calculul marjei de solvabilitate

Sînt admise să acopere şi să reprezinte rezervele tehnice de asigurare şi marja de solvabilitate minimă a
asigurătorului (reasigurătorului) conform Regulamentului privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale
asigurătorului (reasigurătorului) următoarele categorii de active:

1. valori mobiliare emise de Guvernul Republicii Moldova sau de altă autoritate de stat, cu condiţia că Guvernul,
respectiv autoritatea, garantează achitarea sumei de bază şi a dobânzii;

2. valori mobiliare emise de guvernele, băncile centrale ale altor state, care deţin ratingul de cel puţin BBB sau unul
similar potrivit agenţiilor internaţionale de rating, precum şi de organisme financiare internaţionale, cu condiţia că
guvernele, băncile sau organismele menţionate garantează achitarea sumei de bază şi a dobânzii;

3. valori mobiliare corporative tranzacţionate pe o piaţă reglementată (bursă) din Republica Moldova;

4. valori mobiliare corporative care nu sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată (bursă) din Republica Moldova,
cu condiţia că acestea sunt emise de persoane juridice care sunt constituite în conformitate cu legislaţia în vigoare şi îşi
desfăşoară activitatea în Republica Moldova;
 5. disponibilităţi băneşti în casierie aflate sub control restricţionat din partea asigurătorului;

6. disponibilităţi băneşti în conturi de decontare curente, depozite şi investiţii, în instituţiile financiare licenţiate de
Banca Naţională a Moldovei;

7. bunuri imobiliare şi alte drepturi reale asupra bunurilor imobiliare care sunt contabilizate ca terenuri sau
construcţii, cu condiţia că aceste active sau drepturi aduc sau vor aduce beneficii economice şi sunt înregistrate în
registrul bunurilor imobile;

8. creanţe aferente primelor subscrise în măsura în care nu sunt mai vechi de 60 de zile de la data scadentă;

9. cota reasigurătorului în rezervele tehnice de asigurare.

Asigurătorul (reasigurătorul) va determina valoarea activelor în scopul calculării marjei de solvabilitate şi va întocmi
raportul Forma A – Active conform anexei nr.1 la Regulamentul privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de
lichiditate ale asigurătorului (reasigurătorului) .

  Următoarele active vor fi recunoscute la valoarea zero:

1. activele nemateriale ale asigurătorului (reasigurătorului), cu excepţia programelor soft;

2. mobila ca parte componentă a mijloacelor fixe, materialele şi obiectele de inventar;

3. avansurile care au o vechime de peste 90 de zile de la data scadentă, acordate angajaţilor;

4. creanţele aferente primelor subscrise în măsura în care sunt mai vechi de 60 de zile de la data scadentă;

5. creanţele de la reasigurători mai vechi de 90 de zile de la data scadentă;

6. alte creanţe şi avansuri, în măsura în care nu sunt recuperabile;

7. cheltuielile, inclusiv de achiziţie, reportate;

8. partea de profit şi/sau rezerve, altele decât cele tehnice, spre alocare ale asigurătorului (reasigurătorului) şi orice
active fictive altele decât cheltuielile anticipate.

Valoarea calculatoarelor şi echipamentului electronic, precum şi valoarea programelor soft trebuie să corespundă
valorilor atribuite după cum urmează:

1. şaptezeci şi cinci procente (75%) din cost în anul de achiziţie;

2. cincizeci procente (50%) din cost în al doilea an de la data achiziţiei;

3. douăzeci şi cinci procente (25%) din cost în al treilea an de la data achiziţiei;

4. zero procente (0%) ulterior.

Toate celelalte active ale unui asigurător (reasigurător) trebuie să dețină valori corespunzătoare determinate în
conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007.

Asigurătorul (reasigurătorul) determină valoarea obligaţiilor în scopul calculării marjei de solvabilitate şi întocmește
raportul Forma O – Obligaţii, conform anexei nr.2 la Regulamentul privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de
lichiditate ale asigurătorului (reasigurătorului).

6.1.2. Cerințe de dispersare a activelor în scopul determinării marjelor de solvabilitate

 Activele care acoperă rezervele tehnice de asigurare şi marja de solvabilitate minimă trebuie plasate şi investite în
mod prudent, astfel încât să se asigure protecţia şi securitatea lor, precum şi într-un mod diversificat, astfel încât să se
evite concentrarea inutilă a riscului investiţional care poate fi asociat anumitor categorii de active admise. Activele admise
să acopere rezervele tehnice de asigurare, exceptând cota reasigurătorului în rezervele tehnice şi marja de solvabilitate
minimă, nu pot servi drept obiect al contractelor de gaj, drept sursă de plată a obligaţiilor asumate prin garanţii bancare
sau pentru acoperirea altor obligaţii faţă de creditori, precum şi nu pot fi grevate de alte sarcini.

La plasarea activelor admise să acopere rezervele tehnice de asigurare şi o treime din marja de solvabilitate
minimă, astfel cum sunt descrise la pct.16 al Regulamentul privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale
asigurătorului (reasigurătorului), asigurătorul (reasigurătorul) trebuie să respecte următoarele reguli de dispersare:

1. valorile mobiliare emise de către Guvernul Republicii Moldova sau de altă autoritate de stat, sunt admise în orice
cuantum, în limita totalului dintre rezervele tehnice, exceptând cota reasigurătorului în rezervele tehnice, şi o treime din
marja de solvabilitate minimă, cu condiţia că se respectă coeficientul de lichiditate stabilit la pct.25 al Regulamentul
privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale asigurătorului (reasigurătorului);

2. valorile mobiliare emise de guvernele, băncile centrale ale oricărui alt stat, sau ale unei organizaţii financiare
internaţionale, pot constitui nu mai mult de 5% în cazul unui şi aceluiaşi emitent şi nu mai mult de 20% în ansamblu din
totalul dintre rezervele tehnice, exceptând cota reasigurătorului în rezervele tehnice, şi o treime din marja de solvabilitate
minimă;

3. valorile mobiliare corporative pot constitui nu mai mult de 15% în cazul unui şi aceluiaşi emitent sau debitor şi nu
mai mult de 40% în ansamblu din totalul dintre rezervele tehnice, exceptând cota reasigurătorului în rezervele tehnice, şi
o treime din marja de solvabilitate minimă, cu condiţia că valorile mobiliare care nu sunt tranzacţionate pe o piaţă
reglementată (bursă) a Republicii Moldova constituie nu mai mult de 3% în cazul unui şi aceluiaşi emitent sau debitor şi
nu mai mult de 10% în ansamblu din totalul dintre rezervele tehnice, exceptând cota reasigurătorului în rezervele tehnice,
şi o treime din marja de solvabilitate minimă. 

5. disponibilităţile băneşti în casierie pot constitui nu mai mult de 3% din totalul dintre rezervele tehnice, exceptând
cota reasigurătorului în rezervele tehnice, şi o treime din marja de solvabilitate minimă;

6. disponibilităţi în conturi de decontare curente în instituţii financiare licenţiate de Banca Naţională a Moldovei,
inclusiv în valută străină, pot constitui nu mai mult de 10% din totalul dintre rezervele tehnice, exceptând cota
reasigurătorului în rezervele tehnice, şi o treime din marja de solvabilitate minimă;

7. depozitele şi investiţiile în instituţii financiare licenţiate de Banca Naţională a Moldovei pot constitui nu mai mult
de 15% în cazul unei şi aceleiaşi instituţii financiare şi nu mai mult de 50% în ansamblu din totalul dintre rezervele tehnice,
exceptând cota reasigurătorului în rezervele tehnice, şi o treime din marja de solvabilitate minimă;

8. terenurile sau construcţiile separate sau terenurile sau construcţiile situate suficient de aproape unele de altele
ca să fie considerate efectiv ca o singură investiţie, într-un interes legal real într-o proprietate imobiliară, pot constitui nu
mai mult de 15% în cazul unei şi aceleiaşi investiţii şi nu mai mult de 40% în ansamblu din totalul dintre rezervele tehnice,
exceptând cota reasigurătorului în rezervele tehnice, şi o treime din marja de solvabilitate minimă;

9. creanţele aferente primelor subscrise, în măsura în care nu sunt mai vechi de 60 de zile de la data scadentă, pot
constitui nu mai mult de 3% în cazul unui şi aceluiaşi debitor şi nu mai mult de 15% în ansamblu din totalul dintre
rezervele tehnice, exceptând cota reasigurătorului în rezervele tehnice, şi o treime din marja de solvabilitate minimă; 10.
cota reasigurătorului în rezervele tehnice este admisă în cuantumul obţinut la calcularea rezervelor tehnice.

 6.1.3. Determinarea marjei de solvabilitate disponibile și ratei solvabilității

Asigurătorul (reasigurătorul) care practică asigurări de viaţă calculă marja de solvabilitate minimă pe baza
rezervelor tehnice aferente asigurărilor de viaţă şi sumei la risc, în conformitate cu Forma MSM V, conform anexei nr.3 la
Regulamentul privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale asigurătorului (reasigurătorului), (în
continuare Regulament).
 Asigurătorul (reasigurătorul) care practică asigurări generale calculă marja de solvabilitate minimă pe baza primelor
nete subscrise în ultimele 12 luni şi daunelor nete apărute în ultimele 12 luni, în conformitate cu Forma MSM_G, conform
anexei nr.4 la  Regulament.

Marja de solvabilitate disponibilă şi rata de solvabilitate a asigurătorului (reasigurătorului) se calculă în

conformitate cu Forma MSD_RS, conform anexei nr.5 la Regulament.

Rezervele tehnice de asigurare şi o treime din marja de solvabilitate minimă trebuie în permanenţă acoperite şi
reprezentate de active admise, ţinând cont de regulile de dispersare, în conformitate cu Capitolul IV al aceluiași
Regulament.

6.2.      Lichiditate – noțiune, cerințe de menținere

Lichiditatea reprezinta capacitatea unui activ de a fi transformat in bani fara pierderea valorii sale. Astfel, un activ
este cu atat mai lichid, cu cât poate fi mai usor si mai repede transformat in bani cash.

Menținerea lichidităților este capacitatea societății de asigurări să-și onoreze obligațiile asumate pe contractele de
asigurare în vigoare la momentul survenirii cazului asigurat. Conform Regulamentul privind marjele de solvabilitate şi
coeficientul de lichiditate ale asigurătorului (reasigurătorului), cap. V „Modul de calculare și raportare a coeficientului de
lichiditate”, asigurătorul este obligat să garanteze lichiditatea prin menţinerea în permanenţă a unor active negrevate de
sarcini şi lichide şi să menţină lichiditatea permanentă asigurând executarea în termen a obligaţiilor sale contractuale,
precum şi a celorlalte obligaţii şi acoperirea cheltuielilor sale operaţionale.

Pentru a menţine o lichiditate permanentă, asigurătorul este obligat să întreprindă măsurile necesare pentru a
asigura securitatea investiţiilor sale cu scopul de a preveni periclitarea valorii lor de piaţă şi a lichidităţii sale.

În scopul garantării lichidităţii, asigurătorul (reasigurătorul) va planifica în fiecare zi, în măsura în care este posibil,
fluxul de intrări şi ieşiri de lichidităţi pentru următoarele şase zile.

Coeficientul de lichiditate al asigurătorului (reasigurătorului) constituie raportul dintre activele lichide şi obligaţiile
devenite scadente.

Conform pct. 25 al Regulamentul privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale asigurătorului
(reasigurătorului), asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să menţină în permanenţă un coeficient de lichiditate de cel
puţin 1,0.

 6.2.1. Active și obligații admise în calcul

În scopul determinării coeficientului de lichiditate activele lichide ale asigurătorului (reasigurătorului) sunt

următoarele:

1. mijloacele băneşti în conturile de decontare curente, inclusiv în valută străină;

2. numerar în casierie;

3. depozite bancare la vedere;

4. depozite bancare care pot fi retrase necondiţionat;

5. alte active care pot fi transformate imediat în mij. băneşti pentru stingerea obligaţiilor devenite scadente.

Obligaţiile devenite scadente ale asigurătorului (reasigurătorului) sunt următoarele:

1. obligaţiile devenite scadente conform contractelor de asigurare (reasigurare);

2. obligaţiile devenite scadente rezultate din activit operaţ, altele decît cele indicate pct.1 al Regulamentu;
 3. alte obligaţii devenite scadente.

 6.2.2. Determinarea coeficientului de lichiditate

Asigurătorul (reasigurătorul) trebuie să calculeze zilnic suma activelor lichide menţionate la p. 6.2.1., suma
obligaţiilor devenite scadente menţionate şi coeficientul de lichiditate, conform formei CL din anexa nr. 6 al
Regulamentului privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale asigurătorului (reasigurătorului). Forma CL
întocmită de asigurător (reasigurător) se păstrează în documentele primare şi se prezentată autorităţii de supraveghere la
cererea acesteia sau la oricare altă dată de raportare.

Asigurătorul este obligat să notifice autoritatea de supraveghere privind incapacitatea sa de a-şi onora obligaţiile
devenite scadente în cel mult 48 de ore din momentul constatării situaţiei de incapacitate, anexând forma CL la acea dată.

Notificarea trebuie să includă suma şi structura activelor lichide şi obligaţiile devenite scadente dar nesoluţionate
ale asigurătorului, explicaţii privind incapacitatea de plată şi măsurile de redresare aplicate.

6.3. Sarcini pentru autoevaluare

6.3. Sarcini pentru autoevaluare
Studiu de caz 1.
  Conform informaţiei din bilanț pentru anul 2015, societatea de asigurări „X” dispune de următoarele active şi
obligaţii:
Valoarea
Indicatorii
(lei)
1. Rezerva de prime necîştigate 5 550 500
2. Rezerva de daune declarate, dar nesoluţionate 1 600 750
3. Rezerva de daune neavizate 1 575

1 940 800
1. Datorii asociate contractelor de asigurare
5. Datorii aferente cererilor de despăgubiri 51 783
6. Datorii comerciale 124 761
7. Datorii față de acționari 49 400
8. Datorii pe prime cedate în reasigurare 859 200
9. Datorii față de intermediari 230 700
10. Active admise în Fondurile asiguraţilor 9 880 900
11. Active admise în Fondurile asigurătorului 12 345 800
12. Marja de solvabilitate minimă 15 000 000
Se cere:  Calculați marja de solvabilitate disponibilă şi rata solvabilităţii asigurătorului conform Formei MSD_RS,
anexa 5 la Regulamentul privind marjele de solvabilitate ale asigurătorului (reasigurătorului), apreciaţi rezultatele
obţinute în conformitate cu cerinţele normative în vigoare și expuneți-vă care sunt măsurile obligatorii ale asigurătorului
în acest caz.
 Studiu de caz 2.
La data de 01 octombrie 2015,  conform informaţiei din bilanţ, societatea de asigurări „XXX” dispune de
următoarele active şi obligaţii:
Active:
-          admise în fondul asiguraţilor – 25 712 700 lei;
-          admise în fondul asigurătorului – 30 521 400 lei;
Obligaţii:
-          obligaţii contractuale (rezervele tehnice de asigurare) – 16 234 800 lei;
-          obligaţii, altele decât cele contractuale – 12 341 500 lei.
Marja de solvabilitate minimă constituie 15 000 000 lei.
Se cere: Prezentați calculul marjei de solvabilitate disponibile şi ratei solvabilităţii asigurătorului (reasigurătorului)
conform Formei MSD_RS prezentată mai jos şi apreciaţi rezultatele obţinute în conformitate cu cerinţele normative în
vigoare.
Anexa nr.5
la Regulamentul privind marjele de solvabilitate și coeficientului de lichiditate
ale asigurătorului (reasigurătorului), aprobat prin Hotărîrea
Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.2/1 din 21 ianuarie 2011
 
FORMA MSD_RS
Calculul marjei de solvabilitate disponibile şi ratei
solvabilităţii asigurătorului (reasigurătorului)
la data de _______________________
 
Denumirea asigurătorului (reasigurătorului)  _________________________________________
                                             Cod IDNO
 
Nr. Descriere Valoarea
d/o
A 1 2
1. Active admise în Formulele asiguraților (rd.3 col.(4) din Forma A – Active), lei  

2. Obligații contractuale (Rezervele tehnice de asigurare) (rd.3 col.(3) din Forma O –  

Obligații, lei
3. Excedent/deficit în Fondurile asiguraților față de obligațiile contractuale (rd.1 –  
rd.2), lei
4. Active în Fondurile asigurătorului (reasigurătorului) (rd.3 col.(5) din Forma A – Active),  
lei
5. Obligații aferente Fondurilor asigurătorului (reasigurătorului) (rd.3 col.(4) din Forma O  
– Obligații), lei
 6. Excedent/deficit în Fondurile asigurătorului (reasigurătorului) (rd.4 – rd.5), lei  

7. Total marja de solvabilitate disponibilă (MSD) (rd.3 + rd.6), lei  

8. Total marja de solvabilitate minimă (MSM), lei  
9. Rata solvabilității ([MSD rd.7/MSM RD.8] * 100), %  
 
  

Studiu de caz 3.
Societatea de asigurări „Z” la 31 decembrie 2015 dispune de următoarele active lichide şi obligaţii ce pot fi luate în
calcul în scopul determinării coeficientului de lichiditate:
-          activele lichide ale asigurătorului:

1. mijloacele băneşti în conturile curente, inclusiv în valută străină  – 2 734,5 mii lei
2. numerar în casierie – 24 ,7 mii lei;
3. depozite bancare la vedere – 0 lei;
4. depozite bancare care pot fi retrase necondiţionat – 5 700 mii lei;
5. alte active care pot fi transformate imediat în mijloace băneşti pentru stingerea obligaţiilor devenite scadente – 0
lei.
-          obligaţiile devenite scadente ale asigurătorului:
1. obligaţiile devenite scadente conform contractelor de asigurare (reasigurare) –            8 765,7 mii lei;
2. obligaţiile devenite scadente rezultate din activitatea operaţională, altele decît cele indicate la pct.1 – 765, 5 mii
lei.
3. alte obligaţii devenite scadente – 496, 7 mii lei.
Se cere: Calculați coeficientului de lichiditate  conform Formei CL de mai jos, apreciaţi rezultatele obţinute în
conformitate cu cerinţele normative în vigoare și descrieți ce măsuri este obligat asigurătorul „Z” sa întreprindă conform
cerințelor Regulamentului privind marjele de solvabilitate ale asigurătorului (reasigurătorului).
Anexa nr.6
la Regulamentul privind marjele de solvabilitate și coeficientul de lichiditate ale asigurătorului (reasigurătorului),
aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.2/1 din 21 ianuarie 2011
Forma CL
Calculul coeficientului de lichiditate pentru asigurător (reasigurător) la data de __________________
Denumirea asigurătorului (reasigurătorului):               Cod IDNO
Nr. Denumirea Suma, lei Notă
d/o
A 1 2 3
1. Mijloace băneşti în conturi de decontare    
2. Numerar în casierie    
3. Depozite bancare la vedere    
4. Depozite bancare care pot fi retrase necondiţionat    
5. Alte active care pot fi transformate imediat în mijloace băneşti pentru    
stingerea obligaţiilor devenite scadente
6. Total active lichide    
7. Obligaţii devenite scadente conform contractelor de asigurare    
(reasigurare)
8. Obligaţii devenite scadente rezultate din activitatea operaţională, altele    
decît cele indicate în rd.7
9. Alte obligaţii devenite scadente    
10. Total obligaţii devenite scadente    
11. Coeficientul de lichiditate rd.6/ rd.10