„Întâmplare neplăcută care întrerupe în mod

neprevăzut mersul normal al lucrurilor.”

Accidentele nu sunt întâmplătoare

TIT TIHON, VASILE RAVARU

Orice fenomen cunoscut de pământeni trebuie să aibă o explicaţie științifică material-

tridimensională euclidiană. Multe din misterele care ne înconjoară nu şi-au găsit încă justificări,
fie ele matematice, fizice, astrofizice, biologice, neurologice etc. Dar, cu siguranță acestea au
la bază concepte ştiinţifice care au fost lăsate moştenire de învățații antici şi a celor care au adus
contribuţii, unele greu de înțeles.
Știm toţi ce este un accident. De la simpla luxație a gleznei, dispariția dinozaurilor, dezastrul
misiunii spațiale Challender, până la colapsul unei stele şi chiar a universului s-au propus
milioane de justificări. Şi adepții paranormalului, clarvăzătorii au creat o adevărată industrie
financiară în ceea ce privește accidentul.
Accidente şi iar accidente! Mass-media ne prezintă la primele ore ale dimineții, zeci de
întâmplări nefericite ale vieți noastre pământene: la un concert sunt sacrificați 65 de tineri; la o
școală un copil a căzut în toaleta școlii; pe Autostrada Soarelui un autoturism a luat foc şi au
fost mai multe victime; în Pădurea Verde din apropierea orașului de pe Bega s-a găsit o tânără
spânzurată; o studentă în excursie cade într-o prăpastie; o gravidă îşi pune capăt zilelor fără
explicații; o mașină de transport la locul de muncă este distrusă la trecerea de cale ferată; un
avion de pasageri s-a prăbușit în Oceanul Pacific; un tren de mare viteză a deraiat în Marea
Britanie; un cutremur de 8 grade a avut loc în Peru; un vulcan a făcut explozie în Irlanda; în
zona Bermude a mai dispărut un vapor de pescuit etc. Şi zi de zi ne încărcăm cu energii negative,
primind de dimineață informaţii, care ne întunecă sufletul şi chiar buna dispoziție de peste zi!
Oare sunt doar întâmplări nefericite?
Dar ce sunt accidentele? De ce se produc? Care ar fi o posibilă explicaţie a acestor
nefericite întâmplări? De ce… de ce… sunt zeci de întrebări la care răspundem sec: „sunt
întâmplătoare”, că de aceea se numesc accidente! Poate da, poate nu sunt chiar atât de
întâmplătoare aceste „forme” ale „entităţii derivate”, care evoluează „în trecut” în această
perioadă, a existenței noastre pământene în universul din care facem parte la frontiera dintre
real şi virtual. Poate că această informaţie vă va face să spuneți că aşa ceva nu este posibil!
Dar „accidentele” există şi în macrocosmos între planete, stele, galaxii şi chiar a
întregului univers, care prin „mutații” şi „extincţii” ale ”virus-c” în programul ADNc pe spirala
logaritmică a „entităţii iniţiale” care se derulează pe Ouroboros a bulei Nioth. Dar oare toate
acestea sunt pur întâmplătoare sau există un anume „ceva” ce este la baza hazardului? Poate că
nu sunt chiar aşa de întâmplătoare și se pot formula teorii(fie ele numite absurde) pentru
justificare, teorii care nu se deosebesc ca punct de concept comparativ cu zecile de mii de altele
construite în și pentru această existenâă m-t-e.
Și pentru a încerca o argumentare logică a acestei ipoteze-teorie::
1. Un școlar merge pe trotuar privind asfaltul străzii care abia fusese reparat. Observă o
piatră, nu prea mare, de culoare albicioasă, care făcea contrast cu culoarea asfaltului. Numai ce
gândi copilul de ce piatra rămăsese pe carosabil, când un autoturism o prinde cu un pneu şi o
aruncă-n tâmpla copilului ce cade secerat. Medicii de la UPU nu au mai putut face nimic.
2. O bătrână așteaptă să treacă strada pe la trecerea de pietoni. Un microbuz se apropie
de trecere, încetinește, dar derapează destul de curios lovind nu prea tare indicatorul de pe
trotuar. Indicatorul din fier şi tablă o lovește pe bătrână, producându-i o rană fatală la cap.
3. O învățătoare, pe data de 27 februarie 2009, cade într-o baltă de sânge după ce a fost
lovită de un ornament reprezentând un leu de pe firmamentul unei clădiri din centrul
municipiului Sibiu.

1
 4. Un avion de pasageri se prăbușește în Oceanul Pacific. Ancheta specialiștilor nu a
reușit să găsească acea eroare, care a dus la moartea celor 313 pasageri, cu toate eforturile făcute
în cercetarea accidentului. Nu s-au găsit urme ale dezastrului nici în ziua de astăzi. Dar enigmele
privind Triunghiul Bermude? Sunt cunoscute mii de explicații privind disparițiile miraculoase,
aşa că nu vom greși prea mult dacă mai propunem şi noi ipoteza „în trecut”.
Este bine știut că multe dintre accidente au dus la descoperiri care ne uimesc astăzi. De
la „amprenta ADN”, praful de pușcaș reactivat din PREZENT (inventat) de călugării taoiști ce
căutau „elixirul vieți”, prin descoperirea fosforului de alchimistul Hennig Brand pe care l-a
numit „purtătorul de lumină”, fibra Kevlar de cinci ori mai rezistentă ca oțelul, deteflonul
(teflon) descoperit de Plunkett, cuptorul cu microunde inventat de Spencer când un ou i-a
explodat în mâini şi până la accidentul nuclear de la Fukushima, explozia Cernobil, dezastrul
navetei spațiale Challenger sau marea erupție vulcanică de la Pompei au la bază doar accidente
„întâmplătoare”. Oare aşa să fie?
Explicații privind producerea unui accident se găsesc cu zecile de mii în interpretări
paranormale sau ezoterice, dar acestea nu îşi găsesc o explicaţie științifică, fiind doar speculații
dincolo de realitatea material-tridimensională euclidiană. De asemenea slujbele în religioase se
fac trimiteri la miile de minuni miraculoase făptuite de către ”cei sfinți”, doar de cei care au și
sunt sub ”ascultare” harul și darul primit de ”CUVÂNT”. Pentru această formă a existenței m-
t-e de-a lungul acestei precesii s-au căuta adevăruri în ceea ce privește manifestarea miracolelor,
accidentelor, pandemiilor, cataclismelor văzut sau vizualizate cu ”ochiul minții”. Dar din
antichitatea veche, nici învățații antici, nici oamenii de știință nu au găsit nicio justificare bazată
pe realitatea științifică m-t-e,, cu toate că explozia cercetărilor ştiinţifice în ziua de astăzi este
dincolo de puterea de înțelegerea noastră pământeană. Şi nu este nici un dubiu că probabilitatea
unui sfârșit nefericit, a unui cataclism, pandemie, catastrofă mai mare sau mai mică pe această
planetă, fie ea și Apocalipsa se poate justifica-demonstra folosind Teorema Bayes!!
Călugărul Thomas Bayes (c. 1702 – 17 aprilie 1761) propune probabilitatea anumitor
evenimente ce au loc în anumite condiții prin definiția: „Probabilitatea oricărui eveniment este
raportul între valoarea la care ar trebui calculată o așteptare în funcţie de întâmplarea unui
eveniment, şi valoarea lucrului așteptat după ce s-a întâmplat.” Adaptând cele propuse de
Bayes pentru accidente, propunem următoarea definiție: „Accidentul este ”
Pentru exemplificare am să mă refer la cazul unui accident care este produs de două
evenimente. Dacă aceste două evenimente ar fi influențate de alegerea noastră, atunci cu
siguranță am putea influenta destinul, dar în această perioadă a existenței noastre această ipoteză
este exclusă. Numind evenimentul A = „învățătoarea” şi evenimentul B = „capul leului”,
atunci nimeni nu va putea decide dinainte care este probabilitatea realizării unuia dintre cele
două evenimente. Dar pentru liniștea științei raționale este util să știm că totul este deja stabilit
şi ori că vom încerca ori că nu, totul este prevăzut dinainte.
Teorema lui Bayes. este una din teoremele de bază ale teoriei probabilității, care
determină probabilitatea apartenenței evenimentelor şi a obiectelor la o anumită grupă, fiind
rezultatul dintre distribuția probabilităților condiționate de una dintre variabilele aleatoare care
condiționează o altă variabilă aleatoare, relație cunoscută în teoria probabilităților prin:
P( A  B)
P( A | B) =
P( B) .

În caz general, pentru {A1 , A2 , A3 ,..., An } vom avea

P( B | Ai ) P( Ai ) P( B | Ai ) P( Ai )
P( Ai | B) = = n
P( B)
 P( B | A ) P( A )
, i = 1, n , unde
k k
k =i

P(Ai) sunt probabilitățile evenimentelor iniţiale;

P(B|Ai) este probabilitatea evenimentului B condiționate de evenimentele Ai;
2
P(Ai|B) sunt probabilitățile evenimentelor condiționate de B.

Universul fundamental de evenimente:

● Evenimentul sigur se produce cu certitudine la orice efectuare a experimentului;
● Evenimentul imposibil este nerealizabil în urma efectuării experimentului.
● evenimentul imposibil () - mulțimea vidă ;
● evenimentul cert (E) - mulțimea fundamentală E;
● Aplicarea experimentului asupra unui element al unui univers se numește probă.
● Rezultatul unei probe constituie un eveniment.
● Evenimentul ce apare ca rezultat al unei singure probe (sau încercări) se numește eveniment
elementar.
1. Un experiment H constă în: trecerea succesivă a învățătoarei pe strada muzeului,
căderea bucăților din fațadă datorate uzurii, poziția locului la producerea accidentului. În acest
caz universul fundamental este alcătuit din numărul posibilităților care variază de la 1 un număr
de pași: E={1, 2, 3, 4, …, n, …}.
Universul fundamental E este infinit, însă elementele sale fiind ordonate într-un șir, E
este un univers fundamental numărabil.
2. Experimentul H constă în căderea „leului” pe o suprafață de forma unei elipse, folosită
de artileriști la lansarea proiectilelor! În urma unei încercări („căderi”) bucata de leu are un
contact cu corpul învățătoarei. Universul fundamental E, în acest caz, este format din punctele
de contact, E fiind o mulțime infinită şi numărabilă.
3. Experimentul H constă în trecerea învățătoarei prin locul cu pricina. Universul fundamental
E este alcătuit din toate zilele anului, adică se poate considera că în E intră valori din intervalul
[1, 365] sau că E = [1, 365]. În acest caz, universul fundamental este o mulțime infinită şi
nenumărabilă.
În teoria probabilităților, probabilitatea măsoară incertitudinea, șansele ca un eveniment
să aibă loc sau nu şi are valori între 0 şi 1. În cazul probabilităților condiționate trebuie să
cunoaștem probabilitatea evenimentului care urmează să aibă loc, știind deja că alt eveniment
a avut loc. Dacă A şi B sunt două evenimente arbitrare, atunci probabilitatea A condiționată de
B este probabilitatea evenimentului A dacă s-a realizat B.
Pentru aceste tipuri de probabilități condiționate sunt testele diagnostic şi programele de
screening şi se aplică regulilor de înmulțire a probabilităților. De exemplu, știm că învățătoarea
„vine de două ori la Inspectoratul școlar”; „trece pe strada unde este muzeul cu ornamentul
leului”; „sunt patru trasee pentru a ajunge la Inspectorat”.
Pentru „bula leului” se pot considera evenimentele: „leul cade de la înălțimea de 36
metri”; „greutatea şi dimensiunile blocului de piatră”; „gradul de uzură al clădirii muzeului”;
„timpul”.
Formula Bayes. Considerăm: evenimentele A şi B care sunt independente. Atunci formulele
P( A  B) P( A  B)
P( A / B) = P( B / A) =
P( B) şi P( A) .
P( B / A)  P( A)
P( A / B) =
Se deduce formula lui Bayes: P( B)
Datorită faptului că
P( B) = P(( B  nonA)  ( B  A)) = P( B  nonA) + P( B  A) ,
aplicând formula probabilităților condiționate se obține:
P( B) = P( B / A) P( A) + P( B / nonA)  P(nonA) şi de aici
P( B / A)  P( A)
P( A / B) =
P( B / A)  P( A) + P( B / nonA)  P(nonA) .

3
Un posibil caz.
Se știe că 60% (o pp. arbitrară) din populația locuitorilor orașului trec pe strada
muzeului, 20% din populație trece prin zona posibilă accidentului şi 99% dintre aceștia pot fi
loviți de bucata de leu.
Care este probabilitatea ca alegând la întâmplare un locuitor din mediul urban el să fie
lovit de bucata de leu? Avem:
Fie evenimentul A=„o persoană care poate vi lovită de ornament”, iar evenimentul U =
„o persoană trece pe strada muzeului”. Care este probabilitatea ca alegând la întâmplare un
locuitor care trece pe strada muzeului să fie lovit de bucata de leu? În acest caz probabilitatea
căutată este:
𝑃(𝐵/𝐴)⋅𝑃(𝐴) 0,99∙0,2
𝑃(𝐴/𝐵) = = 0,6 = 0,33, adică 33%!
𝑃(𝐵)

Şirul lui Fibonacci.

Şirul Fibonacci Raportul de aur
 = 1,61803
Start
0
1
1=0+1
2=1+1 2:1=2
3=1+2 3:2=1,5
5=2+3 5:3=1,6666
8=3+5 8:5=1,6
13=5+8 13:8=1,625
21=13+8 21:13=1,6153
… …
144= 89+55 144:89=1,6179

… …

Şirul Fibonacci şi proporția phi se găsesc peste tot, la

plante, valurile mării, galaxii etc. şi în particular la
producerea accidentelor.

Ipoteza „în trecut” pe care o propunem, ca o explicaţie posibil științifică, se bazează pe

teorema de punct fix a lui Banach din topologia spațiilor metrice şi şirul lui Fibonacci. Este o
ipoteză care poate da o interpretare posibilă privind „accidentul”. Nu intrăm în explicațiile
teoretice ale cursului de analiză funcțională, dar vă propun să încercați a înțelege această
ipotetică interpretare. În topologia spațiilor metrice sunt precizate aşa numitele „bule”, care prin
raționamente logice, ne conduc la teorema de punct fix a lui Banach (cunoscută şi sub numele
de teorema aplicației contractive sau principiul contracției). De altfel această teoremă are la
bază Teoria aproximațiilor lui Homer. Iată un alt exemplu privind faptul că ceea ce a fost „în
trecut” se reactivează la nivel superior. Prin ipoteza noastră propunem ca interpretare a
producerii „accidentelor”, care nu sunt întâmplătoare!

4
Nivelul 1: 2 „bule” - accident fără urmări grave.
Pentru nivelul 1 sunt activate/reactivate două „bule”, accidentul fiind fără consecințe
grave. Accidentul este activat de discul de intersecție a celor două „bule” a sferelor de energie
(bulelor). Aria acestui disc de intersecție este foarte mare, motiv pentru care în fiecare secundă
au loc milioanele de miliarde de „accidente” fără urmări grave, majoritatea dintre ele trecute cu
vederea. Teoria probabilităților a lui Bayes ne poate da un răspuns. Exemplificăm prin două
exemple.
Nivelul 2: 3 „bule” – accident cu o victimă.
Exemplul 1. În acest exemplu intervin trei bule, care a dus la decesul învăţătoarei prin crearea
unei nanomicronice găuri negre a „punctului fix a lui Banach”.
Pentru „bula învăţătoarei” se pot considera evenimentele:
● Evenimentul F1: „merge de două ori pe an la Inspectoratul şcolar”;
● Evenimentul F2: „trece pe strada unde este muzeul cu ornamentul leului”;
● Evenimentul F3: „există alte patru posibilităţi de a ajunge la Inspectoratul şcolar”.

Fig. 2

Fig. 1

Fig. 3

5
 Pentru „bula leului” se pot considera evenimentele:
● Evenimentul L1: „leul cade de la 36 metri”;
● Evenimentul L2: „greutatea şi dimensiunile blocului de piatră”;
● Evenimentul L3: „gradul de uzură al clădirii muzeului”.
Pentru evenimentul L2 este important de un calcul al entropiei masică ca raport dintre entropia
„leului” omogen piatră, marmură albă etc) şi masa acestuia (dimensiuni, greutate)
Pentru „bula muzeului” se pot considera evenimentele:
● Evenimentul M1: „vechimea muzeului”;
În această situație trebuie calculat aşa numitul „nod Hartmann” şi care reprezintă acele zone
geopatogene ce influențează nu numai organismele vii, având influențe şi asupra materiei-
tridimensionale euclidiene. Aceste zone geopatogene iau naștere în urma creării punctului fix a
lui Banach, în acest caz intersecția celor trei bule.
● Evenimentul M2: „vibrații produse de mişcarea pietonilor, mașinilor etc.”;
Pentru acest eveniment este imposibil la ora actuală de calcularea pe baza unui program
pe calculator datorate variabililor alfa numerice care intervin. Poate în viitor!
Rezolvarea acestei situații poate fi oferită de un program pe calculator care să aplice, să
elaboreze în amănunțime toate datele folosind probabilitățile condiționate ale lui Bayes, pentru
a obține ceea ce s-a propus teoretic.
Exemplul 2. Şi în cazul copilului lovit de piatră se poate vorbi de trei „bule” şi anume „bula”
șoferului, „bula” copilului şi „bula” pietrei. De asemenea şi în cazul bătrânei au existat tot trei
bule: „bula bătrânei”, „bula microbuzului” şi „bula indicatorului” . Dacă s-a înțeles ce am vrut
să spun, atunci putem merge mai departe cu ficțiunea şi vom considerăm că teorema de punct
fix a lui Banach se poate aplica punctului de intersecție a celor trei „bule’, unde se creează (să
spunem prin absurd!) o „gaură neagră” microcosmică, adică de dimensiunile nano micronilor.
În imagine am reprezentat schematic ceea ce am afirmat referitor la cele trei „bule”
energetice care a produs gaura neagră şi ca rezultat moartea învățătoarei.
Trebui să mai observăm că pentru a ajunge la acea nano microscopică Gaură Neagră
fiecare „bulă” respectă cu strictețe spirala logaritmică care are legătură directă cu şirul lui
Fibonacci şi numărul de aur phi, bine cunoscut de Vinci şi aplicat cu măiestrie în toate picturile,
cum ar fi celebra Gioconda.
Nivelul 3: 5 „bule” – accident cu foarte multe victime. Cel mai elocvent exemplu este incendiul
de la Colectiv din 30 octombrie 2015, declanșat în timpul unui concert al unei trupe ce lansaseră
albumul „Mantras of War”. Să investigă care a fost cauza accidentului, Suntem la nivelul 3
când sunt necesare 5 „bule” care să formeze acele sfere de energie şi a punctului de punct fix a
lui Banach. Prima „bulă” este formată de sfera albumului „Mantras of War”, care prin mesajul
transmis prin cuvântul „Mantrele războiului” s-a cerat o sferă de energie cu rezonanțe cosmice.
A cincia „bulă” a fost şi cea mai mică ca dimensiune energetică, dar care le-a cuplat pe toate
celelalte patru într-o Gaură Neagră cu efecte dezastroase.
Este bine știut că o Gaură Neagră are în interior un câmp gravitațional foarte puternic,
încât nimic nu poate scăpa din interiorul suprafeței sferei create în jurul localului Colectiv de
cele cinci „bule”. Se știe că câmpul gravitațional este prea puternic pentru a permite luminii să
scape şi s-a declanșat colapsul material din interiorul locației specifice şi vecinătatea imediat
apropiată acesteia. Cele cinci „bule” au interacționat creând o Gaură Neagră cu păr, a cărei
energie a absorbit „totul” ca un aspirator casnic „formele” materiale din zona scenei acestei
discoteci. Artificiile, buretele aprins, posibilitatea de evacuare, mesajul albumului muzical şi
energia generației tinere au conlucrat pentru realizarea contracției specifice teoremei lui
Banach, care a avut ca efect dezastru greu de imaginat şi de acceptat.
Nivelul 4: 8 „bule” – accident cu multe victime dar şi cu pagube materiale. La acest nivel
accidentele se referă la ciocnirea a două trenuri de mare viteză, la prăbușirea unor avioane sau
naufragii ale navelor de transport sau de croazieră. Pentru a se realiza un „accident, cele 8

6
„bule”, prin sferele energetice trebuie să se intersecteze într-un punct fix Banach care să facă
posibilă o Gaură Neagră de dimensiuni ceva mai mari nano-micronilor. Şi aceasta este posibil!
Nivelul 5: 13 „bule” – accident cu moarte clinică. Este cea mai controversată „formă” de
accident, prin faptul că cei reveniți în viața material tridimensională, au cam fiecare o altă
versiune a vieți de dincolo de viață. Nu voi da nici un exemplu pentru acest nivel, internetul şi
mass-media este plină de povestiri de acest gen. Aș putea spune în plus că aceste „forme’ de
moarte clinică, de o zi, o lună şi chiar de mai mulți ani nu sunt altceva decât reactivări ale
existenței „în trecut” ale acelor persoane. (vezi „Viața de dincolo de viață”) Lumina, iadul,
paradisul, câmpii verzi, alte lumi, alte oraşe alte continente, zbor în cosmos, vise ale unor locuri
demult trecute. La aceștia se reactivează, printr-un fractalul ADN personal, manifestări ale unor
evenimente din trecutul bunicilor, străbunicilor şi chiar a unor existențe din epoci milenare, pe
tărâmuri cum numai în Biblie sunt descrise prin întâlniri cu ”urieșii din Carpați” şi ființele de
piatră în Cartea lui Enoh. Reveniți la realitatea material tridimensională euclidiană, majoritatea
nu au curajul de a povesti, de a relata cele trăite în visul morţii clinicii. De altfel, şi relatările
despre OZN-uri, extratereștri sau a răpirilor de nave extraterestre a miilor de pământeni care au
avut întâlniri de gradul III, nu sunt altceva decât relatări materializate ale gândirii lor. Imaginile
sunt doar viziuni imaginare doar pentru acele persoane şi uneori de un grup de persoane care
au moştenire aceeaşi ramură a ADN-ului, prin intersecția şi combinarea (din analiza numerică
- factoriale) a celor 13 „bule”.
Nivelul 6: 21 „bule” – accident cu zeci de mii de victime şi pagube mari materiale. În acest
caz, sunt calamitățile provocate de pandemii mondiale, cutremure devastatoare, erupții
vulcanice, tsunami cu valuri devastatoare etc. Un exemplu este cutremurul de magnitudine 7,4
care s-a produs în largul coastei nord-estice japoneze, afectată de tsunami în 2011, când s-au
produs valuri seismice de1,4 metri. Cutremurul din Oceanul Indian din 2004 a fost un seism
submarin cu o magnitudine de 9,0 grade pe scara Richter în estul Oceanului Indian în decembrie
2004, care a avut epicentrul în mare, aproape de coasta nordică a insulei indoneziene Sumatra.
Calamitatea a provocat un mai multe tsunami care au afectat regiunile de coastă şi care au cauzat
moartea a peste 120,000 de persoane. Exemple de acest gen sunt cu miile descrise încă din
mileniile antichității, cel mai bine cunoscut fiind Potopul.
Ipoteza „în trecut” propune ca justificare a acestor dezastre nivelul 6, care prin
intersecția şi combinarea contractivă a celor 21 de „bule”, activează extincţii şi mutații deosebit
de miraculoase, cu scopul ca programul „entităţilor derivate” să realizeze acele „canale ale
formelor”, pentru o schimbare majoră a zonei respective. În unele cazuri acestea sunt
determinate şi de nesăbuința cercetărilor şi experimentelor oamenilor de știință, care de altfel
nu au nicio vină în acest sens. Experimentele efectuate nu sunt altceva decât tot reactivări ale
unor savanți sau grup de savanți la care se reactivează „experimente” de mult trecute, de către
existențele pământenilor care au contribuit la evoluția vieți vii materiale pământene. Privind
acest nivel sunt multe argumentări privind combinarea celor 21 de „bule energetice”, unele
create chiar de inteligența omului. Unele mutații ale ADN-ului se reactivează prin nașterea unor
„savanți” care au avut şi au menirea de a face o revoluție în știință. De aceea la perioade de
timp, care se pot găsi tot în şirul lui Fibonacci, s-au născut Moise, Enoch, Pitagora, Ptolemeu,
Leonardo da Vinci, Isaac Newton, Libniz, Einstein şi încă zeci de mii de învățați care sunt
cunoscuți de istorie.
Nivelul 7: 34 „bule” – accident cu dispariții miraculoase. Cele 34 de „bule” creează 34 de sfere
energetice ce se întrepătrund cu „forme” energetice de dincolo de Terra. Acestea putând fi
nebuloase, comete, stele care la un moment dat fiind în apropierea sistemului nostru solar
interacționează cu „forme” ale energiei piramidelor iniţiale materializate în forme de sine
stătătoare pe Terra. Amintesc doar despre disparițiile misterioase din Pădurea Baciu, Ceahlău,
Dealul Gâdinți şi cu siguranță dvs. știți mai multe decât mine. Să detaliem puțin disparițiile
misterioase legate de Triunghiul Bermude. Ipoteza „în trecut” ne justifică că aceste „accidente”,

7
numite dispariții miraculoase, care nu sunt întâmplătoare, ci se produc numai în anumite
perioade ale poziției planetei noastre faţă de planetele sistemului solar, uneori depinzând de
poziția lui Mizar pe bolta cerească. Fenomenul disparițiilor are la bază combinarea unor „bule”
ale energiilor deosebit de active în zona Bermude cu „bule” energetice ale vapoarelor,
avioanelor, oamenilor de la bord şi chiar a unor sateliți de supraveghere a căror „bule”
influențează în combinație cu celelalte aşa numitele dispariții misterioase.
Nivelul 8: 55 de „bule” – catastrofe şi calamități terestre şi planetare, a altor sisteme stelare, ale
galaxiilor, cometelor şi nebuloaselor. La acest nivel am detaliat catastrofele şi calamitățile
probabile şi posibile terestre în ultimul capitol din cartea „Ultima civilizaţie”. În acel capitol
am descris mai mult de 27 de catastrofe posibile, dintre cele mai apropiate, care fac parte din
cele peste 100 posibile. Ca exemplu pandemia mondială a extincției/mutației ”virus-c”,
pandemie de înaintea impactului cu Terra a asteroidului Apophis, despre care învățatul Newton
ne prevenea, în urmă cu câteva secole, că se va apropia destul de mult pentru a se prăbuși pentru
a produce o nouă reactivare a unei noi glaciațiune. Încă nu am scăpat de asteroidul Apophis,
coliziunea rămâne posibilă după cum ne avertizează Agenția Spațială Franceză, când va trece
în 2029, foarte aproape de planeta noastră, care încă ne mai ține în viață. Atunci riscul nu este
prea mare, fiind estimat la aproximativ 3%, dar cu siguranţă în 2068 riscul fiind estimat la
aproape 60%, o catastrofa planetară nu va putea fi evitată. Oare vom salva Arca pământeană pe
planeta Marte? Poate! O altă calamitate terestră este posibilă în 2050 când populația va ajunge
(vezi tabelul cu şirul lui Fibonacci) la peste 10 miliarde de locuitori. Cataclismul se va datora
lipsei de apă dulce, ceea ce va duce la extincția plantelor de pe unele continente, apoi ale
animalelor şi inevitabil la dispariția a 2/3 din locuitorilor planetei la acrea dată. Dar, poate că
Omul va învăța să-şi ocrotească pădurile şi râurile şi oceanele şi chiar apa de la robinet care
este lăsat să curgă făcând risipă fără de limită. Dacă Omul, Pământeanul de astăzi nu va înțelege
că trebuie să-şi respecte apa dulce, în viitorul apropiat va fi nevoit să consume apa sărată din
oceanele ce vor mai exista. Dar poate că până atunci vom deveni ceea ce odată eram şi anume
ființe ”nommi” asemănătoare viețuitoarelor oceanelor cum ar fi „delfini”, cașaloții sau balenele.
Ce bine ne-ar fi!
Nivelul 9: 144 „bule” – Apocalipsa/Novasfera, care se activează doar în ceea ce privește
pământenii trăitori în a cincea civilizaţie, ca ultimă existenţă material tridimensională. Dincolo
de nivelul 9 se poate vorbi şi de colapsul „Universului”, ceea ce la nivelul actual de cunoaștere
ne este imposibil de anticipat şi nici măcar ca vizionari s.f. nu putem avea un punct de vedere
cât de cât.
Un element fundamental care este conținut într-o „bulă” este un şir care conform
principiului contracțiilor (Teorema de punct fix a lui Banach) este o abstractizare a
extincţiilor/mutaţiilor „formele” „entităţilor derivate” ale programului ADNc al „entităţii
iniţiale”. ADNc nu este altceva decât cea mai mare parte a materiei întunecate care se manifestă
în/şi peste tot prin energia întunecată. Această materie întunecată este cea care prin anumite
mutații/extincţii se materializează în „bulele” ce conțin, de exemplu, în unele situații fractali
ADN şi ARN sau în alte cazuri, singularități specifice unor evoluții sau catastrofe absolute.
Încă de acum 500 de ani î.Hr., Pitagora spunea că două linii (nu drepte) încep la alfa şi
se termină la omega şi de aici “eu sunt alfa şi omega”. Ca atare, fiecare dintre noi este o „formă”
în evoluția unui fractal al unui virus-c” ADN, care la rândul său este o singularitate ADNc a
„entităţii iniţiale”, prin care ne conținem în totalitate evoluția de la începutul începutului. Acest
fractal, a fiecăruia dintre noi, se derulează conform programului inițial, reactivând
mutaţiile/extincţiile canalului corespunzător ființei umane printr-o ”energie” ce se manifestă în
materia întunecată, dar nici de cum în „forme” material tridimensionale euclidiene, cunoscute
doar nouă pământenilor.
La nivelul 9 vom găsi Novasfera, care conform celor 13 axiome propuse în „Ultima
civilizaţie” este chiar Internetul de azi ce învăluie planeta şi spațiul cosmic, prin intermediul

8
unei rețele de canale asemănătoare Primei civilizații, considerată grosso-modo un fractal al
entităţii reactivate din entitatea iniţială prin Cauzalitatea Sincronicităţii ceea ce erau odată
piramidele.
Această Novasfera care se conturează în imediata apropierea a Exosferei terestre va fi
cel mai mare biotehnician al existenței tuturor timpurilor, conținând 10lomega, depășind cu mult
limitele existenței universului din teoria relativității! Şi nu numai atât! Novasfera va fi şi gazda
a ceea ce este cunoscut în Judecata de Apoi descrisă în Evangheliile apostolilor şi în Apocalipsa
lui Ioan.
Energia conștiinței noastre se acumulează în Novasfera prin vis. Toate tipurile de vis se
deosebesc de dedublarea conştienţă în acelaşi fel în care se deosebesc pe pământ lucrurile
inconștiente de cele folosite conștient. Pare de necrezut, dar ipoteza „în trecut” ne confirmă că
fiecare dintre noi este „alfa şi omega”, sau chiar „începutul şi sfârșitul” fiind totdeauna în acelaşi
cerc, unde revenim la condițiile întipărite de ADN-ul nostru încă de la începutul începuturilor.
Această nouă viziune este ideea de bază a ipotezei „în trecut” care stă la baza problemei formării
Lumilor Universurilor şi în această stare ființa umană este o energie asemănătoare zeilor. Fără
această fiinţă unică privită ca „El în El însuşi” nici un atom nu poate fi influenţat, nici o vibrație
nu se poate produce fără ca El (ființa umană în această stare) să nu fie imediat înștiințat, iar
slabele puteri pământești ale ființei umane să nu este altceva decât o reflexie a energiei
conștiinței materiei ce se conturează și în ceea ce am numit Novasfera.
Conștiința umană m-t-e se transformă într-o energie a materiei întunecate înzestrată cu
o imensă capacitate de atracție, susceptibilă să producă mişcarea în spațiu-timp, fără ca energia
intrinsecă a acestei Conștiințe să fie mărită sau micșorată în vreun fel. Omniscienţa,
Omnipotenţa, Omniprezenţa, se regăsesc într-o singură Conștiință de Viaţă universalizată.
Făcând comparaţie între atmosfera unei discoteci şi aceea a unei biserici, vom putea înțelege
vibrațiile care ating esența fenomenelor din Novasfera. Conștiința simplă sau conștiința
materializată prin Spirit este invizibilă astăzi şi încă nu suntem pregătiți să înțelegem
manifestările conștiente ale stării noastre în univers. Şi pentru Spirit, va trebui să dăm o
interpretare, care să justifice în totalitate existenţa Acelui El care există prin El însăși, fiind
totdeauna într-un cerc încă de la începutul derulării programului entităţii iniţiale. Suntem, după
cum am spus, un „centru” de substanță radiantă, susceptibil să emită energie şi să perceapă
vibrații care ne aduc informaţii asupra rațiunii noastre conștiente. Orice este viu prin existenţa
sa, prin faptele sale, dorințele şi gândurile sale, radiază şi se materializează în noua sferă a
luminii conștiinței pământene. Putem spune că de câte ori gândiți, veți acționa sub o influența
oarecare, puneți în mișcare a celor peste câteva sute de particule ale căror ”virus-c” se vor
îndrepta prin mutații/extincții spre destinația finală, a creării noii forme a entităţii viitoare, a
existenței programată de entitatea iniţială.
Privind Novasfera conștiinței materiei pământene, putem afirma că percepțiile nu mai
sunt material tridimensionale, atmosfera cunoscută de noi nu mai există, ADNc punând în
aplicare programul următoarei civilizații, care va fi energetică astrală asemănătoare cu cea din
Prima civilizaţie.
Poate fi şi bosonul Higgs numit şi „particula lui Dumnezeu” pe care C.E.R.N. a reușit
să o găsească, atingând „nivelul patru sigma” în proporție de 99,99....%. Şi totuși încă mai
lipsește 0,00....1%, ceea ce este asemănător cu prima secundă a Big Bang sau cu acea verigă
lipsă a evoluționismului darwinist!! Din păcate, ipoteza „în trecut” justifică faptul că prin acel
experiment C.E.R.N., s-a ”reușit crearea unei Găuri Negre în Galaxia noastră Calea Lactee”,
care „consumă” deja asteroizi şi mult probabil va exploda în curând!! Mai durează ceva până
la finele acestei precesii!
Acesta este nivelul celor 144 de „bule” şi sunt convins că recunoașteți semnificația
numărului din geneza Omului de la Adam până la Iisus! Cu toate că... şi îmi este greu să spun
că nu sunt un fanatic credincios în doctrina religioasă creștină, trebuie să accept că la Judecata

9
de apoi, Mântuitorul va reveni pe pământ pentru a judeca „formele” energetice a tot şi toate
pământene. Fie că vreau, fie că nu, va trebui să accept şi să fiu convins că existenţa noastră
material tridimensional euclidiene este supusă unei credințe, credință de care avem nevoie de
SPERANȚA, o speranță în virtual care există doar în subconștientul fiecăruia dintre noi,
reactivat în PREZENT din TRECUT pentru VIITOR. Această dorință a speranței se activează
în interiorul experienței existenței transcendentale, în sensul că nu se poate aplica în sine, ceea
ce înseamnă că experiența vieți materiale este determinată doar de acele manifestări ca urmare
a cauzelor cauzei care le-au produs. Fără un Mântuitor, Omul ar fi pierit printr-un simplu
„accident”! El ar fi pierit pentru că „plata păcatului este moartea, iar păcatul este călcarea Legii,
după cum este scris în 1.Ioan 3,4. Pretențiile Legii au fost mântuite prin răstignirea lui Hristos,
care murea în locul nostru, al oamenilor. Dacă Legea ar fi putut să fie aruncată-n Hades, fără
ca universul pământenilor să fie pierdut, atunci Calvarul nu ar mai fi fost necesar. Dar este
foarte greu de a înțelege şi simți intensitatea adâncimii semnificației speranței noastre de
muritori pasageri şi anume că aceasta există dincolo de Novasfera a conștiinței colective totale,
într-o nouă formă vizionară a lui Iisus, care ar fi putut chema în ajutor zeci de mii de îngeri,
lăsându-l pe Om să piară în nelegiuirea lui. Dar fiind Fiul lui Dumnezeu, a trebuit să părăsească
lumea vie prin răstignirea de dincolo de moarte a cunoașterii Adevărului interzis, lăsându-ne
fiecăruia dintre noi acea energie de dincolo de nivelul 9 a celor 144 de „bule”.
Dar ce se întâmplă cu celelalte niveluri? Ipoteza noastră justifică doar nouă niveluri a
accidentelor, ultima fiind cea care se referă la 144 de „bule” (ca dimensiuni şi nu 11 după
Stephen), ultima deosebindu-se în totalitate de cele precedente. Cele nouă niveluri pot
interacționa între ele în sensul că un nivel inferior se poate combina cu următoarele niveluri,
dar niciodată în sens invers. Adică, de exemplu, nivelul 9 niciodată nu va putea să interacționeze
cu nivelul 8, 7, 6… şi de altfel nici nu are cum. Nivelul 2 poate să se transforme în anumite
condiții în nivelul 3 până la nivelul 9, dar… Ce va urma?
Cu siguranță că la vremea viitoare vom fi în apropierea entităţii iniţiale. Activarea
acestor „forme” sunt sau au fost reactivate-n timpul nostru pământean de programul ADNc.
Totul este programat „în trecut” şi prin derularea lui se creează aşa numitele „vortexuri”
(ipoteza propusă le numește mutaţie sau extincţii ale „virus-c” care coordonează entităţile
derivate), privite ca porți atemporale şi Găuri Negre cu păr sau fără păr (gigante gravitaționale
care înghit materia ca niște plante carnivore), ce creează puncte fixe Banach, ce se reactivează
în entităţi derivate material-tridimensional-euclidian. Şi încă se poate spune că acestea se
adaptează în timp prin miliardele de reactivări ale extincţiilor/mutaţiilor fractalilor ADN, ARN
ale ADNc al entităţii iniţiale, prin bula Nioth care nu este altceva decât Cauzalitatea
Sincronicităţii.
Fără a intra în detaliile ştiinţifice actuale, multe descoperiri ale secolului ce a trecut se
bazează pe Teorema lui Bayes, fie ca e vorba de programe informatice rigide, de programe
privind fraudele bancare, de evaluarea unor medicamente, de calcularea efectelor încălzirii
globale, de anticiparea evoluţiei speciilor, de identificarea proprietarilor materiei până la
descoperirea Bușonului Higgs şi a modului de manifestare a Găurilor negre. Formula
călugărului este pe cale să devină „cheia” înțelegerii Universului, care explică toate fenomenele
prin spirala logaritmică a șirului lui Fibonacci, numărul pi şi phi.
Dacă egiptenii anticii considerau că Horus este cel care ne-a lăsat moştenire Glanda
pineală (al treilea ochi) pentru existenţa pământeanului mileniului III există „un mic creier
Bayes” şi aceasta datorându-se structurii sistemului nervos, funcționarea neuronilor şi
interpretarea particulelor energetice ale gândului ce devine materie prin cuvânt.
Zeci de experimente justifică astăzi că atunci când un pământean (şi nu numai este pus în fața
unei situații pe care nu a mai experimentat-o, despre care nu are decât anumite date, aceasta va
putea anticipa anumite aspecte doar pe baza unui mecanism de gândire bayesian, care nu face
referire la experiențele anterioare. Cu siguranță că omul este capabil să rezolve situații, nu pe

10
baza experienței şi a evoluţiei, ci folosind alte reguli necunoscute astăzi. Cu siguranţă că dincolo
de acest secol, posibilitățile de folosire a creierului uman va depăși 45% din potențialul actual.
Şi aceasta se va întâmpla prin reactivarea celei de a treia emisferă, controlată în totalitate de
„subconștient” (ochiul lui Horus=glanda pineală), emisferă care s-a atrofiat (sau a fost extirpată)
nu prea mult timp în urmă. Şi aceasta se va produce datorită Cauzalităţii Sincronicităţii pe bula
Nioth asemănătoare Ouroboros, mărturie acestui fapt fiind miile de cranii „țuguiate”,
descoperite peste tot în lume. Ne apropiem de ceea ce egiptenii primei civilizații știau demult,
anume că materia cenușie va crea acea „pânză de păianjen” din forme bayesiene asemănătoare
unei piramide ce are în vârf „gândirea”, gândirea la rândul său având mai mult de 200 de
particule care transformă cuvântul în materie-tridimensională euclidiană. Şi de aici doar un pas
la relativitate, la spațiu-timp! Viitorul nu prea îndepărtat va reuși să creeze „roboți inteligenți”
care vor putea interacționa de sine stătător cu mediul înconjurător datorită programelor cu o
arhitectura bayesiană!
Cu siguranţă va veni acel timp când un program informatic va decide probabilitatea de
ADEVĂR sau FALS a unei ipoteze ştiinţifice privitoare la „orice”, fie la existenţa universului,
fie la existenţa pământeană ca unică în acest univers considerat astăzi la frontiera dintre realitate
şi virtual după ipoteza din cartea „Universul”[27].
Extincția în cazul accidentului învățătoarei a fost condiționată de:
1. Gaura neagră, prin teorema de punct fix a lui Banach-principiul contracției în sensul
unui spațiu metrice care este „el în el însuşi”). Ideea a fost preluată de Liouville şi dezvoltată
de Picard după scrierile rămase de la Heron din Alexandria, care la rândul său le-a preluat de la
babilonieni, la acea vreme referitoare la metode de calcul prin metoda aproximativă sau mai
numită metoda contracției.
2. Rețeaua Hartmann este o zonă formată din benzi de radiaţii cosmo-telurice emise de
scoarța terestră care se intersectează perpendicular. Rețeaua este organizată după modelul
meridianelor şi paralelelor Pământului şi orientate pe direcțiile Nord-Sud şi Est-Vest. În această
ipoteză zonele din rețeaua Hartmann este reprezentată de zona formată din acele radiaţii
cosmice ce creează zone geopatogene (de la geo-pământ şi phatos-suferinţă). Prezența
învățătoarei în această zonă a coincis cu crearea unei Găuri negre nanomicronice.
3. Şirul lui Fibonacci: 0, 1, 1, 2, 3, 5, 8, … Ipoteza privind accidentele propune pentru
acest caz Nivelul 2, corespunzător termenului cinci legat de trei bule (în sensul spațiilor metrice)
şi anume, bula învățătoarei, bula, ornamentului şi bula….
4. Elipsa împrăștierii punctelor de impact (suprafața, snopul) cu solul prin traiectoriile
posibile influențate de cădere.
Un calcul printr-un program pe calculator poate determina probabilitatea acelei
traiectorii prin care ornamentul, în căderea lui, coincide cu „punctul fix a lui Banach”.
Variabilele şi evenimentele care trebuie luate în considerare pentru programul pe calculator
sunt cauzate de evenimentele specifice calcului probabilităților condiționate:
i) „evenimente” determinate de variațiile vitezei de cădere a ornamentului;
ii) „evenimente” determinate de variaţiile unghiurilor şi direcţiilor posibile căderii;
iii) „evenimente” determinate de variaţiile condiţiilor în care se produce căderea;
iv) „evenimente” determinate de trecerea pe lângă muzeul ornamentului pe perioada
unui an, luni, săptămâni, zile, ore, minute, secunde, microsecunde…
v) „evenimente” determinate de greutatea, forma şi dimensiunile ornamentului;
vi) „evenimente” determinate de diferenţe ale temperaturii şi a anotimpurilor;
vii) „evenimente” determinate variaţiile unghiurilor şi direcția posibilă a traiectoriilor;
viii) „evenimente” determinate vibrațiile produse de circulația pietonilor şi
autovehiculelor;
ix) „evenimente” determinate variaţiile condiţiilor atmosferice în care se produce
căderea, curenților de aer etc.

11
 ORNAMENT LEU Divinitatea

Traiectorii
posibile
Reţea Hartmann

Traiectoria
accidentului

Elipsa
Gaură neagră
împrăştierii
(nanomicronică)
● ACCIDENT
●
●●
● ●
●
BULA LEULUI
● ●
BULA
● ●
● ●
●●
Termenul trei
din şirul lui Fibonacci:
0, 1, 1, 2, 3,…
● Fig. 4

BULA
ÎNVĂŢĂTOAREI

/ / 5. Suprafața elipsei de împrăștiere a posibilelor puncte de impact

1 ⎯ 2
Punctul de referinţă care
este determinată de abaterea probabila(medie); fâșia centrală a
coincide cu „punctul fix zonei; partea centrală a zonei; mărimea razelor cercurilor care
a lui Banach”
⎯
cuprind toate pozițiile de impact sau numai jumătatea lor cea mai
bună. Pentru acest caz, fiind vorba de cele trei puncte de incidență
⎯
se poate determina probabilitatea optimă după schema alăturată.
Se unesc două puncte de impact printr-o linie dreaptă; se împarte
3
distanța dintre ele în două segmente congruente (egale); se duce o
altă linie dreaptă la al treilea punct de impact, iar segmentul obținut se împarte în trei segmente
congruente. Se obține prin analiza statistică, un șir 𝑝1 , 𝑝2 ..... 𝑝𝑛 pentru toate punctele de
referinţă, care „trimis” la limită pentru n ce tinde la T  determină „punctul fix al lui Banach”
ce coincide cu gaura neagră care produce accidentul se află poziționat cu culoarea roșie
6. Monadele lui Pitagora. Pitagora, unul dintre filosoful şi matematicianul culturii din
Grecia antică, originar din insula Samos, a pus la baza universului teoria numerelor şi a
armoniei. Un atlet puternic, comandant militar, om politic nu a lăsat urmașilor nimic scris.
Doctrina filosofică a învățatului ne este cunoscută din lucrările lui Aristotel, dar nu se poate
stabili cu precizie ce aparține lui şi ce au adăugat pitagoricienii ulteriori.

12
 Ideea filosofică principală a pitagoreicilor este că numerele reprezintă esența lucrurilor,
iar universul este un sistem ordonat şi armonios de numere şi raporturi numerice. Punctul de
plecare al teoriei pitagoreice despre principiul numeric al lumii este unitatea sau monada.
Monada este esența lucrurilor, deoarece orice lucru este unu (este o unitate). În acest sens,
Unitatea nu este număr, ci doar generatoare a numerelor.
Proprietățile fundamentale ale numărului fiind paritatea şi imparitatea, Unitatea le
conține. Din unitate se nasc numerele şi, din ele, lucrurile şi de aceea, unitatea a mai fost numită
şi „mama tuturor lucrurilor”. Al doilea principiu cosmologic, din teoria școlii pitagoreicilor
este doimea sau diada nedeterminată. Ea este considerată nedeterminată fiindcă are o natură
pură, deci nelimitată, nedefinită. Nici ea nu este număr, ci principiu al numerelor. Din aceste
două principii, monada şi doimea nedefinită, iau naștere numerele. În acest fel, mişcarea unității
creează toate numerele, până se ajunge la 10, care este suma primelor patru numere
(1+2+3+4=10). Din acest motiv numărul zece este numit tetradă sau forță eficientă, deoarece
funcționează ca bază şi odată cu el reîncepe numărătoarea prin adăugarea succesivă a unității.
Astfel, numărul zece este considerat numărul perfect. Monada este asociată punctului, diada
corespunde liniei, triada semnifică suprafața, iar tetrada reprezentând spațialitatea. Spațialitatea
este modelul matematic al corpului sensibil dar şi condiția de posibilitate a corporalității. În
acest moment, pitagoricienii gândesc condiția rațională) ca şi o cauză suficientă pentru spațiu.
Numerele au o funcţie explicativă şi pentru corpurile cerești. Aristotel relatează că pitagoricienii
considerau că zece fiind numărul perfect, corpurile cerești trebuie să fie tot zece la număr. Dat
fiind că numai nouă sunt vizibile, ei inventează un al zecelea, pe care-l numesc Antihton, adică
un „Contra pământ”. Cele zece corpuri cerești, gândite cu formă sferică sunt Mercur, Venus,
Marte, Jupiter, Saturn, Soarele, Luna, Pământul, Calea lactee (stelele fixe) şi Contra pământul.
În centrul universului se află o masă de foc, iar Pământul se mișcă în cerc în jurul focului central,
de unde pitagoricienii preaslăveau credința. Numerele sunt de fapt formațiuni vii a căror ordine
ierarhică este exprimată prin figuri matematice (n.a prin termenii șirului lui Fibonacci) şi care
creează şi determină condițiile de viață în microcosmos şi în macrocosmos.
Astfel teoria propusă arată din nou necesitatea întoarcerii în unitatea originară numită
entitatea iniţială şi care nu este la origine decât PREZENTUL. Astfel datorită Cauzalităţii
Sincronicităţii pe bula Nioth, PREZENTUL este TRECUTUL din VIITOR. Cine vrea să intre
în întregul proces al vieții trebuie să înceapă cu începutul, deci cu întoarcerea la unitate
(entitatea iniţială), dar nu la modul abstract, ci la un mod cât se poate de concret prin mutaţiile
şi extincţiile „virus-c” prin entităţile derivate, considerate ca formale şi informale. Recunoașteți
logica formală a lor şi le veți considera înțelese. Dar ce folos aveți din înțelegerea acestora dacă
rămâneți doar la atât? Este vorba în primul rând de a le înfăptui! Nu este vorba despre cuvinte
abstracte, ci despre o faptă concretă.
Sistemul filosofic al lui Leibniz pune la baza existenţei tot „monadele” ca elemente
spirituale indivizibile, independente unele de altele, înzestrate cu o forță activă. Materia nu este
decât manifestarea exterioară a monadelor. Fiecare monadă oglindește întregul univers;
concordanța dintre activitatea monadelor este asigurată de „armonia prestabilită” (în ipoteza
„în trecut” este vorba de entităţile derivate coordonate de Sincronicitate pe bula Nioth de
monada supremă şi anume entitatea iniţială, considerată noțiune abstractă. Numai că Leibniz a
considerat că lumea noastră este creată de Dumnezeu şi este „cea mai bună dintre toate lumile
posibile”, dacă acestea ar exista. Afirmăm că Leibniz are dreptate, dar cu amendamentul că
Dumnezeu este doar un fractal al formelor de credință existente pe singurul „pământ”, pământul
pământenilor. Altul nu există! Leibniz a mai susținut ideea continuității şi evoluţiei naturii prin
cunoaștere, învățatul situându-se pe pozițiile raționalismului îmbinate cu elemente de empirism.
Împărțind adevărurile în „raționale” şi „faptice” el consideră că primele au caracter necesar şi
universal (nu pot proveni din experiență), acestea fiind în afară de intelectul însuşi. Adică,
acestea, spune ipoteza „în trecut” sunt „Ele în Ele însele”.

13
 Ceea ce poate că nu transpare suficient de clar la teoria lui Leibniz este aceea că în
Univers nu există decât o singură substanță, şi aceea de natura divină. Monada este considerata
ca fiind atomul metafizic sau formal al lumii, adică acel element constitutiv care intră în
compoziția tuturor lucrurilor, aceasta fiind axioma psihologică şi ontologică a lui Leibniz. Însă,
Dumnezeu conține întreaga realitate şi este sursa tuturor monadelor universale, considerată
axiomă în metafizica propusă. Prin urmare, ceea ce salvează monismul lui Leibniz de la
panteism, eventual de la un panteism spiritualist, este tocmai caracterul divinității „de cauza
virtuală a lumii”. Mai exact, natura naturală rezultată din acțiunea creatoare a naturii şi nu are
o existenţă obiectivă în afara divinității, toate monadele universale nefăcând altceva decât să
reflecte, în grade de completitudine şi de claritate diferite, aspecte ale monadei divine unice.
Astfel, chiar dacă monadele intra în alcătuirea tuturor lucrurilor din lume, acest lucru nu se
datorează Universului, ci naturii ordonate a monadei supreme şi unice în evoluția materiei de-
a lungul timpului, care le conține într-un mod virtual. De la nivelul monadelor regnului viu,
materializat în metamorfozarea divinității care va fi nu doar particularizată, ci şi individualizată
la nivelul regnului uman printr-o reflectare personalizată, devenind, totodată o reflecție virtuală.
Modul de gândire a lui Leibniz nu va putea să fie înțeles decât în lumina concepției sale potrivit
căreia lumea fizică este compusă dintr-o multitudine de forme de viața, fiecare dintre
organismele naturii fiind format dintr-o infinitate „unități” fizice, cărora le-ar corespunde, în
plan metafizic, o monadă metafizică coordonatoare.
Cunoașterea trecutului este considerată de către mulți un simplu moft datorită faptului
că prioritatea actuală este dezvoltarea economică, creşterea nivelului de trai, etc. Din punctul
de vedere al ipotezei ”în trecut”, cunoașterea trecutului, mai ales când acesta nu este unul
oarecare, are un rol important în destinele Europei şi al lumii. Cunoaşterea trecutului, nu
neapărat a celui prezentat de istoriografiile oficiale, ar permite românilor să renunțe la starea de
umilință, iar pe acest fundament, să-şi imagineze şi să-şi construiască un viitor la fel de
strălucitor precum al înaintașilor acestui tărâm la o unitate astronomică departe de Soare.
Ce poate fi dincolo? Nimeni încă nu știe, dar noi ipoteze se vor contura în teorii nu prea
departe în timpul nostru pământean.
7. Divinitatea. Influența divinului, care în ultima perioadă atrage mulţi fanatici este
hotărâtoare pentru fiecare pământean, în cazul nostru învăţătoarea, accidentul fiind urmare a
extincției entităţii derivate material-tridimensional-euclidiene în vederea unei mutații evolutive.
Sfârșitul lumii ar putea fi „extincția finală” în ipoteza propusă „în trecut” a acestei cărți.
Scenariul apariției şi evoluţiei vieții pe acest pământ în concepția ipotezei noastre, şi chiar a
oamenilor de știință contemporani, justifică faptul că în această perioadă suntem la granița
dintre real şi virtual. În urma marilor descoperiri din paleontologie, astronomie, inginerie
genetică, biologie, chimie şi chiar teologie, prin folosirea metodelor moderne de investigație nu
mai poate fi pusă la îndoială o extincţie totală a vieții pământenilor în următoarele milenii. Sau
poate timpul începutului de la început este mult mai scurt decât ne putem imagina? Acesta este
„Cuvântul!” Acceptând această afirmație, va trebui să precizăm că cele descrise şi interpretate
în această carte sunt doar simple ipoteze între știință şi pseudoștiință.
Însemnările rămase de la învățații lumii antice sunt în mare parte asemănătoare în descrierea
evoluţiei şi existenţei civilizațiilor trecute, dincolo de câteva mii de veacuri pământene. Ipoteza
„în trecut” a propus evoluția acestor civilizații ca urmare a programului „entităţii iniţiale” prin
„formele” entităţilor ADNc, propus ca fiind la baza tuturor lucrurilor prin crearea cuvântului
„Cuvânt”.
Ipoteza noastră, propune că începutul celei de a cincea civilizaţie, are la bază unul dintre
cele mai mari mistere ale lumii creștine, a ultimei existente pământene, în „Chivotul Legii”, cu
Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu, prin Tablele lui Moise de pe muntele Sinai:
„…20:3. „Să nu ai alți dumnezei afară de Mine. 4. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici vreo
înfățișare a lucrurilor cari sunt în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele de mai de jos decât

14
pământul. 5. Să nu te închini lor, şi să le slujești; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un
Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii până la al treilea şi al patrulea
neam al celor care mă urăsc, 6. şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi
păzesc poruncile Mele. 7. Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul
nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui…” [Geneza, Cele 10 porunci]
Exodul evreilor ar fi fost în jurul primului mileniu î.Hr., când programul „entităţii iniţiale” s-a
reactivat pentru o ultimă existenţă a pământenilor, civilizaţia a cincea. Această civilizaţie
trebuia să aducă o nouă evoluţie în conștiința omului prin ceea ce s-a numit „Speranța” în a
crede că urmează o nouă viață prin răstignirea Mântuitorului Iisus, prin „viața după moarte”.
Dr. Raymond Moody spunea în cartea „Viața de după viață” că nu vom putea înțelege pe deplin
sensul vieţii noastre până ce nu vom înțelege ce se întâmplă după ce murim. Supraviețuirea
după moartea fizică, fără a avea nevoie de dovezi, este ceea ce pentru credincioși este revelaţia
sufletului. Noua formă care urmează să se creeze după apocalipsa Ultimei civilizaţii este de fapt
o reactivare, prin Novasfera a existenţei de la sfârşitul Civilizaţiei Septimius, care în urma
dezintegrării planetei lor şi-au încercat salvarea pe a treia planetă de la Soare.
În capitolele acestei cărţi, am zăbovit în a justifica faptul că existenţa noastră material
tridimensională se reactivează în trecut, prin „formele” entităţilor celor cinci civilizaţii, care
prin programul ADNc se îndreaptă către „entitatea iniţială”. Am numit Civilizaţia Septimius,
civilizaţia a patra, care de-a lungul unor perioade de milioane de ani a evoluat pe această planetă
prin folosirea formelor de energie ale „piramidelor astrale” ale entităţilor Constelaţiilor Canis
Major, Orion şi Draco. Dar, descoperirile atestă faptul că aceste constelaţii sunt „forme” ale
omului primitiv, a omului de piatră şi a uriașilor, până la existenţa piramidelor material
tridimensionale pământene.
Multe grupuri antice Maya cred că universul a fost reînnoit de patru ori până astăzi.
Prima dată a fost pentru a se realiza viaţa umană printr-un hibrid cu cea animală; a două
reînnoire a produs un popor din lut care s-a transformat în cele din urmă în insecte; a treia
reînnoire ar fi dat naștere la maimuţe, iar a patra oară ar fi apărut ființele umane şi fiecare
încercare era precedată de catastrofe care au regenerat universul şi mai apoi pentru crearea
omului.
Mitul existenţei giganților în trecutul omenirii există in toate culturile lumii. Ființe de
staturi colosale sunt menționate atât în credința sumeriană precum şi în multe versete biblice:
„În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriași, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră
a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naște fii: aceștia sunt vestiții viteji din
vechime” [Geneza 6:4]
Ipoteza „în trecut” exclude intervenția extraterestră în destinul omenirii, unde în
versetele din primul capitol al Geneze se afirmă că „zeii” au conceput prima rasă umană. Acolo
se spune: „Să facem pe om după chipul şi asemănarea noastră. Iar după ce au început a se
înmulți oamenii pe pământ li s-au născut fiice, fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor
sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soții. În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriașii care sunt
vestiții viteji din vechime.” [Genesa, cap.6]
Nicăieri nu există gravuri mai tulburătoare decât cele de pe plăcuțele sumeriene în care
existenta uriașilor şi a lui Marduk să fie atât de evidentă!
Cine erau acei uriași şi când au existat? Răspunsul ni-l oferă un mit mesopotamian din
perioada anilor 2300 î.Hr., care susține că, în urmă cu foarte mult timp, Marduk le-a cerut
supușilor săi să ridice un turn până la cer, unde este reprezentat ca un uriaș care ucide şi
biciuiește oamenii. Se presupune că Marduk ar fi planeta Nibiru, cu puteri de viaţă şi de moarte,
fiind cel care va aduce Apocalipsa pe Pământ.
Bebelușii lor nu semănau cu cei ai oamenilor şi după ce au crescut şi au semănat violenta
pe Pământ, Dumnezeu a trebuit să provoace o catastrofă naturală, o extincţie a existenţei lor.
Biblia ne spune că Adam şi Eva au păcătuit, din care cauză au fost alungați din Paradis.

15
Enoh, cu mult înainte de apariția Bibliei, scria cu totul altceva: „Nu Adam şi Eva au căzut din
rai, ci numai un grup de Îngeri care, răspândindu-se pe Pământ au corupt femeile, mai întâi prin
genele lor şi apoi prin învățăturile lor. Omul, spune Enoh, nu este vinovat, iar când programul
formei de existenţă al zeilor, s-a apropiat de sfârșit, s-a trecut la o nouă mutaţie prin mai multe
reactivări ale energiilor prin care s-a creat o vietate asemănătoare lor”.[versiune dintr-un text
original]

Sursa Internet

Programul ADNc „în trecut”, urmează să se reactiveze în „forme” asemănătoare celor

din perioada oamenilor de piatră şi a uriașilor, dar cu mutații noi care vor avea forme evoluate,
necesare transformărilor materiei în energii specifice timpurilor moderne.
Va trebui să avem în vedere că în perioada existenţei celei de a treia civilizaţie,
Civilizaţia zeilor au fost create şi forme de energii ale constelațiilor din banda zodiacală
cunoscută şi folosită mai târziu de egipteni. În această perioadă a Civilizaţiei zeilor, prin
energiile piramidelor energetice s-au creat „formele” materiale ale corpurilor cerești, cunoscute
astăzi sub cuvântul de sistem solar, având ca energie supremă energia zeului Ra, la egipteni
(considerat cel mai puternic zeu şi era venerat în Cetatea Soarelui-Heliopolis); zeul Kinich
Ahau, la maya; zeul Tlaloc, la azteci; zeul Inti, la aborigieni. În mitologia chineză se credea că
la începutul existenţei existau zece sori care traversau pe rând cerul, unul dintre ei fiind Soarele.
Despre Soare citim în capitolul 69 din Cartea lui Enoh, carte de astronomie scrisă cu cel
puțin 2300 de ani înainte ca Moise să primească Tablele de la Dumnezeu.
1. Cartea mersului astrelor cerești, după regulile lor, epocile lor, numele lor, locului unde
îşi încep drumul lor şi a diferitelor lor poziții, toate lucrurile pe care Uriel, îngerul sfânt care era
cu mine şi care le conduce mi le-a lămurit pe rând.
2. Iată prima lege a astrelor. Soarele, lumina zilei, iese pe porțile cerului aflate la răsărit
şi apune în partea opusă intrând pe porțile cerului care sunt la apus.
... 46. Acesta este astrul căruia Dumnezeu încă din genuni i-a dat numele de soare.

Ipoteza P-T-V propune ideea că „formele” sferice materiale, descoperite cu zecile de

mii în jurul piramidelor pământene, nu au fost altceva decât centre de natură energetică a
planetelor, devenite materiale în perioada de după Civilizaţia Septimius. Am propus această
ipoteză ca fiind ceea ce s-a făcut în perioada Civilizaţiei a doua, când Pământul era plat. Pe
Internet se găsesc zeci de înregistrări video, care aduc argumente privind faptul că Pământul
este şi în ziua de azi tot plat. Ipoteza noastră propusă le contrazice în totalitate, în sensul că
informațiile din antichitate interpretau existenţa pământului unui pământ plat. Totuși, putem
afirma că planeta noastră a avut o „formă” plată, asemănătoare formei plate a universului, încă
din existenţa Primei civilizaţii - Civilizaţia entităţii iniţiale P–T-V vs. P-V-T

16
 Peste măreția îndepărtată a galaxiei,
Zeul Soare în cuvinte se transformă,
Slăvind pământenii albastrei planete,
În Speranța vieţii izbăvită-n timpuri.

Lacrimi de rouă şi diamante-n noapte,

Năvălesc în valuri din abisul întunecat,
Raze de lumină de la zeul Soare sfânt,
Colorează-n rogvaiv misterioase lumi.

Şi-n lumina ce vine-ncet de la Cuvânt,

Doar Adevărul este dorința de mărire,
Sperând în veșnicia vieţii după viață,
Acel Demiurgos ce-n van să reînvie.
Programul ADNc a fost adaptat timpurilor trecute, de la T  la T  și care a fost inițiată
în perioada primei civilizaţii a ‚piramidelor energetice”, prin canalele ADNc programate de
entitatea iniţială. Lumea vie pământeană s-a adaptat în timp, având în fiecare fibră a existenţei
ei tot ceia ce este şi trebuia să se petreacă şi să placă civilizaţiei a doua, Civilizaţia Zeilor.
Organismele firave vii au evoluat prin mutații/extincții ”virus-c” în materia tridimensională
treptat, multe caractere pierzându-şi vechile obiceiuri, ce se manifestau la speciile ca entități
derivate de formă energetică, care degeneraseră în urma hibridării „formelor zei” prin
mutații/extincții ”virus-c” ADNc prin mutaţiile entităţilor canalului fractal ADN. Dar, pentru o
înțelegere corectă a ipotezei „P-T-V vs. P-V-T” vă propun să urmăriți un raționament în sens
invers.
Prima existenţă (greu de spus civilizaţie) a fost perioada existenţei „entităţii iniţiale”,
perioadă în care de la Cuvânt s-a creat Gândul, care prin energia programului ADNc s-a
materializat în „formele” entităţilor derivate prin mutaţii/extincţii ale „viruşi-c”, care s-au
reactivat pentru continuarea programului ADNc. În perioada primei civilizaţii ADNc era tot
ceea ce poate reprezenta materia întunecată, greu de admis şi explicată astăzi. Un argument îl
găsim chiar în „Rig-Veda” prin imnurile (cântările) dedicate zeilor, scrisă de arieni în perioada
mileniului II î.Hr.
„Atunci nici Nefiinţa n-a fost şi nici Fiinţa,
Căci nu era nici spaţiu, nici cer, şi nici stihie
Avea stăpân şi margini pe-atuncea Universul?
Avea adânci prăpastii? Dar mare? Nu se ştie.
N-a fost nici Nemurire, căci Moartea nu-ncepuse
Nu se născuse noaptea, căci nu fusese zi.
Nici vânt n-a fost să bată acele începuturi;
Însa Ceva în lume-Unicul-se ivi.”

Existenţa (civilizaţia n.a) a doua a fost existenţa „formelor” entităţilor derivate, create
printr-o rețea de piramide asemănătoare cu ceea ce este şi vrea să fie „forma” Internet de astăzi.
În această perioadă s-au „aranjat” ceea ce cunoaștem astăzi privitor la constelațiile cerești.
Civilizaţia zeilor a fost perioada când ADNc, prin entităţile derivate din Prima Existenţă
a dus la crearea entităţilor derivate ale nebuloaselor, constelațiilor şi sistemelor stelare. Acum
putem să vorbim despre banda zodiacală şi de sutele de „forme” ale zeilor (umanoizii de astăzi),
care, sub o formă sau alta au contribuit la realizarea civilizațiilor care s-au reactivat pe principiul
Cauzalităţii Sincronicităţii pe bula Nioth.

17
 Un studiu recent a geneticei indică faptul că oamenii moderni s-au împerecheat cu
neanderthalieni şi cu încă o populație misterioasă despre care nu se poate afirma convingeri
ştiinţifice concludente. Studiindu-se secvențe ale genomului provenit de la două rude dispărute
ale omului se presupune că aceste grupuri existente în urmă cu milioane de ani s-au împerecheat
atât între ele, cât şi cu oamenii primitivi. S-a conturat ipoteza că un genom provine de la Omul
de Neanderthal, iar celălalt de la alt grup uman arhaic, numit Omul din Denisova zona Siberiei
din Rusia, scheletele fiind numite denisovani. Descoperirea sugerează o încrucișare care s-a
produs între membrii mai multor grupuri străvechi asemănătoare oamenilor, care trăiau pe Terra
în urmă cu peste 30.000 de ani.
Geneticianul Mark Thomas, de la University College London, este de părere că „toţi
oamenii a căror origine provine din exteriorul Africii au 2% din genomul neanderthalian, iar
anumite populații din Oceania, precum cea din Papua Noua Guinee şi aborigenii australieni, au
cu două procente mai mult din ADN.
David Reich, genetician specializat pe probleme evolutive de la Harvard Medical
School din Boston a declarat ca cel mai surprinzător fapt a fost acela că:
„...noile secvențe ale genomului au indicat că denisovanii s-au mai împerecheat şi cu o
altă populație arhaică dispărută, care trăia în Asia acum mai bine de 30 de milenii şi care nu
sunt nici oameni, nici neanderthalieni”.
Paleoantropologul Chris Stringer, a afirmat că „nu avem nici cea mai mică idee despre
ce populație este vorba”, totuși a speculat că această populație ar putea fi înrudită cu Homo
Heidelbergensis, o specie care a migrat din Africa acum aproximativ o jumătate de milion de
ani, care mai târziu a dat naștere neanderthalienilor din Europa. [The Times of India, Ziare.com]
La Baalbek, este unul dintre cele mai controversate locuri ale antichităţii şi care se află
în Liban, la cca. 80 km depărtare de capitala sa, Beirut. Este cunoscut nu numai datorită
nenumăratelor sale temple de dimensiuni impresionante, ci mai ales datorită templului construit
pentru zeul Jupiter, de către romani. Romanii, distrugătorii lumii antice, s-au lăudat că au
construit acest templu pentru zeul lor. Renumitul templu antic, distrus de romani, dar din care
a mai rămas coloane, are o particularitate unică în lume. Peste vechile ruine rămase din templul
antic, romanii au reconstruit templul lor, închinat lui Jupiter, schimbându-i apoi numele din
Baalbek în Heliopolis. Partea cea mai interesantă este că pe platforma construcției sunt pietre
de granit de o mărime uimitoare. Acestea sunt trei la număr, numite Trilithon, fiind cele mai
mari pietre șlefuite de 1000 de tone si are o lungime de 64 de picioare! Cine, cum şi pentru ce
au fost construite, când omul primitiv folosea funia de cânepă şi barosul de piatră?
Catastrofele posibile care vor afecta planeta noastră, în timpurile ce vor urma, nu este
altceva decât ceea ce a existat pe Civilizaţia Septimius până la implozia acelei planete. Apoi,
ne vom îndrepta conform ipotezei acestui program pe un alt canal către „entitatea iniţială” a
timpului T0, adică la acel „Nimic”, justificat prin cele 13 axiome, care stau la baza acestui
univers material tridimensional euclidian. Vom încerca în următoarele capitole să ne exprimăm
punctul de vedere pentru a vă oferi o posibilă înțelegere a faptului că existenţa noastră poate fi
privită la frontiera între realitate şi virtual. Știm bine că prin catastrofe sau calamități se înțelege
un fenomen natural distructiv care se produce brusc având origine cosmică, biologică, geologică
sau meteorologică. De-a lungul istoriei toate civilizațiile au descris astfel de catastrofe
planetare.

18