Sunteți pe pagina 1din 4

Testul sociometric

Cercetarea sociometrică, indiferent de scopurile ei, începe aproape


întotdeauna printr-un test care solicită fiecărui membru al grupului să- și
exprime în mod confidenţial, după o scală de preferinţe stabilită de
cercetător, stările sale de atracţie, repulsie sau indiferenţă faţă de ceilalţi
membrii ai grupului în funcţie de un criteriu precis determinat ( munca în
comun, timp liber, etc).
Pe baza preferinţelor exprimate în test se determină atracţia spre
anumite discipline, deci spre anumiţi profesori și repulsia faţă de anumite
discipline, deci și faţă de profesorii care le predau.
În cercetare, am aplicat acest test sociometric, realizat de mine
întocmai pentru a evidenţia rolul pe care îl are interacţiunea profesor-elev,
de la clasă în cadrul procesului instructiv-educativ.
Deoarece elementul esenţial de cunoaștere pe care-l obţine testul
sociometric și care apoi este prelucrat prin tehnici speciale este alegerea
pozitivă sau negativă cu privire la percepţia elevului în domeniul
profesional, acesta merită o atenţie deosebită.
Testul sociometric(Anexa 2) aplicat cuprinde:

1. Numele și prenumele elevului investigat


2. Vârsta, sexul, data nașterii
3. Materiile preferate
4. Materiile dezagreate
5. Profesia părinţilor
6. Intenţia după absolvire

După obţinerea datelor, acestea sunt prelucrate în scopul determinării


preferinţelor elevului cu privire la ceea ce îi place să înveţe și ce va urma după
absolvire. Aceste date sunt înregistrate în matricea sociometrică.
Matricea sociometrică este un tabel cu dublă intrare, în care, atât pe
orizontală, cât și pe verticală se trec iniţialele numelor indivizilor din grupul
supus investigaţiei. Pe coloanele matricei sunt înscrise emiterile (pozitive sau
negative) iar pe linii alegerile și respingerile primite; fiecărui individ revenindu-i
o linie și o coloană.
Pentru înţelegerea datelor înscrise în testul sociometric trebuie avută în vedere
următoarea regulă: materiile preferate sunt indicate de numărul mare de
alegeri(+) pe coloanele lor, în cazul nostru liniile, iar cele dezagreate de numărul
mare de respingeri(-) pe coloanele lor, în cazul nostru pe liniile corespunzătoare
lor.
Sociograma eleborată în urma realizării matricei sociometrice servește la
vizualizarea structurilor preferenţiale.

Anexa 2

TESTUL SOCIOMETRIC

CLASA----------------------------------

NUME-----------------------------------PRENUME---------------------------------

VÂRSTA------------------------------SEX---------------------------------------------

TREI MATERII PREFERATE:

1.-----------------------------------------------

2.-----------------------------------------------

3.----------------------------------------------
TREI MATERII DEZAGREATE:

1.--------------------------------------------

2.--------------------------------------------

3.--------------------------------------------

PROFESIA PĂRINŢILOR:

MAMA---------------------------

TATA----------------------------

INTENŢIA DUPĂ ABSOLVIRE:

-------------------------------------------------

A B C D E

1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12

S-ar putea să vă placă și