Decizie nr.

230/R/2009/2009 din 06-feb-2009, Curtea de Apel Cluj

Decizie
din 6 februarie 2009
230/2009
Text speţă

CURTEA:
Prin decizia civilă nr.430 din 17 septembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j în
dosarul nr(...), au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de recllamanţii N. J. şi N. N.
şi pârâţii S. J., S. J. şi S. B. J. şi U. E. împotriva sentinţei civile nr.3053 din 17.03.2008
pronunţată în dosarul nr(...) al J u d e c ă t o r i e i C l u j-N care a fost menţinută în totul.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.3053/17.03.2008 pronunţată în dosarul nr(...) al J u d e c ă t o r i e i C l
u j-N a fost respinsă excepţia insuficientei timbrări, excepţia prescripţiei şi excepţia autorităţii
de lucru judecat şi a fost respinsă acţiunea formulată şi extinsă de reclamanţii N. J. şi N. N.
împotriva pârâţilor S. J. senior, S. J. junior, S. J. B., U. E., Cântă T., J. M., T. J. şi T. S..
Instanţa de fond a obligat reclamanţii să plătească pârâtului S. J. suma de 1500 lei şi pârâtului
S. B. J. suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia insuficientei timbrări invocată prin întâmpinarea depusă la data de
15.01.2008, instanţa a avut în vedere că, potrivit prevederilor Legii nr. 146/1997 şi Normelor
de aplicare a acestei legi, taxa de timbru se achită la momentul introducerii acţiunii (art. 20,
L. 146/1997), la valoarea din momentul introducerii acţiunii (art. 5 alin. 2, Norme), iar
evaluarea se face de către reclamant prin acţiune (art. 112 pct. 3 C.pr.civ.). Reclamanţii au
indicat valoarea terenului chiar în acţiune (f. 8) şi au achitat taxa de timbru în cuantum legal,
la momentul respectiv necontestându-se valoarea indicată de reclamanţi. Faţă de cele reţinute
anterior s-a respins excepţia insuficientei timbrări.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei, s-a apreciat că acesta este neîntemeiată, întrucât
intrarea în posesie a reclamanţilor asupra terenului, posesie neîntreruptă până în prezent, fapt
recunoscut de pârâţi, echivalează cu întreruperea termenului prescripţiei, aşa acum se arată în
jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit art. 29 alin. 4 din Titlul XII din
Legea nr. 247/2005, prin care a fost modificată Legea nr. 7/1996, atunci când cel care s-a
obligat să strămute un drept real nu predă înscrisurile necesare înscrierii în cartea funciară,
acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri care să suplinească consimţământul la
înscriere este imprescriptibilă. În consecinţă, excepţia prescripţiei a fost respinsă.
Asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, se observă că motivele invocate de pârâţii S. J.
jr., S. B. J. şi U. E. sunt identice cu cele invocate de pârâtul S. J. sen., iar asupra excepţiei
autorităţii de lucru judecat, invocată de acesta din urmă, instanţa s-a pronunţat în sensul
respingerii, nefiind întrunite condiţiile de identitate, de părţi, obiect şi cauză. Pentru aceleaşi
motive, instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâţii S. J. jr., S.
B. J. şi U. E..
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanţii îşi susţin acţiunea pe actul intitulat “Declaraţie”, în care se arată doar:
„subsemnatul S. J. declar vândută partea de gradina din delnita care nu-i la colectiv în
lungime de 200 metri şi lăţime de 9,50 m., pentru care şi iscălesc. La data de 15 August S.
J.”. Pe înscris, se observă că lungimea a fost corectată. În expertiza tehnică efectuată în
dosarul nr. 2823/1999 al T r i b u n a l u l u i C l u j, s-a reţinut că asupra grupului de cifre din
valoarea numerică care reprezintă lungimea suprafeţei de teren înscris în act s-au efectuat
manopere de radiere şi înscriere ulterioară.
Aşa cum se vede din acest înscris, el emană doar de la o parte, fiind semnat de o singură
persoană, nu identifică cu exactitate terenul şi nu are data completă. Reclamanţii au susţinut
că acest înscris este doar un început de dovadă scrisă şi că se poate completa cu alte probe,
inclusiv declaraţii de martor.
În ceea ce priveşte interogatorul pârâtului S. J. sen., s-a constatat că, în prezent, datorită
vârstei înaintate de 97 ani, acesta are demenţă mixtă, astfel că instanţa a considerat că un
interogatoriu luat în prezent acestui pârât este nerelevant şi neconcludent. Dar, se observă că,
de-a lungul timpului, în procesele purtate anterior între părţi, precum şi în întâmpinarea
depusă în prezenta cauză, S. J. sen. a negat constant că prin înscrisul intitulat declaraţie ar fi
intenţionat să vândă reclamanţilor terenul ce face obiectul prezentei cauze.
În ceea ce priveşte pe martorul E. J., acesta a arătat că nu a vorbit cu pârâtul despre teren şi nu
a fost de faţă când s-a cumpărat, celelalte aspecte relatate de acest martor, privind folosinţa
terenului, nu prezintă relevanţă în speţă. Martorul (...) H. a arătat că ştie din spusele
reclamantului că a cumpărat teren de la S. J. şi nu a vorbit cu S. J. despre acest teren. Aşadar,
nici relatările acestui martor nu lămuresc împrejurările întocmirii înscrisului în litigiu.
Martora M. N. a arătat că toată lumea ştie că reclamanţii au cumpărat terenul numit în delnita
de la S. J., pentru că vecinii ştiu care de la cine a cumpărat, dar martora nu ştie când a fost
cumpărat terenul şi nu cunoaşte alte împrejurări, locuind acolo din 1966. Nici această martoră
nu a fost de faţă la încheierea convenţiei. La fel, martorii E. S. S. ştie de la reclamanţi că
aceştia au cumpărat teren de la S. J. dar nu ştie exact cât au cumpărat reclamanţii. Martora N.
F. a arătat că nu a fost de faţă la încheierea convenţiei şi nu ştie ce s-au înţeles reclamanţii cu
pârâtul.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că s-ar fi încheiat o promisiune de vânzare-
cumpărare a terenului în litigiu, între pârâtul S. J. sen. şi reclamanţi, cu privire la terenul ce
face obiectul acţiunii. Astfel, nu se poate stabili care este obiectul unei asemenea convenţii,
terenul promis nefiind nici determinat, nici determinabil, atâta timp cât lungimea trecută în
act a fost corectată, fără a se cunoaşte împrejurările corecturii. De asemenea, nu a fost dovedit
consimţământul ambelor părţi la încheierea convenţiei. Aşadar, instanţa a reţinut că nu sunt
îndeplinite condiţiile de validitate a contractelor prevăzute de art. 948 pct. 2 şi 3 C.civ.
Promisiunea de vânzare-cumpărare constituie un contract bilateral, deci trebuie să
îndeplinească condiţiile generale de validitate prevăzute de art. 948 C.civ.
Reţinând că nu există o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, instanţa de fond a
respins atât cererea de obligare la încheierea contractului în formă autentică, cât şi cererea
subsidiară de rezoluţiune a antecontractului de vânzare-cumpărare, fiind evident că pentru a
putea fi rezoluţionat, un contract trebuie să existe. În consecinţă, urmează a fi respinse şi
petitele subsecvente, în baza principiului accesorium sequitur principale.
Faţă de cele reţinute anterior, instanţa nu a mai analizat restul susţinerilor părţilor privind data
încheierii actului, cooperativizarea terenului şi încheierea actului de către un neproprietar.
În baza art. 274 C.pr.civ, reclamanţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată după
cum urmează: 1500 lei către pârâtul S. J. şi 300 lei către S. B. J., conform chitanţelor depuse
la dosar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termenul prevăzut de lege reclamanţii N. J. şi N.
N. şi pârâţii S. J., S. J. Jr. S. B. J., U. E., în calitate de moştenitori ai defunctului S. J..
Prin apelul declarat de către reclamanţii N. J. şi N. N. s-a solicitat schimbarea sentinţei în
sensul admiterii acţiunii formulate, cu cheltuieli de judecată în oprimă instanţă şi în apel.
În motivare s-a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, alterându-i
substanţa şi natura. Astfel, în mod greşit s-a reţinut că nu există promisiune de vânzare-
cumpărare între pârâtul S. J. şi reclamanţi cu privire la terenul ce face obiectul acţiunii. În
aceste condiţii nu se justifică în ce modalitate au ajuns reclamanţii să folosească acest teren
din anul 1960 şi cu ce titlu a încasat defunctul S. J. suma de 3700 lei de la reclamantul N. J..
Este adevărat că înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 15.08.1960 emană doar de
la o parte, fiind semnat de o singură persoană şi nu are data completă, însă aceste deficienţe
privesc doar înscrisul constatator, iar nu însăşi convenţia de vânzare–cumpărare. Convenţia
de vânzare cumpărare în sensul de negotium a fost dovedită în cauză.
Sentinţa civilă nr.3053/2008 a J u d e c ă t o r i e i C l u j-N este lipsită de temei legal fiind
dată cu încălcarea s-au aplicarea greşită a art.948 pct.2 şi 3, 969,970, 1073, 1077, 1294, 1295
al.1 Cod civil şi art.5 al.2 din Titlul X alLegii nr.247/2005.
Faptul că este vorba despre o convenţie de vânzare-cumpărare rezultă din declaraţia lui S. J.,
declaraţie care nerespectând forma autentică trebuie calificată ca promisiune de vânzare-
cumpărare. Că între părţi a intervenit o promisiune de vânzare-cumpărare rezultă şi din
interpretarea judicioasă a actului juridic încheiat între părţi, interpretare pe care au dat-o
instanţele în dosarul nr.2823/1999 al T r i b u n a l u l u i C l u j.
De asemenea dovada că între părţi a intervenit o promisiune de vânzare cumpărare rezultă şi
din declaraţiile martorilor audiaţi în prezenta cauză şi din declaraţiile martorilor audiaţi în
procesele anterioare purtate între părţi.
Sentinţa civilă atacată este şi netemeinică deoarece apreciază greşit probele dosarului sau le
ignnoră.
S-a stabilit că obiectul convenţiei nu este nici determinat nici determinabil, apreciere care este
contrazisă de probele dosarului, obiectul convenţiei fiind determinabil astfel cum rezultă din
înscrisul sub semnătură privată fiind precizată lungimea şi lăţimea terenului. În completarea
înscrisului s-a administrat şi proba testimonială, prima instanţă ignorând declaraţiile
martorilor.
De asemenea prima instanţă a ignorat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză,
deşi a încuviinţat această probă.
S-a mai arătat că prin sentinţa civilă nr.3010/2007 a J u d e c ă t o r i e i C l u j-N a fost
admisă o acţiune similară, introdusă de către vecinul reclamanţilor E. S. S. E..
În drept, au fost invocate dispoziţiile art.274, 282 şi urm. C.pr. civ., art.948,969,970,
1073,1077,1197,1294,1295 al.1 C.civ. şi art.5 al. 2 din Titlul X alLegii nr.247/2005.
În probaţiune s-au depus la dosar în copie: sentinţa civilă nr.310/2007 a J u d e c ă t o r i e i C
l u j-N, decizia civilă nr.901/2007 a T r i b u n a l u l u i C l u j şi decizia civilă nr.272/2008 a
T r i b u n a l u l u i C l u j.
Prin apelul declarat de către pârâţii S. J., S. J. Jr. S. B. J., U. E. s-a solicitat modificarea
sentinţei în sensul admiterii în principal a excepţiei autorităţii de lucru judecat şi în subsidiar
a excepţiei prescripţiei acţiunii, respingându-se acţiunea reclamanţilor pentru aceste motive.
În motivare s-a arătat că autoritatea de lucru judecat este incidentă raportat la sentinţa civilă
nr.560/2000 a T r i b u n a l u l u i C l u j, existând identitate de părţi, de obiect şi de cauză.
Atât în primul litigiu, cât şi în prezentul litigiu s-a invocat aceeaşi situaţie de fapt calificată
juridic de instanţă, apreciindu-se că actul de care s-a prevalat reclamantul în acel proces,
identic cu actul de care se prevalează în acest proces, nu i-a transmis dreptul de proprietate şi
nu reprezintă nici măcar un antecontract de vânzare-cumpărare, fiind un înscris infim
emanând de la o singură persoană, nedatat şi care nu determină obiectul pretinsei promisiuni
şi nici persoana beneficiară a acesteia.
Autoritate de lucru judecat există şi raportat la decizia civilă nr.97/1997 a T r i b u n a l u l u i
C l u j având ca obiect revendicare.
În consecinţă indicarea unui temei juridic aparent diferit în cea de-a treia sau a patra cerere,
pentru o situaţie de fapt identică, nu este de natură a înlătura condiţia identităţii de cauză.
În mod greşit s-a respins de către instanţa de fond şi excepţia prescripţiei acţiunii.
În speţă sunt incidente dispoziţiile art.1 şi 3 al.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul de acţiune
al reclamanţilor raportat la data pretinsă la care s-a încheiat convenţia de vânzare-cumpărare
s-a stins la data de 16.08.1963. Oricum dreptul la acţiune s-a stins şi raportat la data emiterii
titlului de proprietate. Susţinerea instanţei de fond în sensul că posesia exercitată de
reclamanţi a întrerupt cursul prescripţiei este nefondată, terenul fiind preluat de C.A.P. G. în
anul 1961.
În probaţiune s-a depus la dosar copia certificatului de deces al numitului S. J., seria (...)
nr.(...).
Pârâţii au formulat de asemenea întâmpinare la apelul declarat de către reclamanţii N. J. şi N.
N., solicitând respingerea acestuia ca nefondat şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că instanţa de fond a interpretat în mod corect actul juridic dedus
judecăţii, reţinând că între părţi nu s-a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare, concluzie
trasă pe baza dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Totodată sentinţa este temeinică, instanţa de fond apreciind în mod corect că din probele
administrate în cauză nu rezultă existenţa consinţământului părţilor şi nici obiectul convenţiei.
Referitor la raportul de expertiză efectuat în cauză s-a arătat că având în vedere concluzia în
sensul că nu s-a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare cu privire la terenul identificat
în expertiză, acest raport de expertiză a fost apreciat ca atare.
Referitor la hotărârile judecătoreşti depuse în probaţiune s-a arătat că acestea nu sunt
relevante având în vedere că stare de fapt este diferită, existând de altfel o altă hotărâre
judecătorească prin care s-a respins o acţiune civilă similară cu cea a reclamanţilor.
S-au depus în probaţiune în copie; decizia civilă nr.1553/1997 a T r i b u n a l u l u i C l u j,
sentinţa civilă nr.998/1997 a J u d e c ă t o r i e i C l u j-N.
Reclamanţii N. J. şi N. N. au formulat de asemenea întâmpinare la apelul declarat de către
pârâţii S. J., S. J. Jr. S. B. J., U. E. solicitând respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de
judecată.
În motivare s-a arătat că nu există autoritate de lucru judecat raportat la sentinţa civilă
nr.560/2000 a T r i b u n a l u l u i C l u j, neexistând identitate de obiect şi de cauză. În
dosarul nr.2893/1999 al T r i b u n a l u l u i C l u j obiectul a fost terenul revendicat şi dreptul
de proprietate asupra acestui teren, în prezenta cauză obiectul constând în dreptul de creanţă
al reclamanţilor rezultat din convenţia de vânzare-cumpărare din 15 august 1960. De
asemenea în dosarul nr.2893/1996 acţiunea a fost una în revendicare, în timp ce în prezentul
dosar temeiul juridic al dreptului de creanţă este diferit.
Nu există autoritate de lucru judecat nici raportat la decizia civilă nr.97/1997 a T r i b u n a l u
l u i C l u j, în acel proces punându-se problema dreptului de proprietate asupra terenului în
suprafaţă de 1911 mp, teren asupra căruia pârâtul S. J. deţinea un titlu de proprietate.
Nici excepţia prescripţiei acţiunii nu este întemeiată. Conform art.29 al.4 din legea nr.7/1997
dreptul al acţiune în prestaţie tabulară este imprescriptibil. Chiar dacă, acţiunea ar fi socotită
prescriptibilă, raportat la posesia reclamanţilor asupra terenului sunt incidente prevederile
art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958.
Reclamanţii nu şi-au putut valorifica dreptul de proprietate după momentul încheierii
contractului, deoarece terenul a fost preluat de C.A.P. în anul 1961 sau 1962, fiind vorba
despre o imposibilitate obiectivă de executare a convenţiei.
De asemenea în nici un caz prescripţia acţiunii principale nu poate să curgă înainte de
eliberarea titlului de proprietate în favoarea pârâtului S. J. senior, după acest moment
reclamanţii nestând în pasivitate, derulându-se trei procese împotriva pârâtului S. J. senior.
O nouă prescripţie putea curge eventual de la data pronunţării deciziei civile nr.3555/2004 a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, 12.05.2004, raportat la această dată acţiunea nefiind
prescrisă.
Analizând apelurile declarate de către reclamanţii N. J. şi N. N. şi pârâţii S. J., S. J. Jr. S. B.
J., U. E. împotriva sentinţei civile nr.3053/2008 a J u d e c ă t o r i e i C l u j-N, pe baza
probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale în materie în vigoare, tribunalul a
reţinut următoarele:
Referitor la apelul declarat de către pârâţii S. J., S. J., S. B. J. şi U. E. tribunalul apreciază că
acesta este neîntemeiat.
În mod corect a soluţionat prima instanţă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, fiind
evident că acţiunea având ca obiect perfectarea antecontractului de vânzare-cumpărare a fost
introdusă în termenul prevăzut de lege,nefiind prescris dreptul la acţiune.
În primul rând , aşa cum s-a arătat în sentinţa atacată, dreptul la acţiune având acest obiect
este imprescriptibil de la momentul intrării în vigoare a Legii nr.247/2005, lege în vigoare la
momentul introducerii acţiunii deduse judecăţii. Pe de altă parte şi în cazul în care ar fi fost
incident termenul de prescripţie aplicabil anterior apariţiei acestei legi, adică cel general de 3
ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, dreptul la acţiune nu ar fi fost prescris,posesia asupra
terenului în litigiu constituind o cauză de întrerupere a termenului de prescripţie.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat se apreciază că şi aceasta a fost corect
soluţionată de către instanţa de fond. Autoritatea de lucru judecat nu este incidentă nici
raportat la sentinţa civilă nr. 560/2000 a T r i b u n a l u l u i C l u j şi nici raportat la decizia
civilă nr.97/A/1997 a T r i b u n a l u l u i C l u j,neexistând identitate de obiect şi de cauză,în
nici unul din dosarele anterioare nesolicitându-se perfectarea antecontractului de vânzarea
cumpărare, acţiunile anterioare având ca obiect revendicare,este adevărat că privind acelaşi
teren,obiectul material fiind identic. Acest lucru rezultă şi din considerentele deciziei
nr.3555/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie unde se precizează în mod expres că prin
acţiunea soluţionată prin sentinţa civilă nr.560/2000 a T r i b u n a l u l u i C l u j nu s-a
solicitat perfectarea antecontractului de vânzare cumpărare, acţiunea având ca obiect
recunoaşterea dreptului de proprietate asupra terenului,adică acţiune în revendicare. Nu este
îndeplinită deci condiţia triplei identităţi de părţi,obiect şi cauză pentru a fi aplicabile
dispoziţiile art.1201 C.civ.
Apelul declarat de către reclamanţii N. este de asemenea nefondat.
În mod corect s-a reţinut de către prima instanţă că nu s-a făcut dovada în cauză a unui
antecontract de vânzare cumpărare privind suprafaţa de teren în litigiu. Pentru a se face o
astfel de dovadă scriptul depus la dosar şi intitulat declaraţie ar fi trebuit completat din
moment ce se recunoaşte chiar de către reclamanţi că acesta nu cuprinde toate elementele
necesare pentru a putea fi considerat un antecontract de vânzare cumpărare perfectabil în
formă autentică ci doar un început de dovadă scrisă care se impunea a fi completat cu alte
probe. Tocmai acesta a fost motivul pentru care prima instanţă a încuviinţat proba
testimonială în cauză, permiţând astfel reclamanţilor să facă dovada existenţei
antecontractului şi a conţinutului său.
Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, respectiv E. J., (...) H., M. N., E. S. E. nu sunt
concludente, nici unul dintre martori neparticipând la încheierea convenţiei, cunoscând
aspectele relevate în declaraţii de la reclamanţi şi din lecturarea scriptului intitulat declaraţie
prezentat de aceştia.
Referitor la celelalte declaraţii de care se prevalează apelanţii N.,respectiv declaraţiile
martorilor M.u J., N. J., (...) H. şi G. F. se constată că acestea conţin informaţii relevante într-
o oarecare măsură.
Astfel martorul M.u J. audiat în dosarul nr.8614/1994 al J u d e c ă t o r i e i C l u j-N într-un
litigiu purtat între aceleaşi părţi, arată că tatăl său care a fost de faţă la încheierea contractului
i-a relatat că acesta s-a încheiat în anul 1963 fără a putea însă preciza ce suprafaţă de teren s-a
tranzacţionat. Faptul că terenul a fost cumpărat în anul 1963 este confirmat şi de către
martorul N. J.,audiat în acelaşi dosar. Din această declaraţie rezultă că martorul cunoaşte
întinderea terenului folosit de reclamanţii N. iar nu întinderea terenului care a făcut obiectul
convenţiei în litigiu.
Martorul (...) H. audiat în dosarul nr.323/1997 al J u d e c ă t o r i e i C l u j-N nu a fost de
asemenea de faţă în momentul încheierii contractului, dar a locuit în casa reclamanţilor la acel
moment. Acest martor arată că în anul 1960 a fost încheiată convenţia dintre reclamanţi şi S.
J. sn., date referitor la suprafaţa de teren cumpărată cunoscând numai de la reclamantul N..
Martora G. F., audiată în acelaşi dosar a arătat că ştie că între părţi a intervenit un contract de
vânzare cumpărare în anul 1960, cu privire la o suprafaţă de 29 ari teren,aspect cunoscut de la
reclamantul N. J..
D. care trebuiau lămurite prin declaraţiile martorilor erau acelea privind data încheierii
convenţiei şi întinderea suprafeţei de teren care a făcut obiectul acesteia,fiind cert că la un
moment dat s-a încheiat o convenţie între părţi privind o anumită porţiune de teren din
comuna G., locul numit „ E.”.
În ceea ce priveşte data încheierii convenţiei, aceasta este incertă, unii martori arătând că ar fi
1960 iar alţii că ar fi 1963. În dosarul nr.2291/20001 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a
stabilit, pe baza probelor administrate că defunctul S. J. sn. Şi S. B. s-au înscris în C.A.P. la
data de 29.08.1961. În convenţia sub semnătură privată intitulată declaraţie şi depusă la fila
12 din dosarul de fond defunctul S. J. arată că vinde porţiunea de grădină din delniţă care nu-i
la colectiv. Coroborând aceste date se poate trage concluzia că acest contract a fost încheiat în
anul 1963, iar nu 1960 din moment ce vânzătorul s-a înscris în C.A.P doar în anul 1961.
Totodată referitor la suprafaţa de teren înstrăinată care nu a putut fi stabilită cu certitudine în
urma audierii martorilor propuşi se poate trage concluzia că aceasta nu este de 29 ari cum
susţin reclamanţii,din moment ce terenul era deja înscris în colectiv la data perfectării
convenţiei, intenţia vânzătorului fiind aceea de înstrăina numai porţiunea de teren care nu era
deja înscrisă în C.A.P.
Raportat la cele reţinute mai sus s-a apreciat şi de către tribunal că deşi s-a dat posibilitatea
reclamanţilor să dovedească convenţia încheiată, având conţinutul invocat de către aceştia,
scriptul intitulat declaraţie depus la dosar fiind apreciat ca început de dovadă scrisă, aceştia
nu au reuşit, motiv pentru care nu se poate pune problema perfectării convenţiei în formă
autentică şi nici problema rezoluţiunii convenţiei. Culpa în acest sens aparţine în totalitate
reclamanţilor care nu şi-au luat măsuri minime de protecţie în momentul încheierii
convenţiei, prevalându-se pentru a-şi susţine pretenţiile de un act inform care nu poate
produce efecte juridice.
Concluzionând, tribunalul, în temeiul art.296 C.pr.civ. a respins ca nefondate apelurile
declarate de reclamanţii N. J. si N. N. si pârâţii S. J., S. J., S. B. J. şi U. E. împotriva sentinţei
civile nr.3053 din 17.03.2008 pronunţată în dosarul nr(...) al J u d e c ă t o r i e i C l u j-N,
care a fost menţinută în totul ca fiind legală şi temeinică.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au formulat recurs reclamanţii N. J. şi N. N.,
solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei civile atacate în sensul admiterii apelului
cu consecinţa admiterii acţiunii şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată în
toate etapele procesului, respectiv în primă instanţă şi căi de atac.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că decizia atacată este nelegală pentru
următoarele motive.
Decizia cuprinde motive contradictorii. Astfel , pe de-o parte Tribunalul reţine că nu sa făcut
dovada în cauză a unui antecontract de vânzare cumpărare pentru suprafaţa de teren în litigiu,
iar pe de altă parte că este cert că la un moment dat s-a încheiat o convenţie între părţi privind
o anumită porţiune de teren din comuna G., locul numit E..
Mai mult, deşi reţine că nu a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, tribunalul
arată că acest contract s-a încheiat în anul 1963, iar nu în anul 1960( deci s-a încheiat un
contract între părţi).
Ca atare, tribunalul reţinând ca fiind cert că la un moment dat s-a încheiat o convenţie între
părţi, trebuia să lămurească despre ce convenţie este vorba.
Recurenţii au arătat că decizia atacată este nelegală şi netemeinică deoarece T r i b u n a l u l
C l u j a interpretat greşit acrul juridic dedus judecăţii, motiv ce se circumscrie celui prevăzut
de art. 304 pct.8 C.pr.civilă. Acest motiv de casare vizează nu doar neegalitatea, ci şi
netemeinicia hotărârii atacate, fapt apreciat ca atare şi de literatura juridică recentă.
În ceea ce priveşte nelegalitatea hotărârii, recurenţii au arătat că deşi tribunalul a reţinut că
între părţi s-a încheiat cu certitudine o convenţie şi că acest contract a fost încheiat în anul
1963, nu 1960 reclamanţii nu şi-au luat masuri minime de protecţie, prelevându-se pentru a-şi
susţine pretenţiile de un act inform, care nu poate produce efecte juridice. O asemenea
concluzie încalcă prevederile art. 978 Cod civil, care prevede că interpretarea unei convenţii
trebuie făcută în sensul în care poate produce un efect, nu în acela în care nu ar produce nici
unul.
Pe de altă parte, ambele instanţe au confundat înscrisul constatator al convenţiei din 15 august
1960 ( instrumentum) cu însăşi convenţia de vânzare-cumpărare( negotium), ceea ce este
inadmisibil. Toate afirmaţiile instanţei privitoare la înscrisul numit declaraţie privesc doar
înscrisul constatator al convenţie, şi nu convenţia însăşi.
Înţelegerea părţilor privitoare la lucrul vândut şi la preţ reprezintă, în temeiul art. 1294 şi
1295 alin. 1 din codul civil o convenţie de vânzare-cumpărare distinctă de înscrisul
constatator. Aceasta cu atât mai mult cu cât lucrul vândut a fost predat cumpărătorului, iar
preţul a fost încasat în întregime de vânzător.
În ceea ce priveşte netemeinicia deciziei atacate, recurenţii au arătat că dovada
antecontractului este făcută cu înscrisul sub semnătură privată intitulat declaraţie şi cu
declaraţiile martorilor audiaţi în acest proces şi în procesele anterioare.
În mod greşit Tribunalul a reţinut că suprafaţa de teren înstrăinată nu a putut fi stabilită cu
certitudine, că aceasta nu corespunde celei de 29 de arii, această concluzie fiind combătută de
probele administrate în cauză. Prin decizia civilă nr. 43 din 15 februarie 2001 Curtea de A P
E L C L U J a stabilit că reclamantul a cumpărat 29 de ari de teren cu preţul de 3.700 lei, şi,
mai mult, reclamanţii folosesc tocmai această suprafaţă de la data semnării actului.
În ceea ce priveşte data încheierii actului, aceasta este 1960, expresia „ declar vândută partea
de delniţă din grădină care nu-i la colectiv” face referire nu la CAP, ci la fostele H., înfiinţate
de regimul comunist prin anii 1955-1957.
Decizia civilă atacată este dată şi cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, art. 948pct.2 şi 3,
art. 969, art. 1073, 1077, 1294, 1295 alin. 1 Cod civil, art.5 alin. 2 Titlul X din Legea
247/2005.
În acest sens, recurenţii au arătat că, deşi între părţi s-a încheiat o promisiune de vânzare
cumpărare, instanţele de judecată au refuzat să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act
autentic de vânzare cumpărare, încălcând textele legale menţionate mai sus.
Intimaţii au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea apărării s-a arătat în esenţă de către intimaţi că decizia instanţei de apel este
corect motivată şi nu cuprinde motive contradictorii.
În mod corect s-a reţinut astfel că între părţi nu s-a încheiat nici o promisiune de vânzare
cumpărare cu privire la terenul ce face obiectul acţiunii. Instanţa a reţinut că din înscrisul
numit declaraţie şi din declaraţiile martorilor audiaţi nu rezultă că s-ar fi încheiat o convenţie
cu privire la acest teren.
Este real că instanţa a reţinut că între părţi s-a încheiat o convenţie cu privire la o porţiune de
teren din comuna G. în locul numit E., însă această porţiune de teren nu face obiectul
litigiului, motiv pentru care nu se poate reţine că există contradicţie între motivele reţinute de
instanţa de apel.
Instanţa de apel a interpretat corect actul juridic dedus judecăţii, nu a confundat înscrisul
constatator al convenţiei cu convenţia însăşi, ci a constatat corect că pentru a exista o
promisiune de vânzare cumpărare aceasta trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate
prevăzute de art. 948 cod civil, or, în speţă, tocmai pretinsa convenţie având ca obiect terenul
în suprafaţă de 1911 mp. Nu îndeplineşte condiţiile de validitate ale convenţiilor prevăzute de
art. 948 pct. 2 şi 3 Cod civil. Instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale, reţinând că
pretinsa convenţie nu îndeplineşte condiţiile generale de validitate ale convenţiilor,
dispoziţiile legale invocate de recurenţi nu sunt incidente în speţă.
Motivele de netemeinicie invocate sunt inadmisibile raportat la dispoziţiile art. 304
C.pr.civilă, care prevăd expres că modificarea sau casarea hotărârii se poate cere numai în
cazurile limitativ prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.
În subsidiar, intimaţii au arătat că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au calificat
corect starea de fapt, apreciind că probele administrate în cauză nu dovedesc existenţa
consimţământului părţilor şi nici obiectul convenţiei.
În mod corect s-a reţinut că partea vândută este destinată construcţiei de locuinţă pentru case
pentru care reclamanţilor le-a fost constituit dreptul de proprietate conform sentinţei civile nr.
560/2000.
Din expertiza efectuată în cauză rezultă că asupra grupului de cifre din valoarea numerică ce
reprezintă lungimea suprafeţei de teren înscris în act s-au efectuat manevre de radiere şi
înscriere ulterioară. Or, daca intenţia pârâtului ar fi fost aceea de a înstrăina întreaga grădină
din delniţă, toate menţiunile din act şi pretinsa corectare a actului de S. J. nu mai aveau nici o
justificare.
Mai mult, nici unul din martorii propuşi nu au fost de faţă la încheierea convenţiei , nu au
văzut originalul actului şi nu cunosc nici o împrejurare de la S. J., ci doar de la reclamanţi sau
din auzite.
În ceea ce priveşte proba cu expertiza tehnică, instanţa nu a ignorat concluziile acesteia, ci,
apreciind că între părţi nu s-a încheiat o promisiune de vânzare cumpărare cu privire la
terenul identificat în expertiză, motiv pentru care această probă a fost apreciată ca atare.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Curtea reţine că acesta este
fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Instanţa de apel a interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura
acestuia, motivarea tribunalului sub acest aspect fiind contradictorie şi ambiguă.
Din motivarea hotărârii atacate rezultă că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au confundat
proba actului juridic cu actul însăşi, suprapunând în mod nelegal cele doua noţiuni.
Astfel, după ce califică iniţial înscrisul intitulat declaraţie ca fiind un început de dovada scrisă
– calificare ce se impune doar din punct de vedere probator – în final, după analiza probelor
administrate în completare, tribunalul reţine că acest înscris este un act inform care nu
produce efecte juridice – calificare a însăşi naturii convenţiei.
Tribunalul reţine în mod corect că este cert că la un moment dat s-a încheiat între părţi o
convenţie privind o anumită porţiune de teren din comuna G., locul numit E., iar chestiunile
ce trebuiau lămurite erau acelea privind data încheierii convenţiei şi întinderea suprafeţei de
teren.
Ca atare, instanţa reţine în mod corect ca certă încheierea contactului de vânzare-cumpărare,
urmând ca prin declaraţiile martorilor şi pe calea interpretării să se desluşească clauzele
convenţiei referitoare la dată şi obiect - respectiv întinderea terenului. Această interpretare a
clauzelor confuze sau echivoce ar fi trebuit făcută de instanţa de apel prin urmarea regulilor
prevăzute de art. 978-979, art. 980 şi art. 983-984 cod civil. Instanţa, potrivit cu cele
prevăzute în art. 3 şi 969 cod civil, nu putea refuza cererea de executare forţată a contractului
– în speţă, pronunţarea unei hotărâri ce să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare – sub
pretextul obscurităţii sau insuficienţei clauzelor acestora, ci era obligată să le lămurească pe
calea interpretării.
Revenind cele doua elemente ale contractului ce trebuiau lămurite, acestea sunt data si
întinderea terenului ce a făcut obiectul vânzării – identitatea acestuia fiind stabilită în mod
corect de instanţa de apel ca fiind locul numit E., identificat şi prin raportul de expertiză
efectuat în cauză.
Referitor la dată, elementul din contract ce oferea indicii cu privire la aceasta este referirea la
cooperativizarea terenului, termen era susceptibil însă de doua interpretări, fie Gospodarii
Agricole Colective – proces anterior anului 1960, fie Cooperativă Agricolă de Producţie –
proces ulterior anului amintit. Cum din cuprinsul actului nu rezultă in mod neechivoc acest
lucru, prin interpretarea clauzei raportat la elemente extrinseci ce rezultă din probele
administrate, se putea stabili cu certitudine data.
Instanţa de apel a şi procedat la o astfel de interpretare, însă ajunge la o concluzie greşită,
reţinând ca an al încheierii convenţiei anul 1963 – raportat la data intrării vânzătorului în
CAP. Tribunalul ignoră însă ca la această data era deja eliberată autorizaţia de construcţie
încă din 1960, iar recurenţii începuseră deja lucrările la casa amplasată pe terenul litigios,
cumpărat de altfel tocmai în acest sens. Ca atare, stabilirea corectă a datei încheierii
convenţiei era 15 august 1960, iar nu 1963.
În ceea ce priveşte suprafaţa de teren vândută, ea este menţionată în înscrisul denumit
declaraţie, şi anume partea de grădină din delniţă de 300 m lungime şi lăţime de 9,5 m. Cum
însă asupra menţionării lungimii s-au făcut operaţiuni de radiere, tribunalul ar fi trebuit pe
calea interpretării să stabilească care este lungimea corectă a ternului vândut.
Regula esenţială ce ar fi dus la interpretarea corectă a acestei clauze contractuale este cea
prevăzută de art. 980 Cod civil, potrivit căreia clauzele îndoielnice se interpretează după
obiceiul locului încheierii contractului . Or, este de notorietate că în zonele rurale – precum
cel din speţă – gospodăriile ţărăneşti formau un tot unitar, ce cuprindea nu doar casa şi curtea,
ci şi grădina aferentă. Aceasta din urmă era un element esenţial, astfel încât dacă părţile ar fi
înţeles să excludă de la vânzare o parte din aceasta, ar fi prevăzut în mod expres acest fapt.
Un element important în acelaşi sens este şi faptul că părţile şi-au şi executat prestaţiile la
data încheierii convenţiei, preţul fiind plătit şi recurenţii intrând în posesia terenului vândut,
pe care l-au şi stăpânit până în prezent, inclusiv în perioada cooperativizării CAP. Or, această
posesie naşte o prezumţie puternică în favoarea susţinerilor recurenţilor - lungime de 300 m,
şi nu 200 -, prezumţie ce nu a fost nici reţinută, nici combătută de instanţe de apel şi fond prin
raportare la alte probe administrate.
În consecinţă, faţă de cele de mai sus, Curtea reţine că pe calea unei interpretări corecte,
Tribunalul ar fi trebuit să lămurească elementele confuze ale contractului, respectiv data şi
întinderea terenului, reţinându-se acestea ca fiind 1960 şi respectiv 1911 mp.
Concluzionând însă că pretenţiile reclamanţilor se întemeiază pe un act inform, care nu poate
produce efecte juridice, tribunalul a interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii şi a
pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 978-979, art. 980
şi art. 983-984 Cod civil , art. 969 Cod civil, art. 1073, 1077, 1294, 1295 alin. 1 Cod civil,
art.5 alin. 2 Titlul X din Legea 247/2005.
În consecinţă, fiind îndeplinite în cauză motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.7 şi 9
C.pr.civilă, în temeiul art. 312 C.pr.civilă, curtea urmează a admite recursul declarat de
reclamanţii N. J. şi N. N. împotriva deciziei civile nr. 430 din 17 septembrie 2008 a T r i b u n
a l u l u i C l u j pronunţată în dosar nr(...), pe care o va modifica în parte conform
dispozitivului prezentei decizii.
În temeiul art. 274 C.pr.civilă, reţinând culpa procesuală a intimaţilor, îi va obliga pe pârâţii
S. J. jun., S. J., S. B. J. şi U. E. să plătească reclamanţilor suma de 20281 lei cheltuieli de
judecată în toate instanţele.
PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii N. J. şi N. N. împotriva deciziei civile nr. 430 din 17
septembrie 2008 a T r i b u n a l u l u i C l u j pronunţată în dosar nr(...), pe care o modifică în
parte în sensul admite apelul reclamanţilor declarat c/a sentinţei civile nr. 3053/17.03.2008 a
Jud. C-N pe care o schimbă în parte şi în consecinţă:
Admite acţiunea formulată de reclamanţii N. J. şi N. N. împotriva pârâţilor S. J., S. J. jun., S.
J. B., U. E. Cântă T., J. M., T.u J. şi T.u S. şi obligă pe pârâţii S. J. jun, S. J., S. B. J. şi U. E.
să încheie cu reclamanţii contract autentic de vânzare-cumpărare asupra terenului în suprafaţă
de 1911 mp, situat în G., str. A.(...), nr.401, cuprins în T.P. nr. 28397/422/28.02.1995, U. 24,
parcela 16, în caz contrar hotărârea urmând să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Dispune intabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamanţilor cu titlu de vânzare -
cumpărare.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Menţine dispoziţiile deciziei referitoare la respingerea apelului declarat de pârâţi c/a aceleiaşi
sentinţe.
Obligă pe pârâţii S. J. jun., S. J., S. B. J. şi U. E. să plătească reclamanţilor suma de 20281 lei
cheltuieli de judecată în toate instanţele.
Decizia este irevocabilă.
Dată şi pronunţată în şedinţa din 06.02.2009.
PREŞEDINTE JUDECĂTORI
(...) (...) (...) D. H. (...) (...)
GREFIER
(...) (...)
Red.D.C.G./S.M.
2 ex./02.03.2009