Compostarea

deşeurilor

1
 CUPRINS

Argument .........................................................................................................pag.3
Capitolul 1- Deşeuri menajere ……………………………………………….pag.5
Capitolul 2- Valorificarea deşeurilor menajere ……………………….……pag.10
2.1. Incinerarea ………………………………………………………….… pag.10
2.2. Compostarea ……………………………………………….…….…… pag.10
2.3. Producerea de biogaz ……………………………………………….… pag.11
Capitolul 3- Compostarea deşeurilor ………………………………………..pag.13
3.1. Factori ce influenţează procesul de compostare ………………………pag.13
3.2. Locul pentru compostare …………………………………………...….pag.14
3.3. Procesul de compostare …………………………………….………… pag.14
3.4. Transformarea deşeurilor biodegradabile în compost …………………pag.17
Capitolul 4- Managementul deşeurilor în Judeţul Argeş ………………….pag.18
Bibliografie ........................................................................................................pag. 20

Argument

2
 Termenii de “societate de consum”, “avalansa de deseuri” si “criza a deseurilor” nu sunt
decat cateva exemple” care permit ilustrarea problemelor create de deseuri, cu care se confrunta
mediul nostru inconjurator de astazi. Noi, consumatorii, suntem toti responsabili de aceste
probleme si fiecare dintre noi va trebuie deci, pe viitor, sa faca eforturi ca sa menajeze resursele
limitate si sa reducem cantitatile de deseuri.
Este incontestabil faptul ca, astazi, noi producem multe deseuri care contin materii
valorificabile si substante problematice sunt considerate ca reziduri. Toti factorii de raspundere a
gestiunii deseurilor trebuie sa faca fata la aceasta constatare si sa isi asume responsabilitatea.
Societatea noastra prospera nu mai poate sa-si permita, cum a fost pana acum, sa arunce neglijent
materiile valorificabile si substantele problematice si periculoase, punandu-le in pubela gri, care
este pentru deseuri reziduale) sau cu deseuri incomode. Ar trebui ca, in viitor, sa amelioram
aceasta situatie luand masuri concrete pentru a evita producerea deseurilor si sa reciclam
deseurile si aceasta din doua motive fundamentale.
Mai intai, se impune, din punct de vedere ecologic, sa se ia masuri exacte pentru a evita
si a recicla deseurile. Rezultatele unei analize intre 1992-1994 au aratat ca, cantitatea de materii
prime secundare potential utilizabile si in acelasi timp eliminate, este foarte importanta. Aceasta
antreneaza o risipa de materii prime si resurse energetice . De altfel, ar trebui sa se reduca
substantele periculoase din deseurile menajere, aceste substante impiedica buna functionare a
instalatiilor de eliminare a deseurilor, in ciuda partii aparent slabe pe care acestea o reprezinta,
constituind chiar un pericol deloc neglijabil pentru oameni si pentru mediul inconjurator. Dat
fiind ca costurile legate de eliminarea deseurilor au continuat sa creasca in cursul anilor din
urma, se impun ca din punct de vedere economic sa se ia masuri precise pentru a evita si recicla
deseurile.. Pentru o serie de deseuri exista conditii de reciclare, dar ele trebuie sa fie colectate
separat, sa fie reciclate separat si cu costuri de reciclare avantajoase..
Deseurile cele mai ecologice si cele economice raman bineinteles cele care nu se produc.
Sunt numeroase persoanele care au recunoscut in prezent problemele contemporane ale mediului
inconjurator si al gestiunii deseurilor si care fac eforturi in evitarea producerii deseurilor sau
reciclarea acestora. Comportamentul lor, orientat pe criterii de protectie a mediului, este
cateodata franat din lipsa de informatii si sfaturi. O importanta deosebita este acordata actiunilor
preventive, in conformitate cu legea gestiunii deseurilor din 17 iunie 1994
In Romania, aproximativ jumatate din cantitatea de deseuri menajere generata de
gospodarii este formata din resturi alimentare, vegetale si resturi de gradina.
Aceasta este de fapt fractia organica din deseuri. Resturile alimentare şi de la toaletarea
copacilor (vegetatiei, in general) constituie pana la 60% din deseurile menajere din zonele
suburbane din orase si in localitatile rurale.
3
 In gospodarii, mai mult de 50% din deseuri sunt deseuri organice. Aceasta fractie a
deseurilor menajere este cea mai mare si foarte des ea ajunge in depozitele de deseuri, gropi de
gunoi sau este arsa, cauzand o poluare importanta.
Ca alternativa la acestea, putem transforma aceasta materie organica in compost, un bun
ingrasamant pentru sol si culturile vegetale.
Prin compostare in gospodarie veti gasi o solutie la problema deseurilor, in special la cea
a materiei organice, veti reinvia o practica traditionala si durabila, ca aceea de a folosi materia
organica si, astfel, contribuiti la lupta împotriva schimbarilor climaterice.
Compostul, ca rezultat final al procesului de compostare, este un material stabil si igienic,
similar cu humusul din padure, care poate fi folosit ca si ingrasamant natural, evitand astfel
necesitatea utilizarii ingrasamintelor chimice. El este adaugat pe sol pentru a‐i imbunatati
proprietatile acestuia din urma. Adaugarea de compost pe sol este considerata ca fiind un mod
natural de a‐i creste fertilitatea si de a‐i reface calitatea.

Capitolul 1
Deşeuri menajere

4
 Numim deşeuri menajere, deşeurile rezultate în mod obişnuit din activitatea casnică,
resturile provenite din magazine, hoteluri, cantine, unităţi de alimentaţie publică, instituţii de
învăţământ şi alte instituţii publice în care activitatea sau prezenţa oamenilor poate produce
reziduuri cu compoziţie similară reziduurilor din gospodărie.
După posibilităţile de valorificare reziduurile menajere sunt de mai multe tipuri:
- compostabile, respectiv resturi organice rezultate de la pregătirea hranei, hârtie, oase, textile;
- combustibile: lemn, cauciuc, materiale plastice;
- inerte, care sunt necompostabile şi necombustibile: materiale nemetalice, materiale de
construcţii, ceramică;
- reciclabile, la care se încadrează hârtia, sticla, materialele plastice, metalele.
La scară globală, volumul deşeurilor menajere (şi periculoase) este enorm. Cauzele
acestei „cont” de deşeuri au la bază atât creşterea populaţiei mondiale şi intensificarea procesului
de urbanizare, cât şi ritmul înalt de industrializare şi ridicarea continuă a standardului de viaţă.
Sunt conte care au contribuit la creşterea cantitativă şi la diversificarea tipurilor de deşeuri
solide, generate nu numai în ţările dezvoltate, ci şi în ţările în curs de dezvoltare.
Concentrarea deşeurilor menajere este mult mai mare în oraşe decât în zonele rurale, din
cauza tendinţei populaţiei urbane de a consuma mai mult decât cea rurală. În context, la scară
globală, volumul deşeurilor menajere (şi periculoase) este enorm. Cauzele acestei „cont” de
deşeuri au la bază atât creşterea populaţiei mondiale şi intensificarea procesului de urbanizare,
cât şi ritmul înalt de industrializare şi ridicarea continuă a standardului de viaţă. Sunt conte care
au contribuit la creşterea cantitativă şi la diversificarea tipurilor de deşeuri solide, generate nu
numai în ţările dezvoltate, ci şi în ţările în curs de dezvoltare. Concentrarea deşeurilor menajere
este mult mai mare în oraşe decât în zonele rurale, din cauza tendinţei populaţiei urbane de a
consuma mai mult decât cea rurală.
Producerea deşeurilor menajere a crescut continuu în întreaga lume atât în termeni
absoluţi, cât şi pe cap de locuitor. Aşa, de pildă, cantitatea de deşeuri solide municipale produsă
în ţările dezvoltate a crescut, în medie, de la 318 milioane tone în 1970, la 400 milioane tone în
1990. Se constată că, în perioada considerată, creşterea în statele dezvoltate a fost de aproximativ
25%. Astfel, spre exemplu, în Franţa, la nivelul anului 1999, s-au înregistrat 434 kg de deşeuri
solide municipale/locuitor, faţă de 220 kg cu 30 de ani în urmă. În acelaşi timp, în statele în curs
de dezvoltare s-a produs, practic, o dublare a volumului de deşeuri menajere.
Unele surse indică, pentru statele cu venituri mari ale populaţiei (state industrializate),
cantitate de deşeuri solide municipale care poate ajunge la nivelul mediu de 1.000
kg/persoană/an, dar cele mai prospere ţări europene estimează o medie cuprinsă între 300 şi 500
kg/persoană/an (9). Dacă este să ne referim numai la Europa trebuie să spunem că evoluţia

5
cantităţilor de deşeuri este similară cu cea înregistrată pe celelalte continente. Astfel, cantitatea
de deşeuri generată în fiecare an de ţările europene este în creştere, ajungând în momentul de faţă
la circa 2 000 de milioane de tone, din care 200 milioane tone intră în categoria deşeurilor
menajere, iar 40 de milioane de tone în grupa deşeurilor periculoase. Între 1990 şi 1995, totalul
cantităţii de deşeuri în Europa (contextua în ţările Europei Centrale şi de Est), a crescut cu 10%.
Cât priveşte deşeurile municipale, cantitatea acestora a crescut în ultimul deceniu cu circa 11%,
iar prognozele apreciază menţinerea acestei tendinţe şi în perioada imediat următoare
Reziduurile menajere sunt foarte eterogene, cu mari varietati de la o localitate la alta, in
functie de anotimp, pozitia geografica, grad de civilizatie (dezvoltare, specific nivelului de viata,
etc.) . Compozitia din punct de vedere fizico - chimic este foarte variata, necesitand determinarea
unor medii pe an, sezon, etc. mai ales cand se pune problema valorificarii acestora prin metode
moderne.
Reziduurile menajere se compun din urmatoarele resturi: hartie, carton, textile, lemn,
materiale plastice, cauciuc, oase, sticla, materiale ceramice, metale, resturi alimentare, pamant,
cenusa, zgura, funingina, etc. In functie de procesele fizico - chimice ce pot avea loc in timp,
dupa acumularea lor, reziduurile menajere pot fi grupate astfel :
l. Materiale combustibile (lemn, carton, textile, materiale plastice, oase, etc.)
2.Materiale fermentabile (resturi de animale, de fructe, de legume, de carne, etc.)
3. Materiale solide inerte (metale, sticla, zgura, materiale ceramice).
4. Materiale sub forma de pulbere(cenusa, pamant, praf).
Reziduurile menajere provin de la : locuinte;institutii publice (scoli , internate , camine, hoteluri,
restaurante, cantine, splitale , institutii administrative , etc.);societati comerciale; organizatii
cooperatiste ; societati industriale (exclusiv cele tehnologice ) .
Dacă până în prezent noţiunea de gunoi menajer era folosită pentru reziduurile rezultate din
activitatea umană, astăzi această denumire nu mai este valabilă deoarece prin gunoi se înţelege
un obiect care nu mai are nici o valoare şi care trebuie îndepărtat considerându-se total
nefolositor. Realitatea arată însă că, odată cu evoluţia şi creşterea populaţiei şi a gradului de
civilizaţie, resturile rezultate din gospodărie, de la prepararea hranei la care se mai adaugă şi o
cantitate însemnată de materiale provenite din ambalarea alimentelor, şi chiar o serie de obiecte
de uz casnic sau personal deteriorate, nu mai sunt nişte gunoaie de aruncat ci o adevărată resursă
secundară de materii prime şi materiale refolosibile. Lada de gunoi constituie astăzi un bogat şi
inepuizabil zăcământ.
În ţările europene dezvoltate, deşeurilor menajere au următoarea compoziţie: 16 % hârtie
şi cartoane, 5 % metale, 6 % sticlă, 39 % resturi menajere, 6 % textile, 11 % plastice şi 17 % alte
componente diverse.
Cantităţi anuale de reziduuri menajere din diferite ţări

6
 Elveţia – 450 kg/locuitor India – 1060 kg/locuitor
Ungaria – 600 kg/locuitor SUA – 930 kg/locuitor
Anglia – 760 kg/locuitor Brazilia – 640 kg/locuitor
Franţa – 800 kg/locuitor România – 985 kg/locuitor
Cantitatea deşeurilor menajere variază după numărul populaţiei, după standardul de viaţă,
după felul de hrană, după condiţiile climatice şi după anotimpurile anului. Astfel că şi cantităţile
de deşeuri menajere urbane prezintă varietăţi importante, de la o ţară la alta, de la un oraş la altul,
în funcţie de climă, modul de viaţă al locuitorilor, caracterul localităţilor, etc.
Generarea de deşeuri este extrem de dependentă de obiceiurile consumatorului local,
tipul de clădiri, condiţiile generale de trai şi tipul de industrie şi comerţ. De exemplu, în zone cu
sobe individuale, cu lemn, huilă sau cocs, există deşeuri considerabil mai multe şi mai dense în
timpul iernii prin comparaţie cu clădirile cu încălzire centrală. În zonele rurale, cantitatea de
deşeuri colectate pe cap de locuitor este mai mică decât în zonele urbane datorită compostării in-
situ, hrănirea păsărilor etc..
În anumite societăţi deşeurile din timpul toamnei sunt foarte umede şi cu un conţinut
ridicat de substanţă organică datorat conservării legumelor etc.. Acest lucru poate fi problematic,
de exemplu, pentru instalaţiile de ardere a deşeurilor unde poate fi necesar combustibil
suplimentar.
Locuinţele cu un venit relativ scăzut produc mai puţine deşeuri dar mai umede şi mai
organice decât locuinţele cu un venit relativ ridicat.
Singura metodă de măsurare corectă a generării de deşeuri sunt platformele de cântărire
de la toate haldele de depozitare, staţii de reciclare şi instalaţiile de tratare, cu înregistrarea
calităţii tipului de deşeu, originii, transportului etc.. Pe baza acestor statistici, sunt înregistrate
variaţii trimestriale şi/sau sezoniere şi se pot face prognoze.
Reziduurile pot fi factori importanţi în răspândirea infecţiilor. Reziduurile provenite din
diferite surse conţin foarte des o gamă variată de microorganisme printre care şi agenţi patogeni
răspânditori de boli infecţioase (viruşi, bacterii, ouăle diverşilor helminiţi etc.). În condiţii
prielnice, agenţii patogeni pot trăi în reziduuri timp îndelungat (zile, luni) de unde pătrund în sol,
apă, putând provoca astfel infecţii şi prin contact direct.
În condiţii naturale, fără o neutralizare, unii agenţi patogeni din reziduuri rămân în viaţă
timp îndelungat (luni şi chiar peste un an) în special ouăle diverşilor helminiţi şi microbii de
sporozoare. Agenţii patogeni semnalează în reziduuri numai posibilitatea infecţiilor, iar
reziduurile respective sunt considerate ca medii de propagare a infecţiilor. Pentru apariţia
îmbolnăvirilor şi în special a epidemiilor în afara pătrunderii în organismul uman a agenţilor
patogeni, sunt necesari şi alţi factori cum ar fi receptivitatea organismului, numărul suficient al
agenţilor patogeni etc..

7
 Atât insectele cât şi rozătoarele sunt bine cunoscute ca purtătoare şi răspânditoare de boli
infecţioase. Muştele sunt atrase de mirosul specific legat de descompunerea reziduurilor cu
conţinut de substanţe organice.
În aceste substanţe muştele depun ouăle şi se înmulţesc foarte repede.
Ciclul de reproducere a muştelor în condiţii prielnice este de 4-5 zile. Înmulţirea
rozătoarelor este favorizată de grămezile de reziduuri insuficient tratate în care se găsesc materii
necesare hranei lor.
Condiţia cea mai importantă a tratării este evacuarea ritmică a reziduurilor, depozitarea,
respectiv stocarea lor, cât mai puţin timp şi în recipienţi închişi.
Un efect, cel mai des semnalat în ultimul timp, este cel al poluării solului, apelor de
suprafaţă şi a apelor freatice.
Reziduurile necorespunzător tratate cât şi produsele lor de descompunere, fiind spălate de
ape de precipitaţii, se împrăştie şi pătrund în sol. Astfel, se poluează suprafaţa solului pe întinderi
mari, după care particulele de sol contaminate şi de materii poluante, prin apele de precipitaţii,
pătrund în apele freatice sau în apele de suprafaţă din apropiere (canale deschise, pâraie, râuri,
lacuri etc.). Produsele finale ale descompunerii reziduurilor organice, intrând în contact cu apele
din precipitaţii, se alcalinizează sub formă de diferite săruri, în special cloruri, nitraţi şi sulfaţi,
conducând la înrăutăţirea calităţii apei şi la creşterea durităţii acesteia.
Reziduurile provenite din procesele de curăţire şi spălare din diferite gospodării
individuale, dar mai ales reziduurile proceselor industriale pot ajunge în mediul înconjurător şi
prin circulaţia schimbului de materie (alimentarea cu apă, legumicultură etc.) şi deci pot ajunge
în organismul uman.
Depozitarea şi tratarea necorespunzătoare a deşeurilor solide menajere pot conduce la
poluarea atmosferei. Descompunerea reziduurilor cu conţinut de substanţe organice este însoţită
de degajarea unor gaze rău mirositoare (metan, amoniac, hidrogen sulfurat etc.). Vântul şi
mişcările de aer ridică praful din grămezile de reziduuri, poluând atmosfera. Pe arterele de
circulaţie murdare, insuficient curăţate, reziduurile sunt zdrobite şi sfărâmate de mijloacele de
transport, iar praful fin este ridicat în aer chiar de către aceste mijloace. Produsele de ardere
(fum, funingine, cenuşă) apărute în urma autoaprinderii incomplete a reziduurilor la locurile de
depozitare poluează mediul înconjurător pe întinderi foarte mari.
Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere şi aspectul deprecierii estetice a cadrului
natural. Pe lângă pericolul de epidemie şi alte consecinţe negative de poluare a mediului
înconjurător, ca urmare a evacuării necorespunzătoare a reziduurilor, apare o privelişte care
provoacă oamenilor dezgust, degradând estetic peisajul. Gradul de civilizaţie atins la acest sfârşit
de mileniu impune orientarea gospodarilor edili şi spre găsirea unor soluţii eficiente de colectare,
transport, depozitare şi valorificare a gunoaielor solide menajere.

8
 Salubrizarea mediului urban constituia, până în urmă cu puţin timp, o temă care se
discuta doar în dezbaterile publice, odată cu menţionarea necesităţii de a transporta deşeul în
afara limitelor spaţiului de locuit. Colectarea deşeurilor din oraşe, din motive estetice şi ca
sarcină a organelor publice, datează, în Europa centrală încă din perioada Renaşterii. Accelerarea
răspândirii epidemiilor prin contactul cu deşeurile din gospodării particulare sau de exemplu din
amplasamente pentru tratamente medicale este astăzi un fapt cunoscut, căruia i se caută soluţii în
cadrul asigurărilor sociale. Microrganismele şi substanţele din reziduurile urbane pot afecta
sănătatea oamenilor. Multe dintre mecanismele de transport şi de manifestare ale acestora sunt
cunoscute şi constituie obiect al prezentului ghid. Măsurile de prevenire (de exemplu respectarea
distanţelor de siguranţă, a intervalelor de ridicare a gunoiului, a interdicţiei de acces în rampele
de gunoi deschise) sunt stabilite astăzi de către autorităţile de control şi de cele care eliberează
autorizaţii, autoritati care asigură totodată şi realizarea lor.

Capitolul 2
Valorificarea deşeurilor menajere

2.1. Incinerarea: vizeaza partea combustibila a deseurilor menajere. Contrar uzinelor de

compostaj, care reclama spatii întinse, incinerarea este o solutie „compacta” utilizata cu

9
precadere în cazul marilor aglomeratii urbane. Din pacate, deseurile menajere sunt un
combustibil destul de sarac – de cca cinci ori mai putin caloric decât carbunele - si, în afara de
aceasta, foarte eterogen. În interiorul cuptorului sunt necesare o buna aerare si un amestec al
deseurilor, în conditiile unei temperaturi maxime de 900 C. Dificultatea consta în epurarea
fumului. O recenta reglementare europeana din 1989, deosebit de severa, risca sa scumpeasca cu
20-50% pretul incinerarii, alaturi de necesitatea captarii si neutralizarii acidului clorhidric
(degajat în special prin combustia PVC).
Prin ardere gunoaiele sunt neutralizate, distruse şi nu mai creează probleme de mediu.
Arderea fără adaos de combustibil este ieftină, dar în anumite cazuri este necesară folosirea
gazului natural sau a păcurei.
Avantajele arderii gunoaielor sunt:
 distrugere rapidă şi completă;
 staţiile de ardere – crematorii nu necesită spaţii mari;
 gazele de ardere pot fi purificate;
 cenuşa rezultată poate fi reţinută în instalaţie;
 se poate folosi căldura obţinută prin ardere.
Metoda prezintă însă şi dezavantaje:
 construirea şi întreţinerea instalaţiilor de ardere sunt costisitoare;
 personalul trebuie să fie bine instruit şi calificat, ceea ce înseamnă alte costuri;
 depozitarea zgurii şi a cenuşii.

2.2. Compostarea
Compostarea se defineşte ca un process biologic accelerat, unde microorganismele produc
căldură, dioxid de carbon şi apă, prin care material organică moartă este convertită într-un
material omogen asemănător humusului numit compost.
Căldura generată în procesul biologic distruge agenţii patogeni şi seminţele, astfel
compostul putând fi utilizat în agricultură. După circa o lună material este descompusă, nu mai
are miros urât şi este nevătămătoare din punct de vedere sanitar. Datorită faptului că este cel mai
bun îngraşământ natural pe care îl putem produce, compostul începe sa fie din ce în ce mai des
folosit.
Compostul are următoarele avantaje:
- este un bun îngrăşământ pentru sol utilizat în agricultură şi horticultură;
- se realizează o bună utilizare a nutrienţilor;
- creşte porozitatea şi înbunătăţeşte structura solului;

10
- se măreşte capacitatea de reţinere a apei în sol;
- se crează un sistem de protecţie pe scară largă împotriva fertilizatorilor artificiali.
Compostarea se aseamănă descompunerii naturale a materiei organice, în elemente şi
compuşi
de bază, datorită procesului de biodegradare, în lipsa căruia pădurile ar fi pline de frunze căzute
şi pe fundul oceanelor s-ar aduna peşti morţi. Prin compostare, deşeul nedorit şi dezgustător se
transformă într-un produs bun pentru sol. Compostarea se poate face la scară mică în
gospodăriile cetăţenilor, sau la o scară mai mare, implicând întreaga comunitate.
Aproape trei sferturi din gunoiul zilnic este format din deşeuri organice ce provin de la
resturile de la bucătărie (coji de legume şi fructe, zaţul de la cafea, hârtia de filtru, resturi de
mâncare, oase şi coji de ouă), resturile de la animale (gunoi de grajd, gunoiul de la iepuri sau alte
animale de casă, gunoiul de la păsările de curte, paiele care au fost folosite la hamsteri sau alte
animale mici), pene si păr, resturile din gradina (iarbă, frunze uscate, crengi si scoarţă, buruieni,
materialul rezultat dupa ce a fost tuns gardul viu). Aceste deşeuri pot fi foarte utile în gospodărie,
datorită conţinutului lor de substanţe nutritive necesare grădinii noastre.

2.3. Producerea de biogaz

Formarea de gaze combustibile, prin descompunerea substantelor organice umede in
medii lipsite de oxigen molecular, este un proces care se produce in mod natural pe Terra.
Metanul este constituentul lor principal. Asa s-au format in sedimentele din adâncul pamântului
gazele naturale, pe seama plantelor si animalelor preistorice.
In prezent exista 7 procedee principale de recuperare a energiei din reziduurile organice
agricole : fermentarea anaeroba la temperatura mediului ambiant, fermentarea anaeroba la
temperatura ridicate, descompunerea anaeroba termofila, distilarea destructiva, compostarea,
incinerarea si transferul de caldura; dintre aceste procedee, fermentarea anaeroba prezinta
potentialul cel mai ridicat de recuperare a energiei.
Prin fermentare anaeroba , microorganismele descompun materia organica, eliberând o
serie de metaboliti continand in principal bioxid de carbon si metan constituie biogazul. Drept
combustibil este folosit fie direct, fie numai metanul purificat.
Dintre componentele chimice ale materiei organice, grade mai ridicate de conversie in biogaz au
celulozele, hemicelulozele si grasimile.
Este cunoscută problema dejecţiilor care se întâlneşte la orice crescătorie de animale sau
păsări, prin care crescătorii ajung foarte uşor în conflict cu prescripţiile mediului. Soluţiile sunt
relativ puţine şi costisitoare.    O listare a unora din posibilităţi arată avantaje – dezavantaje:

11
·        În cazul deţinerii de suprafeţe suficiente, dejecţiile sunt utilizate la fertilizare. Avantaj –
investiţie redusă, dezavantaj se poate fertiliza de regulă de 2 ori pe an, dezavantaj substanţele
anorganice din dejecţii sunt în mare parte legate de masa organica, prezentând pericolul ca
acestea să ajungă cu apa din precipitaţii în apele de suprafaţă
·        Varianta cea mai neeconomică este epurarea dejecţiilor. Unul din partenerii noştri, a
construit o staţie de epurare a dejecţiilor în cadrul unui proiect finanţat de UE, pentru
determinarea costurilor pentru consumabile, şi s-a ajuns la 5 pâna la 7 € / m³ de dejecţii.
·        Cea mai avantajoasă prelucrare a decţiilor este tratamentul anaerob prin care se obţine
biogaz care este transformat în energie electrică şi termică. Energia electrică se poate livra în
reţeaua naţională, iar energia termică se utilizează la încălzire, sere, apă caldă de process etc.
Avantaje – câştig financiar de pe urma energiei electrice, certificatelor verzi, energiei termice,
nămolul care rămâne din fermentare este un fertilizant superior dejecţiilor care se poate
administra în vegetaţie, partea anorganică nefiind legată în substanţa organică, este asimilată
mult mai uşor de plante, ceea ce evită pătrunderea ei în apa freatică.
O altă temă întâlnită foarte des sunt rezidurile din abatorizare şi nămolurile de flotare
din staţiile de epurare ale abatoarelor. Aceste reziduri, fiind foarte energetice sunt binevenite în
staţiile de biogaz.
În staţiile de biogaz se pot procesa în cogenerare orice alte reziduri care conţin materie
organică în afară de: lemn, oase şi pene.
O serie de crescători de animale sau păsări respectiv de procesatori de uleiuri vegetale sau
pur şi simplu societăţi care cultivă plante energetice se orientează  spre valorificarea dejecţiilor,
şroturilor, glicerinei sau a silozurilor în staţii de biogaz. 
Statiile de biogaz moderne nu emana mirosuri, ca atare pot fi construite in apropierea zonelor
locuite.
Peste 100 agricultori din Germania au avut incredere in instalatiile construite de Lüthe
GmbH, fiind astazi producatori fericiti de energie verde.

Capitolul 3
Compostarea deşeurilor

3.1. Factori ce influenţează procesul de compostare

12
 Apa joacă un rol important în procesul de descompunere, astfel că lipsa apei blochează
activitatea microorganismelor şi implicit procesul de descompunere; pe de altă parte prea multă
apă face ca microorganismele (care au nevoie doar de puţină apă şi mult aer) să nu poată trăi. Pe
vreme ploioasă, grămada de compost trebuie acoperită, iar în caz de seceta ea trebuie udată.
Microorganismele se pot înmulţi datorită aerisirii insuficiente sau umezelii, apărând astfel
un miros neplăcut. Pentru a putea preveni această problemă se recomandă ca lăzile de depozitare
a resturilor ce urmează a fi compostate să permită pătrunderea aerului sau să poată fi posibilă
scurgerea apei.
Un alt factor ce contribuie la descompunere este căldura, temperatura optimă fiind de cel
puţin 40-60 °C. Cu cât resturile pentru compostare sunt mai variate, cu atât compostul va fi mai
valoros, obţinându-se toate substanţele nutritive de care are nevoie o planta. În conţinutul
grămezii de compost se pot adăuga orice deşeuri menajere biodegradabile, aşezate stratificat sau
amestecate în compoziţie, cu condiţia ca straturile sa nu fie prea groase sau ca materialele sa fie
bine amestecate. Pentru un rezultat mai rapid, toate componentele organice de substanţă mai tare,
de exemplu lemnul, ar trebui marunţite. Din amestecul materialelor lemnoase şi vegetale, rezultă
un compost afânat şi aerisit.
Toate ierburile preiau din sol azot şi o cantitate mare de iarbă adăugată grămezii pentru
compostare duce în mod implicit la un conţinut în azot prea mare. Pentru a compensa, se pot
adăuga materiale lemnoase - sunt sărace în azot. Azotul în combinaţie cu apa din celulele
ierburilor duce la o creştere mare a temperaturii grămezii de compost, astfel că iarba trebuie
adăugată doar veştedă, într-un strat subţire sau amestecată cu alte materiale, ca de exemplu,
frunziş, resturi de la gardurile vii şi pământ. Frunzişul face parte dintre cele mai importante
materiale de compost din gradină. Există, totuşi, unele soiuri de frunze, cele de castan, stejar,
plop, mesteacăn şi salcâm, care putrezesc mai greu.
Trebuie evitată adăugarea buruienilor la grămada de compost daca acestea sunt în perioada
de germinaţie. Se poate folosi şi gunoiul de la păsările de curte şi iepurii de casă precum si paiele
sau rumeguşul de la hamsteri sau alte animale de acest fel cu condiţia ca acestea sa fie bine
amestecate cu restul materialelor din compost.
Deşeuri mai puţin potrivite pentru compostare sunt cojile fructelor exotice, hârtia şi cartonul.
Fructele exotice conţin multe substanţe chimice pentru a putea fi proaspete mai multă vreme.
Pentru a nu afecta calitatea întregului compost acestea trebuiesc depuse în cantităţi foarte mici.
În privinţa cartonului, valoarea acestuia pentru compost este cu atât mai mare cu cât este mai
gros şi mai puţin prelucrat, deoarece pentru producerea lui nu au fost folosite prea multe
materiale de adaos care ar putea avea efecte negative asupra compostului. Totodată hârtia si
cartonul trebuiesc tăiate sau înmuiate şi apoi amestecate bine cu restul materialelor din compost.
Din cauza substanţelor chimice conţinute de vopsele, nu se recomandă pentru compostare hârtia

13
tiparită cu una sau mai multe culori. Este strict interzis să se introducă în gramada de compost
sticlă, orice fel de metal sau plastic precum şi orice fel de hârtie cerată, resturile de uleiuri şi
vopsele, praful din aspiratoare sau cenuşa de lemn sau cărbune.

3.2. Locul pentru compostare

Grămada de compost trebuie aşezată într-un loc umbrit din gradină pentru a se evita
uscarea ei, iar în lipsa unui astfel de loc compostul se poate amenaja sub o copertina sau într-o
ladă acoperită şi aerisită care să nu depăşească 1,5 m înălţime şi 2 m lăţime. Lungimea depinde
de locul care este la dispoziţie şi de cantitatea de deşeuri biodegradabile ce rezultă din
gospodărie. Pentru compostul în gospogăriile mai mici, se pot folosi coşuri sau lăzi special
amenajate din plasă de sârma, cauciucuri de la automobile, coşuri de gunoi, lăzi de lemn sau
căramida. Condiţia ca acestea să aibă un randament maxim este ca dispozitivele să fie prevăzute
cu găuri sau fante pe toate laturile pentru ca aerul să poată circula. Totodată este bine ca gramada
sa fie înconjurată de gard viu, fasole sau alte plante căţărătoare astfel încât grămada să fie ferită
de vânturi puternice. Trebuie avut în vedere un loc uşor accesibil care să poată fi întreţinut.

3.3. Procesul de compostare

Din punct de vedere tehnic, compostarea constă în lăsarea deşeurilor mai multe luni în
aer liber, să fermenteze. Apoi, în uzine, are loc operaţia de compostare, care dă naştere la aşa-
numitele „humus-uri” ori elemente chimice în cantitate slabă, precum magneziu, cupru, zinc etc.
Împrăştierea gunoiului pe câmp („mocirlele verzi”) este cunoscută încă din antichitate,
Această metodă, la fel ca astăzi compostajul, a suferit concurenţa îngrăşămintelor chimice (mai
concentrate şi astfel mai uşor manipulabile), precum şi efectul negativ al prezenţei crescânde în
deşeuri a sticlei, metalului ori materialelor plastice, puţin apreciate de către agriculroti. Pentru a
înlătura acest ultim inconvenient, compostajul necesită o triere prealabilă, care adeseori lasă mult
de dorit.

Procesul de compostare presupune doua etape: tratarea mecanica si descompunerea

(fermentarea). In cazul tratarii mecanice deseurile sunt maruntite, omogenizate si pregatite
pentru tratarea biologica/fermentare.
Etapa de fermentare cuprinde trei faze principale:
• prima faza, stadiul de fermentare mezofila, la temperaturi cuprinse intre 25 si 40 grade Celsius;
• a doua faza, stadiul termofil, consta intr-o degradare aeroba intensa. Materia organica se
descompune la temperaturi de 50 pana la 70 °C, sub actiunea bacteriilor. Datorita temperaturilor
inalte, materialul se pasteurizează, microbii sunt distrusi precum si semintele de buruieni.

14
• a treia faza, constituie stadiul de maturizare, in care temperaturile se stabilizeaza (35-45 °C) si
se continua unele fermentatii, convertind materialul degradat in humus; ultimul obiectiv este de a
produce un material stabil.
Durata fermentarii este de minimum 3 luni in sezonul cald si 4-5 luni in sezonul rece. In
acest timp se practica remanieri din 30 in 30 de zile. Remanierea se executa manual sau in cazul
unor cantitati mari de compost, cu ajutorul unor utilaje specializate.
În primul rând se aşterne un strat afânat de material nemărunţit de vreo 20 cm fiind
recomandate tăieturile de crengi si gard viu, paie sau tulpini de flori, se va elimina astfel
surplusul de apă şi totodată se permite aerisirea. În al doilea rând se pun pe rând straturi de
frunziş, iarbă uscată, resturi din bucătarie şi gunoi de la animale cu straturi intermediare de
pământ. Stratul de bază trebuie să fie mereu acoperit. Se continuă adăugarea straturilor până la o
înălţime de 1,5 m. Partea de sus a gramezii se poate acoperi cu un strat de protecţie din iarbă,
stuf, saci vechi, frunziş sau paie, iar în final cu un strat de pământ negru de gradină pentru o
coacere mai rapidă a compostului. Din când în când grămada trebuie udată pentru a evita
uscarea.
Compostarea de tip strat se poate face cel mai bine toamna, datorită crengilor adunate de
la pomii fructiferi sau frunziş, locul recomandat fiind grădina de legume. Acesta oferă avantaje
importante datorită condiţiilor pe care le oferă plantelor şi a spaţiului mic de care are nevoie cu
precizarea că stratul trebuie plasat în poziţia nord-sud pentru a putea fi însorit în mod constant.
Lăţimea stratului este de 1,60 m, înălţimea de 0,80 m şi lungimea depinde de locul disponibil şi
de cantitatea de deşeuri. Se sapă pământul pe lăţimea şi lungimea dorită până la o adâncime de
15-20 cm, apoi groapa se umple cu lemn, crengi şi apoi totul se acoperă cu tulpini de flori mai
groase, paie şi altele asemenea.
Deasupra se pun câteva lopeţi de pământ şi apoi se taseză uşor în formă de strat, la care
se poate adăuga un strat gros de frunziş umed, amestecat în prealabil cu pamânt. Ultimul strat
compus din frunziş se acoperă cu compost parţial descompus din resturi de la bucătărie şi din
grădină şi se va tasa uşor pentru ca stratul întreg să fie compactă. În final stratul de compost se
poate acoperi cu un strat de pământ de o grosime de aproximativ 15 cm.
O altă metodă de compostare o reprezintă compostarea pentru pomi în formă de cerc. Se
traseaza un cerc cu diametrul de aproximativ 2 m în jurul pomului şi de pe această suprafaţă se
ridică stratul de iarbă, fără a deranja reţeaua de rădăcini. Apoi această suprafaţa se umple cu
resturi lemnoase bine mărunţite, resturi de la legume şi fructe din bucătărie, frunziş şi altele
asemenea.
Este important de stiut ce se poate composta si ce nu. In general pot fi compostate cam
toate deseurile din gradina cum ar fi iarba taiata, frunzele uscate, buruienii (cele care nu au
seminte mature), fructele stricate, mai putin materialele lemnoase (acestea putand fi adaugate

15
numai dupa ce au fost macinate), hartie , s.a.m.d. Nu sunt acceptate oase,  produse lactate, sticla,
pietre, carne, metal, plastic, etc. si in general, nici un material care nu se descompune in mai
putin de un an. Amplasarea recipientului de compost trebuie sa fie la semiumbra, ca sa
beneficieze si de caldura dar sa nu se usuce prea repede. Este extrem de important contactul
direct intre compost si pamant si ca recipientul sa aiba gauri de aerisire. Dimensiunea
minima pentru un recipient este de 1 m³, dar poate fi nevoie de un volum si mai mare in cazul
gradinilor mai mari.
Cel mai practic este un model cu mai multe compartimente, fiecare continand material
dintr-un singur an, pentru ca este nevoie de o perioada mai lunga de un an ca deseurile sa se
transforme in compost. De exemplu, daca avem numai un singur recipient in care colectam in
primul an pana la toamna, cand ar fi timpul sa-l imprastiem pe teren inca nu este gata, iar in anul
urmator nu vom mai avea loc pentru deseurile noi.
Pentru a usura golirea lazii si amestecarea compostului (pentru cei ambitiosi) este
recomandat ca una dintre pereti sa fie detasabila. Procesul de descompunere poate fi accelerat
daca acoperim gramada cu o folie neagra si udam din cand in cand  compostul.Umiditatea si
ventilatia sunt principalii factori care contribuie la obtinerea in timpul cel mai scurt timp a unui
compost matur.
Recomandam in rezervoarele din plastic unicamerale compostarea deseurilor vegetale :
gazon taiat, frunze si alte deseuri de gradina ; nu sunt recomandate materialele lemnoase fara a fi
in prealabil tocate sau maruntite. 
Compostoarele moderne permit amestecarea usoara a continutului insa cel mai
important este faptul ca permit pastrarea unei temperaturi constante si astfel mentinerea
proceselor de biodegradare pe tot parcursul anului. In aceste compostoare se pot recupera si
resturile  alimentare care in mod normal nu pot fi depozitate in gradina datorita riscului de
infestare cu daunatori.
Pentru accelerarea proceselor de biodegradare sunt recomandate bioactivatorii in fapt
produse complexe ce contin microorganisme nemodificate genetic, enzime, factori de crestere,
microelemente si nutrienti capabili sa rezolve orice problema legata de tratarea substantelor
organice si deseurilor. Sunt folositi pentru a obtine conversia substantelor organice poluante in
biomasa si compusi netoxici prin procese biologice ce au loc in mod obisnuit in natura.
Modul de actiune al bioactivatorilor se bazeaza pe 2 procese principale:
-          Consolidarea si dirijarea populatiilor de microorganisme existente catre degradarea
poluantilor
-          Cresterea populatiilor de microorganisme ce actioneaza asupra moleculelor dificil de
inlaturat

16
3.4. Transformarea deşeurilor biodegradabile în compost
Toate deşeurile biodegradabile: menajere, dejecţii animale, resturi vegetale, deşeuri din
industria alimentară, ajung pe o cale sau alta într-o fază de putrefacţie în care reprezintă un
îngrăşământ natural ecologic deosebit de preţios.
 Calea pe care se ajunge la această fază este la fel de importantă ca şi produsul finit în
sine.
Prima variantă este aceea de a lăsa deşeurile biodegradabile în voia soartei până când
ajung în faza finală de putrefacţie amintită mai sus, numită putrefacţie anaerobă – cu lipsă acută
de oxigen. Acest lucru este relativ acceptabil pentru o parte din materialele biodegradabile, cum
ar fi resturile vegetale, dacă nu sunt depozitate în straturi prea groase.
  Pentru celelalte deşeuri biodegradabile (dejecţii animale, resturi menajere etc.) lăsarea la
voia întâmplării presupune miros insuportabil, infestarea pânzei de apă freatică, răspândirea de
microbi şi alte neajunsuri. Actualele norme de protecţie a mediului nu permit deţinătorilor de
deşeuri biodegradabile să infesteze solul, apa şi aerul datorită neajunsurilor colective pe care
acestea le crează.
Astfel, deţinătorii de deşeuri biodegradabile ajung să fie obligaţi ca fie direct, fie prin
intermediari, să recurgă la tehnologii care evită infestarea aerului, solului şi a apei.
O soluţie de “sterilizare” ar fi incinerarea. Aceasta presupune consum de energie şi emisii de
gaze cu efect de seră, respectiv, nu este de preferat.
 O altă soluţie este transformarea deşeurilor biodegradabile în compost folosind
biodegradarea aerobă  - cu aport substanţial de oxigen. Această soluţie conduce la atingerea
scopului final în 10 – 14 săptămâni, în timp ce soluţia anaerobă are nevoie de 12 – 24 luni.

Capitolul 4
Managementul deşeurilor în Judeţul Argeş

Alinierea la standardele UE, in privinta protectiei mediului, a impus construirea de

incineratoare sau, in lipsa acestora, amenajarea unor gropi de gunoi (depozite de deseuri)
ecologice.

17
 Autoritatile din judetul Arges au decis sa elaboreze un proiect in cadrul masurii ISPA
„Managementul integrat al deseurilor solide din judetul Arges” pentru finantarea constructiei
„Inchiderea depozitelor de deseuri de la Albota, Campulung si Mioveni si a platformelor de
gunoi necontrolate, construirea noului depozit de gunoi ecologic si a unei statii de transfer la
Campulung, sistem de colectare in zonele urbane si rurale ale judetului Arges“.
Contractul de lucrari a fost atribuit, in urma unei licitatii internationale, consortiului
format din Hidroconstructia SA Bucuresti (lider) si Iridex Grup Constructii SRL Bucuresti.
Lucrarile de executie s-au derulat pe o perioada de 23 de luni, fiind prevazuta si o
garantie de 24 de luni.
Contractul a vizat:
• inchiderea actualului depozit de deseuri de la Albota (relocarea si reprofilarea deseurilor din
amplasamentul vechiului depozit de gunoi: 330.000 mc), acoperirea depozitului de 6,2 ha,
sistemul de extragere a gazului (13 puturi de captare biogaz), retea de conducte PEHD 2000 ml,
statie de control, instalatie de extragere cu incinerator al gazului in exces;
• deschiderea noului depozit ecologic de deseuri Albota, prin realizarea primei celule de depozi-
tare cu o capacitate de 750.000 mc, functionabila pe o perioada de 5 ani, care cuprinde: statie de
sortare, statie de compost, statie de pre-tratare levigat, statie de ardere gaz de depozit;
• Extinderea ariei de utilitati care cuprinde: statie de sortare, pod bascula – L= 18 m, 60 tone,
drumuri -1.130,59 ml, imprejmuire – 2.200 ml, cladirea administrativa – arie construita 415,12
mp, statie de compost – 7.200 mp, bazin de apa pluviala din aria de compost, statia de sortare
care consta in constructia a doua hale: 707 mp si h = 4 m si h = 8,41 m, sistem electric, instalatii
sanitare, instalatii termice;
• inchiderea depozitelor de la Campulung (relocarea si reprofilarea deseurilor din amplasamentul
vechiului depozit de gunoi: 88.300 mc), acoperirea depozitului de deseuri 4,2 ha, strat de drenaj
al gazului, strat suport, strat de geotextil de protectie 68.200 mp, strat drenant pentru ape
necontaminate, strat de geotextil de filtrare 47.500 mp, strat de nisip/pietris cu continut de argila
si strat de pamant vegetal;
• inchiderea depozitelor de la  Mioveni (relocarea si reprofilarea deseurilor din amplasamentul
vechiului depozit de gunoi: 8.500 mc), acoperirea depozitului de deseuri 4 ha, stratul de drenaj al
gazului, stratul suport, strat de geotextil de protectie 35.000 mp, stratul drenant pentru ape
necontaminate, strat de geotextil de filtrare 40.000 mp, stratul de nisip/pietris cu continut de
argila si stratul de pamant vegetal;
• construirea unei statii de transfer la Campulung, care cuprinde si o statie de compost;
• desfiintarea depozitelor de la Topoloveni, Rucar si din zonele rurale prin transportul deseurilor
la noul depozit de la Albota-Pitesti si reamenajarea terenurilor;

18
• sistemul de colectare a deseurilor in zonele  rurale Rucar – 26 unitati, Campulung Muscel – 258
unitati, Pitesti – 315 unitati, Mioveni – 176 unitati, Topoloveni – 190 unitati;
• crearea a 4 puncte ecologice de colectare „Puncte verzi de depozitare“ (doua pentru Pitesti si
cate unul pentru Mioveni, respectiv Campulung). La aceste puncte populatia poate aduce
reciclabilele voluminoase si deseurile periculoase si, astfel, sa ajute in separarea la sursa a
materialelor reciclabile si la colectarea fara pericol a deseurilor hazard;
• Pentru zonele urbane au fost stabilite 90 de platforme-compost (cate 30 unitati la Campulung,
Mioveni  si Topoloveni);
• implementarea unui sistem de colectare selectiva a deseurilor menajere;
• reducerea continutului de deseuri organice prin producerea de compost.

BIBLIOGRAFIE

19
1. BULARDA, Gh. Reziduurile menajere, stradale şi industriale. Bucureşti: Editura Tehnică,
1992;
2. LIXANDRU, B. Ecologie şi protecţia mediului. Timişoara: Editura Presa Universitară, vol 1-
2, 1999;
3. IANCULESCU, Dan Solid Waste Engineering. Bucureşti: Editura Matrix Rom, 2002;
4. IVĂNOIU, M. - SANDU, V. Dezvoltare durabilă. Braşov: Editura Transilvania, 2005;
5. POPESCU, M. Ecologie aplicată. Bucureşti: Editura Matrixrom, 2000;

20