UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” DIN

SIBIU
FACULTATEA DE TEOLOGIE
TEOLOGIE ISTORICĂ, AN 2 SEM I

ÎN DRUM SPRE MAREA UNIRE

(CONTRIBUȚIA BISERICII ORTODOXE )

Prof. Univ. Dr. Masterand.

Paul Brusanowski Marcu Denisa

 Sibiu, 2021

Cuprins

INTRODUCERE.......................................................................................................2
I. CARDUL GENERAL AL RELAȚIILOR DINTRE STAT ȘI BISERICĂ..........3
II. CONSTITUȚIA ROMÂNIEI DIN 1866, ARTICOLUL 21................................4
III. LEGEA ASUPRA CLERULUI MIREAN ȘI A SEMINARIILOR....................4
IV. LEGEA CONSISTORIULUI BISERICESC ȘI LEGEA PENTRU CASA
BISERICII.................................................................................................................5
V. CONTRIBUȚIA BISERICII ȘI MAREA UNIRE...............................................6
CONCLUZII.............................................................................................................8
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................9

1
INTRODUCERE

De-a lungul secolelor, românii au avut un vis sfânt, acela de a trăi într-un singur stat, într-
un stat românesc. Deși vorbeau aceeași limbă, aveau aceeași credință, aceleași obiceiuri și același
trecut istoric, nedreptatea, asuprirea, vitregiile istoriei au făcut ca ei să trăiască împărțiți în mai
multe state : Transilvania, Moldova, Țara Românească, Dobrogea.1 Sunt în istoria popoarelor, ca
și în viața indivizilor, momente de răscruce, momente hotărâtoare, care însă numai arareori pot fi
considerate ca efectul întâlnirii, căci aproape totdeauna asemnea momente apar în urma unei
îndelungate perioade de pregătire, mai mult sau mai puțin conștientă. Un astfel de moment
hotărâtor a trăit poporul român la 1 decembrie 1918, când acel „vis neîmplinit” al românilor
ardeleni avea să devină o relitate. Dar acest moment hotărâtor a fost pregătit de multe veacuri de
așteptări, de lupte și jertfe ale întregului popor român; lupte și jertfe la care clerul ortodox român
și-a dat partea sa de contribuție.
După formarea statelor independente românești, Țara Românească și Moldova, Biserica
Ortodoxă, ridicată la rangul de mitropolie, a sprijinit puternic lupta pentru independență a
statului feudal. Apărarea și întărirea Orodoxiei însemna, în același timp, și apărarea neatârnării
politice, a ființei și a unității sufletești a poporului de pe întreg pământul românesc. Mai mult
decât atât, în Transilvania, Biserica Ortodoxă, neavând caracter oficial, s-a menținut și s-a întărit
mai ales prin legăturile permanente pe care le-a avut cu Țara Românească și Moldova. Aceste
legături bisericești au întărit și mai mult poporul român din Transilvania, ajutându-l să reziste
împotriva tendințelor de catolicizare și desnaționalizare.
Unirea din 1918 într-un singur stat a tuturor românilor s-a realizat, aşadar, ca expresie a
voinţei populare într-un context favorabil. A încununat aspiraţiile seculare ale românilor de a
vieţui într-un singur stat. Ea a fost rodul luptei tuturor forţelor şi categoriilor sociale interne.2
La 11 februarie 1866, a avut loc abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Concomitent s-a
constituit guvernul prezidat de Ion Ghica, acesta l-a propus în calitate de domn al României pe
contele Filip de Flandra, fratele regelui Leopold al II-lea al Belgiei. Propunerea a fost aprobată
1
http://thenextgenerationsgv2.ro/wp-content/uploads/2012/11/1-Decembrie-1918.ppt
2
http://istoria-romaniei.blogspot.com/2010/02/importanta-istorica-marii-uniri-din.html

2
prin aclamații, dar Napoleon al III-lea nu a primit favorabil această alegere, întrucât Filip de
Flandra aparținea familiei de Orleans, pretendentă la tronul Franței. În aceste circumstanțe,
anticipând opoziția lui Napoleon al III-lea, ministrul de Externe al Belgiei a făcut cunoscut faptul
că Filip de Flandra nu acceptă calitatea de domn al României. După întrunirea la Paris,
conferința a transmis guvernului de la București verdictul care se stabilise, și anume alegerea
unui nou domnitor. În acest context, puterea a fost încuviințată (prin alegerile realizate de către
plebiscit) principelui Carol de Hohenzollern, care a fost ales ca domn al României, sub numele
de Carol I. 3

I. CARDUL GENERAL AL RELAȚIILOR DINTRE STAT ȘI

BISERICĂ
Instituția bisericească din vechiul Regat al Românei a fost organizată într-o manieră
diferită comparative cu Mitropolia ardeleană, au existat variate legi referitoare la Biserică, emise
de Parlament, și regulamente Bisericești, de Sf. Sinod și aprobate de Guvern și intrate în vigoare
prin sancțiune regală. Printre legile cele mai însemnate pentru organizarea vieții bisericești după
sosirea în țară a domnitorului Carol I se numără:

• Constituția României din 1866, articolul 21;

• Legea Consistoriului

• Legea asupra clerului mirean și a seminariilor

• Legea Casei Bisericii 4

În acest context s-a creat un haos legislativ, deoarece legile emise sufereau frecvente
modificări, pe care autoritățile centrale încercau să îl stăvilească prin emiterea unor ordonanțe.

Este remarcabilă afirmația ambasadorul Italiei Beccaria la București: „A face și a desface

legi, dintre care unele abia intraseră în aplicare, este una din plăgile României și arată cu ce

3
Ioan Scurtu, ISTORIA ROMÂNILOR ÎN TIMPUL CELOR PATRU REGI (1866-1947), vol. I, Carol I, Editura
Enciclopedică, București, 2004, pag. 56-65
4
Paul Brusanowski, Stat și Biserică în Vechea Românie între 1821-1925, Editura UBB Cluj, 2010, pag 97

3
ușurință se legiferează în această țară. Consecința este că acei care le fac, ei înșiși nu le aplică și
5
multe din ele rămân literă moartă”.

II. CONSTITUȚIA ROMÂNIEI DIN 1866, ARTICOLUL 21

Constituția din 1866 este actul juridic și politic fundamental al României adoptat după
Unirea Principatelor Române. După abdicarea la 11 februarie 1866 a lui Alexandru Ioan Cuza,
atât liberalii, cât și conservatorii înclinau, majoritatea, pentru aducerea unui prinț dintr-o dinastie
străină pe tronul României, fapt ce ar fi garantat siguranța stabilității politice și sociale.
Constituția din 1866 este prima constituție propriu-zisă a României, adoptată după modelul
Constituției Belgiei din 1831.

Constituția din anul 1866 a stabilit că: „ Libertatea conștiinței este absoluta. Libertatea
tuturor cultelor este garantată întrucât însă celebrațiunea lor nu aduce o atingere ordinii publice
sau bunelor moravuri. Religiunea ortodoxă a Răsăritului este religiunea dominantă a Statului
român. Biserica Ortodoxă Română este și rămâne neatârnată de orice chiriarhie străină,
păstrându-și însă unitatea cu Biserica Ecumenică a Răsăritului în privința dogmelor. Afacerile
spirituale, canonice și disciplinare ale Bisericii Ortodoxe Române se vor regula de o singură
autoritate sinodală centrală, conform unei legi speciale”. 6
În acest articol constituțional putem observa faptul că Biserica se bucura de sprijinul
Statului: „Biserica este un organism de Stat și unul din cele mai principale; ea trăiește împreună
cu Statul, contribuie la viața lui și Statul, la rândul lui, este sprijinul Bisericii” În unele privințe
era asigurată o anumită egalitate între culte. Tot aici se specifica modul prin care veneau aleși
membrii Mitropoliei și ai Eparhiei: “Mitropoliții si episcopii eparhiei ai bisericii ortodoxe
romane sunt aleși după modul ce se determina prin o lege speciala”. 7

III. LEGEA ASUPRA CLERULUI MIREAN ȘI A SEMINARIILOR

Proiectul Legii pentru îmbunătățirea condiției clerului, întocmit în mai 1891 de o
comisie a Sinodului, a fost pus promulgat în anul 1893 și pus în vigoare în anul succesiv.

5
Ibidem, pag 98
6
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=37755
7
Ibidem

4
Părintele Dumitru Stăniloae afirma că aceasta este “cea mai de seama lege ce s-a făcut în secolul
nostru”. 8
Această lege propunea: introducerea lefurilor pentru preoți, garantate de către Stat;
stabilirea numărului de parohii și rectificarea numărului de preoți mai ales la sate deoarece
aceștia erau supranumerari; condițiile și studiile necesare care trebuiau realizate de către viitorul
preot sau diacon pentru ocuparea postului dorit: numirea parohului sau diaconului într-o parohie
urbană era condiționată de diploma de absolvire a cursului complet al seminarului de 8 clase.
Conform articolul 41, se sublinia faptul că “în parohiile urbane fiecare paroh primește o
leafă de 200 de lei pe lună, dacă este licențiat sau doctor în teologie; 100 de lei pe lună dacă este
absolvent al seminarului complet; 60 pe lună, dacă este absolvent al seminarului inferior..”.9 Prin
Legea clerului mirean și a seminariilor, salarizarea preoților intra în grija Statului.
Per ansamblu putem afirma faptul că această lege vizează următoarele probleme:
salarizarea clerului, întreținerea bisericilor, fixarea parohiilor, numirea și pregătirea clerului de
mir, controlul administrativ și disciplinar în Biserică.

IV. LEGEA CONSISTORIULUI BISERICESC ȘI LEGEA PENTRU

CASA BISERICII
În anul 1896 criza bisericească existentă s-a conturat, aceasta a reprezentat o urmare a unei
crize mai vechi din viața bisericească română Legea sinodală din anul 1872, a avut trei mari
lipsuri: modul alegerii ierarhilor, sfera restrânsă de competentă a Sinodului și înlăturarea din
viața bisericească a clerului inferior. Legea sinodală a creat o clasă privilegiată de clerici
superiori, total dezinteresați de soarta preoțimii de rând. Aici, preoții nu aveau nici o influență în
organizarea bisericească. De aceea, domnitorul Alexandru Ioan Cuza emisese în 1864 Decretul
organic pentru înființarea unei autorități sinodale centrale pentru afacerile Bisericii române,
acordând preoțimii dreptul de a-și trimite reprezentanți în Sfântul Sinod.10
O etapă importantă pentru evoluția pozitivă a vieții bisericești române a fost marcată de
către reformele de la începutul secolului XX, ale titularului Ministerului Cultelor, Spiru Haret.
8
Prof. Univ. Dr. Nicolae Isar, Biserică-Stat-Societate în România Modernă (1821-1914), Editura Universitară,
București, 2014, pag 53
9
Ibidem, pag 257
10
Paul Brusanowski, Stat și Biserică în Vechea Românie între 1821-1925, Editura UBB Cluj, 2010, pag 124

5
Acesta se preocupa nu doar de problemele învățământului ci și de chestiunile legate de Biserică.
În primul rând, a contribuit la înființarea unei importante instituții, Casa Bisericii, în ianuarie
1902, care avea ca menire principală administrarea fondurilor Bisericii și bunurile acesteia. 11
Spiru Haret a fost cel care a susținut noua lege din 1909 referitoare la Consistoriul superior
bisericesc, noul organism mai larg de conducere a Bisericii. Prin introducerea acestei Instituții în
viața bisericească, se elimina o importantă lacună instaurându-se unitatea între clerul înalt și
clerul de rând și în același timp era satisfăcută dorința figurilor bisericești ca Sfântul Sinod să
rămână în continuare un corp distinct.12

V. CONTRIBUȚIA BISERICII ȘI MAREA UNIRE

În timpul Războiului din perioada 1916-1918, mai mult de 250 de preoți ortodocși români au
însoțit trupele armatei române pe câmpurile de luptă în calitate de confesori militari. Unii dintre
ei au murit pe front, alții au fost luați prizonieri şi deportați. Peste 200 de călugări şi călugărițe au
activat ca infirmieri în diferite spitale de campanie sau pe front, unii murind la datorie, din cauza
tifosului exantematic. Sute de preoți au fost anchetați, jefuiți sau alungați din parohiile lor de
către inamic, alții au murit împușcați în teritoriile ocupate de trupele germane. În Transilvania,
150 de preoți au fost aruncați în închisorile maghiare, unii fiind condamnați la moarte sau la ani
grei de închisoare. Alți peste 200 de preoți au fost deportați în vestul Ungariei, în județul Șopron,
unde au trăit în condiții inumane până la eliberarea lor în 1919 de către trupele române.13
La edificarea Marii Uniri din anul 1918 a contribuit o generaţie importantă de
personalităţi precum: regele Ferdinand, Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Ion Nistor,
Take Ionescu, Ion Inculeţ, Pantelimon Halipa, Nicolae Iorga şi mulţi alţii. Acestora li li s-au
alăturat un număr însemnat de slujitori ai Bisericii româneşti - episcopi, vicari, consilieri,
profesori de teologie şi preoţi de parohie, călugări etc. - care s-au aflat în primele rânduri ale
luptătorilor pentru unitate. De exemplu, pentru Transilvania amintim aici numele profesorilor

11
Prof. Univ. Dr. Nicolae Isar, Biserică-Stat-Societate în România Modernă (1821-1914), Editura Universitară,
București, 2014, pag 55
12
Ibidem, pag 56
13
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Membru corespondent al Academiei Române, Istoria Bisericii Ortodoxe
Române, ediția a-III-a revăzută, editura BASILICA, București, 2013, p. 471-473.

6
teologi Nicolae Bălan (viitor mitropolit); la Caransebeş pe Episcopul Miron Cristea, la Arad pe
Ioan Papp şi alţii.
Pentru unitate naţională militau şi periodicele vremii: „Telegraful român” (Sibiu),
„Biserica şi şcoala” (Arad), „Foaia diocezană” (Caransebeş), „Cuvântul Moldovenesc”
(Chişinău), „Glasul Bucovinei” (Cernăuţi) şi altele.14
Întreaga Biserică românească - cler şi popor - şi-a adus contribuţia la lupta de emancipare
a naţiunii române şi la îndeplinirea unui ideal vechi de multe veacuri - unirea tuturor românilor
într-un singur stat. Oamenii Bisericii au acţionat prin cuvânt şi faptă, prin predică şi pastorală,
prin îndemn şi acţiune directă, prin luptă şi implicare la realizarea Unirii din 1918.
În ceea ce privește evenimentul însuși al Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie
1918, între cei 1228 de delegați oficiali din Adunarea Națională Constituantă au fost şi mulţi
slujitori ai Bisericii. Cele două Biserici româneşti din Transilvania (ortodoxă şi greco-catolică)
au fost reprezentate la Alba Iulia prin cinci episcopi, patru vicari, zece delegați ai consistoriilor
(consiliilor eparhiale) ortodoxe şi ai capitulilor greco-catolice, 129 de protopopi, câte un
reprezentant al institutelor teologice-pedagogice şi câte doi reprezentanți ai studenţilor teologi, la
care se adaugă numeroşi alţi preoţi sosiţi în fruntea păstoriţilor lor, veniţi să pecetluiască dorinţa
de veacuri a strămoşilor români de a trăi neasupriți, într-o singură ţară. În Marele Sfat al naţiunii
române, ca şi în Consiliul Dirigent, au fost aleși, de asemenea şi slujitori ai Bisericii, iar
episcopul ortodox român de Caransebeș, Miron Cristea, viitorul Mitropolit Primat (1919) şi apoi
Patriarh al României Mari (1925), şi episcopul greco-catolic de Gherla, Iuliu Hossu, au fost aleși
în delegația de patru persoane care a prezentat Actul Unirii Regelui Ferdinand, la București.15
În ziua de duminică, 1 Decembrie 1918, clopotele bisericilor româneşti din Alba-Iulia
chemau la slujba „învierii” şi „unirii” neamului nostru; aici s-au săvârşit Sfânta Liturghie şi Te
Deum-uri. După slujbă s-a întrunit Adunarea naţională constituantă, la care au participat cei
1.228 delegaţi oficiali pentru a vota unirea. După îndeplinirea tuturor formelor de votare (de
alegere a comisiei de validare a mandatelor) a fost ales Biroul Marii Adunări Naţionale ce avea
trei preşedinţi: Gheorghe Pop de Băseşti, Episcopul Ioan I. Papp al Aradului şi Demetriu Radu al
Oradiei.

14
http://ziarullumina.ro/contributia-bisericii-la-marea-unire-128572.html
15
http://ziarullumina.ro/biserica-poporului-roman-a-contribuit-intens-la-marea-unire-a-acestuia-intr-un-stat-unitar-
107438.html

7
 Biserica românească a fost întotdeauna legată de soarta poporului român. Este uşor de
remarcat faptul că ori de câte ori în viaţa poporului român a existat un moment de răscruce, ori
când s-au împlinit idealuri scumpe tuturor românilor, atunci şi în viaţa Bisericii româneşti au
avut loc mutaţii ce au generat emulaţii spirituale şi împliniri bisericeşti. Astfel, întemeierea
statelor feudale româneşti a fost urmată în plan bisericesc de întemeierea mitropoliilor româneşti,
la Suceava şi Argeş. Aşa cum unirea Moldovei şi Ţării Româneşti din 1859 a fost imediat urmată
de unirea celor două Biserici Ortodoxe sub un mitropolit primat. Iar cucerirea independenţei
naţionale în 1877-1878 şi recunoaşterea ei internaţională a fost urmată în 1885 de recunoaşterea
autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Un fapt cu semnificaţii asemănătoare s-a întâmplat şi
după Marea Unire din 1918, care a fost urmată de unificarea Bisericilor Ortodoxe surori din
teritoriile reunite cu Ţara şi din Vechiul Regat şi de ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la
statutul de Patriarhie (1925).
Anul 1918 a reprezentat în istoria poporului nostru anul marilor sale realizări pe tărâm
naţional, încununarea victorioasă a unui lung şir de aşteptări şi de renunţări, de lupte şi de
sacrificii pentru un crez, pentru un ideal: desăvârşirea statului naţional unitar. Înfăptuitorul Marii
Uniri din 1918 a fost poporul român, iar Biserica Ortodoxă Română a contribuit la înfăptuirea
acestui ideal naţional.16

CONCLUZII
În concluzie, în efortul de deşteptare şi păstrare a conştiinţei naţionale, fără de care
realizarea unităţii naţionale nu ar fi fost posibilă, un rol deosebit de important l-au avut legăturile
bisericeşti dintre românii din cele trei provincii. Aceste legături au fost concretizate prin
răspândirea cărţilor religioase, copiate sau tipărite în centrele religioase din cele trei provincii,
prin schimburi de meşteri (zidari, pictori, cântăreţi, copişti, tipografi), prin ctitorirea de biserici
(cum este cazul celor ctitorite de Voievodul Martir Constantin Brâncoveanu în Ţara Făgăraşului,
sau de către Dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt la Feleac, lângă Cluj-Napoca)
etc. Un rol deosebit la înfăptuirea Marii Unirii au avut preoții prin faptul că au fost mereu alături
de popor, prin predicile lor, prin mariile scarificii făcute, iar unii dintre ei suferind chiar și în
închisori.

16
http://ziarullumina.ro/contributia-bisericii-la-marea-unire-128572.html

8
BIBLIOGRAFIE

CĂRȚI

 Ioan Scurtu, ISTORIA ROMÂNILOR ÎN TIMPUL CELOR PATRU REGI (1866-1947),

vol. I, Carol I, Editura Enciclopedică, București, 2004
 Mircea Păcurariu, Membru corespondent al Academiei Române, Istoria Bisericii
Ortodoxe Române, ediția a-III-a revăzută, editura BASILICA, București, 2013
 Nicolae Isar, Biserică-Stat-Societate în România Modernă (1821-1914), Editura
Universitară, București, 2014
 Paul Brusanowski, Stat și Biserică în Vechea Românie între 1821-1925, Editura UBB
Cluj, 2010SURSE

ONLINE

 http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=37755

 http://thenextgenerationsgv2.ro/wp-content/uploads/2012/11/1-Decembrie-1918.ppt

 http://istoria-romaniei.blogspot.com/2010/02/importanta-istorica-marii-uniri-din.html

 http://ziarullumina.ro/biserica-poporului-roman-a-contribuit-intens-la-marea-unire-a-
acestuia-intr-un-stat-unitar-107438.html
 http://ziarullumina.ro/contributia-bisericii-la-marea-unire-128572.html