Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ŞI LUNG (1)
Decizia de finanţare face alegerea intre sursele proprii de capital si cele imprumutate.
Decizia de finanţare pe termen mediu şi lung constă în (figura 1):
determinarea capitalului permanent necesar şi repartizarea lui între fonduri proprii şi
împrumutate, ceea ce presupune căutarea unei structuri financiare optime, pentru
care costul capitalului este minim şi valoarea întreprinderii maximă;
definirea politicii de dividend.
interne (autofinanţarea);
Surse proprii
externe (aporturi noi de capital şi subvenţii).
credite bancare;
Surse împrumutate împrumuturi din obligaţiuni;
surse închiriate (leasingul).
Dacă însă se previzionează profituri mari în viitor, se vor prefera sursele împrumutate
(debt financing) şi ulterior, când valoarea de piaţă a acţiunilor va creşte datorită
profiturilor obţinute, se pot emite acţiuni;
Dezavantajele cotării la bursă sunt reprezentate de expunerea mai mare la riscuri (cum
ar fi cel al unei preluări ostile), volumul mare de informaţii care trebuie pus la dispoziţia
publicului sub formă de rapoarte periodice şi deturnarea obiectivelor managementului pe
termen lung, din cauza exigenţelor pe termen scurt impuse de piaţă (întreprinderile cotate
trebuie să menţină o politică de creştere progresivă pentru a atrage acţionari şi trebuie să
distribuie constant dividende).
Sursele proprii
Autofinanţarea reprezintă surplusul monetar degajat în timpul unui exerciţiu financiar şi
pus la dispoziţia întreprinderii pentru finanţarea creşterii sale. Autofinanţarea poate fi de două
tipuri: de menţinere şi de creştere.
Sursele proprii externe sunt constituite fie din majorările de capital subscris de acţionari
vechi sau noi, fie din subvenţii şi prime.
Valoarea
nominală şi Politica de Conjunctura
dividende Tipul de titluri
valoarea de Performanţele economică de
urmată de emise (acţiuni
piaţă a întreprinderii şi ansamblu şi
întreprindere, comune sau
acţiunilor vechi profitul aşteptat mai ales situaţia
ştiut fiind că preferenţiale)
(valoarea pieţei financiare
nominală investitorii vor
preţul de dori să
emisiune al achiziţioneze
noilor acţiuni titluri cu atât
valoarea de mai mult cu cât
piaţă) întreprinderea
a distribuit
regulat
dividende
Scăderea puterii de
Scăderea valorii de piaţă a Scăderea profitului vot pe care o conferă
acţiunilor societăţii net pe acţiune (EPS) fiecare acţiune
deţinută
Acţionarii vechi au acest drept numai dacă este specificat în statutul societăţii şi-l pot
exercita într-un interval de timp determinat, stabilit de conducerea întreprinderii.
În această perioadă, ei pot cumpăra acţiuni noi plătind doar preţul de emisiune, folosind
drepturile de subscriere. Dacă nu doresc să subscrie la majorarea capitalului, îşi pot vinde
drepturile la bursă, obţinând în schimbul lor o sumă egală cu pierderea de valoare a acţiunilor.
Acţionarii noi nu pot subscrie la majorarea de capital decât dacă în perioada menţionată
au existat acţionari vechi care au renunţat la drepturile lor de subscriere. Ei vor plăti pentru
fiecare acţiune nouă preţul de emisiune plus un anumit număr de drepturi achiziţionate de la
acţionarii vechi, care este egal cu raportul dintre numărul de acţiuni vechi şi numărul de
acţiuni noi.
Dreptul de subscriere îmbracă forma unui cupon, care se ataşează fiecărei acţiuni vechi.
El este negociabil la bursă, dacă şi titlurile respective sunt cotate. Teoretic, el este egal cu
diferenţa dintre valoarea de piaţă a acţiunilor vechi şi valoarea de piaţă a acţiunilor
întreprinderii, după majorarea capitalului. Practic însă, fiind cotat la bursă ca orice activ
financiar, preţul lui poate varia.
Pentru a determina valoarea teoretică de piaţă a unui drept de subscriere vom folosi
următoarele notaţii:
- VN = valoarea nominală a unei acţiuni (capitalul social împărţit la numărul de acţiuni);
- VP = valoarea de piaţă a unei acţiuni vechi (cursul bursier al acţiunii înainte de
majorarea capitalului);
- E = preţul de emisiune al unei acţiuni noi (valoarea la care se emit acţiunile noi);
- VP’ = valoarea de piaţă a unei acţiuni după majorarea capitalului;
- ds = VP – VP’ = dreptul de subscriere;
- N = numărul de acţiuni vechi;
- N’ = numărul de acţiuni noi;
N
- n = N' = raportul dintre numărul de acţiuni vechi şi numărul de acţiuni noi.
Aşa cum am precizat, dreptul de subscriere este egal cu diferenţa dintre valoarea de
piaţă a unei acţiuni vechi şi valoarea de piaţă a unei acţiuni după operaţiunea de majorare:
ds = VP – VP’
Pentru a determina VP’, vom folosi noţiunea de capitalizare bursieră (Cb), care
desemnează valoarea de piaţă totală a acţiunilor.
Cb = N x VP (înainte de majorarea capitalului);
Cb’ = N x VP + N’ x E (după majorarea capitalului)
Cb' N x VP + N' x E
VP' = =
N + N' N + N'
Intrebari recapitulative
1. In ce consta decizia de finantare pe termen mediu si lung?
2. Prezentati factorii care influenteaza alegerea sursei/surselor de finanţare.
3. Ce reprezinta autofinantarea?
4. Enumerati ,,efectele de diluare,, produse de majorarea capitalului social prin
aporturi noi de numerar.
Referințe bibliografice
Dragotă, V., Brașoveanu, L., Dragotă, I., M.,(2012), Management financiar, vol. I, Editia a
doua, Editura Economică, Bucureşti.
Gherghina, R., Duca, I.( 2012 ), Gestiunea financiară a intreprinderii, Editura Universitară,
Bucureşti.
Stancu, I., Stancu, D.(2012), Finanțe corporative cu EXCEL, Editura Economică, București.
Vintilă, G.(2010), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.