7 Reprezentant al aripii nobilimii „liberale , vicontele de Noailles

consideră că refuzul de a face concesii țărănimii a fost o greșeală

fatală și că numai satisfacerea pe cale legală a revendicărilor
acesteia ar putea salva societatea franceză de la distrugere. Po­
ziția sa, influențată de gravitatea momentului, pleacă din refor­
mismul iluminist al veacului al XVIII-lea, împărtășit și de nu­
meroși nobili, care consideră că prin reforme bine calculate vor
putea fi evitate zguduirile revoluționare.
8 In Franța sub acest nume era designat dreptul nobilului asupra
averii țăranului decedat, sau, în alți termeni, inexistența drep­
tului de moștenire al țăranului.

Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului

— 26 august 1789 —

„Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului", votată de

Adunarea Națională Constituantă la 26 august 1789, a însemnat
actul de deces al vechii orînduiri și a enunțat principiile juridico-
politice ale noii orînduiri burgheze. Sinteză a ideologiei iluministe
și avînd ca exemple „Declarația Drepturilor" de la 1689 din An­
glia și mai ales „Declarația de independență" americană, ea a
fost concepută ca o declarație universal valabilă, abstractă expre­
sie a rațiunii eterne, ceea ce i-a asigurat o răspîndire foarte largă
și durabilă. Statuînd egalitatea oamenilor în fața legii, și înscriind
proprietatea printre drepturile naturale, ea nu atinge sub nici o
formă problema inegalității de avere. Cu toate limitele sale, „de­
clarația" a însemnat atunci un moment deosebit de important în
istoria gîndirii politice.
S-a tradus după Gothier-Troux, op. cit., voi. Iv>
planșa I, p. 48.

™a?.ntea tuturor membrilor societăți; aC®tSta declarație, mereu prezenta

turile și îndatoririle lor iar i U’ Sa e amintească fără încetare drep-
tive, puțind fi în orice le8isIative și ale puterii execu-
Pohtice, să fie mai respectate Ti °™P?rate cu scopul oricărei instituții
acum înainte pe princltai fmni tOt°data do^anțele cetățenilor, bazate de
ia respectarea constituției si ai1®--mcontestabile> să tindă întotdeauna
* 1 V a iericirii tuturor
146
 în consecință, adunarea națională recunoaște și declară în prezența
și sub auspiciile Ființei Supreme următoarele drepturi ale omului și ale
cetățeanului :
I. Oamenii se nasc și rămîn liberi și egali în drepturi, deosebirile so-
ciale nu pot fi bazate decît pe utilitatea publică.
II. Scopul oricărei asociații politice este conservarea drepturilor natu­
rale și imprescriptibile ale omului; aceste drepturi sînt libertatea, pro- ?
prietatea și rezistența la opresiune.
III. Națiunea este sursa esențială a principiului oricărei suveranități ;
nici o grupare, nici un individ, nu pot exercita vreo autoritate care să nu
emane de la ea.
IV. Libertatea constă în a putea face tot ceea ce nu dăunează altuia. c
Astfel, exercitarea drepturilor naturale ale fiecărui om nu are alte limite
decît acelea care asigură celorlalți membri ai societății folosirea de ace­
leași drepturi; aceste limite nu pot fi determinate decît prin lege.
V. Legea nu are dreptul să interzică decît acțiunile vătămătoare so­
cietății. Tot ceea ce nu este interzis prin lege nu poate fi împiedicat și
nimeni nu poate fi constrîns a face ceea ce legea nu obligă.
VI. Legea este expresia voinței generale ; toți cetățenii au dreptul să
contribuie, personal sau prin reprezentanții lor, la alcătuirea ei; ea tre­
buie să fie aceeași pentru toți, fie că apără, fie că pedepsește. Toți cetă­
țenii fiind egali în fața legii, au acces în mod egal la orice demnități,
posturi și funcții publice, după capacitatea lor și fără alte deosebiri decît
cele ale virtuților și talentelor lor.
VII. Nici un om nu poate fi acuzat, arestat, nici deținut decît în ca­
zurile stabilite prin lege și după formele prescrise de ea. Cei care solicită,
dau, execută sau fac să se execute ordine arbitrare trebuie să fie pedepsiți;
dar orice cetățean somat sau arestat în virtutea legii trebuie să se supună
imediat; dacă opune rezistență el se face vinovat.
VIII. Legea nu trebuie să stabilească decît pedepse strict și evident
necesare și nimeni nu poate fi pedepsit decît în virtutea unei legi stabi­
lite și promulgate anterior delictului și aplicată legal.
IX. Orice om este presupus inocent, pînă în momentul în care a fost
declarat vinovat; dacă se consideră indispensabil a-1 aresta, orice act de
constrîngere în afara celor necesare pentru reținerea lui trebuie să fie
aspru pedepsit de lege.
X. Nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile sale fie ele
chiar religioase, dacă prin manifestarea lor nu contravine ordinea publică
stabilită prin lege.
XI. Comunicarea liberă a gîndurilor și opiniilor lor este unul din
drepturile cele mai de preț ale omului ; orice cetățean poate deci să vor­
bească, să scrie și să tipărească liber, în afara cazurilor prevăzute prin
lege, în care va trebui să răspundă de folosirea abuzivă a acestei libertăți.

147
 XII Garanția drepturilor omului și ale cetățeanului necesită o forță
’ nnhliră : această 'forță este instituită în avantajul tuturor și nu în folo-
fXersonal al acelora cărora le este încredințată.
XIII. Pentru întreținerea forței publice și pentru cheltuielile de admi­
nistrație este indispensabilă o contribuție comună ; ea trebuie să fie re­
partizată egal între toți cetățenii, în raport cu posibilitățile lor.
XIV. Cetățenii au dreptul să constate ei înșiși sau prin reprezentanții
lor necesitatea contribuției publice și să o accepte în mod liber, să urmă­
rească destinația care i se dă, să-i determine cuantumul, bazele, perce-
perea și durata.
XV. Societatea are dreptul să ceară socoteală oricărui funcționar pu­
blic pentru modul în care își îndeplinește funcția.
XVI. Orice societate care nu asigură garanția drepturilor, și nu sta­
tornicește separarea puterilor este lipsită de constituție.
XVII. Proprietatea fiind un drept inviolabil și sacru, nimeni nu poate
fi privat de ea decît în cazurile în care necesitatea publică, legal consta­
tată, pretinde în mod evident acest lucru, și cu condiția unei juste despă­
gubiri prealabile.

Proiectul legii Le Chapelier

— 14 iunie 1791 —

în sprijinul forțelor democratice, a constituirii clubului Cor-

delierilor și a altor cluburi populare, în Paris au izbucnit greve.
Burghezia, alarmată, s-a adresat regelui, cu propunerea de a se
vota o lege împotriva grevelor și organizațiilor muncitorești. Luînd
ca pretext necesitatea adoptării unor măsuri pentru a face imposi­
bilă reconstituirea organizațiilor de breaslă, s-a elaborat legea „Le
Chapelier", care a rămas în vigoare pînă în 1864. Ea a servit
burgheziei franceze ca instrument „legal" împotriva mișcării
muncitorești.
Numele ei provine de la un deputat al stării a treia care a
propus-o.
Textul s-a tradus după : „Le Moniteur", 14 iunie 1791.

E=5 E==
148
 Art. II. Cetățenii de aceeași stare sau profesie, patroni de ateliere sau
de prăvălii, muncitori sau calfe în aceeași branșă, nu au voie să se aso­
cieze, să-și^ numească un președinte, secretar sau sindic ’, să întocmească
registre, să adopte hotărîri sau rezoluții, să-și alcătuiască regulamente .
care să se ocupe de interesele lor comune ...
Art. III. Se interzice tuturor forurilor administrative sau municipale
de a primi orice adresă sau petiție redactată în numele unei stări sau pro­
fesiuni și de a-i da orice răspuns. Li se ordonă să declare nule toate re-
zoluțiile care ar putea fi interpretate în acest fel și să vegheze spre a nu
li se da nici o urmare sau valoare executorie.
Art. IV. Dacă, împotriva principiilor libertății și constituției, cetă­
țenii aparținînd aceleiași profesiuni sau meserii ar lua hotărîri, ar încheia
între ei convenții și înțelegeri cu intenția de a refuza în mod colectiv sau
a nu oferi contribuția lor profesională și munca lor altfel decît pentru
un preț anumit, asemenea hotărîri, însoțite sau nu de jurămînt, sînt de­
clarate neconstituționale și reprezentînd atentate împotriva libertății și
Declarației Drepturilor Omului, și sînt considerate nule, organele admi­
nistrative și municipale fiind împuternicite să le declare ca atare ; autorii,
conducătorii sau instigatorii care au provocat, redactat sau prezidat ase­
menea inițiative vor fi citați în fața tribunalului, la cererea procurorului
comunal, și vor fi condamnați la 500 de livre amendă și suspendați pentru
un an de la exercitarea tuturor drepturilor cetățenilor activi cît și de la
participarea la adunări.

Art. VI. Dacă sus-numitele hotărîri sau convenții, afișate sau distri­
buite prin foi volante, ar conține amenințări împotriva patronilor, mește­
șugarilor, muncitorilor și zilerilor străini care ar veni să lucreze în loca­
litate sau împotriva acelora care se mulțumesc cu un salar inferior celui
curent, toți autorii, instigatorii și semnatarii unor astfel de acte sau ma­
nifeste vor fi pedepsiți cu o amendă de 1 000 livre fiecare și cu trei luni
închisoare.
Art. VII. Dacă se va atenta la libertatea individuală a patronilor și
muncitorilor prin amenințări sau violență, autorii violențelor vor fi urmă­
riți ca tulburători ai ordinii publice.
Art. VIII. Grupările de muncitori care și-ar propune drept scop sub­
minarea libertății acordate muncii industriale prin constituție și împo­
trivirea față de regulamentele polițienești sau față de executarea sentin­
țelor de acest fel, vor fi privite ca grupări instigatoare și vor fi pedepsite
în consecință.

Alote--- -------------------
1 împuternicit al anumitor bresle, sub vechiul regim.

149
 Apelul lui Ludovic al XVI-lea către cumnatul său,
împăratul Leopold al Il-lea

Scrisoarea adresată de regele Franței Ludovic al XVI-Iea

către împăratul Austriei, Leopold, în luna iulie 1791, în urma
eșuării tentativei de fugă în străinătate, este o dovadă a culpabi­
lității sale față de revoluție. Reproducem mai jos scrisoarea auto­
grafă descoperită în Haus-Hof und Staatsarchiv, Habsburg-Loth-
ringen Familienkorrespondenz.
Traducerea după M. Chaulanges, Textes historiques,
1789—1799, Paris, Delagrave, 1968, p. 65—66.

Nimeni în Europa nu contestă iubirea regelui pentru popoarele sale

și maniera generoasă în care el s-a comportat în timpul convocării Stă­
rilor Generale și în toate ocaziile, de la deschiderea acestei adunări ;
/ bunătatea și generozitatea regelui au fost răsplătite prin uîtragii fără
, număr săvîrșite asupra lui și asupra familiei sale și prin captivitatea în
care’este reținut de aproape doi ani. Regele s-a resemnat la toate sacri­
ficiile personale care i s-au pretins și a îndurat toate greutățile cu care
era confruntat, sperînd că din lucrările reprezentanților națiunii va re­
zulta binele regatului. în prezent, cînd Adunarea Națională se apropie de
sfîrșitul mandatului ei, cînd orice formă de guvernămînt este distrusă,
• cînd cluburile au acaparat întreaga autoritate, chiar și asupra adunării,
dacă spiritul cluburilor va domina în continuare nu este nici o speranță
ca adunarea să poată corecta greșelile pe care le-a făcut, nici chiar prin
noua legislatură, iar simulacrul restului de autoritate care rămîne regelui
este incapabil de a face un bine oricît de mic și de a împiedica răul. După
aceste considerații, regele a hotărît să facă un ultim efort pentru a-și
recîștiga libertatea și pentru a se ralia francezilor care doresc cu adevărat
binele patriei ’. Dar facțiunile dușmane au reușit să facă să eșueze pla­
nul său, iar el se găsește încă arestat și reținut prizonier la Paris. Regele
a hotărît să aducă la cunoștința Europei starea în care el se găsește și
încredințînd dificultățile sale împăratului, cumnatul său, el nu se îndo­
iește că împăratul nu va lua toate măsurile pe care inima lui generoasă
le va dicta, pentru a veni în sprijinul regelui și al regatului Franței.
Louis

y\]de_______
1 încercarea regelui de a fugi la 21 iunie 1791 pentru a se ală-
tura nobililor emigranți.

150