Slide 4

Împăratul
„Soarele e ca un împărat"- ho helios basileuei
împăratul este apogeul şi principiul suprem de organizare a societății lor.
Împăraţii - moştenitorii direcţi ai principilor lumii romane
Legea lor este legea romană - cele două mari codificări ale dreptului „roman" au fost emanate
la Constantinopol, de împărații Theodosios al II-lea si Iustinian
Ideologia puterii imperiale este de origine romană
Împăratul, dăruit cu har divin - Persoana sa este sacră
Moștenitor - desemnat ca împărat-asociat când titularul este încă în viaţă - transmitere fără
complicații a puterii.
În Synaxarion (calendar de sărbătoare al Bisericii constantinopolitane). în fiecare an, data
morţii împăraţilor este pomenită prin aniversări liturgice, procesiuni, slujbe religioase; la fel
se procedează în cazul victoriilor, în cazul urcării lor pe tron

Slide 5
Purpura este culoarea imperială prin excelenţă - simbolistica are şi un scop practic:
Combinaţia dintre culoarea purpurei şi aur – făcea ca în orice moment împăratul să fie
figura centrală în orice moment
Mihail Psellos - intelectual şi om de curte din secolul al Xl-lea - şi-a imaginat întoarcerea
înainte de termen a unui împărat dintr-o campanie militară ca pe o „auroră"
 documente diplomatice ale împăratului sunt îmbrăcate în purpură
 proprietăţile confiscate de agenţii împăratului erau însemnate cu panglici purpurii,
 împăraţii legitimi „se năşteau în purpură" literalmente ;
 camera marelui Palat în care nășteau împărătesele medievale era pavată cu porfir –
legătura dintre culoare şi imperiu pare să fi rămas atât de trainică, încât a supraviețuit
cuceririi otomane din 1453.
Slide 6
Palatul e marea scenă unde se reprezintă simbolistica puterii - maxima sa extindere în secolele
al V-lea şi al Vl-lea - în secolele al IX-lea şi al X-lea, bunăstarea finanţelor imperiale va
permite o restructurare de proporţii
constituie un fel de „oraş în oraş" separat de ziduri faţă de restul Constantinopolului.
Iustinian al II-lea sau Nikephor al II-lea Phocas, au întărit şi au extins fortificaţiile Marelui
Palat
exista întotdeauna o ieşire secretă la mare, care-i îngăduia împăratului ameninţat să fugă din
palat
lustinian I avea să construiască în interiorul Marelui Palat cuptoare de pîine şi hambare,
pentru propria subzistenţă; cîteva cisterne asigurau rezerva de apă
la sfîrşitul secolului al IX-lea, personalul permanent (doisprezece preoţi şi mulţi diaconi)
locuia între zidurile Palatulu
rezerve în monedă si metal preţios - la adăpost, în interiorul Palatului; Vasile al II-lea a trebuit
să construiască galerii speciale, în spirală, în subsolul clădirii, pentru a depozita tot ceea ce
acumulase
Numărul celor care aveau grijă de bunăstarea acestui establishment al Palatului era foarte
mare însărcinați cu luminile, ușieri, interpreți; existau artizani şi lucrători la monetăria
imperială si, de asemenea — ne putem imagina - artiști ai palatului

Dinastia Comnenilor va transfera totuși reședința principală în noul palat din Vlacherne (la
extremitatea de nord-vest a Constatinopolului
Hipodrom, scena atîtor drame sportive și politice în primele secole ale imperiului; el proteja
complexul Marelui Palat de incendiile sau răscoalele care împiedicau dezvoltarea capitalei în
epoca antică tîrzie
Succesiunea la putere
Pînă la începutul secolului al VII-lea armata furniza numărul cel mai mare de împăraţi
De la Heraclius la 1204 – birocraţia şi cercurile palatului se impun.
Până la Tiberius al II-lea împăraţii aveau origini europene, apoi după Phocas importanţa
socială a Asiei Mici creşte.

SLIDE 8
Membrii de rang mai înalt ai personalului domestic al Palatului, şambelanii, erau eunuci care
păzeau apartamentele imperiale şi aveau funcţia de kouboukleion
Asexuaţi şi - cel puţin teoretic-fără urmaşi, eunucii cubiculari exercitau o influenţă de temut,
date fiind marea lor intimitate cu familia imperială şi autoritatea care decurgea de aici.
Eunucii îl serveau pe împărat la masă; îi pregăteau patul şi veşmintele. In fiecare noapte,
trăgeau zăvoarele şi rămîneau împreună cu suveranul în dormitorul imperial; se
culcau aproape de patul sau de uşa acestuia. Ei controlau programul zilnic al stăpînului lor şi
tot ceea ce era legat de însemnele sale. Colaborarea lor era indispensabilă oricui dorea să
ajungă în faţa împăratului. Pentru a cîştiga susţinerea imperială în acreditarea vederilor sale
teologice, sfîntul Chirii al Alexandriei a trebuit să-i corupă pe eunuci cu sume care urcau de la
50 la 200 de livre de aur pentru fiecare.
dreptul roman interzicea castrarea citadinilor; majoritatea eunucilor proveneau din regiuni
situate dincolo de frontierele nord-estice ale imperiului
Secolul al VIII-lea, criteriile de recrutare par să se schimbe
- unul dintre cei mai importanţi demnitari eunuci din serviciul împărătesei Irina a
complotat pentru ca familia sa să îmbrace veşmîntul de purpură
- un ţăran din Paphlagonia se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un fiu, pentru ca să1
castreze şi să se bucure de linişte la bătrîneţe
- secolului al X-lea găsim chiar un membru nelegitim al familiei imperiale, Vasile
Lacapenos, care deține rolul-cheie de kouboukleion imperial
- căpetenia lor va prezida organizarea ceremoniilor imperiale, privilegiu smuls din
mîinile celor mai importanţi şi mai înţelepţi dregători ai statului după secolul al Vl-lea
- eunucul numit castrensis, un majordom, îndeplinea funcţia de supraveghetor al
activităţii personalului de rang minor la Palat
- Eunucii erau implicaţi si în educarea fiilor de împărat - papa Grigore I îşi exprima
preocuparea în legătură cu exemplul pe care eunucii 1-ar fi putut da fiilor împăratului
Mauricius
- nunta fiicei lui Carol cel Mare cu fiul împărătesei Irina - invitat în Occident un
demnitar eunuc pentru a o instrui pe tînăra francă în privinţa uzanţelor şi a limbii de la
curtea bizantină
SLIDE 9
Episkopos - dublă conotaţie, de „supraveghetor" şi de „inspector"
îndatorirea de a-si supraveghea enoriaşii care i-au fost încredinţaţi
răspîndirea credinţei, cît şi păstrarea purităţii doctrinei ortodoxe
are misiunea de a stabili contacte cu alte comunităţi de creştini
Reşedinţa episcopului era de regulă oraşul, centru al vieţii civile şi al administraţiei imperiale,
iar jurisdicţia sa se întindea asupra teritoriului citadin
organizarea teritorială şi ierarhică a Bisericii reflectă aproape obligatoriu ordinea politică
în oraşe sînt instalaţi episcopii, şi în capitalele de provincii mitropoliţii
arhiepiscopii (episcopi care nu depind de mitropoliţi) se stabilesc în acele oraşe care, dintr-un
motiv sau altul, prezintă o importanţă deosebită
în sfîrşit, episcopii marilor metropole ale imperiului (Roma, Alexandria, Antiohia) vor
dobîndi curînd titlul de patriarh
Constantinopol - va fi propulsat la demnitatea de patriarh încă din secolul al IV-lea
Conciliului de la Calcedon, organizarea ecleziastică trebuia să se plieze pe cea politică
episcopul trebuie să fie ales de cler şi de notabilităţile diocezei sale confirmat de mitropolit şi
hirotonisit de doi sau trei episcopi din aceeași circumscripție mitropolitană
Episcopul este obligat să-şi stabilească reşedinţa în propria dioceză, să-şi viziteze regulat
comunităţile şi să administreze în mod corect patrimoniul bisericesc, privilegiind cheltuielile
făcute în beneficiul săracilor, bolnavilor, orfanilor,văduvelor, deţinuţilor, pe lîngă cele
destinate construirii de lăcaşuri sfinte
El îşi exercită mandatul fără a fi plătit
Episcopul e obligat să semnaleze împăratului toate situaţiile în care administrarea efectuată de
guvernatori este defectuoasă
Numărul diecezelor din imperiu ce reclamă serviciile unor preoţi calificaţi este însă mare
Este remarcabil faptul că, o dată cu pătrunderea tot mai accentuată a creştinismului în bazinul
oriental al Mediteranei, tinerii cei mai dotaţi în plan intelectual şi literar intră în serviciul
Bisericii
Pentru raporturile sale cu autorităţile statului, în general era avantajos ca episcopul să provină
din elita socială şi să poată conta pe relaţii influente la Constantinopol
Cu ocazia alegerii patriarhului de Constantinopol împăratul face uz într-un mod mult mai
autoritar de dreptul său de învestire a ierarhilor. In capitala imperiului, Preafericitul trăia, aşa
zicînd, uşă în uşă cu suveranu
In concepţia împăratului, patriarhul constantinopolitan „ideal" trebuia să fie ortodox si, mai
ales, loial şi obedient, pentru că, pe de o parte, ca supremă autoritate ecleziastică a capitalei,
avea posibilitatea de a influenţa starea de spirit a populaţiei
în ultima treime a secolului al Xl-lea, cînd mulţi mitropoliţi anatolieni vor fugi din calea
turcilor pentru a se refugia în capitală, deseori rămînînd aici ani de zile înainte de a se întoarce
în diocezele lor, influenţa politică a sinodului pare să sporească
Aproximativ în aceeaşi epocă (sfîrşitul secolului al Xl-lea) apare în pictura bizantină un nou
model iconografic de sfînt episcop
SLIDE 11
Conform tradiţiei romane - fac parte din acele collegia (somateia sau systemata)
Secolul XI - Niketas Choniates - 1118 și 1207
- tăbăcarii practică o meserie dintre cele mai grele și nesănătoase, încît nu o dată se
văd obligaţi stabilească în afara oraşului băcani, pe cizmari, pe croitorii de mîna a doua
- importatorii de stofă, care practică meseria cea mai „curată" şi mai puțin obositoare
în secolul al Xl-lea meseriile care exclud munca manuală se bucură de un mare
prestigiu social
tuturor celor care practică meserii de acest gen să le fie blocat accesul în Senat
Şi în Bizanţ se afirmă acea economie închisă, pe baze arhaice, care caracterizează Evul
Mediu – excepţie Constantinopolul - pînă în secolul al Vl-lea, imperiul e divizat în două zone
economice diferite ca rol şi valoare: zona economică de consum (capitala) şi zona economiei
închise (toate provinciile)
sosirea arabilor pe coastele Meditaranei - frontieră aprig disputată de două religii
totalitare, care apreciază deopotrivă acţiunile de tip pirateresc, finalizate cu distrugerea
structurilor economice ale adversarului
orăşeni turbulenţi care au tot soiul de prăvălii - li se aplicau diferite taxe vamale sau de
altă natură - împăraţii „populisti", dimpotrivă, le suspendă temporar – 800 impărăteasa Irina
Negustorii trăiesc deci într-o economie a schimburilor limitate, dar dinamică.
Transporturile terestre, marcate de impozite de toate categoriile, sînt relativ scumpe şi
ineficiente. Transportul maritim este mai eficient, însă destul de periculos
Pentru a dispune de capitalul indispensabil dezvoltării afacerilor sale, negustorul
bizantin avea două posibilităţi: să recurgă la împrumuturi sau să se înscrie în asociaţii de
afaceri
împrumutului cu dobândă – condamnat religios – împărații îl reglementează -
legislaţia iustiniană găsim primele baremuri „maximale": senatorii nu pot pretinde mai mult
de 4%, pentru majoritatea populaţiei limita superioară a dobînzii cerute e 6%, iar oamenii de
afaceri nu pot depăşi pragul de 8%; pentru împrumuturile maritime, ce prezintă un risc ridicat,
se poate ajunge la o dobîndâ de 12%
O particularitate bizantină e folosirea neîntreruptă a monedei, pe baza sistemului celor
trei metale stabilit de Constantin cel Mare – din secolul IX impozitul va fi în totalitate unul
monetar
 Secolele IX-XI
Negustorii devin, prin urmare, din ce în ce mai activi - negustori prezenţi în
permanenţă pe piaţă
Tesalonicului în secolele IX-XI. Oraşul era celebru pentru abundenţa de produse care
se puteau găsi aici, bunuri de consum şi de investiţie; juca rolul de piaţă de desfacere pentru
hinterlandul balcanic, în special pentru bulgari, cu care avea contacte neîntrerupte pe arterele
fluviale Axios/Vardar şi Strymon, mai ales după cucerirea Bulgariei de către Vasile al II-lea,
în 1018. Tesalonicul era în acelaşi timp un nod important de-a lungul principalului drum
balcanic al imperiului, Via Egnatia, şi atrăgea numeroşi vizitatori care veneau aici pentru a-şi
face cumpărăturile. Oraşul se afla, prin urmare, la întretăierea arterelor fluviale nord — sud şi
arterelor terestre est – vest.
Cuceririle lui loan Kurkuas, Nikephor Phocas, loan Tzmiskes şi Vasile al II-lea adaugă
noi populaţii şi noi oraşe imperiului, prin urmare noi surse de materii prime şi produse
meşteşugăreşti, apoi, implicit, pieţe noi spre care să se îndrepte mărfurile
Reguli
Omul de afaceri nu poate face concurenţă altor colegi din breaslă, mai ales nu o poate
face în mod neloial. Dacă trebuie să achiziţioneze marfă sau materii prime, e obligat să
acţioneze solidar cu alţii
Negustorul e liber să fixeze preţul la vînzare, dar profitul său nu poate depăşi un
anumit plafon, care variază de la 4% la 16% din valoarea produsului
Negustorul e supus unor regulamente şi verificări care urmăresc protecţia
consumatorului: administraţia statală verifică în primul rînd calitatea bunurilor desfăcute pe
piaţă, şi acest lucru este valabil atît pentru pieţele mai scumpe, cît şi pentru cele mai puţin
costisitoare
Se aplică controale speciale aşa-ziselor bunuri „interzise"
Guvernul controlează îndeaproape intrarea în bresle, care nu este ereditară