Sunteți pe pagina 1din 4

SPRIJINUL CUPLAT IN SECTORUL ZOOTEHNIC

Sprijin Cuplat în sectorul zootehnic (SCZ) se acordă fermierilor activi


crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, şi crescătorilor de
viermi de mătase, în funcţie de efectivul de animale determinate / kg gogoşi
crude determinate, din următoarele categorii:

a. bivoliţe de lapte;

b. ovine;

c. caprine;

d. taurine din rase de carne şi metişii acestora;

e. vaci de lapte;

f. viermi de mătase.

Fermierul care în anul anterior de plată ar fi avut dreptul la plăţi directe


care nu ar fi depăşit cuantumul de 5.000 euro şi care desfăşoară cel puţin o
activitate agricolă minimă în cadrul exploataţiei sale, definită potrivit
prevederilor , este fermier activ şi poate beneficia de plăţi directe (sprijin cuplat)

Sprijinul cuplat pentru creşterea ovinelor (SCZ-ovine female)

Beneficiarii care sunt fermieri activi şi solicită sprijin cuplat pentru specia ovine
trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să solicite SCZ pentru un efectiv de minimum 150 și maximum 500 de


capete de femele ovine şi/sau berbeci, inclusiv, pe beneficiar, cu excepţia
celor din UAT-urile din zona montană definită în anexa 8.2 Lista zonelor
eligibile M10, M11, M13 a PNDR 2014-2020 ;
b) solicitanții cu un efectiv mai mare de 500 de capete de femele ovine și/sau
berbeci beneficiază de SCZ calculat la nivelul a maximum 500 de capete de
femele ovine și/sau berbeci;
c) femelele ovine și/sau berbecii din exploatație pentru care beneficiarul
solicită SCZ, să aibă vârsta de max. 8 ani pentru femele și, respectiv, 6 ani
pentru berbeci la data limită de depunere a cererii unice de plată;
d) efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat și
înregistrat în RNE la data depunerii cererii;
e) să dețină registrul individual al exploatației, completat și actualizat, în
conformitate cu prevederile Reg. (CE) nr. 21/2004;
f) femelele ovine și/sau berbecii pentru care se solicită SCZ trebuie să fie
menţinute/menținuți, pe o perioada de reținere de 100 de zile de la data-
limită de depunere a cererilor unice de plată, în exploataţia pentru care s-a
depus cererea unică de plată sau în exploataţiile
asociaţiilor/cooperativelor/grupurilor de producători în care au fost
transferate temporar pentru păşunat Sunt eligibile la plată inclusiv
animalele care în perioada celor 100 de zile au suferit intrări, respectiv ieşiri
în/din exploataţiile deţinute de acelaşi beneficiar;
g) berbecii pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscrişi în registrul
genealogic al rasei, secțiunea principală;
h) fectivul de femele ovine înscrise/înregistrate în registrul genealogic al rasei,
secțiunea principală sau suplimentară, pentru care se acordă SCZ respectă
raportul de sexe de minimum un berbec înscris în registrul genealogic al
aceleiaşi rase, secțiunea principală la 35 de femele ovine;
i) efectivul de femele ovine neînscrise și neînregistrate întrun registru
genealogic pentru care se acordă SCZ respectă raportul de sexe de
minimum un berbec cu certificat de origine la 35 de femele ovine

Documentele specifice care însoţesc cererea unică de plată pentru


sprijinul cuplat:
 copie de pe cartea de identitate/buletinul de
identitate/pașaport/certificatul de înregistrare la -ONRC/certificatului
de înregistrare fiscală, după caz, precum și copie de pe datele de
identificare ale reprezentantului, respectiv carte de identitate/buletin
de identitate/paşaport;
 copie de pe dovada de înregistrare a solicitantului în Registrul unic de
identificare - RUI al APIA, numai pentru fermierii noi;
 c) document coordonate bancare;
 d) documente care dovedesc calitatea de fermier activ în
conformitate cu legislația în vigoare, dar nu mai târziu de 31 ianuarie
a anului următor anului de cerere
 adeverinţă eliberată de asociaţia/agenţia acreditată pentru
înfiinţarea şi menţinerea Registrului genealogic al rasei, vizată de
către Oficiul pentru Zootehnie județean, prin care se confirmă:,
- înscrierea/înregistrarea ovinelor / caprinelor pentru care se solicită
SCZ, în Registrul genealogic al rasei, secțiunea principală sau suplimentară;
- numărul și femelele ovine/caprine pentru care solicită SCZ detaliate
pe crotalii, numărul și berbecii/ţapii înscriși în Registrul genealogic al rasei
detaliați pe crotalii;
- respectarea raportului de maximum 35 de femele ovine/caprine la
un berbec/țap înscris în registrul genealogic al aceleiaşi rase ;
 adeverinţă eliberată de Oficiul pentru Zootehnie județean, prin care
se confirmă: - respectarea raportului de maximum 35 femele
ovine/caprine neînscrise și neînregistrate într-un registru genealogic
al rasei la un berbec/ţap cu certificat de origine;numărul și femelele
ovine/caprine pentru care solicită SCZ detaliate pe crotalii și numărul
de berbeci/ţapi, cu certificat de origine

S-ar putea să vă placă și