Capitolul 1

Pieţele financiare: conţinut şi funcţii

Obiectivele capitolului:

1. înţelegerea conceptelor de bază ale pieţelor financiare;

2. descrierea caracteristicilor diverselor tipuri de titluri
financiare;
3. clasificarea pieţelor de capital după mai multe criterii

Conţinutul capitolului :

1.1. Concepte de bază ale pieţei financiare 8

1.2. Tipologia pieţelor 12
1.3. Valorile mobiliare 15

Cuvinte cheie:
 bursa de valori
 acţiuni
 obligaţiuni
 pieţe interdealeri
1.1. Concepte de bază ale pieţei financiare

Activul este un bun aparţinând unei persoane şi

care poate fi valorificat în activitatea economică. În raport
cu natura procesului de valorificare, activele sunt de două
feluri: reale şi financiare.
Activele reale sunt constituite din bunuri corporale
(tangibile) sau incorporale (intangibile) care, integrate în
circuitul economic, generează venituri în viitor sub formă
de profituri, rente, chirii etc. (engl. tangible sau real
assets).
Activele financiare sunt materializate în înscrisuri
(hârtii ori înregistrări în cont) care consacră drepturile
băneşti ale deţinătorilor lor, precum şi drepturile acestuia
asupra unor venituri viitoare rezultate din valorificarea
activelor respective (dobânzi, dividende, etc.).
După tipul activelor care se negociază şi
mecanismul prin care acestea sunt introduse în circuitul
economic, piaţa financiară este formată din 3 mari
sectoare: piaţa bancară, piaţa monetară, piaţa de capital.
Piaţa bancară se caracterizează prin tranzacţii cu
active bancare nonnegociabile, a căror lichiditate este
maximă. Societăţile bancare au rol de intermediere între
investitori şi utilizatori, pe baza relaţiilor de credit. Piaţa
bancară se caracterizează prin risc redus, siguranţă
(posibilitatea retragerii activelor în orice moment).
Piaţa monetară este caracterizată prin tranzacţii
cu active financiare pe termen scurt de către societăţile
financiare. Activele monetare au grad ridicat de lichiditate
şi sunt negociabile (exemple de active financiare pe termen
scurt: depozite bancare, bilete la ordin, cecuri, certificate
de depozit).
O componentă distinctă a pieţei monetare este
piaţa valutară, care asigură conversia activelor dintr-o
valută în alta.
 Piaţa de capital este specializată în tranzacţii cu
active financiare pe termen rnediu şi lung . Aceste active au
un grad de risc mai mare şi sunt negociabile.
Motivaţia principală a unei pieţe de capital constă în
economia şi plasarea valorilor mobiliare ale agenţilor
economici în căutare de capital, către posibilii investitori,
deţinători de excedente băneşti.
Mişcarea fondurilor în economie se poate face:

 fie ca o finanţare indirectă (prin concentrarea

fondurilor disponibile în bănci şi utilizarea acestor
resurse pentru creditarea utilizatorilor de fonduri),

 fie ca o finanţare directă (prin emisiuni de titluri

financiare de către utilizatorii de fonduri). Şi
finanţarea directă poate avea forme în care se
apelează la intermediari.

Transferurile de capital între cei ce economisesc şi cei ce

au nevoie de capital se poate face în trei modalităţi
diferite:

1.Transferuri directe de bani şi titluri de valoare,

atunci când o firmă vinde acţuni sau obligaţiuni, direct
către investitori, fără să apeleze la intermediari.

BANI

UTILIZATOR INVESTITOR

TITLURI DE VALOARE
(acţiuni, obligaţiuni)
 2.Transferuri prin intermediul unui dealer (o
casă de investiţii). Dealer-ul serveşte drept intermediar şi
facilitează emisiunea de titluri financiare.

TITLURI TITLURI
UTILIZATOR DEALER INVESTITOR

BANI BANI

3.Transferuri printr-un intermediar financiar

(bancă, fond mutual). Intermediarul obţine fonduri
emiţând propriile titluri de valoare şi apoi utilizează banii
pentru a cumpăra titlurile emise de unele firme.

TITLURI TITLURI
FIRME INTERMEDIAR

UTILIZATOR INVESTITOR
INTERMEDIAR

BANI BANI

Aceşti intermediari financiari fac mai mult decât un simplu

transfer de bani şi titluri: ei creează produse financiare noi.

În cazul finanţării directe, se stabileşte o reţea între

emitenţii de titluri (cererea de fonduri) şi investitori
(oferta de fonduri).
 Deci, ca pe orice piaţă se confruntă cererea şi
oferta. În cazul pieţei capitalului: cererea şi oferta de
capital.
Cererea de capital este exprimată de către
societăţilor publice şi private, instituţii financiar-bancare
naţionale şi internaţionale, societăţi de asigurări, etc.
Cererea de capital poate fi structurală (se
concretizează în finanţarea de investiţii productive şi acţiuni
sociale, constituirea capitalurilor financiare ale societăţilor
publice şi private, etc.) sau legată de factori conjuncturali
(indisponibilitatea resurselor financiare interne, necesităţi
financiare determinate de deficitele bugetare şi ale
balanţelor de plăţi, etc.).
Debitorii se pot clasifica, fie după activitatea
economică, fie după scopul urmărit. După primul criteriu,
debitorii pot fi: guvernele, întreprinderile publice şi private
fără profil financiar, instituţii financiare, instituţii monetare
centrale, etc. După scopul urmărit avem pentru finanţarea
industiei şi gospodăriei comunale, petrol şi gaze naturale,
transport şi servicii publice, bănci şi finanţe, organizaţii
internaţionale, scopuri generale.
Oferta de capital provine din economisire.
Persoanele fizice şi juridice care dispun de astfel de
economii le pot depune la bănci sau le pot investi, fie în
investiţii reale, fie în plasamente.
Investitorii pot fi individuali (persoane fizice sau
juridice care realizează tranzacţii de dimensiuni modeste)
sau instituţionali (societăţi sau instituţii care fac tranzacţii
de dimensiuni mari: bănci, societăţi de asigurare, societăţi
de investiţii, fonduri mutuale, fonduri de pensii).
1.2. Tipologia pieţelor

Pieţele de capital sunt de mai multe feluri:

1) în funcţie participanţii la tranzacţie, scopul tranzacţiei şi

momentul în care se face tranzacţia , piaţa de capital poate
fi de două feluri:

 Piaţa primară este piaţa pe care sunt

negociate pentru prima oară titlurile financiare
nou emise. Tranzacţiile au loc între compania
emitentă (care are nevoie de fonduri) şi
investitori (care doresc să-şi utilizeze fondurile
disponibile investindu-le în titluri financiare
profitabile).

 Piaţa secundară este piaţa pe care sunt

tranzacţionate valori mobiliare aflate deja în
circulaţie. Această piaţă creează lichiditate
pentru investitori. Tranzacţiile au loc între
investitori şi nu afectează fluxurile de numerar
ale companiei care a emis titlurile.

2) în funcţie de tipul titlurilor care fac obiectul tranzacţiilor ,

distingem două mari categorii:

 Piaţa obligaţiunilor este piaţa pentru

instrumente de datorie de orice fel.

 Piaţa acţiunilor este piaţa pentru

tranzacţionarea acţiunilor comune şi
preferenţiale ale companiilor private.

 Piaţa opţiunilor piaţa pe care se

tranzacţionează contracte de opţiuni (produse
derivate). Contractele sunt executate la
 opţiunea deţinătorului.

3) în funcţie de modalităţile de negociere distingem între:

 Piaţa de licitaţie este piaţa în care

tranzacţionarea este condusă de o parte terţă.
Preţul este stabilit în funcţie de suprapunerea
preţurilor la ordinele primite de a cumpăra sau
a vinde valori mobiliare, respectiv în funcţie de
raportul cerere - ofertă.

 Piaţa de negocieri este piaţa în care

vânzătorii şi cumpărătorii negociază între ei
preţul şi volumul tranzacţiei, direct sau prin
intermediul brokerului sau dealerului.

1) în funcţie de nivelul de organizare a pieţei:

 Piaţa OTC (engl. over the counter) sau la

ghişeu este o piaţă prin telefon, telex sau
computer localizată la sediile brokerilor sau
dealerilor. Este o piaţă de negociere şi, în
general, este pentru obligaţiuni.

 Piaţa organizată este o piaţă cu reguli de

tranzacţionare fixate. Are o localizare fizică
centrală. Este o piaţă de licitaţie. Pe aceste
pieţe sunt tranzacţionate în principal acţiunile.

2) în funcţie de momentul în care se execută contractele

încheiate:

 Piaţa la vedere (piaţă în numerar) este piaţa

pe care titlurile financiare sunt tranzacţionate
pentru livrare şi plată imediate.
  Piaţa la termen (piaţă futures) este piaţa pe
care titlurile financiare se tranzacţionează
pentru livrare şi plată ulterioare.

În funcţie de momentul în care se face tranzacţia,

piaţa de capital se divide în două segmente dependente
temporal: primară şi secundară.
Piaţa primară are rolul de plasare a emisiunilor de
titluri pentru atragerea capitalurilor pe termen mediu şi
lung, atât pe pieţele interne de capital, cât şi pe piaţa
internaţională.
Odată puse în circulaţie, titlurile mobiliare fac
obiectul tranzacţiilor pe piaţa secundară. Existenţa
acestui tip de piaţă oferă posibilitatea deţinătorilor de
acţiuni şi obligaţiuni să le valorifice înainte ca acestea să
aducă profit (dividende sau dobânzi).
Piaţa secundară reprezintă, în acelaşi timp,
modalitatea de a concentra în acelaşi loc investitori
particulari sau instituţionali, care pot vinde sau cumpăra
titluri mobiliare având garanţia că acestea au valoare şi pot
fi reintroduse oricând în circuit.
Piaţa secundară este şi expresia aproape perfectă a
reglării libere între cererea şi oferta de valori, fiind un
barometru, în primul rând, al nevoii de capital, dar şi al
stării economice, sociale şi politice a unei ţări.
Asigurând mobilitatea capitalurilor, a lichidităţilor pe
termen mediu şi lung, a negociabilităţii oricărui titlu plasat
pe piaţa primară, piaţa secundară, atrage atât investitorii
de profesie cât şi pe cei de ocazie, în speranţa unui profit
maxim în timp record.
Preţul la care se negociază titlurile mobiliare, ca
expresie a cererii şi ofertei, reprezintă şi echilibrul a doi
factori opuşi: maximizarea rentabilităţii unui titlu şi
minimizarea riscului (ambele referitoare la dividende sau la
dobânzi sau la preţul de vânzare-cumpărare în viitor).
1.3. Valori mobiliare

Titlurile financiare reprezintă modul de existenţă

a activelor nebancare. Ele sunt exprimate într-un înscris
(document scris sau înregistrare electronică), care atestă
existenţa unei relaţii contractuale între emitent şi deţinător
şi garantează drepturile posesorului lor (engl. securities).
Din acest punct de vedere ele fac parte din categoria
titlurilor de valoare de credit, având o serie de trăsături, în
cadrul lor făcându-se deosebire între cele comerciale şi
necomerciale.
Titlurile comerciale includ, atât titlurile care exprimă
un drept real asupra mărfii aflate în depozit (recipisa de
depozit – engl. warehouse receipt) sau pe vas
(conosamentul – engl. bill of lading), cât şi titlurile care
constată o creanţă comercială a deţinătorului lor (efecte de
comerţ).
Titlurile necomerciale includ titlurile de valoare care
rezultă din operaţiuni financiare pe termen scurt
(instrumente monetare) sau pe termen lung (instrumente
de capital).
Titlurile de capital permit transformarea unor valori
imobiliare prin esenţa lor (pământ, clădiri, echipamente) în
valori mobiliare prin natura lor (acţiuni, etc.).
Titlurile financiare au o anumită valoare (hârtii de
valoare). Deţinătorul lor se află în poziţia de investitor - a
investit fondurile sale şi şi-a asumat riscul deţinerii lor. Din
acest punct de vedere, titlurile financiare sunt drepturi,
pretenţii (engl. claims) asupra unor venituri viitoare.
Valoarea intrinsecă a titlurilor se determină prin
calcul şi este funcţie de rezultatele plasamentului, de
veniturile viitoare ale investiţiei.
Valoarea de piaţă se formează în mod curent în
raport cu cererea şi oferta pentru titlurile respective şi
reflectă estimările, anticipările oamenilor de afaceri privind
performanţele activului respectiv.
Titlurile financiare sunt titluri de valoare care dau
dreptul deţinătorilor - investitori - de a obţine în condiţiile
specificate în titlu, o parte din veniturile viitoare ale
emitentului.
Produsele bursiere reprezintă totalitatea titlurilor
financiare ce se tranzacţionează pe piaţa de capital. După
modul în care sunt create, produsele bursiere pot fi:
primare, derivate, sintetice.
Titlurile primare sunt emise de utilizatorii de
fonduri
- pentru mobilizarea capitalului propriu (se numesc şi
instrumente de proprietate, engl. equity instruments,
cum sunt, de exemplu, acţiunile)
- sau pentru atragerea capitalului împrumutat (se
numesc şi instrumente de datorie, engl. debt
instruments, cum sunt de exemplu obligaţiunile).

Rolul titlurilor primare este dublu:

 de a asigura mobilizarea capitalului pe termen
lung,

 de a acorda drepturi asupra veniturilor băneşti

ale emitentului.

Titlurile derivate sunt produse bursiere rezultate

din contracte încheiate între emitent (vânzător) şi
beneficiar (cumpărător) şi care dau celui din urmă drepturi
asupra unor active ale emitentului, la o scadenţă viitoare,
în condiţiile stabilite prin contract. Titlurile derivate sunt de
două feluri: contracte futures şi opţiuni.
Produsele sintetice rezultă din combinarea de
către societatea financiară a unor active financiare diferite
şi crearea unui instrument de plasament nou.
 În continuare, vom analiza în detaliu cele două
tipuri principale de titluri financiare: acţiunile şi
obligaţiunile.

Acţiunile (engl. shares) sunt titluri financiare emise de o

companie pentru constituirea, mărirea sau restructurarea
capitalului propriu. Sunt valori mobiliare care reprezintă o
cotă parte din capitalul social al unei societăţi şi care
încorporează drepturi sociale şi patrimoniale.
În funcţie de drepturile conferite, distingem două
tipuri de acţiuni:
 acţiuni comune şi
 acţiuni preferenţiale.
Acţiunile comune dau drept de vot, dau drept la
dividend (dividendul este un venit variabil), dreptul la
informare, etc.
Acţiunile preferenţiale nu dau drept de vot, în
schimb dau drept la un dividend fix, care se plăteşte
înaintea celui variabil.
Mai distingem între:
 acţiuni nominative (cele care au înscrise pe
ele numele deţinătorului, iar transferarea
dreptului de proprietate se face nominal) şi
 acţiuni la purtător (toate drepturile conferite
de acţiune revin celui ce deţine acţiunea).
La emisiune preţul este valoarea nominală (valoarea
paritară) ce rezultă din împărţirea capitalului social la
numărul de acţiuni.

Obligaţiunile (engl. bonds) sunt titluri reprezentative ale

unei creanţe a deţinătorului asupra emitentului, care poate
fi statul, un organism public sau o societate comercială. Ele
dau dreptul la încasarea unei dobânzi şi vor fi
răscumpărate de către emitent la scadenţă.
 Pentru emitent, obligaţiunile reprezintă un
instrument de mobilizare a capitalului de împrumut. Ele au
valoare nominală şi dau drept de încasare a unui cupon
(dobânda).
Emisiunea se poate face, fie ad pari (la valoarea
nominală), fie sub pari (sub valoarea nominală).
Rambursarea se poate face, fie ad pari, fie supra pari
(peste valoarea nominală).

Tipuri de obligaţiuni:

- obligaţiune ipotecară (engl. mortgage bond) - sunt

obligaţiuni pentru care datoria este garantată cu
ipotecă pe activele emitentului;

- obligaţiune generală (engl. debenture bond) - este o

creanţă pe ansamblul activelor emitentului,
negarantată;

- obligaţiune asigurată (engl. colateral trust bond) - este

garantată cu titluri asupra unor terţi, deţinute de
emitent şi depuse la un garant;

- obligaţiune cu fond de răscumpărare (engl. sinking

fund bond) - emitentul alimentează periodic un fond
din care va răscumpăra la scadenţă obligaţiunea;

- obligaţiune retractabilă (engl. callable bond) - poate fi

răscumpărată înainte de scadenţă;

- obligaţiune convertibilă (engl. convertible bond) - poate

fi preschimbată, la opţiunea deţinătorului, în acţiuni.
Deosebiri între acţiuni şi obligaţiuni:

 acţiunile reprezintă parte din capitalul unei societăţi

pe acţiuni, în timp ce obligaţiunile sunt o fracţiune
dintr-un împrumut;

 din punct de vedere al rolului oferit deţinătorului în

gestiunea companiei, spre deosebire de obligaţiuni
care nu conferă nici un rol, acţiunile dau drept de
vot în Adunarea Generală a Acţionarilor;

 veniturile acţionarilor sunt variabile (în funcţie de

profituri şi de politica de dividende a companiei);
veniturile obligatarilor sunt fixe, stabilite sub forma
de cupoane;

 riscurile asumate de acţionari sunt mai mari decât

cele ale obligatarilor; acţionarii asumă riscuri legate
de evoluţia nefavorabilă a afacerii mergând până la
faliment, în timp ce obligatarii îşi asumă riscul
eventualei nerambursări;

 în timp ce obligaţiunile au scadenţă (moment în

care este rambursată valoarea nominală), acţiunile
sunt emise pe perioadă nedeterminată.
Întrebări recapitulative
1. Descrieţi într-o paralelă acţiunile şi obligaţiunile.
2. Clasificaţi pieţele de capital după mai multe criterii.

Teste grilă:
1. Titlurile primare nu:
a. sunt emise de utilizatorii de fonduri
b. asigură mobilizarea capitalului pe termen
scurt
c. dau deţinătorilor drepturi asupra veniturilor
băneşti nete ale emitentului
2. Finanţarea indirectă într-o economie se poate realiza
prin:
a. concentrarea disponibilităţilor băneşti la
bănci şi utilizarea acestora pentru acordarea
de credite;
b. emisiunea de titluri de către utilizatorii de
fonduri;
c. constituirea de depozite bancare de către
agenţii economici.
3. Piaţa financiară este o piaţă:
a. pe termen scurt
b. închisă
c. pe termen lung
4. Piaţa secundară este o piaţă:
a. Pe care sunt tranzacţionate valori mobiliare
aflate deja în circulaţie;
b. Pentru instrumentele de datorie de orice fel;
c. Pe care se tranzacţionează spot valori
mobiliare pentru livrare condiţionată.
Răspunsuri: 1. – b; 2. – a; 3. – c; 4. – a
Bibliografie:
Popa, I., Bursa, Vol. I, - organizare, funcţii, experienţe –
Colecţia Bursa, Bucureşti, 1993